Ethan Frome

partidul social-democrat din România“, conducând campaniile elec­torale a lui Firea şi a partidului, erau Moshe Klughaft şi Sefi Shaked, da­torită „experienţei lor cu noile mijloace de comunicare în masă“. Arti­co­lul este ilustrat cu două fotografii. Într-una, unul dintre „specialiştii israe­li­eni în strategie electorală“ apare alături de Gabriela Firea.



Cum i-au găsit Dragnea şi Firea tocmai pe aceşti „experţi“ evrei din tot Israelul? Răspunsul este că aceştia erau „spe­cialiştii“ ofi­ci­a­lilor evrei cu care se întâlniseră politicieni PSD-işti. Astfel, Sefi Shaked a lu­crat şi în campaniile premierului israelian Benjamin Netany­a­hu, cu care s-au întreţinut cordial liderii PSD, iar Moshe Klughaft, consilier gu­ver­namental, lucra şi pen­tru sioniştii radicali, zis „naţionalişti“ şi abuziv anti-palestinieni, pe care Dragnea i-a servit foarte bine în Israel, când a spus că România nu va asculta de Uniunea Europeană privind cererea de a boicota pro­du­sele is­ra­e­liene re­­alizate în coloniile ilegale, rezultate prin alungarea bru­tală a palestinienilor¹.

Im Tirtzu - organizaţia extremistă israeliană pentru care Moshe Klughaft de­rula campania de a strânge semnături pentru a scoate în afa­ra legii ONG-urile pentru apărarea drepturilor omului din Israel, de­oa­re­ce ar fi conduse de „agenţi străini infiltraţi, plătiţi să destabilizeze Israe­lul“ - face, conform presei din Israel (Times of Israel, Haaretz, Jerusalem Post) jo­cul murdar al guvernului, care nu vrea să-şi asume acest discurs radical, con­siderat fascist, iar Moshe Klughaft este în acelaşi timp con­si­li­er de presă şi apropiat al ministrului Educaţiei, Naftali Bennett.

Şi chiar şi domeniul „educaţiei“ era unul despre care Dragnea spu­nea că România trebuie să înveţe din Israel prin „colaborare“: „România are un poten­ţial foarte mare de dezvoltare a relaţiilor cu Israelul. Există ex­trem de multe domenii ce ar putea fi exploatate mult mai mult şi aceas­ta este o ches­tiune pe care am discutat-o îndelung cu premierul Netany­a­­hu. Am accentuat asupra faptului că în domeniul agri­cul­turii, cer­cetării, să­­nătăţii, energiei, în domeniul militar, al educaţiei etc. România are capa­ci­tăţi de colaborare mult peste cele existente astăzi.... De ase­me­nea, cred că pentru viitor trebuie făcute toate efor­turile ca România să aibă o coo­perare mult mai bună cu Isra­elul în domeniul securităţii, ţi­nând cont de con­junctura internaţională şi regională în acest domeniu... Iubesc Israelul, este a treia oară când vin aici şi de fiecare dată simt că îndrăgesc şi mai mult această ţară. Spiritul Israelului, pe care nu-l simţi decât aici, te face să doreşti să vii din nou...“¹.

Campania pentru PSD, scria The Jerusalem Post, a schimbat ima­ginea partidului lui Dragnea în cea a unei „formaţiuni reprezentând o al­ter­nativă mai proaspătă, patriotică“. Pentru a îmbunătăţi imaginea par­ti­du­lui de centru-stânga, Klughaft şi Shaked au folosit mesaje care în mod tradiţional vin de la partidele naţionaliste, nu socialiste. Sloganul creat de israelieni pentru PSD era „Îndrăzneşte să crezi în România!“, susţi­nând prin clipuri că celelalte partide nu cred în viitorul ţării. Din felul cum pre­zin­tă istoria Jerusalem Post, rezultă că faţa patriotică a PSD-ului era doar o strategemă inteligentă evreiască, nu o realitate. (Adevărul este că gu­ver­narea „tehnocratului“ Cioloş, aproape anti-naţională, a dus la victoria în alegeri a PSD şi ALDE, gruparea lui Tăriceanu.)



Evident că Dragnea şi Firea s-au întâlnit în Israel şi cu conducerea ordinului B’nai B’rith, ca şi cu organizaţia PSD locală. Liviu Dragnea era proaspăt ales preşedinte al PSD, în locul lui Ponta, care fusese forţat să debarce şi ca premier de către preşedintele Iohannis. Acum Dragnea era în căutarea unui protec­tor străin puternic, cred analiştii. Încă înainte de a-i lua locul lui Ponta în fruntea PSD, în 7 octombrie 2015, Dragnea de­punea la parlament, ca „unic iniţiator“, spre adoptare, o lege pe care i-o ce­ru­se guvernării PSD aşa-zisul Congres European Evreiesc, ambalată în nu­mele „lege a demnităţii şi toleranţei umane“ (cunoscută ca „Legea De­făi­mării“), prin care, de fapt, se sancţiona orice fel de atac verbal, scris sau on-line la adresa evreilor (sau dacă se preciza că anume infractori sunt evrei, de exemplu, chiar dacă ar fi adevărat).

Peste acest gest, Dragnea îi mai propunea, la schimb pentru sus­ţi­nere, premierului israelian, ca Israelul „să devină parte în pro­iectele naţi­o­nale din România“, dar şi să realizeze „Planul Naţional Ca­das­tral“ românesc.

Apoi, începe o neîntreruptă plimbare pe la forumurile evreieşti. În 26 ianuarie 2016, Dragnea era la Bruxelles unde primea distincţia cu iz masonic Compasul Ierusalimului din partea organizaţiei Congresul Evre­iesc European (un ong, de fapt), iar peste două luni, în timpul lansărilor PSD la alegerile locale, în frunte cu candidatura Gabrielei Firea pentru pri­­măria capitalei, el participa la Sinagoga Mare la Graduation Day, ală­turi de membri ai Congresului Mondial Evreiesc, ambasadorul Israelului, San­dra Pralong şi politicieni de talia lui Mircea Geoană, unde Dragnea „se în­tre­ţine cu Rafael Shaffer, rabinul şef“. Apoi, în iulie 2016, el era în centrul aten­ţiei la recepţia de la ambasada Israelului din Bucureşti, pentru ca în sep­tembrie, în plină campanie electorală, să fie iar în Israel.

În aceeaşi vreme, după ce a fost unsă primar general al capitalei, Gabriela Firea a alocat un spaţiu central în Bucureşti pentru „Muzeul Holocaustului şi Istoriei Evreilor“, a atribuit unui spaţiu public numele lui Elie Wiesel, evreul acuzator al României de Holocaust, a susţinut finan­ci­ar festivalul de teatru evreiesc (idiş), după care face o nouă vizită în Israel, în noiembrie 2016, alături de 7 consilieri din primărie şi discută cu pri­ma­rii din Tel Aviv şi Ierusalim despre un parteneriat în domeniul Sănătăţii.

„Gabriela Firea şi-a plimbat stilista şi prietenele în Israel, pe banii Primăriei Bucureşti“, scria România Liberă, căci prietenele sale fuseseră trans­for­ma­­te peste noapte în consilieri personali la primărie. Una dintre aceşti consilieri era Florentina Papa, care lucrase până înainte ca stilist şi make-up la postul tv Antena 3, iar alta, „cea mai bună prietenă“ a ei, era Lucia Veronica Salem, soţia scriitorului evreu Harry Salem. Ele, plus soţul lui Firea, Pandele, primarul Voluntariului, s-au cazat pentru trei nopţi la ho­telul de lux Waldorf Astoria, din Ierusalim, unde o cameră costă 500 de euro pe noapte.

Delegaţia condusă de Gabriela Firea ar fi discutat cu oficialii din Tel Aviv şi Ierusalim despre o „colaborare“ în domeniile sănătate, situaţii de urgenţă, turism, construcţii, start-up-uri şi sprijinirea investitorilor, con­form unui comunicat al primăriei, iar una dintre consilierele lui Firea, aflată cu ea în Israel, era Sorina Comănici, cu atribuţii în domeniul sănătăţii şi asis­tenţei sociale. Această Comănici a fost şefa de cabinet a fostului mi­nis­tru PSD al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, până în noiembrie 2015, iar soţul ei, Răzvan Comănici, lucrează la Serviciul Român de Informaţii. Acest fapt arată cât de mult doresc israelieni să vândă medicină în România, iar liderii PSD le vin în întâmpinare.



