Ethan Frome

România ca avanpost al Israelului

Comiţii şi comitete mixte

„Comerţul Liber“ cu Israelul

Noile Protocoale economice

IT-ul evreiesc a vrut să controleze România

10. Ciudata politică economică a României 384

„Investiţiile israeliene“ în România

Camera de Comerţ a României, filo-israeliană

Fără vize pentru evrei

11. Axa Washington-Berlin-Bucureşti

altă axă sionistă, cu escală la Ierusalim 390

Imn la Templul evreiesc pentru victoria lui Iohannis

Lunga consfătuire din Israel, fără presă, a preşedintelui

Pretenţii economice evreieşti către Iohannis şi români

„Ministrul de Externe al lui Iohannis“ şi

„gaşca spionilor trădători“ de la Externe

Ong-ul sub acoperire al serviciilor secrete, pentru

politica externă atlantisto-filosionistă a României

- de la SRI-şti la Lazăr Comănescu şi Teodor Meleşcanu -

Guvernul PSD vrea „parteneriat strategic“ cu Israelul:

militaro-politic şi, abia apoi, economic, în „marile proiecte“

1 Ofiţer israelian în rezervă (fost căpitan într-o divizie de tancuri, a participat la războiul de Yom Kippur), Yona Metzger a fost de­sem­nat în cea mai înaltă funcţie rabinică din Israel de către o instituţie de stat formată din 150 de mem­bri, rabini, jude­că­tori, preoţi, primari ai marilor oraşe, membri ai Knesetului şi şefi ai diferitelor comunităţi israeliene. El are o importantă ac­ti­vitate cu iz politic, având întâlniri ofi­ci­ale cu preşedinţii dife­ritelor state, prim-miniştri, cu lideri religioşi, şi ţinând cuvân­tări în parla­men­tele acestora, pe „temele politice importante ale lumii con­tem­po­rane“. Este promotorul înfiinţării unui „nou ONU“, care să reu­neas­că lideri religioşi aparţinând tuturor con­fe­siunilor religioase din lume, şi al cărei sediu să se înalţe la Ierusalim, în Israel. El îi re­comanda preşedintelui Băsescu ca să numească ca amba­sa­dor al României în SUA „un foarte bun pri­eten al Isra­e­lu­lui“. Yona Metzger doreşte să efectueze o vizită oficială la Bucu­reşti, însoţit de rabinul Shern Tov din SUA şi de ra­bi­nul Moshe Garelic de la Bruxelles.

1 Situaţie relevată şi de cazul din 1985, când Bear­den, şeful CIA-ului la Khartum, i-a ascuns pe cei patru „oameni de afa­ceri bri­tanici“ (agenţi Mossad, de fapt) de noile autorităţi revo­lu­ţi­o­na­re su­da­ne­ze (pro-libiene, anti-sioniste), mu­­tân­du-i dintr-o as­cun­ză­­toare în alta pentru a împiedica prin­derea şi exe­cu­tarea lor, până la urmă scoţându-i din ţară ascunşi în mai multe lăzi.

1 ^ Moshe Marzuk şi Shmuel Ezer, doi dintre participanţi, au fost spânzuraţi. Victor Levi şi Filip Nathanson au fost con­dam­naţi la închisoare pe viaţă, Mar­cel Ninio şi Robert Dasa au fost pedepsiţi la 15 ani muncă forţată, iar Meir Zafran şi Meir Minhas la 7 ani închisoare. Unul din­tre agenţi nu a mai fost ju­decat: Max Be­net s-a sinucis în celu­la sa, cu cinci luni înainte de proces.

2 şi German TV exposes CIA, Mossad links to 1986 Berlin disco bombing (în wsws.org din 27 August 1998); şi A History of Mossad False Flags (în Tra­di­ti­o­na­list Youth Network din ianuarie 2015).

1 Zwy Aldouby, The shattered silence: the Eli Cohen affair (1971) sau Victor D. Sanua, The History of Elie Cohen: An Egyptian Jew who became Israel's great­est spy (2001).

1 https://www.jewishvirtuallibrary.org/jsource/biography/Eli_Cohen.html

1 ^„O altă poveste greu de înţeles este cea a lui Stelian Octavian An­dro­nic. Deşi era ditamai locotenent-colonelul şi, cel puţin teo­re­tic, avea oarece ex­­pe­ri­en­­ţă, în Israel pleca la întâlniri cu agenţii având filajul autohton pe urmele sale. Ofi­­­­ţerii Mo­ssad erau atât de surprinşi de faptul că românul îi punea pe ur­me­­le in­formatorilor săi, încât de multe ori bănuiau că-i vorba des­pre vreo sofisticată stratagemă. Cert e că unul dintre agenţii din sub­or­dinea lui An­dro­nic a fost ares­­tat. În loc să fie trimis la reciclare, Andronic a ajuns la Amsterdam. A stat în Olan­da între 1972 şi 1977. În acest timp, i-au «căzut» alţi doi agenţi din sub­ordine._“

(din De­­conspiră-te şi continuă-ţi treaba, în Gardianul din 5.07.2004)

2 politicianul Theodor Stolojan a fost angajat înainte de 1989 la această uni­­­tate specială a Securităţii (UM 0107) condusă de co­lo­nelul Andronic, ca refe­rent de specialitate, în timp ce funcţiona şi ca director coordonator al ope­raţi­u­­nilor va­lutare speciale în Mi­nis­terul de Finanţe. Când în 1992 Stolojan era numit prim-ministru, Andronic era consilierul şefului SRI, Virgil Mă­gu­­rea­nu.

1 Mossadul nu doarme (C.-D. Niculae, Ofensiva Iudais­mu­lui asupra României).

2 Informaţii desprinse din emisiunea Zig Zag cu Ion Cristoiu din 27.01.2008 (Antena 3) şi din lucrarea memorialistică a lui S.O. Andronic: 36 de ani în ser­vi­c­i­i­­le secrete ale României, Ed Compania.

1 Totodată, de mai bine de 10 ani, ofiţeri ai unor structuri informative, precum cele militare, au întocmit rapoarte des­­pre ofensiva infracţionalo-econo­mi­că evreias­că (israeliană) asupra Româ­ni­ei, în care sunt implicaţi şi (foşti) ofiţeri din armata şi serviciile secrete israeliene.

1 aceste informaţii provin dintr-un raport special din anul 2012, privindu-i pe unii din candidaţii PP-DD la alegerile legislative.

1 El povestea într-un interviu cum, la cutremurul din 1977, l-a luat cu maşi­na pe Moses Rosen din strada bucureşteană Maria Rosetti şi l-a dus la Templul Coral, care avea acoperişul prăbuşit, dar chiar şi în aceste condiţii au oficiat o nuntă evreiască „chiar şi într-un templu dărâmat“.

1 Papouchado (zis şi Papo), evreu egiptean de origine, devenit busi­ness­man is­ra­e­lian prin anii ’60, este bogatul proprietar al Red Sea Group şi al Park Plaza Hotels, lanţ hotelier ce a operat printr-un contract fictiv Hotelul Bucureşti din anul 2001 (post-privatizare), scoţând astfel sume uriaşe din compania românească pe destinaţia Olanda (fără impozitare, ci cu o taxare de 3%), secătuind-o împreu­nă cu Rasin, vânzându-o apoi co-etni­cu­lui Motti Zisser, care a predat hotelul spre operare lanţului scandinavo-american Radi­sson. În 1998 l-am aflat (autorul pre­zen­tei lucrări, Cornel-Dan Niculae, îm­pre­u­nă cu liderii sindicali, V. Bălmău şi Dan George) pe Eli Papouchado în biroul direc­to­rului general al Fondului Proprietăţii de Stat, Gheorghe (Bebe) Ionescu (vii­to­rul cuscru al lui Traian Băsescu, prin că­să­toria Ebei cu Syda), la care isra­e­li­a­nul făcea presiuni să obţină hotelul. Nu a tre­­cut acea guvernare (CDR) până ce nu i s-a împlinit visul.

1pe larg: Mihai Mun­tea­nu, Noile tunuri ale spionilor ceauşişti, în Eveni­men­tul Zilei din 7 aprilie 2008.

1 op.citat.

2 Israelieni pentru evidenţa românilor, în Mossad-ul nu doarme (Cornel-Dan Niculae, Ofensiva Iudaismului asupra României).

1 Mihai Munteanu, Cupola-Conexiunea israeliană în Eveni­men­tul Zilei din 30 iunie 2008. Serialul Cupola al tânărului ziarist iden­tifica o serie de cazuri de co­laborare „economică“ a agenţilor stră­ini cu ofiţeri români activi sau în retra­ge­re din SIE şi SRI, pe baza unor rapoarte speciale ale Direcţiei de Supra­veghere Mili­ta­ră (DSM) din cadrul Direcţiei Generale de Infor­maţii a Armatei. Seria de ar­ti­co­le a atras ameninţarea sa cu moar­tea, ca şi a mamei sale

1 grupul de lobby a fost fondat prin parteneriatul firmelor One Communica­tion (a lui Dan Andronic), RSLB Partners (condusă de gen Lipkin-Shahak) şi GCS Issue Management Ltd. din Tel Aviv, pa­­tronată de Tal Silberstein, care este aso­­ci­­at şi la RSLB, cele do­uă firme israeliene fiind înrudite prin acţio­na­ri­at şi ope­­ra­ţi­uni, avându-l ca „specialist“ comun pe Arthur Finkelstein.

1 firma israeliană TBIH a început să preia com­pa­nia de asigurări Omni­asig în 1999, când a cum­pă­rat părţile Bancorex, apoi pe ale afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu în anul 2002. Din anul 2005 con­trolul Omniasig a fost preluat de la Kardan (TBIH) de către Vienna Insurance (firmă tot cu acţionariat evreiesc).

2 ^ Mihai Munteanu şi Călin Cosmaciuc: Beraru, piratul din Caraibe.

1 precum Valentin Zaschevici în Jurnalul Naţional, în articolul Ghici cine e spionul care i-a vândut pe palestinieni Mossad-ului şi dă tunuri peste tunuri în România? (31 oct. 2011)

1 despre această societate secretă a se vedea articolul What I Saw When I Crashed a Wall Street Secret Society din New York Magazine, adaptat în 2014 după cartea lui Kevin Roose, Young Money.

1 în legătură cu Agathon (zis şi Şpagaton), oamenii lui şi unele afaceri evre­ieşti a se vedea şi capitolul Banca Dacia Felix, cadou guvernamental prietenilor is­ra­e­lieni şi mafiei calabreze din lucrarea noastră Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii. Israelianul Nati Meir s-a aflat şi el în anturajul lui Agathon.

1 detalii în articolele Bank of Cyprus a fost o bancă-agenţie imobiliară în Romania: şi-a făcut 16 firme imobiliare pentru a cumpăra hoteluri şi mall-uri, că­ro­ra le-a acordat apoi credite, din 21.08.2014 pe Bancherul.ro, ca şi Firul Ariad­nei nu a adus preţul mult aşteptat, postat de Adrian Mîrşanu pe mirsanu.ro (Jurna­lul de Tranzacţii) în 29.01.2015.

1 Kurko, Pionul Ungariei? în Gardianul din 8.09.2005.

2 SRI-ul este total ineficient în această privinţă. Când acum câţiva ani a tras semnale se alarmă asupra situaţiei din Tran­sil­va­nia, a fost vi­ru­lent atacat de „societatea civilă“ plătită de George Soros, Gabriel An­dre­escu publicând chiar o carte pe banii lui So­ros pentru a acuza SRI-ul de naţionalism şovin şi de „în­cre­me­nire în­tr-o mentalitate interzisă de noile legi ale României“. Pe de altă parte, când e vorba de intrarea ca­pi­ta­lului israelian în România, SRI-ul a învăţat că - de regulă - e mai bine să se uite în altă parte decât să vadă vreo neregulă.

1 ^ Legalitatea participării lui Janos Kurko la licitaţia or­ga­ni­za­tă de funcţionarii statului român (APAPS) pentru vânzarea fa­bri­cii de tractoare Hart a fost pusă sub semnul întrebării, existând in­for­ma­ţii că el a fost declarat câştigător fără să par­ti­cipe la acea lici­ta­ţie. „Janos Kurko a devenit cumpărător, în calitate de per­soa­nă fizică, fără să participe la licitaţie“ se arată la pg.20, pct. 4.2.5, din­­tr-un pro­ces verbal al filialei din Harghita a Curţii de Conturi.

1 ^ Şi această privatizare confirmă linia de continuitate între politica pri­va­ti­zărilor lui Radu Sârbu - PNŢ la Ovidiu Mu­şe­tescu - PSD (foşti preşedinţi ai FPS/ AVAS). Tran­zac­ţia s-a ridicat la aproximativ 7 milioane de dolari, dar au apă­rut semnale des­tul de clare ale aran­­jă­rii licitaţiei. Astfel, după ce co­misia de ne­go­ci­­ere care de­ma­­ra­se acţiunea de privatizare s-a schimbat subit, în aprilie 2001 cele trei so­ci­etăţi care ră­măseseră în cursă ală­turi de Salina Invest, au fost eli­mi­nate pe rând, pe motiv că le lipseau documente din do­sa­rul de par­ti­ci­pa­re la ne­go­ci­ere. După eliminarea societăţilor Turism Nord Srl Bu­cu­reşti şi Profitee Srl Târgu Mureş, pe motiv de „lip­să copie act con­­­stitutiv“ sau „lipsă copie certificat de înre­gis­­trare fis­­ca­lă“, so­ci­etatea Eximtur Srl a fost eliminată pentru că, între timp, îi ex­pi­ra­se scrisoarea de garanţie bancară şi fusese somată ca în 4 ore să aducă o nouă garanţie, lucru im­po­si­bil de realizat.

Privind vânzarea sub valoare către Salina Invest a patri­mo­ni­u­lui de la Sova­ta, iată câteva exemple: Vila 6-Şte­fan a fost vân­dută cu 52,8 milioane lei vechi, dar es­ti­ma­rea valorii de piaţă a activului era de 8,138 miliarde lei, rezultând că s-a vândut la o valoare de pes­te 160 de ori mai mică! Alt exemplu: când noii pro­pri­­e­tari (maghiaro-israelieni) au dorit să ga­je­ze un activ, pen­tru a obţine un cre­dit de la BRD, au ipotecat ho­te­lul Alu­­niş pen­tru suma de 30 miliarde lei, deşi, când cum­pă­ra­seră societatea, hotelul fusese eva­luat la 3 miliarde de lei. Con­form an­chetatorilor, privatizarea Sovata a pre­ju­di­ci­at statul român cu peste 200 de mili­ar­de lei, dar cazul a fost muşamalizat.

2 ^ cf. Robert I. Friedman, The Organizatsiya, în nr. din 7.11.1994 al New York Magazine (sub numele lui Friedman a apărut în ro­mâ­neşte, în 2004, şi titlul Mafia rusească invadează America), ca şi Alain Lallemand, Organizaţia (Organizaţiile criminale ruse con­­­duse de etnici evrei cuceresc lumea), Editura Aurelia 1997.

1 Din documentele de înfiinţare a firmei Eural TG reiese că so­ci­etatea ar fi fost înfiinţată de patru asociaţi: Gordon Zeev, ce­tă­ţean israelian, domiciliat în Tel Aviv, Negreanu Anca, Savu Mihai şi Lukacs Louise, ultimii trei fiind cetăţeni ro­mâni, do­mi­ci­li­aţi în Cluj-Napoca.

2 Karl Ferenc, avocatul clujean care s-a ocupat de în­fi­in­ţarea firmei Eural şi de cooptarea celor trei români în firmă avea să des­­crie Eural TG ca pe o firmă off-shore (în sensul legii fiscale ma­­ghi­are!), în care era nevoie de cooptarea unor ce­tăţeni străini, care să nu desfăşoare alte afaceri în Un­garia.

1 Conform biografilor săi, Semion Mogilevitci s-ar fi născut în 1946 în Kiev, Ucraina, într-o familie evreiască. Este absolvent al unei facultăţi economice, fiind în prezent subiectul a sute de pa­gini de rapoarte clasificate de către FBI sau ser­vicii secrete din Ma­rea Britanie, Belgia şi Israel. Mogilevitci este con­si­de­rat li­de­rul in­contestabil al mafiei ruse. La începutul anilor ’90 a pus bazele unei reţele de crimă organizată în estul Europei: „Mogi­­levitci este pro­to­tipul mafiotului din noul mileniu. El a creat o re­ţea de co­mu­ni­ca­ţii globală realizată prin telefoane ce func­­­ţi­o­nea­­ză prin satelit, ce­lulare clonate, faxuri încriptate, sisteme se­cu­ri­za­te de e-mail etc.“. Mogilevitci se află în spatele celei mai mari ope­ra­ţi­uni de spălare de bani din istorie, 7 mi­li­ar­de de dolari spă­laţi de ma­fia rusă prin in­termediul Bank of New York. Gruparea sa a în­cer­cat să vândă sub­ma­rine nucleare car­te­lu­rilor co­lumbiene, se află în spa­te­­le a nu­me­roase asasinate po­li­tice, e implicată în afa­ceri cu de­şe­uri nucleare, cu arme, dar acţionează şi pe cele mai mari burse ale lu­mii. Car­ti­e­rul general zonal al grupării Mo­gi­le­vitchi era la Bu­da­pesta-Un­ga­ria, cre­zân­du-se că după aceea s-a mutat la Moscova, o vreme.

1 ^ Andrei Badin, Biografia unui spion-interlop.

1 speriat de Putin care l-a închis în Siberia pe celălalt oligarh al petrolului rusesc, Hodorkovski, confiscându-i totodată gi­gan­tica companie, Yukos, Abra­mo­vici a dat înapoi statului rus pa­tri­moniul firmei Sibneft, primind câteva mili­arde de dolari SUA.

1 Acelaşi sistem, în cadrul aceluiaşi hol­ding, îl fo­lo­­seş­te şi com­pania rusă Sinara Handel Gmbh, înregistrată în Ger­ma­nia, cre­di­tând fir­mele deţinute în Ro­mânia, ca acestea să în­re­gis­treze da­to­rii.

