Eseuri despre Marxism

independenţei faţă de aliaţi. Ba chiar cu atât mai mult trebuie comuniştii români de azi să preţuiască această alianţă cu cât acum raportul de forţe între noi şi PSD e mult mai dezechilibrat decât în cazul comuniştilor chinezi ce luptau contra japonezilor şi, se ştie, cu cât un peşte e mai mic cu atât mai mult trebuie el să stea departe de peştele cel mare chiar şi atunci când acest peşte mai mare e preocupat de o alta pradă, mai consistentă. Comuniştii români de azi trebuie să fie mult mai atenţi la PSD decât erau comuniştii chinezi atenţi la Gomindan în perioada războiului lor antijaponez.
Note:

1. Lenin - “Cuvântare rostită la şedinţa plenară festivă a Sovietului de deputaţi al muncitorilor, ţăranilor şi ostaşilor roşii din Moscova, a comitetului din Moscova al Partidului Comunist (Bolşevic) din Rusia şi a Consiliului sindicatelor din Moscova închinată celei de-a treia aniversări a Revoluţiei din Octombrie, 6 noiembrie 1920”, în “V.I. Lenin, Opere”, volumul 31, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1956, p. 383

2. Lenin - “ Cuvântare rostită la congresul general al muncitorilor din transporturi din Rusia” în “V.I. Lenin, Opere”, volumul 32, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1956, p. 271-272 şi Lenin - “Al IX-lea Congres General al Sovietelor din Rusia”, în “V.I. Lenin, Opere”, volumul 33, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1957, p. 131

3. Lenin - “Cuvântare rostită la adunarea muncitorilor de la Prohorovskaia Manufactura cu prilejul celei de-a patra aniversări a Revoluţiei din Octombrie”, în “V.I. Lenin, Opere”, volumul 33, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1957, p. 100

4. Mac Margolis - “Roads to nowhere”, Newsweek, September 11, 2006

5. “Enigma variations. A special report on Russia”, The Economist, November 29^th- December 5^th 2008

6. Philip S. Foner - “History of the labor movement în the United States”, volume II, International Publishers, New York, 1955, p. 353

7. Lenin - “Congresul al VIII-lea al P.C. (b) din Rusia”, în “V.I.Lenin, Opere”, volumul 29, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1956, p. 155

8. Lenin - “Stângismul- boala copilăriei comunismului”, în “V.I. Lenin, Opere”, volumul 31, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1956, p. 21

9. Lenin - “Revoluţia socialistă şi dreptul la autodeterminare (teze)” în “V.I.Lenin, Opere”, volumul 22, Editura Partidului Muncitoresc Român, Bucureşti, 1952, p. 143

10. John Reed - “Zece zile care au zguduit lumea”, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1957, p. 152-153

11. Lenin - “Despre brosura lui Junius”, în “V.I. Lenin, Opere”, volumul 22, Editura Partidului Muncitoresc Roman, Bucureşti, 1952, p. 310-311

12. Roy Medvedev - “Let history judge. The origins and consequences of Stalinism”, Alfred A. Knopf, New York, 1972, p. 441

13. Lenin - “Schiţa iniţială a tezelor cu privire la problema naţională şi problema colonială”, în “V.I. Lenin, Opere”, volumul 31, Editura de Stat pentru Literatură Politică, Bucureşti, 1956, p. 132

14. Mao Tse-tung - “The role of the Chinese Communist Party în the National War”, la http://www.marx2mao.com/Mao/CPNW38.html

15. Mao Tse-tung - “Unite all Anti-Japanese forces and combat the Anti-Communist die-hards”, la http://www.marx2mao.com/Mao/CACD40.html

IV: Despre socialism şi religie
Marxismul, socialismul ştiinţific, a fost mereu prezentat, atât de marxiştii înşişi, cât şi de anti-marxişti, drept un duşman al religiei. Aşa cum a fost de atâtea ori prezentat ca un duşman al naţionalismului el a fost prezentat şi ca un duşman al religiei. Pentru noi acest lucru nu este lipsit deloc de importanţă, deoarece, se ştie, naţionalismul şi religia sunt lucruri la care mulţi dintre oamenii muncii, dintre oamenii simpli, asupriţi de capital, ţin cu adevărat, poate nu ar fi în stare să moară pentru ele, dar ar fi în stare să îţi refuze sprijinul din cauza unei greşite înţelegeri a atitudinii marxiştilor faţă de ele, ar fi în stare să îţi refuze acest sprijin tocmai atunci când ai mai mare nevoie de el, să ţi-l refuze nu doar din cauză că au înţeles greşit atitudinea marxismului faţă de ele, ci şi poate pentru că tu însuţi, în calitate de activist marxist, ai înţeles în mod greşit această atitudine a marxismului faţă de ele. Oamenii muncii cu sentimente naţionale puternice îţi pot refuza sprijinul pentru că unii anticomunişti aflaţi în slujba burgheziei i-au minţit că noi, marxiştii, vrem să “distrugem naţionalitatea”, dar la fel de bine ţi-l pot refuza şi pentru ca tu, în calitate de activist marxist, în loc să studiezi mai bine în ce constă opoziţia marxismului faţă de naţionalism, ai preluat o parte din propaganda anti-marxistă despre marxism şi te-ai apucat să declari într-adevăr război “ideii naţionale”, nu doar reprezentanţilor cu adevărat extremişti (deci inerent procapitalişti) ai acestora. La fel, oamenii muncii cu sentimente religioase puternice îţi pot refuza sprijinul pentru că unii anticomunişti aflaţi în slujba burgheziei i-au minţit că noi, marxiştii, vrem să “distrugem religia şi bisericile”, dar ţi-l pot refuza şi pentru că tu, în calitate de activist marxist, în loc să studiezi mai bine în ce constă opoziţia marxismului faţă de religie, ai preluat o parte din propaganda anti-marxistă despre de marxism şi te-ai apucat, în faţa credincioşilor, să distrugi icoanele, cărţile de rugăciuni, să înjuri cele sfinte, nu doar pe reprezentanţii cu adevărat reacţionari ai cultului, să zicem ortodox etc. Mare greşeala ai face procedând aşa, şi atunci nu ar trebui deloc să dai vina pe “duşmănoasa propagandă anticomunistă” ci doar pe propria ta necunoaştere a marxismului.

Este deci nevoie să vedem în amănunt care este atitudinea marxismului faţă de naţionalism sau religie, să vedem în amănunt în ce constă opoziţia marxismului faţă de acestea, în vederea eliminării confuziilor, în vederea uşurării propagandei noastre în rândul maselor stăpânite de asemenea concepţii, în vederea uşurării smulgerii lor de sub influenţa naţionaliştilor sau teiştilor cu adevărat reacţionari.

În cazul naţionalismului am văzut că marxiştii nu sunt împotriva “sentimentului nobil al dragostei faţă de naţiunea ta” ci doar împotriva acelui naţionalism care uneşte pe muncitori cu burghezia, care, în numele “unităţii naţionale” înţeleg, în condiţiile capitalismului, “unitatea claselor”. Nu suntem împotriva muncitorilor care se duc la stadion să încurajeze echipa naţională, nu, nu suntem împotriva lor, dar suntem categoric împotriva celor care îi învaţă pe muncitori să încurajeze proprii lor tâlhari capitalişti în cazul unei lupte cu alţi tâlhari capitalişti, duse de fapt nu de cele două tabere de tâlhari ci de muncitorii lor. Nu suntem împotriva suporterilor echipei naţionale a Rusiei dar suntem, şi am fost, chiar dacă, regretabil, nu toţi dintre noi, şi nici măcar cei mai reprezentativi dintre noi (vezi cazul lui Raul Castro, Chavez sau Daniel Ortega, deşi ei, după cum am văzut, au scuze pentru aceasta), suntem împotriva celor care cer muncitorilor ruşi să susţină oligarhii “naţionali” ai Rusiei împotriva celor ai Georgiei sau chiar ai Statelor Unite. Chiar şi în cazul naţiunilor asuprite de imperialism nu putem susţine unitatea muncitorilor cu burghezia “lor” naţională decât, aşa cum am văzut, numai temporar, până la învingerea imperialiştilor şi numai în condiţiile menţinerii unei largi independenţe, mergând până la hegemonie, independenţe care să ne permită să luptăm cu burghezia naţională în bune condiţiuni după alungarea imperialiştilor. Nu avem nimic cu sentimental naţional, dar avem cu cei care, în numele acestuia, vor să îi menţină pe muncitori sub supremaţia oligarhilor “de acelaşi neam”, oligarhi cu care dorim să luptăm fie imediat, în cazul celor ai puterilor imperialiste, oricare ar fi ele (din nou, aviz ziuganoviştilor!), fie după o anumită perioadă de timp, în cazul celor ai naţiunilor asuprite de acestea. Opoziţia noastră faţă de naţionalism nu se reduce, în esenţă, decât la acest aspect - fiindcă promovarea urii faţă de muncitorii altor ţări şi naţiuni nu este, în definitiv, decât un derivat al acestuia, al unităţi împotriva naturii dintre muncitori şi cei care îi exploatează.

