Evanghelia după Matei
V.Moartea şi Învierea 26,1-28,20)
Yüklə 320,38 Kb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Ulrich LUZ, MATTHEW 1-7, A Continental Commentary , Fortress Press Miniapolis, 1992
- I. 3-7; II. 8-10; III. 1-13, 52; IV. 13, 53-18, 35; V. 19-25;
- Modelul centrului (chiastic).
- Analiza structurilor literare mai mici Matei pune la un loc materiale asemănătoare din punct de vedere formal sau al conţinutului.
- Există o evidentă corespondenţă între diferitele materiale care sunt incluse în Evanghelie
- În compoziţia fragmentelor Matei ţine seamă şi de anumite numere. Numărul trei pare a fi cel mai important, dar şi altele, precum doi, patru sau şapte.
- Matei revine asupra temelor sale prin repetarea unor cuvinte cheie
- Matei punctează temele sale prin propoziţii (versete) cheie, centrale sau enunţuri cu caracter general, de principiu
- Matei iubeşte compoziţiile chiastice
V.Moartea şi Învierea 26,1-28,20)
Ulrich LUZ, MATTHEW 1-7, A Continental Commentary, Fortress Press Miniapolis, 1992 U. Luz prezintă o sinteză a soluţiilor celor mai importante propuse pentru planul Ev. Mt, considerând că s-au impus trei direcţii sau modele în estimarea structurii sau planului EM 1. Modelul Pentateuhului - având ca pretext cele cinci mari discursuri ( 5-7; 10; 13; 18; 23-25). Acceptând că fiecare discurs este precedat de o naraţiune, cele cinci cărţi ar fi:
La acestea s-ar adăuga cap. 1-2 ca Introducere şi cap 26-28 drept Concluzii Împărţire în cinci cărţi este posibil dar nu necesar să trimită la Pentateuh, în care caz EM ar fi noua Lege (Tora), iar Iisus Noul Moise. Această soluţie nu rezolvă, după Luz, legătura logică dintre naraţiune şi discurs. Multe din discursuri au continuitate logică şi cu naraţiunile care urmează. Vezi ex. cap. 5-7 care se leagă mai bine cu unitatea 8-9 (Iisus al cuvântului şi Iisus al faptei). 2. Modelul centrului (chiastic). EM ar fi construită chiastic, în jurul unui centru. În cele mai multe cazuri centrul este considerat a fi cap. 13 - Parabolele Împărăţiei, celelalte secţiuni fiind articulate chiastic acestui centru: Cap.1-4 corespunde cu 26-28; Predica de pe Munte cu Discursul eshatologic etc. Argumente: discursurile lungi (5-7 şi 23-25) sunt paralele, la fel şi discursurile mai scurte (10 cu 18). 3. Modelul Marcu. Ev. Mt. ar urma fidel Ev. după Marcu, împărţită în două marii secţiuni. Ev. Mt. ar avea limita despărţitoare între 16,20 şi 16,21, după mărturisirea lui Petru. Propoziţia de început a celei de a doua secţiuni - VApo. to,te h;rxato o` VIhsou/j deiknu,ein toi/j maqhtai/j auvtou (16:21)/- corespunde cu fraza de început a primei secţiuni - VApo. to,te h;rxato o` VIhsou/j khru,ssein kai. le,gein\(4:17); Cele două secţiuni ar corespunde celor în care este împărţită Ev. Mc.: prima parte consacrată activităţii în Galileea şi a doua parte consacrată itinerariului spre Ierusalim şi patimilor. În acest caz cap. 1-4,16 constituie Introducerea, iar firul roşu al EM ar fi naraţiunea şi nu expunerea învăţăturii în cele cinci discursuri.
