Ethan Frome

Ofensiva anti-musulmană

Expansiunea economică asupra României este aso­ci­­ată (în mai mică măsură) cu cea demografică. O simplă răs­foire a hotărârilor de gu­vern din ultimii anii privind acor­da­rea cetăţeniei ro­mâ­ne solicitanţilor, ara­tă că pe pri­mul loc se află (după românii din statul Moldova) evreii (is­ra­­e­li­eni sau de aiurea), urmaţi apoi la o relativă dis­tanţă de arabi sau turci, şi, mai la urmă, de chinezi.

Această situaţie s-a regăsit în anii ’90 şi într-o ade­vă­rată con­cu­­ren­­ţă între instalarea capitalului evreiesc şi cel arabo-mu­sulman în Româ­­nia, ceea ce nu poate decât să în­gri­­jo­re­ze Israelul, cu atât mai mult cu cât acesta are gânduri se­rio­ase privind viitorul economiei ro­mâ­neşti, cu atât mai mult cu cât israelienii consideră că „anti-se­mi­tis­mul“ euro­pe­an se da­to­rea­ză în mare măsură ac­cen­tu­a­tei pre­­­zen­ţe a et­ni­ci­lor mu­sul­mani înce­tă­ţeniţi în Europa, ceea ce, chi­pu­ri­le, s-ar putea întâmpla şi în România.

Noul regim politic al anului 2005 de la Bucureşti, cu mulţi dintre miniştri instalaţi prin transfer direct din fo­to­li­i­le or­ga­nizaţiilor plătite de Sörös, cu un preşedinte ce se de­­cla­ră pro-israelian şi adept desă­vâr­şit al politicii şi in­te­re­selor mon­­diale ale SUA, a adus o vizibilă atitudine ofen­­­si­vă îm­po­triva afaceriştilor arabi-musulmani ce activau de ani buni în Ro­mânia, cu precădere a celor sirieni, per­ce­puţi ca agenţi secreţi ai aces­­tui stat rival Israelului.

Parte dintre „arabii“ din România sunt însă de fapt în solda ser­vi­ci­ilor secrete israeliene, având adesea chiar fal­se identităţi, dar nu aceştia au fost ţinta oficialilor ro­mâni. Si­ri­anul Omar Hayssam este cazul cel mai cunoscut şi, în mare măsură, obiectul acestei campanii plănuite din afa­ra Ro­mâ­niei. Răpirea celor trei ziarişti români la în­ce­pu­tul anu­­lui 2005 în Irak, deşi explicată cu probe fabricate de către au­to­ri­tăţi, nu este nici as­tăzi cu adevărat lămurită¹.

Privind răpirea ziariştilor români să nu uităm că Irak-ul a repre­zen­tat dintotdeauna un interes cu totul spe­cial pen­tru serviciile secrete is­ra­eliene, acest stat arab fiind şi as­tăzi împânzit de agentura Mossad, care - cel puţin prin­ci­pi­al - nu se dă îna­poi de la a se travesti în insurgenţi sau tero­rişti mu­sul­mani. Cum se face că tocmai răpitorii din Irak, în frunte cu celebrul Hadgi, nu au fost in­cul­paţi de către au­­to­ri­tăţile irakiene, ame­­ri­­ca­ne sau române, ci numai cine tre­­bu­ia, adi­că afaceristul sirian din Ro­mâ­­nia, exponentul cel mai re­­pre­­zen­tativ de atunci al lumii afa­ce­riş­tilor arabi musul­mani, ade­vă­raţii răpitori de­ve­nind mar­tori şi colaboratori ai poli­ţi­ei irakiene?

Răpirea i-a fost atribuită încă de la început lui Hay­­ssam, fiind cu­nos­cut, ca şi tatăl său, ca ofiţer de in­­for­ma­ţii si­ri­an. Chiar înainte de acest scandal, un alt eve­ni­­ment „minor“ avea să treacă neob­ser­vat: un ofiţer de in­for­ma­ţii din cadrul am­ba­sa­dei Siriei în România murise subit într-un re­s­taurant din Bucureşti, „în urma unui atac de cord“, s-a ară­tat oficial, fără a se demara vreo anchetă.

Contextul politic în care apărea evenimentul răpirii ziariştilor era cel puţin straniu. Era imediat după ce pre­şe­din­tele Băsescu, într-o pe­ri­oa­dă în care mai multe state îşi anunţau retragerea din Irak, declarase că pre­zen­ţa militară „de ocupaţie“ a României asupra irakienilor nu va înceta de­cât când va ho­tărî SUA, dar sondajele de opinie ce fuseseră deja efec­tuate prin­­tre români, deşi forţate la maximum să arate con­tra­ri­ul, ară­tau că 55% din­tre români voiau ca trupele României să pă­­ră­seas­că „coaliţia“ din Irak, puţini fiind cei care susţineau poli­ti­ca mili­tară a puterii, restul po­pulaţiei sondate nepro­nun­ţându-se.

Rezultatele sondajului au apărut pe prima pagină a ziarelor la o zi după răpirea ziariştilor români (adică chiar atunci când se anunţa şi ră­pi­rea, în mare grabă, total neobiş­nuit, răpita Marie-Jean fiind lăsată să trans­mită un SMS în mo­men­tul răpirii), ceea ce era menit influenţării opi­­niei ro­mâ­ni­lor, ce trebuia să devină astfel ostilă lumii arabo-mu­sul­ma­­ne şi insurgenţilor irakieni, şi să susţină războiul.

„Scenariul răpirii ziariştilor români este unic pentru seria vio­len­ţe­lor de acest gen din Irak. Nimic nu se po­tri­veş­te. Totul este anapoda şi fără sens“, observa de la în­ce­put presa românească (v. Ziua din 31 martie 2005). Chiar şi ro­mân­ca Simona Marinescu, fost ministru PD, una dintre cele mai ex­pe­ri­men­tate per­sonalităţi române prezente în Irak, se de­cla­ra din primele zile extrem de sceptică cu pri­vi­re la sce­na­riul răpirii¹. Mai mult, la un moment dat, ea a fur­ni­zat pre­sei româneşti informaţii veri­di­­ce ce răsturnau sce­nariul pre­zen­tat de la Cotroceni, ceea ce l-a înfuriat per­so­­nal pe Traian Bă­ses­cu, care a cerut americanilor scoaterea aces­te­ia din Irak. Ea îi mai făcuse neplăceri - cu un an în urmă - şi evreului ame­­ri­can Philip Bloom (prietenul lui Băsescu), dez­vă­luind impli­carea acestuia, alături de câ­te­va fir­me israeliene, în răni­rea şi moartea mercenarilor („agenţi de pa­ză“) români în Irak.

Pe 12 aprilie, corespondentul Antenei 1, Mile Căr­pe­ni­şan, dădea un interviu Jurnalului Naţional în care arăta, din cele mai sigure sur­se, că ziariştii se aflau din data de 4 aprilie în mâna forţelor ame­ri­ca­ne, fapt dezminţit pe loc de Tra­ian Băsescu. Mai târziu, în varianta oficială, atunci fu­se­se­ră transferaţi ziariştii de la „răpitorii buni“ la „răpitorii răi“, „ade­vă­ra­ţii terorişti“. Dacă, însă, erau ade­vă­ra­te şi in­for­­­­ma­ţi­ile lui Mile (care avea să moară în scurt timp), înseamnă că nu aveam de a face cu alt­ceva de­­cât cu o operaţiune specială în care sunt implicaţi şi ame­ri­canii, şi une­le servicii de informaţii româneşti.



Preşedintele Băsescu, care s-a ocupat personal de „afacerea“ ră­­pirii ziariştilor (fiind foarte probabil la rân­dul său intoxicat), spunea că so­lu­ţionarea „crizei“ s-a da­to­rat spri­jinului acordat României în această afa­cere de către un ser­viciu secret al unui important stat din Orientul Mij­­­­lo­ciu, o referire indirectă la Mossad şi la Israel.

Nu putem să nu ne gândim că, dacă, la un moment dat, elibe­ra­rea ziariştilor români (ca şi a franţuzoaicei Au­be­nas), aflată în aceeaşi de­tenţie, nu ar fi fost mai utilă con­so­lidării poziţiei unor înalţi agenţi de in­flu­enţă străină în struc­turile statului român, am fi avut în faţă tragedia morţii lor, spre a provoca ura românilor împotriva islamului.

Este ciudat, nu-i aşa, cum, odată întorşi în ţară, zi­a­riş­­tii au fost ţi­­nuţi vreo 3 zile în „carantină“ departe de ochii presei, dar şi ai familiei, spre a fi lămuriţi să se con­sti­tu­ie parte civilă împotriva lui Hayssam? La fel de ciudat este, cum vom vedea, faptul că Hayssam a avut spriji­nul unui ce­­le­bru avocat isra­e­li­an în procesul pentru terorism pe care l-a avut în Ro­mâ­nia, că a fost ajutat să fugă de către ser­viciile secrete şi că, odată scos din România, a fost stors de informaţii de serviciile israeliene.

Este un fapt notoriu acum că în „soluţionarea“ ca­zu­­lui, pe lângă serviciile secrete, a fost activ implicat Par­che­tul General al României, per­­sonal procurorul general Ilie Botoş (ce venise pe funcţie de la Cluj în 2003, numit de pu­­terea anterioară regimului Băsescu), care a procedat la ares­­tarea lui Omar Hayssam şi la instrumentarea mai mul­tor dosare pe­­nale aces­tuia şi altor afacerişti musulmani.

Presa clujeană ar fi găsit răspunsul men­ţi­nerii încă mul­tă vreme în func­ţia de procuror general a obedientului Botoş de către Tra­ian Băsescu (preşedintele dispunând de buto­nul des­ti­tu­i­ri­lor, nu­mit „Monica Maco­vei“, nefolosit în cazul său decât după foarte mult timp):

„CV-ul lui Botoş este cu atât mai impresionant, cu cât expe­ri­en­ţei obţinute în ţară i se adaugă cea ob­ţi­nu­tă în Italia şi SUA... Cu toate aces­tea, au existat des­tu­le voci care să-i ceară demiterea. Prin­tre ele se numără re­pre­zen­tanţii Partidului Iniţiativa Naţi­o­nală (PIN) [al lui Cozmin Guşă], ca­re au fost foarte nemulţumiţi de neso­lu­ţi­o­narea ce­re­rii de cercetare a pre­supuselor fraudări electorale de la alegerile par­la­men­tare şi pre­zi­den­ţiale din 2004…

Cu toate că acestea nu sunt singurele cereri de des­ti­tuire, Botoş ocu­pă în continuare înalta funcţie. Se pare că el a găsit un aliat în per­soa­na preşedintelui ţării, Tra­ian Bă­ses­cu. Iar «alianţa» lui Botoş cu pre­şe­dintele vine după ex­ce­lenta colaborare dintre cei doi în cadrul cri­zei zia­riş­ti­lor răpiţi în Irak. Atunci, prestaţia lui Botoş în cadrul celu­lei de criză a fost una mult lăudată. De ase­me­nea, se pare că Botoş este men­­­ţinut în funcţie şi da­to­ri­tă le­gă­turilor strân­­se pe care le are cu ser­vi­ciul secret israelian Mossad şi cu serviciul secret american CIA. Gurile rele spun că într-o întâlnire de taină cu pre­­şedintele Băsescu, Botoş a ac­­cep­tat ca politica de cadre să se facă în con­formitate cu in­di­ca­ţiile ve­nite de la Palatul Cotroceni.“¹



Un alt „erou“ al „eliberării ziariştilor români a fost co­­­­lonelul Sergiu Medar, şeful Direcţiei de Informaţii Militare din Statul Major General, ra­mu­ra externă a Direc­ţi­ei Generale de Informaţii a Armatei (DGIA), a că­­rei şefie o şi pri­meşte la doar câteva luni de la întoarcerea din Irak a zi­a­riş­ti­­lor, prin decretul semnat de pre­şe­din­­tele Băsescu.

Sergiu Medar era nepotul generalului Vasile Ionel. Cât timp Va­si­le Ionel s-a ocu­pat de armată în anii ’90-’91, au fost puse bazele unei serii de co­la­bo­rări privind tranzacţiile de armament cu is­ra­e­lienii², ca şi, sub aco­­­perirea armatei şi a serviciilor ei in­for­ma­tive, co­la­bo­rarea cu reţeaua fra­ţilor Nas­sar, re­cruţii Mossad, pri­vind traficul de armament şi ţi­gări. Când Bă­sescu devenea preşedinte, cum am văzut, fiica sa Ioa­na, cu aju­to­­rul oa­­­me­­­nilor reţelei Nassar are des­­chis magazinul La Casa Del Haba­nos, în incinta Ho­telului Hil­ton, iar generalul Medar, pen­­tru me­ri­tul sal­vă­rii zia­riş­­ti­lor români din Irak, a fost avan­sat în no­iem­brie 2005 pe funcţia de con­­si­li­er pre­­zi­­denţial ca şef al Comunităţii Naţionale de Informaţii ci şi se­­cre­tar al Con­si­liu­lui Suprem de Apă­ra­re a Ţării (CSAT).




Informarea lui Sergiu Medar către ministrul PSD-ist al Apărării, Ioan Mircea Pascu (care îi solicitase expres „raportul“, aflând de în­tâl­­­nire), în care, de fapt, nu raporta nimic im­por­tant din cele dis­cu­ta­te, găsind ex­pli­caţii însă de ce nu a purtat dis­cu­ţia cu Traian Băsescu în locaţia despre care raportase anterior superiorului său, g-ralul Gh. Rota­ru, şeful D.G.I.A. (şi unde trebuia să se afle in­sta­lată tehnica de ascul­ta­re). Scopul principal al întâlnirii, iniţiată de PD-istul ma­son Frunză­verde, era „folosirea serviciului secret al Ministerului Apără­rii pentru întărirea relaţiilor externe cu SUA ale Partidului Demo­crat“, dar Medar a reuşit să ascundă conţinutul discuţiilor.
Adus în armată de unchiul său în ’90, până în 1992 inginerul TCM-ist Sergiu Medar şi-a desfăşurat ac­ti­vi­ta­tea la Di­rec­ţia de Informaţii Mi­li­ta­re, între timp urmând şi un curs post­­uni­ver­si­tar de informaţii militare. În 1992 a fost nu­mit ad­junct al ataşatului militar al Ro­mâ­ni­ei în SUA, iar din 1996 i-a luat funcţia acestuia. Se con­si­de­ră că din acea pe­ri­oa­dă a de­­venit un intim al serviciilor se­cre­­te militare ame­ri­cane, ca şi al CIA. În ace­laşi timp, Sergiu Medar de­ve­ni­se un apro­piat al vârfurilor Partidului Demo­crat. El era omul lui Victor Babiuc, ministru al Apărării (şi important re­crut al inte­re­se­lor israeliene), sub ministeriatul lui Babiuc pre­luând func­­­ţia de şef al Secretariatului ministerului (MApN). Tot atunci, datorită lui Babiuc şi celorlalţi lideri PD, cum ar fi masonul Frunzăverde, Medar a fost numit în 1999 la con­du­cerea Di­rec­ţiei de In­formaţii Militare¹ din ca­drul Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei (spionajul militar).

Cât timp Medar a funcţionat ca şef al secretariatului MApN, cu Babiuc în fruntea ministerului, au fost demarate ma­­rile contracte militare cu firmele israeliene, aşa cum sunt cele cu Elbit Systems - Israel, dar şi tra­fi­cul clan­destin cu ar­ma­ment, în colaborare cu Israelul, prin agentul Shi­mon Nahor, fost vice-amiral al armatei al statului evreu. În 2001, Sergiu Medar a mai fost lector asociat la Cen­­trul Marshall din Gar­mish (Ger­ma­nia), fi­nan­ţat şi coor­do­nat de SUA (CIA), iar în 2004 lector asociat la Colegiul Militar de In­for­maţii din SUA.

În acelaşi an în care Sergiu Medar era cooptat de ame­ricanii de la „Marshall Centre“ (2001), deşi menţi­nut şef al struc­tu­ri­lor infor­ma­ti­ve ale armatei de gu­ver­narea PSD-istă, el continua să aibă puneri la cale cu mentorii săi PD-işti, aflaţi în opoziţie. Ştiind că şefii săi ar afla ori­­cum des­­pre ase­me­nea întâlniri, cum erau cele cu Traian Băsescu, el avea gri­­jă să ra­porteze ierarhic întâlnirea, motivând în­tâl­nirile cu in­te­resul naţi­o­nal (ra­portând doar banalităţi din cadrul dis­cuţiei). Ob­ser­văm însă cum, apli­când regu­li­le conspi­ra­tivităţii, el pur­ta discuţiile cu Bă­­sescu în alte lo­ca­­ţii de­cât cele anterior sta­bi­lite, adică la res­ta­u­­ran­tul Trei Cocoşi (de­ţi­nut de Dorin Co­coş, soţul viitoarei con­si­liere de la Cotroceni a lui Băsescu).



Aşa zisul „Grup Operativ de Criză“, înfiinţat la Co­tro­ceni în mo­men­­­tul răpirii ziariştilor români, a fost într-un fel precursorul embrionar al or­ga­nismului ce avea să de­vi­nă o centrală a spionajului românesc în mâ­na preşedintelui Băsescu, Comunitatea Naţională de Informaţii (CNI), în­­fi­in­ţa­tă în noiembrie 2005, dar clocită de la începutul anului.

Iată cum nişte răpitori „irakieni“ şi „terorişti si­ri­eni“ au făcut ca pre­şe­dintele Băsescu şi camarila, la comanda unei puteri străine atlantiste, să con­so­li­de­ze poziţia serviciilor secrete româneşti, reunindu-le sub o sin­gură cupolă! Cei ce au „rezol­vat ca­zul răpirii“, eli­be­rând ziariştii ro­mâni, au fost de aceea promovaţi în po­ziţii cheie, căci „pre­şedintele, spun surse din Ad­mi­nis­tra­ţia Pre­zi­den­ţi­ală, a fost impresionat de Medar în tim­pul crizei zi­a­riş­tilor-ostatici. Atunci, ex­plică sur­sele citate, ser­vi­ciul mi­­­li­tar de spi­onaj ar fi oferit unele dintre cele mai pre­­ţioase in­for­maţii Gru­pu­lui Operativ de Criză“ (presa vremii).

  

Fapt uitat azi, imediat după răpirea celor trei ziarişti a fost de­clan­şa­tă o re­des­chi­de­re o tuturor dosarelor pena­le viz­ând afacerile comer­­ci­a­le ale tutu­ror arabilor sau mu­sul­manilor cu treburi pe la noi.

Acţiunea s-a declanşat la 15 aprilie 2005, când pro­cu­­rorul general Ilie Botoş a anunţat că „toate dosarele în care au fost implicaţi arabi şi în care, din diverse motive, nu s-a în­ce­put urmărirea pe­na­lă (NUP) vor fi in­stru­­­men­tate din nou“¹. Şefii Mossad-ului nu puteau decât să îşi frece mâi­­­­nile de mulţumire, căci se pa­re că specialiştii de­par­ta­men­­tu­lui PAL re­­­u­şi­­seră să ma­ni­­pu­leze autorităţile române. O impor­tantă parte a noii oli­­gar­hii poli­ti­ce de la pu­tere nu avea însă de ce să fie ma­ni­­pu­lată, mulţi din­tre po­li­ti­ci­eni fiind adevăraţi agenţi de in­flu­enţă ai Israelului sau ai SUA, ac­ţi­­o­nând asu­pra Ro­mâ­ni­ei con­form inte­re­se­lor acestora.

Agenţi ai soro­şis­­mului şi ai puterii s-au gră­bit să ide­ologizeze vâ­nă­toa­rea de arabi şi mu­sul­mani. Aşa era ca­zul is­to­ricului Marius Op­rea („vâ­­­nă­torul de securişti“), membru în con­du­ce­­rea Fundaţiei Soros din Bu­cu­reşti, care se lan­­sa­se în ziarul Ziua cu o cam­­­pa­nie îm­po­tri­va „ma­fiei ro­mâ­­­no-arabe“, arun­când sa­­vant ideea că afa­ce­rişti ara­­bo-musulmani din Româ­nia ali­men­tea­ză te­ro­rismul mon­­­dial, căci „Osama ben Laden spu­nea că Ro­mâ­nia a fost una dintre «bazele» sale de fi­­nan­ţare“, pre­­tin­dea Oprea, deşi e greu de crezut că ar fi au­zit cineva vre­o­dată o astfel de afir­maţie. Şi având chiar şi o ţintă precisă, is­to­ricul de soldă Soros îl indica pe „tra­fi­can­tul de ţigări“ din Timişoara, Za­her Iskan­da­rani, ca aparţinând ser­­vi­cii­lor se­­cre­­te străine, adi­că ar fi ofiţer de in­for­maţii si­ri­an. Aşa că aces­ta a şi fost ares­tat, de­gra­bă. El de­ran­ja, de fapt, prin con­cu­ren­ţă, afa­ce­­rile Philip Morris, trust re­pre­zen­tat la noi de masonul Peter Imre, intimul pri­e­ten al pre­mi­e­ru­lui de atunci, Călin Popescu Tă­ri­ce­anu, dar şi al lide­ru­lui PD-ist Adri­e­an Vi­dea­nu, ce avea să devină primar al capitalei. Chiar şi firma lui El Ghad­­ban (Top Brands Distribution), asociatul / patron al fiicei preşe­din­te­lui Băses­cu atunci, dis­tri­buia ţigă­ri­le Philip Morris.

Este neîndoielnică exis­ten­ţa infracţionalităţii ara­be în România, dar a politiza aceas­tă problemă, a închide cu con­sec­­venţă, peste 20 de ani, ochii la in­frac­ţi­o­na­li­ta­tea israeliană sau a „ara­bi­lor“ con­trolaţi de Mos­sad şi de CIA în Româ­nia, bu­nă­oa­ră, este sem­­nul unei orientări per­­­fi­de a unor li­deri vânduţi. În ace­laşi timp, ne­fiind implicaţi în con­spiraţia gu­ver­na­­men­tală, alţi activişti ai so­­ci­­e­­tă­ţii ci­vi­le au tras atunci sem­­­na­le de alar­mă co­rec­te, că o ase­me­nea ati­tu­di­ne vădit dis­cri­­mi­na­­to­rie (de ce nu se re­luau toate do­sarele cu NUP-uri date în ma­rile pre­­ju­dicii eco­no­mi­­ce, ci nu­mai cele împotriva mu­sul­manilor?), va avea „ur­mări extrem de gra­­ve în ce pri­veş­te re­la­ţi­i­le vi­i­toa­re dintre români şi arabi“ (spuneau Manuela Şte­fă­nes­cu şi Va­le­­ri­an Stan de la Apador-Ch). Dar poate asta s-a şi dorit!

Recrut pentru Mossad.

Conform ziarului israelian Yedioth Ahoronoth din 7 sep­­­tembrie 2006, Omar Hayssam ar fi fost recrutat ca agent secret al Mo­s­sad-ului, ce s-a folosit de in­fil­trarea aces­tu­ia în cer­curile politice din România, ca şi de ob­ţinerea altor informaţii. Susţinerea este năucitoare, având în ve­­­de­re că aces­ta trecea, nu fără motiv, drept agent sirian, căci atunci când Hay­ssam a ajuns în România, încă din anul 1980, el a fost adus de Mah­mud Farzat, un­chiul său, care era atunci şeful serviciilor secrete siriene ce ac­tivau în Europa de Est.

După 1989, Hayssam a fost adus în Partidul Demo­crat Social din România (PDSR/PSD) al lui Ion Iliescu de către nu­mitul Doru Mihai Giu­­gula, care a lucrat în cadrul Secu­ri­tă­ţii şi s-a ocupat de paza amba­sa­dei Israelului la Bu­cu­reşti, dar îl cunoscuse şi pe unchiul lui Omar Hayssam, care l-a pus în legătură cu Hayssam, pentru ca „tinerii“ să facă diverse combinaţii cu blugi, cafea, aur şi dolari. Tre­bu­ie să adă­u­găm că Giugula era principalul om din spatele lui Marian Vanghelie la or­ga­ni­za­ţia de Bu­cureşti a PSD-ului, al cărui tată evreu (al lui Vanghelie) este om de afa­ceri în Isra­el, că Giugula este totodată asociatul avo­ca­tu­lui israe­li­an Eitan Lapi­dot, fiind şi un apropiat al ex-parlamentarului Nati Meir (es­croc evreu cu ce­tăţenie română şi israeliană). S-a vor­bit chiar şi despre „le­gă­tu­rile de tip mafiot pe care, prin intermediul lui Nati Meir, Giugula le-ar fi avut în Isra­el“, so­ţia lui Meir fi­ind asociată serviciilor israeliene (Mafia securisto-arabo-evre­iască din PSD, în Tricolorul 25.11.2005).

Cu spate politic asigurat la cel mai înalt nivel (l-a în­so­ţit chiar şi pe preşedintele Iliescu într-o deplasare ofici­­a­lă în străinătate), Hayssam de­venise în câţiva ani cel mai im­por­tant om de afaceri sirian din Româ­nia. Despre comu­ni­ta­tea oamenilor de afaceri sirieni din România, un pro­cu­ror, care ar fi instru­mentat mai multe dosare ale afaceriştilor arabi sus­cep­­­tibili de a finanţa terorismului, de­cla­ra: „Sirienii şi libanezii sunt cre­ie­rul gru­părilor mafiote; palestinienii sunt oameni de legătură, iar ira­kienii, mai proşti, sunt aduşi doar ca să înfiinţeze firmele-fantomă prin interme­diul că­ro­ra sunt produşi şi «spălaţi» banii murdari; după ce-şi înde­pli­nesc rolu­ri­le, pleacă din ţară şi dispar fără urmă“¹. Avem astfel imaginea im­por­tan­­ţei pe care o putea avea Hayssam - fie că era deja racolat sau nu - pen­tru ser­viciile secrete israeliene, care ştiau că Hayssam avea le­gă­turi cu cele mai înalte eşa­loa­ne din Siria, inclusiv cu preşedintele sirian, prin re­­la­­ţiile de familie cu ministrul sirian al Apărării, Mustafa Tlas.

Momentul răpirii ziariştilor români în Irak a însem­nat apo­geul „ca­ri­erei“ politice a lui Hayssam. Fie că a fost im­plicat în operaţiune, fie că mai multe servicii secrete şi-au dat mâ­na spre a-l inculpa şi apoi a-l ma­nipula (inclusiv serviciile româneşti), în apă­rarea lui Hayssam sare cele­brul avocat israelian Mordechai Tzivin, care se zbate să îl sca­pe de pro­ce­sul penal care i se deschisese, lui şi asociatului său, Moha­med Munaf, şi să îl elibereze din arestul românilor.

Arestat fiind, Hayssam s-a apucat să facă ample declaraţii pro­cu­­rorului Ciprian Nastasiu despre o amplă reţea de traficanţi de arme cu care lucrase, ce includea şi doi cetăţeni moldoveni care procu­rau ar­ma­ment din Transnistria şi doi israelieni, celebrii Shimon Naor şi Victor Bout.

Procurorul Nastasiu era la acea dată şeful ad­junct al une­ia dintre cele mai importante direcţii a Par­che­­tu­lui General, Diicot-ul, fiind înde­ob­şte presupus ca ofi­ţer sub acoperire al SRI-ului. Dealtfel, şi soţia sa era cadru SRI, angajată la SRI Grădiştea (unitatea de formare a ca­dre­­lor), iar ceea ce a urmat a ridicat suspiciunea că a fost o opera­ţiu­ne a ser­vi­ci­i­lor se­cre­­te, vizate fiind Mossad-ul şi elemente din SIE şi SRI.
Implicarea organizaţiilor mondiale evreieşti

în acest caz apare ca o certitudine, după apariţia des­tăinuirilor pro­­cu­rorului de caz, care, în martie 2006, a primit de la procurorul ge­ne­ral Ilie Botoş o scri­­soare adresată ministrului de externe M. Răzvan Ungu­rea­nu din partea „Con­ferinţei Preşedinţilor Principalelor Or­­ganizaţii Ame­­ri­­cane Evreieşti“, cu sediul în New York, semnată de vicepreşedintele exe­­­cutiv Mal­colm Hoenlein. „Scrisoarea - relata procurorul Nastasiu - ce­rea ca mi­nistrul Mihai Răzvan Ungu­reanu să se întâlnească cu un avo­cat, Motty Tzivin, care îl re­prezenta pe Omar Hayssam şi pe familia aces­­tuia... Se­cre­tarul de stat Teodor Baconski a transmis cererea de la MAE la biroul pro­cu­rorului şi, în fine, docu­mentul a ajuns la mine... Ciudat să vezi o scri­soa­re de la un im­portant grup evreiesc-american îngrijorat de soarta unui musulman si­ri­ano-român traficant de arme...“ ².

Cu această ocazie procurorul avea să afle că, într-adevăr, „un avo­cat pe nume Mordechai Tzivin, cu diminutivul Motty, venise în Ro­mâ­nia de la Tel Aviv şi se întâlnise cu Omar Hayssam de trei ori în timp ce aces­ta era în închisoare, fără ştirea mea. Aceasta era o intervenţie directă în favoarea lui Omar, indicând faptul că Omar Hayssam prezenta un in­te­res operativ pentru comunitatea ame­ricano-evreiască şi pentru israelieni. Tzivin este specializat în oferirea de servicii juridice israelienilor care erau ares­taţi în afara Israelului.“

De obicei, Mordechai Tzivin se ocupă cu apărarea prizonierilor şi de­ţi­nuţilor is­ra­elieni, im­pli­caţi în diverse infracţiuni în afara graniţelor Isra­e­lu­lui, astfel că apărea destul de ciudată implicarea sa în acest caz.

„Din ce am aflat ulterior - adăuga procurorul -, Tzivin a sunat pe ci­neva de la Ministerul Justiţiei îna­inte de a i se permite să intre în pe­ni­ten­­ciar să se întâlnească cu Hayssam. Penitenciarul se afla sub juris­dic­ţia Mi­nis­terului Justiţiei. I s-a permis accesul în penitenciarul Rahova... Pri­ma întâlnire Omar-Tzivin a avut loc pe data de 12 ianuarie 2006, îna­in­te de operaţia lui Omar; o alta în jur de 1 martie, iar o a treia s-a pro­dus după eliberarea sa din închisoare şi înainte de fuga din România. Acesta este un tipar care trimite la descărcarea de informaţii (debriefing): Tzivin obţi­nea informaţii de la Omar, în schimbul a... ceva.“

Datorită indiscreţiilor ulterioare ale lui Tzivin, ştim acum că a exis­tat un interes real israelian pentru eliberarea lui Hayssam şi aducerea sa în Orientul Apropiat. Vari­an­­ta publică israeliană este că „Tzivin a fost de acord să-l reprezinte [la Bucureşti] cu condiţia să coo­pe­reze cu Isra­e­lul, lucru cu care sirianul ar fi fost de acord“. Peste un an (în martie 2007) pre­sa israeliană (ziarul Ma’ariv) avea să dezvăluie voalat că is­ra­e­lienii au organizat fuga din România a lui Hayssam, vorbind despre exis­tenţa în­re­­gis­trării unei dis­cu­ţii făcute în 2006 între avocatul isra­e­li­an Mor­de­chai Tzivin şi o rudă apropiată a lui Omar Hay­ssam pri­vind mo­dul în care „un alt sirian“ va „evada“ din Ro­mâ­nia, ca să scape de acu­za­­ţia că a par­ti­ci­pat la ră­pirea unor jurna­lişti.

Ca să se acopere implicarea directă a Mossad-ului, alt cotidian israelian, Yom L’Yom, adă­u­ga în replică că „un înalt ofi­ci­al român din ca­drul ser­viciilor secrete a fost mituit pen­­tru a facilita evadarea lui Hay­ssam din România“.

Totuşi, ambele ziare israeliene prezentau povestea că: „În pe­ri­oa­­da în care avocatul is­ra­elian Mor­de­chai Tzivin l-a re­pre­zentat pe Hay­ssam în procesul inten­tat de autorităţile ro­­mâne, Hayssam a accep­tat verbal să cola­bo­­reze cu Mossad-ul şi s-a oferit să ajute acest serviciu să-şi facă le­gă­turi mai strân­se cu lumea arabă, în schimbul eli­be­rării sale din închi­soarea Rahova, unde era încarcerat. Fami­lia lui a semnat chiar un con­­tract scris în acest sens şi, se pare, mai mulţi sirieni milio­nari, prie­teni sau rude ale numi­tu­lui Hayssam, care au afaceri şi locuiesc în Româ­­nia, au ac­cep­tat aceas­tă colaborare. În schimbul acestor servicii, avo­ca­tul Mor­dechai Tzivin i-a pro­mis lui Omar Hayssam că va fi «aju­tat» să pă­ră­sească teritoriul Româ­ni­ei“¹.