Etimologie: latinescul «educatio» care este derivat din două verbe: 1 educare, care înseamnă a creşte, a îngriji, a hrăni

teoria dublei determinări: - pune în evidenţă nu numai influenţa specifică a fiecărei categorii de factori, ci, mai ales, interacţiunea lor în procesul dezvoltării psihoindividuale

• în esenţă, această teorie susţine că programul nostru genetic este un ansamblu de virtualităţi a cărui actualizare depinde de condiţiile de mediu şi de educaţie

• ereditatea – însuşirea fundamentală a materiei vii care se referă la transmiterea de la o generaţie la alta, sub forma codului genetic, a mesajelor de specificitate ale speciei

• identitatea genetică este imposibilă între antecesori şi descendenţi, fiecare individ fiind unic

• ereditatea reprezintă un ansamblu de predispoziţii native, care fac parte din 3 categorii de “caractere”:

• genotipul – totalitatea proprietăţilor ereditare ale unui organism, zestrea sa ereditară; are 2 componente:

• genotipul general – conţine elemente predeterminate, comune speciei şi care se transmit pe cale genetică (ex conformaţia corporală, bipedismul etc)

• genotipul individual – conţine elemente de variabilitate în interiorul speciei (ex culoarea ochilor, a părului etc)

• fenotipul – totalitatea caracteristicilor unui individ, ca rezultat al interacţiunilor primare ale genotipului cu mediul

• este determinat de baza ereditară şi de factorii de mediu

• 3. potenţialul de formare – este preponderent de natură psihică

• are o dimensiune generală – abilitatea de gândire, capacitatea de asimilare de modele şi strategii, de asimilare a limbajului etc.

• are o dimensiune particulară – configurată de propriile trăsături de personalitate şi de propria subiectivitate

• MEDIUL

• este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interacţionează, direct sau indirect pe parcursul dezvoltării sale

• influenţa mediului se face pe mai multe planuri: natural-geografic (relief, climă), social (familie, grup de joacă)

• acţiunea mediului asupra dezvoltării personalităţii poate fi directă (ex clima) sau indirectă, mediată de caracterul comunităţii umane (nivel de trai, grad de cultură, civilizaţie)

• există mediu proximal – lucruri, persoane, evenimente cu care individul interacţionează zilnic

• există mediu distal – lucruri, persoane, evenimente îndepărtate în spaţiu şi timp de individ (internet, mass-media)

• un factor de mediu prezent, dar indiferent individului este inert din perspectiva dezvoltării (ex melodie ptr un surd)

• condiţia dezvoltării este ca acel factor să acţioneze asupra individului, care, la rândul lui, să reacţioneze, intrând în interacţiune

• nişă de dezvoltare – accentul este pus pe activizare, pe trezirea interesului copilului

• structura nişei de dezvoltare –

• a. elementele (obiecte, persoane, evenimente) accesibile copilului la diferite vârste

• b. răspunsurile şi reacţiile anturajului faţă de copil

• c. cerinţele adultului vizând competenţele încurajate, vârsta la care sunt solicitate, nivelul de performanţă solicitat

• d. activităţi impuse/propuse copilului

• nişa de dezvoltare se structurează în funcţie de tradiţie, de gradul de dezvoltare economică, de reprezentările sociale despre copil şi copilărie

• idealul educaţional = perfecţiune, arhetip, model, tipar

• ► zeii au reprezentat primul model, iar faptele lor (mitul) au reprezentat tiparul perfect pentru faptele oamenilor

• ► idealul nu poate fi atins

• idealul are două componente:

• utopică - are legătură cu aspiraţia omului către perfecţiune, dar ignoră posibilităţile sale reale

• realistă – strâns legată de posibilităţile reale ale persoanei

• idealul reprezintă tipul de personalitate dezirabilă pentru o societate, la un moment dat

• de obicei, este consemnat în documente oficiale, mai ales în legea învăţământului

• în şcoală, idealul se configurează în:

• modul de elaborare a materialelor (forma/numărul manualelor etc)

•