Ethan Frome



Yüklə 6,27 Mb.
səhifə4/32
tarix26.08.2018
ölçüsü6,27 Mb.
#74679
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   32

MDM +

Russky Alyu­mi­niy

Oleg Deri­pas­ka +

Andrei Melnichenko




Roman Abramovici



TMK



Artrom-Slatina

Alor-Oradea


(Alumina Oradea)

„Mafia rusă


(dosarul Nordex)

Marc Rich,

fraţii Chernoy etc.


Combinatul Siderurgic

Reşita

Combinatul de la


Câmpia Turzii

Combinatul de la


Târgovişte


Conares-Mechel




Alfa Oil

Mikhail Fridman


Rafinăria



RAFO Oneşti

Uri Bider


Levy Nissim

Marc Rich

(MOSSAD)



Igor Zyuzin




Stamen Stantchev
Benyatov Don
Bogdan Buzăianu
Privatizarea
Sistemului Energetic Român
O parte a schemei privind controlul „ruso“-israelian asupra unor

mari companii româneşti (schemei i se adaugă şi Alro-Slatina)
Deşi legătura MDM cu fabrica de la Slatina este şi azi ocultată, în urmă cu câţiva ani a apă­rut con­fir­marea că în spa­te­le afacerii Derutra Romania srl (ce deţine fabrica de oţeluri Artrom-Slatina) se ascunde ma­fia rusă de la MDM (sau „interese majore... care conduc direct la ma­ri­le oli­garhii ale Rusiei con­tem­porane“, cum zicea Ev.Z.). Astfel, în fe­bru­a­rie 2002, Sergei Popov, director al gru­pului MDM (Mezhregionalny De­le­voi MIR), declara agen­ţiei ruse Interfax că „achi­zi­ţia unui bun industrial în Româ­nia (fabrica Artrom-Slatina) a fost fina­li­zată în acord cu stra­te­gia grupului MDM de dezvoltare a producţiei de ţevi în Rusia şi în afara ei“. Aceas­tă declaraţie, ca şi in­ter­vi­ul acor­­dat pu­bli­ca­ţi­ei Russian Bu­si­­ness Mo­nitor (în 19 au­gust 2002) de către un alt re­­pre­zen­tant al grupului, răs­pundeau unei serii întregi de ar­ti­co­le apă­­rute în pre­sa inter­na­ţi­onală re­fe­ri­toa­re la achi­zi­ţi­o­na­rea Artrom SA de la statul român de către grupul MDM. Sche­ma deţinerii indirecte este aceas­ta: Sinara GmbH (fosta De­ru­tra GmbH), care con­tro­lează Artrom-Sla­ti­na, este mem­bră a TMK, sub­­di­vi­zi­u­nea metalurgică a gru­pu­lui MDM.

Andrei Melnichenko (patronul grupului mafioto-oli­gar­hic MDM), Oleg Deri­pas­ka (patronul Russky Alyu­mi­niy), şi Ro­man Abra­mo­vici (ex-patronul gigantului Sibneft), fac parte dintre „cei mai puternici oameni de afaceri“ din Rusia. Primii doi nu au în comun doar procesul intentat în New York (dosarul Nordex) pentru activitate de tip mafiot, dar toţi trei au afaceri în România. Intrând la Rafo Oneşti ală­turi de un grup israelian, li s-a alăturat şi „oli­gar­hul rus“ Mikhail Frid­man, ucrainean tot etnic evreu.

Dacă grupul MDM este implicat în România în afa­cerea Artrom-Slatina, Oleg Deripaska, prin Russky Alyu­mi­niy (din care grupul MDM de­ţine 20%), a mai înhăţat şi fa­bri­ca de alu­mină Alor din Ora­dea, iar o altă se­rie de afaceri ro­­mâ­neşti, derulate prin C-tin Iavor­ski, îi aparţin mag­­na­tu­lui Roman Abramovici.

Potrivit pre­sei ruseşti, legătura celor trei „des­că­le­că­tori“ în Româ­nia apare şi din faptul că fir­me­­le-mamut conduse de Deri­paska şi de Abra­mo­vici îşi ţin con­turile în banca grupului MDM, al lui Melnichenko.

