Ethan Frome

1 Radu Mărgineanu este naşul fiului lui Adrian Pe­tra­che (par­te­nerul nr.1 al lui Bittner). Imediat după ce „vin­dea“ ac­ţi­unile Rea­litatea (operaţiune în spatele că­­re­ia se poate as­cun­de şi o spălare de bani), Măr­gi­nea­nu devenea pro­pri­e­tar pes­­­te două imobile din centrul Bu­cu­­reş­tiului, unul lân­gă Ciş­mi­giu şi celălalt chiar peste drum de celebrul bloc-vilă al lui Năs­ta­se din Zambaccian. Am­be­le au fost cum­părate de la Ale­xan­dru Bittner, cu câte 750.000 de dolari. Prima casă fu­se­se lu­a­tă de Bittner de la par­tenerul său Adri­an Pe­trache, care o cum­pă­rase de la sta­tul român pe numai 90.000 de dolari, în 2000, iar a doua era obţinută de Bittner de la RAPPS, plătind 4000 de euro chel­tuieli de retrocedare. Atunci, Regia Pro­to­colului de Stat (RAPPS) era condusă de Eugen Bejinariu, fost se­cre­tar ge­ne­ral al guvernului Năs­tase şi fost cenzor al firmelor tan­demului Alex. Bittner-Dorin Cocoş, iar Elena Udrea era angajată ca avocat de RAPPS.

2 Dan Andronic, care condusese postul Realitatea TV, îl în­tâl­nise pe Măr­gi­neanu „de mai multe ori la baza BTT“, adică la clu­bul de lux din Herăs­trău, ad­mi­nistrat de Bartolomeu Finiş, pri­eten şi par­tener de afaceri cu Bittner.

1 Pentru detalierea afacerilor din România privind atât „ma­fia rusă“ cât şi „oli­garhii“ de la răsărit a se vedea capitolul Mos­­sad-ul şi Oligarhii ruşi evrei, din pre­zenta lucrare. Im­pli­carea casei de avo­ca­tu­ră Anastasescu şi Asociaţii, pro­pri­e­tara et. 2 din „blo­cul Năs­ta­se“ de pe str. Zam­bac­ci­an, e detaliată spre finalul cărţii.

1 Bogată de pe urma afacerilor familiei, în spatele că­ro­ra stă relaţia cu Bitt­ner, Elena Udrea nu s-a dus la Co­tro­ceni pentru lea­fa de consilier. Ea po­seda deja, atunci când l-a însoţit pe Traian Bă­sescu la preşedinţia României, 2 hote­luri şi 15 spaţii co­mer­ci­­ale, 600 milioane de lei într-un cont curent, două case mari, două apartamente, 600 mp de teren intravilan (în Bucureşti şi Pipera), patru ma­­­şini (2 Mer­cedes-uri, un Porsche şi un Audi), bi­ju­te­rii de cir­ca 55.000 de euro, iar în 2004 câştigase din dividende peste un milion de dolari.

2 Net Consulting a încasat în ultimii patru ani ai acelei gu­ver­nări (2000-2004) peste 220 miliarde de lei de la statul român: cinci contracte de la Institutul Naţi­o­nal de Statistică, din care trei au fost atribuite direct, fără licitaţie, alţi bani ve­nin­du-i de la Minis­terul Industriei, de la Administraţia Por­tu­rilor Maritime, Banca Naţi­o­nală a României, Primăria Constanţa - 1,8 milioane euro, Hidro­elec­­tri­ca, Inspec­ţia Mun­cii, Of. Registrului Comerţului, Curtea de Con­turi, Biroul de Me­tro­logie Legală).

1 în exact aceeaşi notă, şi exact aceleaşi zile, se exprima şi dl. Oc­ta­vian An­dronic în Informaţia: „Iată că tema «cercurilor de in­te­re­se» pe care le-a acu­zat preşedintele ca încercând să manipuleze de­ciziile Executivului se regă­seş­te, cu tot tacâmul, la preşedinţie. Iar acolo cercul este clar, limpede, cu vechime şi cu atu-uri de ne­con­testat… Oamenii lui Năstase sunt, oricât ar părea de pa­ra­­do­xal, şi «oamenii lui Băsescu», prin interpuşi, iar blonda cancelară a pre­şe­din­te­lui este cheia acestei relaţii. Gruparea Bittner-Pe­tra­che-Cocoş a lucrat, cu suc­­ces, pe vremea lui Adrian Năstase, nu numai în afacerea de «supra­fa­ţă» a locurilor de parcare (a mai lipsit puţin ca Dalli să primească cadou pasa­jul sub­teran ce urma să se amenajeze în Piaţa Victoriei!) ci în numeroase alte afa­ceri care aveau ca numitor comun municipalitatea păstorită atunci de Bă­ses­cu ... Cercurile de interese au această calitate: nu se în­cur­că cu ar­gu­men­te care ţin de ideologie şi de orientare po­li­ti­că. Pentru cercurile de interese nu există de­cât avantajele care decurg din exercitarea puterii, in­di­fe­rent cine se află la co­men­zile acesteia. Ce-i împiedică pe domnii Bittner şi Petrache să fie prietenii dlui Băsescu, după ce au fost ai dlui Năstase?…“.

1 şi prof. univ dr. Bari Ioan, şeful catedrei de Relaţii Inter­na­ţionale din ca­drul ASE-ului, ne-a mărturisit personal că prie­te­nia sa cu Victor Babiuc (la rândul său profesor la ASE) datează din copilărie, când au fost colegi de şcoală şi de clasă, clasă ce era com­pusă pe jumătate din copii evrei, grup din care făcea parte şi Ba­­­biuc. Dealtfel, numele de cod ce i-l dăduse SPP-ul lui Babiuc prin anii ’90 era cel de Mossadiuc, din cauza afacerilor sale.

Chiar şi numirea profesorului Bari ca director general la Ho­telul Bucureşti s-a făcut prima oară în 1997, când Babiuc era mi­nis­tru, cu concursul oamenilor PD-ului din FPS, respectiv al lui Bog­dan Baltazar. Mai târziu, în 2002, el avea să re­vină pe funcţie, instalat de această dată de către israelienii care au bene­fi­ci­at de pri­va­tizarea frauduloasă a SC Bucureşti-Turism SA, privatizare în care, la un mo­­ment dat (vom vedea), Victor Babiuc a fost avo­catul is­ra­e­li­e­ni­lor, func­ţi­o­nând şi ca membru al guvernului.

2 instituţie plină de securişti de ai lui Pacepa, nucleul „Grupului Trocadero“.

1 autorul prezentei lucrări a copilărit la Agenţia Economică a României din Teheran, pă­rin­ţii săi fiind angajaţi ai Ministerului Comerţului Exterior român.

1 Cristescu Radu Constantin, Serviciile Secrete din România şi scan­da­lu­ri­le de corupţie 1989-2001. Editura Antet.

1 Din toate aceste relaţii încrucişate şi încurcate, se pare că şeful SIE se cer­ta­se cu multă lume, aşa că, din motive încă neclare, de la vârful afacerii FNI, se pune la cale asa­si­narea sa de către o echipă de mercenari ucra­inieni. Aceştia ur­mau să-l împuşte pe Har­­nagea de pe o motocicletă, în momentul în care se de­pla­sa cu ma­şi­na personală prin Bucureşti. Discuţia planului criminal a fost în­re­gis­trată cu tehnică specială, iar legătura între cei care au co­mandat acest asasinat şi cei care urmau să-l pună în aplicare a fost făcută în momentul în care s-a ridicat suma de 70.000 USD din or­di­nul di­rect al lui SOV, sumă ce urma să fie plă­ti­­tă mercenarilor din Ucra­ina. Afacerea cri­mi­na­lă a fost îngropată la nivelul CSAT, un­de, ca ministru al Apărării, participa şi Victor Babiuc, avocatul FNI.

1 în acest sens Ofensiva iudaismului asupra României. Ed Carpathia Rex.

