Ethan Frome
Yüklə 6,27 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Cornel-Dan Niculae
- Preşedinte al Consiliului Superior al Rabinatului din Israel
- Metodele unui Serviciu Secret străin
|
Cornel-Dan Niculae POLITICA FILO-SIONISTĂ A ROMÂNIEI Foto coperta I: Preşedintele Klaus Iohannis în Israel, în martie 2016 Foto coperta IV: 1. ex-preşedintele Băsescu şi camarila sa la Ierusalim, la raport în faţa preşedintelui Israelului. 2. Templul Coral - Bucureşti, 23 mai 2015, ex-premierul Victor Ponta încadrat de ex-şeful Camerei, Valeriu Zgonea, şi de liderul PSD, Liviu Dragnea. De acelaşi autor, Cornel-Dan Niculae, Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii. Ofensiva Iudaismului asupra României. Imperium Anglo Saxono Judeo Masonicum ___________________ alte apariţii din colecţia Cartea Secretă: Walter Brewitz, Familia Rothschild. De la Marea Finanţă la crearea Israelului. Rothschildzii şi era globalizării. autor colectiv (studii), Masonerie şi Iudaism. Super-think-tank-uri şi Cluburi Mondiale. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României NICULAE, CORNEL-D Politica filo-Sionistă a României / Cornel Dan Niculae Bucureşti, Editura Carpathia Rex, 2017, ediţia a V-a p. 420; 20 cm - (Colecţia „Cartea Secretă“) ISBN 978-973-86945-5-2
Cornel-Dan NiculaeRăzboiul Nevăzut III POLITICA FILO-SIONISTĂ A ROMÂNIEI - eseu politic, de investigaţie şi analiză originală - - ediţia a V - a -
Cartea Secretă„România, alături de SUA, este cel mai bun prieten al Israelului!… Ştiu că România este o ţară în care sunt din ce în ce mai mulţi evrei care vin fie pentru a face afaceri, fie pentru a se stabili în România… România este foarte aproape de Israel; această apropiere între România şi Israel o traduc într-o expresie în ebraică, care spune că ceea ce e aproape ochiului tău, e apropiat şi inimii tale!“ Marele Rabin Şef al Israelului, Yona Metzger1 Preşedinte al Consiliului Superior al Rabinatului din Israel(citat după Ziua din 6 februarie 2006) „Cumpărăm Manhattan-ul, cumpărăm Ungaria, cumpărăm România şi cumpărăm Polonia... Cu talentul, relaţiile personale şi dinamismul nostru ajungem aproape peste tot!“ Shimon Peres, preşedinte al Israelului discurs la adunarea anuală a Asociaţiei Birourilor de Comerţ din Israel - 2007 Metodele unui Serviciu Secret străin- Cazul Mossad-ului -„Sharon i-a dat lui Dagan [şeful Mossad] un nou mandat de lichidare a inamicilor Israelului de peste hotare“ - presa israeliană, acum 7 ani. Referindu-se la interesul serviciilor secrete străine şi la modul de acţiune al acestora asupra Românei, fostul preşedinte Emil Constantinescu, despre care orice părere am avea (unii dintre noi), avem toate motivele să credem că era corect informat, spunea că cea mai puternică şi concentrată acţiune a acestora este în direcţia capacitării agenţilor de influenţă la cele mai înalte nivele din stat. Dar aceasta nu este tot! Nici una din vechile metode de spionaj nu a fost vreodată abandonată. Şi pentru că România s-a dovedit a fi un spaţiu şi o economie ţintă pentru Israel, evocăm aici metodele de spionaj ale acestui stat, ale Mossad-ului în special, deoarece, avându-şi activitatea legată de ministerul de externe israelian, acţionează alături de acesta în promovarea afacerilor şi intereselor israeliene.
O serie de „oameni de afaceri“, răspândiţi în toate statele lumii, sunt de fapt simpli agenţi Mossad (nu este vorba despre veritabilii ofiţeri), care lucrează nu o dată mână în mână cu CIA-ul, serviciul secret extern al SUA1. În departamentul Komemiute al Mossad din Tel Aviv există o secţie în care lucrează un grup de zeci de experţi în afaceri. Ei analizează fiecare companie, fiecare piaţă, trimit apoi aceste informaţii şi concluziile lor ofiţerului de caz care, la rândul lui, îndrumă „combatanţii“ aflaţi în subordinea sa cum să-şi deruleze afacerile. „Combatanţii“ sunt recrutaţi, în general, din toate straturile societăţii israeliene - doctori, avocaţi, ingineri, academicieni chiar - oameni care doresc să-şi sacrifice patru ani din viaţă (sau chiar şi mult mai mult) pentru a-şi servi patria. Familiile lor primesc în această perioadă, în compensaţie, un salariu israelian mediu, dar în contul fiecărui combatant se depune o anumită sumă de bani pentru activitatea desfăşurată în exterior. La sfârşitul celor 4 ani ei aveau acum 30 de ani cca 20.de mii - 30 de mii de dolari în acest cont, azi suma se poate ridica la 100.000 de euro sau chiar mai mult. Combatanţii nu au ca sarcină culegerea de informaţii (nici măcar simple observaţii directe asupra mişcărilor de trupe, pregătirea spitalelor pentru război etc.), dar obţin fonduri (adesea, din contrabandă chiar, o formă uzuală a procurării de bani de către Mossad) şi culeg „esenţe“ de informaţii, care înseamnă studierea atentă a mersului economiei, zvonurilor, stării de spirit, moralităţii societăţii respective etc. Ei se pot deplasa nestingherit şi pot observa aceste lucruri fără a se expune vreunui pericol real. Ei nu transmit prin radio rapoartele din „ţara-ţintă“ dar, uneori, trimit de acolo bani sau mesaje. Activitatea celor mai buni dintre aceşti „agenţi“ este coordonată de către departamentul Mossad-ului numit Tevel (Globul), „netezind“ terenul pentru viitoarele legături economice şi diplomatice ce interesează Israelul. Trecând ca cetăţeni străini, adesea britanici, ei manipulează milioane de dolari din comerţul cu arme... În stagiului de pregătire efectuat în departamentul Apam (prescurtarea pentru Avtahat Peylut Modiinit: „activitatea de contrainformaţii“) din Mossad, acestora li s-a spus: „Cea mai mare parte din munca noastră o îndeplinim în străinătate, unde nu avem decât duşmani sau ţinte de lovit. Acolo totul ne este ostil. Absolut totul. Nu trebuie însă să devenim paranoici. Nu poţi trăi gândindu-te tot timpul la pericolul care te pândeşte sau cu teama că eşti urmărit, supravegheat. Într-un asemenea caz nu-ţi mai poţi face meseria.“ Activitatea tuturor agenţilor Mossad implantaţi într-o ţară ţintă, aşa cum este în prezent şi România, pe care Israelul mizează pentru realizarea multora dintre interesele sale, se sprijină pe cei numiţi bodlim (bodel, la singular). Acest bodel este omul care acţionează ca persoană de legătură între casele conspirative şi ambasadă sau între diferite case conspirative. Un bodel trebuie să stăpânească tehnica Apam, să descopere când este sau nu urmărit. Documentele pe care le transportă sunt, întotdeauna, bine asigurate în plicuri sau în valize diplomatice. Mesagerul se bucură şi el de imunitate diplomatică şi poartă întotdeauna asupra sa un document care să o ateste. Principala lui sarcină constă în a aduce paşapoarte şi alte documente ofiţerilor katsa şi a duce la ambasada israeliană din statul respectiv rapoartele acestora. Ofiţerilor operativi ai Mossad nu le este întotdeauna permis să intre în ambasadele israeliene, aceasta depinzând de misiunea pe care o au de îndeplinit. Mossad-ul a avut mult timp numai vreo 35 de ofiţeri răspândiţi prin lume, dar cca. încă o sută de mii de agenţi sionişti. Numărul ofiţerilor este mic în raport cu alte servicii secrete mari din lume, ce au mii de astfel de ofiţeri. În schimb, la dispoziţia Mossad-ului se află mii de sayanim, „voluntari“ evrei care ajută în afara Israelului. Sayanimii trăiesc în străinătate şi, deşi nu sunt cetăţeni ai statului Israel, mulţi sunt contactaţi prin rudele lor din Israel. Cum am spus, sunt aproape o sută de mii de sayanimi pe tot globul. Numai la Londra, de pildă, sunt în jur de 2.000 care activează, şi alţi 5.000 înscrişi pe lista întocmită de Mossad. Ei îndeplinesc multe sarcini utile. Ideea este de a avea un grup de oameni disponibili ori de câte ori este nevoie de ei, gata să îndeplinească serviciile care le sunt solicitate cu cea mai mare discreţie şi cu totală loialitate faţă de cauză. Ei nu primesc de regulă nici o recompensă bănească (din „patriotism“), dar li se plătesc obligatoriu eventualele cheltuieli făcute pentru Mossad. „De un singur lucru poţi fi foarte sigur - spunea fostul ofiţer Mossad, Victor Ostrovski -, şi anume că niciodată un evreu nu te va trăda, chiar dacă, bănuind că este vorba de Mossad, el va refuza să lucreze cu tine. Ai la dispoziţie un sistem de recrutare fără riscuri, care-ţi oferă posibilitatea de a te folosi de milioanele de evrei răspândiţi în toată lumea, din rândul cărora poţi să-ţi alegi ajutoarele. Este deosebit de eficace să poţi lucra cu forţele şi mijloacele existente într-o altă ţară, fără a fi nevoie de manevrele obişnuite în astfel de situaţii, şi sayanimii oferă un sprijin extraordinar oriunde pe glob.“