- Repetarea unor formule nu poate fi un reper, deoarece Matei foloseşte frecvent propoziţii tipizate. - Secţiunile lui Matei nu corespund cu Marcu, pentru că numai începând cu cap. 12 Matei urmez fidel pe Marcu, în timp ce în cap.3-11 predomină conţinutul diferit de Marcu. - Matei foloseşte des versete sau pericope cu funcţii de tranziţie, de legătură. Acestea sunt uşor de identificat deoarece au o legătură logic şi cu ceea ce precede şi cu ceea ce urmează. Iată câteva exemple: - 4,17; 4,23-5,2; 5,20; 6,1; 10,16,26 - fraze caracteristice: Kai. evge,neto o[te evte,lesen o` VIhsou/j 7,28 (vezi şi 11,1; 13,53; 19,1; 26,1) - expresii caracteristice: VEn evkei,nw| tw/| kairw/| sau similare 12,1 (3,1; 14,1) - particule favorite: To,te 3,13 (4,1; 11,20; 15,1; 18,21; 19,13; 20,20; 21,1; 27,3 etc.) sau VApo. to,te 4,17 (16,21; 26,16;). Concluzia ar fi că Matei nu are în intenţie delimitări în secţiuni mari, prin urmare, astfel de secţiuni nu pot fi uşor delimitate. Luz este de părere că Matei este mai curând atent în alcătuirea secţiunilor mici ale Evangheliei şi mai puţin interesat de marile secţiuni. De aceea se concentrează asupra analizei secţiunilor mici.
Ex.: colecţia de minuni (cap. 8-9); de parabole (cap. 13); discursul împotriva fariseilor (cap. 23) şi celelalte discursuri ca atare. Acest principiu de aranjare nu este nou, îl întâlnim şi la Q şi la Marcu. Noutatea la Matei constă în aceea că Mt acordă o anumită funcţie unităţilor textuale astfel formate – vezi colecţia de minuni după predica de pe Munte şi înainte de cuvântul misionar. La fel colecţia de parabole din cap. 21,28-22,14 care pregătesc clar „socoteala” fială cu Israel.
Primul şi ultimul discurs sunt cele mai lungi, al doilea şi al patrule discurs sunt cele mai scurte, cel de la mijloc este de mărime medie. Mai pot fi identificate şi alte simetrii: 2, 1-12 şi 2,13-23; 5,21-32 şi 5,33-48; 8,1-17 şi 8,18-34; 9,1-17 şi 9,18-34; 18,1-14 şi 18, 21-35; 24,4-41 şi 25,14-46; etc.
De exemplu, Matei împarte în trei secţiuni fiecare din următoarele pericope: 1,18-2,23, 5,21-7,11; 5,21-32; 5, 33-48; 6,1-18; 6,19-7,11; 6,19-24; 7,1-11; 8,1-17; 9,1-17; 13,1-52; 18,1-35; cap. 23; 24,4-25,46; De altfel, împărţirea în trei este un principiu de sistematizare frecvent întâlnit în literatura iudaică ca şi în discursul oral. Celelalte numere sunt mai puţin importante. Totuşi, a se vedea numărul şapte în prezentarea genealogiei sau a parabolelor din cap. 13 sau în cap. 23.
Îngerul Domnului – de 4 ori în pericopa 1,18-2,23 pentru a accentua faptul că totul se desfăşoară sub directa îndrumare a Domnului. Dreptate – de 5 ori în Predica de pe Munte (5-7) Judecată - de 7 ori în pericopa 11,20-12,45 Fariseu – de 4 ori în pericopa 12,1-45 Mulţime – de 16 ori în pericopa începând cu cap. 14 A urma - de 9 ori în cap. 8 şi u.