1 născut în Belgia, Marc Rich a sosit în Statele Unite ale Ame­ri­cii în 1941, construindu-şi imaginea unui important om de afa­ceri, îmbogăţindu-se chiar cu spijinul ocult al înaltelor cercuri evre­ieşti, furând însă şi înşelând totodată statul american. Cu abi­litate, în mai puţin de 20 de ani, Rich a făcut „opere de ca­ritate“ în valoare de zeci de milioane de dolari, în SUA, Elveţia şi Israel. Sta­tul evreu i-a acordat o car­te de identitate şi un paşa­port, ca urmare a „aju­to­ru­lui acor­­dat in­sta­lă­rii în Israel a evreilor ruşi şi etiopieni“. Potrivit Time Ma­ga­zin, Rich şi-a stabilit în Israel chiar o fun­daţie pe nu­me­le său, con­du­să de un agent al Mossad-ului. Când a fugit din SUA în Elveţia, Marc Rich avea asu­pra sa (în SUA), 51 de capete de acu­za­re pen­tru evaziune fis­cală, aso­ciere cu răufăcători şi trans­fe­ruri fra­­u­duloase de fonduri. Sold infracţio­nal: 26,9 mi­li­oa­ne dolari faţă de fis­cul american, 13,5 mili­oane dolari amenzi şi 97,4 mi­lioane dolari dobânzi. „În pre­zent Marc Rich duce o viaţă de lux, în apropiere de Zürich, într-o vilă somptuoasă, în­con­ju­rat de gărzi de corp is­ra­e­liene“ (Time Magazine), ocupându-se cu dirijarea afacerilor cu pe­trol din în­trea­ga lume (precum alimentarea cu petrol scump a ra­fi­năriilor româneşti Petrom şi Rafo-Oneşti), fiind pre­ocu­pat şi de petrolul irakian (pe larg în Cornel-Dan Niculae, Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii). Având la naştere, în Belgia, în 1934, nu­mele Marcell David Reich, Rich a murit în 2013, în Elveţia.

2 Capitolul Axa Marc Rich (Rothschild) - Yoav Shtern - Vio­rel Hre­­­­ben­ciuc, în Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii. A se vedea capitolul 11: Evreii şi Petrolul Ro­mânesc în Mileniul Trei.

3 Shtern era ginerele celebrului avocat român Teo­dor Cu­zino, împreună cu care, în anul 2000 a înfiinţat firma In­ter­naft s.r.l., cu obiectul de activitate „co­merţ cu ridicata al com­bustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor de­ri­va­te“.

1 tot românii au construit prima rafinărie in­diană în 1950 şi au întreprins pri­mele explorări ale hidro­carburilor de la poalele masivului Himalaya.

1 ^ „Mafia de la RAFO a transferat 500 de milioane de dolari din România in SUA!” declara în martie 2005 prim-procurorul şef Ilie Botoş unor repre­zen­tanţi ai Asociaţiei Freedom House. Dis­cu­tând cu aceş­tia despre cazul Rafo, el afir­­ma că există in­for­ma­ţii certe, potrivit cărora persoane implicate în acest caz com­­plex au efectuat un transfer de cca. 500 de milioane de dolari din Ro­mânia în SUA, bani „care au fost folosiţi, sau ar fi putut fi fo­lo­si­ţi la susţinerea unei cam­panii mediatice negative...“.

1 „Conglomeratul de firme VGB face legătura între grupul de afa­cerişti con­duşi de Corneliu Iacubov, cel care a preluat Rafo de la stat, în 2001, şi gru­parea condusă de Ovidiu Tender, om de afa­ceri apropiat [preşedinte]lui Iliescu. Mai exact, «mâna dreap­tă» a lui Iacubov, Andrei Şerban, este asociat cu grupul VGB în fir­­ma Eco Oil SRL. În acelaşi timp, grupul de firme Tender SA şi grupul de firme VGB sunt asociate în firma Top Oil SRL Bucu­reşti. Aceste ali­an­ţe comerciale şi politice fac jocurile la Rafo Oneşti“, susţinea la acea vreme presa. Mai tre­buie pre­ci­zat că directoarea fir­mei Balkan Petroleum circula cu maşina înmatriculată pe nu­me­le şefei de cabinet a lui Dan Iosif (consilier prezidenţial atunci), Mi­re­la Nisto­ro­iu, un Audi A4, această Nis­to­roiu fă­când şi afaceri cu VGB Oil.

Este interesant de văzut şi acţionariatul de la RAFO GmbH (Viena), „par­te­­ner de afaceri“ al Balkan Petroleum. Firma era în­fi­inţată la Viena, cu pre­şe­din­te Levente Soly­om, „român“ stabilit în Austria, fiind deţinută de Rafo Oneşti 49%, şi per­soa­ne fizice 51% (Levente Solyom, Corneliu Iacubov, Răzvan Te­me­şan, Toader Găurean, Marin Marin - ex-director APAPS Bacău -, Bog­dan Iuliu Du­mi­trescu, director la Banca Unirea etc.)

1 Când, în 2002, Yoav Shtern era arestat în România pentru deturnare de fonduri, a fost de îndată eliberat în urma unor im­por­tante presiuni politice, Vio­rel Hrebenciuc întâlnindu-se cu el şi cu Corneliu Iacubov la sediul din Bucureşti al Rafo Oneşti. La dis­cuţia de taină a aterizat şi Nissim, venind de la Ho­tel Mariott.

2 TNK-British Petroleum este controlată de „imperiul rus“ Alfa, prin­cipalul acţionar al grupului al cărui preşedinte este evre­ul rus Mikhail Fridman. Alfa a luat naştere din­tr-o societate în­fi­in­ţată în 1987, în epoca peres­troi­kăi (de KGB s-a zis) ocupându-se cu importul de cal­cu­la­toare. Firma făcea par­­te din re­ţeaua largă de societăţi care mai apoi au ajuns să con­du­că o bună parte din eco­­nomia Rusiei. Com­pania petrolieră Tyu­­men Oil - ce a devenit gi­gan­tul „ruso-bri­ta­nic“ Tnk-Bt de azi, şi care este al treilea mare ope­rator de petrol din Rusia - a in­trat în com­­ponenţa im­pe­riu­lui Alfa la jumătatea anului 1997.

3 „Compania ruso-britanică TNK-BP a decis să se retragă din pro­cesul de privatizare a SNP Petrom SA. TNK-BP nu [mai] par­ti­ci­pă în mod direct la pri­va­ti­zarea SNP Petrom“, suna de­cla­ra­ţia ofi­cială. Con­sor­ţiul format din Regal Petro­leum Services (Frank Timiş) devenită între timp Central Europe Petroleum, co-ac­­ţionar la acea vreme la Rafo (prin Balkan Petroleum), grupul de firme Tender S.A. şi con­cer­nul ame­rican Halliburton au participat îm­pre­ună la pri­va­ti­za­rea Petrom, dar s-a retras şi acesta.

1 în octombrie 2003, Rafo Oneşti fusese restructurată, Toader Gă­u­reanu - ce va să fie inculpat în 2005 - fiind înlocuit cu Ivaş­cu.

1 Socoteala şmecherilor de la Rafo era aceasta: după con­ver­sia datoriilor în acţiuni, participaţia Balkan Petroleum la Rafo se di­mi­nu­a la 17,35%, ur­mând ca cel mai important acţionar să devină Ministerul Finanţelor cu 35,4% din ca­pi­ta­lul social. Faber Invest & Trade urma să deţină 21,99%, în timp ce Petrom (OMV) şi-ar fi ad­ju­decat o cotă de 9,92%, VGB Oil 6,65% din acţiuni, iar Tender SA 1,72%, în timp ce Regionala Va­ma­lă Iaşi 4,18 din to­talul acţiunilor. Parti­ci­pa­­ţii mai mici de 1% reveneau celorlalţi cre­di­tori amintiţi, inclusiv AVAS şi firmei Pros­pec­ţi­uni SA. Per total, pachetul controlat de stat se ridica la numai 40,45%.

1 Off-shore-uri austriac, olandez şi cipriot care, printr-un contract de publicitate în fa­voa­rea Rafo, a finanţat în 2006-2007 echipa de fotbal Steaua, ceea ce indică că Viorel Hreben­ciuc, prietenul patronului de la Steaua, Gigi Becali, rămăsese per­manent lângă afacerea petrolieră.

1 o simplă scrisoare de intenţie, nici­de­cum o ofertă legală.

2 Curentul din 18 aprilie 2005.

1 Cei de la Tofan Grup îşi menţin permanent relaţiile. Astfel se ex­­plică şi as­censiunea Virginiei Gheorghiu (vicepreşedinte la Tofan), care atunci când Sto­lo­jan mergea la Cotroceni, ea îi ţinea locul Renatei Weber la Fundaţia Soros. „Prin ur­ma­re, între Anton şi Stolojan nu erau numai legăturile poli­ti­ce liberale, dar şi une­le de serviciu, de interese finan­ci­­are şi de secrete! La acea vre­me, Gelu Tofan a ridi­cat vocea şi a acuzat anumite per­soa­ne de fali­men­tul societăţii sale, dar vor­be­le sale nu au prea avut ecou.“ (Ziua, 3.05.2006)

1 În tot acest timp avea şi slujbă asigurată de statul so­vi­etic, la In­sti­tutul de Oţel şi Al­iaje din Moscova, un fel de sinecură. Extrem de abil, atunci când Mi­ha­il Gor­ba­ciov a adop­­tat o serie de măsuri eco­nomice des­­tinate relaxării pro­­hi­biţiei asu­­­­pra afacerilor pri­va­te, Frid­man a în­ce­put o afa­­ce­re în do­me­niul ser­vi­ciilor. Ul­te­rior, în 1988, el a lan­sat o firma de ser­­vi­cii fotografice, Alfa Foto, apoi o so­ci­etate de co­merţ cu bu­­nuri, Alfa Eki, aceas­ta din ur­mă fur­ni­zân­du-i ca­pi­ta­lul pen­tru a lansa AlfaBank. Cu­nos­­cut ca având pu­ter­­nice co­ne­xi­uni poli­tice (unii din­tre foştii săi sub­or­do­naţi au fost sau sunt consilieri ai lui Putin), Frid­man a creat un con­­glomerat ce include afaceri în domeniul ban­­­car, pe­tro­lier şi al tele­fo­niei. Ală­turi de Frid­man, în Alfa Group apare şi Peter Aven (pre­şe­din­te Alfa Bank, Gol­den Tele­com şi STS Media), ex-ministru al rela­ţi­i­lor eco­no­mice ex­ter­ne din Fede­raţia Rusă în 1991-1992 (pe­ri­oa­da con­tro­lu­lui Soros).

1 având numai 572 de km², Isle of Man sau Manx, e unul dintre lo­cu­ri­le unde s-a concentrat mare parte din capitalul fi­nan­ciar al lumii, fiind prin­­cipala zonă off-shore preferată de „oligarhii ruşi“ care vor să-şi ascundă influenţa şi banii.

2 numele lui Sze­pie­tow­ski a atras atenţia când, în 2005, agenţia gu­ver­na­men­­tală britanică Assets Re­co­ve­ry Agen­cy (ARA sau Agen­ţia de Recuperare a Bu­nu­ri­lor) a pus se­chestru pe bunuri în va­loa­re de peste un milion de li­re ster­line, deoarece au fost achi­ziţionate în urma traficului de droguri şi spă­lării de bani. Con­form ARA, firma Countess Investments al cărei director era Sze­­­pie­tow­schi, era în­re­gis­trată la nr. 33 în piaţeta Monument Green din oră­şelul Wey­­bridge, dar chiar şi Mona de Freitas figurează cu acest domiciliu în fir­ma Classic Hotel UK).

1 în capitolul Cadavrele din debaraua politică prezentăm firma Cofigen, o con­tro­ver­sa­tă companie de investiţii imobiliare cu sediul în Geneva-El­ve­ţia apar­ţinând Mafi­ei italiene, legată de numele premierului italian Berlusconi, al lui Bittner şi al lui Do­rin Cocoş, ex-soţul Elenei Udrea.

2 Roxana Bichel, nora generalului de Securitate evreu Ivan Bichel, după ce mai înainte a fost prietena şi angajata Danei Năstase, a con­dus în guvernarea PSD 2000-2004, de la nivelul APAPS, privatizările statului român (detalii în Cornel-Dan Niculae, Ofen­siva iu­da­ismului asupra României).

3 Totodată, în timp ce Bittner era în război cu pri­marul Bă­ses­cu pentru nişte terenuri ce apar­ţi­neau Primăriei (Băsescu mai şi trimitea inspecţii la adre­sa din Zam­baccian, unde se ridica faimoa­sa casă cu trei nivele a lui Adrian Năs­tase), Lovin Şerban, asociat cu Radu Opaina de la Federaţia Aso­ci­aţilor de pro­pri­e­tari din Româ­nia, îi făcea procese peste pro­cese primarului Băsescu.

1 Istoria a fost recunoscută de Traian Băsescu (care poate ast­­­fel a şi trans­mis un mesaj) la emisiunea Naşul (de la B1TV) din no­­iem­brie 2004, desfăşurată între cele două tururi de scrutin pen­tru ale­ge­rea preşedintelui României. Presat de Ion Cristoiu pri­vind apro­pi­e­rea sa de Israel, Băsescu a adăugat: „Niciodată sta­tul român nu a fost în situaţia să nu aibă interesul să aibă relaţii bune cu statul Israel“. Până unde poate merge, însă?, ar fi trebuit întrebat.

1 explicaţia o încerca mai târziu Gardianul, la 16 aprilie 2005.

1 ^ În această perioadă Traian Băsescu a transmis preponderent informaţii eco­nomice cu privire la activităţile din por­tu­rile ma­ri­­time Anvers şi Roterdam, dar şi informaţii cu privire la echi­pa­jele navelor care acostau în aceste porturi, pre­cum şi despre mem­­­brii personalului diplomatic român din ţările respective.

1 ^ Cum avea să devină şi Băsescu mai târziu, Petre Roman era un adept al teoriilor lui Soros privind transformarea eco­no­mi­i­lor fostelor state socialiste prin aplicarea distrugătoarei „terapii de şoc“ (reforme rapide, dure şi anti-sociale). În acest context, ca prim-mi­nis­tru al României, el adoptă măsuri dure asupra mi­ne­­ri­tu­lui, pro­vo­când mineriada din septembrie 1991, când minerii lui Miron Cosma au asediat sediul guvernului din Bucureşti, iar Ion Iliescu, speriat, l-a des­tituit pe Roman. Gelu Voican Voiculescu, vice-pre­mi­er, mason şi membru al „Comisiei par­­­lamentare de pri­­e­te­nie cu statul Israel“ la acea vreme, arăta atunci în Par­la­ment că mi­neriada (din sep­tembrie) a fost, de fapt, un „puci anti-semit“ con­­­­dus din umbră de pu­bli­ca­ţia „anti­evre­ias­că“ Europa (şi de Ilie Neac­şu, di­rec­torul re­vis­tei), ce avea un mare tiraj la în­­ce­putul ani­lor ’90 şi care acuza public că Ro­mâ­nia e con­dusă de către un grup de evrei în frun­te cu Petre Ro­man, im­pus lui Iliescu de către Brucan.

1 ^ Nu există informaţii despre vreun comision încasat per­­sonal de Băsescu, dar în urma afa­ce­rii Petromin - Klaveness, Traian Băsescu a primit diploma de ab­sol­vent al cursurilor avansate de Management în In­dus­tria Trans­portului Ma­ri­tim ale Academiei Norvegiene, ca „bur­si­er“ al statului norvegian.

2 ^ În Decizia ICCJ a fost invocat şi „viciul de procedură“ că re­chizitoriul nu a fost semnat de către procurorul ge­ne­ral al PNA, ci de adjunctul acestuia. În cartea Imperium Anglo Saxono Judeo Masonicum am demonstrat cum Freedom House (CIA) şi organizaţiile soroşiste l-au scăpat pe Băsescu de dosar în 2005.

1 Evrei originari din România, familia Ofer este, totodată, pro­pri­etara une­ia din cele mai mari flote de nave de agrement din lume. Când despre du­bi­oa­sa privatizare a magazinului Tomis a în­ceput a se scrie în presa con­stăn­ţea­nă, su­bi­ectul a fost brusc în­trerupt, Ofer cumpărând publicitate în toată presa locală (peste ani, pri­marul Radu Mazăre, pe atunci proprietar al ziarului de opo­ziţie Tele­graf, ţipa că cercetarea sa penală de către Parchetul Anti­co­rup­ţie pri­vind im­pli­carea în favorizarea unor privatizări con­stăn­ţe­ne, pentru care a primit ca­dou un yaht, ar fi abuzivă, deoarece el nu fusese funcţionar FPS, ci doar deţinuse un ziar). Din presa centrală s-a implicat atunci „Biroul de Investigaţii“ al Academiei Caţavencu, ce avea informaţii despre toată tă­ră­şe­nia (trucarea licitaţiilor). După publicarea unei prime note în săp­tă­mâ­nalul bu­cu­reş­tean (în care se arăta şi des­pre muşamalizarea dosarului Flota de către magistratul Marin Voicu), noua di­rec­toa­re de la Tomis, Daiana Voicu (prietenă şi cu Traian Băsescu, prin Philip Bloom, ea îşi petrecuse şi un sejur pe un yaht al bătrânul Ofer, împreună cu aces­­ta), se închide în birou până a doua zi di­mineaţa, ocu­pân­du-se cu câteva sticle de whisky şi cu telefoanele. Când peste câteva zile, ziaristul Iulian Tănase (co­la­borator al lui Cornel Ivanciuc la Biroul de Inves­ti­ga­ţii) venea la Constanţa pen­­tru a-şi contacta sursele, el avea să fie urmărit cu maşina de către Daiana şi tatăl ei, Marin Voicu.

La paginile 294-304 (capitolul Lansarea „Pas cu Pas“), din lucrarea noastră Imperium Anglo Saxono Judeo Masonicum, am arătat explicit cum, şi cu ames­tecul Cristinei Guseth de la Freedon House, ca şi al celorlalte ONG-uri marca Soros, a fost distrus dosarul penal şi subiectul de presă la vânzării Flotei, pentru a fi sal­vat Traian Băsescu, colaboratorul lor de atunci.

1 ^ Valerian Stan, care a sesizat şi Parchetul General privind sustragerea actelor de la dosar, avea să declare: „Acest document este cel mai probabil să fi conţinut relaţii de la Sucursala Con­stan­­ţa a băncii, în legătură cu şase din cele şapte societăţi co­mer­ci­ale care au sediul pe raza judeţului Constanţa şi des­pre care eu am spus că aparţin unor apropiaţi şi rude ale domnului Băsescu şi au beneficiat de credite preferenţiale în valută pe vremea când el avea o funcţie de înalt demnitar“. Stan a câştigat recursul.

1 ^ Mossad-ul folosea în vremea lui Nicolae Ceauşescu, pentru ac­ţiunile de in­ti­mi­dare, „palestinieni“ aflaţi la studii în Ro­mâ­nia. Este şi cazul fiicei profesorului Marcea (susţinător al edi­tării Ope­­rei „anti-semite“ a lui Eminescu), care, îna­in­te ca acesta să moa­ră în con­­diţii suspecte, a fost ameninţată în anii ’80, pe stra­dă, în Bu­cu­reşti, de doi „palestinieni“, pentru a-i transmite tatălui ei să se po­to­lească şi să în­ce­teze con­tro­­versa publică cu rabinul Moses Rosen. (Ofensiva iuda­ismului asu­pra României, cap. Moartea editorilor lui Eminescu).

1 „În 1991, Sorin Stoicescu intră în relaţii de­osebite cu Yehuda Tova, ofi­­ţer de informaţii acoperit în cadrul Am­ba­sa­dei Israelului de la Bucureşti şi se vede permanent cu acesta, une­le surse susţin că ar părea un schimb infor­ma­tiv. A nu se uita atitudinea sa în cazul afa­cerii Bell Helicopters… în poziţia sa din Departamentul Aviaţiei Civile; Stoi­cescu nu a fost deloc străin de facilita­rea achi­ziţionării unor aeronave de către Com­pa­nia Tarom de la o firmă de leasing ame­ricană, ad­mi­nis­trată de cetă­ţeni israelieni; este acuzat de relaţii strânse de ami­ci­ţie cu nu­­miţii: Niels Schnecker, Gyora Yar, Artur Weis; Sorin Stoi­ces­cu pa­re că s-a implicat mult prea activ în asigura­rea tranzitului ce­tăţenilor evrei din Rusia către Israel din chiar dispoziţia pri­mu­lui-ministru Petre Roman. Asocia­tul său de la firma Va­la­hia des­făşoară fel de fel de activi­tăţi pe lângă Ambasada Is­ra­e­lu­lui.“ (din Raportul Legătura lui Stoi­ces­cu cu Mo­s­­sad-ul)

1 Fraţii Mike şi Eli Nassar au venit în România în urma de­mer­surilor fă­cu­­te la ambasada română din Beirut de către un cu­nos­cut traficant de arme libanez. Traficantul s-a adresat am­ba­sa­dei pentru a i se mijloci contactarea unui fur­ni­zor român de ar­ma­ment, prezentând o listă de arme şi muniţie de infanterie şi ar­ti­le­rie specifice dotării armatelor din fostul Tratat de la Var­şo­via. Ata­şatul militar român de la Beirut a informat Direcţia In­for­ma­tivă a Ar­matei care, la rândul ei, a adus cererea de ofertă în aten­ţia RA Rom­tehn­ica. Fraţii Nassar au început ex­­por­­tul de ar­ma­ment şi muniţie cu ştiinţa Mossad-ului, ai cărui agenţi erau. Unul dintre fraţi, Eli, a fost însă arestat de către români, iar pen­tru eliberarea sa, şeful SRI i-a cerut lui Mike informaţii la schimb.

1 În 2005, când preşedinte al României a ajuns Traian Bă­ses­cu, a cărui fiică era asociată în afaceri cu „libanezii“ din reţeaua Na­s­sar, duş­ma­ni de interese pe piaţa ţigărilor ai lui Zaher Is­kan­da­ra­­ni, acesta a fost arestat/inculpat, în ca­drul mai largii campanii a au­to­ri­tă­ţi­lor împotriva afaceriştilor arabi şi musulmani.

1 Nahor (fost Herşcovici) a mai desfăşurat şi alte „ac­ti­vi­­tăţi in­ter­­naţionale“, de care nu a vrut să vorbească, deoa­rece „sunt secrete ale Sta­tului Israel“, zice el. Atunci când el a fost arestat de procurorii români, a fost finalmente eliberat, căci „Au fost intervenţii foarte mari la toate ni­ve­lele, din partea Israelului. In­clu­siv vice­ministrul israelian al Apărării, senatori, oameni de afaceri, preşedintele Is­­ra­e­lu­lui Ezer Weizman personal a discutat cu pre­şe­din­tele Emil Con­stan­ti­nes­cu...“. Amă­nun­te în lucrarea Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii.

2 relatarea pe larg în Mossadul şi tehnica militară românească, cap. 13 din Războiul nevăzut al evreilor sionişti cu românii.

1 Acţionarii societăţii Brands International sunt firmele Top Brands Dis­tri­bution şi Allanco Holding. Soci­e­ta­tea Allanco este pa­tro­nată de Karim Allan Ban­­dack. La Registrul Comerţului din Cuba, firma Allanco Holding SA figu­rea­ză ca distribuitor de hava­ne în România, prin preşedintele ei, Karim Allan Ban­dack. Sediul societăţii Allanco se află în Lutry-Elveţia. El Ghadban, prin Top Brands Distribution, dis­tri­buie şi ţigările fabricate de so­ci­e­tatea Philip Morris, cu care are un con­tract din octombrie 2002. Ghadban conduce din um­­bră toate ac­­ti­­vi­tăţile gru­­pu­lui TBD din România, din po­zi­ţia de consultant, şi nu apare ca ac­ţi­o­­nar de­cât la firma Pa­les­ta Impex, implicată direct în con­tra­ban­da Ţigareta 1.

1 ziariştii Ovidiu Oha­ne­si­an, Marie-Jeanne Ion şi Sorin Mişcoci au fost ră­piţi în seara zilei de 28 martie 2005 în Irak, unde ajun­se­se­ră printr-un aran­ja­ment al omului de afaceri româno-si­ri­an Omar Hayssam, ceea ce serviciile se­crete (şi nu ne gândim numai la cele româneşti sau la CIA, ci şi la cele isra­e­li­e­ne) nu aveau cum să nu ştie. Ei „au căzut în mâi­ni­le teroriştilor“ imediat după ce au pă­ră­sit am­basada României de la Bagdad ducându-se la hotel. De îndată, la Pa­la­­tul Co­tro­­ceni a fost constituită o „celulă de criză coordonată de şeful sta­tu­lui Tra­­ian Băses­­cu“, care, de fapt, avea să impună povestea oficială a răpirii.

1 privind netemeinicia scenariului oficial al răpirii ziariştilor români, anali­ze­le din 2005 ale dlui Ion Cristoiu din Jurnalul Naţional sunt ex­trem de lămuritoare.

1 Gazeta de Cluj din 3 octombrie 2005.

2 relatarea în Războiul Nevăzut al evreilor sionişti cu românii, Gene­ralul Vasile Ionel aparţine gru­pu­lui conspiratorilor din jurul lui Ion Iliescu care, la „re­voluţia“ din 1989, l-a înlăturat pe gene­ra­lul Ştefan Guşă, preluând şefia Ma­re­lui Sat Major al armatei până în mai 1991, când a fost numit con­si­lier pre­zi­den­ţial, funcţie ce a deţinut-o până în 1996. Ge­ne­ra­lul Vasile Ionel este cel care a pre­lu­at la Marele Stat Major toţi „teroriştii“ străini din timpul „re­vo­luţiei“ din 1989. Din­tre aceştia există date certe privindu-i pe şase israelieni înarmaţi până în dinţi, prinşi în zona B-dlui Miciu­rin. Deşi trebuiau ju­de­caţi de Tri­bu­na­lul Militar, gen. Vasile Ionel i-a eliberat grabnic la cererea am­ba­sa­dei israeliene de la Bu­cu­­­reşti. Ziaristul Ioan Itu de la Tinerama, care s-a ocupat de subiect, a fost arestat.

1 DIM era pe vremea aceea singurul serviciu aflat sub con­tro­lul PD.

1 Exact în aceeaşi perioadă se spunea că Ilie Botoş se bucura de dubi­oa­se sub­­­sidii israeliene, venite pe filiera Interlink (a se vedea nr. din aprilie 2006 al Aca­­de­miei Caţavencu şi Cotidi­a­nul din 5.04.2006). Astfel, reprezentanţii israelieni ai firmei „bri­tanice“ Interlink (din grupul condus de Mossad pentru preluarea Rafo) s-au întâlnit cu ministrul Economiei, Codruţ Sereş, aranjând in­ter­me­dierea achi­zi­ţionării gazului metan de la ruşi (Gazprom), la ta­ri­fele europene cele mai mari (amă­nun­te anterior privind rafinăriile româneşti). Parte din grasele comisioane ar fi ajuns şi la pro­cu­ro­rul general Botoş.

1 «Investitori» sub acoperire în Jurnalul Naţional 4.04.2006.

2 Victor Gaetan şi Ciprian Nastasiu, Prădarea României (2009). „Cine este Malcolm Hoenlein? - scriau Găetan şi Nastasiu -. Un [evreu] ame­­rican care a petrecut ceva timp în Ro­mâ­nia, ajungând să cunoască factorii de­ci­zi­o­nali - nu neapărat în beneficiul naţiunii noastre. Înainte de a se alătura Con­fe­­rinţei Preşedinţilor [evrei], a fost spe­cia­list pe Orientul Mijlociu la Foreign Poli­cy Research Institute din Phi­la­del­phia, locul unde şi-a în­ceput activitatea în Statele Unite Vladimir Tismăneanu... Tismăneanu a fost recomandat pre­şe­din­te­­lui Băses­cu de Malcolm Hoenlein, pentru a conduce controversata «Comi­sie pentru con­dam­­narea comunismului în România»... Raportul „final“ [al lui Tis­mă­­nea­nu] a fost acuzat, printre altele, de a fi o «făcătură» prin care, în fond, a fost urmărită con­dam­narea Bisercii Ortodoxe Române - vezi ra­portul Patri­ar­hi­ei Bi­se­ricii Române.“

1 ^ Ma’ariv şi Yom L’Yom din martie 2007.

1 Gardianul din 6 şi 8 septembrie 2006.

1 SRI se codeşte să-l acuze pe Hayssam de terorism (Ziua din 6.09.2006).

2 documentele privind transportul de armament cu nava Iman T s-au pu­bli­cat în Jurnalul Naţional din 09.04.2008.

3 Le Figaro susţinea că înlocuirea şefilor serviciilor secrete ro­mâ­neşti a fost făcută de preşe­din­tele Băsescu la presiunea Wa­shing­tonului asupra sa, „ali­a­tul său în «lupta împotriva tero­ris­mu­lui»“.

1 „Parcă şi vedeai cu ochiul minţii o turmă de companii oc­ci­den­tale, hră­pă­reţe şi vorace precum deinonychus, dinozaurii ăia mici şi alergători din filmele lui Spielberg, alungate cu bâta de viteazul şef al statului de lângă trupul cald şi vulnerabil al patriei mamă“, scria răutăcios CTP în Gândul din 17.09.2005.

1 puţini sunt astăzi cei care îşi mai amintesc că fabrica de în­ghe­ţa­tă şi lac­­tate a lui Băsescu a beneficiat la înfiinţare de un „sprijin“ BERD în cuan­tum de 200.000 de dolari SUA.

1 numele sugerează în mod eronat o legătură cu statul ger­man, Fondul fiind alimentat şi administrat de guvernul SUA.

1 pe scurt, Săftoiu ar fi descoperit că nu mai contează ide­o­logia sau doc­tri­na politică a unui partid, vo­tu­ri­le fiind mult mai uşor smulse ale­gă­torilor dacă li se fabrică un li­der „ca­rismatic“ şi li se promite „schimbarea“. „As­tăzi, o îm­păr­­ţire fer­mă între doctrine politice tradiţionale de dreapta, centru sau stân­­ga nu se mai poate face“, scria Săftoiu. E şi normal, am adăuga noi, atât timp cât toate par­tidele lăsate să ajungă la putere sunt an­ga­jate de o măsură în realizarea ace­leiaşi globalizări ideologice. În rest, lucrarea sa este un manual tehnic al ma­ni­pu­lării mass-media (televiziune, radio şi presa scrisă) de către pu­­terea politică.

1 Con­form Curţii de Con­­turi, dacă Romaero ar fi optat pentru una dintre aces­te se­ri­oase companii drept cum­pă­rător, ea ar fi avut şansa să ob­ţi­nă cre­dite va­lu­ta­re pentru construcţia avio­nu­lui, nici o bancă însă n-a fost dis­pusă să cre­di­teze afa­ce­rea în care tot Romaero plătea pentru a i se cumpăra avioa­ne­le.

1 firma se laudă în România cu „asistarea“ privatizării Rom­te­le­com, Petrom, ca şi a „celei mai mari rafinării de petrol“, „celei mai mari întreprinderi meta­lur­gi­ce“, „celei mai mari oţelării“, „celui mai mare producător de piese pentru auto­vehi­cu­le“, „celui mai mare producător român de ciment“, a fabricii de automobile de la Piteşti, a unor uzine petrochimice, fabrici de anvelope, fabrici de maşini agri­co­le, uzine producătoare de cabluri, operatori de tele­co­mu­ni­caţii, fabrici de pro­du­se farmaceutice etc.

1 „Mark A. Meyer, a founder of the Dimbovita Reform De­mo­crats and its first Chairman, was reelected as chairman at the par­ty’s extraordinary congress held on 26 August in Rimnicu Vâlcea. Meyer won by a wide margin (944 to 193) over his rival… Phil Bloom an well-known backer of the Traian Ba­ses­cu's school of political irreverence. Bloom is the only candidate other than Meyer to win a position in DRD. The press claims this is a Meyer manipulation with the backing of Ion Iliescu, a long time friend of DRD chairman Mark Meyer …In an interview with Romanian television on 27 August, Bloom said that his apprehensions that the DRD might «slide into Iliescu's arms» under Meyer's leadership appear now to be groun­dless. He also said he does not intend to run for president of Ro­ma­nia in 2004, adding that his expertise makes him more su­i­table as a candidate for the pre­miership - a clear signal that Me­yer might cha­llenge Prime Minister Adrian Nas­tase for the Pre­si­den­cy as the DRD's candidate while Bloom awaits the out­come.“

2 „A reporter, alleged to be from Romania Mare, asked Meyer why there were so many Jews involved in the DRD hierarchy. Bloom angrily interrupted as­­king why there were so few Jews involved in the hierarchy of the PRM. A shou­ting match ensued. The two leaders also announced that the annual DRD Annu­al Youth Convocation will be held on this year on the island of Bali in Indo­nesia.“ (GBG Speed News 20 August 2002)

1 BERD a fost creată în mai 1990 de către Grupul celor Şapte (G7, devenit mai târziu G8), adică de către marile puteri mon­di­a­le. Ideea creării băncii a apă­rut la finele anilor ’80, atunci când ac­ţi­u­ni­le organizaţiilor lui Soros au des­prins efectiv Ungaria şi Polonia din lagărul socialist. Având ca acţionari principali SUA urmate de Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Japonia, banca a fost creată pen­­tru a finanţa descentralizarea economiilor ţările est-europene, pen­tru „a promova tran­­ziţia de piaţă“. De aceea împrumuturile cu mică dobândă des­ti­na­te direct sta­te­lor sunt explicit limitate la pro­­iectele privind „tran­ziţia spre controlul şi pro­pri­etatea pri­vată“ a întreprinderilor de stat. Toate aceste proiecte sunt de fapt des­­ti­na­te pre­luării ulterioare a economiile statelor ţintă de către marile transna­ţi­o­na­le, micii în­treprinzători localnici, încurajaţi la în­ce­put, neputând face faţă în timp concu­ren­ţei marelui capital.

1 Stein era „revizor şi ofiţer financiar“ pentru Divizia zonei sud-central irakie­ne a Autorităţii Provizorii a Coaliţiei. Un contabil evreu, el a fost an­ga­jat în această funcţie deşi mai fusese con­dam­nat pen­tru fraudă, în SUA, în anul 1996, la 8 luni de închisoare. Funcţia în care fusese delegat oficial în Irak îi per­mi­tea să con­tro­leze mai mult de 82 milioane dolari pentru „pro­iec­te­le de re­con­struc­ţie“.

1 Oamenii din spatele Erste Bank la privatizarea BCR, în Capital din 23 fe­­bruarie 2006, unde se mai arată că: „Arielle Malard, ma­na­ging director la Roth­schild, biroul din Paris, a început să vină la Bucureşti din 1996, înaintea com­paniei la care lucrează acum, ştie istoria privatizărilor noastre mai bine de­cât gu­vernanţii. Pe atunci, fostul său angajator, banca de investiţii Lazard Freres, ofe­rea consultanţă Renault pentru Dacia. L-a cunoscut şi pe pre­mi­e­rul Tări­cea­nu, mi­nistrul industriilor de atunci. Tot din pe­ri­oa­da gu­vernării CDR, îl ştie şi pe ac­tualul ministru al finan­ţelor, Se­bas­tian Vlădescu, având ocazia să acorde con­­­sultanţă, din partea Rothschild, Fondului Proprietăţii de Stat. De FPS îşi amin­teşte chiar mai demult, din 1992, când foştii colegi de la Lazard au con­si­li­at sta­tul român în crea­rea instituţiei. Între timp, alături de Roth­s­child, a pregătit mai mul­te tran­zac­ţii în România, unele reuşite, al­tele eşuate. O cunoaştere de acest fel a României şi a ofi­cialilor ţării a convins Erste Bank să aleagă Rothschild în con­sor­ţiul de con­sultanţi pentru privatizarea CEC şi apoi a BCR, chiar dacă nu era banca de in­vestiţii cu care lucra în mod tradiţional.“

1 Tudorel Dumitraşcu a lucrat apoi în echipa lui Dinu Patriciu, fiind director general la Rompetrol Logistics-Ploieşti. Este încă un exem­­plu de cum îşi gă­seş­te el de lucru la foştii clienţi ai Fondului Proprietăţii de Stat, unde a lucrat ca director. În acest caz este vor­ba de privatizarea cu cântec a rafinăriei Petro­mi­dia pentru gru­pul ce îi avea în faţă pe Dinu Pa­triciu. La în­ce­put s-a folosit off-shore-ul „american“ spe­cial creat, Petromidia USA, care a pier­dut însă priva­ti­za­rea, nefiind agreat de pre­şe­din­tele FPS So­rin Dimitriu. Poves­tea privatizării Petromidiei pleacă din mo­men­tul când firma Total Mark Rich (a re­numitului mag­nat ame­­ricano-israelian) a pus-o pe butuci în anii 90, apoi, la în­cepu­tul lui 1997, ministrul Industriilor de atunci, Că­lin Popescu Tări­cea­nu, a pus-o pe lista între­prin­derilor de stat ce trebuiau lichi­da­te, dar se în­du­ră să o scoată la vânzare. Când echipa lui Patriciu a pier­dut par­ti­da, s-au de­clanşat o serie de for­ţe, mai ales ex­terne, anu­lân­du-se prima privatizare. Aşa se face că artizanii din spatele lui Pa­tri­ciu câştigă a doua privatizare a Petromidiei, cea din anul 2000, fo­lo­sin­du-se de firma „olandeză“ Rompetrol Group NV. În aceas­­tă pe­ri­­oa­dă, de zbuciumată pri­va­­ti­za­re, se pare că ei s-au fo­lo­sit de cu­­noş­tin­ţele şi rela­ţi­ile lui Tu­do­rel Dumitraş­cu, nu îna­in­te ca zia­rul Ziua (condus atunci de Roşca Stănescu, care a şi făcut puş­că­rie mai târziu pentru acţiunile Rompetrol primite cadou cu dedicaţie de la Patriciu) să-l sperie cu un articol plin de dezvăluiri pri­vind afa­­ce­rile sale necurate. Ajuns an­­gajatul lui Patriciu, în apri­lie 2006 îl vedeam pe Dumitraşcu pe holurile Tri­bu­nalului Bu­cu­reşti sus­ţi­nându-l zgomotos pe Patriciu pentru a nu fi ares­tat, şi să­ru­tân­du-l atunci când acesta câştiga împotriva procurorilor.

1 Din peste 33 de pretendenţi ai Hotelului Bucureşti, FPS-ul i-a permis doar lui Bloom să vină la Bucureşti, să se instaleze în societate, şi să intre în ac­te­le ce nu le aparţineau. În schimb, noi (reprezentam PAS-ul) am invitat Ra­di­sson-ul şi le-am prezentat hotelul. Lanţul Radisson SAS este un prestigios lanţ hotelier in­ter­na­ţional de 4 stele ce apar­ţi­nea în proporţie de 50% a trei state eu­ropene scandinave şi 50% unui cetăţean SUA de origine su­e­de­ză, Curt Carlson (azi este moştenit de fiica sa). Reprezentanţii eu­ro­peni cărora le-am pre­zen­tat Ho­telul apreciau dotările şi mo­der­nizările deja făcute la zi anual, şi nu vedeau ne­cesitatea unor mari mo­­­dificări. Lanţul Hyatt, în schimb, este un lanţ ho­telier de 5 ste­le, pentru care camerele Hotelului Bucureşti nu co­res­pun­de­au, ne­în­de­pli­nind standardele de mărime, fiind necesară dă­râ­ma­rea pereţilor. Isra­e­li­enii ce au luat şi distrus Hotelul, vân­zând tot, l-au aruncat apoi, spre operare, însă, tot în bra­ţe­le lan­ţu­lui Radisson SAS (redenumit, în prezent, Radisson Blu).

1 se mai aflau de faţă directorii Ursea Steluţa, Anton Mihai şi Manu Teodora, secretarul AGA Tudor Angela şi liderul sindical Bălmău Vasile.

1 Peter Braun şi Michael Einik, în Cornel-Dan Niculae, Războiul Nevăzut al evreilor sionişti cu românii, cap. Personaje Cheie. Peter Braun este implicat în pri­­vatizarea Alro şi manager la Conef. Des­pre afacerile sale în paginile ur­mă­toa­­­re (a se vedea şi schemele).

1 Ştefan Cândea, Vulpea junior, majorat la 30 de ani.

1 despre acest tip de în cap. Mossad-ul în Ro­mâ­nia „post-decembristă“.

2 ulterior, directorul Corneliu Stegaru ar fi aflat de la anumiţi generali, alături de care a participat în tribuna oficială la un meci de fotbal, că exista un con­semn ge­neral în serviciile secrete şi în po­­li­ţie: „s-a deschis sezonul de vânătoare la Stegaru“, având în ve­dere că incomoda interese mari legate de privatizare, iar de la SRI se ocupa de el în acest scop generalul Gioni Popescu.

1 Dosarul făcuse şi obiectul recursurilor Parchetului şi al ex-pre­şedintelui FPS, Radu Sârbu (dosarele 583/2005 CAB şi 21567 /1/2005 ÎCCJ) solu­ţi­onate tot în 2005 şi întoarse în arhiva T.M.B..

1 Nicholas Taubman s-a implicat direct în politica românească, aşa cum a făcut-o în 5 iunie 2007, enervat ca nu cumva PSD-ul con­dus de filo-americanul Mir­cea Geoană să ajungă finalmente la o po­litică nedorită de Washington. „50 de minute după ceas. Atât a stat Nicholas Taubman, ambasadorul SUA la Bu­cu­reşti, ieri, în bi­roul lui Mircea Geoană din Kiseleff. A fost o întâlnire tête-à-tête, care s-a desfăşurat imediat după încheierea şedinţei săptămânale a conducerii PSD… La fel şi Mircea Geoană. «Sunt subiecte pe care le putem discuta în pu­blic şi sunt subiecte pe care nu le putem discuta în public», a spus Geoană“ - scria Cotidianul în 6.06.2007. Taubman venise să îl certe pe Geoană, de fapt, privind „starea de ambiguitate“ politică, adică… „încotro se îndreaptă ţara?!“.

1 un grup israelian voia să pună mâna, indirect, pe vechiul cen­tru al Bu­cu­reştilor (Lipscaniul etc.), dar, cum vom vedea la alt ca­pi­tol, „proiectele“ primăriei lui Videanu, angajate din 2005, im­pli­că chiar şi prezenta finanţelor mondiale evre­ieşti. Aşa este cazul ce­le­­brului „Proiect Esplanada“, angajat cu firma „ungu­reas­că“ Tri­gra­nit deţinută de clanul ban­che­rilor evrei Roth­s­child. Chiar şi în scan­da­lul Ca­tedrala Plaza pri­vind construcţia dintre cate­dra­la catolică Sf. Iosif, sediul SRI şi Hotelul Bucureşti, în care Videanu este per­so­nal implicat (şi aso­ci­at cu con­struc­torul în alte firme), sunt afaceri israeliene de­rulate prin grupul de off-shore-uri cipriote Millennium, afaceri conduse de Daiana Voicu (cea care lucrase ca di­rec­toare la Bloom, însoţindu-l pe Băsescu în SUA în 1997), care în 1998-2011 a lu­crat în România pen­tru familia magnaţilor is­ra­e­li­eni Ofer (foşti Herşcovici).

1 articolul 46 al „noii legi a mineritului“ din 1999 stipula că „ori­­ce societate co­­mer­cială, indiferent de capital, aflată în activitate la data publicării legii, îşi con­ti­nuă activitatea şi dobândeşte în ad­mi­­nis­trare zăcământul, prin con­ce­si­o­na­re di­rec­tă, fără concurs de ofer­­tă…“. Prin ur­mare, aplicându-se „providenţiala“ lege a mi­ne­lor, Mar­mosin-ul lui Vi­deanu s-a pricopsit cu „nouă cariere, care pro­­­duc cea mai bună marmură din România: Cărpiniş, Geoagiu, Alunu, Pie­­troa­sa, Ruş­­chi­ţa, Bucova, Căprioara, Moncasa, Podeni şi Bobâlna“.

1 firma cu care Videanu a luat Marmosin-ul este un s.r.l. creat în ’90, Titan Mar, dar care a trebuit să se asocieze cu „fondurile ame­ri­ca­ne“ Fondul Româno Ame­ri­can pentru Investiţii (controlat de CIA) şi Fondul Român de Investiţii (tot cu capital SUA, dar privat, via Cipru).

1 revista Bilanţ nr.17, februarie 2006: Micile secrete ale lui... Videanu.

1 experienţa de la Fond i-a prins bine lui Bodu, căci îm­pru­mu­tân­du-se de la Fondul Româno-American, unde lucra, şi-a cum­pă­­rat „casele“, şi ar mai fi în­vă­ţat şi ceva meserie.

2 între cei trei mari proprietari ING Group, pe pri­mul loc este cealaltă bancă mare olandeză, ABN-Amro (asociată grupului Rothschild).

1 expresia „tigru economic“ sau „noii dragoni eco­no­mici“ pro­vine de la acele state asiatice ce au înregistrat ritmuri de dez­vol­tare uluitoare, precum Coreea, Ma­­­laezia, Filipine ş.a., de­ve­ni­te într-un răstimp scurt redutabile forţe economice mon­­diale, apro­piindu-se de Japonia şi capabile să „sfâşie“ orice concurenţă.

2 banca a jucat tot timpul cărţi mari: în 2002, guvernul Năstase lansase o emi­­­si­une de obli­­gaţiuni de 750 mi­li­­oa­ne Euro pe pieţele externe, cu sca­den­ţă la 10 ani. Lan­sarea emisiunii a fost ad­­mi­nis­tra­tă de către con­sor­ţiul format din Deut­sche Bank, ING Baring, JP Mor­gan, Sa­lo­mon Smith Barney-Citi­group.

1 reamintim cititorilor că întrebat de Robert Turcescu de ce are atâtea tele­foa­ne mobile, Sebastian Bodu a recunoscut pro­ve­ni­enţa fiecăruia: de servici, per­sonal, de la ING Baring, şi cel al legăturii cu preşedintele Băsescu. Întrebat de re­­a­­lizatorul TV dacă nu se află în conflict de interese cu faptul că ING Baring îi plă­teşte lui, funcţionar de stat, abonamentul telefonului mobil, dl. Bodu a răs­puns că nu, că este vorba de nu­mai 500 mii lei (vechi) lunar, o sumă mo­di­că.

2 „Timp de zece luni, cât a stat la Cotroceni, Elenei Udrea i s-au re­proşat de toată lumea toaletele sale pro­vo­ca­toa­re, năstruşniciile din apariţiile publice. Nu numai o fe­me­ie în toată firea, având ex­pe­rienţa a şapte ani de avo­ca­tură de suc­ces, dar şi un copil de gră­diniţă, ar fi sfârşit prin a se conforma standardelor mi­ni­me de ves­timentaţie şi com­portament. De ce n-a făcut-o Elena Udrea? E o în­­tre­­ba­re cu atât mai normală, cu cât… când nu mai lucra la Co­tro­ceni, şi deci se pu­tea da în stambă cât voia, a dovedit că poate fi şi alt­fel decât «blonda de la Golden Blitz». Să ne dea un răspuns po­si­bil fascinanta poveste a «nebunului cu clopoţei?»“ (Ion Cristoiu, Cine e cu adevărat blonda de la Golden Blitz? în J.N.).

1 secretar de stat la Ministerul Justiţiei, înlocuit la începutul scandalului.

2 aluzie la oamenii de încredere de la Guvern.

3 Fanel Păvălache, expert-consilier guvernamental la data re­a­lizării în­re­gis­­trării, arestat mai târziu pentru luare de mită şi condamnat la 6 ani de în­chi­soa­re. Pro­curorul PNA care l-a arestat pe Pă­vă­la­che, Adrian Mi­cles­cu, a fost ata­cat de guvernul Năs­­tase, si­tu­aţie pentru care s-a plâns preşedintelui Iliescu.

4 Ion Popescu, fostul preşedinte al BIR.

1 româno-israelianul Stănescu (Shalev) avea să se declare ui­mit de im­pli­ca­rea lui Păvălache în oprirea lichidării BIR, cât timp pri­mise şi el o parte de afa­ce­­re. Prea mică, poate, faţă de partea din şpaga de 1 milion euro, ce i-ar fi re­ve­­nit altfel. Cei doi mai fă­cu­se­ră, însă, şi altfel de afaceri. Ansamblurile de vile 72, 26, 62 şi 69 de la Snagov aparţinuseră Bankcoop-ului. După ce banca a in­trat în fa­li­ment, firma lichidatoare a lui Arin Stănescu le-a vân­dut lui Fă­nel Păvălache. Asta pentru ca Păvălache să nu şi le vân­­dă sin­gur, căci şi el s-a „înfruptat din hoi­tul Bankcoop“, ca lichidator.

1 „Iniţial, DNA a muşamalizat dosarul lui Arin Stănescu, pro­cu­rorii făcând pier­­dute o serie de acte din dosar, însă Înalta Cur­te de Casaţie a obligat DNA prin sentinţă definitivă, să înceapă urmărirea penală contra acestuia, consta­tând ca sunt indicii temei­nice de săvârşire a faptelor“ (Ziua - 20,06.2007). Pentru aceas­­ta dosarul a fost întors la DNA, dar, ciudat, nu s-a mai întors niciodată în instanţă.

1 veri prin bunici, nu veri primari, Elena Udrea şi Predoiu au copilărit la câte­va case distanţă, pe aceeaşi uliţă a comunei buzoiene Costeşti. Cu fratele mai mic al lui Cătălin Predoiu, Cosmin, Elena Udrea a fost şi colegă de clasă, în li­ce­­ul B.P. Haşdeu, unde învăţase şi Cătălin Predoiu. Când presa a aflat cu sur­prin­de­­re rudenia celor doi, în 2011, doar Elena Udrea a recunoscut-o.

2 asociaţi în firma de „activităţi auxiliare intermedierilor fi­nan­­ci­are“, Euro­eco­­no­mic, Vosganian afirma despre Arin Stănescu-Shalev: „Sun­tem doar prie­teni!“. Despre faptul că israelianul era „sfătuitorul“ libe­ralului, Vosganian declara despre Stănescu-Sha­lev: „Nu îmi este con­­si­li­er, ci doar prieten, iar din calitatea sa de şef al Uni­u­nii Pro­fe­siilor Libe­rale a făcut o serie de propuneri legislative“ în „activi­tatea prac­ti­ci­e­nilor în re­organizare şi lichidare din România“.

1 Panicaţi de începerea urmăririi penale, groparii BIR la întâl­ni­re de taină, în Cronica Română din 10 octombrie 2006.

1 ^ La această concluzie au ajuns şi ziariştii de investigaţii ai mai multor pu­blicaţii, în frunte cu Evenimentul Zilei. Chiar dacă Udrea-Cocoş zic că s-au retras din fir­me­le cu Bittner şi Petrache, ei şi-au lăsat ca reprezentanţi („in­ter­puşi“ sau „pa­ra­vane“ s-a spus în presă) anumite persoane precum numiţii Olimpia Ulrich, Ion Petre şi alţii. De fapt, şi Bittner s-a retras de la vedere. Această re­tra­ge­re fictivă din toa­te firmele a fost demarată în 2001 de către „San­du“ Bitt­ner, o dată cu scan­dalul declanşat de Armaghedon 2. Men­ţi­ne­­rea relaţiei Bittner-Udrea-Cocoş este pu­­bli­că. Astfel, Udrea măr­turisea la Realitatea Tv că Bittner a su­na­t-o odată in­sta­la­tă la Cotro­ceni spre a o felicita, iar la finele lui oc­tom­brie 2005 soţul ei îl ame­ninţa pe zia­ristul Mihai Mun­teanu că în procesul ce i l-a in­ten­tat îl va aduce ca martor pe Bittner îm­po­triva sa.

1 firma restaurant Trei Cocoşi - Complex International SRL din Bucureşti, îşi avea sediul în Parcul Herăstrău (Şo­sea­ua Nordului nr.7-9). Exact la aceeaşi adresă mai era în­re­gistrată o firmă ce făcea parte din reţeaua de afaceri a gru­pă­rii: SC Domino Impex 94 SA. Şi în aceasta figurează om­ni­prezenţii prieteni a lui Bittner şi Cocoş: Petre Ion, Olimpia Ulrich şi Gheorghe Negrea. Grosul ac­ţi­u­nilor (50%) este de­ţinut însă de Carmen Finiş, soţia lui Daniel Bar­to­lo­meu Finiş. Amân­doi evrei, le­gă­tu­ri­le lui Finiş cu Bittner sunt trai­nice şi vechi, legându-i şi pre­lu­area în con­­cesiune a Deltei Dunării. (În anul 2000, când izbucnise scan­da­lul pri­vatizării Hotelului Bucureşti, prin sereleul Noni Voiaj, isra­e­li­anul Eliahu Rasin, băgat în afacere de către Bittner, re­de­nu­meşte acest srl Domino Inter­na­tional Hotels, în timp ce hotelul bu­cu­reş­tean al lui Cocoş din str. Polizu nr.6 se nu­meş­­te Euro Hotels In­ter­na­tional, hotel pentru care a mai primit în 13 aprilie 2006 şi 518 m² de la Primăria Capitalei con­dusă de Videanu)

Această Domino Impex 94 SA, firmă în care apar oa­me­nii lui Bittner şi Cocoş, a devenit proprietara a şapte hec­­tare de teren, am­plasate pe malul nordic al Lacului Herăs­trău, după ce în 1999 a încheiat un contract de asociere în par­ti­ci­paţiune cu defunctul Bi­rou de Turism şi Tineret (BTT), preluând pe nimic acti­ve­le BTT şi te­renul aferent, ce valorează azi o sumă totală cuprinsă între 50 şi 70 de mi­li­oa­ne de euro! Pe acest teren, Domino 94 a înfiinţat do­uă res­taurante „se­­lecte“, un club de tenis (Tenis Club He­răs­trău), un bar de zi, o terasă, un sa­­­lon de masaj şi saună.

1 la RAPPS a fost numit Cristian Vlaicu, prietenul lui Dorin Co­coş. Un alt apro­piat al soţului Elenei Udrea, Aurel Teo­do­res­cu, a fost numit la Oficiul pen­tru Migraţia Forţei de Muncă (OMFM). Celelalte două funcţii s-au dus la prietenii lui Băsescu. Director general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Con­­stanta SA a devenit fostul său coleg de institut, Mircea Banias, iar la Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară a fost numit Răz­van Ţâru, fost coleg, adus de la Primăria Capitalei.

1 Cofigen SA este un nume controversat în mediul de afaceri al Elveţiei, ca urmare a unui scandal finan­ciar ge­ne­rat de o mai veche tranzacţie cu Silvio Ber­lusconi, premier al Italiei mai apoi. Acum 40 de ani, Berlusconi investise în­tr-un cartier rezidenţial de 4.000 de lo­cu­i­tori. Cheltuielile au sărit cu mult peste planul de afaceri ini­ţial, aşa că Berlusconi a fost nevoit să se îm­prumute pen­tru a-şi finaliza proiectul. A găsit rapid două sur­se elve­ţi­e­ne de finanţare, una din­tre ele fiind compania Cofigen SA, con­dusă la acea vreme de bancherii Titto Te­ta­mani şi En­ri­co Braggiotti. Aces­ta din urmă a fost judecat şi exilat la Monte Carlo. A două sursă de finanţare a proiectului lui Sil­vio Ber­lus­co­ni a fost firma el­­veţiană ETI AG Holding, acu­zată, la rân­dul ei, că a spălat banii Mafiei. Aceas­ta din urmă a fost dizolvată, iar pa­tro­nul ei, Ercole Doni­ne­lli, a fost închis. Aşa se face că, la în­ce­pu­tu­rile ascensiunii carierei lui Berlusconi, în anul 1973, actualul premier italian şi-a înfiinţat societatea de construcţii Italcantieri cu 500 de mili­oa­ne de lire ita­li­eneşti, bani proveniţi din „îm­pru­mu­tul elveţian“.