Cum stau lucrurile în cazul religiei?

Atitudinea marxismului faţă de religie trebuie neapărat înţeleasă în contextul luptelor înverşunate pe care clasele progresiste le dădeau împotriva celor reacţionare, mai întâi burghezia împreună cu ţăranii şi cu muncitorii împotriva nobililor, apoi muncitorii, împreună cu ţăranii şi cu micii patroni împotriva burgheziei şi a ce mai rămăsese din nobilime (în multe cazuri nobilimea s-a menţinut puternică şi după victoria burgheziei, de pildă la noi după 1859 şi 1866). În toate luptele cu cei exploataţi nobilimea şi burghezia se sprijineau pe Biserică - oricare ar fi fost aceasta. În Spania alianţa între Biserică şi Stat era atât de puternică încât, se ştie, regii Spaniei, jefuitori nu doar ai poporului lor ci şi ai popoarelor dintr-un areal în care “Soarele nu apunea niciodată”, se numeau “regi catolici”. În Franţa alianţa dintre monarhie, nobilime şi Biserică era, înainte de 1789, atât de puternică încât preoţii au fost (uneori pe nedrept, dar de cele mai multe ori, pe drept) printre victimele favorite ale revoluţionarilor. În Rusia ţaristă, se ştie, ţarul era considerat un reprezentant al lui Dumnezeu pe Pământ şi în toate bisericile se închinau rugi faţă de “tătucul nostru pravoslavnic”. În China împăratul era de asemenea considerat “Fiul Cerului”, iar confucianismul era, prin birocraţii săi, pavăza sa cea mai importantă. În Japonia la fel, împăratul era considerat o persoană divină, urmaş al zeiţei Soarelui Amaterasu. În India împărţirea societăţii în caste (cu tot cortegiul său de nedreptăţi) este considerată de religia hindusă drept conformă cu voia zeilor, împărţirea în privilegiaţi (dintre care unii mai bogaţi decât mulţi privilegiaţi ai Occidentului) şi dezmoşteniţi, vrednici să fie stropiţi, în caz de “neascultare”, cu acid, este considerată ceva la fel de firesc ca venirea musonului.

