Exista destin?



Yüklə 547 b.
tarix06.03.2018
ölçüsü547 b.


Exista DESTIN?

  • Exista DESTIN?


A mai trecut ceva timp.

  • A mai trecut ceva timp.

  • Pentru noi, ceilalti...

  • Pentru Alex, nu, cufundat fiind in eternitate, unde nu timpul nu exista.

  • Pentru Dan, ce incearca sa-l zideasca din nou pe Alex, ca un tata adevarat, pe acest blog, timpul trece dureros de incet...

  • Dar trece.



Pentru tine insa, Mirela, vad, ca si observator apropiat, ca timpul parca s-a oprit...

  • Pentru tine insa, Mirela, vad, ca si observator apropiat, ca timpul parca s-a oprit...

  • Succesiunea noapte - zi, frig - cald, soare – nori se desfasoara ca un decor exterior lumii tale.

  • Nu mai stii ce este foamea sau setea, nu mai intelegi iubirea sau ura, nu mai percepi lumea din jurul tau, cu problemele ei marunte...

  • Roata cea mare a Timpului s-a oprit, si odata cu ea, toate celelalte roti si rotite.



Nu incerc sa imping in ele, pentru ca nu am atata putere. Nici tu nu incerci, pentru ca simti – una din putinele tale simtiri ramase active – ca este prea greu. Infinit de greu...

  • Nu incerc sa imping in ele, pentru ca nu am atata putere. Nici tu nu incerci, pentru ca simti – una din putinele tale simtiri ramase active – ca este prea greu. Infinit de greu...

  • De altfel, dorinta ta, daca ai putea, ar fi sa o invarti in sens opus...

  • Stiu sigur.



Ce vreau atunci? O discutie la o cafea, despre un joc de biliard cu planete, despre ciocolata, despre destin...

  • Ce vreau atunci? O discutie la o cafea, despre un joc de biliard cu planete, despre ciocolata, despre destin...

  • Vreau sa-ti spun ceva ce eu consider important ca tu sa intelegi. Si imi este frica de vorbele pe care trebuie sa le aleg astfel cu grija. Caci si vorbele, desi purtatoare de intentii pozitive, ca si medicamentele, pot face rau, daca nu sunt dozate corespunzator.

  • De aceea iti spun, mai intai de toate, ca pentru cititor este foarte usor, sa priveasca 'filmul' naratiunii autorului.

  • Pentru autor insa, este al naibi de greu.



El se simte de parca ti-a rapit pentru cateva clipe sufletul si, ca intr-un dans salbatec pe sarma, incearca sa-l mute, alergand, la capatul celalat al sarmei, intr-o zona mai sigura.

  • El se simte de parca ti-a rapit pentru cateva clipe sufletul si, ca intr-un dans salbatec pe sarma, incearca sa-l mute, alergand, la capatul celalat al sarmei, intr-o zona mai sigura.

  • Dedesuptul sarmei, este un hau negru. Atat de adanc, ca nu i se vede fundul. Si deci, nu stie nici el unde ar putea ajunge, daca pasii sai nu ar nimeri, intotdeauna, sarma. Pentru ca, de fapt, necunoasterea ne sperie cel mai rau.

  • Este haul cel mai mare dintre toate haurile...

  • Deasupra lui ma aflu eu acum, cu sufletul tau in maini, incercand sa ti-l traversez.

  • Alaturi, simt cum pluteste cu ochii pe noi, ratiunea ta, intotdeauna treaza, ca un inger pazitor. Si ingaduitor.

  • Dar nerabdator...

  • Rolul ei, in cazul in care voi calca pe langa sarma, este sa-mi ia din maini, sufletul tau.

  • Si este bine asa.



Uitandu-ma la un rau ce se rostogoleste la vale, peste pietre, am incercat sa-i vad picaturile de apa. Si am vazut miscarea lor haotica, aleatoare.

  • Uitandu-ma la un rau ce se rostogoleste la vale, peste pietre, am incercat sa-i vad picaturile de apa. Si am vazut miscarea lor haotica, aleatoare.

  • Imaginandu-mi o coliziune intre doua corpuri ceresti, am incercat sa-i vad moleculele de praf, apucand pe aproape o infinitate de traiectorii, ce mai apoi se ciocneau iarasi intre ele, si porneau mai departe pe noi infinite traiectorii, si tot asa, gandindu-ma ca de fapt, materia nu are un destin in deplasarea ei in spatiu si in timp.

  • Ci se afla la voia intamplarii. Si ca orice traiectorie este una haotica, intamplatoare si neprevizibila.



Iar omul, din materie fiind facut, nu se poate sustrage de la aceasta obligatie universala.

  • Iar omul, din materie fiind facut, nu se poate sustrage de la aceasta obligatie universala.

  • Si ca astfel, destinul, nu ar exista...



Mai tarziu, in 'Drumul Sufletelor', am observat un lucru ciudat: ca ori de cate ori ai lovi bilele unui biliard, acestea nu se vor opri niciodata intr-o pozitie perfect asemanatoare.

  • Mai tarziu, in 'Drumul Sufletelor', am observat un lucru ciudat: ca ori de cate ori ai lovi bilele unui biliard, acestea nu se vor opri niciodata intr-o pozitie perfect asemanatoare.

  • Niciodata?



Dar daca ai lovi intotdeauna perfect identic, si daca bilele ar fi asezate perfect identic, si daca... totul ar fi identic ca la prima lovitura?

  • Dar daca ai lovi intotdeauna perfect identic, si daca bilele ar fi asezate perfect identic, si daca... totul ar fi identic ca la prima lovitura?



Desigur, ca s-ar aseza intotdeauna, la fel.

  • Desigur, ca s-ar aseza intotdeauna, la fel.

  • Cand se intampla asa ceva? Filmand lovitura, si vizionand-o mai apoi.

  • Pentru ca doar aici, in film, poti spune ca toate conditiile au fost identice!



Prin urmare, toti acei atomi si molecule ce candva formau doua corpuri ceresti, au fost azvarlite nicidecum haotic, ci dupa legi precise! Lovite intre ele, isi schimba traiectoriile functie de cum au fost lovite si impinse, ascultand neconditionat de un acelasi sistem precis de legi.

  • Prin urmare, toti acei atomi si molecule ce candva formau doua corpuri ceresti, au fost azvarlite nicidecum haotic, ci dupa legi precise! Lovite intre ele, isi schimba traiectoriile functie de cum au fost lovite si impinse, ascultand neconditionat de un acelasi sistem precis de legi.

  • Precum bilele biliardului...



Prin urmare, materia nu se misca haotic, ci perfect ordonat, miscarea fiind determinata functie de niste valori exacte ce ocupa loc in complexe ecuatii de miscare.

  • Prin urmare, materia nu se misca haotic, ci perfect ordonat, miscarea fiind determinata functie de niste valori exacte ce ocupa loc in complexe ecuatii de miscare.



Prin urmare, nici omul nu traieste de capul lui, prin univers.

  • Prin urmare, nici omul nu traieste de capul lui, prin univers.



Prin urmare exista, totusi, destinul...

  • Prin urmare exista, totusi, destinul...



Si acum, despre copiii nostri.

  • Si acum, despre copiii nostri.

  • Ne-am invatat sa-i privim pe copiii nostri, ca pe o bucurie indelungata. Mai lunga decat viata noastra. Precum am privi o ciocolata lunga, atat de lunga, incat, ne gandim ca vom manca din ea si in ultima noastra zi din viata. Si inca va mai ramane destul...

  • Că bucuria acestei trairi, este deci mai lunga decat insasi viata noastra, a parintilor...

  • Dar noi, fiinte limitate in perceptie, nu putem vedea adevarata lungime a bucuriei. Asa ca ne-o imaginam lunga pana dincolo de orizont.

  • Ne amagim doar, in fiecare noua zi, ca avem destula ciocolata ramasa in fata.

  • Precum niste orbi...



Dar destinul nu este orb.

  • Dar destinul nu este orb.

  • Si nici Dumnezeu nu este rau.

  • El, ne-a dat ciocolata. El singur, vede marimea ei.

  • Numai noi suntem de vina.

  • Mai intai, pentru ca nu ne gandim ca poate fi si scurta, si mai apoi, pentru ca de foarte multe ori o lasam din gura, pentru diverse desertaciuni ale vietii...

  • Pentru rutina de zi cu zi, pentru o zgarietura pe usa masinii, ori vreo faianta desprinsa de pe perete, un pantalon patat, sau unul ce nu ne mai incape...

  • Si lasam bucuria ciocolatei daruite de Dumnezeu, pentru griji infint de neimportante.



Da, Dumnezu este viata, Dumnezeu nu ia viata, Dumnezeu doar ne-o da si ne invata cum sa o pastram.

  • Da, Dumnezu este viata, Dumnezeu nu ia viata, Dumnezeu doar ne-o da si ne invata cum sa o pastram.

  • Atat...

  • Noi, oamenii, ca niste neghiobi orbi ce suntem, ne punem singuri piedici...





Si inca ceva, daca noi nu vedem lungimea bucuriei, a ciocolatei din fata noastra, asta nu inseamna ca 'ciocolata' in sine, nu isi simte marimea adevarata!

  • Si inca ceva, daca noi nu vedem lungimea bucuriei, a ciocolatei din fata noastra, asta nu inseamna ca 'ciocolata' in sine, nu isi simte marimea adevarata!

  • Te rog acum, Mirela, sa ne amintim de Alex.

  • De scrisorile lui, publicate chiar aici, pe acest blog.

  • Nu arata ele ca Alex avea parca un presentiment?

  • Ce a spus inainte sa iasa pe poarta? Si mai ales, realizezi maturitatea sentimemtului sau? Ca o resemnare...



Ati fost si imi sunteti cei mai buni prieteni.

  • Ati fost si imi sunteti cei mai buni prieteni.

  • Si este normal ca si existenta mea sa fie in interdependenta cu a voastra. Prin urmare, nu ma mir ca in 'Civilizatia Inilor', exista un pasaj care spune :



"

  • "

  • Cei care mă priviţi, veţi ieşi prin mine!"

  • Unde?

  • "Dincolo!"

  • Dincolo?

  • "Afară!"

  • Unde… afară?

  • "Veţi avea cu voi o voce care vă va însoţi tot timpul cât veţi sta acolo. Vocea conştiinţei. Pe ea să o întrebaţi de tot ceea ce veţi simţi nevoia să ştiţi."

  • Conştiinţă? Voce?

  • "…tu, vei sta şaptezeci de ani, tu vei sta cincisprezece, tu…"

  • Voce, mă auzi?- am întrebat în gând.

  • - Da te aud, dar tu nu ai auzit.

  • Ce să aud?

  • - Cât vei sta afară!

  • A spus lumina cât voi sta eu afară?

  • - Da.

  • Ah, nu am fost atent! Tu ai auzit? Îmi poţi spune ?

  • - Nu am auzit nici eu, tocmai mi te adresai!

  • Şi acum ce să fac?

  • Să taci!"



Cincisprezece...

  • Cincisprezece...

  • La doar cateva zile, dupa implinirea varstei de cincisprezece ani...

  • Dupa aniversare…



Nu ma mira nici discutia pe care am purtat-o, daca iti amintesti, in seara de dinaintea aflarii vestii...

  • Nu ma mira nici discutia pe care am purtat-o, daca iti amintesti, in seara de dinaintea aflarii vestii...

  • Toata seara, am stat vizavi de Alex, punand pe foc ramuri din pomii din spatele casei, pe care le rupeam cu mainile goale (iti aminesti ce groase erau? nici azi nu stiu cum de reuseam sa rup asa lemne groase!), tremurand tot, si spunand obsesiv ca "astazi am vazut moartea in ochi, si ca a dat inapoi".

  • Mai tii minte lucrurile acestea?

  • Doar ca din pacate, nu a dat deloc inapoi...

  • Oricum, dimineata tot locul era plin de cenusa si carbuni calcati in picioare pe gresia deschisa la culoare. Imi amintesc sentimentul ce mi-a trecut prin minte, atunci, de imagine sinistra...



Si cate amintiri nu regasim astazi, din care sa realizam ca, de fapt, bucuria numita Alex, atata a fost de la bun inceput; ca doar noi nu am putut vedea acest lucru; ca el, cu siguranta nu ca a stiut, dar tot cu siguranta sufletul lui a simtit adevarata sa lungime.

  • Si cate amintiri nu regasim astazi, din care sa realizam ca, de fapt, bucuria numita Alex, atata a fost de la bun inceput; ca doar noi nu am putut vedea acest lucru; ca el, cu siguranta nu ca a stiut, dar tot cu siguranta sufletul lui a simtit adevarata sa lungime.

  • Si, daca ne gandim cu realism, si sufletul vostru a stiut ceva, pentru ca l-ati iubit, l-ati plimbat in lumea intreaga, i-ati satisfacut nevoile cu o zi inainte ca acestea sa-i apara...

  • Pot spune, bucuros, ca Alex a trait tot atatea bucurii cat ar fi trait un alt copil intr-o viata mai lunga. Si acest adevar – adevarat, care pe mine ma bucura, vreau sa va linisteasca si pe voi, parintii lui...