„Această alianţă a oligarhilor ruşi care şi-au în­drep­tat privirile spre România lasă să se întrevadă o acţiune con­­certată de acaparare a unor bunuri industriale stra­te­gi­ce în ţara noastră - credea Evenimentul Zilei -. Ast­fel, în timp ce MDM este implicat în producţia românească de ţevi, Ia­vors­ki, şcolit la Runicom-ul lui Abramovici, deţine mo­no­po­lul pe com­bus­tibili lichizi şi pe transporturile de pe gra­ni­ţa de est a României, iar Russky Alyuminiy a cumpărat firma Alor şi a tatonat sau tatonează şi alte firme pro­du­că­toa­re de aluminiu, cum ar fi Alro Slatina. Toate aces­te in­ves­tiţii cre­ea­ză ima­gi­nea unei ofensive economice ruseşti în Româ­nia, ofensivă spri­­jinită de serviciile secrete ruseşti şi finanţată cu sume de bani fabuloase obţinute pe căi, de multe ori, ilegale.“
Roman Abramovici controla până recent com­pa­nia Sibneft (Com­pa­nia Siberiană de Petrol), un mega-colos în lu­mea afacerilor cu com­bus­tibili. Americanul Jeffrey Ro­bin­­son, în lu­cra­rea The Merger, ce deta­li­a­ză „conglomeratul in­ter­na­ţional al crimei or­ga­nizate“, arată că Abra­mo­­vici fu­se­se un apro­piat al lui Boris Elţîn, fiind consilierul financiar al fiicei fostului preşedinte rus, Tatyana Diacenko, şi aso­ci­at cu soţul acesteia1.

Documentând istoria „crimei organizate ruseşti“, Ro­bin­son scria ca, la mijlocul anilor ’90, când Kremlinul (în trea­căt fie vorba, intoxicat de agen­tul lui Sörös, Jefrey Sacs, cu teza „tera­piei de şoc“) s-a hotărât să vândă rafinăria OMSK Oil, patronată până atunci de stat, Sibneft-ul lui Abra­mo­vici a fost implicat într-o „poveste sinistră“:

Directorul gene­ral al rafinăriei OMSK se opu­nea în­stră­inării pro­pri­etăţii sta­tu­lui rus, aşa că a sfârşit „plutind cu faţa în jos” într-un râu. După acest deces, Sibneft a cum­părat pa­che­tul ma­jo­ri­tar al rafinăriei OMSK, iar vân­ză­ri­le de petrol s-au făcut printr-o firmă din New York, nu­mi­tă Belka Energy, şi com­pa­nia rusească Runicom, aceeaşi com­­panie la care a lucrat şi Con­stan­tin Iavorski, actualul patron al holdingului Uni­com, „de­ţi­nă­to­rul monopolului pe com­bus­­tibili lichizi şi pe trans­porturile industriale pe calea fera­tă de pe graniţa de est a României“.
Mikhail Fridman. Concernul Russky Alyuminiy, fi­nan­ţat de gru­pul rusesc Alfa, este condus de Oleg Deri­pas­­ka, „unul dintre cei mai im­por­tanţi oligarhi ruşi ai mo­men­tu­lui“. Deri­pas­­ka este permanentul prie­ten şi partener de afa­ceri al cele­brilor Boris Berezovski, Anatoli Chiubais şi Ro­man Abra­mo­vici, dar este finanţat de Fridman (Alfa Bank).

Compania Cemtrade, o sub­si­di­a­ră a concernului rus Russky Alyu­miniy, deţine în prezent toate activele la firma Alor Oradea, pe care le-a luat de la statul român în mai 2000, în timpul guvernării CeDeR-iste. [Alor-Oradea este sin­gu­rul pro­du­cător de alumină tubulară din Europa, pe plan mon­di­al existând un singur alt producător, Alcoa-SUA. Deţi­nă­to­rul Cemtrade este off-shore-ul din Insulele Virgine Britanice, Dilcor In­ter­­­­na­ti­onal Ltd, iar noua societate creată pe baza vechii fabrici de alu­mi­­niu din Oradea a fost denumită simplu Alumina Oradea.]