În afară de aceasta religia a fost, din cele mai vechi timpuri, un duşman al progresului ştiinţific, un duşman al cunoaşterii, deci, implicit, din nou un duşman al celor mulţi, pentru că pe cine trebuie, în principiu, să servească cunoaşterea, ştiinţa, în ciuda acaparării lor de către cei bogaţi, decât pe cei mulţi? Să amintim lupta dusă de Biserică împotriva heliocentrismului, să amintim de persecutarea lui Copernic şi a lui Galilei, să amintim de arderea pe rug a lui Giordano Bruno. În zilele noastre nici un reprezentant “serios” al bisericilor nu mai propagă geocentrismul, dar mai sunt mulţi care susţin o altă pseudoştiinţă, şi anume creaţionismul. Trebuie să înţelegem bine că acest creaţionism este o pseudoştiinţă la fel de mare ca geocentrismul sau ca rasismul. În sprijinul evoluţiei există nu doar dovezi de ordin logic, majoritatea celor de care dispunea Darwin când scria “Originea Speciilor”, dar şi, foarte important, dovezi directe sub forma “verigilor lipsă” (missing links). Pe vremea lui Darwin acestea abia se descopereau - de exemplu Archaeopteryx-ul, strămoşul semi-reptilian al păsărilor, prin 1860, iar în cazul strămoşilor omului nu existau deloc, de aceea creaţioniştii îi luau pe Darwin şi pe elevii săi în bătaie de joc, spunându-le - vedeţi, nu puteţi explica cum a apărut omul, nu aveţi nici o dovadă palpabilă că omul s-ar trage din maimuţă, tot explicaţia noastră este mai bună. Dar oamenii de ştiinţă evoluţionişti nu s-au lăsat bătuţi şi, tot căutând, au găsit şi mult-cerutele “dovezi palpabile”, în forma mai întâi a pitecantropului, apoi a sinantropului şi a diverselor specii de australopiteci. Sigur, unele din acestea s-au dovedit falsuri, vezi Omul de Piltdown (Eoantropul) sau Hesperopitecul, dar majoritatea, marea majoritate, s-au dovedit cât se poate de autentice, detractorilor evoluţionismului nemairămânându-le decât să se lege de amănunte cu totul nesemnificative pe care nu are rost să le menţionăm aici. Să adăugăm că astăzi avem nu doar verigi de legătură ci, în unele cazuri, serii întregi, care arată nu doar un pas evolutiv ci mai mulţi. De exemplu putem urmări foarte frumos evoluţia calului de la Eohippus şi Orohippus, mici şi cu patru degete la membrele anterioare şi trei la cele posterioare, până la calul actual, cu un singur deget (adaptare pentru fugă), trecând prin asemenea verigi de legătură, prin asemenea “dovezi palpabile” ca Mesohippus mai mare şi cu trei degete, toate atingând pământul, apoi Merihippus, tot cu trei degete, dar numai unul atingând pământul. Putem de asemenea foarte frumos urmări evoluţia cetaceelor (balene şi delfini), de la mamifere copitate, adaptate vieţii terestre, cum era Pakicetus, până la specimenele pisciforme, total adaptate traiului în mări şi oceane, de azi, trecând prin forme semiacvatice precum Ambulocetus apoi prin forme în totalitate acvatice dar având în organizarea lor mai multe vestigii ale traiului terestru decât cele de azi (vezi Dorudon, Basilosaurus etc.). Vreţi dovezile palpabile, iată-le !

