Exemple de cântece de stea/colinde creştine



Yüklə 37,41 Kb.
tarix03.08.2018
ölçüsü37,41 Kb.
#66755


.Exemple de cântece de stea/colinde creştine



Copii cu Steaua la Bcureşti, pe la 1840. După M. Doussault

Exemple de cântece de stea româneşti cu autor anonim:



  • O, ce veste minunată! / Ce vedere minunată

  • Am plecat să colindăm

  • Sus la poarta raiului

  • Pe străzile din Viflaim

Exemple de cântece de stea româneşti cu autor cunoscut:

  • Astăzi s-a născut Hristos

  • Bună dimineaţa la Moş Ajun

  • Iată vin colindători!

Exemple de cântece de stea străine cu autor anonim:

  • Away in a Manger

  • Dji vén cwerî m' cougnou d' Noyé

  • Ere zij God

  • Birjina gaztettobat zegoen

Exemple de cântece de stea străine cu autor cunoscut:

Alte cântece de Crăciun:

  • Moş Crăciun cu plete dalbe

  • Clopoţei, clopoţei

  • O, brad frumos!

REFERINŢE:

http://ro.wikipedia.org/wiki/C%C3%A2ntec_de_stea


Cântece de stea şi povestea vorbei de Anton Pann de Vasile Alecsandri


Există la noi o carte foarte preţioasă şi de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul şi de înţelepciunea poporului român; şi însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor!

Ca şi dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, şi chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literaţi şi-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deşteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet.

Cine a fost Anton Pann?

-- Un simplu cântăreţ de biserică, iată ce răspund indiferenţii!

-- Ce a scris Anton Pann ?

-- Spitalul amorului, iată ce răspund ignoranţii!

E timpul dar a spune adevărul şi a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieţii sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, şi a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieşite din cuminţia românului, sub forme concise şi originale, acele aforisme născute la şcoala experienţei seculare, acele adevăruri de prin lume adunate şi iarăşi la lume date.

Ne pare mult rău că nu posedăm notiţe biografice asupra dascălului Anton Pann, pentru ca să le publicăm aici; căci tot ce priveşte viaţa unui autor este interesant. Ne lipseşte asemene lista completă a scrierilor sale şi nu putem înşira deocamdată decât următoarele, pe care ni le aducem aminte. Lăsăm dar altora, mai bine informaţi, mulţumirea şi datoria de a umplea această lacună.

Anton Pann a publicat un poem în mai multe tomuri, tradus din limba grecească în versuri româneşti, sub titlul de Erotocrit.

-- Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea.

-- O şezătoare la ţară, tablou viu de obiceiuri câmpeneşti, în care sunt diverse hore poporale.

-- Cântece de stea, sau versuri ce se cântă în seara naşterii Domnului Cristos, cu un adaus de cântece morale şi de note bizantine de muzică, numite glasuri.

-- Spitalul amorului, colecţie de cântece de lume şi de câteva hore şi balade poporale.

-- Cântătorul beţiei şi viaţa beţivului pocăit.

-- Povestea vorbei, sau culegere de zicale româneşti (3 tom.[1]) În toate aceste volumuri şi broşuri autorul dă probe de un spirit adevărat românesc, de cunoştinţa deplină a limbii poporului şi de o mare facilitate de versificare, şi chiar unele pasaje din broşura cântecelor de stea au meritul lor. Aşa, în cântarea a XIX găsim răstignirea lui Cristos:

Atunci iuzii l-au luat,

L-au bătut, palme i-au dat,

Cu spini l-au încununat,

Şi în obraz i-au scuipat.

De haine l-au dezbrăcat,

Cu crucea l-au încărcat,

Şi mergând l-au răstignit,

Cu cuine l-au pironit,

Cu oţet l-au adăpat,

Fiere i-au dat de gustat!

Şi sufletul când şi-a dat

Un ostaş a alergat,

Cu suliţa l-a împuns.

Sânge şi apă au curs!

Aceste cerul văzând

Şi pământul nerăbdând,

Din temelii s-a clătinat,

Soarele a înnegrit,

Pietrele s-au despicat! etc.

