câmpul educaţional al şcolii oferă numeroase ocazii de socializare
acesta este dominat de un sistem de relaţii şi interacţiuni cu o puternică dimensiune socială (relaţiile dintre profesori şi elevi, interacţiunile dintre elevi)
în acest cadru, elevii realizează o « ucenicie socială » prin care învaţă comportamente sociale necesare viitorului cetăţean
Funcţia economică
învăţământul a fost considerat un serviciu social, care consumă resurse (materiale, financiare şi umane) dar nu produce nimic semnificativ sub raport economic
cheltuielile pentru educaţie sunt considerate un tip aparte de investiţie, o investiţie în om, care produce o formă particulară de capital şi anume capitalul cultural sau capitalul uman
Funcţia economică
acest capital se obiectivează în ansamblul de competenţe şi capacităţi profesionale, dar nu numai, care sunt rezultatul educaţiei
funcţia economică a educaţiei se exprimă, în primul rând, în formarea şi calificarea forţei de muncă, dar şi în diferite alte aspecte ale personalităţii implicate direct sau nu în activitatea socială şi
profesională
Funcţia economică
Funcţia economică
investiţia educaţională este o investiţie cu efecte pe termen lung, care se amortizează mult mai mult şi mai profitabil decât alte tipuri de investiţii. Uzura efectelor sale este mai lentă şi mai puţin evidentă
perspectiva economistă: trebuie evitata deoarece aşează şcoala în paradigma unilaterală a economiei de piaţă, unilaterală şi inadecvată pentru analiza şi înţelegerea funcţiilor sociale şi umane ale educaţiei
educaţia devine o marfă, ceea ce este totalmente inadmisibil
dar: mediul celorlalte vieţuitoare este unul natural/mediul omului este cultural
adaptarea celorlate vieţuitoare este mai degrabă pasivă ► ele îşi modifică forma, modul de reacţie în raport cu un mediu ostil pe care nu-l pot modifica
adaptarea umană este întotdeauna activă ► omul modifică mediul şi crează cultura
dresajul – este o formă superioară de adaptare, deoarece animalul este “învăţat” să execute ceea ce, în mod natural nu execută
este o formă impusă din exterior, prin constrângere ► se realizează prin impunerea şi consolidarea unor reflexe condiţionate, ce se adaugă reflexelor necondiţionate (zestrea genetică)
prin dresaj animalul nu-şi schimbă statutul, rămâne tot animal, dar este ne-liber, este “domesticit”
a dresa oamenii înseamnă a atenta la statutul lor de fiinţe culturale, deci libere ► aceasta nu înseamnă absenţa constrângerilor sau a responsabilităţii = sunt liber asumate
îndoctrinarea – formă de manipulare, de persuasiune clandestină, de condiţionare a conştiinţelor fără conştientizarea de către subiecţi a acţiunii la care au fost supuşi
îndoctrinarea – se prezintă ca: învăţare, formare, educare, re-educare, iluminare, îndrumare, corectare etc.
Situaţii de îndoctrinare:
a învăţa fără a înţelege ceea ce trebuie înţeles
a abuza de argumentul autorităţii în predare
a preda plecând de la prejudecăţi
a prezenta o doctrină ca fiind singura valabilă
Îndoctrinarea se bazează pe:
substituirea gândirii personale prin gândirea altora, prin apelul la autoritate: a cărţilor, a personalităţilor etc.
prezenţa prejudecăţilor “idolilor”
ignorarea responsabilităţii personale
gândire perturbată de prezenţa pasiunilor, fricii, insecurităţii, resentimentelor
► distincţie între educaţie ca realitate ontologică (fapt existenţial) şi pedagogie ca realitate epistemologică (reflecţie teoretică asupra educaţiei).
pedagogia traversează astăzi, o criză de statut/identitate:
pedagogia este ştiinţă
pedagogia este artă
“Pedagogia este ştiinţa care bazându-se pe cunoaşterea naturii omeneşti şi ţinând seama de idealul către care trebuie să tindă omenirea stabileşte un sistem de principii după care se va îndruma influenţa intenţionată a educatorului asupra celui educat”. G.G.Antonescu