Importanţa prezenţei în deplasarea din Israel a celei mai bune pri­e­tene a lui Firea, Lucia Salem (Lucia Verona, ca scriitoare) este dată de as­cedenţa evreiască a aces­teia. Aceasta este mai în vârstă decât Gabriela Firea şi s-au cunoscut de cum a pus Firea piciorul în Bucureşti, pe când se numea încă Vrânceanu şi era o proaspătă absolventă de liceu din Bacău. Într-un interviu pentru o re­vistă, Firea spunea că prin­tre persoa­ne­le care i-au fost alături şi au spri­ji­nit-o la început, acum peste 20 de ani, nu numai moral, a fost şi scri­i­toa­rea Lucia Verona. Aceasta este, de fapt soţia scri­i­torului comunist evreu care semna H. Salem (care apare şi cu nu­mele de Horia, în unele acte, dar mai ales cu cel de Hary sau Harry).

Evreul H. Salem a fost unul din multele produse „mediocre“ ale şcolii de scriitori ai regimului comunist, ce îşi propunea, de fapt, să înlocu­ias­că intelectualitatea culturală „burgheză“ românească cu una muncitorească. Pasul cel mai important în direcţia producerii de noi scriitori eră făcut în octombrie 1950, când sub tutela Uniunii Scriitorilor era inaugurată „Şcoa­la de literatură şi critică literară“, după modelul sovietic al şcolii de la Moscova, „Literaturnia uceba“, de „fundamentare a realismului socialist, care avea nevoie de scriitori tineri noi“. Festivitatea deschiderii şcolii de la Bucu­reşti era condusă de evreii Leonte Răutu (Lev Oigenstein, după numele real), Mihail Roller, Paul Cornea¹ şi sovieticii Konstantin Fedin şi P.A. Markov. Mihai Novicov, un cosmopolit născut la Odessa dar impus ca secretar al Uniunii Scriitorilor din România, stabilea programul de lucru al şcolii, al că­­rei directorat i-a şi fost în­cre­dinţat: cursuri de marxism-leninism, istoria lite­ra­turii universale pro­gre­­sis­te marxist-leniniste şi ale realismului socialist².

Începutul anilor ’50 era epoca „înlocuitorilor“ de intelectuali. Pentru elevii şcolii de scriitori impor­tan­te erau facilităţile materiale: locuinţă, mân­­care, burse, oportunităţi erotice, posibilităţi de publicare. Directorul ad­mi­nis­trativ al şcolii era unul Toader Monda, un activist comunist venit de pe şantierul Dunăre-Marea Neagră, iar dintre „profesorii“ remarcabili se evi­denţiau Galina Maevski, expertă în literatură sovietică, sau Iosif Moise Aldan, un „feroce sta­li­nist fanatic“.

Mihai Novicov a fost principalul promotor al proletcultismului (al cul­tu­lui proletariatului) în acei ani, deşi a fost întrecut în îndoctrinare de cei­lalţi doi corifei ai sistemului sovietic adus din URSS şi instalat în România de tru­pele de ocupaţie ale Armatei Roşii.

Cursanţii erau selectionaţi dintre muncitori, servitoare ale nomen­cla­turii comu­nis­te sau evrei fără ocupaţie, precum Koch Iosefina, Vera Hudici, Ludovic Bruckstein, Tita Chiper, Leontin Leibiş, I. Bercovici, Solo Juster, Ştefan / Fănuş Neagu, Ovidiu Zotta, Ion Acsan, Rodica Toth, Aurel Schwarz, Petre Milotin („analfabet, militar în stagiu, foarte si­gur de rolul lui viitor în literatura română“), H. Rubinstein („de o prostie neobiş­nu­ită“), Şte­­fan Băbulescu, (un „famelic, chinuindu-se să câştige bani pentru a-i da fra­ţilor, deja autorul unei fete nelegitime“), Lucian Cursaru („unul din cei mai siniştri elevi politizaţi“), C. Hâncu („muncitor ciocănar“), Carol Isac (remar­cabil prin puternicul accent „moldo­ve­nesc“), Anton Breiten­hofer (un „prost patologic“) Shaul Carmel, evreica Nina Cassian, Florin Mugur (evreu bu­cu­reştean având numele real Mugur Legrel), Horia Aramă (evreu ieşean), Radu Cosaşu (evreu băcăuan cu numele originar Oscar Rohrlich), sau eroul nostru... Horia Salem.

Fabrica de Scriitori, cum i s-a mai spus, funcţiona într-o clădire de pe şoseaua Kiseleff nr. 10, în apropiere de ambasada Uniunii Sovietice, clădire impozantă care actualmente adăposteşte sediul PSD. După ce au interzis practic cultura considerată nocivă pentru omul de tip nou, co­mu­niştii stabiliseră că trebuie noi scriitori şi critici, „revoluţionari“. De aceea, comitetele regionale ale Partidului Muncitoresc (comunist) din toată ţara au trimis tineri până în 30 de ani la această şcoală, selecţia făcându-se pe criterii strict politice de responsabilii cu „propaganda şi agitaţia“.

Pentru forurile politice de stat toţi aceşti elevi erau foarte impor­tanţi: „Este necesar ca biroul Uniunii şi Secţia de Propagandă a CC al PMR [numele partidului comunist, atunci] să se intereseze de soarta fie­că­rui ab­solvent al şcolii“, după absolvirea acesteia, spunea Leonte Răutu în 1951, şi astfel s-a şi întâmplat până în anii ’70 şi chiar şi după. Aceasta deşi Mihail Sadoveanu, pe atunci directorul Uniunii Scriitorilor, a spus, la un mo­ment dat: „Din şcoala asta au ieşit tot atâţia scriitori câţi au intrat!“ (adică nici unul), deşi chiar şi el o ajutase, pactizând cu regimul.

Pentru că în realitate îl chema Hary, Salem, evreu bucureştean din cartierul Dudeşti, a renunţat la prenu­me­le românizat de Horia, semnând simplu H. Salem. A fost trecut formal şi prin facultatea de Filologie după ce „şcoala de scriitori“ s-a desfiinţat în 1955, devenind o secţie politizată a fa­cul­tăţii din Universitatea Bucureşti, Salem fiind un student tomnatic şi gazetar, totodată, „trecut binişor de prima tinereţe“ şi când s-a căsătorit cu juna Lucia Veronica din Arad, cu 22 de ani mai tânără decât el. El era născut în 1927, iar ea în 1949. Şi viitoarea prietenă, din 1991, a Luciei, mai tânăra Gabriela Vrânceanu, avea să devină Firea tot prin căsătoria cu un potent bărbat mult mai în vârstă.

După ce s-au căsătorit, Salem şi-a luat-o coautor pe tânara soţie, pe atunci, Lucia, renunţând de dragul ei la parteneriatul în ale scrisului cu prietenul său Ştefan Haralamb. Numele lui, ca autor de texte, era în anii ‘60-’80 omniprezent la radio, la televiziune şi ca, dramaturg, în teatru, dar în anii 70 intra şi ea pe piaţă, semnând cărţi alături de el, după cum arăta şi is­toricul literar Marian Popa (op.citat): „Remarcabil este numărul noilor mediocri... Lucia Verona (uzează) de colaborarea soţului H. Salem pentru comediile banale Logodnicul din pom (1978), Dragoste la prima ve­dere (1984) şi Luna de pe cer (1985)“. Şi scriitura lui Salem pare a fi luată în râs, voalat, de criticul literar Mircea Ghiţulescu, atunci când spunea:

„Hary Salem era un bărbat frumos reprezentând, poate, tipul evre­iesc cel mai reuşit... Şi, pe deasupra, norocos... pentru că a reuşit ca textele sale să fie văzute/ascultate pe scenele teatrelor, la radio sau televiziune [ca mandatat al regimului - n.n.]... Scrisul [la el] devine mai important de­cât gândirea, crezând că o eliberează... Supărarea pe lume te aşează la masa de scris şi nu mai este important ce scrii... cuvinte, nu numai în­tâm­plă­toare ci şi inexistente aruncate în pălăria dadaistă, apoi scoase unul câte unul şi alăturate la întâmplare.“ După Sadoveanu, cum am văzut, Salem nici nu era un scriitor veritabil, ca produs al „Fabricii“.

De fapt, mulţi dintre absolvenţii şcolii doctrinale nici nu au rămas în România. Aceştia, colegii şi prietenii evrei ai lui Salem au emigrat în Israel începând din anii ’60, precum Solo Juster, Horia Aramă şi Shaul Carmel, acesta din urmă ajungând, după ce a părăsit România în 1964, vice­pre­şe­din­te al Uni­unii Asociaţiilor Scriitorilor din Israel timp de 12 ani şi fon­da­tor şi pre­şe­din­te al Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limba Română (ASILR), exis­tând zeci de organizaţii ale evreilor originari din România în Israel, în frun­te cu Asociaţia Culturală Mondială a Evreilor Originari din Româ­nia şi cu Uniunea Evreilor Originari din România.

Pe lângă toate aceste organizaţii trebuie Lucia Veronica Salem să îi asigure susţinere primăriţei Firea în Israel, adică şi pe lângă Asociaţia Scriitorilor de Limbă Română din Israel (rivala ASILR), Asociaţia Ziariş­ti­lor şi a Oamenilor de Cultură de Limbă Română din Israel, Cercul Cul­tu­ral din Ierusalim (constituit din evrei „români“ conduşi de Costel Safirman), Cercul Cultural Haifa (condus de trei cucoane: Marlene Davidsohn, Fran­cisca Stoleru şi Biti Caragiale) etc., căci Lucia Salem este consilier „cul­tu­ral“ al primarului Bucureştiului şi veche prietenă mai mare, din 1991, care, în vizitele în Israel se baza, la rândul ei, pe vechii prieteni ai familiei, ca­pabili să deschidă uşile puterii de la Ierusalim, care, la rândul ei, le poate deschide pe acelea de la Washington sau din Europa.



Gabi Firea faţă de lume ca şi în lumea evreilor, de la

compromisurile personale la cele politice şi la Capitală...

Gabriela Vrânceanu, imediat după ce a terminat un liceu indus­tri­al în 1990, a fost angajată, „în mod surprinzător, nu la vreo fabrică, ci la zia­rul local Pur şi Simplu, ce aparţinea [omului Securităţii şi viitor mag­nat] Dumitru Sechelariu, în oraşul condus de Viorel Hrebenciuc primar şi ime­diat prefect al judeţului“. De fapt, Hrebenciuc, cel despre care unii confraţi din presă cred că a fost protectorul ei, fusese până în 1990 şeful co­mi­te­tu­lui judeţean al Partidului Comunist pe Bacău, dar devine imdediat pri­mar „revoluţionar“ al Bacăului, ca membru al Frontului Salvării Naţionale, în timp ce Sechelariu era un gestionar de jocuri de noroc mecanice în Bacău dinante de căderea comunismului, fiind „autorizat“ să funcţioneze de fosta Securitate, ca după 1989 să-şi extindă rapid afacerea cu spri­ji­nul, mai nou, al primăriei băcăuane, care i-a dat spaţii să se dezvolte.

Domnişoara Gabi ajungea apoi, la 19 ani, la Bucureşti, „chemată“ de Octav Ştireanu să lucreze ca reporter al monolitului politic de la pu­te­re (Frontul Salvării Naţionale, transformat în timp în PSD), la ziarul Azi. Iar printre patronii tipografiei proprii a ziarului fondat de Ştireanu şi Ale­xan­dru Bârlădeanu (lider al FSN, om de bază al lui Ion Iliescu) se afla şi Lucia Verona Salem, pe atunci în vârstă de 42 de ani.

Înfiinţată chiar când sosea Gabriela Vrânceanu într-un Bucureşti în care ea se pierdea zilnic, adică în 1991, „firma se numea Grupul Edi­to­rial Phi SRL, fiind tipografia ziarului Azi, oficina guvernului FSN-ist de la vremea respectivă. A fost de altfel şi momentul în care [şi] Corina Creţu a intrat în presă [la Azi, fiind cooptată şi în firma tipografică]. Dintre aso­ci­­aţii firmei... Grupul Editorial Phi SRL au mai făcut parte: Iosif Boda, pro­fe­sor la Şcoala de cadre a politicienilor comunişti Academia Ştefan Gheor­ghiu şi fost consilier al lui Ion Iliescu, Stan Ciocârlan, un activist PCR, jur­nalişti şi scriitori ai fostului regim comunist printre care s-au numărat... Te­odor Bulza [nomenclaturist de eşalon 2 în conducerea partidului co­mu­nist şi director până în 1990 al ziarului de partid Drapelul Roşu], Stelian Cor­ne­­liu Moţiu [activist în Comitetului Central al Uniunii Tineretului Co­mu­nist din februarie 1946, apoi în PCR], Pârvu Alexandrina (autoarea printre al­tele a cărţii Orânduirea Social Politică a României Socialiste în ope­ra to­va­răşului Nicolae Ceauşescu, scoasă la Editura Politică), Salem Lucia Ve­ronica, Ştireanu Oc­ta­vi­­an“¹, şi el fost activist CC al UTC şi zia­rist în pe­­ri­oa­­da comunistă şi consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu apoi, sau mem­bri ai familiei fos­tului demnitar comunist Niculescu Mizil.

Această adevărată familie de foşti comunişti, care nu semnau ei, direct, articolele, dar erau implicaţi în afacere, arată că ziarul Azi avea ne­voie de nişte nume noi, tinere, pe care publicul să nu le identifice cu fostul regim. Astfel au apărut tinerele precum Corina Creţu (de 23 de ani) şi mai tânăra Gaby Vrânceanu (viitoare Firea). Că bătrânii sforari beneficiari de bine şi în vechiul regim, căutau tineri (ti­nere) cu care să ia ochii publi­cu­lui reiese şi din faptul că au trecut destul de repede tipografia, cu toţii, inte­gral, către o tânără anonimă de 24 de ani din Teleorman.

Într-o vreme când bucureştenii şi timişorenii erau ahtiaţi de aerul proapăt al presei de opoziţie, unde şi apăreau noii ziarişti de prestigiu, ai curajului, ziarul puterii îşi căuta angajaţii prin ţară, găsind-o la Bacău ast­fel pe viitoarea foarte tânără doamnă Firea pentru „oficina guver­na­men­tală a FSN-ului“, cum era numit ziarul Azi.

Este greu de ştiut tot ce a învăţat-o şi cum a îndrumat-o Lucia Salem pe Gabriela Vrânceanu la Azi şi în viaţă, dar în 1992 micuţa Gabi îl cunoaşte pe afaceristul Răsvan Firea, cu 15 ani mai mare ca ea, iar cei doi se căsătoresc în 1993. În acelaşi an, ea se angajează la TVR, exact în acelaşi timp cu mentora Lucia Veronica Salem, unde stă până în 1999 (şi unde îndeplineşte, pe rând sau simultan, funcţiile de reporter, pre­zen­tator, re­a­lizator şi moderator). „Gabriela a fost mereu de o discreţie ieşită din co­mun - zicea un coleg de la Azi -... Tot ce pot să spun este că nouă, colegilor, nu ne spunea mare lucru despre viaţa ei personală. De exem­plu am aflat că se mărită din zvonuri“. „Soţul ei, Răsvan Firea, a fost cel care a sprijinit-o în tumultoasa ei carieră chiar din primii ani. El a fost băr­­batul din umbră pe care prea puţini îl cunoşteau...“ (Adevărul, 28.01.2010)

Greu de spus şi ce a creat-o ca personalitate pe tânara însetată de parvenire, deşi tot ea explică, indirect, într-un interviu în revista Tango (nr.1 din mai 2005) când spune că totul i se trage de la crunta sără­cie din copilărie: „Baiatul pe care-l iubeam m-a părăsit pentru că eram prea săracă ...[eu] fiind al doilea născut al unei familii sărace, cu patru copii …Cele mai dureroase momente le-am trăit în copilărie şi adolescenţă. Pro­ve­nind dintr-o familie mai mult decât modestă şi neavând foarte multe din cele necesare la şcoală, a trebuit să mă confrunt cu răutăţile celorlalţi co­pii - copiii sunt uneori de o cruzime înspăimântătoare - care observau şi că n-am pacheţel cu mâncare, şi că sunt încălţată în pantofi vechi de trei ani, de la sora mai mare, şi hăinuţele sărăcăcioase şi multe altele de care ei râdeau. Iar eu mă simţeam umilită. Dar ce puteam face? Mama era vân­zătoare şi tata muncitor necalificat, pe şantier. Stăteam şase inşi în­tr-un apartament cu două camere“, până când ea, la 14 ani, şi-a convins mama să-l părăsească pe tatăl ei, pentru a le fi mai bine.

Spune că tatăl era prea dur, dar se pare că tocmai ea l-a moştenit cel mai bine, dacă ne uităm la versurile ei, reproduse de aceeaşi revistă: „Pitbull-ul din mine/ Ar vrea să nu se termine niciodată/ Dez­legarea de-a sfâşia...“. Şi ea şi fraţii ei aparţin epocii când Ceauşescu interzisese avor­turile, făcând practic imposibile întreruperile de sarcini pentru familiile obiş­nuite. Tatăl a început să bea, iar familia l-a pedepsit, părăsindu-l. În schimb ea, Gabriela Vrânceanu, de foarte tânără „n-a ratat nici un moment pri­el­nic, nici o oportunitate a destinului“, comenta aceeaşi presă.

