Evoluţia economiei şi sistemul economic mondial



Yüklə 20,7 Kb.
tarix17.01.2019
ölçüsü20,7 Kb.
#99738

FIŞĂ DE DOCUMENTARE - Sistemul economic şi sistemul geopolitic

Evoluţia economiei şi sistemul economic mondial

Ansamblul economiilor naţionale şi relaţiile dintre acestea pe piaţa mondială constituie economia mondială. Dezvoltarea economiei mondiale a fost de asemenea condiţionată de progresele tehnologice din transporturi, cunoscând debutul în secolul XV datorită velierelor şi ajungând la apogeu în prezent prin intermediul comunicaţiilor.

Structura PIB-ului şi a balanţei comerciale s-a modificat în timp, impunând următoarele etape din evoluţia economiei mondiale:

Epoca Marilor Descoperiri Geografice începute cu secolul XV a dus la apariţia marilor imperii coloniale, în cadrul cărora coloniile realizau un comerţ intens cu metropolele, dar şi cu alte metropole, iar produsele erau preponderent agricole(cafea, cacao, bumbac, tutun, zahăr, fructe tropicale ş.a.)

Perioada „revoluţiei industriale”, începută cu secolul XVIII în Europa Apuseană şi extinsă ulterior, mai ales după al Doilea Război Mondial a condus la devansarea produselor agricole de către cele industriale (maşini, instalaţii, electronice, produse chimice, combustibili minereuri) în structura BIB-ului şi balanţei comerciale.

În prezent structura economiei a devenit mai complexă, însă diferenţiată pe state, astfel:



  • în statele dezvoltate la crearea PIB-ului domină serviciile iar la balanţa comercială excedentară produsele industriale

  • în statele aflat în dezvoltare, PIB-ului este dominat de produsele agricole, iar balanţa comercială este deficitară şi dominată de aceleaşi produse agricole

Activităţile economice generatoare de PIB, la nivel mondial au avut următoarea evoluţie:

Agricultura în statele dezvoltate a trecut de la sistemul extensiv la cel intensiv orientat spre cerinţele pieţei şi cu mare productivitate, iar în ţările sărace ale Africii şi Asiei de Sud rămâne la stadiul de subzistenţă.

Industria a cunoscut un proces de relocare, adică de transfer al ramurilor poluante (chimică, siderurgică, materialelor de construcţii)către statele în dezvoltare, insă o creştere a ponderii noilor tehnologii (IT, electronice, farmaceutică) în statele dezvoltate, proces numit „export de poluare”.

Transporturile, care reprezintă vectorul comerţului mondial au cunoscut o creştere a randamentului sprijinind evoluţia economiei mondiale.

Comerţul, care reprezintă baza mondializării economiei a avut o creştere exponenţială, fiind sprijinit de transporturi şi comunicaţii, dar şi de reglementările pieţelor (grâului, zahărului, cafelei, petrolului, aurului) şi burselor( Londra, New York, Tokyo, Chicago, Amsterdam)

Turismul, care a pornit de la o activitate de relaxare cu aport modest la economia statelor, a ajuns o componentă majoră a economiei mondiale, fapt subliniat de fluxurile turistice la nivel mondial de peste 800 milioane de persoane şi venituri de 700 mld. $. Regiunile turistice cele mai importante sunt: Europa, Zona Caraibelor, America de Nord, China ş.a.

Sistemul geopolitic mondial actual

Singura organizaţie cu vocaţie globală este ONU , însă se port identifica actori şi centre de putere care influenţează evoluţia scenei politice a lumii.

ONU sau Organizaţia Naţiunilor Unite a apărut la 26 iunie 1945 prin semnarea Cartei de la San Francisco de către 51 de state cărora li s-au adăugat treptat toate statele lumii(excepţie Vaticanul), ajungând la 192 în prezent. Această organizaţie a preluat obiectivele Ligii Naţiunilor, însă s-a străduit să nu eşueze precum precursoarea sa.

Sediul principal se află la New York, iar oficii sunt la Viena, Geneva şi Nairobi.

Obiectivele fundamentale: menţinerea păcii şi securităţii internaţionale prin măsuri colective eficace împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea de relaţii de prietenie dintre naţiuni, cooperarea internaţională în domeniile economic, social, cultural, umanitar.

Principiile fundamentale: egalitate suverană între toate statele membre, neamestecul în treburile interne ale statelor, nerecurgere la forţă sau ameninţarea cu forţa ş.a. .

Structura ONU cuprinde:

Organe principale:

Adunarea Generală (reprezentanţi ai tuturor statelor membre, iar rezoluţiile adoptate au caracter de recomandare)Consiliul de Securitate – 5 membri permanenţi cu drept de veto (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa) şi 10 membri nepermanenţi aleşi pe câte 2 ani pe criteriul repartiţiei geografice echitabile). Rezoluţiile sunt însă obligatorii.

Instituţii sau organizaţii specializate: FAO(Org. Mondială pentru Agricultură şi Alimentaţie), OMS(Org. Mondială a Sănătăţii), OMC (Org. Mondială a Comerţului), UNESCO(Org. Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), FMI, UNEP(Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu) ş.a.

Blocuri militare- singurul rămas NATO, iar dintre Blocurile economice: UE, NAFTA,MERCOSUR, SEATO..
FIŞĂ DE LUCRU – SISTEMUL ECONOMIC MONDIAL

Competenţa specifică :

Prezentarea în scris şi orală a aspectelor definitorii referitoare la sistemului economic şi geopolitic mondial, utilizând corect şi coerent terminologia specifică domeniului.

Explicarea relaţiilor observabile între sistemele lumii contemporane.

Utilizarea informaţiei cartografice, pentru explicarea sistemului economic şi geopolitic mondial.



Sistemul economic mondial

Cele trei elemente ale sistemului economic mondial sunt:…………………………………………………… Sistemul economic mondial a cunoscut următoarele etape:

a. Perioada Marilor Descoperiri Geografice din secolul……………când piaţa mondială nou creată se baza pe comerţul cu produse de …………………., precum…………………………………………………………….

iar plantaţiile tropicale din care se aprovizionau erau, conform hărţii din slide-ul prezent, pentru Spania…………, Portugalia………..……, Olanda…………………….., Franţa……………………………, Anglia………….

b. Revoluţia industrială de la sfârşitul secolului…….. a impus înlocuirea mărfurilor agricole destinate pieţei mondiale, cu produse, precum……………………………………………….

În funcţie prezent, în crearea PIB-ului şi în balanţa comerţului extern se impun două categorii de state:

State dezvoltate în care la formarea BIB-ului domină………………………, iar în balanţa comercială la export predomină…………………………………………., iar la import…………………………….

Statele în dezvoltare în care, la formarea PIB-ului domină………………………………………………….

la exporturi domină………………………………………. iar la importuri……………………………..

Evoluţia activităţilor economice generatoare de PIB:

Agricultura - la statele dezvoltate………………………………………………………

-în statele în dezvoltare din Africa şi Asia de Sud………………………………………

Industria – în statele dezvoltate……………………………………………………………………………………

- în statele în dezvoltare………………………………………………………………………….

Transporturile au suferit o creştere a randamentului, adică creşterea…………………… şi………………………..

răspunzând astfel societăţii de consum.



Sistemul geopolitic mondial actual

Organizaţia cu vocaţie globală este……………………………. şi este completată de centre de putere şi actori

care influenţează…………………………………………………..

Precursoarea ONU a fost……………………………. apărută prin Tratatul de la Versailles din 1919 după ……………………………………….

Sediul principal este la……………………, iar oficii la Viena în ţara………….., Geneva în ţara………… şi Nairobi din ţara…………….

Obiectivele fundamentale:

-……………………………………………………………………………………………………………

-………………………………………………………………………………………………………………

-……………………………………………………………………………………………………………..

Principii fundamentale:

-………………………………………………………………………………………………………

-…………………………………………………………………………………………………………..

-…………………………………………………………………………………………………………….

Organe principale

Adunarea Generală cuprinde……………………………………………………………………………

Consiliul de Securitate 5 membri permanenţi………………………………………………………………….

stabiliţi după criteriul………………………………………………………………………………………………

Instituţii sau organizaţii specializate:……………………………………………………………………………

TEMĂ

1.Explicaţi caracterul deficitar al balanţei comerciale a statelor în dezvoltare…………………………………



2.Argumentaţi „Transporturile au înregistrat mari progrese în ultimele două secole”………………….

3.Explicaţi ponderea mare a turismului în realizarea PIB-ului ţărilor: Spania, Italia, Grecia (două argumente fiecare)



4. Indicaţi rolul ONU în soluţionarea unuia dintre cele mai recente conflicte, utilizând informaţii din mass media.
Yüklə 20,7 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin