Evanghelia după Matei

Pr. prof. dr. Constantin COMAN

Studiul Noului Testament,

Suport de curs,

An. I, sem. 2


Evanghelia după Matei
Bibliografie
Bibliografia privitoare la Evanghelia după Matei este foarte bogată în limbile străine de circulaţie şi destul de săracă în limba română. Pentru o listă bibliografică foarte cuprinzătoare, atât la nivelul comentariilor cât şi la nivelul studiilor tematice, a se vedea comentariul lui Ulrich Luz. În limba română singurul comentariu original la Evanghelia după Matei este semnat de Pr. prof. dr. Vasile Gheorghiu. Cel semnat de Pr. prof. dr. Leon Arion reia comentariul lui Gheorghiu, adaptându-l mai ales la nivelul limbajului. Bibliografia cuprinsă în lista de mai jos este una selectivă, reţinând lucrările mai importante în limba română şi câteva dintre cele provenind din literatura străină de specialitate.

Dacă ar fi să reducem la maximum selecţia, am reţine, desigur, Omiliile la Matei ale Sfântului Ioan Gură de Aur, o capodoperă a geniului, care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui teolog, a uni preot sau a unui profesor de religie, şi, dintre cele moderne, Comentariul la Matei al lui Ulrich Luz, un comentariu foarte documentat, cuprinzător şi echilibrat ca abordare, cu contribuţii extrem de valoroase privind istoria exegezei şi mai ales receptarea de către Biserică a Evangheliei sau a diferitelor teme importante din Evanghelia după Matei.

1. 
   Chestiuni introductive
   

1. 
   Pr. Prof. Dr. Vasile MIHOC, Introducere în Noul Testament, vol. I, Teofania, Sibiu, 2001.
   
2. 
   Pr. Prof. Dr. Nicolae NICOLAESCU, Pr. Prof. Dr. Grigorie MARCU, Pr. Prof. Dr. Sofron VLAD, Pr. Prof. Dr. Liviu MUNTEANU, Studiul Noului Testament pentru Institutele Teologice, Ed. IBMBOR, Bucreşti, 1983³
   
3. 
   Σάββας Αγουρίδης, Εισαγωγή εις την Καινή Διαθήκην, Εκδόσεις Γρηγόρη, Αθήνα, 1971.
   
4. 
   Ιωάννης Καραβιδόπουλος, Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Εκδόσεις Πουρνάρα, Θεσσαλονίκη, 1995.
   
5. 
   Ιωάννης Παναγόπουλος, Εισαγωγή στην Καινή Διαθήκη, Αθήνα, 1994
   
6. 
   Helmut KOESTER, Introduction to the New Testament. Vol. 1: History, Culture and Religion of the Hellenistic Age; Vol. 2: History and Literature of Early
   
7. 
   Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer, Roland E. Murphu, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, vol. I, Galaxia Gutemberg, 2005 pag. 921-930.
   

2. 
   Comentarii
   

1. 
   Patristice
   

1. 
   Sf. Ioan Gură de Aur, PG. 57,58; Trad. rom.: Omilii la Matei, (Trad. de Pr. D. Fecioru). EIBMBOR, Bucureşti, 1994;.
   
2. 
   Origen, PG 13; SC 162, 1970
   
3. 
   Sf. Efrem Sirul, SC 121, 1966
   
4. 
   Sf. Chiril al Alexandriei, PG 72, 365-474
   
5. 
   Teofilact al Bulgariei, PG 123, 144-488, Trad. rom.: Sfântul Teofilact al Bulgariei, Tâlcuirea Sfintelor Evanghelii de la Matei şi Marcu, Editura Sofia, 1998.
   
6. 
   Evtimie Zigaben, PG 129, 112-766 Vezi traducerea rom. Zigabenos, Eutimie (sau invers?), Comentar asupra Sfintei Evanghelii după Matei (vol. I), trad. din lb. greacă de Grigore, pr. prof. C. şi Saru, pr. prof. Sava T., după ediţia lui Teoclitos Farmachides, Ed. Cozia, Rm. Vâlcea, 1931, 301 p. Zigabenos, Eutimie (sau invers?), Comentar asupra Sfintei Evanghelii după Matei (vol. II), trad. din lb. greacă de Grigore, pr. prof. C. şi Saru, pr. prof. Sava T., după ediţia lui Teoclitos Farmachides, Ed. Cozia, Rm. Vâlcea, 1933, 424 p.
   

2. 
   Comentarii moderne
   

1. 
   Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. I, Ed. autorului, Cernăuţi, 1925, 240 p.
   
2. 
   Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. II, Ed. autorului, Cernăuţi, 1927, 256 p.
   
3. 
   Gheorghiu, pr. prof. dr. Vasile, Sfânta Evanghelie după Matei cu comentar, vol. III, Ed. autorului, Cernăuţi, 1933, 350 p.
   
4. 
   Arion, pr. dr. Leon, Comentarii la Matei, vol. I, Ed. Limes, Cluj, 1999, 260 p.
   
5. 
   Arion, pr. dr. Leon, Comentarii la Matei, vol. II, Ed. Limes, Cluj, 1999, 250 p.
   
6. 
   Lagrange M. J., Evangile selon Saint Matthieu, Paris, 1927
   
7. 
   Benoit P., L’Evangile selon Saint Matthieu, Paris, 1972.
   
8. 
   Ulrich LUZ, MATTHEW 1-7, A Continental Commentary, Fortress Press Miniapolis, 1992
   
9. 
   Ulrich LUZ, MATTHEW 8-20, Fortress Press Miniapolis, 2001.
   
10. 
    Béda RIGAUX, Témoignage de l’Évangile de Matthieu, Desclée de Brouwer, 1967.
    
11. 
    M.-J. Lagange, 1941⁴
    
12. 
    Σάββας Αγουρίδης, Ματθαίος o Ευαγγελιστής, Εκδόσεις Άρτος Ζωής, Αθήνα, 2000
    

3. 
   Comentarii patristice la unele fragmente din Ev. Matei
   

1. 
   Sf. Grigorie de Nyssa, La Fericiri, PG 44,1193-1301
   
2. 
   Sf. Grigorie de Nyssa, La Rugăciunea Domnească, PG 44, 1114-1172
   
3. 
   Maxim Mărturisitorul, La rugăciunea Tatăl nostru, PG 90, 872-909
   
4. 
   Ieronim, Fericitul, Comentar la Sfânta Evanghelie după Matei (I), MB 11­12/1990, pp. 48­56, trad. de pr. prof. dr. Nicolae Neaga.
   
5. 
   Ieronim, Fericitul, Comentar la Sfânta Evanghelie după Matei (II), MB 4­6/1991, pp. 83­89, trad. de pr. prof. dr. Nicolae Neaga.
   
6. 
   Ciprian, Sfântul, Explicarea rugăciunii Tatăl nostru, trad. din lb. greacă de Pâslaru, pr. Matei, Instit. de editură creştină, Rm. Vâlcea, 1937, 72 p.
   
7. 
   Neaga, pr. prof. dr. Nicolae, Predica de pe munte comentată de Fericitul Ieronim, MB 1­2/1990, pp. 7­24.
   

4. 
   Studii
   

1. 
   Scriban, arhim. Iuliu, Comentariul Sfintei Evanghelii. Genealogiile Mântuitorului la Sf. Matei şi Sf. Luca, BOR 3/1922, pp. 206­215.
   
2. 
   Bănescu, prot. dr. Marcu, Funcţia metaforei în Predica de pe munte (I), MB 11­12/1984, pp. 679­691.
   
3. 
   Bănescu, prot. dr. Marcu, Funcţia metaforei în Predica de pe munte (II), MB 1­2/1985, pp. 15­23.
   
4. 
   Dr. L. G. Munteanu, Predica de pe munte, studiu exegetic, Cluj, 1932, (Ed. autorului), 141 p
   
5. 
   Caraza, diac. asist. Ioan, „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru cel Ceresc este desăvârşit (Matei 5, 48)”, O 1/1994, pp. 171­172.
   
