Ernesto sabato

Nene: Robinovici? Satanowski?

Pampita: Abramovici? Gorodinski?

Nene: Kuligavski? Sokolinski?

Pampita: Serebrinski? Sabludovici?

Nene: Mastranicola? Spampinato?

Pampita: Apicciafuoca? Gambastorta?

Nene: Sordelli? Cucuzzella?

Pampita: Lociacono? Capogroso? Fammilacacca?

Nene: Norma Myrtha Cacopardo?

Pampita: Mafalda Patricia Pinciafreddo?

Nene: Ajunge, să ne lăsăm de bîjbîiala aceasta absurdă şi s-o luăm sistematic. Să luăm ca bază cuvîntul Cazzo şi să trecem în revistă toate posibilităţile. Măcar o dată să lucrăm serios. Pentru că tu improvizezi întotdeauna începe.

Pampita: Cazzolungo.

Nene: Ce obsesie, scumpo. Perfect, e bine: Cazzogrosso.

Pampita: Să nu uităm pluralul: Cazzolunghi, Cazzogrossi.

Nene: Să nu pierdem timpul cu fleacuri. Pluralul îl socotim la urmă, dintr-o răsuflare. Continuă.

Pampita: Culorile. E un zăcămînt uriaş: Cazzobianco, Cazzonero, Cazzobiondo, Cazzobruno. Şi mai ce?

Nene: Mititico, întotdeauna îţi joacă feste estetica ta natura­listă. De ce trebuie să fie neapărat negru, alb sau roşu? Aplică expresionismul, suprarealismul, ce dracului. Ia ascultă: Cazzogiallo.

Pampita: Florile. E ceva delicat Cazzofucsia

Nene: Da, dar să nu cădem pe partea cealaltă. Atîta sistemati­zare strică. Asociaţii libere. Ia să vedem.

Pampita: Piglialcazzo Capodicazzo, Cazzinculo, Cazzinciil (variantă piemonteză sau lombardă, tu ştii mai bine), Cazzolungo...

Nene: Ai spus-o o dată, obsedato.

Pampita: Cazzogelato, Cazzofreddo.

Nene: Stop. Mi-a venit o idee excelentă: false etimologii, trecînd de la o limbă la alta Un membru al familiei Cazzofreddo sau Cazzofredi este făcut prizonier în Germania în vremea Războiului de o sută de ani şi îşi schimbă numele în Katsfred, adică pacea pisicii. Nu ştiu care este pacea acestui prăpădit de patruped, dar aşa se traduce.

Pampita: Şi dacă italienaşul se numea Cazzo, pur şi simplu? Nu s-ar putea să fie numai Katz?

Nene: în principiu, da. Noi hotărîm asta. Dar Katz este evreu şi nu văd cum se face ca simpla translaţie a unui italian în pădurile din Germania să-l oblige la circumcizie. Mai degrabă aş spune Catzo, pentru că sună mai exotic. Putem presupune că există două ramuri ale familiei, în funcţie de grafie. Unul dintre descendenţii acestui prigionero ajunge casier la Fuccar, se îmbo­găţeşte, se face bancher, finanţează războaie şi în cele din urmă este înnobilat: von Catzo.

Pampita: Un alt membru al familiei Catzo emigrează sau e dus în Rusia, ori, şi mai bine, Ecaterina îl numeşte Trezorier, profitînd şi de faptul că e un gagiu splendid. De ce taci, filozofule? Catzov?

Nene: Răbdare. Şi asta e o mină formidabilă. Mai întîi, poate să apară patronimul Katzov.

Pampita: Cu v sau doi f.

Nene: Minorata mentale, cum ar spune Quique...

Quique: Pe mine să nu mă băgaţi în asta, prego. Am cea mai înaltă consideraţie profesională şi personală pentru tînăra stea Elizabeth Lynch.

Nene: Ruşii folosesc alfabetul ciliric. Fonemul este acelaşi. Să spunem, totuşi, că în Occident se cunoaşte forma cu v, Katzov. Dar să continuăm. O ramură poloneză ar putea da Katzovsky.

Cristina: Domnule, asta sună a evreu.