Lupta contra religiei a fost deci necesară atât datorită piedicilor de tot felul, de la cele mai mici la cele mai mari, pe care le-a pus progresului ştiinţific, cât şi piedicilor pe care le-a pus luptei pentru emanciparea maselor exploatate prin sprijinul pe care l-a dat asupritorilor lor, sprijin la care se adaugă faptul că, în multe cazuri, bisericile erau ele însele exploatatori din cei mai mari - vezi cazul Germaniei în pragul Reformei - războiul ţărănesc german a avut o puternică componentă anti-clericală nu numai prin sprijinul pe care Biserica îl dădea nobililor ci şi prin faptul că slujitorii ei erau ei înşişi nişte mari feudali, trăind într-un lux princiar de pe urma muncii de rob a ţăranilor, vezi de asemenea cazul Ţărilor Române, unde Biserica stăpânea, înainte de secularizarea lui Cuza din 1863, nu mai puţin de un sfert din pământuri, fiind deci de departe moşierul cel mai mare, asupritorul cel mai mare atât al ţăranilor români cât şi al robilor ţigani. Lupta contra religiei este şi azi necesară în măsura în care exponenţii săi continuă să exploateze poporul, să apere pe exploatatori, să stânjenească progresul ştiinţific propaganda tot felul de teorii neconforme cu realitatea. Ba chiar este la fel de necesară ca oricând având în vedere sprijinul pe care nu mulţi ci foarte mulţi din aceşti exponenţi îl dau celei mai pseudoştiinţifice campanii din ultima vreme, anume campania anti-comunistă. Sprijinul pe care îl dau clericii şi fundamentaliştii religioşi prigoanei anticomuniste, faptul că mulţi dintre ei şi-au exprimat dorinţa de a apare pe post de martori ai acuzării în “procesul comunismului”, acesta este cel care ne deranjează în mod deosebit pe noi, nu, cum cred unii, credinţa în Dumnezeu luată în sine. Nu ne deranjează faptul că oamenii cred, nu ne deranjează faptul că oamenii se roagă, nu ne deranjează faptul că oamenii au icoane şi se închină la ele. Nu ne deranjează nimic din toate astea. În definitiv, cine poate spune cu absolută certitudine că în infinitatea Universului (dacă acceptăm ipoteza multiversului, propusă de mulţi fizicieni de renume, atunci Universul chiar este infinit, Big-Bang-ul nereprezentând, cum speră mulţi creaţionişti, începutul “din nimic” a tot ceea ce există ci doar începutul unei părţi din “tot ceea ce există”), că în această infinitate nu există într-adevăr fiinţe atât de avansate încât nouă să ne apară întocmai ca nişte zei? Fiinţe care să nu fie de fapt dumnezei în sensul teologic al cuvântului - adică în acela de fiinţe atotputernice - dar care să apară oamenilor simpli drept zei, capabili de pildă de oricare din minunile descrise în Biblie dar în raport cu cei de acelaşi nivel cu ei să pară la fel de limitaţi ca oricare dintre noi în raport cu oricare dintre noi? Fiinţe asemănătoare cu entitatea Q din Star Trek sau cu un programator “divin” dacă admitem ipoteza ca Universul nostru e doar o simulare, dar care ar putea la rândul lui să fie simulate de un simulator încă şi mai perfecţionat şi tot aşa la infinit, caz în care - daca s-ar şi putea demonstra! - am fi îndreptăţiţi să afirmam cu tărie că nu doar masa şi energia sunt unul şi acelaşi lucru dar şi masa şi informaţia sunt manifestări ale aceluiaşi fenomen, căci intr-o succesiune infinită, fără început şi fără sfârsit, nimeni n-ar putea spune unde se sfârşeşte masa dintr-o simulare şi unde incepe informaţia din calculatorul celui care simuleaza? Dacă aceasta credinţă în asemenea fiinţe nu implică atitudini reacţionare, anti-ştiinţifice, anti-evoluţioniste şi anti-marxiste, ei bine această credinţă nu ne deranjează absolut deloc! Dar ce ne deranjează totuşi pe noi, dragi exponenţi şi susţinători de frunte ai religiei, ce ne deranjează pe noi este o dată faptul că îi apăraţi pe cei care asupresc poporul, iar încă o dată faptul că ne atacaţi în mod direct, că vorbiţi de “crimele noastre abominabile”, care ar întrece chiar “orice închipuire” şi ar justifica interzicerea noastră, ba chiar instaurarea unei noi forme de dictatură fascistă (fascismul, cel puţin în Japonia, la noi sau în Spania, a avut şi o puternică componentă religioasă, asta trebuie ştiut - “A Treia Cale” nu s-a deosebit de fapt prin prea multe de “Vechea Cale” feudală şi capitalistă pe care fasciştii pretindeau că o detestă “la fel de mult” ca şi “comunismul ateu”). Ne deranjează că vreţi să apăraţi nişte lucruri de fapt lumeşti, cât se poate de lumeşti, nu faptul că vreţi să apăraţi “cele sfinte”. Nu ne deranjează că apăraţi “spiritualitatea”, ne deranjează faptul că vreţi să apăraţi exact opusul ei, adică dominaţia cea mai abjectă care se poate închipui, dominaţia banului, dominaţia bogăţiei, ne deranjează faptul că în numele spiritualităţii apăraţi de fapt cel mai crud şi cel mai josnic materialism, şi în afară de asta