Evanghelia după Matei

XIII.VAI-URILE ŞI DISCURSUL ESHATOLOGIC (23,1-25,46)

Capitolul 23

47. 
    Vai-urile împotriva fariseilor şi cărturarilor (23,1-36)
    
    1. 
       /Antiteza dintre farisei şi Ucenici/ (23,1-12) [Mc 12,38-40; Lc 11,37-52; 20,45-47]
       
    2. 
       /Vai-urile la adresa fariseilor şi cărturarilor/ (23,13-36)
       
48. 
    Plângerea Ierusalimului (23,37-39) /Iisus şi Ierusalimul/ [Lc 13, 34-35]
    

Capitolul 24

1. 
   Distrugerea Templului şi începutul tânguielilor (24,1-14)
   
   • 
     /Prevestirea distrugerii Ierusalimului/ (24,1-2) [Mc 13,1-2; Lc 21,5-6]
     
   • 
     Sfârşitul lumii (24,3-35) [Mc 13,3-31; Lc 21,7-33)]
     
2. 
   Strâmtorarea cea mare (24,15-28)
   
3. 
   Lecţia smochinului (24,32-35)
   
4. 
   Ziua şi ceasul sfârşitului nu sunt cunoscute (24,36-44) /Venirea pe neaşteptate a sfârşitului/ [Mc 13,32-37; Lc 17,26-30.34-36]
   
5. 
   Sluga credincioasă şi sluga necredincioasă (24,45-51) [Lc 12,41-48]
   

Capitolul 25
a. Pilda celor zece fecioare (25,1-13)

b. Pilda talanţilor (25,14-30) [Lc 19,11-27]

c. Judecata neamurilor (25,31-46) /Cum va fi judecată lumea/

XIV.PATIMILE, MOARTEA ŞI ÎNVIEREA LUI IISUS 26,1-28,20)

Capitolul 26

6. 
   Sfatul uciderii lui Iisus (26,1-5) [Mc 14,1-2; Lc 22,1-2; In 11,45-53]
   
7. 
   Ungerea din Betania (26,6-13) [Mc 14,3-9; In 12,1-8]
   
8. 
   Trădarea lui Iuda (26,14-16) [Mc 14,10-11; Lc 22,3-6]
   
9. 
   Cina cea de taină (26,17-25) [Mc 14,12-26; Lc 22,7-23; In 13,21-30]
   
10. 
    Instituirea Dumnezeieştii Euharistii (26,26-30)
    
11. 
    Vestirea lepădării lui Petru (26,31-35) [Mc 14,27-31; Lc 22,31-34; In 13,36-38]
    
12. 
    Rugăciune din Ghetsimani (26,36-46) [Mc 14,32-42; Lc 22,39-46]
    
13. 
    Prinderea lui Iisus (26,47-56) [Mc 14,43-52; Lc 22,47-53; In 18,1-11]
    
14. 
    Iisus înaintea Sinedriului (26,57-68) [Mc 14,53-65; Lc 22, 54-55. 63-71; In 18,12-14.19-24]
    
15. 
    Lepădarea lui Petru (26,69-75) [Mc 14,66-72; Lc 22,54-62; In 18,15-18.25-27]
    

Capitolul 27

49. 
    Iisus adus la Pilat (27,1-2) [Mc 15,1, Lc 23,1-2; In 18,28-32]
    
    1. 
       Moartea lui Iuda 27,3-10) [Fapte 1,18-19]
       
    2. 
       Iisus interogat de Pilat (27,11-14)
       
    3. 
       Iisus condamnat la moarte (27,15-26) [Mc 15,2-15; Lc 23,3-5.13-15; In 18,33-19,16]
       
    4. 
       Iisus batjocorit de soldaţi (27,27-31) [Mc 15,16-26; In 19,2-3]
       
    5. 
       Răstignirea lui Iisus (27,32-44) [Mc 15,21-32; Lc 23,26-43; In 19,16b-27]
       
    6. 
       Moartea lui Iisus (27,45-56) [Mc 15,33-39; Lc 23,44-48; In 19, 28-30]
       
    7. 
       Punerea în mormânt (27,57-61) [Mc 15,42-46; Lc 23, 50-54; In 19, 38-42]
       
    8. 
       Paza mormântului (27, 62-66)
       

Capitolul 28
a. Învierea lui Iisus (28,1-10) [Mc 16, 1-8; Lc 24,1-12; In 20,1-10]

b. Raportul gărzii de la paza mormântului (28,11-15)

c. Trimiterea ucenicilor la misiune (28,16-20) [Mc 16,14-18; Lc 24,36-49; In 20,19-23; Fapte 1,6-8]

Teme centrale în Evanghelia după Matei
Tema centrală este comună cu celelalte trei Evanghelii: Iisus Hristos este Mesia, Izbăvitorul făgăduit de Dumnezeu prin profeţi, aşteptat de iudei.

1. 
   Prin El, mai concret prin moartea Sa pe cruce şi prin Înviere se inaugurează Împărăţia lui Dumnezeu, despre care Acesta vorbeşte şi pe care o anticipează prin semnele pe care le săvârşeşte. Schimbarea la faţă este evenimentul prin care Împărăţia lui Dumnezeu este manifestată evident. Cei trei ucenic sunt cei care nu mor înainte de a vedea Împărăţia lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom)
   
2. 
   Momentul venirii lui Mesia echivalează cu o intervenţie radical nouă a lui Dumnezeu în istorie. Fapt sugerat de Matei prin „naşterea din Fecioară” (S. Agouridis) şi de la Duhul Sfânt şi evidenţiat prin minunile săvârşite de Mântuitorul Hristos care arată dumnezeirea Acestuia şi puterea prin care El restaurează starea de normalitate a lumii.
   
3. 
   Vremurile mesianice coincid cu sfârşitul unei perioade în istoria lumii şi cu un nou început, cu o schimbare radicală. Începe o epocă nouă, o lume nouă.
   
4. 
   Acest moment este în egală un moment de judecată, de bilanţ pentru lumea de până atunci. Judecata este efectuată direct prin reflectarea în Adevăr a lumii. Orice întâlnire cu Dumnezeu este în sine o judecată pentru că echivalează cu o confruntarea sau oglindire cu Adevărul deplin, din care reiese măsura ta sau a lumii tale. Este motivul pentru care nu este deloc comodă întâlnirea omului cu Dumnezeu.
   
5. 
   Judecata este un reper fundamental. Matei este cel care consemnează discursul eshatologic al Mântuitorului care sfârşeşte cu scena judecăţii. Criteriile judecăţii arată mila lui Dumnezeu. Nu sunt investigate faptele mari şi multe ci atitudinea faţă de cei lipsiţi. Judecata este invocată de Matei în multe rânduri. Refuzul de a răspunde vestirii Evangheliei (cap. 10). Condamnarea smochinului neroditor (cap. 21).
   
6. 
   Întâlnirea cu Dumnezeu recuperează adevărul esenţial conform căruia omul şi lumea există prin Dumnezeu, nu există prin sine, sunt dependente întru totul de Dumnezeu. Este incriminată în mod direct orice tendinţă de suficienţă de sine, orice amăgire de încercare a unei existenţe prin sine, de fapt, este incriminată inerţia îngerilor căzuţi, a diavolului.
   
7. 
   Confruntarea ilustrată de Matei este cea care se produce în sânul poporului ales. Iudeii ar fi acceptat un Mesia eliberator, dar care ar realizat această eliberare cu instrumente omeneşti, de aceea s-au amăgit cu imaginea unui Mesia politic şi a unei împărăţii pământeşti. Ar fi vrut, în plus ca această eliberare să se facă prin ei.
   
8. 
   Matei identifică în poporul ales instaurată tendinţa emancipării de sub tutela lui Dumnezeu, tendinţa existenţei prin sine, adică tendinţa luciferică. Este motivul pentru care, prezenţa lui Mesia celui Adevărat declanşează o confruntare acerbă între poporul ales şi Mesia, de fapt o confruntare între om şi Dumnezeu. Această confruntare este interpretată de Matei ca încercare a omului de a scăpa definitiv de tutela lui Dumnezeu, de dependenţa de Dumnezeu – vezi parabola lucrătorilor celor răi (cap. 21)
   
9. 
   Confruntarea aceasta este pusă în evidenţă de Matei dintru început prin evenimentul încercării uciderii pruncului Iisus de către Irod (S. Agouridis). Paralela între acest eveniment şi răstignirea finală sunt evidente. Exegeţii pun în discuţie şi pretenţiile mesianice ale dinastiei irodiene.
   
10. 
    Confruntarea se desfăşoară la nivelul înţelegerii legii şi funcţiei acesteia. Împlinirea legii atunci când nu este înţeleasă cum se cuvine conduce la îndreptăţirea de sine, care este un reflex luciferic.
    
11. 
    Curăţirea templului (cap. 21) – semnul decadenţei ideilor. Casa de rugăciune – relaţia cu Dumnezeu – este transformată în piaţă – ceea ce înseamnă perceperea relaţiei cu Dumnezeu în termeni mercantili.
    
12. 
    Puterea omului nu vine de la eforturile sale, ci de la Dumnezeu. Calea obţinerii puterii este a o cere de la Dumnezeu (cap.7); „Pe toate câte le veţi cere cu credinţă le veţi avea” (cap. 21, 22).
    
13. 
    Mântuirea este lucrare exclusivă a lui Dumnezeu. Evenimentul cu Tânărul bogat. „Cine poate să se mântuiască? Aceasta este cu neputinţă la oameni, dar cu putinţă la Dumnezeu” (cap. 19,26). Mântuirea nu se dă ca răsplată, ci în dar, nu în funcţie de cât a lucrat cineva – vezi parabola cu lucrătorii tocmiţi la vie (cap. 20). Omul poate deveni el însuşi obstacol în cale sa spre Dumnezeu, prin suficienţa de sine, prin îndreptăţirea de sine
    

Evanghelia după Matei

Exegeză

	Capitolul 1 Cartea neamului lui Iisus Hristos, zămislirea, numele şi naşterea. 1:1 CARTEA NEAMULUI lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. 1:2 Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; 1:3 Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; 1:4 Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; 1:5 Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; 1:6 Iesei a născut pe David regele; David a născut pe Solomon din femeia lui Urie; 1:7 Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; 1:8 Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; 1:9 Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; 1:10 Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; 1:11 Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; 1:12 După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; 1:13 Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; 1:14 Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; 1:15 Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; 1:16 Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. 1:17 Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. 1:18 Iar NAŞTEREA LUI IISUS HRISTOS aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. 1:19 Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. 1:20 Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 1:21 Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 1:22 Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 1:23 "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". 1:24 Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. 1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus Începutul Evangheliei Planul Secţiunii: I. Naşterea şi începutul activităţii (1,1-4,22) Genealogia lui Iisus (1,1-17) [Lc.3,23-38] Naşterea lui Iisus (1,18-25) [Lc 2,1-7] Magii de la Răsărit (2,1-12) – Închinarea Magilor Fuga în Egipt (2.13-15) Uciderea pruncilor (2,16-18) Întoarcerea din Egipt (2,19-23) Predica Sf. Ioan Botezătorul (3,1-12) [Mc 1,1-8; Lc 3,1-9.15-17; In 1,19-28] Botezul lui Iisus (3,13-17) [Mc 1,9-11; Lc 3,21-22] Ispitirea lui Iisus (4,1-11) [Mc 1,12-13; Lc 4,1-13] Începutul activităţii lui Iisus în Galileea (4,12-17) [Mc 1,14-15; Lc 4,14-15] Chemarea Ucenicilor (4,18-22) [Mc 1,16-20; Lc 5,1-11] Mai pe scurt: Genealogia şi naşterea lui Iisus (cap. 1) Închinarea magilor, uciderea pruncilor, fuga în… şi întoarcerea din Egipt (cap. 2) Sfântul Ioan Botezătorul şi botezul Domnului (cap. 3) Ispitirea, începutul activităţii şi chemarea primilor ucenici (cap. 4) Comentarii Preliminarii Vom urmări punctarea funcţiilor teologice pe care Ev. Matei însuşi le atribuie diferitelor pericope, unităţi textuale logice. Ne vom ajuta de binecunoscutele sumare (rezumate) cu care, de obicei Sf. Ev. Matei îşi încheie secţiunile mai importante ale Evangheliei, concluzionând. De altfel, Sf. Evanghelist Matei, aşa cum vom vedea, ca un bun pedagog ce este, concluzionează foarte des, scoţând singur în evidenţă intenţia cu care relatează evenimentele sau cuvintele respective. Secţiunea aceasta (1,1-4,22) reprezintă firesc începutul prezentării Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos: - genealogia este prezentată pentru a sublinia realitatea naşterii lui Iisus Hristos, originea sa iudaică împărătească, din care decurge şi mesianitatea; - naşterea este prezentată pentru a se sublinia realitate întrupării, zămislirea minunată şi naşterea din Fecioară - închinarea magilor şi uciderea pruncilor - pentru a se sublinia contrastul dintre atitudinea potrivnică a iudaismului oficial şi atitudinea pozitivă a reprezentanţilor lumii păgâne - Ioan Botezătorul şi Botezul – pentru a se evidenţia recunoaşterea lui Iisus ca Mesia din partea unui exponent de seamă al Vechiului Testament şi asumarea din partea Mântuitorului Hristos a Vechiului Testament şi a istoriei vechi-testamentare, a Legii. - Ispitirea pentru a se arăta puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos împotriva Diavolului - Începutul activităţii publice, prin lansarea mesajului principal şi prin chemarea primilor ucenici. GENEALOGIA Bi,bloj gene,sewj Redăm fraza de început în original şi în mai multe traduceri de referinţă, pentru a ilustra diferenţele de interpretare. ^BNTMatthew 1:1 Bi,bloj gene,sewj VIhsou/ Cristou/ ui`ou/ Daui.d ui`ou/ VAbraa,mÅ ^ESVMatthew 1:1 The book of the genealogy of Jesus Christ, the son of David, the son of Abraham. ^NRSMatthew 1:1 An account of the genealogy of Jesus the Messiah, the son of David, the son of Abraham. ^FBJMatthew 1:1 Livre de la genèse de Jésus Christ, fils de David, fils d'Abraham : ^TOBMatthew 1:1 Livre des origines de Jésus Christ, fils de David, fils d'Abraham: ^L45Matthew 1:1 Dies ist das Buch von der Geburt JEsu Christi, der da ist ein Sohn Davids, des Sohnes Abrahams. ^MGKMatthew 1:1 Bi,bloj th/j genealogi,aj tou/ VIhsou/ Cristou/( ui`ou/ tou/ Dabi,d( ui`ou/ tou/ VAbraa,mÅ ^CNSMatthew 1:1 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Formula de început Bi,bloj gene,sewj - care are şi funcţie de titlu pentru pericopa care redă genealogia – este semnificativă şi trebuie citită în legătură directă cu intenţia autorului de a articula strâns Evanghelia sa Vechiului Testament, sau istoria sa istoriei vechi-testamentare. Am spus că cea mai importantă cheie ermineutică pentru lectura Ev. M. este raportarea directă şi permanentă la VT. Sintagma este apax legomeno (folosită o singură dată) în Noul Testament. Sintagma este una vechi-testamentară şi nu există nici o îndoială că Sf. Ev. Matei o foloseşte cu trimiterea la folosirea ei în V.T. O întâlnim în Vechiul Testament în formă identică la Fac. 2,4, unde se vorbeşte despre facerea cerului şi pământului şi în Facere 5,1-2, unde se vorbeşte despre facerea omului. Genesis 2:4 ^4 au[th h` bi,bloj gene,sewj ouvranou/ kai. gh/j o[te evge,neto h-| h`me,ra| evpoi,hsen o` qeo.j to.n ouvrano.n kai. th.n gh/n ^ESVGenesis 2:4 These are the generations of the heavens and the earth when they were created, in the day that the LORD God made the earth and the heavens. ^NRSGenesis 2:4 These are the generations of the heavens and the earth when they were created. In the day that the LORD God made the earth and the heavens, ^FBJGenesis 2:4 Telle fut l'histoire du ciel et de la terre, quand ils furent créés Au temps où Yahvé Dieu fit la terre et le ciel, ^TOBGenesis 2:4 Telle est la naissance du ciel et de la terre lors de leur création. Le jour où le SEIGNEUR Dieu fit la terre et le ciel, ^L45Genesis 2:4 Also ist Himmel und Erde worden, da sie geschaffen sind, zu der Zeit, da GOtt der HErr Erde und Himmel machte ^BGTGenesis 2:4 au[th h` bi,bloj gene,sewj ouvranou/ kai. gh/j o[te evge,neto h-| h`me,ra| evpoi,hsen o` qeo.j to.n ouvrano.n kai. th.n gh/n ^MGKGenesis 2:4 Au[th ei=nai h` ge,nesij tou/ ouvranou/ kai. th/j gh/j( o[te evkti,sqhsan auvta,( kaq, h[n h`me,ran evpoi,hse Ku,rioj o` Qeo.j gh/n kai. ouvrano,n( ^CNSGenesis 2:4 Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute. Genesis 5:1-2 ^LXTGenesis 5:1 au[th h` bi,bloj gene,sewj avnqrw,pwn h-| h`me,ra| evpoi,hsen o` qeo.j to.n Adam katV eivko,na qeou/ evpoi,hsen auvto,n ^2 a;rsen kai. qh/lu evpoi,hsen auvtou.j kai. euvlo,ghsen auvtou,j kai. evpwno,masen to. o;noma auvtw/n Adam h-| h`me,ra| evpoi,hsen auvtou,j ^ESVGenesis 5:1 This is the book of the generations of Adam. When God created man, he made him in the likeness of God. ^NRSGenesis 5:1 This is the list of the descendants of Adam. When God created humankind, he made them in the likeness of God. ^FBJGenesis 5:1 Voici le livret de la descendance d'Adam : Le jour où Dieu créa Adam, il le fit à la ressemblance de Dieu. ^TOBGenesis 5:1 Voici le livret de famille d'Adam: Le jour où Dieu créa l'homme, il le fit à la ressemblance de Dieu, ^L45Genesis 5:1 Dies ist das Buch von des Menschen Geschlecht. Da Gott den Menschen schuf, machte er ihn nach dem Gleichnis GOttes ^BGTGenesis 5:1 au[th h` bi,bloj gene,sewj avnqrw,pwn h-| h`me,ra| evpoi,hsen o` qeo.j to.n Adam katV eivko,na qeou/ evpoi,hsen auvto,n ^MGKGenesis 5:1 Tou/to ei=nai to. bibli,on th/j genealogi,aj tou/ avnqrw,pouÅ Kaq, h[n h`me,ran evpoi,hsen o` Qeo.j to.n VAda,m( kat, eivko,na Qeou/ evpoi,hsen auvto,nÅ ^CNSGenesis 5:1 Iată cartea neamurilor lui Adam. 'n ziua cînd a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. Legătura între Evanghelia după Matei şi Vechiul Testament este evidentă. Sfântul Evanghelist Matei împrumută expresia vechi-testamentară, prin care se indică descrierea facerii cerului şi a pământului, pe de o parte şi facerea omului, pe de altă parte, adică descrierea creaţiei lumii, pentru a numi sau indica descrierea sau cartea care consemnează istoria naşterii Mântuitorului Hristos, percepând acest moment ca pe o nouă creaţie a lumii prin raportare directă la prima creaţie. Ideea este dezvoltată de teologia biblică (vezi paralela dintre Adam şi Noul Adam la Sf. Pavel) şi literatura patristică a Bisericii. Folosirea acestei sintagme vechi-testamentare, cu o rezonanţă atât de puternică şi cu o semnificaţie atât de exactă, nu mai încape nici o îndoială că Sf. Evanghelist Matei îşi articulează Evanghelia sa la Vechiul Testament, nu numai ca limbaj, se înţelege, ci mai ales teologic. În acest sens interpretează şi Sf. Ioan Gură de Aur Sf. Ioan Gură de Aur: Dar pentru care pricină evanghelistul numeşte Evanghelia sa Cartea naşterii lui Iisus Hristos? Doar nu cuprinde numai naşterea, ci toată iconomia mântuirii neamului omenesc! Pentru că naşterea lui Iisus este capul întregii iconomii a Mântuirii, pentru că este începutul şi rădăcina tuturor bunătăţilor date nouă. După cum Moise îşi intitulează cartea sa Cartea naşterii cerului şi a pământului, deşi nu vorbeşte numai de cer şi de pământ, ci şi de cele ce sunt în ele, tot astfel şi Matei a dat numele cărţii sale de la capul faptelor istorisite de ea.(O.M., 30-31) Traducerea românească: Traducerile româneşti propun cele două variante: cartea neamului = genealogia cartea naşterii = relatarea sau istoria naşterii Sensul este dat de răspunsul la întrebarea: sintagma se referă la întreaga Evanghelie sau numai la genealogie? Sf. Ioan Gură de Aur optează pentru cea de a doua lectură: cartea naşterii.(vezi şi ed. rom. B. Anania) şi în plus interpretează sintagma ca titlu a întregii Evanghelii, nu numai al relatării genealogiei şi naşterii. U. Luz (I.103) crede că sintagma este influenţată de Marcu 1,1, pe de o parte, dar şi de Fac. 2,4; 5,1, şi socoteşte că ea numeşte întreg cap. 1 de la Matei, nici numai genealogia, nici întreaga carte. Comentarii la Genealogie Motivaţia principală a citării genealogiei Mântuitorului Iisus Hristos este aceea de a dovedi că El este Mesia cel făgăduit lui Avraam şi lui David şi celorlalţi bărbaţi vestiţi ai istoriei vechi-testamentare Matthew Henry, Commentary on Mt.1,1…the design is to prove that our Lord Jesus is the son of David, and the son of Abraham, and therefore of that nation and family out of which the Messiah was to arise. Abraham and David were, in their day, the great trustees of the promise relating to the Messiah. The promise of the blessing was made to Abraham and his seed, of the dominion to David and his seed; and they who would have an interest in Christ, as the son of Abraham, in whom all the families of the earth are to be blessed, must be faithful, loyal subjects to him as the son of David, by whom all the families of the earth are to be ruled. It was promised to Abraham that Christ should descend from him (Gen. xii. 3; xxii. 18), and to David that he should descend from him (2 Sam. vii. 12; Ps. lxxxix. 3, &c.; cxxxii. 11); and therefore, unless it can be proved that Jesus is a son of David, and a son of Abraham, we cannot admit him to be the Messiah. Now this is here proved from the authentic records of the heralds' offices. Genealogia este făcută pentru iudeo-creştini – începe cu Avraam, părintele vechiului Israel, dar şi al Noului Israel, adică părintele celor ce cred, după Sf. Pavel. Rom. 4:12 Şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiaţi împrejur, ci şi care umblă pe urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur. Rom. 4:16 De aceea (moştenirea făgăduită) este din credinţă, ca să fie din har şi ca făgăduinţa să rămână sigură pentru toţi urmaşii, nu numai pentru toţi cei ce se ţin de lege, ci şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor, Sf. Ev. Matei avansează cu multă claritate aceeaşi erminie ca Sfântului Pavel, citând cuvinte ale Mântuitorului Hristos care arată că de făgăduinţa făcută lui Avraam vor beneficiia toate neamurile. Matei 3:9 Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam. Matei 8:11 Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Deci, pe de o parte este confirmată perspectiva vechi-testamentară privind făgăduinţa mesianică, prin faptul că este invocată genealogia care verifică împlinirea făgăduinţelor făcute de Dumnezeu mai marilor poporului ales că din coapsa lor se va naşte Mesia, iar pe de altă parte este afirmată corectura fermă pe care o face Mântuitorul Hristos că făgăduinţa nu privea exclusiv poporul lui Israel şi mai mult decât atât, cei cărora în chip formal li s-a făcut făgăduinţa o pot pierde şi pot beneficia de ea, cei care nu au ştiut de această făgăduinţă. Prezenţa femeilor în genealogie. Este ciudat faptul că într-o genealogie iudaică, pe linie bărbătească sunt citate femei, şi în al doilea rând, este ciudat faptul că aceste femei sunt nu din categoria femeilor vrednice, cum ar fi fost Saraa, sau Rebeca, sau Rahila, ci din categoriile desconsiderate de iudei şi de tradiţia iudaică, două de alt neam: Rahab şi Rut, şi două păcătoase : Tamara şi femeia lui Urie. Sf. Ioan Gură de Aur se întreabă foarte frumos: … pentru ce se amintescă în această genealogie şi femei, odată ce genealogia este făcută prin bărbaţi? Dar de vreme ce a hotărât aşa. Atunci pentru ce nu a amintit toate femeile, ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaţa lor curată, de pildă pe Sara, pe Rebeca, şi pe altele asemenea lor, şi a amintit de femei vestite ca păcătoase, de pildă:…a amintit de femeia lui Urie, de Tamara, de RAhav şi de Rut, dintre care una era de alt neam, alta desfrânată, alta s-a culcat cu socrul său,… prin înşelăciune, dându-se drept desfrânată, iar pe femeia lui Urie o cunoaşte toată lumea din pricina grozăviei păcatelor ei…(p. 23-24) Posibile erminii: Marcare intervenţiei dumnezeieşti, care surprinde logica umană. Dumnezeu alege căi neaşteptate de împlinire a planului Său mântuitor. Şi pentru a zădărnici tentaţia oamenilor de a revendica vreo contribuţie în acest plan. Accentul ar fi pe femeile păcătoase pentru a face vizibilă lucrarea harului lui Dumnezeu. Aceasta este erminia Sf. Ioan Gură de Aur: - Ce faci, omule? Îmi vorbeşti de istoria unei împreunări nelegiuite? - Şi ce-i cu asta?Dacă aş face genealogia unui om vestit, de bună seamă că aş trece sub tăcere astfel de strămoşi. Dar când fac genealogia lui Dumnezeu întrupat, trebuie nu numai să n-o ascund, ci s-o pun în auzul tuturor, spre a arăta puterea lui Dumnezeu şi purtarea Lui de grijă. Că pentru asta a venit Hristos pe pământ, nu ca să fugă de ocările noastre, ci ca să le nimicească. După cum nu ne minunăm că a murit, ci pentru că a fost răstignit – deşi răstignirea era o ocară; dar cu cât a fost mai de ocară cu atât L-a arătat mai iubitor de oameni – tot aşa trebuie să spunem şi despre naşterea Lui. Nu este drept să ne minună m numai că a luat trup şi S-a făcut om, ci că a voit să aibă astfel de neamuri, că nu i-a fost ruşine deloc de păcatele noastre. Genealogia lui Iisus.. spulberă şi îngâmfarea iudeilor. Iudeii nu se îngrijeau de virtutea sufletului, dar spuneau la tot pasul că sunt strănepoţi ai lui Avraam, socotind că virtutea strămoşilor le scuză păcatele. De aceea, evanghelistul le arată chiar de la primele cuvinte ale Evangheliei, că nu trebuie s se laude cu strămoşii, ci cu faptele lor. … Evanghelistul ne mai spune şi altceva; anume ne arată că toţi oameni sunt păcătoşi, chiar şi strămoşii Domnului. Patriarhul iuda, de la care iudeii îşi trag numele, nu pare că a făcut puţine păcate… David a născut pe Solomon cu o femeie desfrânată… Şi dacă de oameni mari n-a fost împlinită legea, cu atât mai puţin de oameni mici, iar dacă nu a fost împlinită înseamnă că toţi oamenii au păcătuit, şi deci a fost de neapărată trebuinţă venirea lui Hristos… (p. 39-40) Cu acelaşi scop a amintit şi de Rut şi de Rahav, una de alt neam, iar alta o desfrânată, ca să afli că Iisus a venit ca să dezlege toate păcatele noastre. Că a venit ca doctor, nu ca judecător. După cum strămoşii lui Iisus s-au căsătorit cu femei desfrânate, tot aşa şi Dumnezeu s-a unit cu firea omenească cea desfrânată. (p. 41) Iată referirile biblice vechi-testamentare la cele patru femei amintite în genealogie: Tamara Facere 38:24 Dar, cam după vreo trei luni, i s-a spus lui Iuda: "Tamara, nora ta, a căzut în desfrânare şi iată a rămas însărcinată din desfrânare". Iar Iuda a zis: "Scoateţi-o şi să fie arsă". Facere 38:26 Şi le-a cunoscut Iuda şi a zis: "Tamara e mai dreaptă decât mine, pentru că nu am dat-o lui Şela, fiul meu". Şi n-a mai cunoscut-o pe ea. Rahab Iosua 2:1 Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri să iscodească ţara şi a zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!" Şi s-au dus cei doi tineri şi, ajungând la Ierihon, au intrat în casa unei desfrânate, al cărei nume era Rahab, şi au rămas să se odihnească acolo. 2:3 Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună: "Scoate pe oamenii care au intrat în casa ta, în noaptea aceasta, că au venit să iscodească ţara". 6:17 Cetatea va fi sub blestem şi tot ce este în ea e al Domnului puterilor; numai Rahab desfrânata să rămână vie, ea şi tot cel ce va fi în casa ei, pentru că ea a ascuns iscoadele pe care le-am trimis noi. 6:23 Şi s-au dus tinerii care iscodiseră cetatea, la casa desfrânatei şi au scos pe Rahab desfrânata, pe tatăl ei, pe mama ei, pe fraţii ei şi pe toate rudele ei, i-au scos şi i-au pus afară din tabăra Israeliţilor, 6:25 Pe Rahab desfrânata însă, casa tatălui ei şi pe toţi care erau la dânsa, Iosua i-a lăsat cu viaţă şi trăieşte ea în mijlocul lui Israel până în ziua de astăzi, pentru că a ascuns iscoadele, care fuseseră trimise de Iosua să iscodească Ierihonul. Evrei 11:31 Prin credinţă Rahav, desfrânata, fiindcă primise cu pace iscoadele, n-a pierit împreună cu cei neascultători. Iacob 2:25 La fel şi Rahav, desfrânata, au nu din fapte s-a îndreptat când a primit pe trimişi şi i-a scos afară, pe altă cale? Femeia lui Urie 2 Regi 11:3 Atunci a trimis David să se cerceteze cine este acea femeie. Şi i s-a spus că este Batşeba, fiica lui Eliam, femeia lui Urie Heteul. Rut moabiteanca Rut 4:5 Răspuns-a Booz: "De cumperi ţarina de la Noemina, atunci trebuie să cumperi şi pe Rut moabiteanca, femeia celui mort, şi trebuie să o iei de soţie, ca să păstrezi numele celui mort în moştenirea lui". 4:10 De asemenea şi pe Rut moabiteanca, femeia lui Mahlon, o iau de soţie, ca să păstrez numele celui mort în moştenirea lui şi ca să nu piară numele celui mort dintre fraţii lui şi din poarta locuinţei lui; voi astăzi sunteţi martori la aceasta". 4:13 Şi a luat Booz pe Rut şi ea s-a făcut soţia lui. Şi intrând el la ea, Domnul i-a dat ei sarcină şi a născut un fiu. U. Luz consideră că intenţia Sf. Ev. Matei este aceea de a pune în evidenţă că în genealogia Mântuitorului intră şi alte neamuri, sugerând că toate cele patru femei par a fi de alt neam (U. Luz, I,110): Rut moabiteancă, Rahab cananeeancă, femeia lui Urie heteul, Tamara se presupune că era arameană (!?). În cazul acesta intenţia Sf. Ev. Matei este clară şi anume de a puncta deschiderea iconomiei dumnezeieşti, încă din perioada vechi-testamentară spre neamuri. Având în vedere exclusivismul iudaic, mai ales cel privitor la perioada vechi-testamentară este de presupus că Matei insistă spre a convinge pe iudeo-creştini că planul lui Dumnezeu, ascuns percepţiei oamenilor, era încă din această perioadă deschis universalităţii. Versetul 17 este rezumatul sau observaţia finală la lista genealogică. Matei împarte genealogia în trei perioade de câte 14 neamuri. Posibile erminii: 3 x 14 = 6 de 7. Perioada mesianică este cel de al şaptelea 7 iar perioada eshatologică este cel de al optulea. Inexactităţile cuprinse de genealogie – mici neconcordanţe privind numărul etc- - sunt relevante pentru faptul că Matei urmăreşte scopuri teologic şi nu istorice în primul rând. Relatarea evenimentului Naşterii minunate a lui Iisus din Fecioara Maria 1:18 Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. 1:19 Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. 1:20 Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. 1:21 Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. 1:22 Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 1:23 "Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". 1:24 Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. 1:25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. Matthew 1:18-25 ^18 Tou/ de. VIhsou/ Cristou/ h` ge,nesij ou[twj h=nÅ mnhsteuqei,shj th/j mhtro.j auvtou/ Mari,aj tw/| VIwsh,f( pri.n h' sunelqei/n auvtou.j eu`re,qh evn gastri. e;cousa evk pneu,matoj a`gi,ouÅ ^19 VIwsh.f de. o` avnh.r auvth/j( di,kaioj w'n kai. mh. qe,lwn auvth.n deigmati,sai( evboulh,qh la,qra| avpolu/sai auvth,nÅ ^20 tau/ta de. auvtou/ evnqumhqe,ntoj ivdou. a;ggeloj kuri,ou katV o;nar evfa,nh auvtw/| le,gwn\ VIwsh.f ui`o.j Daui,d( mh. fobhqh/|j paralabei/n Mari,an th.n gunai/ka, sou\ to. ga.r evn auvth/| gennhqe.n evk pneu,mato,j evstin a`gi,ouÅ ^21 te,xetai de. ui`o,n( kai. kale,seij to. o;noma auvtou/ VIhsou/n\ auvto.j ga.r sw,sei to.n lao.n auvtou/ avpo. tw/n a`martiw/n auvtw/nÅ ^22 tou/to de. o[lon ge,gonen i[na plhrwqh/| to. r`hqe.n u`po. kuri,ou dia. tou/ profh,tou le,gontoj\ ^23 ivdou. h` parqe,noj evn gastri. e[xei kai. te,xetai ui`o,n( kai. kale,sousin to. o;noma auvtou/ VEmmanouh,l( o[ evstin meqermhneuo,menon meqV h`mw/n o` qeo,jÅ ^24 evgerqei.j de. o` VIwsh.f avpo. tou/ u[pnou evpoi,hsen w`j prose,taxen auvtw/| o` a;ggeloj kuri,ou kai. pare,laben th.n gunai/ka auvtou/( ^25 kai. ouvk evgi,nwsken auvth.n e[wj ou- e;teken ui`o,n\ kai. evka,lesen to. o;noma auvtou/ VIhsou/nÅ Relatarea este un foarte laconică, dacă ţinem seama de importanţa ca atare a evenimentului. A se vedea relatarea Ev. Luca, unde sunt date multe amănunte. Se verifică încă odată că Ev. Matei elimină detaliile pentru a sublinia raţiunile lucrurilor. Matei îşi deschide relatarea cu o propoziţie-titlu: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost! Şi se încheie cu o concluzie Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. Referitor la naşterea lui Iisus Hristos, Ev. Matei doreşte să sublinieze foarte clar un singur aspect foarte important: conceperea pruncului nu a fost naturală, ci prin intervenţia şi puterea Duhul. Amănuntele invocate vin toate să întărească acest lucru: Maria s-a aflat având în pântece fără să fi fost împreună cu logodnicul ei, Iosif Relatarea în detaliu a reacţiei lui Iosif şi intervenţia îngerului au acelaşi rol În plus proorocia vechi-testamentară vorbea de naşterea din Fecioară Reluarea, în concluzie, a faptului că Maria a născut pe Iisus, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, întăreşte observaţia că singurul lucru important pe care Matei îl are în vedere relatând este naşterea din Fecioară şi de la Duhul. Sf. Ioan Gură de Aur: …acum vreau să-ţi vorbesc de felul naşterii! (p.49), deci nu de naştere, ci de felul naşterii. Naşterea din Fecioară punctează evenimentul preexistenţei şi cel al întrupării lui Iisus ca Dumnezeu. Purureafecioria este de asemenea punctată de ultima propoziţia: . ouvk evgi,nwsken auvth.n e[wj ou- e;teken ui`o,n\ Traducerea românească evită prepoziţia până pentru a evita erminia că după ar fi fost posibilă însoţirea acestora. Ori, prepoziţia e[wj nu presupune că după momentul indicat lucrurile s-au schimbat. A se vedea: Mt 5,25; 16,28; 28,20 Amănuntul căci El va mântui poporul Său de păcatele lor este reprodus de Matei pentru a sublinia mesianitatea. Poporul Său este, fără îndoială, Israel, iar problema iertării păcatelor este o temă ce ţine de atmosfera iudaică. U. Luz crede că accentul în acest fragment nu este pus de Matei pe naşterea din Fecioară, ci pe episodul cu Iosif care scoate în evidenţă împlinirea proorociei VT privind naşterea lui Emanuel. (I,127)