În cântarea XX, care urmează, găsim o descriere a iadului, precum se vede zugrăvit în pridvoarele unorbiserici vechi:

Văzui balaur căscând

Şi din gură foc vărsând,

Curgând ca un rău întins

Înflăcărat şi nestins.

Văzui popi mulţi eretici

Cu dascăli şi grămătici

Aruncaţi cu capu-n jos

În focul cel flăcăros,

Şi draci îi împingeau,

Cu suliţi îi împungeau.

Văzui împăraţi tirani,

De gâturi cu bolovani.

În văpaia cea de foc

Draci bătându-şi de ei joc.

Văzui negustori în rând

Care-nşel şi lipsă vând,

Unii cu măsuri de gât

Se tânguiau amărât;

Alţii cu cântare-n nas

Se văitau cu mare glas,

Alţii cu foarfeci şi cot

Îi ducea para înot.

Văzui şi muieri în munci

Care-şi leapădă-a lor prunci

Sau fără milă şi dor

În pântece îi omor.

Văzui arzând în vulvori

Bogaţi neîndurători

Care tot s-au veselit

Şi săraci n-au miluit!... etc.

După această descriere a iadului, vine ca un contrast veselitortabloul raiului:

Văzui raiul cel frumos,

Ca soarele luminos,

Şi mese întinse de rând,

Pe ele făclii arzând;

Iar împrejur drepţii stau

Şi bucurie gustau.

Văzui sfinţi prea luminoşi,

Apostoli şi cuvioşi

Şi cete de mucenici,

De tineri, bătrâni şi mici.

Văzui şi sfinte muieri

Petrecând în mângâieri

Cu cununi de diamant

Şi podoabe de briliant

Împreună dănţuind

Şi pe Dumnezeu slăvind.

În adausul de cântări morale se află unele strofe luminate de razele poeziei.

În cântarea III

Primăvara:

Ah! iată a sosit iară

Frumoasa primăvară

Cu flori şi cu verdeaţă

Şi plină de blândeaţă

Precum noi o dorim.

. . . . . . . . . . . . .

Dumbrava-nrămurată

Ce fuse scuturată

Acum întinereşte

Şi frunza se mândreşte

Clătindu-se de vânt.

. . . . . . . . . . . . .

Prin pomi, prin rămurele

Stând fel de păsărele

Cu bucurie mare

Răsun' dulce cântare

Cu toate melodind.

. . . . . . . . . . . . .

În cântarea IV: Viaţa omului:

Omul este ca iarba,

Zilele ca o floare

Ca timpul trecătoare...

Aşa va înflori!...

Când e în tinereţe.

Se află-n primăvară... etc.

Când e în bărbăţie

În toamnă se iveşte... etc.

Când e în bătrâneţe

Atunci intră în iarnă,

Când nori încep să cearnă

Şi se-nălbeşte tot.

Ca floarea cea uscată,

Şi-n seamă nebăgată.

Se pierde sub zăpadă

Ca şi când n-a mai fost...

Astfel dar este omul

De orice stare-n lume,

Aibă orişice nume,

Astfel e trecător.

Cât să se ostenească

Slavă să dobândească,

Zadarnice sunt toate,

Căci este muritor!

În cântarea VIII: Dragostea:

Ca dragostea mai scump nume

Nu e pe acest pământ.

Ea-i împărăteasă-n lume,

Ei toate supuse sânt.

Dragostea în orice casă

Stă ca o floare pe masă

Şi zâmbeşte tutoror... etc.

În cântarea X: Pustnicul:

Am lăsat mărire, lume,

Am lăsat lux şi palat,

Am lăsat şi rang şi nume

Şi-n pustiu m-am depărtat,

Unde amuţita stâncă

Şi nesimţitorul crâng,

La-ntristarea cea adâncă

Nu pot auzi când plâng.

Unde vânturile sună

Prerumpând al meu suspin

Şi-l duc ca o jertfă bună

Către cel cărui mă-nchin... etc.

După aceste câteva exemple se poate cunoaşte natura simţirilor, precum şi stilul lui Anton Pann; iar din toate operele sale, cea mai importantă este Povestea vorbei, la care el a trebuit să consacre mai mulţi ani de lucrare; căci pe lângă proverburi a adăugat multe anecdote poporale, scrise în versuri care se leagă strâns între ele.