1 înaintea Mariei Vlas a sosit însă la Bucureşti, în nu­me­le ei, pen­tru a nego­cia cu autorităţile române, Yoram Shef­tel, un foarte scump şi celebru avocat is­ra­­elian (care ia par­tea „băieţilor răi“, aproa­pe întotdeauna cu suc­ces; în tine­re­ţe l-a reprezentat Mayer Lansky, vestit lider al mafiei evre­ieşti din SUA). „Tre­că­to­rii îl salu­tă din când în când pe omul ascuns în spatele unei mese la barul din in­cin­ta Hotelului Marriott în Bucureşti; mulţi sunt oa­meni de afaceri evrei!“, re­marca reporterul de la Jurnalul Naţional (14.05.2002) când l-a intervievat la Bucureşti pe Yoram Sheftel, adăugând: „Avo­ca­tul Mariei Vlas ne-a mărturisit că numele omu­­lui de afa­ceri fugit în Israel, Sorin Beraru, nu îi este necunoscut. «…Tot ce pot să vă spun este că sunt prieten cu un avocat din Israel care îi apără in­te­re­se­le», spune Sheftel.“. Pe de altă parte, reproducem în Ofensiva Iudaismului asu­pra României, rela­ta­rea israelianului (C)Haim Stainberg (pe care Beraru l-a tri­mis să mi­tu­ias­că procurorii români) că Vîntu s-a sfătuit cu Be­raru atunci când i-ar fi cerut Mariei Vlas să plece în Israel.

1 soluţia DNA a fost contestată în in­stan­­ţă de Aso­ci­a­ţia Acţiona­ri­lor Hotel Bucureşti, care a câştigat împotriva DNA, astfel că în prezent Tribunalul Bucu­reşti îi judecă pe vinovaţi (inculpaţi), deşi israelienii continuă să recurgă la toate ter­ti­pu­rile posibile pentru a amâna soluţionarea dosarului. În timpul guvernării PSD (guvernarea Adrian Năstase), inculpatul Radu Sârbu, care se proclamase şi pre­şedinte al Partidului Naţional Ţărănist (PNŢ-CD), clama că acuzarea sa este un dosar politic, fiind persecutat de putere. A ţinut această placă şi în tim­pul regi­mu­lui Traian Băsescu, scriind articole în ziarul Bursa în acest sens. Ime­di­at, însă, ce DNA l-a scos de sub urmărirea penală şi i-a ridicat sechestrul de pe apar­ta­men­­tul de lângă parcul bucureştean Cişmigiu, în anul 2008, Radu Sârbu şi-a schim­bat masca şi s-a aliat politic cu PSD-ul (care îl „persecutase politic“, in­cul­pân­du-l), aripa controlată de el a PNŢ (nu adevăratul PNŢ-CD, condus de avo­ca­tul Aure­lian Pavelescu) menţinând alianţa până la alegerile din 2012.

2 evenimentul s-a dorit un „forum internaţional“ ce a cuprins „pro­­­iecţii de filme despre viaţa vic­ti­­me­lor lagărului de concentrare“.

1 după cum se va vedea, României se dorea a i se rezerva de către SUA şi Israel, printr-o eventuală „misiune ONU“, rolul de a menţine cu trupe „pacea“ între israelieni şi palestinieni.

1 într-adevăr statuia mareşalului Antonescu din curtea privată a bisericii de la Ba­ri­era Vergului din Bucureşti (al cărei ctitor este) a fost închisă într-o cutie groa­­­să de tablă, după care a dispărut cu totul.

2 reco­man­dat ca fiind un specialist în problemele bal­canice şi în is­toria aces­tora, Ungureanu este de fapt un riguros cunoscător a is­to­riei evreilor din Româ­nia, din zona balcanică şi de aiurea, ma­jo­ri­tatea studiilor sale concentrându-se asupra iudaismului.

1 Atac de Târgu’ Ieşilor din 29.12.1999.

1 Ungureanu şi-a luat doctoratul în 2004, tot cu o lucrare pe teme iudaice: Convertire şi integrare în Moldova în­ce­pu­tu­lui de epocă modernă. Alte lucrări ale sale în domeniu sunt: Mi­norităţi etnice şi culturale în Moldova secolelor XVIII şi XIX; din 1994 a participant la proiectul de cercetare cu tema Is­to­ria evreilor din Ro­mânia al Uni­ver­sităţii din Tel-Aviv, Israel; în 1995 Identitatea evreiască a ge­ne­­ra­ţi­ilor postbelice în Eu­ro­pa (în colectiv „internaţional“); A Brief Survey on the Dia­lectic of Political and Spiritual Zionism; Elite alo­gene la Iaşi în secolul XVIII ; Consideraţii asupra dinamicii co­mu­ni­tă­ţii evreieşti; Understanding Jewish Co­mmu­nities' Sociology. A Major Con­­cept of Je­wish Political Tradition; Anti­se­mi­tism - opţiuni isto­ri­o­gra­­fice; O ve­ci­nătate incomodă: cuplurile de convertiţi la or­to­­do­xie şi vecinii lor în Iaşii primei jumătăţi de secol XIX; Sfârşitul unei insti­tu­ţii - haham­ba­sia (I) în Studia et Acta Historiae Ju­dae­orum Romaniae; Câ­te­va note privind istoria timpurie a jură­mântului More Judaico în Moldova; The Urban Sites of the Jews; The Conversion of the Jews to Orthodoxy in Moldavia; Elite alogene la Iaşi (secolul XVIII). Con­si­de­ra­ţii asupra di­na­micii comunităţii evreieşti; Despre sociologia comu­ni­tă­ţi­lor evre­ieşti: «legătură»; Tentative de convertire a evreilor din Mol­do­va; Loca­ţi­­ile urbane ale evreilor: Iaşi, prima jumă­tate a se­co­lu­lui XIX; şi multe, multe, multe altele asemenea.

1 Pe lângă Anthony Wayne, subsecretarul de stat pe pro­ble­me eco­nomice, Ungureanu insista pentru urgenţa instalării accen­tu­ate a ca­pi­talului american în România, „înainte de ianuarie 2007 (in­te­gra­rea României în Uniunea Europeană) când oca­­zi­ile se vor limita şi când posibilitatea de investiţie… se va di­mi­nua dras­tic. Poziţia României de promovare a intereselor SUA în cadrul „trilateralei est-europene“ (Turcia-România-Bulgaria), justifica, par­­că, de ce cele trei state nu mai erau agreate de către europeni: „Cu Condoleeza Rice - zicea Ungureanu - am dis­cu­tat despre re­la­ţia din­tre Ankara, Sofia şi Bucureşti, despre viitorul tri­la­te­ra­lei ori­­­entate pe probleme de securitate în Marea Neagră... Credem că este cazul să re­­aducem viaţă în formatele trilaterale de co­o­pe­ra­re [coaliţia proamericană turco-româno-bulgară], cu atât mai mult cu cât ele sunt alcătuite din state care au ace­eaşi definiţie geopolitică, toate trei sunt state membre ale NATO, iar Alianţa Nord-Atlantică are ce să caute la ţărmurile Mării Negre.“

1 este acelaşi personaj numit şi Eric Rudosh în lucrările noastre an­te­­ri­oa­re (precum Războiul Nevăzut al evreilor sionişti cu românii, prima ediţie, unde este descris pe larg), nume sub care se prezenta oca­zional la Bucureşti, pro­mo­vând afa­ceri maghiaro-israeliene.

1 Aceştia - prin Popescu Mihai Gabriel, cunoscut mai târziu drept consilier al ministru­lui Ludo­vic Orban - l-au prezentat în 1999 unor lideri sindicali pe Rudas ca pe un bun prieten care doreşte să cumpere Hotelul Bucu­reşti. Am dis­cu­­tat per­­sonal cu el şi am aflat că re­prezintă consorţiul maghiar Da­nubius Ho­tels Group. M-a invitat totodată la Buda­pes­ta, în numele pre­şedintelui Da­nu­bi­us, isra­eli­a­nul Bernard Schre­ier, dar am de­­cli­nat in­vitaţia.

2 John Smith, ca reprezentant al Leumi Le Bank-Londra, este im­pli­cat în ten­ta­tiva de ipotecare ilegală a activelor Hotelului Bucureşti.

1 ştire din presa israeliană / mai 2002: „În urmă cu câ­te­va săp­tămâni, Motti Zisser a organizat o neobişnuită întrunire la re­şe­dinţa sa. Daniel Kurtzer, amba­sa­dorul SUA în Israel, a vorbit timp de mai multe ore cu un grup de oameni iden­ti­ficaţi cu Sio­nis­­mul religios. Au participat duzine de oameni de afaceri reli­gi­oşi: Du­du Fisher şi alţi amfitrioni religioşi; ca şi persoane in­flu­ente pre­cum editorii-şefi din presă: Gonen Ginat (Hatsofe) şi Am­­non Shom­­ron (Ma­kor Rishon), şeful de­par­­ta­men­tului de ştiri de radio Arutz Sheva, Hagai Segal, sau jurnalistul Israel Harel, care scrie în Ha’aretz“.

2 în Ungaria, israeliano-britanicul Schreier mai e asociat şi cu magnatul evreu american Ro­nald Lauder (proprietar la noi al Pro TV-Media Pro), în exploatarea unui lanţ de restaurante, Gundel.

1 acest raport de activitate, deşi în linii mari adevărat, este fals, în sensul că fost redactat abia în 2001, după ce SC Bucureşti-Turism SA, deja controlat de Eliahu Rasin, i-a imputat lui Stegaru Corneliu, în instanţă, prin directoarea S. Ursea, cheltuielile de deplasare la Budapesta, căci nu avusese delegaţie. Nimeni din­tre colegii menţionaţi nu ştia unde dispăruse Stegaru de la Neptun fără să ra­por­teze nimic nimănui, iar invitaţia venise de la Erno Rudas şi nu de la ban­che­rul John Smith. După întâlnirea lui Stegaru la Budapesta cu asociatul său, Rasin Eliahu spunea că Stegaru este un hoţ (thief), având în vedere, cel mai probabil, faptul că acesta avea pretenţii băneşti personale de sute de mii de dolari pentru chel­tuielile făcute în fa­voa­rea priva­tizării, daţi partenerului de ocazie al lui Rasin, Ruse Ionel, care preluase interesele Pargest-Franţa asupra Hotelului Bucureşti.

1 conform presei tabloide după ce relaţia amoroasă cu Magda Bistriceanu a avansat, Dan Cristian Popescu, deputat de Forţa Civică pe atunci, şi-a aban­donat familia, lăsându-şi pe drumuri soţia şi băieţelul de şase ani, deşi deţinea o avere uriaşă, făcută mai ales din colaborări cu autorităţile publice (mai multe terenuri, 4 imobile în Bucuresti, un apartament în Florida, spaţii comerciale, biju­terii de valoare, opere de artă şi conturi grase în bănci de câteva milioane de euro). Copilul său era dus pe jos la grădiniţă de soţia sa, în timp ce Magdei B. îi pu­sese la dispoziţie o maşină cu şofer.

1 Nati Meir şi instructorii săi s-au ocupat să introducă pe lis­te­le electorale ale PRM 5 candidaţi „sindicalişti“ desemnaţi de Blo­cul Naţional Sindical. În re­­­a­li­ta­te, acest BNS era coop­tat de agentul Mossad Fre­dy Robinson cu un dar de 5% la Eurom Bank, Matei Brătianu (lider BNS) primind astfel şi un loc în con­siliul de administraţie al băn­cii israeliene din România. Cei cinci, ca şi Nati Meir, s-au des­prins imediat din PRM, după ce s-au văzut intraţi în Parlamentul României.

1 Olteanu este avocat. Şi-a început cariera politică în 1991, când s-a înscris în PNL. La numai 25 de ani, între 1996-1997 a fost con­si­li­e­rul naşului său Tări­cea­nu la ministrului Industriei şi Co­mer­ţu­lui, apoi, din 1998, consilier la Ratmil, Regie Au­to­no­­­mă de stat pentru tehnică mi­li­ta­ră de pe Calea Victoriei, în Bu­­­­cu­reşti (post de luat salariu mare de la stat fără muncă). Tot din 1988 de­venise pre­şe­dinte al Tine­ru­tu­lui Liberal, până în 2000. Din 2000 şi-a în­fiin­ţat şi pro­pri­ul ca­binet, iar din 2001 a fost cooptat în con­du­cerea cen­trală a PNL. Traficant de influenţă, cum s-a vădit peste ani, el a fost propulsat şi în conducerea Băncii Naţionale a României.

2 ilegalistă de origine evreiască, Ghizela Vass era ad­juncta lui Moghioroş la secţia de relaţii externe şi cadre a P.C.R., dar i-a su­pra­vieţuit acestuia la con­du­cerea sec­ţiei (un adevărat ser­vi­ciu po­li­tic de externe, cu acţiuni se­cre­te) până spre sfâr­şi­tul re­gi­mu­lui co­mu­nist. Ea a fost de timpuriu mem­bră a Comitetului Cen­tral al Par­­tidului Comunist. În 1980, fiica şi ginerele ei (un anu­­me evreu Eu­gen Zeiligsohn) au plecat într-o excursie prin Euro­pa, fără a se mai întoarce în Ro­mâ­nia („au fugit“, s-a spus), ajungând însă în Isra­el. În capitolul „O evreică dea­su­pra Securităţii“ din lucrarea Răz­boiul Nevăzut II (Ofen­si­va Iu­da­ismului asupra Ro­mâniei), am re­la­tat as­pec­­te din biografia Ghi­ze­lei Vass, ca şi implicarea ei în ten­ta­­tiva de asa­si­nat asupra di­zi­den­tului ro­mân Paul Goma. („No­men­cla­tu­rista Ghizela Vass făcea parte din «ve­chea gar­dă» a tinerilor evrei ex­trem de activi în Par­ti­dul Co­­­munist Ro­­mân al anului 1945. De atunci, prietenia cu o altă evrei­că, Ade­­­la Petrescu, cumnata Ele­nei Petres­cu, i-a fost pro­pice, căci îm­­­pre­u­nă i-au gă­sit acesteia din urmă vi­i­to­­­rul soţ, pe tânărul co­­­munist Nicolae Ceauşescu, iar după ve­ni­rea acestuia la pu­te­re s-a bu­cu­rat de protecţia Elenei, a cărei co­labo­ra­toa­re intimă a de­­venit… etc. etc.“, Războiul Nevăzut II pg.79. Elena Ceauşescu (care con­trola, prin cumul de funcţii, atât sta­tul, cât şi Par­ti­­dul Comunist, ca şi pe Ceauşes­cu), cu ajutorul Ghi­zelei Vass, se pare că îl şan­tajau chiar pe Ceauşescu (Cornel Bur­ti­că, Culpe care nu se uită!), căci „găsise într-un dosar de cadre - pe vre­mea când absolut toate documentele se aflau la dosarul de ca­dre în secţia CC – do­cu­mente compromiţătoare pe care, ulterior, le-a sustras. Unul era un raport al Si­guranţei din care rezulta că N. Ceauşescu n-a rezistat la confruntarea cu Si­gu­ranţa şi a di­vul­gat persoana care l-a trimis cu ajutoare pentru deţinuţii politici.“

Strânsa colaborare secretă dintre Elena Ceauşescu şi Ghizela Vass este cu atât mai semnificativă, cu cât Ceauşeasca însăşi avea o bună legătură cu Mo­ssad-ul. Din aceeaşi sursă (Cornel Burtică), se cunoaşte că Elena Petrescu (vi­i­toare Ceauşescu) a avut un iubit evreu înainte de a se căsători (mediile co­mu­niste fiind compuse în proporţie de cca 90% din evrei, înainte de 1945). Aces­ta a emigrat, apoi, în Israel, devenind ofiţer Mossad, dar păstrând legătura cu fos­ta sa iubită din România. Aşa a ajuns sora ofiţerului Mossad să lu­cre­ze la ca­bi­ne­tul Elenei Ceauşescu de la întreprinderea chimică ICECHIM, de aici fiind tri­misă (la cererea fratelui ei, către fosta iubită) la Agenţia Economică a României din Rabat (Maroc), ca lu­cră­tor român (o acoperire pentru Mossad într-un stat arab).