S-a măritat prin împrejurarea că, în 1992, când era ştiristă şi la Radio Contact (post fondat de Tăriceanu), unde realiza emi­si­u­nea „Sport şi muzică pentru burtică să nu crească măricică!“, s-a în­vâr­tit de o depla­sare la „Romanian Open Tenis“, la Arenele Romane, de unde să facă o trans­misiune, dar ar fi rămas „blocată în loja VIP-urilor, pentru că în­ce­pu­­se meciul“, chiar lângă un domn pro­sper, care a început „să-mi facă fel de fel de confesiuni despre viaţa lui, despre fostele lui căsătorii... Era Răsvan Firea, actualul meu soţ. Până la urmă am cedat, am acceptat să facem şi revelionul împreună [deşi el era căsătorit cu altă fată, cu doi ani mai mare decât ea, cu care avea şi un bebeluş - n.aut.]. Din ianuarie m-am mutat la el, iar în ultimul an de filologie eram şi măritată, şi însărcinată. Nu pot să spun că l-am iubit pătimaş, pentru că n-am iubit niciodată păti­maş“, zicea ea în 2005, când mai erau 5 ani până ca acesta să moară, iar ea vorbea despre el deja la trecut.

Că domnul Firea a ajutat-o să parvină profesional s-a aflat, printre altele, şi de la jurnalistul R.V., care a lucrat mulţi ani cu ea. Şi totul ar fi în­ceput cu anul căsătoriei, prin angajarea, în 1993, la Televiziunea Româ­nă de stat (TVR) în acelaşi timp cu mai vârstnica prietenă Lucia V. Salem.

Mai întâi trebuie spus că în cadrul TVR, ea a urcat încontinuu în schemă, prin emisiuni economice, în special financiar-bancare, în ace­laşi timp în care creştea exponenţial şi afacerea soţului ei cu piese de schimb şi consumabile auto (în care o luase asociată şi pe ea tot din 1993).

Legă­turile se întrevăd tot în Romanian Open Tenis (unde s-au cu­nos­cut cei doi), afacere sportivă a lui Ion Ţiriac, demarată în 1992, la care a cuplat ca spon­sor şi Banca Na­ţi­onală a României, prin voia guverna­to­ru­lui Mugur Isă­res­cu. Şi Mugur Isă­rescu, şi Ion Ţiriac, ca şi viitorul patron de presă al Gabrielei Firea, Dan Voiculescu, erau cu toţii înfrăţiţi ca mem­bri ai Clubului de la Roma, filiala România. Ion Ţiriac era şi importator de au­toturisme străi­ne (iar Răsvan Ion Firea stătea pe aproape ca importator de piese auto), dar şi ban­cher, cul­tivând o bună relaţie, de aceea, cu BNR-ul condus de Mugur Isărescu, la organizaţia căruia (Club of Rome) cotiza.

Spec­ta­colele private de tenis ale lui Ţiriac se desfăşurau anu­al în Bucureşti, la sfârşitul lui aprilie, la „Arenele Băncii Naţionale a României“ şi vehiculau milioane de dolari, dar nu din banii lui, ci din sponsorizările pe care le obţinea cu uluitoare uşurinţă de la in­sti­tu­ţi­ile statului, cum era Banca Comercială Română (BCR), până la pri­va­ti­za­rea acesteia. De aceea, tur­neul s-a chemat la început „BCR Open Ro­mania“, iar apoi „BRD Năs­tase Ţiriac Trophy“, fiind fi­nan­­ţat de Banca Română de Dezvoltare (BRD), sub binecuvântarea BNR. Prietenia Ţiriac-Isărescu era atât de mare, încât în 2012, când mişcările de stradă au dus la că­de­rea guvernelor Emil Boc şi M. R. Ungureanu, Ţiriac îl propunea pe Isărescu premier.



Astfel se poate vedea că juna madam Firea devenea, la TVR, jur­na­listul preferat la Băncii Naţionale, un fel de unic acreditat, dezvoltând o relaţie ciudat de puternică cu purtătorul de cuvânt al BNR, Adrian Vasiles­cu, iar în ianuarie 2000 a fost numită consilier de relaţii publice şi imagine al prim-ministrului Mugur Isărescu (transferat de la BNR, pentru un an, după care a vrut să fie şi preşedinte al ţării), în perioada februarie-decem­brie 2000 Gabriela Firea fiind purtător de cuvânt al guvernului.

Din 2001, deoarece Isărescu nu a ajuns preşedinte, astfel încât să o ia şi pe ea consilier la Cotroceni, Gabriela Vrânceanu Firea lucrează la Antena 1 tv şi la grupul de care ţinea aceasta, Intact, patronate de Dan Voiculescu. Aici realiza diverse emisiuni precum Săptămâna Financiară, pe care o transformă şi în revistă personală (cu banii lui Firea), în aso­ci­e­re cu trustul lui Voiculescu. Foarte interesante amintirile lui Robert Veress:

„Cu mai bine de un deceniu în urmă, când publicaţia la care a fost director şi co-patron a luat fiinţă, soţul ei, Răsvan Firea, a vrut ca eu să fiu redactorul care să se ocupe de investigaţii. Mă ştia demult domnul Firea. Venise de câteva ori, cu jalba-n-proţap, la redacţia Adevărul. Avea o fir­mă de consumabile auto şi era carotat de un competitor cu mari pile. Atunci când am putut obţine probe, am publicat ce am considerat că este de in­te­res public. A fost mulţumit de modul în care mi-am făcut treaba... Când m-a sunat Gabriela Firea şi mi-a făcut oferta de a lucra la Săptămâna Finan­ciară, am avut o dublă reţinere: pe de o parte, intram în trustul Intact şi era limpede că asta implica să servesc interesele lui Dan Voiculescu; pe de altă parte, eram convins că recomandarea decisivă venise de la Răs­van Firea, nu de la I. B., cum îmi spusese Gabriela Firea. Iar asta putea însemna ca eu să intru într-un potenţial conflict de interese, dacă mi s-ar fi cerut să continui investigaţiile în domeniul consumabilelor auto.

Soţii Firea au dorit să mă liniştească şi m-au invitat la o discuţie în trei, în care mi-au garantat că voi avea independenţă editorială - cel puţin la fel de extinsă precum cea de la Adevărul şi Cotidianul, redacţiile în care activasem, până atunci.

Am apreciat, la momentul respectiv, francheţea Gabrielei Firea, care mi-a spus că nu mi se va cere să-i atac pe adversarii lui Voiculescu, dar nici nu voi putea „muşca mâna care mă hrăneşte“. Mi-a dat un ar­gu­ment care, în bună parte era valabil, că la orice trust de presă aş lucra, din România sau de „afară“, nu aş putea să atac interesele patronului ace­­lui trust. Şi nici nu există milionari „uşi de biserică“... Timp de peste un an de zile, angajamentul a fost respectat... Ulterior, însă, a venit momentul de care mă temusem de la bun în­ceput. Răsvan Firea mi-a zis că are pro­ble­­me grave cu «unu» şi m-a rugat «să-l ajut». Ca «probe», ar fi trebuit să mă servesc de declaraţiile unor apro­piaţi ai săi, care nici nu doreau să apară cu identitatea reală. Am re­fu­zat, iar consecinţa a fost că Gabriela Firea m-a dat afară. Nici nu s-a mul­ţumit cu atât: ulterior, aflând că mă angajasem la Gândul, l-a sunat pe Cris­tian Tudor Popescu să-l avertizeze că a făcut o greşeală, că «încăl­zeş­te şarpele la sân»“.



Afacerile în presă le-a făcut mai mult pe banii familiei magnatului Dan Voiculescu (căreia i-a cam dat ţeapă, dar acesta nu s-a supărat) şi pe publicitatea primită de la Ion Ţiriac. Chiar ea, Gabi Firea, povestea că: „În 2006 am fondat, alături de Camelia Voiculescu o nouă companie de media în cadrul Trustului Intact: Media Casa Press, care a editat, pentru început Felicia, o revistă..., iar din 2008 Financiarul, un cotidian de in­for­ma­ţie economică şi de business... În noiembrie 2011, Trustul Intact şi-a re­organizat complet activitatea, iar revistele de business şi-au încetat apa­­­riţia pe print...“. Ce nu spunea Firea, este faptul că şi săp­tă­mâ­na­lul Săp­tă­­mâ­na Financiară, deşi afacere exclusivă a soţilor Firea, era aso­ci­­ată fi­nanciar, din 2005 chiar, tot trustului familiei Voiculescu (Intact).