Trei volumuri formează acea minunată colecţie, ce se poate cu drept cuvânt numi Filozofia poporului român. Ele cuprind şiruri lungi de zicale, unele, în mic număr, traduse din limbi străine, iar cele mai multe culese din gura poporului nostru, şi acele şiruri sunt coordonate cu inteligenţă; căci deşi numărul lor e considerabil, nu există nici o confuzie între dânsele. Astfel, de pildă, într-un şir găsim toate proverburile relative la frică sau la vitejie, în altul acele ce se raportă la nerozie...etc. şi de fiecare sunt lipite anecdote originale, povestite cu destul talent.

Să răsfoim acele trei volumuri ale lui Anton Pann şi, de vom alege ce-i mai caracteristic în fiecare şir de proverburi, vom compune o comoară de cugetări, care ne va face mândri de profunda cuminţie a neamului românesc[...]

Aceste extrageri din Povestea vorbei sunt de natură a convinge că în adevăr uvragiul lui Anton Pann este o operă naţională de un foarte mare preţ, atât pentru noi, cât şi chiar pentru filologii străini; iar judecând după varietatea anecdotelor adăugate pe lângă proverburi, precum şi după felul celorlalte publicaţii, adică:

Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea, Moş alb sau O şezătoare la ţară, Spitalul amorului, Cântătorul beţiei, Cântece de stea etc., venim a crede că Anton Pann cunoştea cu desăvârşire datinile naţionale, că el era vârât deplin în pielea românului, şi că mintea lui era o comoară de cântece, de cimilituri, de păcălituri şi de istorioare de tot soiul. El a fost negreşit un om ce ştia multe, şi care ştia a le spune; un tip de român vesel, glumeţ, spirituos, păcălitor, cântăreţ, povestitor, o carte plină din scoarţă-n scoarţă, un Păcală literat, bun de gură, bun de petrecere, precum le plăcea părinţilor noştri.

Asemene oameni sunt cronici în picioare, ei cunosc pe de rost Alexandria şi Arghir, cunosc sute de poveşti poporale pline de minciuni frumoase şi mii de anecdote asupra ţiganilor, asupra evreilor, asupra nemţilor, asupra ruşilor, asupra sârbilor, asupra ungurilor, asupra turcilor, asupra grecilor, într-un cuvânt, asupra tuturor neamurilor străine cu care a avut a face românul. Ei vorbesc de Ieana Cosânzana, de Făt-Frumos, de Sfarmă-Piatră, de Strâmbă-Lemne, de Statu-Palmă-Barbă-Cot, de zmei, de balauri, de pajuri, de cai năzdrăvani, de Sfânta Joe, de Sfânta Miercuri, de Sfânta Vinere, de Mama pădurii, de stihii, de stafii, de strigoi, de moroi, de tricolici, de vârcolaci, de carul lui Sf. llie, de drăciile lui Pepelea, ca şi când ar fi copilărit în acea lume fantastică creată de închipuirea poporului.

Însă din nenorocire asemene oameni devin din zi în zi mai rari; ei dispar sub nivelul uniform al civilizaţiei şi sub năvălirea preocupărilor timpului de faţă.

Dacă Anton Pann ar mai fi trăit, el singur ar fi fost în stare să scrie poemul naţional al lui Pepelea, acest tip poporal de spiritul glumeţ al românului; el singur ar fi putut să aştearnă în versuri uşoare nenumăratele păcălituri dintre Păcală şi Tândală; însă el şi-a dus veselia pe cea lume, lăsând în urmă un monument nepieritor: Povestea vorbei!

În Panteonul literar al României, imaginea lui Anton Pann poartă un sigil caracteristic şi mult interesant! Ea ne apare cu înţelepciunea filozofică a strămoşilor pe frunte şi cu râsul maliţios al lui Pepelea pe buze.

(Mirceşti, ianuarie 1872)


REFERINŢE: http://ro.wikisource.org/wiki/C%C3%A2ntece_de_stea_%C5%9Fi_povestea_vorbei_de_Anton_Pann


Yüklə 37,41 Kb.

Dostları ilə paylaş:




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin