European Commission



Yüklə 10,08 Kb.
tarix02.11.2017
ölçüsü10,08 Kb.
#27797



Comisia Europeană

Comunicat de presă

Bruxelles, 25 ianuarie 2013



Comisia lansează la Davos, împreună cu întreprinderile din sectorul informaticii și al telecomunicațiilor, un apel la acțiune pentru combaterea decalajului în materie de competențe și locuri de muncă din Europa

În sectorul TIC există în prezent 700 000 de locuri de muncă neocupate, în timp ce Europa se confruntă cu o scădere a competitivității. Numărul de locuri de muncă din sectorul digital este în creștere (cu 3% anual în timpul crizei), însă numărul absolvenților de studii informatice și al specialiștilor din domeniul TIC se diminuează. Tinerii au nevoie de fapte, nu de vorbe, iar companiile care desfășoară activități în Europa au nevoie de personal competent, în caz contrar fiind nevoite să își mute operațiunile în alte locuri.

Comisia adresează astăzi companiilor, guvernelor, cadrelor didactice, partenerilor sociali, furnizorilor de servicii de ocupare a forței de muncă și societății civile un apel la acțiune, pentru a-și uni forțele într-un efort masiv de inversare a tendințelor. Tinerii din Europa trebuie să dispună de instrumentele necesare pentru a urma o carieră în domeniul digital sau pentru a crea locuri de muncă în calitate de întreprinzători.

Neelie Kroes, vicepreședintă a Comisiei Europene, a declarat: „Deficitul în materie de competențe în domeniul tehnologiilor digitale este tot mai mare, la fel ca numărul persoanelor fără loc de muncă. Pentru a umple acest gol este nevoie ca guvernele și companiile să-și unească eforturile. Sectorul TIC este noul pilon principal al economiei din Europa; împreună, putem evita o generație de sacrificiu și o Europă necompetitivă. Aștept așadar angajamente concrete din partea companiilor și voi adresa aceeași solicitare tuturor celor cu care mă voi întâlni. Comisia își va îndeplini partea sa de misiune, însă nu putem face totul singuri: companiile, partenerii sociali și cadrele didactice – inclusiv la nivel național și regional – trebuie să ne fie alături.”

Comisia va centraliza angajamentele exprimate cu privire la crearea de locuri de muncă, stagii, centre de formare profesională, finanțare pentru întreprinderile nou-înființate, programe online gratuite de formare universitară și altele. Companii precum Nokia, Telefónica, SAP, Cisco, HP, Alcatel-Lucent, Randstad, ENI, Telenor Group, ARM, precum și comunitatea CIO, CEPIS (Council of European Professional Informatics Societies) și Digital Europe se numără printre primii actori care s-au angajat să acționeze. În 4 și 5 martie, pe baza angajamentelor primite de la partenerii săi, Comisia va anunța, în cadrul unei conferințe de mare anvergură, lansarea unei mari coaliții pentru competențe și locuri de muncă în domeniul digital. La eveniment pot participa toți cei care doresc să sprijine activ această cauză comună.

Suntem în căutarea unei colaborări active în domenii precum formarea profesională coordonată de întreprinderi, sprijinirea mobilității lucrătorilor, certificarea competențelor, îmbunătățirea programelor școlare și universitare, sensibilizarea opiniei publice și crearea unui mediu propice întreprinzătorilor de care să poată beneficia întreprinderile nou înființate.

O modalitate concretă de acțiune ar putea fi reprezentată de așa-numitele bonuri valorice pentru formare. Modelele de succes bazate pe astfel de bonuri, inițiate de Germania și Spania, au oferit locuri de muncă pentru 60-70% dintre cei 20 000 de participanți; această idee ar putea fi reluată și dezvoltată la scară europeană.

Un alt element esențial al coaliției va fi sprijinirea mobilității. Asistența în acest domeniu se va materializa probabil sub forma unor cursuri de limba engleză care să faciliteze mobilitatea persoanelor fără loc de muncă și a certificării standardizate a competențelor, prin intermediul unui cadru de competențe TIC modificat, care va fi disponibil în toate cele 23 de limbi oficiale ale UE.

Ca semn de recunoaștere a potențialului pe care îl au întreprinderile nou-înființate în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, Comisia mai lansează Startup Europe, o platformă unică de instrumente și programe care le acordă sprijin cetățenilor doritori să creeze și să dezvolte noi întreprinderi web.

Pentru informații suplimentare

Hashtag: #digitalskills



Site-ul web dedicat Agendei digitale

Site-ul web al comisarului Neelie Kroes

Urmăriți activitatea comisarului Neelie Kroes pe Twitter.



Contact:

Ryan Heath (+32 2 296 17 16), Twitter: @RyanHeathEU

Linda Cain (+32 2 299 90 19)



IP/13/52

Yüklə 10,08 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin