Această situaţie iniţială a fost într-o mare măsură răspunzătoare de faptul că dezvoltarea Comunităţii a fost marcată, în anii 70 şi la începutul anilor 80 de permanente situaţii de criză şi de moment
Această situaţie iniţială a fost într-o mare măsură răspunzătoare de faptul că dezvoltarea Comunităţii a fost marcată, în anii 70 şi la începutul anilor 80 de permanente situaţii de criză şi de momente de stagnare.
Extinderea către sud
Aderarea Greciei, a Spaniei şi Portugal, adică extinderea către sud, a fost considerată de toată lumea, din punct de vedere politico-strategic, un lucru pozitiv şi necesar.
Punctele mai slabe erau însă consecinţele de ordin economic şi instituţional, pe care această extindere le aducea cu sine.
Nivelul de dezvoltare economică din toate cele trei ţări se afla în mod evident sub media Comunităţii; eterogenitatea sporită precum şi, fără îndoială, mărirea considerabilă a numărului statelor membre, îi făcea pe mulţi să-şi exprime îngrijorarea în ceea ce privea eficienţa instituţiilor şi decursul proceselor decizionale.
influenţată de problemele pe care le avea Comunitatea în interior la începutul anilor 80.
influenţată de problemele pe care le avea Comunitatea în interior la începutul anilor 80.
divergenţe de opinie în ceea ce privea evoluţia pe viitor a procesului de integrare.
Aceste probleme au întârziat considerabil negocierile de aderare, şi de abia după anul 1984, când la summitul de la Fontainebleau, au fost trasate liniile proiectului pentru piaţa internă şi a Actului Unic European, s-a putut ajunge la un consens în ceea ce privea data concretă a aderării Spaniei şi Portugaliei - 1 ianuarie 1986.
Dar şi extinderea către sud a avut efectele ei asupra dezvoltării Comunităţii. Astfel, anumite domenii politice şi mai ales Politica Agrară Comună au avut mult de suferit de pe urma acesteia.
Politica regională a trebuit şi ea modificată, pentru ca noii membri să poată intra pe piaţa internă ş.a.m.d.
Factori determinanţi ai extinderii către sud
Prevederile din Tratat cu specificaţia că toate statele membre trebuie să fie de acord - fapt care a îngreunat foarte mult consensul, având în vedere viziunile şi interesele diferite.
Interese sectoriale, în special în ceea ce privea sectorul agricol. Interese naţionale în ceea ce privea dezvoltarea viitoare a CE. Dacă avea să aibă o formă mai degrabă interstatală, concentrându-se mai mult pe economie - aşa cum îşi dorea UK şi DK - sau dacă avea să se dezvolte în direcţia aprofundării cooperării, inclusiv în ceea ce privea dimensiunea politică - aşa cum îşi dorea, de exemplu, DE.
îngrijorare din pricina posibilei incapacităţi decizionale a sistemului UE, în contextul creşterii enorme a gradului de eterogenitate în urma extinderii către sud.
Extinderea AELS
Extinderea cea mai lipsită de probleme a fost însă cu siguranţă extinderea care a cuprins Austria, Suedia şi Finlanda.
Relaţiile dintre statele AELS şi Comunitate fuseseră reglementate încă din 1972, prin intermediul unor acorduri comerciale bilaterale, care au fost înlocuite, în ianuarie 1994, de Spaţiul Economic European (SEE).
Extinderea AELS
Relaţiile economice fuseseră aşadar de multă vreme foarte strânse; multe din reglementările comunitare, mai ales din domeniul pieţei interne, fuseseră aplicate de cele trei ţări, prin intermediul acordului SEE, încă dinainte de aderare.
În plus, cele trei state aveau un nivel economic relativ crescut.
Una dintre cele mai importante probleme politice potenţiale, şi anume statutul lor de ţări neutre, îşi pierduse din importanţă odată cu încetarea conflictului dintre est şi vest, iar interesul lor vădit pentru anumite subiecte de referinţă, precum obţinerea unui grad mai mare de transparenţă sau politica socială şi politica mediului crea noi impulsuri în politicile UE.
Factori determinanţi ai extinderii
Toate 3 extinderile, influenţate de o combinaţie deosebită a factorilor
La o scurtă recapitulare a celor trei valuri de extindere, descoperim un lucru extrem de interesant.
Cu toate că, aşa cum am arătat mai sus, cele trei valuri au avut loc sub auspicii extrem de diferitea, ele au fost influenţate de câte o combinaţie specifică de factori.
Factori determinanţi ai extinderii
Un element comun propriu tuturor valurilor de extindere de până acum este faptul că toate au avut loc în contextul aprofundării procesului de integrare.
Planul Werner şi de instituirea Cooperării Politice Europene (PEC) din 1969, de Actul Unic European din 1987 şi de Tratatul de la Maastricht din 1992.
Schimbarea la faţă a Europei - 1980-1989
9 noiembrie 1989 este data unei schimbări politice majore: cade zidul Berlinului şi pentru prima dată după 28 de ani se deschid graniţele dintre Germania de Est şi cea de Vest. Reunificarea Germaniei are loc în luna octombrie 1990.
Extinderea către est
Un pretext substanţial pentru iniţierea valului de extindere din 2004 a fost căderea regimurilor comuniste din Europa Centrală şi de Est, precum şi procesele de transformare demarate în aceste ţări;