1 în­ca­să­ri­ din onorarii de numai 48 milioane lei vechi/an, la care adăugă în­casări din dividente de la firme de 200 milioane lei. Nu-şi declara maşinile şi alte bunuri, fiind cumpărate pe firme.

1 mai puţin radical, „Planul“ lui Sharon prevede doar re­tra­ge­rea din Gaza şi din coloniile din nordul Cisiordaniei. Olmert a de­venit astfel „cea mai portantă per­so­nalitate politică din lumea drep­tei israeliene“, afirmând clar necesitatea re­tra­gerii din te­ri­to­rii, formarea a două state vecine, Israel şi Palestina, ale căror gra­­­ni­ţe să fie stabilite pe baza statisticii demografice.

1 În Războiul Nevăzut I arătam afacerile instalate în România de acest fiu al lui Sharon, existând chiar informaţii privind spălarea de bani prin banca „ro­mâ­­neas­că“ a is­ra­e­li­a­nu­lui Freddy Ro­bin­sohn, Eurom­­bank (fosta Dacia Felix).

1 organizată de Globus Gate Group (Israel) cu In­sti­tu­tul de Export Isra­e­li­an, ambasada Israelului la Bucureşti şi „Ca­me­ra de Comerţ România-Israel“.

1 Membrii Camerei bilaterale România-Israel, adică afaceriştii israelieni in­sta­laţi în România, au acces la o serie de servicii gra­tu­ite, care le conferă un net avantaj chiar faţă de afaceriştii ro­mâni. Dintre aceste servicii, la această întrunire Jose Iacobescu a amin­tit: accesul nelimitat la baza de date a Camerei de Co­merţ Bu­cu­reşti şi a altor instituţii româneşti cu caracter economic, fa­ci­li­ta­rea con­tac­te­lor de afaceri, consultanţă juridică etc. Tot această „ca­me­ră bilaterală“ în spa­te­le căreia a stat întotdeauna ambasada Israe­lu­lui şi Mossad-ul, a presat au­to­ri­tă­­ţile române să semneze Acor­dul de liber schimb dintre România şi Israel.

1 Oficial, vizita ar fi urmărit „acoperirea unei arii cât mai largi de contacte, de la nivelul politic, la mediile de afaceri, par­ti­ci­pa­rea la evenimente publice şi în­­tre­­ve­­deri cu mass-media“, con­sti­tu­­ind „o etapă a obiectivului major al politicii ex­ter­ne… de im­pli­ca­re a României, alături de comunitatea euro-atlantică, în pro­­ce­­sul de recon­struc­ţie al zonei“. Ungureanu a fost „însoţit de un grup de oa­meni de afa­­ceri români care s-ar fi întâlnit cu alţii is­ra­e­li­eni. De fapt afaceriştii „români“ erau tot evrei, israelieni cu dublă cetăţenie Totodată, „în pro­gra­mul vi­zitei este in­clus un eve­ni­ment comun, prilej cu care ministrul Afacerilor Externe va pre­zen­ta oamenilor de afaceri israelieni oportunităţile de afaceri exis­tente în Româ­nia“. (MAE)

2 În pasiunea pentru cumpărături, pe 5 mai 2005 aceasta s-a pierdut (cu tot cu garda de corp) în bazarul din Ierusalimul vechi într-un „loc recunoscut pentru aglomeraţie şi, implicit, pentru aten­tate“. Vinovat a fost găsit (şi sancţionat) şofe­rul ambasadei Ro­­­­mâ­ni­ei din Ierusalim.

1 faţă de darul israelianului, cel al ministrului român a fost con­­­si­de­rat de presă ca fiind insignifiant: o gentuţă arti­zanat şi o cărticică despre oraşul Braşov.

2 Afirmaţia este o inepţie a la Teşu Solomovici (autor israelian al României Iu­da­ice), istoricul român Nicolae Iorga demonstrând că evreii au pătruns ma­siv în Ţările Româneşti abia după anul 1700.

1 conversaţia lui Ungureanu cu rabinul s-a purtat în ebraică!, dar când a fost numit premier, în 2012, M.R. Ungureanu a ascuns faptul că ar vorbi ebraica.