a cărui emblemă siglă enunţă că „Prin tertipuri îţi vei duce războaiele“ 1. Comandantul Serviciului; 2. Adjunctul comandantului 3. Şeful diviziei „Acţiuni“ 4. Unitatea AL (acţionează în SUA, principalul stat ţintă); 5. Şeful Diviziei de Sprijin; 6.Massada - conducerea acţiunilor secrete 7. Departamentul Politic - legături cu ţări prietene (reuşeşte adesea să penetreze informativ serviciile secrete ale „ţărilor informative“) 8. Departamentul documente 9. Tfririm - legături şi racolări printre evreii din Diaspora (din alte ţări) 10. Neviot - spionaj cu tehnică de interceptare-ascultare 11. Departamentul de Securitate 12. Kidon - „ucigaşii de profesie“ care lucrează în străinătate 13, 14, 15. Departamente pentru ţări străine 16. Dept. de Cercetare şi „desk-ul“ atomic 17. Dept. Tehnologic 18. Dept. de istorie (are ca scop fabricarea istoriei şi controlul acesteia) 19. Dept. Administrativ 20. Dept. Acte Secrete 21. Dept. O.E.P.-Arafat / Hezbolah 22. Dept. de legături cu Poliţia, Armata, Ministerul de Externe etc. 23. Şcoala Superioară a Mossad-ului 24. LAP - Departamentul de război psihologic. Iată o altă descriere, relativ recentă, a structurii Mossad-ului: Directorul General al Mossad-ului se numeşte oficial „Menume al Sheruth Habitachon“ (însărcinat al serviciilor securităţii de stat). El este ajutat de un „coordonator“ care conduce direct „echipele morţii“ (kidon). Urmează în ierarhie doi şefi de servicii: unul pentru serviciile tehnico-administrative, celălalt pentru operaţiuni. Serviciile tehnico-administrative sunt: cercetarea, fabricarea documentelor (folosite pentru a da agenţilor identităţi noi sau de acoperire), tehnologia (arme şi instrumente sofisticate necesare în acţiunile de spionaj, în misiuni speciale sau în execuţii/asasinate), administraţia şi arhivele (privind datele şi operaţiunile Mossad-ului). Şeful operaţiunilor conduce direct Academia Mossad-ului, operaţiile de securitate, pe cele de supraveghere (neviot), comunicaţiile (yahalomin) şi spionajul efectiv (Meluckha = împărăţia, fost Tsomet), acesta din urmă organizat ca un serviciu complex, cu birouri şi rezidenţe în Europa şi Orientul Mijlociu, dar şi cu un „departament pentru Israel“. Şefului operaţiunilor i se mai subordonează Kaisaraut-ului (fostul serviciu Teve), ce administrează informaţiile culese de ofiţerii de informaţii aflaţi la misiunile diplomatice ale Israelului, şi Lap = Departamentul de luptă psihologică. Încă o sarcină directă a Şefului operaţiunilor este de a păstra permanent legătura cu Shaback-ul (fostul Shin Beth, Securitatea internă israeliană, un fel de SRI şi FBI la un loc), şi cu Tzahal-ul (Armata israeliană, ce are şi propriul serviciu de informaţii, Aman-ul), cu Poliţia şi cu alte servicii speciale. Dealtfel, comunitatea serviciilor de informaţii este condusă de şeful Mossad-ului, care administrează direct informaţiile culese de Mossad, Shaback şi Lakam (Biroul pentru probleme ştiinţifice ale Ministerului Apărării). Şi cum între Mossad şi Aman există o legătură permanentă, şeful Mossad-ului are la dispoziţie toate informaţiile culese. El comunică direct cu primul ministru.
- AL, departamentul pentru S.U.A., format din cei mai experimentaţi ofiţeri de informaţii, lucrând sub cele mai solide acoperiri; este o unitate strict secretă. - „Cartierul General pentru Europa“. - Dardasim, departament care se ocupă de China, Africa şi Orientul îndepărtat. - Malat, biroul pentru America de Sud. - Saifanim („Peştele de Aur“), departament ce se ocupă de Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, celelalte organizaţii palestiniene şi ţările vecine unde acţionează. Un alt departament special este şi Tsafirim („Briza dimineţii“), ce se ocupă de comunităţile evreieşti din afara Israelului. Cea mai importantă misiune a Mossad-ului în relaţia cu diferitele comunităţi evreieşti din alte ţări, constă în „asistarea acestora la organizarea unor structuri de autoapărare“ numite Misgerot („Gardul“). Isser Harel, fostul şef al Mossad-ului, a spus într-un interviu pentru publicaţia Tribune Juife din 26 ianuarie 1993 cum a organizat grupurile de „autoapărare“ evreieşti în toată Europa: „Am hotărât din capul locului să venim în ajutorul comunităţilor evreieşti din ţările în care guvernul nu vroia sau nu putea să frâneze acest val de violenţă (atitudinile „antisemite“, criticile anti-israeliene - n.n.) Am hotărât să reacţionăm ferm creând organizaţii evreieşti de autoapărare sau, mai bine zis, de legitimă apărare, iar acest lucru s-a făcut în coordonare cu autorităţile locale. Am luat unilateral această iniţiativă. Am creat la faţa locului infrastructura necesară. Când conducătorii comunităţii ezitau, tineretul evreu lua problema în mână creând cluburi sportive sau mişcări de tineret. În anii ’70 nu mai eram la conducerea Mossad-ului, ci deputat în Knesset. Serge şi Beate Klarsfeld m-au invitat la Paris pentru a lua cuvântul cu ocazia unei mari demonstraţii de solidaritate cu Israelul. M-am întrebat imediat dacă măsurile de securitate aveau să fie suficiente. Pot să vă asigur că în împrejurimi nu exista nici un singur poliţist francez, dar tinerii din comunitatea evreiască erau omniprezenţi şi exercitau serviciul de ordine. Nu i-am întrebat cine îi formase, dar ştiam că acţionau în siajul organizaţiilor de apărare pe care le pusesem la punct cu câţiva ani înainte“. Din 2002, când la conducerea Mossad-ului a ajuns Meir Dagan, organigrama acestui serviciu israelian de spionaj a fost modificată la vârf, cu imperativul de a se întări capacitatea agenţilor în carne şi oase (prin spionajul humint, asupra fiinţelor umane), lăsându-se în plan secund spionajul electronic (elint şi sigint), dar structura departamentelor şi activitatea acestora nu a suferit importante modificări. Această reorientare spre „forţa tradiţională“ a Mossad-ului, munca pe teren şi humint (human intelligence), a fost restaurată de Meir Dagan în acord cu bunul său prieten, premierul israelian Ariel Sharon (cu care şeful Mosssad-ului fusese în trecut tovarăş de arme), în acelaşi timp în care ea era adoptată ca principală metodă şi de către CIA, agenţii căreia „nu vor mai avea program de birou între orele 9-17, ci vor fi trimişi în zonele de criză“, hotărau şefii lor. [30 octombrie 2003, Biroul de la Ierusalim al prim-ministrului israelian: Trei bătrâni care se visau nemuritori, adepţi totodată ai vechii doctrine: cel ucis de noi „pe teren“ nu va mai vorbi în veci!, se întruneau să administreze puterea secretă. Slugarnic, Dagan ciocnea un pahar cu şampanie cu prim-ministrul israelian Sharon (despre care, peste ani, nu se mai ştia dacă, în realitate, este mort sau viu, fiind declarat în „moarte cilinică“, când trebuia inculpat pentru mai multe infracţiuni), cel care i-a transferat şefia Mossad-ului de la Efraim Halevy, fostul şef al spionajului israelian.] Numele şefului Mossad nu este însă real, el alegându-şi numele de Dagan de la englezescul „The Gun“ (armă de foc), voind astfel să sugereze spre ce metode înţelege să conducă activitatea serviciul secret israelian. Evreu „rus“, numele real al lui Dagan este Hubernam. Conducerea operativă a fost încredinţată unui veteran al serviciilor de informaţii, „Mr.T“, deja comandant al unităţilor speciale Neviot. Sarcina acestuia: coordonarea activităţilor de supraveghere şi interceptare. Conducerea administrativă a trecut la „Mr.H“, care a preluat prerogativele de şef al staff-ului Mossad, iar „Mr.N“ a devenit şeful Tzomet, de acum principala unitate operativă şi ofensivă a Mossad-ului. În responsabilitatea sa intră departamentul spionajului uman. „Operaţiunea din septembrie 2004 de la Damasc, soldată cu uciderea lui Izz Al Din Khalil, un lider al Hamas, a fost numai o «degustare» a ceea ce celulele Mossad-ului, care au autorizaţia de a ucide, pot face sub noua organizare pentru a-i elimina pe inamicii cei mai periculoşi ai statului evreu“, scria revista Panorama. Asasini sub steag străin şi „propaganda neagră“. În organigrama clasică a Mossad-ului, la poziţia 12 (subordonată poziţiei 6, unde regăsim departamentul central Massada, un fel de „Mossad în Mossad“) există secţia internă denumită Kidon sau „baioneta“, compusă din trei echipe a câte 12 oameni fiecare. Ei sunt asasini de profesie, numiţi de către „braţul cel lung al justiţiei israeliene“. În mod obişnuit există două astfel de echipe, care se antrenează în Israel, şi una în misiune, în străinătate. Ei nu ştiu nimic despre ceilalţi ofiţeri din Mossad şi nici măcar nu-şi cunosc unul altuia numele real. Şi în organigramele mai recente ale Mossad-ului sunt evocate, deşi mai voalat aceste „echipe ale morţii“. O face şi Gordon Thomas, în lucrarea Spionii lui Gideon, Istoria secretă a Mossad-ului: „Un capitol deosebit al activităţii Mossad-ului este desfăşurarea unor operaţiuni ilegale pe teritoriul unui stat străin. O asemenea misiune necesită un comando format din cel puţin 15 oameni foarte bine pregătiţi. Acţiunea lor are 5 momente diferite, denumite codificat cu litere ale alfabetului neo-ebraic. Alef este un grup de 2 ucigaşi versaţi. Grupul beth are doi „paznici“ care asigură spatele alef-ului şi le pregăteşte retragerea; ei sunt trăgători de elită şi conducători auto de marcă. În situaţii neprevăzute membrii acestor două grupuri se pot ajuta unii pe alţii. A treia echipă, het, se ocupă de logistică: cazare, bani, locuinţe conspirative, etc; se prezintă sub forma unor cupluri conjugale. Echipa aijin are 6 agenţi care-l urmăresc pe duşman, furnizează informaţii detaliate despre programul zilnic al acestuia, identifică locul cel mai potrivit pentru „execuţie“ şi asigură retragerea celorlalţi. Alţi doi agenţi, de legătură, plasaţi sub codul literei gof, deservesc emiţătorul disimulat într-o locuinţă conspirativă, transmiţând Statului Major al Mossad-ului informaţii şi preluând de la acesta noile dispoziţii.