învăţarea de menţinere = achiziţionarea de norme, metode şi reguli fixe ptr a face faţă unor situaţii cunoscute şi recurente (în care viitorul seamănă cu trecutul)
prezentul impune însă, o anumită dinamică: schimbarea profesiei, a locului de muncă etc. Lumea nu se repetă, viitorul nu seamănă cu prezentul
învăţarea de menţinere are drept scop menţinerea prezentului, a status-quo-ului ► este un tip de învăţare conservatoare, care blochează inovaţia ► are ca efect producerea crizelor
Învăţarea prin şoc
primitivă; încrederea în învăţarea de menţinere blochează inovaţia, mărind probabilitatea învăţării prin şoc
detectarea consecinţelor pe termen mediu şi lung ale deciziilor şi faptelor noastre
perceperea prezentului în termenii viitorului şi nu a viitorului în termenii prezentului
este supusă adaptării
presupune utilizarea unor tehnici ca: simularea, modelarea, prognoza
B. înţelegerea:
presupune acordarea de sens şi semnificaţie faptelor, lucrurilor etc.
sensul şi semnificaţia depind de context
► învăţarea presupune, asimilarea unei vaste colecţii de contexte
contextul este decisiv ► orice lecţie trebuie să ofere un context
C. comunicarea:
presupune confruntarea/compatibilizarea unor contexte diferite prin dialog
D. participarea:
presupune implicare deliberată şi asumarea de responsabilităţi pentru decizii şi fapte
Teorii ale învăţării:
Condiţionarea operantă – Skinner
Conceptualismul instrumental – Bruner
Condiţionarea operantă – Skinner
conform acestei teorii, învăţarea cuprinde trei elemente identificabile, distincte:
stimulii (S): cu care se confruntă cel care învaţă (fac parte din mediul educaţional organizat de profesor)
comportamentul (C) (determinat de stimulii respectivi)
3. întărirea (R) (reacţia de întărire)
S→C→R
întărirea este consecinţa evaluării comportamentului elevului de către profesor
dacă profesorul consideră comportamentul ca fiind dezirabil, va utiliza o întărire pozitivă (R +)
dacă profesorul consideră comportamentul ca fiind indezirabil, va utiliza o întărire negativă (R-)
întărirea pozitivă este asimilată, de obicei, cu recompensa, şi are drept consecinţă creşterea probabilităţii apariţiei în viitor a comportamentului considerat dezirabil
întărirea negativă este asimilată, de obicei, cu pedeapsa şi are drept consecinţă reducerea probabilităţii apariţiei în viitor a comportamentului considerat indezirabil
în concepţia lui Skinner, eşecul învăţării în şcoală se datorează incapacităţii profesorilor de a coagula într-un scenariu coerent cele trei elemente: stimul, comportament, întărire
fie stimulii sunt inadecvaţi, fie întăririle sunt inadecvate
elevii şi profesorii au percepţii diferite asupra aceleiaşi realităţi
► este foarte probabil, ca profesorul să utilizeze un R+, iar elevii să-l perceapă ca pe R-
Conceptualismul instrumental – Bruner
în concepţia lui Bruner, învăţarea nu se reduce la o relaţie mecanică, directă, automatizată între un stimul exterior şi comportament, consolidată sau slăbită de întărire
între stimuli şi structurile gândirii, influenţa este reciprocă: un anumit stadiu de dezvoltare a structurilor gândirii permite influenţa unui anumit registru de stimuli
sub impactul acestora, structurile gândirii se reorganizează şi se complică, fapt ce permite unui registru şi mai larg de stimuli să-şi exercite influenţa şamd
învăţarea presupune prelucrarea informaţiilor provenite de la stimuli prin intermediul a trei sisteme pe care le asimilăm succesiv, adultul folosindu-le pe toate trei:
sistemul prin activitate – a învăţa făcând; a învăţa prin manipularea obiectelor
sistemul iconic – a învăţa prin imagini, prin convergenţa a doi stimuli (vizual şi auditiv)
sistemul simbolic – are drept suport limabajul; este sistemul cel mai înalt, în sensul că permite exersarea structurilor abstracte ale gândirii
în concepţia lui Bruner, un copil este capabil să înveţe orice cu condiţia prezentării adecvate a conţinutului (să-i spui pe limba lui)
în consecinţă, profesorul trebuie să aibă grijă să coreleze vârsta elevilor cu strategiile, metodele şi mijloacele de instruire utilizate
Anxietatea
(angoasă, nelinişte, stres)
până la un anumit prag, care diferă de la elev la elev, de la obiect de studiu la obiect de studiu, angoasa joacă un rol pozitiv, de motivare
dincolo de acest prag, anxietatea are un rol inhibant, de blocare.
cauza anxietăţii: teama de eşec
acolo unde profesorii sau colegii sancţionează eşecul prin ironii etc anxietatea se accentuează
consecinţa poate fi neputinţa învăţată; cei atinşi de neputinţa învăţată vor alege atunci când li se oferă teme, fie teme foarte grele, fie teme foarte uşoare.
o altă cauză a anxietăţii o poate constitui şi familia
Respectul de sine
elevii care au o părere bună despre ei înşişi, obţin rezultate academice semnificativ mai înalte decât elevi cu o înzestrare similară, dar cu o părere mai puţin bună despre ei înşişi
elevii cu respect de sine ridicat:
îşi fixează singuri ţeluri mai înalte
sunt mai puţin afectaţi de eşec
au o percepţie mai realistă asupra propriilor capacităţi
există 2 căi de creştere a respectului de sine:
în familie - copilul trebuie iubit necondiţionat; trebuie să i se arate că este important, că persoana sa contează, trebuie înconjurat cu afectivitate
la şcoală - tuturor elevilor trebuie să li se ofere oprtunităţi de succes; profesorul trebuie să manifeste încredere în posibilităţile elevilor, mai ales atunci când aceştia greşesc
► sala de clasă trebuie transformată într-un mediu în care elevul se simte în siguranţă
Introvertit/Extravertit
acestea sunt caracteristici ale oricărei persoane şi nu se întâlnesc în stare pură
extravertitul tipic iubeşte lumea exterioară a oamenilor şi a evenimentelor, îi place să lucreze în grup, preferă temele care îi solicită creativitatea, îşi asumă responsabilităţi şi ia decizii
introvertitul se închide în lumea interioară a gândurilor şi sentimentelor, preferă temele strict normate şi structurate (eseu structurat), preferă să lucreze singur, să nu îşi asume decizii şi responsabilităţi
în învăţământul primar, unde accentul se pune pe socializare, sunt favorizaţi extravertiţii iar în gimnaziu/liceu, unde accentul se pune pe studiul individual, sunt favorizaţi intovertiţii
în realitate, succesul sau insuccesul elevilor este dependent, într-o măsură însemnată, de modul în care profesorul organizează mediul educaţional
în acelaşi timp, profesorul trebuie să aibă grijă să nu-i favorizeze pe cei cu aceeaşi dominantă de personalitate cu a sa
Motivaţia
demotivării specifice învăţământului românesc (profesori şi elevi) i se adaugă efectele mediului extraşcolar
acest mediu obişnuieşte elevii cu un nivel şi o diversitate a stimulilor de mare amploare (filme horror, publicitate, clipuri muzicale etc.)
în raport cu aceştia, şcoala pare, şi este, anostă, plictisitoare, neinteresantă
► şcoala ar trebui să-şi regândească mult mai frecvent oferta, ţinând cont şi de cerere
motivaţia desemnează acea forţă sau energie care ne susţine şi ne direcţionează să acţionăm într-un anume fel
Motivaţia este de două feluri:
internă – intrinsecă
externă – extrinsecă
motivaţia externă are rolul de a declanşa motivaţia internă, urmând ca după aceea, să-şi înceteze acţiunea
dacă eşuează în a declanşa motivaţia internă, motivaţia externă se transformă într-un mecanism specific mitei (recompensă pentru realizări – realizări doar pentru recompensă)
Motivaţia internă cuprinde:
respect de sine
atitudini
nevoi
Atitudini:
elevii vin la şcoală având fie o atitudine pozitivă faţă de aceasta, fie o atitudine negativă
astăzi, la fel de răspândită este şi indiferenţa
în cazurile din urmă, rolul profesorului este de a încerca să modifice atitudinea respectivă
schimbarea atitudinii este extrem de dificilă, deoarece nu poţi obliga un elev să iubească şcoala, să iubească profesorii sau disciplinele de studiu pe care aceştia le predau
dificultatea este accentuată şi de mediul social care nu valorizează şcoala şi nu o consideră un reper pe traseul necesar reuşitei individuale/social
totuşi, se pot utiliza următoarele căi:
implicarea elevilor în tot ceea ce se întâmplă în sala de clasă
dacă elevii sunt implicaţi vor percepe sala de clasă ca pe un mediu familial, în care se simt în siguranţă, pe care şi-l asumă şi răspund pentru el
creşterea gradului de relevanţă a cunoştinţelor predate în sala de clasă pentru viaţa de zi cu zi a elevilor
în acest scop, profesorul trebuie să crească relevanţa lucrurilor învăţate în şcoală pentru viaţa de zi cu zi a elevilor
► să fie capabil să răspundă pe înţelesul elevilor la întrebări ca: “de ce trebuie să învăţăm chestiunile acestea plicticoase?”