Pampita {radioasă): Tu ocupă-te de animaţie, Cristina

Nene (delicat, curtenitor, didactic): Nu, Cristina Dar, vezi tu, aici, la noi, oricare nume polonez pare evreu. Zoltowski, de exem­plu. Oricare neavizat îl poate lua pe conte drept un rus din Junin y Corrientes²⁴. Să continuăm cu Cazzo slav. Unul din membrii fami­liei Katzowsky se întoarce din Polonia în Rusia şi ia parte la mişcarea revoluţionara Vladimir Uitch Katzovsky, mai cunoscut sub Lalin.

Cristina: Parcă-i un jucător de fotbal.

Nene: Sigur, e un descendent Dar vorbeam de Lalin revolu­ţionarul, cunoscut în Franţa drept Laline. Şi acum, întrebarea: cum se numeşte soţia acestui moscovit?

Cristina: Doamna Lalin.

Nene: Niet

Cristina: Doamna Katzovsky.

Nene: Niet.

Pampita (atotştiutoare): Nu, iubito. Doamna Katzovskaia

Nene: Mai mult ca sigur. Mai trebuie menţionat şi un anume Anatol Fedorovici Katzorenco, ucrainian, scriitor naturalist, care, fără îndoială, provine din aceeaşi ramură italiană, obiect al acestei cercetări. Şi, în trecere, cîteva curiozităţi: Masa Alexandrovna Katzov. Cine este?

Pampita: Personaj dintr-un roman rusesc. Nu, stai: personaj din Cehov.

Nene: Corect! O ramură emigrează în Georgia şi de aici vine importanţa familiei Karakatzov. Titlu pentru un roman rusesc: FRAŢII KARAKATZOV.

Pampita: Foarte bine, dar nu fă pe eruditul. Tu eşti de partea revoluţionarilor pentru că ai stat doi ani la ambasadă şi pentru că îţi place să te joci de unul singur. Să ne întoarcem la italieni, pentru că în asta te tai. Cazzobrutto. Şi, mai grotesc: Cazzobrutone. Mai duios: Cazzobrutino.

Cristina: Cazzocarino.

Nene (plăcut surprins): Foarte bine, Cristina.

Pampita: înfricoşător: Cazzovicino. Nostalgic, a participat la Cruciade şi a ajuns în Alaska sau pe aproape: Cazzolontano. Ape­tisant: Cazzocaldo.

Nene: Păsărico, iar cu obsesiile tale.

Pampita: Nu fi scîrbos, Nene. Acum te pocnesc. Artistic: Bellcazzo. Curtenitor: Cazzoperte. Agresiv: Cazzopernona. Masochist: Cazzoperme. Posesiv: Cazzomeo.

Nene: Să nu uităm diminutivele: Cazzone, Cazzonello, Cazzonino. Şi, bineînţeles, pluralul: Cazzoni, Cazzonnelli.

Cristina: Şi proverbele? A Dios rogando y con el cazzo dando²⁵. (Un murmur de surpriză şi admiraţie. Nene Costa începe să creadă că, în cele din urmă, căsnicia aceasta ar merita oste­neala Pampita îşi sporeşte invenţiile.)

Pampita: Mai bine un cazzo în mînă decît o sută zburînd. Sau: Nu spune niciodată din acest cazzo nu voi bea. Sau: Nu se vorbeşte de cazzo în casa spînzuratului. Sau: Vine ca un cazzo pe deget Sau: Cazzo cu clopoţei nu prinde şoareci.

Nene: Gata, ajunge, Pampita închidem mina asta Propun să trecem la citate celebre: Cazzo are aceeaşi condiţie a morţii, căci atacă atît palatele regilor, cît şi colibele păstorilor. Sau alta, din Quijote: Cel mai mare duşman pe care-l are Cazzo este foamea şi veşnica-i dorinţă.

Pampita: Canzzonete napolitane: O, Cazzo mio! cîntat de Tito Schipa.

Nene: Variantă: O, Tito mio! cîntat de Cazzo Schipa.

Nene: Aut Cazzus aut nihil. Doctus cum Cazzus. Meine Katze, meine Katze! exclamaţie a lui Ulrich cel Roşu în momentul cînd e prins şi mutilat de tătari. Cazzum non facit saltus, faimos aforism de Leibniz. Cazzum cum dignitate, expresie a lui Cicero definind idealul patricienilor romani retraşi din viaţa publică.

Pampita: Curriculum Cazzo.

Nene: Slab. Dragi ascultători şi telespectatori, pentru a pune capăt festivalului nostru, vă voi face cunoscută declinarea cuvîntului Cazzo în limba Ug-kted. Nominativ: Khatzo. Genitiv: Khatzoen. Dativ: Khatzoki.

Pampita: O limbă precum limba Ugkted ar trebui să aibă mai multe cazuri.

Nene: Ai răbdare. În această limbă, extenuată²⁶ în ultima vreme de cercetările lui Georgie cu Carola Monzon, există şi alte cazuri, necunoscute în limbile indo-europene. Deliberativ: Khatz. Consultiv: Khatzopekint? Compulsiv: Khatzo-iienh!! (deşi pare ciudat, întotdeauna s'e pun două semne de exclamare). Caritativ: Khatziitzo.

Turnirul onomastic în care nu mi-am vîrît nasul, păstrînd o discretă tăcere, date fiind delicatele mele legături cu RADIOLAN-DIA, a luat sfîrşit. Tăcere discretă împărtăşită şi de Maestrul Sábato, destul de retras, meditînd, probabil, la Criza din Timpurile Noastre sau, mai degrabă, suferind un început de colită ori hepatită, fenomene care, după cum se ştie, prezintă simptome asemănătoare, aşa că nu poţi şti niciodată dacă acest gen de oameni sînt îngrijoraţi de soarta omenirii sau de funcţionarea aparatului lor digestiv.

EL SE GÎNDEA LA CUVINTELE LUI FERNANDO şi îşi amintea de avertismentele sale. Da, aici nu se întîmpla nimic care să-l îngrijoreze. În aparenţă! Doar micile nevinovăţii puse la cale de Fernando însuşi. Jocul ambiguu al lui Dominguez, străin în aparenţă de destinul său atît de legat de Orbi şi foc. În aparenţă. Brauner se întorsese la Paris în 1938 numai pentru a picta, în realitate însă revenise pentru a se întîlni cu destinul său însîngerat; revenise în locul exact şi în momentul oportun pentru ca vasul aruncat de Dominguez să-i scoată ochiul, aşa cum îl visase şi îl pictase ani în şir, atîrnînd însîngerat de o bucată de piele. Oamenii se îndreptau ca nişte lunateci către regiunile spre care în mod obscur, nelămurit, se simţeau atraşi. De exemplu acum, în cazul ăsta, cît era destin şi cît întîmplare în adunătura asta de pocitanii? Încerca să descopere sub feţele false, sub pozele sofisticate sensul adevărat şi teribil al sorţii, aşa cum un spion încearcă să afle adevăratele cuvinte ale distrugerii din scrisoarea plină cu bîrfeli despre o petrecere, semnată de o femeie. Să şi-o imagineze pe mătuşa Teresita, exclama Quique, desfăcîndu-şi braţele ca aripile unei mori de vînt, după ce îşi petrecuse viaţa în altarul Fecioarei del Pilar²⁷, iar, după moarte, sosind în acest loc pentru a se întîlni cu individul care stăpîneşte Lumea şi să desco­pere că nu e Cristos, ci, disons, un tip cu mai multe braţe. Asta este: solii îngrozitoare rostite de paiaţe. Trebuia studiat fiecare cuvînt, fiecare gest şi nu trebuia lăsat necercetat nici un colţ din realitate, nici măcar un singur pas al lui Schneider sau al priete­nilor săi. Amintiţi-vă de Maupassant nebun sau de Rimbaud sfîrşind în delir, scria Fernando. Şi de atîţi alţi necunoscuţi care şi-au sfîrşit zilele în mod înspăimîntător: între zidurile unui ospi­ciu de nebuni, torturaţi de poliţie, asfixiaţi în fîntîni părăsite, roşi de furnicile carnivore din Africa, sfîşiaţi de rechini, castraţi şi vînduţi ca sclavi sultanilor din Orient Numai că Vidai Olmos uitase să menţioneze şi pedepsele mai subtile şi, tocmai de aceea, mult mai înfiorătoare.

― Era un filantrop. Nu ştiaţi că a inventat ghilotina pentru a îndepărta suferinţele? Beţi, călăii nici nu ştiau unde dădeau cu securea, îţi tăiau o mînă, îţi tocau un picior. Sălbăticii. De subli­niat că bietul monsieur Guillotin nu şi-a putut industrializa ideea A industrializat-o, bineînţeles, un tehnician neamţ. Care s-a umplut de bani pe spezele Revoluţiei Franceze. Dar Dumnezeu l-a pedepsit, pentru că şi-a investit banii într-o mină şi a pierdut pînă şi ultima leţcaie. Aşa că, în cele din urmă, singurul care a trăit din idealurile lui Saint-Just a fost un prostănac pe care, numai văzîn-du-l, Saint-Just ar fi vomat de scîrbă. Pentru că aceasta e dialec­tica, după cum susţine Maestrul Sábato.

Şi-a mai amintit şi de droguri, probabil unul din mijloacele folosite de Schneider. Pampita avea un tic al obrazului, acelaşi pe care îl avea şi Nene Costa.

O DATĂ CU SOSIREA LUI COCO BEMBERG petrecerea s-a înteţit în mod neaşteptat, cu scufundări în pis­cină şi pahare de mentă. Apoi s-a procedat la o analiză privind Situaţia Maselor în Lumea a Treia, nu înainte, de a-l fi dojenit pe Nene (se vede treaba că el căzuse la mijloc) pentru preocupările sale literare.

― Tu, care ne plictiseşti în continuare cu Nabokov al tău, cînd ceea ce ar trebui să faci e să pui mîna pe o mitralieră, a rezu­mat Coco, frecîndu-şi pieptul.

Apoi, poate că datorită unui gest care, cu toată atenţia mea, nu i-a scăpat privirilor sale de cekist, m-a întrebat:

― Iar tu, Quique, ai putea să ne spui la ce dracului te gîn-deşti? Nu eşti peronist şi nici de stînga; poţi să ne spui ce dracului eşti?

Interes justificat, în definitiv, deşi eu n-am reuşit sa-i răspund decît în şoaptă, îndurerat şi umil:

― E adevărat, Coco, nu sînt nici peronist şi nici de stînga Sînt un om sărac, înţelegi?

Cuvinte pentru care mai tîrziu (nimic nu se uită) am fost ju­decat cu asprime.

După aceea s-a trecut la examinarea situaţiei persoanelor aflate de faţă, a celor absente, dar apropiate celor de faţă şi, în cele din urmă, a celor absente pur şi simplu.

― Cît timp am fost împreună s-a purtat bine. Apoi a obosit Am văzut-o şi la analize.

― Asta crezi tu, dar n-a trecut totul, poponarule.

― Cu marihuana ne merge bine, vorbim mai mult şi, dacă avem chef, plîngem.

― Ne înţelegem în toate. Ne-am cunoscut într-un apartament unde am văzut filmul ORA CUPTOARELOR şi am început legătura noastră fără nici o condiţie.

― Am făcut terapia cuplului. Ne-am despărţit fără scandal, iar acum sîntem prieteni foarte buni.

― Atenţie, bătrîne, începi să baţi cîmpii.

― Dar tu eşti un masochist şi înseamnă că eşti mult mai frustrat

― Da, dar cel puţin am o perspectivă mai bună şi asta mă ajută ca să înţeleg conflictele mult mai bine. Şi, oricum aş fi, Panchita mă încălzeşte, e o femeie colosală, ce să-ţi mai spun, şi între noi există o empatie, înţelegi? Cînd sîntem împreună, comu­nicarea dintre noi este fantastică.

― Eu mă car. Recunosc că nu-i frumos, că nu-s coaptă încă, dar nu mai pot să suport Dacă-i poponar, s-o spună odată şi să nu mai facă pe sfîntul. Pentru că ăştia care se ascund sînt cei mai răi, îşi bat joc de tine ca femeie, se agaţă de tine ca lipitorile şi nu mai scapi.

Moment în care Coco nu s-a mai stăpînit şi a ţipat că de fapt ceea ce se întîmplă este că voi în curva asta de life nu vă daţi seama că acestea nu sînt nişte conflicte individuale, ci efecte ale subproducţiei alienării generale a societăţii de consum.

Iar cu Revoluţia, m-am gîndit eu. Şi, într-adevăr, discuţia s-a politizat, exprimîndu-se verdicte importante:

― Nu, domnule, pe mine mă interesează să fiu tratată ca femeie şi nu ca bun de consum. Ce crezi tu, pocitanie, că eu sînt Isabel Sarli²⁸ pentru că am ţîţe frumoase?

― E o problemă de urbanitate pentru care se impune cu toată fermitatea o schimbare structurală, a rostit Arturito, cel care este arhitect şi care, respectînd adevărul, pînă atunci nu deschisese gura

― Perfect, dar daca e vorba de cei de jos lucrurile se schimbă.

― Şi ce ai tu cu cei de jos? Eşti împotriva culturalizării masive?

― Nu, dar nu poţi să te cobori. Există un context de clasă şi trebuie să te păstrezi în interiorul lui.

― Numai că dacă te consideri clasă superioară, asta nu înseamnă că ai îndepărtat falimentul. N-ai dreptul să judeci mecanic.

― E drept, dar există un procent pe care trebuie să-l ai în vedere.

― Dacă negi modelul impus de societate, eşti sancţionată.

În clipa aceea, Cristina, care se păstrase cu toată prudenţa în afara discuţiei, ca să nu pară într-atît de proastă, a spus ceva despre nu ştiu ce carte. Biata novice! Au privit-o ca pe cineva care în Era Cosmică vine în teleguţă. Să citeşti cărţi, ce tîmpenie! Cărţi! GUERNICA, de exemplu, văzută de un burghez.

Aşa că Cristina a tăcut şi, încet-încet, am văzut-o îndreptîndu-se spre Nene Costa, care citea revista PLAYBOY sub un copac.

PRIVEŞTE FAŢA ASTA, I-A SPUS NENE COSTA

― Ce mai e şi asta? O femeie terminată. Probabil că fumează mult I-a citit numele: E Kronhausea

― Şi acum priveşte-o pe asta de jos, a continuat Nene. P. Kronhausen.

Cristina a întrebat dacă erau surori.

― Nu. Dar trăiesc împreună. Sînt o familie. O pereche.

― O pereche de femei?

― Proasto: cea de sus e bărbat Eberhard.

― Şi ce vrei să spui cu asta?

― Nimic. Fac parte dintr-o suită despre noile stiluri sexuale.

― Da, şi par fotografiaţi de poliţie după terminarea orgiei.

― Mai bine citeşte ce scrie aici.

Linda Lovelace, de 22 de ani (dar pare de 40!). Dedesubt scrie că dacă nu avea măcar un orgasm pe zi devenea foarte nervoasă. Celebră după apariţia ei în filmul pornografic DEEP THROAT. Numai rostirea numelui său atrăgea sute de persoane la orice petrecere, iar revista SCREW a lăudat-o numind-o „gura favorită a Statelor Unite".

― Gura? a întrebat Cristina Dar e oribil.

Nene Costa i-a surîs cu o ironie dulce. Şi au continuat să citească: pe baza valoroasei experienţe personale acum i s-a dat o rubrică în OUI, în care dă sfaturi mergînd de la inimaginabil la imposibil, învăţîndu-i tot felul de figuri între oameni şi animale.

― Mai degrabă cu măgari decît cu cîini, a spus Nene Costa cercetînd faţa Lindei. Şi acum, uită-te la preotul ăsta: Reverendul Troy Perry. O încrucişare dintre un pugilist şi un filozof nefericit Reţine că este îmbrăcat cu multă grijă şi bine pieptănat Curricu-lum vitae: de mic copil s-a simţit atras de Tarzan. S-a căsătorit, a avut doi copii şi abia după aceea şi-a dat seama că era homosexu­al. A băgat divorţul şi a înfiinţat Biserica Comunitară Metropoli­tană numai pentru homosexuali. A fost descris de un ziarist cu care a stat de vorbă ca un Martin Luther King al acestei mişcări, iar el a răspuns: „Nu ştiu dacă s-ar putea spune asta, mie mi-ar fi de ajuns să mi se spună Martin Luther Queen". Desfăşoară o activitate prodigioasă, de la intervenţii în grupuri şi demonstraţii pînă la slujbe şi conferinţe în şcoli. A pus la punct un serviciu telefonic de urgenţă pentru homosexuali în criză.

― Şi acum să le vedem pe surori, cum spuneai tu. Familia Kronhausen. S-au căsătorit pe cînd îşi luau doctoratul la Columbia University. Autori ai lucrării PORNOGRAFIA ŞI LEGEA precum şi ai cărţii ARTA EROTICĂ, un rezumat al celor 1500 de fotografii aflate în faimosul Muzeu Internaţional din San Francisco, instituţie fără scopuri lucrative. Betty Dodson, cunoscută pentru eforturile sale privind emanciparea femeii prin sex, a făcut elogiul homosexualilor şi heterosexualilor, începînd cu orgiile şi termi-nînd cu masturbaţia. A făcut parte din juriul festivalului Visuri Umede, care a avut loc în 1971 la Amsterdam. Conduce o institu­ţie practică pentru dezvoltarea sexualităţii.

Al Goldstein, mutră de curvar cu bani, fondator al revistelor SCREW şi GUY, săptămînal pentru homosexuali, arestat la Havana ca presupus agent CIA, actor în primul film epic porno produs de SCREW, predă un curs de sexualitate la Universitatea din New York. Să vedem şi opiniile de rigoare:

Goldstein: Dacă soţia mea mă înşală, o ucid E proprietatea mea Cum eu îi plătesc cheltuielile, eu sînt stăpînul ei, aşa cum sînt stăpînul automobilului meu pe care nu-l împrumut altora

Reverendul Perry: Dar eşti sigur, Al, că eşti editorul revistei SCREW? Poate că ar trebui să-ţi laşi femeia şi să întreţii relaţii cu o altă proprietate de a ta Să zicem, cu sofaua

(Nu-i chiar rău, la urma urmelor, blegul ăsta are umor, a co­mentat Nene Costa)

E. Kronhausen: Nu înţeleg, Al, cum de poţi susţine astfel de lucruri cînd, în acelaşi timp, te consideri un propulsor al revoluţiei sexuale?

Goldstein: Fiecare lucru îşi are preţul lui. Să nu ne înşelăm cu gîndul că soţia ta nu-şi are preţul ei, asemeni unei aventuri sau unei orgii. Nu pretind decît ca soţiile mele să-şi ştie preţul de vînzare înainte de a semna un contract

Nene Costa a trecut peste cîteva pagini.

― Aha, acum ceva despre swinging.

P. Kronhausen: E distractiv, poţi petrece, clipe plăcute. Mai mult, poţi transmite tinerilor un mesaj, le poţi spune că sexul este pentru recreaţie şi nu pentru procreaţie.

E. Kronhausen: în grup, sexul poate fi distractiv şi erotic. Noi doi, de multe ori ne-am prăpădit de rîs. Cînd există 20 de per­soane într-un pat, se pot petrece situaţii foarte comice: unul care cade, o piramidă care se prăbuşeşte.

P. Kronhausen: N-am să uit niciodată petrecerea ultimă din primăvara aceasta Cîţiva nebuni mergeau cu televizoarele porta­bile din cameră în cameră, privind meciul de baseball, în timp ce alţii nu mai terminau cu chiţăielile. Lui Ebe şi mie nu ne venea să credem, pur şi simplu, că unii, în locul sexului preferau meciul de baseball.

PLAYBOY: Care este proporţia ideală între bărbaţi şi femei?

Profesorul Pomeroy: în general, lumea vine în perechi. Dar o petrecere ideală presupune, mai mult sau mai puţin, un număr dublu de bărbaţi, pentru că femeile sînt mai rezistente.

PLAYBOY: Şi în ceea ce priveşte filmele?

Profesorul Pomeroy: E ceva obişnuit E vorba de filme adec­vate, foarte genitale şi amănunţite, fără emoţii îi ajută pe cei de faţă să-şi dezvolte ideile proprii.

E. Kronhausen: Cred că, în toate întîlnirile la care am partici­pat, filmul n-a avut un rol mai important de 10 la sută. De obicei, efectele au fost mai degrabă depresive decît stimulatorii. Şi, în definitiv, dacă ai atîtea posibilităţi la îndemînă, ce nevoie mai ai să te uiţi la cei care-şi fac de cap pe ecran?

PLAYBOY: Şi care e rolul vibratoarelor?

Domnişoara Dodson: Noi, femeile, cînd e vorba de orgii, avem cu noi vibratoarele, atît pentru masaj sexual, cît şi pentru masturbaţie. De asemenea, pentru a le arăta bărbaţilor cele mai bune poziţii pentru a face chestia împreună cu vibratorul. Simultan. Ceea ce nu-i chiar aşa de simplu: vibratorul îşi are cîntecul lui. Adică se poate face chestia şi, în acelaşi timp, se poate folosi şi vibratorul ca să se simtă totul mai puternic. Mi-am dat seama că, pe măsură ce noi deveneam mai agresive şi le ceream să facă şi povestea asta, aveam şi mai multe orgasme.

Goldstein: Sînt obligat s-o cred pe Betty pentru minunile de care ne vorbeşte. Vibratoarele au fost dintotdeauna un fel de tabii, ceva care trebuia cumpărat pe sub mînă în librăriile porno. Acum însă, spre marea mea bucurie, pînă şi cele mai elegante prăvălii de pe V Strasse le vînd cu numai 2,95 dolari. Şi cred că aţi observat că nu mai sînt nişte simple vibratoare, pentru că au formă de penis, ceea ce e foarte important pentru femeile care îşi au bărbaţii departe de ele. Consider că vînzarea unor astfel de obiecte consolatoare este un mare cîştig pentru americanul de mijloc. Dar pentru persoanele mai neajutorate, pentru cele care au nevoie de o prezenţă emoţională, ar trebui puse în vînzare obiecte consola­toare prevăzute cu un mic magnetofon înăuntru, care să spună mereu: „te iubesc, iubito".

Domnişoara Davis: Personal, eu consider că vibratoarele sînt oarecum inumane. Mie îmi place carnea şi nu plasticul sau metalul. Oricum, cu sau fără vibrator, consider că cei care susţin că lesbienele, aşa cum sînt eu, nu pot trăi dacă nu se culcă cu bărbaţii, susţin un mit E ridicol. Noi, femeile, n-avem nevoie de bărbaţi, pentru că punctul nostru sexual se află în clitoris. Dacă lucrul acesta ar fi înţeles de cît mai multe femei, am avea mai multă putere şi mult mai multă autonomie.

Reverendul Perry: După sfaturile pe care mi le cer homo­sexualii, s-ar putea deduce că vibratoarele sînt folosite mai ales în întîlnirile în grupuri. Mulţi preferă vibratoarele pentru coitul anal. Dacă fac 69, se pot folosi, în acelaşi timp, şi vibratoarele. Ceea ce îşi are sensul lui, dacă stimulează actul sexual.

Domnişoara Lovelace: Depinde şi de calitatea vibratorului. Mie, de exemplu, nu-mi plac cele lungi şi subţiri, ci cele care au vîrful mai gros. Sînt fantastice.

Profesorul Pomeroy: Aspectul negativ al grupului sexual, din cîte înţeleg eu, este pericolul unei relaţii emoţionale. Mai exact, pericolul de a întîlni pe cineva (şi între atîta lume există un astfel de pericol) cu care te-ai putea înţelege minunat, sfîrşind, deci, prin a te angaja emoţional faţă de el. Cînd discut cu pacienţii mei, întotdeauna le amintesc de pericolul acesta Le spun că, într-un anume fel, se joacă cu focul. Pentru că înseamnă că trebuie să-şi ascundă o parte din viaţa lor atît în faţa copiilor, cît şi în faţa prietenilor mai apropiaţi.

ÎNTRE TIMP, QUIQUE ASISTA LA O NOUĂ FAZĂ A DISCUŢIEI