“ ♫ Lumea occidentală a fost efectiv şocată de asasinatele cinice ale acestei secţiunii a Mossad-ului. Una dintre aceste operaţiuni, eşuată însă, este cea demarată la sfârşitul anului 1953, când „Haadam haşlişi“, pe numele său adevărat Elad Avri, Paul Frank sau Avraham Dov-Zeidenberg, a primit ordinul de a executa planul conceput de serviciile secrete israeliene şi aprobat de unul din conducătorii statului (a cărui identitate este secretă şi astăzi). Planul prevedea aruncarea în aer, în Egipt, a unor obiective americane şi englezeşti, printre care şi ambasada SUA din Cairo, pentru a atrage sau întări ura acestora împotriva lumii arabe şi musulmane. De aceea, bineînţeles, acţiunea ar fi fost atribuită, cu ajutorul probelor fabricate lăsate la îndemână, egiptenilor, urmând să declanşeze o uriaşă reacţie anti-egipteană în Occident şi mai cu seamă în SUA. Serviciile de securitate egiptene au descoperit însă din timp planul acţiunii, aşa că agenţii recrutaţi de Elad Avri au fost arestaţi. Probele din procesul agenţilor israelieni a ajuns în paginile ziarelor lumii şi astfel a fost adusă la lumină politica secretă a Israelului: crima fără scrupule şi minciuna cea mai josnică, totul pentru manipularea şi implicarea marilor puteri în favoarea sa, împotriva celor pe care îi consideră duşmanii săi naturali. Verdictul şi pedeapsa au fost pe măsura participării la planul criminal 1. Un singur om a reuşit să scape: Elad Avri, şeful reţelei de spionaj! Deznodământul ratat al acţiunii, cunoscută şi sub numele „Haiesek habiş“ (afacerea ruşinoasă) a trebuit să aibă şi efecte publice, în viaţa politică israeliană. Şeful guvernului, David Ben Gurion „n-a reuşit să afle cine a dat ordinul“, zicea el, căci Pinhas Lavon, pe atunci ministru al Apărării, i-ar fi acoperit pe vinovaţi. Aşa că acest ministru Lavon a fost scos ţapul ispăşitor, adică „obligat să părăsească scena politicii israeliene“, nimic mai mult. „Dacă acţiunea reuşea el ar fi fost poate decorat“, avea să comenteze israelianul Teşu Solomovici. Alt caz este cel al compromiterii palestinienilor, din 1985, când vasul de croaziera Achille Lauro a fost răpit de oamenii organizaţiei palestiniene PLF (cu bazele în Tunisia) sub comanda lui Abu Abbas. Un evreu bătrân şi handicapat, pasager al vasului, cade atunci victimă acestei răpiri intens mediatizate, decedând, ceea ce nu făcea parte din planul acţiunii. Agentul Mossad Ari Ben-Manase avea să dezvăluie însă câţiva ani mai târziu cum Lakam-ul (o altă instituţie secretă israeliană din cadrul ministerului Apărării) sub bagheta asasinului de profesie Rafi Eitan - o figură emblematică a serviciilor secrete israeliene -, a instrumentat direct comandoul palestinian, prin filiera unui fost colonel iordanian pe nume M. Radi Abdullah. Intenţia a fost compromiterea internaţională a palestinienilor, printr-o operaţiune numită „de propagandă neagră“… În Germania anului 1986, în discoteca berlineză La Belle, frecventată de soldaţii americani, exploda o bombă. Printr-o operaţiune de manipulare psihologică a departamentului LAP din Mossad, afacerea era imputată Libiei, această dezinformare fiind larg preluată de presă. Mai târziu, un intern al Mossad-ului, care îşi părăsea scârbit instituţia, dezvăluia că serviciul israelian era autorul „afacerii“2. Nu mai există astăzi nici un dubiu că gravele atentate de la 11 septembrie 2001 din SUA, când s-au prăbuşit cele două blocuri turn gemene din New York, au declanşat efectiv nouă politică militară a SUA, ce a condus la declanşarea războiul în zona de imediat interes geo-strategic a Israelului (începând cu Afganistanul şi Irakul). Studii importante, în care logica este la ea acasă în analiza faptelor, au arătat că aceste atentate sunt, de fapt, opera Mossad-ului, fără a aduce însă nici o probă în acest sens. Însuşi Francesco Cossiga, fostul preşedinte al Italiei, a declarat în 2007, în cel mai vechi şi mai popular ziar italian, Corriere della Sera, despre evenimentele din 11 septembrie 2001 că: „S-a presupus că Bin Laden ar fi autorul acestui atac, când de fapt toate Serviciile Secrete din America şi Europa ştiu prea bina că dezastruosul atac a fost plănuit şi realizat de CIA şi de Mossad cu ajutorul lumii sioniste, pentru a pune sub acuzaţie ţările arabe şi a determina puterile occidentale să participe în lupta din Irak şi Afganistan“. Afirmaţia lui Cossiga vine ca din partea unui fost şef de stat foarte respectat, fiind de aceea foarte stânjenitoare. Aceeaşi a fost situaţia şi la prima încercare de atentat asupra blocurilor WTC din New York, cea din 26 februarie 1993: Blocurile gemene World Trade Center au fost minate în parcarea subterană cu două bombe. Una explodează şi ucide şase oameni nevinovaţi. Cealaltă este doar un decor, lăsată pentru a fi găsită. Teroriştii sunt prinşi destul de repede, între aceştia fiind identificat un personaj principal, Hadas Josie, un „islamist“ arestat cu întreg grupul, în timp ce probele găsite la domiciliu sunt categoric incriminatorii: planuri de bombe, cablistică etc. În cadrul interogatoriilor iese la iveală însă că Hadas lucra de fapt pentru Mossad. Americanii îl eliberează, iar el dispare rapid în Israel. Marea Britanie, anul 1988. Peste orăşelul englez Lockerbie, cad de la mii de metri altitudine resturile umane ale nu mai puţin de 270 de pasageri, amestecate în fierăria unui avion PanAm, aruncat în aer de către terorişti. Actul este imputat unor libieni. Mai puţin cunoscut este faptul că la bord se aflau doi agenţi antidrog americani, Gannon şi McKee, care duceau în valiza lor diplomatică un material mult mai brizant decât bomba „libiană“ care îi sfârtecă: dovada ca Mossad-ul face afaceri cu droguri tari, împreună cu... palestinienii din Hesbollah. Aceste dovezi erau în drum spre SUA. Valiza a ajuns nevătămată la sol, însă dispare apoi fără urmă. Departamentul LAP din Mossad induce pista Jamaheriei libiene (fostul serviciu de spionaj libian), dar cercetările făcute în mai multe ţări nu au concluzionat în acest sens. Crima ca metodă generală. La sfârşitul anilor ’50, în comunitatea germană de la Cairo apăruseră câţiva cetăţeni germani. Aceştia erau savanţii Eugen Sanger, Reinhold Strubel, prof. Paul Gerke, dr. Wolfgang Piltz şi alţii. Ei erau angajaţi de guvernul egiptean, în efortul acestuia de a-şi construi primele rachete spaţiale.„Condiţiile erau grele, laboratoarele primitive, dar aveam fonduri, astfel încât ne-am putut continua cercetările“, spune prof. dr. Hans Kleinwachter. După un an de lucru în Egipt, echipa germană a reuşit să elaboreze o rachetă. „Am lansat-o din deşert, de la 100 kilometri de Cairo, cu mijloace foarte primitive“, îşi amintea dr. Kleinwatcher despre momentul când în iulie 1962 preşedintele egiptean Nasser a anunţat public existenţa rachetelor. El adăuga însă: „Rachetele acelea nu erau adecvate scopurilor militare. Puteau fi lansate în spaţiu, dar nu aveau capacitatea de a lovi obiective cu precizie“. Dar serviciile israeliene de informaţii, Mossad şi Aman, susţineau că scopul acestor rachete era de ordin militar. La sfârşitul lunii iulie 1962, câteva zile după lansarea rachetei egiptene, în Mossad a fost numit un for special pentru a se ocupa exclusiv de savanţii germani. Ei au stabilit că societatea Interhandel din Stuttgart „era baza din Germania [Federală] a proiectului egiptean; ea trimite materia primă necesară pentru fabricarea rachetelor egiptene“. Mossad-ul a mai raportat şi despre intenţia lui Kleinwachter de a înzestra rachetele cu focoase nucleare, de parcă Germania ar fi deţinut tehnologia necesară. De aici până la aplicarea planului de asasinare a savanţilor nemţi nu a mai fost decât un pas.
La 11 septembrie 1962 a dispărut dr. Heinz Krug, directorul firmei Interhandel. „Mossadul l-a răpit şi l-a ucis“, era convins dr. Kleinwatcher. Peste o lună şi jumătate, la 27 noiembrie, la biroul lui Wolfgang Piltz de la Cairo a sosit o scrisoare „din Germania“. Secretara lui a deschis-o şi a fost grav rănită de explozibilul din interior. Sanger i-a anunţat pe egipteni că abandonează proiectul şi s-a întors în Germania, dar a murit chiar şi acolo, după doi ani. La 30 decembrie 1962 a aterizat la Cairo un avion Lufthansa venit de la Frankfurt. În cală se aflau două colete „cu cărţi“ destinate lui Wolfgang Piltz. Un muncitor egiptean a deschis un colet şi a produs o explozie puternică: patru egipteni au fost ucişi şi alţi şase răniţi. Poliţia germană a întreprins o anchetă, a dat de urmele celor care au trimis coletele, dar nu le-a dezvăluit public identitatea, deşi toată lumea aflase că era vorba de agenţi ai Mossad-ului. Dr. Kleinwachter şi-a continuat activitatea, ca şi zborurile permanente între Egipt şi Germania, pe cursele Lufthansa, iar agenţii Mossad-ului au căzut într-o cursă întinsă de fata profesorului Gerke, care lucra la „proiectul egiptean“, astfel că au fost arestaţi la un restaurant din Elveţia, după ce tânăra înregistrase convorbirea pe care a avut-o cu ei (şi în care se pare că încercau să o coopteze în asasinate). Presa germană a fost revoltată împotriva metodelor Mossad-ului, ceea ce a făcut ca în Israel să izbucnească un conflict de imagine între prim-ministrul Ben Gurion şi şeful Mossad-ului, Iser Harel, care a demisionat, Shimon Peres cerând totodată ca Mossad-ul „să arate mai puţin interes faţă de savanţii germani din Egipt“. Şi parcă pentru a justifica atitudinea evreilor faţă de germani, în aceeaşi perioadă „fusese executat criminalul de război nazist Adolf Eichman şi dezvăluirile din cursul procesului său aduseseră pentru prima oară în conştiinţa israeliană ororile Holocaustului“, zic evreii. Piltz şi colegii săi savanţi germani au rămas în Egipt până în 1965, dar atacurile împotriva lor au continuat, după ce pe 20 septembrie 1963 a avut loc o altă tentativă de asasinat asupra d-rului Hans Kleinwachter, în Germania, pe străzile liniştitului orăşel Lorach, când acesta se întorcea liniştit acasă la volanul maşinii sale. Brusc, maşina îi fusese barată de un Opel masiv, argintiu, din care au coborât în grabă patru indivizi. Unul dintre ei, un tip măsliniu şi foarte tânăr, a îndreptat spre dr. Kleinwachter un revolver cu surdină, dar, printr-un gest disperat, savantul german a reuşit să-l dezarmeze şi chiar să tragă chiar asupra atacatorilor, rănindu-i înainte ca aceştia să dispară în fugă cu maşina. De atunci a trăit ascuns.
Mai aproape de prezent, avem de a face cu celebrele asasinate din Iran, organizate de Mossad asupra oamenilor de ştiinţă iranieni implicaţi în programul nuclear, dar un asemenea atentat s-a petrecut tot recent şi în Ungaria, fiind implicate şi autorităţile române. Astfel, în 17 martie 2010 două avioane de spionaj israeliene survolează spaţiul aerian turc, bulgăresc şi românesc şi ajung în Ungaria, deasupra Budapestei, unde din aer, coordonează acţiunea de la sol a unui asasin al Mossad-ului care îl împuşcă în trafic pe un om de afaceri sirian de 52 de ani, în timp ce acesta se afla la volanul maşinii personale, după care îi fură servieta din maşină şi dispare pe o motocicletă de parcă l-a înghiţit pământul, poliţia maghiară încadrând cazul cu „autor necunoscut“. Probabil că servieta a ajuns într-un avion, căci, oficial, conform site-ului israelian de ştiri ynetnews.com, misiunea avioanelor Gulfstream aparţinând Forţei Aeriene şi Spaţiale a Israelului (IASF) avea ca ţintă aeroportul internaţional din capitala Ungariei, dar s-au întors în Israel fără a ateriza nicăieri în Europa. La întrebările insistente ale presei, ministerul ungar al Apărării a declarat că avioanele se aflau „într-o misiune diplomatică“, iar Autoritatea aeronautică ungară a declarat că a eliberat autorizaţia de tranzit pentru avioanele israeliene la solicitarea ministerului maghiar de Externe. Mai opace în declaraţii, autorităţile române, prin MApN, arătau că aeronavele israeliene au efectuat fie „manevre de rutină“, fie „un zbor de antrenament de navigaţie, cu respectarea traiectului de zbor şi a timpilor de intrare-ieşire în/din spaţiul aerian“ naţional şi că România este în mod curent la dispoziţia Israelului pentru astfel de zboruri, în baza Hotărârii de Guvern 1172 din anul 2003.
Eli Cohen a fost considerat un exemplu de eficienţă în ceea ce priveşte agenţii acoperiţi ai Mossad-ului1. Cohen provenea dintr-o familie de evrei care locuia în oraşul-port egiptean Alexandria. El vorbea araba la perfecţie şi se simţea ca acasă în ţările arabe. În timpul adolescenţei, ca sionist entuziast, el lucrase sub acoperire pentru organizaţiile evreieşti din Egipt. A scăpat ca prin urechile acului dintr-o misiune eşuată, înainte de a emigra în Israel. Ajuns acolo, s-a căsătorit şi a primit o slujbă ministerială plictisitoare, înainte de a fi depistat de Mossad. Noii săi şefi considerau că o reîntoarcere a sa în Egipt nu ar fi posibilă, căci numele său se găsea în fişele poliţiei, şi, pe lângă aceasta, Mossad-ul avea deja agenţi „egipteni“. De aceea, în loc de a fi trimis în Egipt, după o pregătire atentă ce a implicat şi perfecţionarea dialectului sirian al limbii arabe - întrucât arabii sunt foarte sensibili la nuanţele limbii ce o vorbesc - el ajunge, serios acoperit, la Damasc. În vederea pregătirii intrării în Siria - pentru israelieni una dintre ţările-ţintă cel mai greu accesibile, după Iran - el petrece nouă luni la Buenos Aires, sub numele de Kamil Amin Taabes, trecând, chipurile, drept un prosper expatriat sirian care dorea să se reîntoarcă în patrie. Pentru acest episod al misiunii, Cohen a consumat ceva timp necesar învăţării limbii spaniole, astfel ca acoperirea sa să fie perfectă. Mossad-ul nu economisea nici un efort când era vorba de a-şi pregăti agenţii pentru primejdiile şi dificultăţile spionajului. În timpul sejurului în America Latină, agentul israelian a devenit un apropiat al generalului Amin al-Hafez, de la ambasada Siriei. Acesta avea să devină, ulterior, preşedintele Siriei, ceea ce i-a adus lui Cohen-Taabes avantaje excepţionale. Până la urmă, susţinut de noii săi prieteni sirieni, israelianul ajunge, sub falsa identitate, de la Buenos Aires la Beirut şi de aici la Damasc. Intrarea în rândul celor mai înalte cercuri siriene fusese pregătită, iar acum era deplin realizată, fiind bine unsă de banii evreului. Înarmat cu bani pe care Mossad-ul îi obţinuse din contrabandă şi pe care apoi îi „spălase“ pe numele său, Cohen a închiriat un elegant apartament aflat în apropierea Cartierului general al Marelui Stat Major al armatei, alegerea fiind făcută cu grijă, într-o zonă în care să aibă ca vecini ofiţeri superiori. Unul dintre cei mai folositori prieteni s-a dovedit a fi locotenentul Maazi Zahreddin, nepotul şefului Marelui Stat Major. În compania acestui ofiţer inferior, dar cu influenţă, el a putut să realizeze mai multe tururi ale poziţiilor de apărare siriene de pe înălţimile Golan. În această zonă militarizată, unde persoanele neautorizate care o încălcau erau, pur şi simplu, împuşcate, Zahreddin i-a arătat lui Cohen tot ce acesta voia să vadă. În timpul uneia dintre aceste „excursii“, Cohen a numărat 80 de mortiere, putând chiar fotografia Valea Iordanului. Acest tip de informaţie precisă a bucurat nespus inima lui Meir Amit, devenit între timp şeful Mossad-ului. Cohen putea examina, de asemenea, buncărele în care fuseseră plasate piesele de artilerie recent primite din U.R.S.S.. Iar în 1964, omul Mossad-ului din Damasc a putut să furnizeze planurile precise ale întregului sistem de fortificaţii din jurul centrului strategic Kuneitra, completate cu detalii referitoare la buncărele destinate tancurilor şi vehiculelor blindate. O mare parte a acestui preţios material era transmis la Tel Aviv prin radio; dar atunci când era vorba de hărţi ce cuprindeau detalii privind planurile de atac prin surprindere ale armatei siriene, trebuiau găsite alte mijloace de transmitere. Eli Cohen înfiinţase în acest scop o firmă de import-export, care implica inclusiv desfacerea de ceramică siriană în afara graniţelor acesteia. El a putut astfel să împacheteze documente şi hărţi strict secrete şi să le trimită în Israel prin alte ţări din Europa. În mai multe ocazii, el însuşi s-a reîntors clandestin în Israel, pentru a-şi petrece vacanţele împreună cu soţia şi familia sa. Printre reuşitele activităţii de spionaj ale acestui strălucit agent se numără şi rapoartele despre sosirea primelor 200 de tancuri ruseşti de tip T-54; ca şi fotografiile avioanelor de vânătoare tip Mig-21 provenite tot din URSS. Dar el nu a neglijat nici mişcările de ordin politic. Astfel, şefii Mossad-ului erau înştiinţaţi despre manevrele şi comploturile din rândul partidului Baas, la putere în Siria. Ei au fost, de asemenea, avertizaţi - după ce unul din ofiţerii prieteni ai lui Cohen, colonelul Salim Hatoum, îi arătase un plan în acest sens - de intenţia Siriei de a distruge, prin acţiuni de sabotaj, partea israeliană a râului Iordan, destinată irigării zonei Galileea. În rezumat, munca sa a fost nepreţuită pentru apărarea Israelului. Fără informaţiile de ordin militar furnizate de el, I.D.F.-ului i-ar fi fost mult mai greu să ia cu asalt înălţimile Golan în timpul războiului din 1961. Eli Cohen a fost prins finalmente de contraspionajul sirian, dar informaţiile deosebit de valoroase despre dispozitivul militar sirian, obţinute de el şi transmise la Tel Aviv au fost vitale pentru succesul asaltului pe care l-au dat israelienii asupra înălţimilor Golan în timpul Războiului de Şase Zile1.
Mossad-ul în România „post-decembristă“. În România au fost îndeobşte identificaţi (în media, mai ales) ca agenţi sau recruţi ai Mossad-ului: fraţii libanezii Nassar (cu grupul „arab“ din jurul Ioanei Băsescu) afaceristul Alexandru Bittner, Victor Babiuc (despre care există informaţii serioase că este evreu clandestin), Philip Bloom, Adrian Costea, Arin (Şalev) Stănescu, Shimon Naor, Fathi Taher ş.a., dar realitatea este mult mai complexă, şi, având în vedere interesele Israelului, mai sunt alte câteva sute de indivizi recrutaţi sau asociaţi de Mossad ca să acţioneze aici, care nu s-au aflat în vizorul public, România, ţară „prietenă“ a Israelului, fiind de fapt astăzi o ţintă prioritară a acestuia. „ Yüklə 6,27 Mb. Dostları ilə paylaş:
|