Săptămâna Financiară este primul faliment marca Firea, petrecut în mai 2012... O revistă în care ortacii lui Felix [Voiculescu] predau lecţii de afaceri s-a dus în cap în numai 3 ani cu Găbiţa la butoane“¹. Peste 10 mi­lioane de lei datorii şi active de circa 3 milioane sunt cifrele dezastrului produs de companie, care mai avea şi obiceiul de a încasa banii pentru pu­blicitate cu mult timp în avans, precum de la Hyundai Auto România a lui Ion Ţiriac şi Romprest, care şi-au luat ţepe pe încredere, în timp ce com­paniile şi mai prietene Intact Media Group şi Antena TV Group „au îngro­pat în priceperea Găbiţei peste 5 milioane de lei (1,1 milioane de euro)“.

Casa Media Press SRL, parteneriatul în asociere directă cu fa­mi­lia Voiculescu este „al doilea şut tras de Firea în dinţii creditorilor“. Circa 4,7 milioane de euro este suma pe care o contabiliza, ca datorii, în 2013 firma preluată de Firea în administrare. Din această gaură, vreo 300.000 euro sunt datorii la stat... Cum s-a ajuns aici: Din 2007, Crescent, firma „preluată“ de la Securitate de Voiculescu, începuse alimentarea contu­ri­lor Casa Media Press SRL, căci, în calitate de director general, Vrân­cea­nu Firea semna un contract de împrumut de 100.000 de euro cu „puşcu­li­ţa lui Felix“, Crescent Commercial and Maritime. La acest contract s-au adă­u­gat adiţionalele, aşa că la finele lui 2010 Vrânceanu Firea avea de re­sti­tuit către Crescent suma de 400.000 de euro şi 1,830 milioane de dolari. Banii erau pentru a-şi face o tipografie proprie, dar, în loc de dezvol­ta­re, Firea intră cu firma în faliment, în 2014, fără ca voiculesciana Crescent să se înscrie la masa credală ca să îşi recupereze „împrumuturile“.

Anul 2010 fusese, însă, unul crucial însă pentru Gabi Firea, căci îi murea bogatul soţ şi se mărita degrabă cu „săracul“ primar Pandele.

Soţii Firea fuseseră, de fapt, buni parteneri de făcut bani, com­bi­na­ţie în care presa pe care o făceau devenise o măciucă de lovit ad­ver­sa­rii, concurenţii sau piedicile din cale. Exact acest lucru făceau şi împreună cu grupul Intact, cu care colaborau din plin. Potrivit stenogramelor convor­birilor telefonice din „dosarul spionilor din Energie“, cu principal inculpat Dorinel Mucea, adjunct la Oficiul de Privatizare din Industrie şi membru în consiliul de administraţie al Petrom, Răsvan Firea îl şantaja pe aces­ta din ianuarie 2006 pentru a avea acces la dosarul privatizării Petrom, do­cu­ment secret la vremea aceea. Interesul „jurnalistic“ venea şi din faptul că soţii Firea deţineau compania Vanem, ce se ocupa şi cu distribuţia de consumabile auto prin intermediul benzinăriilor Petrom, căci o dată cu pri­vati­za­rea Petrom în favoarea austriecei OMV se proceda şi la retrage­rea unor produse româneşti din staţiile companiei, decizie groaznică pentru afacerea familiei Firea, deşi dispunea şi de câteva ma­ga­zi­ne proprii, în Bucureşti mai ales.

Dar firma soţilor Firea, Vanem Comerţ şi Servicii, ce vindea com­po­nen­te şi accesorii auto, le şi producea pe unele dintre acestea, pre­cum lichidul de frână şi antigelul, într-un fost SMA de lângă Otopeni, „în nişte ba­răci cu pământ pe jos, îngheţau mâinile oamenilor care lucrau..., avea vreo 10 angajaţi“. Muncitorii au început să se ducă la firma com­pe­titoare Vesta Investmenti, unde li se ofereau condiţii mai bune. „Ofeream condiţii normale - spune directorul Vesta, Radu Spirea -, şi de aici a început să mă ameninţe [Firea] că ce fac, că ce dreg, iar prin 2000-2001 au început să apară şi materialele de presă [impotriva mea]... Deşi a murit individul (Răsvan Firea, soţul Gabrielei Firea), ea continuă. Chiar zilele trecute (iunie 2016] a afirmat că nu se lasă până nu mă face“.

Răsvan Firea a murit pe 24 ianuarie 2010, la vârsta de 55 de ani, din cauza unui atac cerebral, la Spitalul Fundeni, dar ea, din motiv că îl în­depărtase de vechea familie, dar şi din altele, poate mai importante, a vrut ca să fie înmormântat în secret, departe de ochii lumii, astfel încât a anun­ţat că ceremonia va începe la ora 13⁰⁰, când de fapt se şi încheiase la ora 11⁰⁰, încât nici fiul din căsătoria anterioară nu a putut să îl mai vadă. Mai mult, deşi se dă credincioasă practicantă, nu a aşteptat nici măcar anul de doliu până a sărit, în câteva luni, în patul noului ei soţ, Florentin Pandele, pri­ma­rul Voluntariului, orăşelul de lângă Bucureşti.

De fapt, în septembrie 2010, la 8 luni de la decesul lui Firea, ea de­cla­ra că în „ultimul an am primit trei trei cereri în căsătorie“, dar „m-am măritat cu Pandele ca să nu trăim în păcat“. Mai zicea că Florin Pandele era amic cu Răsvan Firea din 1998 şi că „m-a invitat să vizitez ca­te­drala din Voluntari“ imediat după moartea soţului. Prietenia răposatului Firea cu Pandele a venit, cel mai probabil, atunci când Răsvan Firea a în­ce­put să investească în imobiliare în Voluntari, cot la cot cu o seamă de israe­li­eni, care s-au concentrat pe zona Pipera, căci, deşi o periferie de lux a Bu­cur­eş­tiului, supra-numită şi „al doilea centru al Bucureştiului“, Pipera este, administrativ, un cartier al Voluntariului, oraşul apen­di­ce al capitalei. Iar soţii Firea aveau din anii ’90 o imensă vilă în Voluntari-Pipera, vila 90 de pe strada Nicolae Iancu, întinsă pe numerele 12-26, unde şi locuiau, fiind buni vecini cu o întreagă lume cosmopolită foarte bogată, cu care se şi împri­e­teniseră, ca şi primarul Pandele.

Aşa se face că Florin Pandele şi Gabi Firea i-au avut ca naşi la căsătoria din primărie, în 2010, pe o pereche de religie iudaică: „un cuplu de pri­e­teni de-ai lui Florin, Daiana Voicu, manager Willbrook, şi soţul ei, Ziv, care ne-au fost naşi la cununia civilă, ei fiind căsătoriţi în rit mozaic, noi, creş­tin-orto­dox“. Este vorba de milionarul israelian Ziv-Asher Tetelman şi de soţia sa de atunci, Daiana, Tetelman fiind în prezent căsătorit cu Ralu­ca Sandu, fiica lui Mircea Sandu, fostul şef al Federaţiei Române de Fot­bal, care şi el locuieşte în Pipera.

Alina Ban Tarcevschi i-a fost, în schimb, Gabrielei Firea, naşă de cununie religioasă, alături de soţul ei, Cristi, în aceeaşi zi în care evreii le erau, ei şi lui Pandele, naşi civili. Toţi aceştia au petrecut împreună la nunta ţinută cu uşile închise, iar Alina Tarcevschi avea să fie numită de Firea drept şef de cabinet la Primăria Capitalei, din februarie 2017 (pe soţul aces­teia îl cheamă, de fapt, Florin Cristian Tarcevschi, nume sub care este an­gajat al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), unitate militară cu rang de serviciu secret. A treia pereche de naşi ai nunţii a fost „lati­fun­diarul de Pipera“, Gigi Becali, împreună cu soţia lui, Luminiţa.

Pe atunci George Becali era europarlamentar, din 2009, dar Firea nu mai vrea să îşi amintească că şi acesta i-a fost naş de cununie în 2010, acesta fiind prietenul exclusiv al lui Pandele, mai ales de la în­ce­pu­tul anilor 2000, când au demarat marile afaceri cu terenuri de la Pipera, con­­comitent cu alegerea lui Pandele ca primar al Voluntariului, terenuri care astfel au ajuns pe mâna foarte multor străini, în afară de clanul ve­rilor Becali, de Ion Ţiriac sau de Puiu Popoviciu, foarte mulţi dintre aceşti străini fi­ind evrei, precum miliardarii israelieni Eyal Ofer (a cărui directoare de la fir­ma Willbrook, Daiana Voicu, convertită la iudaism, era, în 2010, alături de soţul ei israelian¹, naşă de cunu­nie pentru Pandele şi Firea), Lev Leviev, Shimon Galon sau evreul ma­ghia­ro-is­raelian Uri Heller (totodată investitor imo­bi­li­ar şi în Ungaria şi Cehia)².