1 în Ziua din 31.03.2006 (Cum s-a dorit pierderea Fundaţiei). Zia­rul Ziua, dispărut ulterior, a dus o campanie de presă împotriva „Afacerii Gojdu“.

1 Afacerea Gojdu: sfidarea merge până la capăt (Ziua din 16.03.2006.)

1 După alegerile prezidenţiale din SUA şi din România din noiembrie 2004, ambasadorul american la Bucureşti, un profesor de ştiinţe politice, dr. Jack Dyer Crouch II, fusese rechemat la Wa­­shington, pentru a ocupa o funcţie im­por­tan­tă în cadrul sis­te­mu­lui naţional de securitate. După plecarea lui Crouch, funcţia de ambasador a rămas va­can­tă iar însărcinările oficiale au fost pre­luate de Mark Taplin, în­săr­cinatul cu afaceri al mi­si­u­nii di­plo­ma­tice a SUA la Bucu­reşti. Aceas­tă situaţie a fost nu o dată apre­ci­a­tă de analişti ca o notă negativă pentru preşe­din­tele Băsescu (ve­nit la putere pe valul por­tocaliu finanţat de alt evreu ame­ri­can, George Soros, din tabăra de­mo­crată, adversară lui Bush junior).

1 Povestea tatălui său se vrea un model al „visului american“, căci, acesta ar fi fost „un muncitor cu 6 clase“ care şi-a „ama­netat ine­lul de logodnă al soţiei şi inelul său de mason ca să cumpere un spaţiu pentru primul magazin de pie­se auto“. Afa­ce­rea a mers strună în recesiunea economică, când oa­menii erau ne­voiţi să ţină mai mult timp o maşină.

1 În 1989, SUA aveau nevoie ca puterea în Ro­mâ­nia să fie pre­lu­ată de filo-sionişti şi de partizani ai săi, care să fie fa­vo­­ra­bi­li unei in­tervenţii militare în Irak, pentru că în 1990 Ro­mâ­nia devenea membru al Consiliului de Secu­ri­tate al ONU, ur­mând ca scurt timp să deţină şi pre­şe­dinţia Consiliului. Şi din acest motiv se im­pu­nea răs­tur­narea de ur­genţă a regimului în­dă­răt­ni­cului Cea­uşescu, care se opu­nea in­­ter­ven­ţi­ei mi­li­tare. De aceea ca s-a hotărât ca Cea­u­şes­cu să cadă până la 1 ianuarie ’90. Despre această acţiune şi despre trimi­te­rea mai apoi la ONU a evreului clan­des­tin Aurel Dragoş Mun­tea­nu (preşedintele con­spi­rator al Tele­­vi­zi­unii Române în 1989-1990) am relatat pe larg în Războiul Nevăzut II (Ofen­siva Iudaismului asu­pra României). Aurel Dragoş Mun­teanu era în 1990 pre­şe­dinte­le Con­si­liu­lui de Secu­ri­ta­te votând pentru şi susţinând războiul îm­potriva Irakului.

1 Iniţial, pentru asasinatul cu maşină capcană din 14 februarie 2005 a fost acuzată Siria, care controla de facto la acea vreme, pentru menţinerea păcii, teritoriul Libanului. Iar premierul Hariri era un cunoscut opozant al regimului de la Damasc, ceea ce a condus la proteste masive populare şi la retragerea, în cele din urmă, a trupelor siriene din Libanului, ceeea ce convenea Israelului, pentru a-i putea vâna pe palestinienii din Hezbollah, refugiaţi acolo. Hezbollah-ul, asu­pra căruia s-a aruncat finalmente vina asasinatului, a negat tot timpul că ar fi implicat în asasinat şi a acuzat o conspiraţie a americanilor şi a israelienilor.

1 Bolton încercase zadarnic aproape 5 luni să obţină acordul Sena­tu­lui SUA pentru funcţia de la ONU, aşa că a fost finalmente numit în funcţia de am­ba­sa­dor la ONU prin decret de către preşedintele Bush, neconfirmat de Senat.

2 pakistanezul care a vândut în secret echipamente similare şi Libiei şi Co­re­ei de Nord; era arestat la domiciliu din 2003.