6. 
   Ciudin, pr. dr. N., Analiza citaţiunilor Vechiului Testament din Evanghelia Sf. Matei. Studiu după textul ebraic şi LXX, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 1942, 53 p.
   
7. 
   Preot dr. N. Ciudin, Analiza citaţiunilor Vechiului Testament din Evanghelia după Mateiu. Studiu după textul ebraic şi LXX, Bucureşti, 19
   
8. 
   Ciudin, pr. N., Genealogia Mântuitorului după Evanghelia Sf. Matei în raport cu datele Vechiului Testament. Studiu analitic după textul ebraic şi LXX, Tipogr. Progresul, Iaşi, 1941, 15 p.
   
9. 
   Ghia, pr. prof. dr. Gh. I., Atitudinea Mântuitorului faţă de legea Vechiului Testament. Contribuţie la exegeza Noului Testament, Ed. Ramuri, Craiova, 1929, 102 p.
   
10. 
    Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Cuvântarea eshatologică a Domnului nostru Iisus Hristos ­ scurt comentariu”, GB 1­2/1979, pp. 51­77.
    
11. 
    Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Cuvântarea misionară a Mântuitorului la trimiterea Apostolilor la propovăduire”, GB 1­3/1983, pp. 67­84.
    
12. 
    Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Învierea Domnului nostru Iisus Hristos după cele patru Evanghelii”, GB 2/1987, pp. 60­101.
    
13. 
    Constantinescu, pr. prof. Ioan, „Patimile şi moartea Mântuitorului Hristos după cele patru Evanghelii”, GB 2/1988, pp. 45­103.
    
14. 
    Marguerat, D., Le jugement dans l’evangile de Matthieu, Geneve, 1981
    
15. 
    Mohrlang, R., Matthew and Paul, (SNTSMS 48), Cambridge, 1985
    
16. 
    Przybylski, B., Righteousness in Matthew, (SNTSMS 41), Cambridge, 1980
    

Caracteristici generale

1. 
   Evanghelia după Matei ocupă primul loc între cele patru Evanghelii şi primul loc între cărţile Noului Testament. Este, aşadar, cartea cu care începe Noul Testament.
   

De ce a fost aşezată prima în Canonul NT? Unele din motivele posibile pot fi şi următoarele:

1. 
   Întâi de toate a fost aşezată la început ca Evanghelie, împreună cu celelalte trei Evanghelii, pentru faptul că prezintă direct viaţa, faptele şi învăţătura Mântuitorului Hristos spre deosebire de celelalte scrieri care reflectă perioada ulterioară, viaţa Bisericii primare.
   
2. 
   De ce a fost aşezată înaintea celorlalte trei Evanghelii? Un prim răspuns ar fi putut fi acela că Biserica a aplicat criteriul cronologic, aşezând cele patru Evanghelii în funcţie de data scrierii lor.
   
3. 
   Răspunsul acceptat de majoritatea exegeţilor este însă acela că Evanghelia după Matei este aşezată în fruntea Noului Testament pentru că face cel mai bine şi cel mai firesc legătura între Vechiul şi Noul Testament. Evanghelia după Matei este o punte atât de firească şi consistentă între Vechiul şi Noul Testament. Evanghelia după Matei materializează şi afirmă cel mai convingător, continuitatea şi unitatea celor două Testamente, cele două părţi ale aceluiaşi întreg care este Dumnezeiasca Scriptură.
   
4. 
   Un alt argument pentru care Biserica primelor veacuri a aşezat Evanghelia după Matei prima poate fi caracterul didactic, sistematizat – aproape programatic - al acesteia, care oferea o imagine cât mai completă, atât din punct de vedere ale faptelor cât şi al învăţăturii Mântuitorului.
   

2. 
   Evanghelia după Matei este cea mai cunoscută Evanghelie dintre cele patru Evanghelii canonice
   

De ce? Foarte probabil din următoarele motive:

1. 
   La început s-a impus datorită bogatelor culegeri de cuvinte ale Mântuitorului şi mai ales datorită Predicii de pe Munte, care a fost receptată ca o sinteză a Ev. Mântuitorului şi ca un discurs programatic, normativ pentru viaţa creştinilor.
   
2. 
   Pentru că a fost aşezată în fruntea cărţilor NT şi s-a bucurat de prioritatea lecturii.
   
3. 
   Pentru că este cel mai mult folosită în viaţa liturgică a Bisericii. A fost socotită ca Evanghelia bisericească prin excelenţă.
   
4. 
   Pentru că a fost receptată foarte repede de Biserica primară.
   
5. 
   Pentru că a fost cel mai mult comentată. Primele şi cele mai extinse comentarii patristice au în vedere Ev.Mt. – vezi Omiliile Sf. Ioan Gură de Aur care au avut o mare răspândire în Biserică, în toate tradiţiile creştine.
   
6. 
   A exercitat cea mai importantă influenţă asupra vieţii Bisericii în primele două secole, dar şi după aceea. Încă de la începuturile Bisericii a ocupat primul loc (I. Panagopoulos, p.75). Întâlnim citată Ev.Mt. chiar din sec. II (vezi 1 Clem.46,7 ş.u.; Epistola lui Barnaba 4,14; Didahiile 8,2, Ignatie Teoforul, Către Policarp 1,3.2,2). Justin Martirul şi Filosoful foloseşte culegere de cuvinte ale Mântuitorului din Ev.Mt. (Apolog. I, 15-17). Ev. Mt. este citată frecvent şi de ceilalţi apologeţi din sec. II.
   

3. 
   Evanghelia după Matei este bine construită, are un evident caracter sistematic
   

a. Există o evidentă compoziţie literară:

- cartea este jalonată de cele cinci/şase mari discursuri (5,1-7,29; 9,36-11,1; 13,1-52; 18, 1-35; 23, 1-39; 24,1-25,46)

- există o progresie în prezentarea acestor discursuri; prezentarea conţinutului Legii noi în PM, discursul despre misiunea apostolică, parabole, discursul eclesial, anatemele la adresa fariseilor, sfârşitul timpurilor.

- amploarea discursurilor, prezentarea sintetică, forţa lor constituie note specifice ale Ev. Mt

b. Sistematizarea este evidentă şi în relatarea evenimentelor

- cele zece minuni (cap. 8-9)

- tensiunile dintre Iisus şi iudeii necredincioşi (11,2-12,50)

- în jurul mărturisirii lui Petru sunt grupate cuvinte rostite în alte împrejurări (16, 13-20)

- viaţa Sf. Ioan Botezătorul este urmărită riguros: predica (3,1-17), trimiterea ucenicilor la Iisus )11,2-19), moartea (14,1-12)

3. 
   Unitatea Ev. după Matei este confirmată şi de recursul explicit, frecvent şi foarte unitar ca modalitate la Vechiul Testament
   

4. 
   Evanghelia după Matei citează cel mai mult Vechiul Testament
   

a. de 11 ori, cu neînsemnate modificări, revine aceeaşi formulă prin care Sf. Evanghelist Matei introduce citate din VT: „Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proorocul…” (1,23; 2,15; 2,23; 3,3; 4,14-16; 8,17; 12,17-21; 13, 14-15; 21, 4-5; 26,56; 27,9-10). A se vedea comparativ cu ceilalţi autori nou-testamentari:

Matei 1:22-23 ²² tou/to de. o[lon ge,gonen i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n u`po. kuri,ou dia. tou/ profh,tou le,gontoj\ ²³ ivdou. h` parqe,noj evn gastri. e[xei kai. te,xetai ui`o,n( kai. kale,sousin to. o;noma auvtou/ VEmmanouh,l( o[ evstin meqermhneuo,menon meqV h`mw/n o` qeo,jÅ