cereţi condamnarea şi scoaterea legii a celor care chiar luptă, a singurilor care luptă cu acest hidos materialism. Ce aţi zice voi are dacă am începe şi noi să facem o listă a crimelor comise în numele religiei? Dacă am începe şi noi să publicăm studii despre genocidul cât se poate de real făcut, de exemplu, de-a lungul timpurilor, de creştini? Sigur, acestea sunt de fapt crime ale feudalismului, sclavagismului, capitalismului, care nu au nimic de-a face cu învăţătura în fond anti-scalavagistă, anti-feudală, anti-capitalistă a lui Isus. Creştinismul a apărut ca un protest al maselor în faţa exploatării capitaliste, acest lucru este indiscutabil şi, chiar dacă Isus nu a propovăduit revoluţia violentă asta nu schimbă acest lucru - deşi unele pasaje din Evanghelii pot fi interpretate în sensul că Isus, dacă nu a încurajat-o în mod explicit, în orice caz nu s-a opus, în principiu, acesteia. Dar faptul că aceia care au făcut crimele împotriva amerindienilor, crime care i-ar face şi pe cei mai înrăiţi satanişti să se cutremure, sau care au ars oameni pe rug în numele “dreptei credinţe” erau creştini, ba chiar slujitori ai Bisericii, este iarăşi indiscutabil. Faptul că împărăteasa bizantină Irina şi-a orbit propriul fiu este bine ştiut, dar faptul că ea a făcut acest act abominabil în numele apărării icoanelor, deci în numele credinţei, este iarăşi indiscutabil. Şi atunci - ce aţi zice Dumneavoastră dacă am începe noi acum un proces al creştinismului? Credeţi oare că aţi ieşi din el cu faţa curată? Să ne amintim de spusele istoricului american David Stannard, autorul lucrării “The American Holocaust”- anume că între 1492-1890 colonialiştii europeni şi, apoi, nord- şi latino-americani, au exterminat, fie direct fie indirect, nu mai puţin de 100 de milioane (o sută de milioane, atenţie!) de amerindieni, şi că această exterminare a constituit “cel mai masiv genocid din întreaga istorie a umanităţii. Această estimare de 100 de milioane a cauzat mari controverse, şi nu doar din partea fundamentaliştilor creştini interesaţi atât în promovarea propriei agende reacţionare cât şi în prezentarea lui… Stalin drept “cel mai mare criminal” din istorie (deşi pe timpul lui Stalin populaţia URSS a crescut în mod fulminant, singura perioadă de scădere fiind războiul dezlănţuit de… Hitler - nu zice nimeni că un comunist trebuie să îl susţină automat pe Stalin, în multe privinţe - mai ales în cea a politicii faţă de naţionalităţi - el s-a îndepărtat mult de linia lui Lenin, şi eu l-am criticat personal în precedentele lucrări pentru aceste abateri, dar să spui că Stalin nu a fost, în lupta cu Hitler, un rău mult mai mic denotă o crasă ignoranţă în ale istoriei), dar şi din partea adepţilor exclusivismului evreiesc, ce poartă numele de sionism. Şi totuşi, dacă acceptăm această cifră (şi avem toate motivele să o acceptăm întrucât faimosul Bartolomeo de las Casas a estimat mai mult de 15 milioane de morţi numai pentru perioada 1492-1542, deci numai pentru o perioadă de o jumătate de secol faţă de cele patru cât a ţinut genocidul analizat de Stannard), totuşi dacă o acceptăm reiese că înainte să condamnăm comunismul, mult înainte chiar să ne gândim măcar să condamnăm ce au făcut comuniştii trebuie să ne gândim la o condamnare nu a lui Isus, nu a creştinismului în forma sa originară, predicată de Isus, ci la condamnarea a ceea ce am ajuns noi să cunoaştem sub numele de creştinism în ultimele secole, dacă nu chiar în cele aproape două milenii scurse de la oficializarea sa în Imperiul Roman. Creştinismul “oficial” este ideologia care a făcut cele mai multe victime din istoria umanităţii, cea mai ucigaşă ideologie a tuturor timpurilor, s-ar părea aşadar. Se poate într-adevăr spune şi aşa, căci acest creştinism oficial - nu trebuie să se creadă că noi atacăm creştinismul în general - a fost atât de mult legat de feudalism, sclavagism şi capitalism încât se poate, la rigoare, chiar confunda cu ele, mai ales că pentru o mare, foarte mare parte a perioadei analizate de Stannard religia nu era separată de stat, deci creştinismul nu se confunda cu sistemul social numai la figurat ci şi la un mod cât se poate de propriu - expediţiile de descoperire şi cucerire a Indiilor nu s-au făcut cu binecuvântarea activă a Bisericii, Columb, Cortes, Pizarro, Vasco Nunez de Balboa nu erau creştini din cei mai fervenţi, regii Spaniei care i-au trimis să “cucerească”, adică să jefuiască, să asuprească, să violeze, să tortureze, să omoare, nu purtau oare pomposul titlu de “Regi Catolici”? Exista, cel puţin în Spania atât de catolică a secolelor XV- XVI (şi chiar XVII- XVIII) vreo separare a Bisericii de sta? Şi nu vorbeşte oare Las Casas însuşi de “comportamentul despotic şi diabolic al- cui oare, al marxiştilor?- nu, al “creştinilor” ?