EVANGHELIEI DUPĂ MATEI Structura pe capitole
Împărţirea pe capitole şi versete nu respectă totdeauna coerenţa logică a discursului. Reamintim faptul că împărţirea pe capitole şi versete este foarte târzie, iniţial textul Evangheliei după Matei, ca şi al celorlalte scrieri nou-testamentare, fiind unul compact, fără nici un fel de împărţire. Din raţiuni didactice, însă, propunem mai jos structura pe capitole a Evangheliei după Matei. În felul acesta se poate memora şi identifica mai uşor unde redă Sf. Evanghelist Matei un eveniment sau altul, un cuvânt sau altul. Cele unsprezece părţi mari indicate cu cifre romane trimit la o posibilă împărţire a Sfintei Evanghelii, împărţire care ţine seamă mai curând de desfăşurarea istorisirii ca atare. Titlurile încearcă să surprindă cât mai fidel conţinutul fragmentului respectiv. Uneori ele indică generic problema, alteori, acolo unde a fost cu putinţă exprimarea în puţine cuvinte, indică şi soluţia. Personal aş fi preferat generalizarea celei de a doua variante. A nu se uita trăsăturile Sfintei Evanghelii după Matei comune cu cele ale celorlalte trei Sfinte Evanghelii şi mai ales cu ale celorlalte două Evanghelii sinoptice: a. Istorisirea vieţii şi activităţii Fiului lui Dumnezeu întrupat, care - începe cu naşterea şi momentul Sf. Ioan Botezătorul, - continuă cu vestirea Evangheliei Împărăţiei şi înfăptuirea semnelor minunate care arată puterea dumnezeiască a lui Iisus şi în acelaşi timp inaugurarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi - sfârşeşte cu patimile, moarte şi Învierea Acestuia. b. Iisus Hristos este Mesia cel făgăduit de Dumnezeu poporului ales prin profeţi şi odată cu venirea lui se inaugurează timpurile mesianice care coincid cu inaugura Împărăţiei cerurilor şi inaugura rea timpurilor eshatologice c. Contemporanii Mântuitorului, cu excepţia unui număr restrâns de ucenici, nu ajung să-L înţeleagă, nu-L recunosc ca Mesia, îi resping învăţătura şi în cele din urmă îl răstignesc A se avea în vedere, însă, trăsăturile specifice ale Evangheliei după Matei: a. Evanghelia după Matei este scrisă în dialog direct, ca replică sau în continuarea Vechiului Testament. Ea demonstrează că persoana lui Iisus ca, de altfel şi toate faptele lui împlinesc profeţiile vechi-testamentare, pe de o parte, iar, pe de altă parte, Învăţătura sa nu desfiinţează ci plineşte în sensul întregirii Legea vechi testamentară. A se vedea şi posibila împărţire a Evangheliei în cinci cărţi, cu trimitere la Pentateuh. b. Evanghelia după Matei are un evident caracter didactic, Sfântul Ev. Matei grupând şi sistematizând materialul informativ pe care-l are la dispoziţie. Aşa rezultă cele cinci mari discursuri ale Mântuitorului, care încep cu Predica de pe Munte – discurs cu un evident caracter programatic – şi sfârşesc cu Discursul eshatologic. c. Iisus Hristos este prezentat mai clar decât în celelalte Evanghelii într-o dublă ipostasă, aceea de Învăţător şi aceea de Făptuitor (Vindecător): Propovăduia Evanghelia Împărăţiei şi vindeca toată boala în popor. Aceste două componente ale activităţii Sale sunt anunţate şi semnalate deseori de Sf. Ev. Matei în cunoscutele sumare şi ilustrate constant pe parcursul istorisirii. d. Sf. Evanghelist Matei este interesat în mod special de sensul teologic al celor relatate şi nu de simpla consemnarea a acestora. Acestui motiv se datorează, între altele, şi caracterul mai succint ale relatărilor Sf. Ev Matei, care renunţă la multe detalii, întâlnite la ceilalţi Evanghelişti. e. Este urmărită dintru început tensiunea dintre Iisus şi contemporanii Săi, punctându-se caracterul răutăcios al întrebărilor şi al comentariilor acestora, insensibilitatea faţă de minunile săvârşite mai ales a cetăţilor martore a celor mai multe minuni. Legat de această problemă este în repetate rânduri reluată tema judecăţii, invocându-se ziua aceea în care vor da seama cei care nu primesc propovăduirea Mântuitorului sau a ucenicilor, în ciuda puterii cuvântului Lui şi a evidenţelor faptelor. f. Pe fondul acestei tensiuni este criticată erminia strâmtă a iudeilor care reducea făgăduinţa dumnezeiască numai la poporul ales şi este anunţată deschiderea făgăduinţei lui Dumnezeu către toate neamurile. Dumnezeu rămâne fidel făgăduinţei Sale, trimiţând pe Fiul Său la poporul ales şi chemându-l mai întâi pe acesta, dar făgăduinţa Sa are în vedere pe toţi oamenii. h. Evanghelia după Matei, mai mult ca celelalte, subliniază erminia greşită a Legii, la care ajunsese iudeii, evidentă mai ales în absolutizarea acesteia şi corectează această erminie, punctând faptul că Legea nu este un scop, ci un mijloc, nu este un stăpân, ci un slujitor al omului şi, în nici un caz nu este mântuitoarea în sine. Aceste câteva coordonate pot ajuta o memorare mai corectă a principalelor părţi din cuprinsul Evanghelie după Matei, cu atenţia de a se raporta totdeauna partea la întreg. Pentru o perspectivă comparativă indicăm şi locurile paralele.
|