Matei 2:14-15 ¹⁴ o` de. evgerqei.j pare,laben to. paidi,on kai. th.n mhte,ra auvtou/ nukto.j kai. avnecw,rhsen eivj Ai;gupton( <sup>15</sup> kai. h=n evkei/ e[wj th/j teleuth/j ~Hrw,|dou\ i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n u`po. kuri,ou dia. tou/ profh,tou le,gontoj\ evx Aivgu,ptou evka,lesa to.n ui`o,n mouÅ

Matei 2:22-23 ²² VAkou,saj de. o[ti VArce,laoj basileu,ei th/j VIoudai,aj avnti. tou/ patro.j auvtou/ ~Hrw,|dou evfobh,qh evkei/ avpelqei/n\ crhmatisqei.j de. katV o;nar avnecw,rhsen eivj ta. me,rh th/j Galilai,aj( ²³ kai. evlqw.n katw,|khsen eivj po,lin legome,nhn Nazare,t\ o[pwj plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. tw/n profhtw/n o[ti Nazwrai/oj klhqh,setaiÅ

Matei 4:12-16 ¹² VAkou,saj de. o[ti VIwa,nnhj paredo,qh avnecw,rhsen eivj th.n Galilai,anÅ ¹³ kai. katalipw.n th.n Nazara. evlqw.n katw,|khsen eivj Kafarnaou.m th.n paraqalassi,an evn o`ri,oij Zaboulw.n kai. Nefqali,m\ <sup>14</sup> i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. VHsai15 gh/ Zaboulw.n kai. gh/ Nefqali,m( o`do.n qala,sshj( pe,ran tou/ VIorda,nou( Galilai,a tw/n evqnw/n( <sup>16</sup> o` lao.j o` kaqh,menoj evn sko,tei fw/j ei=den me,ga( kai. toi/j kaqhme,noij evn cw,ra| kai. skia/| qana,tou fw/j avne,teilen auvtoi/jÅ

Matei 8:16-17 ¹⁶ VOyi,aj de. genome,nhj prosh,negkan auvtw/| daimonizome,nouj pollou,j\ kai. evxe,balen ta. pneu,mata lo,gw| kai. pa,ntaj tou.j kakw/j e;contaj evqera,peusen( ¹⁷ o[pwj plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. VHsai
Matei 12:15-18 <sup>15</sup> ~O de. VIhsou/j gnou.j avnecw,rhsen evkei/qenÅ kai. hvkolou,qhsan auvtw/| Îo;cloiÐ polloi,( kai. evqera,peusen auvtou.j pa,ntaj <sup>16</sup> kai. evpeti,mhsen auvtoi/j i[na mh. fanero.n auvto.n poih,swsin( <sup>17</sup> i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. VHsai18 ivdou. o` pai/j mou o]n h`|re,tisa( o` avgaphto,j mou eivj o]n euvdo,khsen h` yuch, mou\ qh,sw to. pneu/ma, mou evpV auvto,n( kai. kri,sin toi/j e;qnesin avpaggelei/Å

Matei 13:34-35 ³⁴ tau/ta pa,nta evla,lhsen o` VIhsou/j evn parabolai/j toi/j o;cloij kai. cwri.j parabolh/j ouvde.n evla,lei auvtoi/j( <sup>35</sup> o[pwj plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. tou/ profh,tou le,gontoj\ avnoi,xw evn parabolai/j to. sto,ma mou( evreu,xomai kekrumme,na avpo. katabolh/j Îko,smouÐÅ

Matei 21:3-5 kai. eva,n tij u`mi/n ei;ph| ti( evrei/te o[ti o` ku,rioj auvtw/n crei,an e;cei\ euvqu.j de. avpostelei/ auvtou,jÅ ⁴ tou/to de. ge,gonen i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n dia. tou/ profh,tou le,gontoj\ <sup>5</sup> ei;pate th/| qugatri. Siw,n\ ivdou. o` basileu,j sou e;rcetai, soi prau>j kai. evpibebhkw.j evpi. o;non kai. evpi. pw/lon ui`o.n u`pozugi,ouÅ

Matei 26:53-54 ⁵³ h' dokei/j o[ti ouv du,namai parakale,sai to.n pate,ra mou( kai. parasth,sei moi a;rti plei,w dw,deka legiw/naj avgge,lwnÈ ⁵⁴ pw/j ou=n plhrwqw/sin ai` grafai. o[ti ou[twj dei/ gene,sqaiÈ

Matei 26:55-56 ⁵⁵ VEn evkei,nh| th/| w[ra| ei=pen o` VIhsou/j toi/j o;cloij\ w`j evpi. lh|sth.n evxh,lqate meta. macairw/n kai. xu,lwn sullabei/n meÈ kaqV h`me,ran evn tw/| i`erw/| evkaqezo,mhn dida,skwn kai. ouvk evkrath,sate, meÅ ⁵⁶ tou/to de. o[lon ge,gonen i[na plhrwqw/sin ai` grafai. tw/n profhtw/nÅ To,te oi` maqhtai. pa,ntej avfe,ntej auvto.n e;fugonÅ

Marcu 14:48-49 ⁴⁸ Kai. avpokriqei.j o` VIhsou/j ei=pen auvtoi/j\ w`j evpi. lh|sth.n evxh,lqate meta. macairw/n kai. xu,lwn sullabei/n meÈ ⁴⁹ kaqV h`me,ran h;mhn pro.j u`ma/j evn tw/| i`erw/| dida,skwn kai. ouvk evkrath,sate, me\ avllV i[na plhrwqw/sin ai` grafai,Å

Luke 21:20-22 ²⁰ {Otan de. i;dhte kukloume,nhn u`po. stratope,dwn VIerousalh,m( to,te gnw/te o[ti h;ggiken h` evrh,mwsij auvth/jÅ ²¹ to,te oi` evn th/| VIoudai,a| feuge,twsan eivj ta. o;rh kai. oi` evn me,sw| auvth/j evkcwrei,twsan kai. oi` evn tai/j cw,raij mh. eivserce,sqwsan eivj auvth,n( <sup>22</sup> o[ti h`me,rai evkdikh,sewj au-tai, eivsin tou/ plhsqh/nai pa,nta ta. gegramme,naÅ

Luca 22:36-37 ³⁶ ei=pen de. auvtoi/j\ avlla. nu/n o` e;cwn balla,ntion avra,tw( o`moi,wj kai. ph,ran( kai. o` mh. e;cwn pwlhsa,tw to. i`ma,tion auvtou/ kai. avgorasa,tw ma,cairanÅ ³⁷ le,gw ga.r u`mi/n o[ti tou/to to. gegramme,non dei/ telesqh/nai evn evmoi,( to,\ kai. meta. avno,mwn evlogi,s

Luca 24:44-45 ⁴⁴ Ei=pen de. pro.j auvtou,j\ ou-toi oi` lo,goi mou ou]j evla,lhsa pro.j u`ma/j e;ti w'n su.n u`mi/n( o[ti dei/ plhrwqh/nai pa,nta ta. gegramme,na evn tw/| no,mw| Mwu?se,wj kai. toi/j profh,taij kai. yalmoi/j peri. evmou/Å ⁴⁵ to,te dih,noixen auvtw/n to.n nou/n tou/ sunie,nai ta.j grafa,j\

Ioan 12:37-40 ³⁷ Tosau/ta de. auvtou/ shmei/a pepoihko,toj e;mprosqen auvtw/n ouvk evpi,steuon eivj auvto,n( ³⁸ i[na o` lo,goj VHsaiplhrwqh/| o]n ei=pen\ ku,rie( ti,j evpi,steusen th/| avkoh/| h`mw/nÈ kai. o` braci,wn kuri,ou ti,ni avpekalu,fqhÈ ³⁹ dia. tou/to ouvk hvdu,nanto pisteu,ein( o[ti pa,lin ei=pen VHsai40 tetu,flwken auvtw/n tou.j ovfqalmou.j kai. evpw,rwsen auvtw/n th.n kardi,an( i[na mh. i;dwsin toi/j ovfqalmoi/j kai. noh,swsin th/| kardi,a| kai. strafw/sin( kai. iva,somai auvtou,jÅ

Ioan 15:24-25 ²⁴ eiv ta. e;rga mh. evpoi,hsa evn auvtoi/j a] ouvdei.j a;lloj evpoi,hsen( a`marti,an ouvk ei;cosan\ nu/n de. kai. e`wra,kasin kai. memish,kasin kai. evme. kai. to.n pate,ra mouÅ ²⁵ avllV i[na plhrwqh/| o` lo,goj o` evn tw/| no,mw| auvtw/n gegramme,noj o[ti evmi,shsa,n me dwrea,nÅ

Ioan 17:12 ¹² o[te h;mhn metV auvtw/n evgw. evth,roun auvtou.j evn tw/| ovno,mati, sou w-| de,dwka,j moi( kai. evfu,laxa( kai. ouvdei.j evx auvtw/n avpw,leto eiv mh. o` ui`o.j th/j avpwlei,aj( i[na h` grafh. plhrwqh/|Å

Ioan 18:8-9 ⁸ avpekri,qh VIhsou/j\ ei=pon u`mi/n o[ti evgw, eivmiÅ eiv ou=n evme. zhtei/te( a;fete tou,touj u`pa,gein\ ⁹ i[na plhrwqh/| o` lo,goj o]n ei=pen o[ti ou]j de,dwka,j moi ouvk avpw,lesa evx auvtw/n ouvde,naÅ

Ioan 19:24 ²⁴ ei=pan ou=n pro.j avllh,louj\ mh. sci,swmen auvto,n( avlla. la,cwmen peri. auvtou/ ti,noj e;stai\ i[na h` grafh. plhrwqh/| Îh` le,gousaÐ\ diemeri,santo ta. i`ma,tia, mou e`autoi/j kai. evpi. to.n i`matismo,n mou e;balon klh/ronÅ Oi` me.n ou=n stratiw/tai tau/ta evpoi,hsanÅ

Ioan 19:34-37 ³⁴ avllV ei-j tw/n stratiwtw/n lo,gch| auvtou/ th.n pleura.n e;nuxen( kai. evxh/lqen euvqu.j ai-ma kai. u[dwrÅ ³⁵ kai. o` e`wrakw.j memartu,rhken( kai. avlhqinh. auvtou/ evstin h` marturi,a( kai. evkei/noj oi=den o[ti avlhqh/ le,gei( i[na kai. u`mei/j pisteu,ÎsÐhteÅ ³⁶ evge,neto ga.r tau/ta i[na h` grafh. plhrwqh/|\ ovstou/n ouv suntribh,setai auvtou/Å <sup>37</sup> kai. pa,lin e`te,ra grafh. le,gei\ o;yontai eivj o]n evxeke,nthsanÅ

Romani 8:3-4 ³ To. ga.r avdu,naton tou/ no,mou evn w-| hvsqe,nei dia. th/j sarko,j( o` qeo.j to.n e`autou/ ui`o.n pe,myaj evn o`moiw,mati sarko.j a`marti,aj kai. peri. a`marti,aj kate,krinen th.n a`marti,an evn th/| sarki,( <sup>4</sup> i[na to. dikai,wma tou/ no,mou plhrwqh/| evn h`mi/n toi/j mh. kata. sa,rka peripatou/sin avlla. kata. pneu/maÅ

2. 
   Sf. Evanghelist Matei îşi începe Evanghelia cu o sintagmă pe care o întâlnim şi la începutul Vechiului Testament Bi,bloj gene,sewj VIhsou/ Cristou/ ui`ou/ Daui.d ui`ou/ VAbraa,mÅ Sintagma este apax legomeno în Noul Testament. O întâlnim în Vechiul Testament în formă identică la Fac. 2,4, unde se vorbeşte despre facerea cerului şi pământului şi în Facere 5,1-2, unde se vorbeşte despre facerea omului. Genesis 2:4 ⁴ au[th h` bi,bloj gene,sewj ouvranou/ kai. gh/j Genesis 5:1-2 Genesis 5:1 au[th h` bi,bloj gene,sewj avnqrw,pwn. Sfântul Evanghelist Matei împrumută expresia vechi-testamentară, prin care se indică descrierea facerii cerului şi a pământului, pe de o parte şi facerea omului, pe de altă parte, adică descrierea creaţiei lumii, pentru a numi sau indica descrierea sau cartea care consemnează cartea naşterii Mântuitorului Hristos, percepând acest moment ca pe o nouă creaţie a lumii. Ideea este dezvoltată de teologia biblică (vezi paralela dintre Adam şi Noul Adam la Sf. Pavel) şi literatura patristică a Bisericii. Folosirea acestei sintagme vechitestamentare, cu o rezonanţă atât de puternică şi cu o semnificaţie atât de exactă, nu mai încape nici o îndoială că Sf. Evanghelist Matei îşi articulează Evanghelia sa la Vechiul Testament, nu numai ca limbaj, se înţelege, ci şi teologic.
   

5. 
   Sf. Ev. Matei urmăreşte mai curând teologia decât biografia lui Iisus
   

a. Repere geografice

- Acceptă aceeaşi repartiţie generală a activităţii Mântuitorului: Galileia, în afara Galileii şi Ierusalim.

- Alte indicaţii geografice au mai curând motivaţie teologică (confirmarea proorociilor vechi-testamentare: Naşterea la Betleem, fuga în Egipt prezisă de Osea (11,1) uciderea pruncilor - proorocită de Ieremia (31,15): stabilirea în Nazaret (vezi Ieremia (13,5,7)

- Alte indicaţii geografice au puţin relevanţă (la Marea Galilee, urcând sau coborând din munte, pe cale, în casa la…, etc

b. Repere cronologice

- activitatea publică începe prin indicarea generică „în zilele acelea” (3,1)

- „Atunci” este o altă coordonată de timp pe care Matei o reia de 92 de ori (faţă de 6 ori la Marcu şi 15 la Luca)

- Ca şi la Marcu şi Luca, Matei rezumă activitatea la un an, lucru infirmat de informaţia sigură de la Ioan

- Faptul că Matei grupează atât cuvintele cât şi faptele Mântuitorului în grupe de zece sau şapte (cifre teologice) arată că era mai curând preocupat de sistematizare şi de relevanţa teologică decât de cronologie.

- Matei prezintă lucrurile ilustrativ, cu titlu de exemplu, nu exhaustiv; Activitatea Mântuitorului este concentrată în patru zile – evident prea încărcate - la care se adaugă istorisirea Patimilor.(Vezi 5,1-8,17; 8,18-9,34; 12,1-8, 9-14; 12,22-13,52)

- Matei se îngrijeşte să lege evenimentele unele de altele prin construcţii literare (de ex.: flosirea genitivului absolut, tradus în româneşte prin gerunziu: Văzând Iisus (5,1; 8,18) cunoscând (12,15) aflând ( 4,12; 14,13), ieşind (13,1; 15,21).

- Aceeaşi funcţie de legătură stilistică au şi alte formule, frecvent folosite de Matei: în ziua aceea-  (3,1; 13,1; 22,23); în timpul acela  (21,1; 14,1; 11,25); în momentul acela (18,1; 26,55); de acolo 

c. Predilecţia lui Matei pentru teologie este evidentă. Cuvintele şi faptele consemnate au un rol teologic, o funcţie teologică explicită: aceea de a arăta că Iisus a fost cu adevărat Mesia, Domnul, Fiul lui Dumnezeu

d. Grupând faptele, cuvintele, parabolele, discuţiile, Matei conferă istoriei lui Iisus semnificaţii teologice, dimensiuni mai adânci.

Planul Evangheliei după Matei
Evanghelia după Matei, ca şi celelalte Sfinte Evanghelii sau scrieri nou-testamentare, este un edificiu literar unitar realizat după un anumit plan, pe care este de presupus că Sf. Evanghelist Matei l-a avut în minte înainte de a purcede la redactarea acesteia. Existenţa unui astfel de plan în cazul Evangheliei după Matei este cu atât mai posibilă cu cât aceasta are un evident caracter didactic şi sistematic.

Planul unei lucrări literare ne conduce la descoperirea funcţionalităţii şi, prin urmare a sensului pe care autorul îl atribuie fiecărei părţi componente, mai mari sau mai mici, în structura unitară şi coerentă a Evangheliei. Faptul că anumite evenimente din viaţa Mântuitorului sunt plasate de Sfinţii Evanghelişti în contexte diferite arată intenţia acestora de a sublinia valenţe şi sensuri diferite ale aceluiaşi eveniment. Selecţia diferită a materialului evanghelic – faptul că nu toţi Sfinţii Evanghelişti relatează aceleaşi evenimente sau aceleaşi cuvinte ale Mântuitorului – este determinată desigur de un plan anume al fiecărui Evanghelist. Planul ne ajută să identificăm şi să urmărim firul roşu sau logica care dă coerenţă şi unitate întregului edificiu.

Şi în cazul discutării planului unei Sfinte Evanghelii trebuie să spunem mai întâi că toate cele patru Sfinte Evanghelii urmează în mare un plan comun, întrucât obiectivul lor este comun, acela de a face cunoscută Învăţătura şi faptele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Diferenţele intervin la detalii şi la aspectele particulare sau specifice, dictate de împrejurările scrierii fiecărei Evanghelii, mai ales de destinatarii cărora acestea se adresează şi de obiectivele specifice, urmărite de fiecare evanghelist în parte. Biserica a reţinut în canonul Noului Testament cele patru Sfinte Evanghelii, propunându-ne, evident, un discurs unic, complementar, îmbogăţitor, format din patru discursuri specifice, cu particularităţi, cu aspecte şi accente diferite. Există, aşadar, o parte comună a planului şi o parte specifică fiecărui Sfânt Evanghelist. Un exemplu, între multele posibile: Sf. Ev. Matei, adresându-se iudeo-creştinilor, prezintă genealogia Mântuitorului numai de la Avraam, părintele poporului ales, în timp ce Sf. Ev. Luca, adresându-se păgânilor, prezintă genealogia Mântuitorului până la Adam, părintele tuturor oamenilor. Sf. Ev. Ioan, preocupat să completeze celelalte Evanghelii, prezintă la începutul Evangheliei Sale, „genealogia cerească” a Mântuitorului Hristos, existenţa din veşnicie a Fiului lângă Tatăl. Ceea ce ne interesează aici este sublinierea particularităţii planului Evangheliei după Matei. De altfel identificarea particularităţilor ne ajută şi la identificarea planului.

Strădania exegeţilor de a identifica planul Evangheliei este legitimă întrucât de existenţa şi lectura acestui plan depinde înţelegerea Evangheliei şi în literă, dar mai ales în duhul ei. Duhul unui discurs, indiferent care ar fi acesta, este regăsit în intenţia autorului. Cititorul sau exegetul trebuie să ajungă la a descifra în texte ce a vrut autorul lor să spună. Acesta este un principiu exegetic fundamental şi de bun simţ. Desigur, în cazul textelor sfinte intră în discuţie şi faptul că acestea nu au drept autor numai factorul uman, ci şi pe cel dumnezeiesc. Despre lectura discursului dumnezeiesc al Sfintelor Scripturi vorbeşte Ermineutica biblică, cu care ne-am ocupat pe primul semestru.

În continuare şi pentru a ilustra complexitatea planului Sfintei Evanghelii după Matei voi reproduce câteva din propunerile, cele mai reprezentative şi relativ recente. Vom încheia cu o sinteză critică a principalelor propuneri, realizată de Ulrich Luz, în cel mai bogat şi valoros comentariu la Evanghelia după Matei, publicat în ultimii ani.
Béda Rigaux

Témoignage de l’évangile de Matthieu, Desclée De Brouwer,1967
După B. Rigaux, discursurile, care se disting la Sf. Ev. Matei faţă de ceilalţi sinoptici prin lungimea şi unitatea lor, jalonează întreaga Evanghelie, constituind principalele repere ale planului acesteia. Ele oferă învăţătura specifică şi profundă a Mântuitorului Iisus Hristos.

Tema principală a celor cinci discursuri este una şi aceeaşi: Împărăţia cerurilor, în legătură cu care Sf. Evanghelist subliniază de fiecare dată un aspect caracteristic.

1. 
   Programul Lui Iisus este expus în ceea ce este numit Predica sau Introducerea de pe Munte. Cartă a Împărăţiei cerurilor, Predica de pe Munte conţine noua Dreptate sau Lege care este proclamată în exigenţele ei radicale şi suverane (cap. 5-7)
   
2. 
   Discursul misionar sau Îndrumările misionare colaţionează sfaturi date misionarilor şi prevestiri ale riscurilor pe care le presupune propovăduirea Evangheliei (cap. 10)
   
3. 
   Discursul despre Taina Împărăţiei grupează şapte parabole, subliniind caracterul tainic şi smerit al Împărăţiei, de la vestirea ei şi până la împlinirea glorioasă a acestei (cap. 13)
   
4. 
   Al patrulea discurs reglementează raporturile în sânul comunităţii creştine. Dacă Hristos a venit pentru a sluji şi a suferi, atunci şi ucenicii Lui trebuie să trăiască în smerenie, cu grijă faţă de cei mai mici, îndreptându-se frăţeşte între ei, cu rugăciune comună şi cu iertarea greşelilor (cap. 18)
   
5. 
   În sfârşit, al cincilea discurs reia discursul eshatologic al lui Marcu (cap.13) pe care-l amplifică considerabil, mai ales cu pilde pe tema privegherii (24,45-25,30)
   

Toate cele cinci discursuri sunt urmate de o formulă care introduce tema următoare: Şi sfârşind Iisus de dat aceste învăţături… Kai. evge,neto o[te evte,lesen o` VIhsou/j tou.j lo,gouj tou,touj (7,28; 11,1; 13,53; 19,1; 26,1)

Evanghelia după Matei mai conţine şi alte discursuri, unul chiar la fel de unitar şi apropiat ca lungime celor cinci. Este vorba de cunoscutele vai-uri adresate fariseilor (cap. 23).

Plecând de la cele cinci mari discursuri au fost elaborate multe interpretări şi concluzii privitoare la structura literară a Ev după Matei.

În 1930 B.W.Bacon, exeget american, a lansat teoria că ne aflăm în faţa unui nou Pentateuh. Având în vedere şi raportarea mai mult decât evidentă a Sf. Evanghelist la Vechiul Testament teoria noului Pentateuh pare plauzibilă. Mântuitorul un nou Moise, un nou Legiuitor ; Fericirile şi ceea ce urmează acestora sunt o replică evidentă la Decalog; Noua Lege este dată tot pe un munte, ca şi legea veche (Muntele Sinai) etc.

Pentru a împărţi Ev. după Matei în cinci părţi este nevoie să asociem celor cinci discursuri partea narativă a Evangheliei, care ar trebui să aibă o legătură logică cu discursurile, eventual ca părţi pregătitoare sau introductive la acestea. Acest lucru se verifică în cea mai mare parte:

1. 
   Astfel, cap. 3-4 relatează fapte absolut necesare pentru introducerea Predicii de pe Munte: Botezul lui Iisus, Ispitirea (3,1-4,11), începutul activităţii Sale publice (4,12-17) alegerea ucenicilor (4,18-22) şi atragerea mulţimilor de minunile săvârşite de Iisus (4,23-15)
   
2. 
   A doua secţiune narativă (cap. 8-9) prezintă un tablou cu zece minuni săvârşite de Mântuitorul care pot fi socotite o firească pregătire pentru înţelegerea lucrării misionare a Acestuia şi pentru misiunea Apostolilor. Ultimele versete ale cap. 9 (36-37) constituie o evidentă introducere a Discursului misionar din cap. 10.
   
3. 
   A treia secţiune narativă (cap.11-12) ar servi ca introducere la Discursul Parabolelor Împărăţiei. Aceasta ne prezintă o grupare de episoade şi cuvinte care au drept scop să pună în lumină lucrarea dumnezeiască, caracterul tainic al Împărăţiei
   
4. 
   Ultimele două secţiuni narative(cap. 13,53-17 şi respectiv cap. 19-33) par a avea mai puţină legătură directă cu discursurile care urmează. Li se recunoaşte însă cel puţin funcţia de a pregăti atmosfera pentru ceea ce urmează, este vorba de discursul eclesial (cap. 18) şi cel eshatologic (cap.24-25).
   

Împărţirea Evangheliei după Matei în cinci secţiuni presupune perceperea cap. 1-2 ca o introducere, iar a cap.26-28 (Patimile şi Învierea) ca o concluzie, ceea ce ar conferi acestora, oarecum, un caracter secundar. Acest lucru nu este deloc potrivit mai ales cu ultimele capitole care ţin de esenţialul structurii şi compoziţiei Evangheliei. Este motivul pentru care unii exegeţi nu acceptă această împărţire.

Există, astfel riscul ca exegetul să substituie perspectivei autorului înţelegerea sa, ceea ce nu este corect. În împărţirea unei lucrări trebuie în mod obligatoriu să se ţină seamă de intenţia iniţială a autorului.

UBS Handbook Series

A Handbook on The Gospel of Matthew,

By Barklay M. Newman and Philip C. Stine

New York, 1992
B. Newman şi Ph. Stine socotesc împărţirea Evangheliei după Matei (Ev. Mt.) în cinci părţi depăşită în parte, deşi menţionează faptul că este imposibil să negi existenţa celor cinci sumare sau concluzii cu care se încheie fiecare din cele cinci părţi (7,28; 11,1; 13,53; 19,1; 26,1).

Se încearcă un compromis, socotindu-se că este mai rezonabil să se accepte că Ev. Mt. conţine cel puţin cinci discursuri importante încadrate de un bogat material narativ şi de alte învăţături ale Mântuitorului. În plus trebuie să acceptăm că atât din punct de vedere teologic cât şi cronologic relatările privind naşterea şi patimile trebuie plasate în interiorul acestui plan.

Având în vedere consideraţiile de mai sus şi amintind faptul că Iisus Hristos este personajul central în jurul căruia se desfăşoară totul, sunt planul şi cuprinsul în detaliu de mai jos:

1. 
   Originea şi Persoana lui Iisus Hristos (1,1-4,17)
   
   1. 
      Prin intermediul genealogiei (1,1-17) al istorisirii naşterii (1,18-25), al mărturiei lui Ioan Botezătorul (3,1-12) şi al mărturiei Tatălui din cer (3,13-17), Iisus Hristos este în diverse moduri identificat cu Mesia, Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii, şi Fiul lui Dumnezeu.
      
   2. 
      În continuare, după relatarea întreitei ispitiri (4,1-11), care slujeşte, de asemenea, la definirea identităţii lui Iisus, Acesta îşi începe activitatea în Galileea, împlinind astfel cuvintele lui Isaia proorocul (4,12-16).
      
   3. 
      Versetul 17 al cap. 4 poate fi înţeles ca un sumar referindu-se pe de o parte la ceea ce a avut deja loc şi, pe de altă parte, funcţionând ca o anticipare a ceea ce avea să urmeze.
      

2. 
   Slujirea (activitate) şi Mesajul Mântuitorului Iisus Hristos (4,18-16,20)
   
   1. 
      Activitatea publică a lui Iisus Hristos începe cu chemarea primilor patru ucenici (4,18-22), al căror răspuns se constituie în modelul uceniciei prin excelenţă, aşa cum îl mai găsim descris şi în altă parte în Ev. (9,9-13)
      
   2. 
      După o perioadă scurtă de propovăduire şi vindecări minunate (4,23-25), Iisus învaţă pe ucenicii săi căile Împărăţiei şi compară valorile acesteia cu cele ale Iudaismului tradiţional (5,1-7,28)
      
   3. 
      După întoarcerea din munte, Iisus îşi arată prin numărate mijloace puterea Sa asupra răului de orice fel şi asupra demonilor, ca şi asupra oamenilor şi a naturii (8,1-9,34).
      
   4. 
      Cel de al doilea corp important de învăţături al Ev. Mt. (10,1-11,1) este precedat de un sumar, similar celui care a precedat Predica de pe Munte (vezi 4,23-25 şi 9, 35-38)
      
   5. 
      Cei doisprezece Apostoli - care într-un anume fel reprezintă pe toţi cei care urmau lui Hristos – sunt trimişi să vestească Evanghelia Împărăţiei, li se vorbeşte despre persecuţiile ce au să vină, despre cum trebuie să se poarte şi li se promite o răsplată deosebită (cap. 10)
      
   6. 
      Capitolele 11 şi 12 conţin în principal întrebări şi controverse privind persoana şi autoritatea lui Iisus:
      
      • 
        Ioan Botezătorul, acum în închisoare, se pare că are îndoieli sau doreşte să-i încredinţeze pe ucenicii săi şi trimite mesageri care să-L întrebe pe Iisus dacă El este Mesia (11,2-19);
        
      • 
        cetăţile Horazin şi Betsaida, în care s-au făcut multe minuni, întorc spatele Mântuitorului (11,20-24);
        
      • 
        fariseii şi învăţătorii de lege s-au pronunţat deja că oricine încalcă Sâmbăta (12,1-14) sunt mai curând sub stăpânirea lui Belzebut (12,22-32);
        
      • 
        chiar membri ai familiei lui Iisus vin să discute cu El (12, 33-45)
        
   7. 
      În acest moment crucial al activităţii lui Iisus - când îndoiala şi refuzul se răspândesc în rândul mulţimii - Matei introduce capitolul cu parabolele Împărăţiei, probabil pentru a explica motivul acestei reacţii negative la mesajul Împărăţiei: poporul are mintea închisă, urechile astupate, şi ochii închişi faţă de adevăr (13,15); De aici necesitatea de a recurge la parabole (13,13).
      
   8. 
      După învăţarea prin parabole pe malul Lacului Galileii, Iisus se întoarce în cetatea Sa natală, Nazaret, unde nu mai săvârşeşte nici o minune din pricina lipsei de credinţă a poporului (13,53-58)
      
   9. 
      Ioan Botezătorul, al cărui destin este similar cu cel mal Mântuitorului şi a cărui moarte anticipează pe a Acestuia, este de asemenea respins şi în cele din urmă ucis de Irod Antipa, fiul lui Irod cel Mare (14,1-12)
      
   10. 
       După uciderea lui Ioan Botezătorul, Iisus merge în pustiu unde hrăneşte în chip minunat cinci mii de bărbaţi (14,13-21) şi mai târziu merge pe mare (14, 22-33). Foarte probabil, cele două evenimente minunate au drept scop amintirea trecerii Mării Roşii (Ieşire 14) şi hrănirea minunată a Israeliţilor în pustiu (Ieşire 16).
       
   11. 
       Întorcându-se pe partea de vest a Iordanului, Iisus este întâmpinat de mulţime de oameni care auziseră de El şi care-l aduc bolnavi pe care Acesta îi vindecă.(14,34-36) Atunci vine de la Ierusalim o delegaţie care-L provoacă în problema a ceea ce poate face pe om necurat cu adevărat (15,1-20). În acest context o femeie, de neam străin (cananeancă) – şi prin aceasta „necurată”- face dovada unei credinţe neobişnuite ( 15, 21-28). În continuare, Iisus vindecă mulţi oameni )15, 29-31), înainte de a sătura o mulţime de patru mii de bărbaţi (15,32-39).
       
   12. 
       Cererea Fariseilor şi a Saducheilor de a le oferi semne minunate (16,1-4) ăi oferă lui Iisus ocazia de a atenţiona pe ucenici în privinţa ipocriziei Fariseilor şi saducheilor (16,5-12), care conduce la concluzia asupra activităţii Sale în mijlocul mulţimii şi face loc mărturisirii lui Petru, care face trecerea spre descoperirea care urmează a o face Iisus privitor la persoana Sa numai la cercul mic al ucenicilor (16,13-20).
       
3. 
   Lucrarea şi Descoperirea lui Iisus Hristos (16,21- 20,34)
   
   1. 
      După mărturisirea lui Petru (16,13-20), Iisus le vorbeşte ucenicilor Săi în trei ocazii despre ceea ce îl aşteaptă la Ierusalim – concret, respingerea Lui din partea autorităţilor, moartea şi învierea (16, 21-28; 17, 22-23; 20, 17-19)
      
   2. 
      Şase zile după prima vestire a Patimilor, are loc Schimbarea la faţă a lui Iisus în faţa celor trei ucenici, Petru, Iacob şi Ioan, în timp ce un glas din cer confirmă că El este Fiul lui Dumnezeu (17,1-13)
      
   3. 
      Imediat ce coboară de pe Munte (compară cu 8,1-4) Iisus întâlneşte un om care avea un fiu demonizat, pe care-l vindecă (17, 14-20)
      
   4. 
      În continuare, Matei consemnează episodul cu plata taxei la templu (17,24-27) care pune odată în plus în discuţie raportul dintre credinţa creştină şi Iudaism.
      
   5. 
      Între a doua şi a treia vestire a patimilor Iisus învaţă pe ucenici despre adevărata măreţie şi despre necesitatea iertării (18,1-19,1)
      
   6. 
      În această perioadă în care Iisus stă departe de mulţime, îi învaţă pe ucenici alte lucruri centrale ale mesajului Său despre Împărăţie:
      
      • 
        despe căsătorie (19,1-12)
        
      • 
        despre smerenie şi măreţie (19,13-15; 20, 20-28)
        
      • 
        despre avere (19,16-30)
        
      • 
        despre bunătatea lui Dumnezeu (20,1-16)
        
   7. 
      Cei doi orbi la Ierihon (20, 29-34) au o semnificaţie mai mare decât poporul Ierusalimului, a cărui primire entuziastă se va transforma în scurt timp în ostilitate.
      
4. 
   Moartea şi Învierea lui Iisus ( 21, 1-28-20)
   
   1. 
      Deşi Iisus este bine primit în Ierusalim (21,1-11), activitatea Sa în templu (21,12-17) provoacă pe arhierei şi pe bătrânii poporului în problema autorităţii lui Iisus (21,23-27). Iisus le răspunde cu trei parabole (21,28-32; 21, 33-46; 22, 1-14).
      
   2. 
      După ce este întrebat în legătură şi cu alte probleme importante (22, 15-22; 22, 23-33; 22, 34-40), Iisus pune singur problema relaţiei dintre David şi Mesia (22, 41-46) denunţând ipocrizia Fariseilor şi a învăţătorilor de lege ( 23,1-36).
      
   3. 
      Singur cu ucenicii, Iisus le vorbeşte despre distrugerea Ierusalimului şi despre evenimentele apocaliptice ce aveau să vină (24,1-31), ca un îndemn la priveghere (25,1-13) şi credincioşie (25, 25,14-30) din partea ucenicilor (24, 32-51),
      
   4. 
      Dar, mai presus de toate, Iisus le zugrăveşte judecata viitoare (25, 31-46), lucru ce are drept scop să trezească pe cititorii Evangheliei cu privire la împrejurările în care şi când vor întâlni pe Fiul Omului şi când va trebui să răspundă la judecata din urmă.
      
   5. 
      În cele din urmă, după ce a fost trădat de Iuda (26,47-56), după ce Petru s-a lepădat de El (26,69-75), şi după ce a fost respins de poporul său (26,57-67), Iisus este răstignit (27,32-44)
      
   6. 
      Moartea Sa are efecte miraculoase (27,45-56), după cum nu mai puţin minunată este Învierea Sa (28,1-10).
      
   7. 
      Evanghelia se încheie cu misiunea pe care Iisus o încredinţează ucenicilor Săi, aceea de a propovădui mesajul Său în toată lumea, cu făgăduinţa de a fi cu ei totdeauna până la sfârşitul veacurilor (28,15-20)
      

C. H. Lohr, în Catholic Biblical Quarterly, 23 (1961), p. 427.

Adoptat şi de The New Jerome Biblical Commentary (Edited by Raymond E. Brown, Joseph A. Fitzmyer şi Roland E. Murphy, 1990)
Planul propus de Lohr se bazează pe simetria caracteristică compoziţiilor literare antice şi pe folosirea conceptelor de inclusio, chiasm sau citirea în cruce.

În acest caz Matei ar fi compus Evanghelia sa alternând relatarea sau istorisirea unor evenimente cu redarea unor cuvântări sau discursuri ale Mântuitorului, construite în jurul unei secţiuni centrale, constituită de o colecţie de şapte parabole despre Împărăţia cerurilor.

Această împărţire reţine ca punct structura centrată pe cele cinci mari discursuri, pe care le integrează însă într-un context mai generos. Ea nu acceptă însă ideea „Pentateuhului” lui Matei – împărţire în cinci cărţi, fiecare conţinând o parte narativă şi un discurs – pentru faptul că lasă în afara planului relatarea patimilor şi a Învierii.

A. 1-4 Secţiune narativă – Naşterea şi începutul activităţii

B. 5-7 Cuvântare – Fericirile, Intrarea în Împărăţie

C. 8-9 Secţiune narativă – Autoritate şi Chemare

D. 10 Cuvântare – Discursul misionar

E. 11-12 Secţiune narativă – Refuzul din partea contemporanilor („neamului acestuia”)

F. 13 Cuvântare – Parabolele Împărăţiei

E. 14-17 Secţiune narativă – Recunoaşterea de către Ucenici

D. 18 Cuvântare – Discursul privind comunitatea sau discursul eclesial

C. 19-22 Secţiune narativă – Autoritate şi chemare

B. 23-25 Cuvântare – Discursul eshatologic. Venirea Împărăţiei

A. 26-28 Secţiune narativă – Moartea şi Naşterea din nou
Împărţirea conţinutului Evangheliei după Matei, urmând planul lui Lohr:

Primele titluri aparţin lui Lohr, celelalte, atunci când apar sunt diferite şi propuse de trad. neogreacă (Η Καινη Διαθηκη. Το προτωτυπο κειμενο με μεταφραση στη δημοτικη. Αθηνα, 1989). În paranteze drepte sunt trecute locurile paralele.

1. 
   Naşterea şi începutul activităţii (1,1-4,22)
   
   1. 
      Genealogia lui Iisus (1,1-17) – Strămoşii lui Iisus. [Lc.3,23-38]
      
   2. 
      Naşterea lui Iisus (1,18-25) [Lc 2,1-7]
      
   3. 
      Magii de la Răsărit (2,1-12) – Închinarea Magilor
      
   4. 
      Fuga în Egipt (2,13-15)
      
   5. 
      Uciderea pruncilor (2,16-18)
      
   6. 
      Întoarcerea din Egipt (2,19-23)
      
   7. 
      Predica Sf. Ioan Botezătorul (3,1-12) [Mc 1,1-8; Lc 3,1-9.15-17; In 1,19-28]
      
   8. 
      Botezul lui Iisus (3,13-17) [Mc 1,9-11; Lc 3,21-22]
      
   9. 
      Ispitirea lui Iisus (4,1-11) [Mc 1,12-13; Lc 4,1-13]
      
   10. 
       Începutul activităţii lui Iisus în Galileea (4,12-17) [Mc 1,14-15; Lc 4,14-15]
       
   11. 
       Chemarea Ucenicilor (4,18-22) [Mc 1,16-20; Lc 5,1-11]
       

2. 
   Predica de pe Munte (4,23-7,29)
   
   1. 
      Introducere (4,23-5,2) /Activitatea în Galileea/ [ Lc 6,17-19]
      
   2. 
      Exordium (5,3-16)
      
      1. 
         Fericirile (5,3-12) [Lc 6,20-23]
         
      2. 
         Sarea şi lumina lumii (5,13-16) [Mc 9,50; Lc 14, 34-35]
         
   3. 
      Noua Morală. Principiile sale fundamentale şi şase exemple (5,17-48) /Iisus şi legea/
      
      1. 
         Cea mai înaltă dreptate (5,17-20)
         
      2. 
         Uciderea (5,21-26)
         
      3. 
         Adulterul (5,27-30)
         
      4. 
         Divorţul (5,31-32) [Mt 19,9; Mc 10,11-12; Lc 16,18]
         
      5. 
         Jurământul (5,33-37)
         
      6. 
         Legea talionului (5,38-42) [ Lc 6,29-30]
         
      7. 
         Iubirea vrăşmaşilor (5,43-48) /Iubirea faţă de aproapele/ [Lc 6,27-28.32-36]
         
   4. 
      Noua perspectivă asupra faptelor dreptăţii (6,1-18)
      
      1. 
         Milostenia (6,1-4) /Adevărata milostenie/
         
      2. 
         Rugăciunea (6,5-15) /Adevărata rugăciune/
         

/Rugăciunea domnească/ [Lc 11,2-4]

1. 
   Postul (6,16-18) /Postul adevărat/
   
1. 
   Alte sfaturi (6,19-7,12)
   
   1. 
      Comoară în cer (6,19-21) /Adevărata comoară/ [Lc 12, 33-34]
      
   2. 
      Luminătorul trupului (6,22-23) [Lc 11,33-36]
      
   3. 
      Dumnezeu şi Mamona (6,24) /Dumnezeu şi banii/ [Lc 16,13]
      
   4. 
      Grija de cele trebuincioase vieţii (6,25-34) [Lc 12,22-34]
      
   5. 
      Nu judecaţi (7,1-6) /Judecata/ [Lc 6, 37-38.41-42]
      
   6. 
      Cereţi, căutaţi, bateţi (7,7-12) /Împlinirea rugăciunilor. Regula de aur/ [Lc 11,9-13]
      
2. 
   Concluzii la predica de pe Munte (7,13-27)
   
   1. 
      Poarta cea strâmtă (7,13-14) [Lc. 13,24]
      
   2. 
      Judecata după roade (7,15-20) /Profeţii mincinoşi/ [Lc 6,43-44]
      
   3. 
      Un episod descris în lumina Judecăţii viitoare (7,21-23) /Adevăratul ucenic/ [Lc 13,25-27]
      
   4. 
      Casa clădită pe piatră şi casa clădită pe nisip (7,24-29) /Parabola cu cele două case/ [Lc 6,47-49]
      

………………………../Iisus adevăratul Învăţător/ (7,28-29)

3. 
   Autoritate şi chemare (8,1-9,38)
   
   1. 
      Curăţirea unui leprosul (8, 1-4) [Mc 1,40-45; Lc 5,12-16]
      
   2. 
      Vindecarea slugii sutaşului (8, 5-13) [Lc 7,1-10; In 4,43-54]
      
   3. 
      Vindecarea soacrei lui Petru (8,14-15) [Mc 1,29-34; Lc 4,38-41]
      
   4. 
      Vindecări făcute spre seară (8,16-17)
      
   5. 
      Despre urmarea lui Iisus (8,18-22) /Premise ale uceniciei/ [Lc 9,57-62]
      
   6. 
      Liniştirea furtunii pe mare (8,23-27) [Mc 4,35-41; Lc 8,22-25]
      
   7. 
      Vindecarea demonizaţilor din Gadara (8,28-34) [Mc 5,1-20; Lc 8,26-39]
      
   8. 
      Vindecarea unui paralitic (9,1-8) [Mc 2,1-12; Lc 5,17-26]
      
   9. 
      Chemarea vameşului Matei (9,9-13) [Mc 2,13-17; Lc 5,27-32]
      
   10. 
       Întrebări despre post (9, 14-17) Mc 2,18-22; [Lc 5,33-39]
       
   11. 
       Vindecarea fiicei dregătorului (9, 18-26) /…şi vindecarea femeii cu scurgere de sânge/ Mc 5,21-43; [Lc 8,40-56]
       
   12. 
       Vindecarea a doi orbi (9,27-31)
       
   13. 
       Vindecarea unui demonizat mut şi surd (9, 32-34)
       

…………………………/Diferite vindecări/ (9, 35)

1. 
   Mila lui Iisus (9, 35-38) /Iisus şi Israeliţii/
   
1. 
   Discursul misionar (10,1-42)
   
   1. 
      Misiunea celor doisprezece Apostoli (10,1-4) [Mc 3,13-19; Lc 6,12-16]
      
   2. 
      Trimiterea celor doisprezece (10,5-16) /Îndrumări pentru misiune/ [Mc 6,6-13; Lc 9,1-6]
      
   3. 
      Cum să facă faţă viitoarelor persecuţii (10, 17-25) /Reacţia lumii faţă de misiunea celor doisprezece/ [Mc 13,9-13; Lc 12,2-7; 21, 12-19]
      
   4. 
      Teama justificată şi teama nejustificată (10,26-31)
      
   5. 
      A mărturisi pe Iisus în faţa oamenilor (10,32-39)
      
      • 
        /Necesitatea mărturisirii (10,32)/ [Lc 12,8-9]
        
      • 
        /Cearta între oameni (10,34-36)/ [Lc 12,52-53]
        
      • 
        /Dragostea pentru Hristos aduce cu sine o stare de criză/ (10,37-39) [Lc 14, 26-27]
        
   6. 
      Răsplata ucenicilor (10,40-42) /Atitudinea faţă de Apostoli/ [Mc 9,41]
      
2. 
   Refuzul acestui neam de a primi pe Iisus (11,1-12,50)
   
   1. 
      Iisus Botezătorul şi Iisus (11,1-19)
      
      • 
        /Întrebarea lui Ioan/ (11,1-6) [Lc 7,18-23]
        
      • 
        /Persoana lui Ioan/ (11,7-15) [Lc 7,24-35]
        
      • 
        /Reacţia contemporanilor lui Iisus/ (11,16-24) [Lc 10,13-15]
        
   2. 
      Vai-uri adresate unor cetăţi (11,20-24)
      
   3. 
      Mulţumirea lui Iisus adresată Tatălui şi chemarea lui Iisus adresată celor osteniţi (11,25-30) /Descoperirea făcută către cei smeriţi/ [Lc 10,21-22]
      
   4. 
      Culegere de spice de grâu în zi de sâmbătă (12,1-8) /Păstrarea sâmbetei/ [Mc 2,23-28; Lc 6,1-5]
      
   5. 
      Vindecarea omului cu mâna uscată (12, 9-14) /Vindecare în zi de Sâmbătă/ [Mc 3,1-6; Lc 6,6-11]
      
   6. 
      Robul ales (12, 15-21) /Profeţia lui Isaia despre Iisus/
      
   7. 
      Iisus şi Belzebul (12, 22-32) /Puterea lui Iisus asupra demonilor/ [Mc 3,20-27; Lc 11,14-23]
      

- /Păcatul împotriva Duhului Sfânt/ (12, 31-32) [Mc 3,28-30; Lc 12,10]

1. 
   Copacul şi roadele sale (12, 33-37) /Cuvintele judecă pe oameni/ [Lc 6,43-45]
   
2. 
   Semnul lui Iona (12,38-42) [Mt 16,1-4; Mc 8,11-12; Lc 11,29-32]
   
3. 
   Întoarcerea duhului rău (12,43-45) [Lc 11,24-26]
   
4. 
   Familia lui Iisus (12,46-50) /Mama şi fraţii lui Iisus/ [Mc 3,31-35; Lc 8,19-20]