Mikhail Fridman stă şi în spatele companiei ruse Conares-Me­chel, beneficiara mai multor privatizări în Româ­nia, dar şi în spatele preluării rafinăriei bă­că­ua­ne Rafo-Oneşti, cum se va vedea din capitolul următor.

Cele două combinate româneşti privatizate de „ru­şii de la Cona­res-Mechel“, sunt de fapt cumpărate prin off-shore-uri în­re­gistrate în oră­şelul de munte elveţian Zug. Aceşti „ruşi“ nu au de gând să raporteze con­­tabil profit în România, şi nici în Rusia, deci ei nu plă­tesc im­po­zi­te. Oficial, afacerile lor merg pe pierdere: com­bi­natul de la Câm­pia Turzii a în­re­gis­trat pierderi ha­lu­ci­nan­te (163 de mili­arde de lei vechi pe anul 2003, şi 67 de mi­li­ar­de de lei vechi în 2004), ca şi com­bi­na­tul de la Târ­go­vişte (ce a înregistrat pier­deri de 760 de mili­arde de lei vechi în 2003, şi de 545 de miliarde în 2004, fiind, finalmente, aproape falimentat).

Totul este o cacealma pentru înşelarea statului ro­mân. Combi­na­te­le funcţionează. Datoriile acumulate sunt, de fapt, credite acordate de către off-shore-ul Co­na­res din Elveţia, cre­di­te ce au fost operate în con­ta­bi­li­ta­te ca in­ves­tiţii. Profitul re­vi­ne firmei din Elveţia, ce încasează ra­te­le îm­pru­mutului de la combinatele din România. O altă sche­­mă con­­ta­bilă este con­­­tractul de consultanţă economică: în 2003, Mechel Câmpia Turzii a plătit către compania Mechel din Rusia circa 78 de mi­li­arde de lei drept con­sul­tanţă, în timp ce, tot în 2003, ace­eaşi firmă, conform obli­ga­ţi­­ilor de pri­vatizare, vira­se 100 de miliarde în con­tu­ri­le com­bi­na­tului.

Alte avantaje de care a beneficiat „grupul Conares-Me­chel“ din par­tea statului român constau în ştergerea şi re­­eşalonarea datoriilor de zeci de mi­lioane de euro, precum şi în clauzele financiare extrem de le­je­re din contractele de pri­va­tizare. Pentru combinatul de la Câmpia Turzii, ruşii de la Conares-Mechel au plătit APAPS numai 2,5 milioane de euro, restul fiind investiţii formale. De fapt, s-a văzut că taie secţii întregi şi apoi le topeşte1.

Pentru a înţelege fenomenul expansiunii afacerilor oligarhilor din spaţiul ex-sovietic spre Europa, Ziua de Cluj a realizat un interviu, la Bu­dapesta, la finele lui 2005 cu jur­na­listul de investigaţie Jurgen Roth (cel care a consacrat ex­pre­sia de „oligarhi ruşi“). Acesta spunea că, după 1999 gru­pă­rile economico-criminale „ruse“ s-au orientat spre Euro­pa Cen­trală şi de Est, odată cu sem­­na­lul integrării acestora în UE. Acum îşi in­ves­­tesc banii în ţări precum România, Cro­a­ţia sau Bulgaria. Ele lu­crea­ză printr-un sistem de firme off-shore pentru a se as­cunde şi pentru a reuşi să spele bani. „De exemplu, în Israel nu exis­tă legis­la­ţie împo­triva spă­lă­rii ba­ni­lor şi nici în unele zone din Elve­ţia. Acolo veţi găsi cen­tre­le mul­tora din afacerile aces­tor «oli­­gar­hi».“ (pentru că majo­ri­ta­tea oli­gar­hilor „ruşi“, cât şi a şefilor „ma­­fi­ei ruse“ sunt evrei cu ce­tă­ţe­nie israeliană).


Arestările de la Bucureşti din anul 2006, în „dosarul spionilor“, au dez­vă­luit că orice este important de preluat din econo­mia românească s-a aflat în permanenta atenţie a oa­me­­ni­lor mafiei „ruso“-evreieşti conectată la Marc Rich. Gru­pul era condus de evreul rus Vadim Benyatov si de bul­ga­rul Stamen Stantchev, care are o bio­grafie controver­sa­tă: La începutul anilor ’90, Stantchev a fost implicat în de­va­lizarea unor bănci bulgare şi în inter­me­di­e­rea vânzării de petrol la rafinăria bulgară Neftochim. Spre sfâr­şi­tul anilor ’90 a intrat în lu­mea interlopă mondială, fiind aso­ciat lui Ilia Pavlov. Miliardarul bulgar Pavlov a fost asasi­nat în 2003 de către „mafia ucraineană“, a doua zi după ce a de­pus mărturie într-un proces privind asasinarea fos­tu­lui pre­mier bulgar Andrei Lukianov. Pavlov era par­tener de afa­ceri cu con­tro­ver­­satul afacerist „american“ Robert Max­well (evreu acu­­zat în SUA de spă­la­re de bani) şi cu şeful „mafiei ruse“, evre­ul Semion Mogiletvici. În afa­ce­­rile pe­troli­ere, Stantchev a lucrat pentru evreul Marc Rich şi com­pania acestuia, Glencore, implicată în toate scan­dalurile petro­liere din Bul­ga­ria. Şi banca Credit Suisse First Boston pentru care lucra Stancev în mo­mentul arestării, funcţionează ca agent de achi­zi­ţii pentru Glen­core, firma lui Marc Rich.

Dar, deşi au fost arestaţi, inculpaţii din echipa Benyatov-Stant­chev care acţionau pentru trustul Marco Internaţional (controlat de Marc Rich), au beneficiat de sprijinul ministrului de Externe în 2007, adică al lui Mihai Răzvan Ungureanu, care a cerut eliberarea lor, acţionând la comanda unui con­gres­me­n evreu din SUA, Robert Wexler, a fos­tului am­ba­­sador al Sta­te­lor Unite în România, Alfred Moses (şef al mai mul­tor organizaţii evre­ieşti internaţionale), al lui Joe Biden (vicepreşedinte al SUA, mai târziu) ca şi al altor oficiali americani. Odată eliberaţi, aceştia au părăsit Româ­nia, iar procesul şi anchetarea lor în alte cauze de trafic de influenţă au încetat practic (amănunte în capitolele despre Mihai Răzvan Un­gu­rea­nu).

Surse din serviciile secrete susţin că Mogi­le­vitchi / Moghilevici este apropiat şi de un cerc de putere de la Moscova, motiv pentru care, după arestarea sa în Rusia, în ianuarie 2008, sub acuzaţia „eludării taxelor în SUA“ şi alte fapte, autorităţile ruse l-au eliberat relativ repede pe mo­ti­­v că „acţiunile sale nu sunt în mod particular grave şi periculoase. Avocatul lui, evreul Zeev Gordon, a zburat într-un suflet din Israel la Moscova când Moghilevici a fost arestat, declarând apoi că „termenele în ba­za căruia fusese arestat au expirat“ şi că „instanţa a trimis dosarul pentru evaziune fiscală înapoi procurorilor, pentru noi dovezi“. Mogi­le­vitchi a scăpat!



Mossad-ul şi „Oligarhii ruşi“ Evrei, înscrişi

pentru rafinăriile româneşti

Rafinăria băcăuană Rafo revenea la privatizarea din 2001 (ca şi mai mica rafinărie Dărmăneşti) firmei ro­mâ­neşti Im­pe­ri­al Oil, deci grupului pese­dist de la Bacău condus de Cor­ne­liu Iacubov, dar astăzi „noii săi pro­pri­etari“ evrei (is­ra­e­li­eni chiar) sunt ascunşi în spatele unor off-shore-uri el­ve­ţi­e­ne şi de aiurea, vom vedea. Proprietatea a fost disputată cu „gru­­­pul româ­nesc“ Balkan Petroleum, reprezentat de Marian Ian­cu. Fiind de fapt două rafi­nă­rii într-una singură, Rafo are ca­pacitatea de prelucrare de 3,5 milioane tone/an ţiţei sul­fu­ros şi nesulfuros, ceea ce o face foarte valo­roa­să, datorită acestei ca­pa­cităţii de a prelucra şi cel mai prost ţiţei.


Yüklə 6,27 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   32




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin