Evelyn anthony

Când îi veni rândul, unul dintre ofiţerii SS se prezentă drept Standartenfiihrer Vierken. Era politicos şi etala_ o atitudine exagerat de corectă. Oamenii lui făcuseră o percheziţie sumară a casei şi, respectând dorinţa lui Jean. nuf obligaseră şi pe bătrânul conte să coboare. Vierken îşi alesese, micul birou ca loc pentru desfăşurarea interogatoriilor; justificase această alegere cu mult tact. dând de înţeles ca această încăpere ar ficea mai potrivită pentru purtarea unor discuţii individuale cu fiecare membru al familiei. În cameră se mai.afla' un bărbat mai tânăr, cu un chip angelic şi un ten ca laptele, care îl urma peste tot pe Vierken.

Jean intrase primul. Cei interogaţi nu aveau voie să scoată nici un cuvânt când treceau prin salon în drum spre hol. Louise sărise în picioare, clar un SS-ist care îl însoţea pe bărbatul ei îi făcuse semn să se aşeze la loc. Acum, în camera de interogatorii se afla Savage. Nu mai vorbise cu el de la sosirea SS-iştilor. „Dăi mainte cu versiunea ta şi ai grijă ca ticăloşii să nu observe că ţie frică." Fuseseră ultimele cuvinte pe care i le şoptise în clipa în care uşa se dăduse violent la o parte şi Jean îşi făcuse apariţia, palid şi şocat, că să anunţe sosirea nemţilor.

Înainte de a o face, figurile zărite cu puţin înainte pe fereastră se aflau în salon. Culoarea neagră li se potrivea foarte bine; craniul şi oasele încrucişate brodate pe caschete străluceau ameninţător, iar cizmele sclipeau ca sticla. Cel mai înalt şi mai mare în grad era brunet, cu ochi căprui; Louisei fse păru că o priveşte cu un interes deosebit.

Ce naiba se întâmpla oare în aceste clipe în birou...?

Louise se lăsă pe speteaza fotoliului şi aruncă chiştocul ţigării în şemineu. Minden o neliniştise. Nu ştiuse cum săl respingă fără ai trezi suspiciuni. Invazia celor de la SS îi oferise ocazia săşi exprime deschis o parte a dezgustului propriu. Se cutremură, gândinduse Ia ochii căprui umeziţi de pasiune, la mâinile aspre care le strânseseră pe ale„ ei şi la sărutările lacome care urmaseră. Dragoste! îi „vorbise despre iubire şi nenorocirea era că îl crezuse. În felul lui chiar o iubea. Lucrase la crearea unui gaz care iar fi ucis pe ea şi pe copiii ei şi cu toate asteâ o iubea. Era al doilea bărbat care îi făcuse această declaraţie în ziua aceea. „Te iubesc". I-o spusese şi Savage. Cuvintele acestea nu aveau în ele nimic sentimental, nimic care ţinea de un compromis. Putere şi asprime, exact genul de sexualitate care ar putea so domine pe deantregul, dacă ar accepta vreodată aşa ceva. Un bărbat alături de care ar duce o viaţă complet diferită de căsnicia ordonată şi tihnită a atâtor am cu Jean de Bernard.

Oare o fi reuşit săi convingă? Cât de sigură era oare legenda lui, cât de dibaci o fi fost bărbatul acela sinistru cu maniere perfecte care se holbase la ea atât de pătrunzător...?

În spatele uşii biroului, Roger Savage stătea în faţa mesei de scris la'care lucraseră trei generaţii ale familiei de Bernard, cu picioarele încrucişate, înfruntândul pe Adolph Vierken. Din punct de vedere fizic erau foarte asemanători. Ambii erau înalţi, cu nişte trupuri bine clădite şi viguroase. Cu tunsoarea lui elveţiana, Savage putea fi luat drept neamţ. Nu dădea nici' un semn de nervozitate fiindcă nu era'stăpânit de o astfel de stare. Nimic nu mai putea împiedica strălucitorul succes al misiunii sale: distrugerea laboratorului şi cadavrul celui mai renumit om de ştiinţă al Germaniei. Pe lângă toate acestea, soarta lui nu'mai prezenta nici un interes. Şiar fi dorit să poată scăpa, deşi înţelesese încă de la început că piisiunea aceasta putea fi' un drum fără întoarcere, începuse să se gândească la ascunzătoarea din manşetă ca la un prieten. Fără săi mai pese pipăi una dintre pilulele aducătoare de moarte cu degetul, continuând să privească în ochii Standartenfiihrerului cu răceală şi dânduşi seama că rezultatul interogatoriului îi era indiferent. Câtă vreme se afla în acea încăpere, nu se mai putea gândi la nimeni, nici măcar la Louise. Cea mai bună armă a sa rămânea încrederea în sine; o folosea acum pentru a înfrunta suspiciunile germanilor şişi dădea seama că avea şanse de reuşită. Compasiunea sau teama pentru soarta 'celorlalţi ar' putea anihila efectul acestei arme.

– Şi de când spuneţi că vă ocupaţi de afacerile financiare ale contesei, Herr Savage?

– N-aş putea spune că mam ocupat personal de aşa ceva, răspunse Savage. Trustul este foarte mare, i&r sumele de bani care trebuie administrate sunt uriaşe. În mod normal Herr Brassier este cel care se ocupă de aşa ceva, dar cum nu a putut să efectueze personal această călătorie, ma rugat pe mine so fac. Câteva zile am studiat problemele în detaliu şi consider că am dobândit competenţa necesară de aî reprezenta pe domnul Brassier în acest caz.

– Şi aţi venit direct de la Berna?

– Am luat trenul din Berna şi am trecut graniţa în Franţa pe data de treizeci în jurul orei nouă dimineaţa. După aceea miam continuat drumul spre Paris; a fost o călătorie foarte obositoare şi trenul a fost oprit timp de g

atru ore în gară. După aceea am venit direct la St. laize.

– Actele dumneavoastră, vă rog.

Savage ridică din sprâncene.

– Vi leam prezentat deja, dar dacă doriţi să le mai vedeţi o dată...

– Aveţi ceva împotrivă?

– Doar faptul că ar fi o pierdere de timp, răspunse Savage. Veţi constata că totul este în ordine.

Vierken răsfoi paşaportul, cercetând cu atenţie datele privind intrarea'în Franţa. Ştampila era datată treizeci şi semnată de şeful 'punctului de control. Permisul 'de intrare eliberat de Ambasada Germaniei din Berna era şi el stampilat şi datat corespunzător. Privi cu atentie fotografia din paşaport, confruntând încă o dată detaliile cu cele din lista'pe care o avea în faţă. Aceasta conţinea informaţiile referitoare la Roger 'Savage pe care SS-ul le primise din Elveţia. Dateîe se potriveau perfect. Vierken închise paşaportul şi introduse permispl în învelitoarea lui. Nu 1 le' dădu înapoi lui Savage. În schimb îşi aprinse o ţigară şi în clipa aceea tăcerea lui prevesti ceva rău. Savage îsi'schimbă poziţia şi tuşi uşor pentru ai atrage atenţia. Vierken îşi îndreptă privirea spre el.

– Ştiaţi, Herr Savage, că aţi sosit în acest district la numai'o zî după ce sa semnalat parasutarea unor agenţi ai inamicului?

– Nu, răspunse Savage. De unde să ştiu aşa ceva? Am venit aici întro vizită de afaceri, iar acum după toate necazurile care sau întâmplat sunt cât se poate de nerăbdător să mă întorc acasă. Vă reamintesc că sunt cetăţean al unui stat neutru şi că nu mi se poate aplica nici o restrictie.

5, - Ba se aplică, spuse Vierken cu răceală în glas. Se aplică tuturor locuitorilor acestei zone în care, întâmplător, vă aflaţi şi dumneavoastră. V-aţi gândii vreodată, Herr Savage, că sosirea dumneavoastră constituie o coincidenţa nefericită?

– Niciodată, spuse Savage cu hotărâre. Călătoria mea a fost planificată cu mult timp înainte. Cum era să ştiu că tocmai atunci va fi alertă în zona aceasta? Dacă aveţi dubii în legătură cu actele mele, de ce nu verificaţi adevărul la firma mea din Berna?

– Am făcuto deja, spuse Vierken. Acesta este şi motivul pentru care va pun aceste întrebări aici, ci nu la sediul nostru.

Pentru o clipă, Savage avu un moment de ezitare. Vierken nu avea cum sal verifice. Nu ar fi avut timp imediat după sosirea lui la castel în dupăamiaza aceea... Hotărî să atace, în loc să bată în retragere.

– Cum puteaţi sămi verificaţi documentele, când nici nu ştiaţi că sunt aici? Nu pot să'înţeleg.

– Dar am ştiut, spuse Vierken. Eu unul am ştiut totul despre dumneavoastră, Herr Savage. Din ziua în care aţi sosit aici. Doriţi o ţigară?

Era un ve'chi 'truc pentru a da în vileag eventualul tremurat al mâinilor.

– Mulţumesc.

Luă şî aprinse ţigară fără să se grăbească, ţinând chibritul aprins mai'mult cât fi trebuit. Mâinife sale erau nemişcate ca două stânci. II privi pe german drept în ochi.

– De unde ştiaţi de mine? Vi sa raportat?

– Neoficial', spuse Vierken. Mademoiselle de Bernard îmi este prietenă. Ea mia spus despre sosirea dumneavoastră.

Savage nuşi ascunse mirarea:

– O cunoaşteţi pe Regine?

– Şi încă foarte bine. E o fată fermecătoare.

– Eoarte fermecătoare. A fost şi ea aici în acest weekend.

– Stiu, spuse Vierken. Era foarte bănuitoare în privinţa dumneavoastră, Herr Savage.

Savage trase din ţigară şişi puse o mână peste încheietura celeilalte; degetele sale apăsau uşor suprafaţa întinsă a manşetei. Presiunea 'exercitată va elibera pătrăţelul metalic 'în care era disimulată pilula letală.

Deci, Regine de Bernard era prietena Standarten- fiihrerului. O prietenă atât de intimă încât îi raportase imediaj ce se întâmplase în propria ei familie. Fermecătoare! întradevăr, foarte fermecătoare.

– E adevărat?

Chipul lui trăda un anume resentiment şi chiar pielea începu să prindă un pic de culoare.

– Bănuitoare în legătură cu ce, dacă pot să vă întreb?

– În nici un caz în legătură cu documentele dumneavoastră, răspunse Vierken. Pe ea o neliniştea relaţia dintre dumneavoastră şi cumnata ei. După părerea ei, eraţi prea intim cu aceasta pentru un văr venit tocmai din Elveţia întro vizită de afaceri. Credeţi că âvea dreptate?

– Dacă vreţi să spuneţi că ceva nu este în regulă în relaţia mea cu contesa...

– Exact asta spun, răspunse Vierken. Pare a fi o femeie care nu face nici o discriminare. Este amanta dumneavoastră, Herr Savage? Cunosc faptul că se culcă cu maiorul Minden care locuieşte aici. Vă satisface pe amândoi? O noapte pe unul, o noapte pe celălalt?

Mâinile luf Savage se despărţiră. Pentru o clipă pumnul i se strânse. Avusese un impuls violent să sară de pe scaun şi să pocnească- mutra. batjocoritoare a lui Vierken. Minden. Aflaseră şi despre el. Acum îl treceau sudori reci şi sub cămaşă făcuse piele de găină. Louise. Urmau să o aducă şi 'pe Louise. Ticălosul ăsta o va tortura în labirintul de întrebări, scormonindui sufletul, insultândo şi ameninţândo...

– Am sa vă răspund la întrebare, spuse el. Deşi mi se pare un lucru lipsit de relevanţă. Nu sunt amantul doamnei de Bernard şi nu ştiu nimic despre maiorul Minden. Nutresc cea 'mai înaltă consideraţie pentru caracterul ei şi în calitate de văr, resping toate afirmaţiile dumneavoastră.

– Normal! zâmbi ironic Vierken. Când aţi dori să plecaţi de aici, Herr Savage?

– 'Cât de curând posibil. Mâine ar fi perfect.

– Mă tem că asta nu va fi posibil, spuse Vierken. Veţi avea nevoie de o autorizaţie din partea mea, fără de cari.' nu puteţi părăsi zona. Eu sper că nu veţi face imprudent;i de a pleca de aici fără permisiunea mea. Aţi fi imediat arestat, dacă nu şi mai grav. Oamenii mei sunt foarte iritaţi. Sunt în stare să tragă asupra oricui ar încălca restricţiile stabilite. Poftiţi actele dumneavoastră.

– Piti convins că nam sămi asum nici un risc, spuse repede Savage. Nu am nici un amestec în treaba aceasta. Sunt cetăţean elveţian şi perfect neutru. Doresc să plec de aici cât se poate de repede. Aţi putea, vă rog, sami eliberaţi cât mai curând permisul respectiv?

– iVÎă mai gândesc. Mulţumesc, Herr Savage. Puteti plecai.

În privirea lui Vierken apăru o sclipire de răutate când Savage se ridică în picioare.

– Am so poftesc acum pe contesă.

Vierken nu trimise imediat după ea. Îşi răsfoi hârtiile şi desenă ceva întro agendă. Căpitanul Kramm stătea pe un scaun din colţul încăperii. Îşi notase toată declaraţia lui Savage. După' un timp Vierken i se adresă:

– Ce părere ai, Kramm?

– Pare a fi sincer. E un adevărat elveţian.

În această ultimă apreciere a lui Kramm era o notă de insatisfacţie.

– Nu a dat nici un semn de nervozitate, nu a ezitat nici o clipă şi nîi şia contrazis niciodată afirmaţiile.

– Varianta îui se verifică perfect, spuse Vierken. Dacă nas fi primit raportul din Elveţia, laş fi dus la Castelul Diane şi laş fi dat pe mâna ta. Dar e neutru şi nu ne permitem sa fim 'duri cu el. Cei de la firmă au confirsele lui şi iau dat şi adresa. Nu poate fi o

– Nu prea ia plăcut întrebarea despre femeia aceea, spuse Kramm. A avut o reacţie puternică.

– Aşa este. Nu ia plăcut deloc. Dar nu asta e problema. Eu cred că a minţit când a spus că nu sunt amanţi.

– tu nu sunt aşa de sigur, spuse Kramm. Dacă nu puteţi săl forţaţi cu nimic, poate că o să vă puteţi folosi de femeie împotriva lui. Dacă aveţi vreun dubiu.

– Aş vrea să am. Aş fi vrut să găsesc măcar o breşă în toată pcWestea lui şi apoi săi confrunt la castel şi sa văd care cedează primul. Dar nam găsit nimic. Kramm. A venit în calitate de avocat al ei şi se află tot aiei. Dacă ar fi avut vreo legătură cu moartea lui Briihl nar mai fi rămas aici. Completeazăi un permis şi am să il semnez. Cu cât pleacă mâi repede, cu atât mai'bine. Nu am chef în zona asta de nici un blestemat de neutru care ar putea face vreun denunţ la Crucea Roşie.

Îşi coborî din nou privirea spre hârtiile din faţa sa. Era raportul lui Minden. Alibiul lui Minden. Vierken lar fi acceptat fără o verificare superficială cu contesa, dacă nu ar fi fost vorba de cumnata lui Regine. Tot cei povestise Regine despre ea i se întipărise şi se amplificase în mintea lui.

Imaginea pe care şio crease despre Louise de Bernarcf nu îl pregătise'pentru frumuseţea ei atât de evidentă. Nu era genul de femeie care îl atrăgea. Louise nu i sar fi supus ca Regine şi nici nu sar fi "prăbuşit în extazul amorului carnaf atunci când şiar fi demonstrat supremaţia asupra ei. Regine îi descrisese o femeie rece şi arogantă care îşi înşela soţul indulgent, o antinazistă înflăcărată care refuzase să 'să se mai culce cu acesta pentru că era colaboraţionist. Văzândo în fine şi observând frica amestecata cu sila din expresia chipului ei. Vierken dădu crezare tuturor celor spuse de Regine. Şi aceasta era una şi aceeaşi cu cea cQ care Minden pretindea că îşi petrecuse noaptea.

Nu se potrivea. Nu se potrivea cu Louise de Bernard. Ceea ce însemna fie că Minden minţise, fie că Louise se comportase atât de contrar caracterului ei încât era nevoie să dea o explicaţie. Vierken îşi ridică privirea din hârtii. Stiloul din mâna dreaptă lovea'ritmic biroul.

– Bine. Îi spuse lui Kramm. Aduceţio pe contesă.

* * *

– De ce vaţi dus în camera maiorului Minden?

– V-am spus deja. Vroiam să fac dragoste cu el.

Îi pusese această întrebare de atâtea ori şi în diferite forme, încât Louise nuşi mai dădea seama dacă se repeta. În spatele biroului. Vierken continua să se joace cu stiloul şi să o privească cu ochii îngustaţi.' Lumina strălucea pe suprafaţa părului său negru."

– Nu vă cred. Nu cred că a fost cu dumneavoastră noaptea trecută. De ce minţiţi?

– Nu mint.

Credea că vocea îi era calmă, dar nu era sigură de asta. După primele câteva minute începuse să tremure. Acum statea pe acelaşi scăunel franţuzesc pe care şi lar fi dorit prevăzut cu braţe. Se scutura şi răspunse; auzea cum celalalt bărbat din spatele ei lua notiţe.

– Ne urâţi, Madame de Bernard. nui'aşa? Cum să vă culcaţi cu un'ofiţer german când dumneavoastră îi urâţi pe toţi germanii?

– 'ETu nu urăsc pe nimeni, sună protestul ei amestecat cu frica.

– Ştiu că şi asta e o minciună. Ştiu că sunteţi antina'zistă. Ştiu că vaţi respins propriul soţ pentru ca nu sunteţi de' acord cu 'atitudinea sa. Ştiu totul despre dumneavoastră.

– Asta nu are nici o legătură cu ce discutăm acum.

Louise întoarse capul şi privi peste umăr; tânărul ofiţer cu chip delicat şi cu ochelari o urmărea cuprivirea, cu stiloul suspendat deasupra colii de hârtie. Arata ca un student la o predare.

– Deci, eraţi copleşită de dragostea pentru maior?

– Dacă vreţi so numiţi asa, spuse Louise în timp ce simţea că transpiraţia îi năpădise întreg corpul.

– De ce nu laţi ales pe soţul dumneavoastră? Sau pe verişorul dumneavoastra E urî tip foarte bine. De ce nu?

– Nu sunt în relaţii prea buneAcu soţul meu.

– Aşa este, spuse Vierken. Ii urâţi atât de mult pe germani' încât nu vă mai culcaţi nici 'cu soţul dumneavoastră pentru că este colaboraţionist. Foarte interesant, Madame. Tu ce zici Kramm?

Louise privi din nou la tânărul ofiţer. Acesta îi zâmbea superiorului său fără să scoată nici'un cuvânt.

– Vă culcaţi cu domnul Savage?

– Nu.

Louise ridicase o mână la faţă. Degetele îi tremurau.

– Nu. Nu mă culc cu el.

– Numai cu maiorul Minden?

r Da.

II văzu pe Vierken că se ridică de la biroul şi tu cuprinsă de panică. Calm. Păstreazăţi calmul. Sa nu observe că îţi tremură mâinile. Stai liniştită. Gândeştete la copii, la Papa, la Jean şi la Savage... toate vieţile lor depii\d de tine... A ocolit biroul ca să se aşeze chiar'în faţa mea. Încă nu mau lovit, dar ştiu că vor apela şi la această metodă; şi momentul acela se apropie. Suferinţa şi violenţa plutesc în atmosfera din încăpere. O simt î'n bărbatul care face însemnări, chiar în spatele meu. Dacă se mişcă...

– 'Nu vă cred, spuse Vierken, apoi întinse o mână şi o prinse de păr.

Louise se chirci. Vierken o trase de păr spre spaţe până când lacrimile începură să scalde faţa femeii. În spatele lor, Kramm îşi puse agenda pe masă.'

– Nu cred că teai culcat cu maiorul Minden, spuse Vierken. De ce mă minţi?

O smuci atât de puternic încât Louise scoase un ţipăt de durere.

– Nu mint, spuse ea printre lacrimi. Vă spun adevărul... Dumnezeule, mă doare!

– Ai auzit, Kramm? Zice că o doare. Şi încă nu a făcut cunoştinţă cu atingerea ta fină.

Brusc îi dădu drumul. Louise făcu eforturi uriaşe săşi menţină echilibrul pe scaun. Vierken se îndepărta. Se 'întoarse pe jumătate cu spatele la ea şişi aprinse o ţigară.

– Kramm, spuse el. Dăi bluzajos.

– Nu! izbucni Louise, sărind în picioare. Nu! Să nu mă atingeţi!

La un semn al lui Vierken, tânărul ofiţer se opri.

– Spunemi adevărul, spuse încet Vierken. Dacă nu. băiatul asta va rupe toate hainele de pe tine, iar eu îţi voi pune cu mâna mea un chibrit aprins pe părul dintre picioare. E adevărat că nu teai culcat cu maiorul Minden? Vrei doar săi creezi un fel de alibi, nui aşa?

– Nu, spuse Louise, prăbuşinduse înapoi pe scaun.

Apoi ridică o faţă plină de'lacrimi şi strigă:

– N'U, mam culcat cu el. Am să'vă spun adevărul. Am să vă spun de ce am făcuto. Nu mam mai culcat de doi ani cu un bărbat. Totul a fost în regulă până la venirea lui aici. Apoi a început să mă privească întrun mod caiv spunea ca mă doreşte. Se dădea mereu pe lângă mine încercând să mă atmgă. Toate acestea mă înnebuneau.

În cele din urmă nu mam mai putut stăpâni. Noaptea trecută mam dus în camera lui. M-am dus acolo şi I-am implorat să mă iubească. Şi îl urăsc! Aşa cum vă urăsc pe toţi ai voştri!

Louise îşi ascunse faţa în mâini. Dacă nu mă cred nici de data aceasta... Dacă'nu am fost suficient de convin: gătoare... O, Doamne, nu lăsa creatura aia să pună mâna pe mine...

– Ca o căţea în călduri, spuse Vierken. Dar, la urma urmei, toate americancele sunt nişte târfe. Simţi nevoia şi acum? Sunt convins că domnul Kramm te va servi, nui asa, Kramm? Vino şi puneţi mâna pe fusta doamnei. O sai facă plăcere.

– Vă rog, izbucni Louise cuprinsă de groază. Vă rog... V-am spus fotul.

– Ştiu, spuse Vierken. Şi acum te cred.

Îi aruncă o privire plină de dispreţ. Femeile de genul ăsta îl iritaseră mereu datorită aerului lor inconştient de egalitate, chiar de. superioritate. Nu fusese prea'greu so facă să mărturiseasţa. Văzândo cum se smiorcaie era, în fine, satisfăcut. Îi făcuse plăcere să o vadă umilită, degradată. Şi o crezuse. Cu atat mai mult cu cât era vorba de cumnata independentă a lui Regine, bogata americancă ce îşi cumpărase o vechitură ue castel şi un titlu inutil. Acum se uita la ea cum plânge, ca o târfa care nu mai era în stare săşi stăpanească propriile pofte. Vierken era mulţumit. Brusc îşi pierduse interesul pentru ea. Ar fi fost o pierdere de timp să o mai chinuie în continuare. Iar el nu mai avea vreme pentru jocurile lui Kramm.