Era libertatii statul national-legionar

9. Noua Constitutie

Prima chestiune ce-am dezbatut-o în sedinta de Luni cu Colonelul Dragomir a fost Constitutia noului Stat. Nu cunosteam punctul de vedere al Generalului în elaborarea legii fundamentale a Statului si de aceea mi-am permis sa-i prezint conceptia noastra sub forma unei alternative:

– Domnule Colonel, nu ne putem întoarce la Constitutia din 1923, fiind depasita de evenimente. Aceasta Constitutie a fost calcata în picioare chiar de partidele care au guvernat tara, prin abuzurile lor nesfârsite, si a fost suspendata în 1938 de Regele Carol. În 6 Septembrie s-a creat o situatie revolutionara, care reclama o modelare a Statului în spiritul acestei revolutii si în conformitate cu aspiratiile poporului:

Miscarea legionara ar fi fost foarte bucuroasa sa se procedeze în cel mai scurt timp la alegeri. Procesul democratic din 1938, care ar fi adus miscarea pe cai legale la putere, a fost întrerupt prin violenta de Regele Carol. Nu am vrea sa cadem sub aceeasi acuzatie, ca am cauta sa guvernam contra vointei poporului, prin metode dictatoriale. Alegerile sunt necesare pentru a legaliza revolutia. De aceea propunem alegeri libere, cu participarea tuturor partidelor. E în afara de orice discutie ca vom obtine majoritati zdrobitoare în aceste alegeri, batând partidele pe propriul lor teren de lupta. Noul parlament ar avea si misiunea sa revizuiasca Constitutia de la 1923 sau sa o înlocuiasca cu alta noua.

În ipoteza ca Generalul Antonescu ar vrea sa continue actualul regim autoritar, considerând alegerile inoportune în acest moment, atunci trebuie sa i se acorde miscarii o pozitie privilegiata în Stat si anume sa fie încorporata în sistemul lui constitutional. Repet ca nu sunt partizanul acestei solutii, ci prefer sa mergem la alegeri. Dar daca Generalul Antonescu vrea sa conduca tara pe baza puterilor depline ce le-a primit de la Regele Mihai, si, în acelasi timp, sa obtina si colaborarea miscarii legionare, atunci trebuie sa proclame Statul Român, Stat Legionar. Oferindu-i Domnului General sprijinul fortei noastre politice, care e, în afara de orice discutie, cea mai puternica din tara, îi cerem în schimb sa ne asocieze la zidirea noului Stat cu numele nostru propriu. Miscarea legionara trebuie sa figureze în Constitutia ce se pregateste.

Principiul democratic nu ar fi abandonat nici în acest caz, ci doar exprimat într-o alta forma. Miscarea legionara reprezinta în acest moment imensa majoritate a poporului român; e logic atunci ca Statul sa-i poarte emblema. Statul se va umple atunci de un continut, de o substanta spirituala si politica. Poporul român se va recunoaste în noul Stat si îl va sprijini din toate puterile, pentru ca miscarea este purtatoarea idealurilor si aspiratiilor lui. Generalul Antonescu nu ar avea decât de câstigat, caci ar dispune si de o baza populara. Pozitia lui s-ar consolida. În afara de încrederea ce-a obtinut-o de la Majestatea Sa Regele Mihai, prin acordarea puterilor depline, ar avea, deci, o dubla acoperire: sus, prin aprobarea Suveranului, iar jos, prin vointa poporului.

Colonelul Dragomir a luat nota cu multa atentie de declaratiile mele si a plecat la General. La întâlnirea urmatoare n-a venit nici un raspuns la aceasta chestiune si nici cel putin n-a mai deschis-o. Mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Generalul Antonescu a fost speriat de îndrazneala cererilor noastre si i-a dat ordin Colonelului Dragomir sa lase chestiunea constitutionala în suspensie. Generalul Antonescu ar fi vrut sa obtina colaborarea miscarii la guvern, dar fara sa-i faca concesiuni pe plan constitutional. Puterile depline vroia sa le pastreze exclusiv pentru sine, fara sa accepte vreo limitare a lor, prin introducerea miscarii în Stat. Miscarea putea participa la guvern împreuna cu alte forte politice, cu care trata în acel moment, dar trebuia tinuta în afara de cadrul constitutional, pentru ca pozitia lui de Conducator al Statului sa nu fie alterata. Mi-am dat seama de pericolul acestei combinatii minore, în cadrul strict al guvernului, din care noi am fi putut fi oricând expulzati, si n-am încheiat acordul cu Generalul pâna ce n-am obtinut recunoasterea miscarii ca factor constitutional al Statului.

10. Împartirea ministerelor

În sedintele urmatoare cu Colonelul Dragomir, am tratat chestiunea repartitiei Ministerelor. Ce retine Generalul pentru oamenii lui si ce lasa miscarii?

Generalul Antonescu, în afara de Presedintia Consiliului, titlul separat de-al Conducatorului Statului, mai detinea si Ministerul Apararii Nationale. Îl numise în Justitie pe Mihai Antonescu, iar Subsecretar de Stat la Interne, pe Colonelul Rioseanu. Aceste departamente nu mai puteau fi negociate.

Din primul moment am cerut sa se atribuie miscarii Ministerele de Interne si Externe. Aveam nevoie de Ministerul de Interne pentru a putea controla situatia din tara. O miscare în expansiune, cum era Legiunea pe atunci, usor putea veni în conflict cu prefecti sau politisti straini de ideologia ei. Am revendicat apoi Ministerul de Externe, pentru a putea înfaptui linia de politica externa fixata de Capitan. Era logic si firesc ca aceia care au suferit si au sângerat sa aiba acest post important, pentru ca s-au opus apropierii de Rusia si au luptat pentru a aduce România în tabara Puterilor Axei. În discutiile paralele ce le-au avut cu Generalul,

acesta a încercat o anumita rezistenta, dar vazând ca nu ma poate îndupleca sa fac vreo concesiune, n-a mai insistat.

Am cerut apoi sa ni se încredinteze totalitatea Ministerelor sociale: Ministerul de Presa si Propaganda, Ministerul Sanatatii, Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale, Ministerul Educatiei Nationale si Ministerul Cultelor. Le-am obtinut fara nici o dificultate.

Batalia a fost apriga în sectorul economic. Mihai Antonescu, care fusese sef al tineretului partidului liberal georgist, se temea ca miscarea sa nu se atinga de patrimoniul economic al fruntasilor partidului liberal. De aceea si-a exercitat influenta pe lânga Generalul Antonescu ca sa ne tina departe de Ministerele economice. Am fost de acord ca Ministerul Economiei sa fie încredintat unei persoane agreate de General, dar am cerut în schimb sa ni se dea Ministerul de Finante. Cum mi s-a comunicat ca Ministerul de Agricultura va fi ocupat de un prieten de-al Generalului, Nicolae Mares, la care nu vrea sa renunte, am cerut Colonelului sa fim compensati cu Ministerul Comunicatiilor.

Nu l-am putut convinge pe General sa accepte aceste compensatii reciproce la împartirea Ministerelor Economice. A refuzat sa ne cedeze Ministerul de Finante si ne-a oferit numai un Subsecretar de Stat la acelasi Minister. N-am obtinut nici Ministerul Comunicatiilor. Generalul îsi pusese ochii pe Profesorul de la Scoala Politehnica din Timisoara, Pompiliu Nicolau, pe care îl considera o somitate.

Pozitia noastra în sectorul economic a slabit si mai mult prin crearea unui nou minister economic, Ministerul Coordonarii Economice, pe care l-a încredintat Colonelului Dragomir.

La sfârsitul acestor tratative, Generalul Antonescu era stapân absolut pe Ministerele Armatei si al Justitiei si anexase aproape în întregime sectorul economic. Miscarea legionara detinea Ministerele de Externe si Interne si toate Ministerele Sociale. Dar, în realitate, nici la aceste Ministere puterea ei nu era deplina, caci toate numirile, legile si deciziile importante, prezentate de titularii lor, depindeau de aprobarea Conducatorului Statului.

11. Formula tripartita

Planul initial al Generalului Antonescu era sa formeze guvernul pe o baza mai larga, incluzând si gruparea lui George Bratianu. De fapt paternitatea planului îi apartinea lui Mihai Antonescu, care vroia sa-i ofere fostului sef o satisfactie politica, dupa o pozitie sterila de peste sapte ani.

Aflând de intentia Generalului cu George Bratianu, i-am spus ca nu ma opun daca pretentiile acestuia se limiteaza la ministerele economice si nu reclama vreun departament din lotul rezervat noua.

Nu s-a putut ajunge la nici o întelegere cu George Bratianu, pentru ca acesta cerea prea mult: Vice-Presedintia Consiliului de Ministri, Ministerul de Externe si totalitatea ministerelor economice. Daca am fi acceptat propunerea lui, miscarea legionara ar fi jucat rolul sters al unei anexe guvernamentale. În zadar au încercat Generalul si, în special Mihai Antonescu, sa-l înduplece pe George Bratianu sa-si modeleze pretentiile. Fie ca se considera indispensabil pentru alcatuirea noului guvern, fie ca nu vroia sa intre, de teama sa nu se compromita alaturi de noi, George Bratianu a tinut mortis la pretul sau. Generalul a fost pus în alternativa de a alege între partidul liberal georgist si miscare. Cum Legiunea, în acel moment, se afla într-o faza de fulgeratoare ascensiune, Antonescu a fost silit sa-l sacrifice pe George Bratianu si sa renunte la proiectul tripartit.

Generalul Antonescu ducea tratative si cu Iuliu Maniu. Acestuia i-ar fi convenit ca dupa atâtia ani de când nu mai era la putere sa introduca câtiva oameni de încredere ai lui în noul guvern. Negocierile n-au progresat, deoarece Antonescu si-a dat seama repede ca apropierea de Maniu este daunatoare din punct de vedere al politicii externe. Colaborarea cu Iuliu Maniu, cunoscut ca adversar al Puterilor Axei, ar fi provocat suspiciuni la Roma si Berlin si i-ar fi zdruncinat pozitia lui fata de noii stapâni ai Europei.

Asa s-a facut ca Generalul Antonescu a trebuit sa se resemneze sa formeze guvernul numai cu miscarea legionara.

12. Numirile

Negocierile nu s-au terminat cu repartitia ministerelor. Tot atât de apriga a fost si discutia referitoare la cine le ocupa si ce persoane vor fi titularii lor.

La Ministerul de Interne, când am rostit numele Generalului Petrovicescu, Antonescu a fost multumit. Era militar ca si el (deci o garantie pentru ordinea interna), cunoscut în armata ca un om de mare corectitudine. Pentru noi, intrarea Generalului Petrovicescu în guvern, în afara de priceperea lui în treburile publice, era si un act de recunostinta pentru atitudinea lui dreapta în acest proces, Generalul Petrovicescu, în cursul cercetarilor, s-a convins de inocenta lui Corneliu Codreanu si a celorlalti fruntasi legionari si a cerut achitarea lor – un caz rar în analele justitiei românesti -, caci un procuror, prin natura functiei lui, avea datoria sa sustina dosarul acuzatiilor, indiferent de convingerile lui proprii.

La Ministerul de Externe, am propus pe Mihail Sturdza, un diplomat de elita si un bun cunoscator al afacerilor externe ale Statului. A fost unul dintre putinii diplomati români care s-a opus cu înversunare politicii scelerate a Regelui Carol II, care vroia sa ne împinga în alianta cu Rusia Sovietica. Generalul n-a fost încântat de propunerea mea si mi-a cerut timp sa se mai gândeasca. Fara îndoiala, Generalul a fost informat de „stofa” de diplomat a lui Mihail Sturdza, care nu apartinea spetei „bonjuriste”, ce se adapteaza cu usurinta oricaror circumstante, chiar când ar trebui sa tradeze interesele tarii. Mihail Sturdza, chiar în serviciul diplomatiei, se considera un soldat al natiunii, care trebuie sa mânuiasca aceasta arta dificila exclusiv pentru apararea intereselor ei.

La Sanatate, Generalul nu a ridicat nici o obiectie când l-am propus pe Vasile Iasinschi.

În schimb n-a fost de acord cu numirea lui Traian Braileanu la Educatia Nationala. Probabil Mihai Antonescu, care era Conferentiar la Facultatea de Drept din Bucuresti, i-o fi atras atentia ca Traian Braileanu este un „dur”, care poate crea probleme învatamântului prin reformele lui. Mi-a propus sa fie numit un alt legionar, Profesorul P.P. Panaitescu. Am ridicat aceasta problema în sedinta Forului Legionar si în unanimitate mi s-a cerut sa mentin candidatura lui Traian Braileanu. A doua zi i-am comunicat Generalului ca nu puteam renunta la Profesorul Braileanu pentru Educatie.

Ca sa reduca numarul ministrilor legionari din lotul rezervat miscarii, Generalul a procedat la contopirea Ministerului Muncii cu Ministerul Sanatatii si a Ministerului Cultelor cu Ministerul Educatiei Nationale, sub pretextul de a se face economii, încât la urma atât Iasinschi cât si Traian Braileanu au ajuns sa conduca doua ministere. Reforma n-a fost prea fericit inspirata, deoarece Cultele si Munca reprezentau domenii de administrare aparte, care nu puteau fi amestecate cu alte activitati ale Statului.

În Ministerul de Propaganda si Informatii, am concis sa fie numit Horia Cosmovici. Generalul Antonescu îl aprecia foarte mult pentru serviciile ce le-a adus cauzei comune în acele zile tulburi, premergatoare rasturnarii Regelui Carol. Numirea era definitiv stabilita, când cade ca o furtuna de la Berlin Alexandru Constant. S-a zbatut ca un leu sa obtina Ministerul Propagandei, motivând ca el este cel mai indicat sa obtina acest post, deoarece a servit sub Göbbels, la Berlin, si cunoaste mecanismul propagandei. A pledat cu atâta forta cauza lui, încât pâna la urma, l-am convocat pe Cosmovici, pentru a-i cere parerea. Acesta, nobil ca întotdeauna, fara nici o sovaire, s-a dat la o parte pentru a-i face loc lui Constant.

Ce s-a întâmplat mai departe? Generalul a regretat despartirea de Cosmovici si pentru a-l pastra în guvern, a creat la Presedintie un Subsecretariat de Stat pentru Problemele Doctrinare, post nou, în care l-a numit pe Cosmovici. M-am bucurat din tot sufletul si i-am laudat generozitatea Generalului.

La finante, Generalul l-a acceptat fara discutie pe Constantin Papanace ca Subsecretar de Stat, dupa ce i-am explicat cine este si ce rol a jucat în miscare. În afara de aceasta, mai poseda si pregatirea corespunzatoare, pentru ca fusese administrator financiar.

Profesorul Ion Protopopescu, pe care îl aveam în vedere pentru Ministerul Comunicatiilor, a trebuit sa se multumeasca cu Ministerul Inventarului Public, departament creat pe timpul lui Carol pentru a-si plasa agreatii lui extra-numerari. Profesorul Protopopescu a fost mai mult decât nemultumit, jignit când a aflat de numirea rivalului sau de la Timisoara, Profesorul Nicolau, la Comunicatii, iar el, care trecuse prin atâtea primejdii pentru legiune, sa fie azvârlit la un minister-sinecura. Cu mare greutate l-am potolit, explicându-i ca nu am nimic de-a face cu numirea Profesorului Nicolau.

Fixarea locului meu în guvern s-a rezolvat în modul cel mai simplu:

– Cum întelegeti sa ma încadrati pe mine în guvern, Domnule General?

– Vice-Presedinte al Consiliului de Ministri.

– Bine, Domnule General.

13. Ziua Capitanului. Pelerinaj la Casa Verde

Pentru Vineri dimineata, 13 Septembrie, am convocat lumea legionara din Bucuresti la Casa Verde, pentru a comemora 13 Septembrie, ziua de nastere a Capitanului si ziua numelui sau, Sf. Corneliu Sutasul.

În 11 Septembrie, a aparut în ziare comunicatul meu prin care faceam apel la legionari sa participe la serviciul religios de la Biserica Sf. Ilie Gorgani si apoi încolonati sa se îndrepte spre „Casa Verde”, se va desfasura sarbatorirea Capitanului.

Manifestatia a fost impunatoare. Peste 12000 de legionari, în camasi verzi, au strabatut arterele principale ale Capitalei, Bulevardul Elisabeta si Calea Victoriei, pentru a se îndrepta apoi spre Bucurestii noi, unde se afla Casa Verde. Trotuarele pe unde treceau legionarii erau împânzite de lume, care îi saluta cu bratul în sus si le arunca flori. Vuia centrul orasului de „Stefan Voda al Moldovei”, „Marsul Legionarilor Tecuceni”, „Ardealul Tânar Legionar” si „Sfânta Tinerete Legionara”.

O priveliste de neuitat! De unde a rasarit aceasta mândra oaste legionara, care pâna acum o saptamâna traia sub amenintarea legilor exceptionale? Si de unde au putut sa-ti procure acesti tineri, într-un timp atât de scurt, mii si mii de camasi verzi? În toate familiile si croitoriile s-a lucrat de zor la confectionarea lor, iar pânza verde a disparut de pe piata, fiind cautata pâna si în dughenele evreilor.

Cu Borobaru si Necrelescu, am plecat înaintea cortegiului si ne-am amestecat cu multimea de pe trotuare, undeva la capatul Caii Victoriei. Vroiam sa vad, fara sa ma recunoasca nimeni, trecerea coloanelor. În frunte paseau Vasile Iasinschi si Comandantii Bunei Vestiri, Mile Lefter si Ilie Gârneata. Ce entuziasm delirant! Ferestrele erau întesate de oameni care aplaudau frenetic tineretul României Legionare. Se rupsesera zagazurile terorii si acum populatia putea sa-si exprime în libertate adevaratele ei sentimente.

Am lasat formatiunile legionare sa treaca si când am socotit ca au ajuns la Casa Verde si au avut timp sa faca front, am sosit si noi cu masina. O padure de brate legionare ridicate spre cer, de-o parte si de a trecerii spre Mausoleu, m-au salutat la sosire. Când am ajuns în fata Monumentului, am avut bucuria sa-l descopar pe Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului, înconjurat de un sobor de preoti, care venise sa rosteasca rugaciunea de pomenire a eroilor din cripta. M-am îndreptat spre Mitropolit si i-am sarutat mâna dreapta.

Dupa slujba, am deschis sedinta legionara si am facut apelul mortilor. Am citit apoi, tot în decursul sedintei, mesajul adresat de Generalul Antonescu legionarilor, cu prilejul zilei de nastere a Capitanului:

”Dragi Legionari,

Puterile raului au fost pentru totdeauna înfrânte.

Cu ajutorul destinului, cu învierea Patriei a venit si biruinta voastra si a mea.

Îngenuncheati si cinstiti cu pietate ziua Capitanului vostru de ieri.

Jertfa lui o merita cu prisosinta.

Îndemnul meu este sa faceti, odata cu aceasta închinare si legamântul ca, prin ordine, prin disciplina, prin credinta nelimitata în destinele glorioase ale Patriei, si prin munca nesovaielnica, veti dovedi tarii si lumii întregi ca sunteti cu adevarat pastratorii unei mari si neuitate mosteniri.

Este datoria voastra de mâine.

Tara va cere sa începeti, alaturi de mine, fara sovaire si fara precupetire, în unire si iubire, munca de îndreptare si de reconstructie la care am pornit.

Este îndemnul meu de astazi.

Ascultati-ma si urmati-ma”.

General Antonescu

Desi cuvintele adresate de General legionarilor cu prilejul comemorarii de la „Casa Verde” au fost bine primite de miile de camasi verzi adunate aici, totusi n-a scapat nimanui semnificatia unei aluzii din mesajul acestuia: „Îngenuncheati si cinstiti cu pietate ziua Capitanului vostru de ieri. „Pentru legionari, Corneliu Codreanu nu era „Capitanul vostru de ieri”, ci „Capitanul nostru de ieri, de azi si din totdeauna”.

M-am adresat apoi eu legionarilor, rostind urmatoarea cuvântare:

”În ziua de 24 Iunie 1927, cinci tineri luptatori din viata studenteasca, trecuti prin grele încercari pentru credinta lor nationala, s-au adunat la Iasi, în Caminul ridicat prin bratele studentimii, si acolo, în fata icoanei Arhanghelului Mihail, s-au legat sa lupte pentru dezrobirea neamului românesc.

Astfel s-a întemeiat Legiunea „Arhanghelului Mihail”, care, mai târziu, s-a numit Garda de Fier.

Conducatorul lor era Corneliu Zelea Codreanu. Ochii albastri, înlacrimati pentru durerile neamului si iluminati de credinte si nadejdi care îi stapânesc numai pe marii conducatori de popoare, trecutul lui aspru de luptator încercat, vointa lui masiva si vesnic treaza, constituiau garantia ca la capatul drumului lor nu poate fi decât biruinta.

Au pornit la drum acesti flacai, în surâsul dispretuitor al oamenilor „cuminti” si în mocnetul de ura al dusmanilor din adâncuri.

De atunci au trecut 13 ani de lupta, de chinuri, de jertfe si de eroism. Rând pe rând, sub conducerea înteleapta a Capitanului, toate piedicile au fost înlaturate, toate pozitiile au fost cucerite pâna în inima dusmanului.

Lupta nu a fost usoara. La conducerea Statului se afla o clasa egoista si înstrainata de poporul românesc, subjugata fortelor iudeo-masonice, o clasa de conducatori care îsi aflau fericirea în arginti si în tradarea patriei acelora care vroiau nimicirea ei.

În fata acestor suflete pline de ura si viclenie, s-a ridicat El, Capitanul, cavalerul medieval, fara frica si fara prihana.

Sabie între doua lumi, cum spunea un comandant legionar, azi disparut din mijlocul nostru. A despartit lumea noua, asa cum s-a despartit pamântul de apa.

Si a început lupta grea, pe viata si pe moarte, cu puterile raului. Val dupa val s-au azvârlit asupra lui dusmanii sa-l doboare si sa-l nimiceasca. A fost târât în adâncuri, dar s-a ridicat iarasi biruitor pe culmi.

De câte ori credeam ca va pieri de uneltirile celor rai, de atâtea ori mâna lui Dumnezeu l-a înaltat deasupra oamenilor. Dusmanii l-au lovit cu armele josnice ale minciunii, infamiei, tradarii: el le-a raspuns si i-a înfruntat cu dragoste si bunatate.

Capitanul a introdus în viata politica o linie de înalta tinuta etica, exemplu atât de rar în istorie. Pentru El, onoarea era însasi existenta si viata unui neam.

”Decât sa învingi printr-o infamie mai bine sa cazi luptând pe drumul onoarei”, e una din legile fundamentale fixate de Capitanul legionarilor, iar cucerirea puterii în Stat o concepea ca o actiune de convingere întemeiata pe dragostea si suferinta legionarilor, cu care sa sfarme toate împotrivirile sufletesti si prin consimtamântul tuturor sa cladeasca Statul legionar.

Actiunea lui politica, Capitanul si-a întemeiat-o pe transformarea sufleteasca a omului. Legiunea este, înainte de toate, o mare scoala educativa pentru poporul românesc, unde se face apel la tot ce este mare si dezinteresat în sufletul omenesc si unde se îndeparteaza tot ce este meschin si inferior în el.

Pentru aceasta mare transformare a sufletelor în sens nobil, dezinteresat si eroic, un rol conducator are în viata legionara suferinta, ca instrument de lupta împotriva dusmanului.

Sub acest aspect, viata Capitanului, un lung martiraj, cu trupul lui târât din închisoare, a fost un exemplu cutremurator pentru toti.

Nici o suferinta n-a reusit sa-l încovoaie pe Capitan; de aceea El a biruit.

Cel mai greu eroism, eroismul de durata, singurul care duce la biruinta, nu l-a parasit pe Capitan niciodata.

El a fost vesnic la cârma, fara clipe de odihna, mereu cu fata la dusman si a biruit tocmai prin aceasta tenacitate supraomeneasca de a sta neclintit la postul de comanda.

Acum, când biruinta lui e deplina sa ne amintim de marile lui virtutii, de dragostea lui nesfârsita, prin care sa-i dezarmam pe ultimii adversari ai Miscarii Legionare.

El ne-a fixat liniile de dezvoltare ale poporului nostru pentru sute de ani înainte.

Noi nu mai avem nimic de adaugat decât sa aplicam cinstit gândurile lui.

Prabusirea teritoriala sa nu ne înspaimânte.

Biruinta de la 6 Septembrie e mult mai însemnata decât tot trecutul istoric de pâna acum, pentru ca poporul român devine, pentru prima oara, stapân pe destinul lui.

Capitanul e cu noi, camarazi. El vegheaza ca drumul nostru sa nu se abata de la linia legionara si sa ne duca numai spre biruinta.

Pentru Capitan si pentru biruinta legionara sa strigam din toata inima, camarazi:

Traiasca Legiunea si Capitanul!”

Intentionat, am evitat sa vorbesc în aceasta cuvântare de moartea Capitanului. De doi ani, în masele legionare si chiar în cadrele conducatoare libere, staruia credinta ca n-ar fi mort, ca ar trai, tinându-se ascuns, si ar aparea din nou când va veni vremea lui. N-am vrut sa zdruncin aceasta speranta într-un moment când memoram ziua lui de nastere, care e o zi de bucurie.

Dupa închiderea sedintei si ruperea rândurilor, ne-am amestecat cu multimea. Era o zi frumoasa de toamna bucuresteana, calda si cu cer senin. Între miile de legionari, l-am întâlnit si pe Domnul Mihail Sturdza, pe care nu-l mai vazusem din vara anului 1939. I-am comunicat ca va prelua portofoliul Afacerilor Externe, caci zvonurile care circulau în Capitala îl indicau pe George Bratianu ca noul lui titular.

A lipsit de la mareata comemorare Profesorul Codreanu. Cu toate ca i-am trimis mai multi camarazi, binecunoscuti de el, cu rugamintea sa participe, a refuzat, raspunzându-mi ca el se va duce într-o Biserica si se va ruga singur. Ca sa aiba pe cineva în jurul lui, am detasat un grup de legionari sa-l însoteasca. Cu Profesorul Codreanu în Biserica au fost 24 de persoane, dintre care jumatate erau legionari trimisi de mine.

Profesorul Codreanu m-a amarât din nou în acest moment de neuitat. Situatia mea era penibila, caci nu puteam sa divulg motivul real al supararii lui, din respect fata de persoana Profesorului, si lumea îsi putea închipui ca cine stie ce nedreptate i-am facut. Din aceste zile si pâna la publicarea volumului meu Sfârsitul unei domnii sângeroase am pastrat în mine însumi ce s-a întâmplat între noi înainte de caderea Regelui Carol.