Iată câteva exemple extrem de sugestive de barbarie creştină în insula Hispaniola, insulă pe care de altfel - aviz criticilor care spun că Stannard a “supraestimat” populaţia iniţială a Americilor - Las Casas o considera “poate cel mai dens populat loc de pe Pământ”, cu o populaţie de mai mult de 3 milioane de locuitori:

“Şi creştinii i-au atacat cu o ploaie de lovituri până ce, în final, i-au supus pe liderii satelor. După aceasta ei s-au purtat cu atâta lipsă de ruşine că însuşi cel mai puternic şef de pe insulă şi-a văzut fiica violată de un ofiţer creştin.

Din acel moment indienii au început să caute căi de a-i goni pe creştini de pe pământurile lor. Ei au pus mâna pe arme, dar acestea erau atât de firave că erau de prea puţin folos atât în atac cât şi, mai ales, în apărare (motiv pentru care războaiele indienilor unii împotriva altora sunt doar cu puţin mai mult decât nişte simple jocuri de copii). Astfel încât creştinii, cu caii, săbiile şi lăncile lor, au început să îi masacreze într-un mod plin de cruzime. Ei au atacat satele şi nu au cruţat pe nimeni, nici copii nici bătrânii, nici femeile gravide nici chiar copiii în leagăn, şi nu doar i-au omorât dar i-au şi tăiat în bucăţi aşa cum se taie oile în abator… Ei smulgeau copiii din braţele mamelor, şi, apucându-i de picioare, îi dădeau cu capul de stânci sau, luându-i de mâini îi aruncau în apele râurilor în timp ce ei scoteau hohote de râs şi strigau - “Fierbeţi acolo, voi copii ai diavolului!” Alţi copii erau pur şi simplu trecuţi prin sabie împreună cu mamele lor şi cu oricine se întâmpla să mai fie prin preajmă. Mai făceau creştinii nişte spânzurători lungi şi scunde, astfel că picioarele celor atârnaţi aproape atingeau pământul şi spânzurau indienii câte 13, în amintirea Mântuitorului şi a celor 12 apostoli apoi le aprindeau picioarele şi îi ardeau pe toţi o dată. Altora le puneau paie pe ei şi aşa le dădeau foc. Altora le tăiau mâinile şi le atârnau în jurul gâtului, spunându-le apoi - “Duceţi-vă la cei fugiţi în munţi şi duceţi-le mesajul.”” ¹

Urmarea acestui extrem de “creştinesc” comportament din partea unor creştini