în caz contrar, el are o problemă de atitudine
invitarea unor oameni de afaceri de succes, lideri ai comunităţii locale care să le vorbească elevilor despre rolul şcolii în reuşita lor în viaţă
Nevoi:
Nevoi:
definim nevoile drept orice deficienţă sau lipsă care împiedică organismul să aibă o stare de bine
există o infinitate de nevoi care variază de la individ la individ, dar şi în cazul aceluiaşi individ, de la o vârstă la alta
Maslow elaborează o ierarhizare a nevoilor sub forma “piramidei lui Maslow”
în conformitate cu piramida lui Maslow, există două tipuri de nevoi:
nevoi de deficienţă
nevoi de creştere
nevoi de deficienţă:
de supravieţuire
de securitate
de afiliere
de respect de sine
nevoi de creştere:
realizări intelectuale
aprecieri estetice
realizarea/împlinirea de sine
nevoile de deficienţă pot fi satisfăcute
nevoile de creştere nu pot fi satisfăcute niciodată
► nevoile de creştere constituie cel mai bun factor de motivare
în încercarea de a utiliza nevoile de creştere ca factor de motivare, profesorul se poate lovi de nevoile de deficienţă ale elevului (nevoia de afiliere, de respect de sine)
Motivaţia externă
motivaţia externă are în centru profesorul
pentru a “produce” motivaţie externă, profesorul are la dispoziţie câteva strategii şi mijloace:
Mediul clasei
Mediul clasei
desemnează tot ceea ce se află într-o sală de clasă (mai puţin elevii)
făcând apel la nevoia de afiliere/respect de sine a elevilor, aceştia pot fi lăsaţi să se aşeze în bănci după preferinţe
în acelaşi timp, elevii pot fi lăsaţi să lucreze în grupuri după preferinţe
sau pot fi lăsaţi să-şi aranjeze sala de clasă după cum doresc
mediul clasei poate încuraja una din cele două tipuri de comunicare:
comunicarea de tip autoritar (profesorul vorbeşte, elevul ascultă)
comunicarea de tip democratic (profesorul vorbeşte dar şi ascultă
Modelarea –
presupune utilizarea admiraţiei elevilor pentru anumite persoane sau personaje îndrăgite pentru a transmite valori, mentalităţi, comportamente dezirabile
modelarea are drept suport dragostea elevului pentru modelul respectiv
datorită acestui suport afectiv puternic, modelul poate constitui un factor de motivare eficient
în celaşi timp, dacă modelul este indezirabil, anularea influenţei sale este extrem de dificilă datorită aceluiaşi suport afectiv puternic
Strategii de instruire –
există două tipuri de strategii de instruire:
centrate pe profesor – cultivă competiţia, individualismul, sunt pasive, mai puţin motivante dar au o mare calitate: folosesc eficient timpul
centrate pe elev – sunt strategii de grup, cultivă altruismul, cooperarea, sunt active, dar au un mare defect: sunt cronofage
Aşteptările profesorului: - factor de motivare
cu cât profesorul are aşteptări mai înalte în raport cu elevii, cu atât aceştia au tendinţa de a se ridica la înălţimea aşteptărilor respective
baza psihologică a acestui fenomen se numeşte tendinţa profeţiei de a se autorealiza
punctul slab al acestei strategii este acela că oferă un plus de motivare tot elevilor buni, ignorându-i în continuare pe cei slabi şi mediocri
cercetările demonstrează:
elevii slabi sunt aşezaţi spaţial mai departe de profesori
elevilor slabi li se acordă mai puţină atenţie în situaţii de interacţiune academică (mai puţine contacte din priviri, mai puţine aprobări gestice, mai puţine zâmbete etc)
elevii slabi sunt solicitaţi mai rar să răspundă şi li se acordă mai puţin timp ptr răspuns
elevii slabi sunt certaţi mai des ptr răspunsuri incorecte şi sunt premiaţi mai rar ptr cele corecte
elevii slabi sunt mai frecvent premiaţi ptr răspunsuri marginale şi inadecvate
elevilor slabi li se cere mai puţină muncă şi mai puţin efort
elevii slabi sunt mai frecvent întrerupţi în timp ce răspund sau rezolvă o problemă
