Evelyn anthony

– Linia telefonică e groaznică, spuse Louise. Luaţi loc, vă rog; să vă ofer ceva. Doriţi să rămânem aici sau să mergem în grădină? Afară e destul de cald.

– Cred că în grădină ar fi foarte plăcut, fu de acord' Savage.

Existau mai puţine şanse de a fi ascultaţi de cineva. Femeia părea liniştită şi prietenoasă. Savage simţi că este emoţionată de întâlnirea cu un străin. Viaţa ei trebuie să fie tare anostă aici, reflectă el. O urmă'în soarele de afară.

Valetul le aduse un vin sec şi uşor acidulat.

– Este vinul casei, îi explică ea. E foarte bun ca aperitiv. Veţi rămâne, desigur, şi la masă.

– Sunteţi foarte amabilă, spuse Savage. Aţi primit scrisoarea domnului Felon, deci cunoaşteţi 'motivul sosirii mele.

– Nu, răspunse Louise. Nu ştiu nimic. Cunosc, bineînţeles, firma dumneavoastră, domnule Savage, datorită trustului familiei mele, dar nu am primit nici o scrisoare.

– O, exclamă el, făcând un gest de supărare. Cenzura asta e dea dreptul ridicolă. Probabil că va sosi după plecarea mea. În cazul acesta va trebui să vă explic eu despre ce este vorba.

– E în legătură cu trustul?

– Nu chiar.

Savage îi oferi o ţigară. Soarele ardea cu putere şi Louise îsi îhchise pentru o clipă ochii. Avea un profil frumos, femeia îşi deschise ochii şi se întoarse spre el.

– Cum adică, nu chiar?

Tatăl ei murise înainte de război. O dată cu intrarea americanilor în conflict, afacerile ei fuseseră încredinţate juriştilor elveţieni pe care îi reprezenta Savage. Pe domnul Felon'îl cunoştea personal.

– Nu am venit pentru a discuta problema banilor.

– Nu? Atunci despre ce este vorba? S-a întâmplat ceva?

– Nu, îi răspunse el, scuturând din cap. Pot să vă pun o întrebare, doamnă de Bernard? O întrebare foarte personală.

– Bănuiesc că da. Dar nu vă garantez că am să răspund.

Mama ei era înclinată să se amestece în treburile ei. Pentru un moment Louise se întrebă dacă unele zvonuri despre răcirea relaţiei sale cu Jean nu ajunseseră la Boston şi acum repercursiunile aveau să vină la St. Blaize via Elveţia. Îi aruncă lui Savage o privire ostilă.

– Care este întrebarea dumneavoastră?

– Ce sentimente nutriţi faţă de aliaţi?

Louise nui dădu nici un răspuns. Se ridică în picioare.

– Mă tem că numi place să discut niciodată despre război.

Savage nu făcu nici o mişcare. Scoase spre ea un inel de fum.

– Nu miaţi răspuns la întrebare, spuse el.

În jur nu' se afla nimeni, doar copaci, gazonul şi fântâna din fotografiev Nui spiona mei un valet, nu trecea nici o servitoare. Îi vorbi în engleză:

– Aşeazăte şi stai calmă. Am veşti de acasă.

Louise rămase holbânduse la el'şi se conformă.

– Eşti american! şopti ea. Ce se întâmplă aici? Cine eşti...?

– M-am întâlnit cu mama ta chiar înainte de Crăciun, spuse el. E bine; o femeie remarcabilă. Semeni mult cu ea. Nu a existat nici o scrisoare de la Felon. Trustul nu e în pericol de faliment. Am venit pe cont propriu. Acum răspundemi: ce sentimente nutreşti faţă de aliaţi?

Cei de la Londra spuneau că este o persoană de încredere. Informaţiile fuseseră însă culese de la o sursă insuficient de sigura. Părintele Duval, preotul parohiei din St. Blaize en Yvelines era un palavragiu, iar preoţii care vizitau regiunea aflau orice doreau de la el dacă'îi dădeau posibilitatea să le toarne toate bârfele din district. Era un bărbat încăpăţânat de vreo cincizeci şi cinci de ani, devotat enoriaşilor săi şi plin de dispreţ faţa de nemţia împotriva cărora luptase în primul război mondial.' îi prezentase unui tânăr preot din Paris o imagine completă a condiţiilor din zonă şi a atitudinii sătenilor. Amintise de prezenţa contesei la slujba celor doi Pallier şi cjiticase atitudinea colaboraţionistă adoptată de conte.. În mai puţin de două ore, preotul culesese suficiente informaţii pentru a le trimite la Londra prin intermediul unui operator radio care se ascundea în Chartres, o verigă a firavului lanţ secret de comunicaţii al aliaţilor, care se întindea în toată Franţa şi care era în mod constant întrerupt prin intervenţia brutală a nemţilor. Operatorul nu a mai transmis decât două săptămâni după aceea. Duba înzestrată cu aparatură de goniometrie la depistat. A fost ucis întrun schimb de focuri.

Savage spera ca Londra şi şefii săi din serviciul secret să nu se fi înşelat în aprecieri'le'lor. Femeia putea face un gest de la adăpostul căsătoriei sale cu un cunoscut colaboraţionist. Dar nu puteai şti ce reacţie va avea dacă i se va cere să sprijine în mod activ un agent al aliaţilor. Femeilor le place la nebunie să adopte poziţia de eroine. Uitânduse acum la ea. se simţi mai lmistit. Leuise nu avea nimic exhibiţionist în ea; părea chiar înspăimântată, ceea ce îi dădea lui Savage un sentiment de încredere.

– Ii urăsc pe germani, spuse ea încet. Ii urăsc pentru ce au făcut acestei lumi. pentru ce leau făcut evreilor. Le urăsc aroganţa şi concepţiile despre viaţă. Dacă vor câştiga acest război, va fi sfârşitul civilizaţiei. Răspunsul meu te satisface?

– Cred că da, spuse Savage. Trebuie să rămân câteva zile aici. Va trebui să acţionez de aici. Am o legendă perfectă, fără cusur. Din punctul acesta de vedere nu ai de ce să te temi.

– Deci nu eşti de la firma lui Felon şi Brassier... spuse Louise.

– Am fost, îi răspunse Savage. Am lucrat acolo vreo trei ani înainte de război. Acum lucrez la o firmă mai mare. Ai să mă ajuţi?

Văzu pe chipul ei emoţia. Era genul de femeie pe care puteai:citi sentimentele trăite. Surpriza, teama, ezitafeă.'Şi în cele din urmă hotărârea fermă. O citea în ochii ei. Londra nu se înşelase în privinţa ei. Dintrun anume motiv, independent de el, Savage era bucuros.

– Am să te ajut. O să fac tot cemi stă în putinţă.

– Îti mulţumesc.

?. ' 9

Savage se aplecă înainte şi umplu paharele. Când il întinse pe al ei simţi că degetele femeii erau foarte reci. Dar hotărârea din privire rămăsese neschimbată. Ridică paharul spre ea.

– Îţi mulţumesc, spuse el din nou. Nu pot spune că no săţi para rău. pentru că dacă se va întâmplă ceva vei suferi şî tu consecinţele. Cât timp mă poţi ţine aici?

– Cât doreşti, spuse Louise.

Îl vedea parcă pe Jean şi anticipa deja întrebările lui... De ce să stea avocatul asta elveţian la noi? Nuşi poate termina treaba întro singură zi? Mâncarea e raţionalizată...

Ghicindui parcă gândurile, Savage spuse:

– Sunt vărul tău. Am toate datele de familie. Mama ta mia fost de un mare folos. Sunt fiul primului văr al tatălui tău, Roger Savage. Acesta sa căsătorit cu o elveţiancă, Mane Therese Fielharben, fiica unui bogat fabricant de sticlă. Familia nu a fost prea încântată şi, după naşterea mea, cuplul a divorţat. Am fost crescut în Berna şi'am fost naturalizat înainte de război.

– Asa e bine, spuse Louise. A existat întradevăr un Roger Savage... Mama ştia cumva la ceţi vor folosi aceste date?

– Nu ştia că vei fi şi tu amestecată, spuse el. I sau cerut detalii pentru alcătuirea unei legende şi ea lea oferit. În momentul acela nu avea nici o idee că noi doi ne vom întâlni.

– şi tu pentru ce ai venit? Ce vei face aici?

– Îmi pare rău, spuse Savage, dând din cap. Din momentul acesta nu mai pui nici o întrebare şi nu mai primeşti nici un răspuns. Sunt vărul tău din Elveţia şi tu mai rugat să rămân un pic la voi. Poartăte cât mai natural.

În tot acest timp îi zâmbise, dar fără căldura.: Chiar şi când stătea liniştit, era dominat de o stare de alertă. Lui Louise îi veni să exclame cu voce tare. dar se stăpâni la timp. Avionul care survolase localitatea, panica în care intraseră nemţii. El trebuie să fi fost...

– O, Doamne! exclamă ea. Am uitat. Nu poţi locui aici. Avem un ofiţer german încartiruit la noi.

– Ştiu, spuse' Savage. Maiorul Minden. Nui nici o problemă.

– De unde stii? întrebă Louise. Cum de ai aflat de el...?

– Fără întrebări, îi reaminti Savage. Cum rămâne cu soţul tău?

– E de partea guvernului de la Vichy, spuse ea cu amărăciune în1 glas!" În 1940 sa dat cu germanii. Nu te poţi încrede deloc în el.

' - Va accepta povestea, atâta vreme cât te vei comporta natural. Se întoarce acasă până la prânz?

– Astăzi sar putea să nu sentoarcă, spuse ea. E în sat cu primarul. Azi noapte a izbucnit un incendiu în sat şi o biată femeie a ars de vie. Jean ia foarte în serios lucrurile astea. Face tot cei stă în putinţă pentru săteni.

– Mă bucur so aud, spuse Savege, fără să pară impresionat. Povesteştemi despre maior.

– Nu am ce săţi povestesc, io tăie Louise, pe care acest subiect o deranja. Lucrează la cartierul general instalat în Castelul Diane. Nu forţează cu nimic nota, astai tot ceţi pot spune despre el.

Nu chiar tot: Savage observase cum frumoasa gură se încordase şi văzuse reţinerea din privirea ei. Maiorul Heinz Min'den. Nu era cazul să afle de la ea; ştia mai multe decât Louise despre el. Bătrânul servitor apăru lângă ei, îmbrăcat întro jachetă roasă de lână de alpaca şi anunţă foarte ceremonios că masa era gata.

' 5 O

Vorbiră despre vreme, despre Elveţia şi despre Marshall Trust Fund, iar Savage îşi jucase' cu măiestrie rolul fată de Jean- Pierre care mtr'a şi ieşea întruna din salon. Observase că Louise de Bernard nu se simţea deloc în largul ei': vorbise foarte puţin, lăsândui lui rolul cel mai important în împrăştierea le'gendei. Iar Savage se descurcase de minune. Cu'mulţi aru în urmă, fusese un entuziast actor în trupa facultăţii. Talentul său actoricesc îl făcuse să ajungă în avocatură, unde mintea incisivă promitea un viitor strălucit, dacă ar mai fi avut vreodată şansa de a practica. Nu era o şansă pe care să fi pariat prea mult. Nu spera să încheie această misiune în viaţă şi nici nui păsa. I-o spusese şi generalului său care păruse îngrijorat şi copleşit de răspunderea lui, ca şi cum viaţa unui singur om ar mai fi avut vreo importantă întrun război ca acesta. Lui Savage îi plăcea vinul. Credea în acceptarea a tot ce i se oferea, aşa cum acceptase şi soarele dogoritor din dimineaţa aceea, când străbătuse câmpia până la gară. Ceea ce i se întâmplase lui, nul făcuse sa uite gustul plăcerilor, al unei mâncări bune, al băuturii şi femeilor sau al unei glume bune. Simplul fapt că puteai muri oricând, nu te poate face să respingi prematur viaţa.

Iar pentru el nu va fi uşor. El purta moartea în ascunzătoarea din manşetă, ca pe un talisman. Dar asta numai după ce va termina ceea ce avea de făcut. Nu pretindea că o face din patriotism. Îi spusese generalului îngrijorat pentru ce se oferise voluntar şi care erau motivele pentru care constituia alegerea cea mai potrivită pentru misiunea din St. Blaize. Generalul fusese necăjit. Nu neapărat pentru motivul care fi fusese prezentat, bănuise Savage; poveşti ca cea pe care io spusese el nu erau unice. Fusese necăjit văzând ura din glasul lui Savage când îi vorbise despre misiunea sa. O ură personală, copleşitoare, aproape obsesivă. Aceleaşi sentimente îl aduseseră şi în unitatea de operaţiuni speciale şil transformaseră la scurtă vreme în recrutul cel mai promiţător din grupul său. Era mai dur, mai rapid în reacţii şi mai nemilos decât toţi ceilalţi. Învăţase să ucidă cu mâinile goalex să reducă pe oricine la 'tăcere cu o singură lovitură. Învăţase să folosească multe tipuri de arme şi să manevreze explozivii. Vorbea la perfecţie franceza şi germana. Ca mulţi dintre cei cu talent actoricesc,' se dovedise a fi şi un bun lingvist, dotat cu o ureche foarte fină pentru dialecte. Putea să se dea drept elveţian în Elveţia, după cei trei ani în care lucrase în această ţară. «

Pentru că afară se făcuse frig şi cerul se acoperise, îşi duseră cafelele în salon. Savage"privi cerul cenuşiu prin fereastră. În curând vremea se va strica. Norii şi' ploaia vor descuraja flota de şlepuri şi vor ţine în frâu o întreagă armată... Se uită la Louise de Bernard şii zâmbi. De câteva minute, femeia îl privise în tăcere.

– Iar ai făcuto, spuse el.

– Ce am făcut?

– Ai pus întrebări. Se citeşte pe faţa ta. "O fi fost paraşutat azi noapte cjmd sa au^it avionul? Care o fi misiunea lui aici?..." încetează. Încetează să te mai gândeşti la mine altfel decât ca la vărul tău din Elveţia. Altfel,nu vom reuşi nimic.

– Îmi pare rău,spuse Louise. dar nu e deloc uşor.

– Nimic de genul ăsta nu e uşor. Povesteştemi despre maiorul Minden.

Ea se cutrenură.

– N-am multe de spus despre el. E încartiruit aici de vreo şase luni. Se împacă bine cu Jean, soţul meu. În ce mă priveşte, prefer săl văd cât mai rar în faţa ochilor.

– Să înţeleg că nu e genul de nazist cu nasul pe sus?

Savage avea o privire rece. Zâmbetul său se limita doar la buze. Ceva ia el o făcea pe Louise să nu se simtă în largul ei.

– Nu, cu siguranţă nu e genul ăsta de om. E un tip mai degrabă liniştit. E ofiţer de stat major.

– Ştiu, spuse Savage. Un tip pe care te poţi bizui, un pic auster. Încearcă să dea impresia că nu e vinovat de taptul^că ceilalţi sunt nişte ticăloşi. Mil pot imagina.

– Îşi doreşte să ne împrietenim, continuă Louise. Ne aduce tot felul de lucruri, delicatese, iar soţul meu le acceptă. Eu îl urăsc.'

– Trebuie să fie foarte supărător, spuse Savage. din moment ce îmi închipui că tu eşti cea a cărei prietenie şio doreşte...

– Nu e adevărat, izbucni Louise. simţind căşi schimbă culoarea din obraji.

– Ba aşa cred că stau lucrurile, spuse Savage. Doar dacă nu o fi vreun homosexual. E căsătorit, nufaşa?

. - I)a. De undeo ştii şi pe asta?

– Nu contează. Mai vorbeştemi despre el. Cum vă pe trece ţi serile?

– Cinează cu noi. Jean a insistat. N-am putut săl opresc. După masă, vine şi stă aici. De cele mai multe ori eu mă duc la culcare mai devreme. Numi place să stau în compania lui. Uneori se duce direct în camera lui şi lucrează.

– Câte din hârtiile sale le aduce aici?

– Nu ştiu. Are tot timpul o servietă cu el. Nu mam apropiat niciodată de camera lui şi nu ştiu cu ce se ocupă acolo.

– Şi zici că se împacă bine cu soţul tău. Despre ce discuta amândoi? Despre război?

– Câţeodată. De obicei stau de vorbă despre cărţi şi muzică. Ii place foarte mult muzica. I-a dăruit socrului meu câteva discuri de patefon.

– Pare un tip ideal, spuse ironic Savage. Soţul tău când ajunge acasă?

– Trebuie să sosească. Cred că sa făcut aproape trei. Ce o s'ăi spun dacă va crede pentru o clipă că eşti...

– Nici nu mai pomeni aşa ceva, spuse Savage ridi- cânduse în picioare. Nu mai pomeni şi nici măcar nu te mai gândi la aşa ceva. Nu trebuie sămi explici nimic despre el. Ştiu totul, aşa că nuţi face probleme. Tu sprijinămi doar legenda.„Când se va întoarce acasă, eu voi fi sus, în camera mea. Iţi va veni mai uşor dacă nu voi li de faţă. Nu o să fie deloc surprins; elveţienii sunt mari amatori de somn. Nu uita însă nici o clip'ă că sunt vărul tău.

– Adevăratul Roger Savage nu a fost niciodată în Statele Unite, spuse Louise. De unde ai aflat de el?

– Prin legăturile noastre, spuse el. A murit Ja I,ausanne în urmă cu doi ani. Un accident de maşină. În realitate era un mare beţivan. Neam făcut foarte bine tema. Nimeni nu se poate agăţa de ceva. Joacă tare şi soţul tău te va crede.

' - Nu va trebui săi dau prea multe detalii, spuse ea. Nu prea mai avem multe să ne spunem. Drumurile noastre sau despărţit.

– Foarte bine. Cuatât mai uşor. Acum hai sămi caut camera.

Louise îl conduse pe scara largă de piatră, trecu pe lângă camera ei. apoi urcară la etajul de deasupra. Valiza lui.L)ine încuiată, se afla pe un şezlong, la capătul patului.

Era o cameră spaţioasă, cu pereţi tapetaţi în stambă cu modele demodate'. Emana o atmosferă victoriană, subliniată şi de un pat cu baldachin din mahon. Se simţea un uşor miros de mucegai şi de aer închis. Louise se scuză şi deschise fereastra.

Savage se apropie şi privi afară.

– JVu cred că miâr face plăcere să plec deaici în grabă, spuse el. Sunt vreo doisprezece metri până jos. Cine doarme alături?

– Eu, răspunse ea. Cu un etaj mai jos. Soţul meu e la două camere mai încolo. Minden e pe coridor' mai jos, iar lângă tine e camera cumnatei mele.

– De ea nu miai pomenit nimic, spuse Savage.

Se aşeză pe marginea patului şi se săltă uşor.

– Salteaua e foarte comodă. (Jnde e cumnata asta a ta?

– La Paris, îi răspunse Louise. E studentă la Sorbona. Locuieşte la mătuşa lui Jean şi vine aici la sfârşiturile de săptămână când e 'liberă. În seara asta, la cină, va fi şi ea.

– Şi e bine sau rău?

Louise se cutremură, aşa cum făcuse când fusese întrebată despre maior.

– Nu mă deranjează cu nimic. Nu avem nimic în comun şi o ştim amândouă.

– Cum ai descrio în ce mă priveşte? Prieten sau duşman?

– Duşman, spuse încet Louise. As spune chiar cât se poate de duşman. Pentru numele lui Dumnezeu, fe- reştete de ea!

– Aşa am să fac. nai nici o grijă, spuse Savage, apoi se dădu'jos din pat şi se apropie de ea. Acum am sămi despachetez bagajele. Tu uute jos şi comportăte ca una care„nu ţiai marvazut de mult varuf.

Închise uşa în urma ei, apoi o încuie. Îşi atârnă paltonul pe spătarul unui scaun, după care se duse la valiză. Hainele se păstraseră curate. Muniţia pentfu pistol fusese disimulată întro cutie cuA ţigări de foi. În fiecare ţigară se aflau patru cartuşe. În "fundul fals al valizei fusese ascuns un aparat de emisie recepţie. Savage se apropie din nou de fereastră şi privi arară.

Priveliştea şra atât de minunată încât îi luă respiraţia. Câmpia ca o tablă de şah, împărţită în carouri de grâu verde şi de muştar galben, brâuri de copaci ce se conturau pe cer, a'plecanduse simetric în bătaia vântului. Sub el, parcul castelului, garduri vii şi alei străjuite de arbori de tisă, ronduri de nori. De sus nu aveai cum să vezi buruienile şi semnele neglijenţei. În curtea principală, din arteziana de piatră ţâşnea un jet anemic de apă.

Lângă dormitorul lui nu era nici o terasă şi nici ferestre; întro situaţie deosebită ar fi prins în această încăpere ca un prizonier în celula sa. Transmisia radio 'dintrun astfel de loc ar fi imposibilă. Va trebui să găsească un loc mai bun pe acoperiş şi pentru asta va avea nevoie de ajutorul Louisei de Bernard. Fusese simplu săi spună că nu îi va destăirjui nimic şi să pretindă că femeia va putea fi menţinută în perimetru. Întrun sens fusese o minciună veridică, iar în altul o necesitate. Cu cât Louise ştia mai puţine, cu atât mai puţin va spune celor de la Gestapo în cazul în care va fi arestată. Dar fără sprijinul ei, Savage nu putea spera săşi îndeplinească misiunea. Frederick Bruhl. Savage îi cunoştea chipul ca pe propriul său chip. Existau foarte puţine fotografii deale lui, majoritatea lor fiind instantanee făcute în ţinută civilă. Cea mai recentă fotografie îl înfăţişa în mijlocul unei mulţimi, cu boneta ţuguiată pe cap,' o imagine ştearsă şi granulată, care îşi pierduse conturul în momentul declanşării bliţului. Ochelari, un nas butucănos şi o gură mică cu buze'cam pline. Un tip cât se poate de comun. Savage stătea la fereastră şi sub el se desfăşura întreaga panoramă a satului liniştit, dar înaintea ochilor nu vedea decât chipul lui Bruhl. Apoi îi apăru un alt chip, surâzător, cu părul în vânt şi cu fruntea brăzdată. Nişte ochi largi şi luminoşi, pe jumătate închişi din cauza soarelui, şi o mână maronie care se ridica pentru ai apăra de fazele orbitoare. După aceea imaginea se schimbă. Savage trânti uşa imaginaţiei. Bruhl... Când se gândea la Bruhl, pumnii i se încleştau şişi dădea frâu liber urii care începea să clocotească năvalnic în sufletul lui. Îi făcea bine să se gândească la el. parcă îşi încărca bateriile necesare atingerii obiectivului său. Dacă se temea pentru el sau era îngrijorat de soarta altora, cum era cazul cu contesa americancă sau bătrâna din sat pe care o împuşcase pe la spate în noaptea trecută, nu avea decât să se gândească la motivul prezenţei sale în St. Blaize. Nimic altceva nu mai conta decât reuşita acţiunii.