Mai întâi, între Pandele şi clanul Becali a fost scandalul cu Giovani Becali, când acesta din urmă avea nişte probleme privind nişte terenuri cu primarul şi s-au bătut de trei ori public, precum golanii. Mai mult, Giovani Becali voia ca Pipera, unde îşi avea clanul terenurile, să se lipească mai degrabă de Bucureşti decât de Voluntari, cum voia Pandele, ca să trans­for­me comuna în oraş, ceea ce a şi reuşit, până la urmă. Tensiunile se acu­mu­laseră tocmai pe marginea afacerilor cu terenuri de lux. „Totul a în­ce­put acum o lună, când am făcut referendum ca Voluntariul să devină oraş şi să păstreze Pipera. [Giovani] Becali voia să rupă zona de sub admi­nis­traţia Voluntariului şi de atunci mă ameninţa că vine cu oamenii lui şi mă zboară. Voia să-şi facă afacerile lui nestingherit“, povestea în 2003 Pandele, ca primar. Giovani Becali replica tot atunci că Pandele „o să aibă pro­ble­me cu Justiţia pentru câte hectare de teren de lux a vândut“, ca şi faptul că s-a „dat cu PSD-ul“, deşi era primar liberal, ca să îşi facă afacerile sub guvernul lui Adrian Năstase, cel controlat de Al. Bittner, care şi-a înce­put afacerile şi el ca „liberal“, drept consilier al primarului PNL Crin Halaicu.

I-a „împăcat“ vărul lui Giovani, George (Gigi) Becali, care era cel mai mare proprietar de terenuri din zonă atunci. Gigi Becali şi-a construit pro­pri­etatea în anii ’90 prin cesiunea drepturilor de pro­pri­e­ta­te a unor tere­nuri litigioase, dar mai ales prin celebrul schimb cu Armata, când ministru al Apărării era Victor Babiuc, care a primit mită de la Becali (a se vedea pa­gina 201), acelaşi Babiuc poreclit şi Mossadiuc datorită afacerilor mili­ta­re pe care le încheia cu israelienii şi care l-a avut prin toate funcţiile pe unde s-a plimbat (Interne, Apărare, Curtea de Arbitraj) drept consilier pe un evreu pământean, pe „politologul“ Vladimir Pasti. Becali nu a ur­mărit să investească pe aces­te terenuri, ci să vândă bucăţi din ele. Una din mari­le sale tranzacţii a fost vânzarea unei suprafeţe de 2 hec­ta­re lângă po­dul din Aviaţiei, pentru 10 milioane de euro, brita­ni­cului de la Portland Trust Robert Neale. Astfel a ajuns de la aproape 1000 de hectare la sub 400.

Dar prin trustul Portland al lui Robert Neale acţionează de fapt (ca finanţator din umbră) fondul american Apollo Real Estate, la rândul lui divizie a Apollo Global Management, fondat de evreul Leon David Black (fiul lui Eli M. Black, „a prominent Jewish businessman“, emigrat în SUA din Polonia) împreună cu alţi evrei miliardari „americani“ (Joshua Harris, Marc J. Rowan şi Tony Ressler).

[Afacerile lui Gigi Becali cu israelienii, tot via ministerul Apărării, nu s-au limitat numai la cele cu terenuri. Am arătat la pagina 30 cum el a vân­­dut de la Uzina Me­ca­ni­că de Armament Drăgă­şani (care a luat-o de la sta­­tul român) mili­oane de cartuşe de infan­terie către armata israeliană.]

Mai sunt în acest centru bucureştean al bogaţilor şi investitori turci, maghiari, în afară de cei câţiva români şi mulţi evrei. Aşa că, pe lângă zo­nele machedonilor, a vilelor fotbaliştilor, există la Pipera şi mini cartiere sau mici enclave evreieşti, o aglutinare (sau autoghetoizare) de expaţi evrei (pre­ponderent israelieni). Este şi normal să se fi întâmplat astfel, căci cei mai mari dezvoltatori din nordul capitalei sunt cei israelieni, aceştia con­s­tru­ind şi clinici medicale private la Pipera-Voluntari. Bunăoară, toţi direc­to­rii şi şefuleţii israelieni de la Hotel Bucureşti, după privatizarea aces­tu­ia, erau vecini într-un cartier de vile din Pipera, locuind alături de alţi evrei. Tot aici are două săli de evenimente şi secretarul de stat is­ra­e­lian din gu­vernul Grindeanu, Ilan Laufer, de la „Ministerul pentru Mediu de Afaceri“, unde s-a şi căsătorit, la Scala Events Pipera, sala lui, în rit iudaic, cu con­vertita Alina Crăciun, o mare nuntă evreiască în car­ti­er, cu români pe mar­gi­ne. Pe această Alina Laufer, Gabri­ela Firea, ca primar al Bucureştiului, avea să o numească ad­ministrator în nou creata, în apri­lie 2017, „Com­pa­nie Municipală Sport pentru toţi - Bucureşti SA“.

De fapt, în zona de nord a Bucureştiului trăiesc 250.000 de cor­po­­ratişti, sfert de million ce dimineaţa se revarsă în Bucureşti spre locurile de muncă, cele mai selecte zone rezidenţiale fiind cartierele is­ra­e­li­e­ne din Pipera: Oxford Gardens (a lui Eyal Ofer) şi Afi Gardens (a lui Lev Leviev).

„Elita“ cosmopolită a acestei lumi păstorită ca primar de Pandele, a în­ce­put să se amestece şi în afaceri şi în crime şi, cel mai secret, şi în po­­li­tică. În acest sens este elocvent celebrul caz al mafioţilor israelieni Si­mhon Efraim Atzmon şi Kastro Charli, care îşi aveau stabilit centrul de ac­ţi­­u­ne în Pipera („într-un complex de apartamente de lux din nordul ca­pi­ta­lei“), unde sechestrau alţi israelieni bogaţi, storcându-i de uriaşe sume, până ce au fost prinşi, în 2013. Metodele: şantaj prin răpiri, ameninţări cu pistolul şi la adresa vieţii familiei, bătăi crunte etc.

Israelienii mafioţi treceau drept persoane religioase în public, frec­ventau sinagoga Yeshua Tova din Piaţa Romană (din centrul Bucureş­tiu­lui) şi pozau în persoane „seriose şi decente... ajutau nevoiaşii şi se ru­gau pentru comunitatea lor“. Ei sunt căsătoriţi cu românce, iar Kastro Charli apărea ca „un familist convins“, deşi era şi un „mare lăudăros“, zic evreii lui de la Sinagoga, când se fălea cu cunoştinţele lui din mediul politic ro­mâ­nesc sau când se expunea cu o limu­zină Lincoln Continental şi se mândrea cu doi câini agresivi de rasă rottweiler pe care îi creştea. Avea şi mai mul­te restaurante în România, inclusiv o şaormerie, nu era doar un simplu „recuperator“. Dar dacă dintre victime s-au plâns pro­cu­ro­rilor ro­mâni doar afacerişti evrei, între interlopi se aflau recrutaţi şi au­toh­­toni pre­cum luptătorul de K1 Tolea Ciumac sau recuperatorul machedon Mihai Mila, apropiat din Pipera al familiei Becali, zis şi „nepotul“ lui Gigi Becali, devenit „recuperator pentru israelieni“!

Printre complicii mafiei israeliene de Pipera erau însă şi „esteti­ci­a­nul vedetelor“, evreul Morad Iancu, care aplică „Terapia Dracula“ (ce ar reda tinereţea bazându-se pe injectarea unui ser obţinut din sânge, mon­denul Cătălin Botezatu fiind unul dintre clienţi, şi alţii ca el, căci mai toa­te vedetele au casă în Pipera) sau „Regele cazinourilor“ din Româ­nia, israe­li­a­nul Simhon Efraim.

Nici Florin Pandele însuşi, primarul, nu a fost creştin până în 2003 când naş de botez i-a fost vărul său Ion Bogaciu, viceprimar de Volun­tari, preşedinte al organizaţiei locale PDL la un moment dat, iar preotul care l-a creştinat pe Pandele a fost Dorinel Rădulescu, preotul bisericii din cartierul Negro-Pontes din Voluntari. Ceremonia botezului „a avut ca scop să îndepărteze o convertire mai veche a lui Florin Pandele de la or­to­doxie la o religie exotică com­pu­să dintr-o mixtură de anglicanism, bu­dism zen şi fetişism, căpătată în Ma­rea Britanie, pe vremea când, zicea el, era căpitan de vas.

Acest văr al lui Pandele, Ion Bogaciu, este o figură locală contro­ver­sată privind afacerile murdare cu terenurile din Pipera, urma banilor, milioane de euro, ducând până la primarul Florin Pandele, lovit de o ciu­dată (sus­­pectă chiar) sărăcie, conform declaraţiei de avere, dar care îşi ţinea ascunsă, zice-se, agoniseală pe numele rudelor „amantei Anca“ (A. B. Popes­cu), în casa căreia (de fapt a lui, zic localnicii), de un lux sufo­cant şi de prost gust, locuieşte Pandele împreună cu Gabriela Firea.

Pe Anca o chema Oegaru la începutul anilor ’90 când era o tâ­nă­ră jurnalistă ca şi Gabi Vrânceanu Firea şi Corina Creţu. Fiind ataşată de pre­să pe lângă poliţie, devenise o apropiată a ofiţerilor de presă ai Poli­ţi­ei Ca­pitalei şi ai IGP, ca şi alţi jurnalişti, precum Sorin Ovidiu Bălan sau Mirel Curea, ea bându-şi adesea cafeaua de dimineaţa în birourile maiorilor de poliţie respectivi, cu care s-a şi împrietenit, conform unor foşti colegi, care adăugau: „Unii poliţişti ne sprijineau la vedere, alţii o făceau dis­cret, con­fir­mându-ne informaţiile cu care veneam în urma propriilor investigaţii. Nu de puţine ori le-am fost noi de mare ajutor, furnizându-le mărturii sau pro­be la care ei nu ajunseseră.“

Anca Oegaru ar fi devenit Popescu printr-o căsătorie şi sub nume­le de Adri­a­­na Bian­ca Popescu (deşi a contiunat să semneze Oegaru, ca jur­na­listă), a încheiat marile afaceri imobiliare legate de numele lui Pandele. Mai înainte însă a stat în SUA, din 1992 până în 2002, unde a fost şi co­res­pondent de presă (pentru ziarul Ziua, mai ales). Despre enigmatica plecare în străinătate, foştii ei colegi spuneau că este „plecată cu sorcova“, fiindu-le necunoscut adevăratul motiv (în Washington şi-a crescut şi fetiţa Joanna), dar în 2003 o găsim în Voluntari în afaceri pentru familia lui Pandele.

Ea era atunci jurnalist la ziarul comunei Voluntari, înfiinţat de Pandele şi intitulat Republica IF, dar mai publica şi la CorectNews sau la bizara revistă Acum (acum.tv), unde, în afară de politrucii Traian Ungureanu şi Că­tălin Avramescu (cel care cerea folosirea bombelor nucleare cu neutroni lansate de la distanţă în Irak) mai publică soroşista Sabina Fathi şi o seamă de evrei, precum „vânătorul de antisemiţi“ de la Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Boris Marian (ce-şi zice şi Mehr)¹, Dorel Schor, Ro­bert Tracinski, Bernel Lei­bovici, Victor Eskenasy, Adri­a­na Moscicki sau Richard Ebeling, fiind chiar condusă de o echipă de evrei (Ştefan Maier redactor şef, Al. Leibovici şi Wanda Orenstein secretari de redacţie).

************************************

Peste 35 de milioane de euro trebuie să fi trecut prin „conturile ei“, din câte se ştie, de pe urma terenurilor retrocedate de primarul Pandele unor localnici (de fapt, conform actelor notariale, banii au fost plătiţi cash), pentru ca în 2016 declaraţia ei de avere depusă la Par­la­mentul român, unde Adri­a­­na Bian­ca Popescu (alias Anca Oegar) a fost angajată cu aju­torul Gabrielei Firea drept „referent“ la Comi­sia Juridică, să conţină zero proprietăţi, zero bani şi zero venituri. Cu toate acestea, deşi ameninţată cu procese, presa aflase ceva şi vorbise.

Vic­ti­me­le erau localnici amărâţi sau bătrâni din Voluntari care, până nu sem­nau angajamente de vânzare ulterioară, nu-şi primeau de la pri­mă­rie pă­mân­turile ce le trebuiau retrocedate. De acest aspect se ocupa Gri­gore Niculae, cumnatul viceprimarului din Voluntari, Ion Bogaciu, văr cu Pandele, totodată. Apoi, după retrocedare, terenurile erau cumpărate în pri­­mă fază de Anca Popescu-Oegaru, „intermediarul strategic al grupului Vo­­luntari“, pentru a fi apoi imediat revândute. „Toţi banii au fost plătiţi în cash, doamnei [Adriana Popescu] şi avocatului, domnului Hriţcu (Andrei Hriţcu, un apropiat al primarului Pandele - n.aut.). Ei doi erau tot timpul împreună. Nu am mai făcut niciun act când le-am dat banii, pentru că deja semna­seră documentele la notar“, declara magnatul imobiliar PSD-ist Robert Negoiţă, unul dintre cumpărători. La rândul lui şi Florentin Pandele recunoş­tea atunci către presă că Adriana Popescu îi era „o foarte bună prietenă“ (îi era mai mult decât prietenă, de fapt).

Afacerea avea un profit imens, căci le plăteau localnicilor un preţ de vreo sută de ori mai mic decât cel al pieţei. Ba chiar unuia, zis Mitoi, i-au dat 0,15 euro pe metru pătrat, când preţul pieţei era de minim 100 de euro. Terenurile au ajuns fie la clienţi privaţi care au ridicat mini-cartiere de vile (cartierul Azur), fie la afaceriştii politiceni de la PSD sau PC (fost PUR), ali­aţi la alegerile generale din 2004, epoca afacerilor. În viziunea unei părţi a presei, Popeasca nu a fost decât o intermediară în tranzacţiile imobiliare: „De fapt, aceasta nu a încasat niciodată banii pe care a declarat, la notar, la momentul tranzacţiilor, că i-ar fi încasat. Adriana Popescu nu a fost de­­cât un pion într-o schemă ilegală de propor­ţii, prin care cele 23 de hec­ta­­­re de teren din Pipera au fost transferate, ilegal (în cel puţin un caz), de la proprietarii de drept la dezvoltatorii imobiliari sau la apropiaţi ai pri­ma­ru­lui PSD din Voluntari, Florin Pandele, şi ai lui Gabriel Oprea.“ (In­for­ma­ţi­ile a trei articole de presă se completează ca într-un puzzle şi numai îm­pre­u­nă, co­relate, dau un tablou întreg al afacerilor imobiliare murdare în spa­tele cărora apare figura primarului Pandele: Mafia terenurilor din Pipera şi Reţeaua Pandele a lucrat pentru PSD şi PC în Evenimentul Zilei din 11 şi 12 mai 2006, împreună cu Lista lui Pandele - femeile din viaţa soţului Gabrielei Vrân­cea­nu Firea, fă­că­toa­rea de copii, în Kamikaze din 27 ianuarie 2015.)

Una dintre firmele care a beneficiat de aceste terenuri din Pipera-Voluntari de la „doam­na Anca“ este Impact SA, implicată în escrocheria MTS Leasing, societate de leasing imobiliar ce a ţepuit sute de români cu milioane de euro, lăsându-i fără vilele promise. Şeful MTS Leasing, Călin Armen, mason cu trecere în Marea Lojă Na­ţi­o­nală din România, a dis­pă­rut. Pe numele său original Armen Eduardovici Goutchian, el provine din cartierul moscovit Solntsevskaya, cunoscut în întreaga lume drept cuibul celebrei mafii „ruse“ ce poartă acelaşi nume, având ca lideri evrei ruşi. Şi Armen a apărut în România după ce în Rusia a fost implicat într-o es­cro­cherie de proporţii de fraudare a unui fond de pensii rusesc.

Firma MTS Leasing îşi avea sediul la vila din Pipera a lui Anghel Iordănescu, pe care şeful de facto al PSD - Ilfov cu începere din anul 2003, Gabriel Oprea îl voia magnetul de voturi la alegerile generale din 2004. Pe Pandele îl racolase deja, astfel că acesta devenise în acelaşi an primar PSD de Voluntari (părăsind PNL-ul). Împreună, Gabriel Oprea, Iordănescu (antrenorul naţionalei de fotbal a României la acea dată) şi Florin Pandele au bătut judeţul Ilfovul în lung şi în lat în campania aceea electorală, lân­gă ei lipindu-se şi Robert Negoiţă, protejat al lui Oprea şi pro­mo­vat drept candidat al PSD la primăria Otopeni. Deoarece nu a câştigat alegerile prezidenţiale în faţa lui Băsescu şi astfel nu a adus PSD-ul la guvernare în 2005, la începutul anului 2006 Năstase a fost debarcat din funcţia de „preşedinte executiv“ al PSD chiar la Hotelul Confort de la Otopeni, ce îi aparţine acestui Negoiţă, cuplat politic atunci cu Pandele şi Oprea.



Această MTS colabora strâns cu Impact SA, firma care a cum­pă­rat ief­tin minim şapte hectare de teren în Pipera, pământ băgat în cir­cu­i­tul imo­biliar de primarul Pandele prin retrocedările condiţionate. Iar a vorbi de „mafia imobiliară“ din nordul judeţului Ilflov în­seam­­nă a vorbi de „Mafia Bittner-Petrache-Oprea“... a lui Adrian Năstase până în 2005. Oprea fu­se­se crescut în funcţii de Năstase de la începutul anilor 2000 (la reco­man­­da­rea lui Bittner, probabil), iar în 2003 îl primea şi în PSD ca să aducă aderenţi precum primarul Pandele (printre cele 8 case ale lui Oprea, din Ilfov şi din Bucureşti, se află şi o vilă în Pipera-Voluntari).

După ce s-a desprins de Năstase, deşi PSD-ist încă, Oprea s-a apro­piat de preşedintele Băsescu, care l-a „reevalu­at“ şi l-a subordonat, vârful acestei colaborări având loc în ianuarie 2009, an la finalul căruia aveau loc alegeri prezidenţiale. Mai întâi, imediat după alegerile generale din 2008, PSD-ul l-a propulsat pe Oprea în pentru funcţia de ministru de Interne, în guvernul Boc, format de PSD în coaliţie cu PD-L (partidul lui Băsescu). Sfi­­­dân­­du-şi propria conducere de partid, Oprea l-a numit în funcţia de direc­tor al serviciului secret al ministerului de Interne (DGIPI sau „Doi şi un Sfert“-ul) pe Virgil Ardelean alias Vulpea. A fost nevoit după ce a făcut această nu­mire să-şi prezinte demisia şi ca ministru şi din funcţia de preşedinte al orga­nizaţiei judeţene Ilfov a PSD (pe care o conducea din 2004), ră­mâ­nând un parlamentar „independent“, dar jocul sistemului fusese făcut.

Căci, aşa cum am arătat şi în Imperium Anglo Saxono Judeo Ma­so­nicum¹, Virgil Ardelean-„Vulpea“, a participat, logistic şi informativ, la mul­te jocuri politice de culise, atât pentru Băsescu, cât şi în sus­­­ţinerea în ale­gerile din 2014 a lui Klaus Iohannis. Este un fapt notoriu că Gabriel Oprea, odată repudiat în 2009 ca membru, ministru şi parla­men­tar PSD de către preşedintele partidului, Mircea Geoană, devenise un susţinător al lui Tra­ian Băsescu şi al PDL-ului conducând aşa-zisul grup al „independenţilor“ din Parlament, iar în ziua alegerilor prezidenţiale din decembrie 2009 la una din locuinţele sale se întru­nea de „echipa de criză“ a siste­mu­lui pen­tru a trage sforile ca Mircea Geoană să piardă alegerile iar Băsescu să le câş­ti­ge: se aflau strânşi în acea noapte la Oprea cei doi directori ai SRI: Geor­ge Maior şi Florian Coldea, şefa Parchetului General: Codru­ţa Kovesi, oa­meni din servicii, re­prezentantul Grupului de la Cluj: Vasile Dâncu ş.a.

Răsplata pentru Oprea a fost cooptarea ca ministru al Apărării în guvernul Boc 2, din 23 decembrie 2009 până în 2012, formând în ace­laşi timp şi un nou partid care să susţină guvernarea sau cu care să se men­ţi­nă la putere, fondând adică în 2010 UNPR-ul (parti­dul Uniunea Na­ţi­o­na­lă pentru Progresul României) al cărei preşedinte a devenit, luându-l lângă el şi pe primarul Florin Pandele, ca vicepreşedinte. Şi când conduseseră din 2004 organizaţia de Ilfov a PSD, Oprea era preşedinte iar Pandele vice­preşedinte, apoi în iulie 2012 aveau să revină la vatră cu noul lor partid, băgând UNPR-ul într-o alianţă de guvernare cu PSD-ul condus de Ponta (căruia Oprea i-a devenit vicepremier, ba a şi condus guvernul în lo­cul acestuia, adesea), alianţă spartă în 2015 de Klaus Iohannis.



În 2010, însă, anul înfiinţării UNPR, anul morţii lui Firea şi al re­că­să­toriei rapide a Gabrielei Firea cu Pandele, ea avea să facă succe­si­u­nea după averea lui Răsvan Firea, în lipsa aces­tuia, şi făcea şi o adunare ge­nerală a asociaţilor firmei Vanem, pe care o deţinuse cu fostul soţ (A.G.A. publicată în M.Of. partea a IV-a, nr.4330/19.X.2010), prin care, în absenţa fiului din căsătoria an­te­ri­oa­­ră a răposatului Firea, schimba structura acţio­na­riatului, se numea pe sine administrator şi hotă­ra să închidă „punctele de lucru“ (magazinele) din Bucureşti, pe care mai apoi le-a închiriat, ajungând să încaseze zeci de mii de euro lunar. Avocata care îi făcea actele era o binecunoscută milionară, Flavia Cristina Teodosiu, angajată politic în PNL într-o vreme şi numită de guvernul Ponta şefă a portului Constanţa, avo­ca­tă al cărui tată, Flaviu Teodosiu - fost decan al Baroului Bucureşti până în 1989 - este unul din fondatorii uriaşei societăţii de avocaţi Popovici şi Asociaţii, care, în 2016, derula „peste 150 de proiecte majore“ cu „peste 15 miliarde de Euro valoare cumulată a investiţiilor străine asistate“.

Gabriela Firea îşi vindea apoi şi imensa vilă din Voluntari şi se muta în „cea a lui Pandele“, în acelaşi an, 2010, zicând presei „M-am mă­ritat cu Pandele ca să nu trăim în păcat“. Dar casa lui Pandele era cea a sam­sa­rei de terenuri de milioane din Pipera-Voluntari (despre care am vor­bit 3 pa­gini mai sus), Anca Popescu-Oegaru, cum arăta tot presa: „A doua mare iubi­re [a lui Pandele] a ultimilor ani este Anca Oegar, sau Adriana Bianca Po­pes­cu... Ca un fapt divers, dar extrem de neplăcut pentru partea femi­ni­nă a proaspătului cuplu, clădirea în care locuieşte Pandele cu Fireasca, mai pre­cis 800 de metri pătraţi, adică, şi mai precis, sediul în care se află Banca Transilvania şi 2 etaje de deasupra, ar fi pe numele Ancăi Oegar. Deşi se ştie că e a lui. Oamenii bârfesc că Pandele îşi mai ţine păr­ti­ce­le din avere pe numele ei.“ Însă, la scurt timp după apariţia acestei ştiri în Kamikaze, Anca Popescu era angajată referent la Parlament şi îşi de­cla­­ra o avere de zero absolut. Transferase şi ea totul, fiind cercetată.



Investindu-şi resursele şi contactele personale, dar şi ajutată şi de relaţiile lui Pandele, care, prin strânsa relaţionare cu Gabi Oprea au ajuns, la un moment dat, până în zona „mafiei lui Bittner“ şi a conducerii maso­ne­riei române, mai ales a „lojelor Nato“ (cum vom vedea în capitolul urmă­tor), Gabriela Firea, după ce face şi o vizită în Israel împreună cu liderul PSD Liviu Dragnea, la începutul lui 2016, ajunge primar al Bucureştiului.

Am arătat ce promisiuni/propuneri parteneriale a făcut ea în Israel şi în noiembrie 2016, când era deja primar, iar acestea se pot realiza, cel mai uşor, prin cele 21 de companii ale municipalităţii pe care le-a înfiin­ţat la începutul lui 2017, şi care, fiind firme pe acţiuni, nu se mai supun rigori­lor stricte ale legii privind licitaţiile publice etc. Iar la una din aceste so­ci­e­tăţi, Firea a numit-o administrator pe convertita la mozaism Alina Laufer, al cărui soţ, is­ra­e­lianul Ilan Laufer, era secretar de stat în gu­vernarea PSD a lui Sorin Grindeanu, acest Laufer având şi afaceri în Voluntari.

Din expediţiile lor în Israel, Dragnea şi cu Firea s-au întors şi cu gân­­dul de a deschide la Bucureşti un mega-centru medical de un miliard de euro, afirmând totodată că vor să aducă în România „experienţa me­di­­cală israeliană“.

Cele 21 de companii municipale ale lui Firea, care vor coopta ca­pi­talul israelian, direct sau camuflat, după cum au promis, vor trebui să aco­pere toate ser­viciile publice pentru bucureşteni, în locul regiilor.