Iar legatura directa dintre tine si el, cea in care ati vorbit, v-ati strans in brate, ati stat unul langa altul, este cea care conteaza in final. Intr-o viata in care o treime o petrecem dormind, o alta treime la serviciu, si multe alte parti pe ruta servici acasa, mancand, iesind in oras, vazand un film sau un meci, spaland, gatind, asteptand ceva sau pe cineva si tot asa, rezulta cat de putin timp il petrecem alaturi de fiintele dragi noua, in realitate. Desi gandim ca stam alaturi de ei de cand s-au nascut si pana in ziua cand socotim, de fapt le-am fost alaturi cu adevarat, in legatura directa, doar cateva luni sau poate unul-doi ani!

  • Iar legatura directa dintre tine si el, cea in care ati vorbit, v-ati strans in brate, ati stat unul langa altul, este cea care conteaza in final. Intr-o viata in care o treime o petrecem dormind, o alta treime la serviciu, si multe alte parti pe ruta servici acasa, mancand, iesind in oras, vazand un film sau un meci, spaland, gatind, asteptand ceva sau pe cineva si tot asa, rezulta cat de putin timp il petrecem alaturi de fiintele dragi noua, in realitate. Desi gandim ca stam alaturi de ei de cand s-au nascut si pana in ziua cand socotim, de fapt le-am fost alaturi cu adevarat, in legatura directa, doar cateva luni sau poate unul-doi ani!

  • Din punctul asta de vedere m-as bucura sa realizezi ca voi doi ati stat alaturi cu adevarat, poate mai mult decat reusesc alti parinti sa stea alaturi de copii lor intr-o viata intreaga... Si sa gasesti in acest adevar o bucurie reala...

  • Un castig din timpul pe care, stiu, ai vrea sa-l dai inapoi.



Da, exista destin, iar sufletele noastre il simt, il cunosc, ne si vorbesc despre el, doar ca noi nu auzim intotdeauna.

  • Da, exista destin, iar sufletele noastre il simt, il cunosc, ne si vorbesc despre el, doar ca noi nu auzim intotdeauna.

  • Cum spuneam, Alex nu a stiut, dar a simtit...



Ce poate inseamna, mai departe, acceptarea destinului in general si al lui Alex in particular?

  • Ce poate inseamna, mai departe, acceptarea destinului in general si al lui Alex in particular?

  • Inseamna un fapt extrem de important, ce trebuie sa anihileze una din cele doua mari dureri din sufletuil tau de mama.

  • Pentru ca doua dureri, constat de la tine, sunt cele mai arzatoare: prima este dorul de el, iar cealalta este regretul ca nu a trait suficient sa cunoasca bucuriile vietii.

  • Sa conduca o masina, sa se insoare, sa aiba copii, sa-i duca in concediu...

  • Iar pe tine, ca si mama, te innebuneste acest gand! Nedreptatea ca Alex a pierdut aceste bucurii.

  • Acceptarea existentei destinului insa, inseamna ca de fapt, nu a putut pierde ceea ce nu avea sa aiba...



Deci, vezi tu Mirela, aici este intelepciunea care aduce usurarea: Alex, nu a pierdut aceste lucruri, pentru ca in destinul sau nu au existat niciodata.

  • Deci, vezi tu Mirela, aici este intelepciunea care aduce usurarea: Alex, nu a pierdut aceste lucruri, pentru ca in destinul sau nu au existat niciodata.

  • Sau de la bun inceput, ele nu au fost scrise!

  • Numai noi singuri, in nestiinta noastra, gresit i le-am atribuit.

  • Asta este clar, si dovedit, din pacate de realitate...

  • Ciocolata Alex, atat a fost de la bun inceput.

  • In ecuatia vietii lui, valorile ce urmau sa umple necunoscutele, erau... cunoscute!

  • De la inceput. De fapt, dintotdeauna.



Anii vor trece, iar când durerea va îmbatrani, si-si va slabi strînsoarea, încearca, te rog, sa nu mai plangi ce ai pierdut; incearca doar sa vezi ca ai avut o bucurie reala si 'lunga' de cincisprezece ani! Ca un privilegiu personal.

  • Anii vor trece, iar când durerea va îmbatrani, si-si va slabi strînsoarea, încearca, te rog, sa nu mai plangi ce ai pierdut; incearca doar sa vezi ca ai avut o bucurie reala si 'lunga' de cincisprezece ani! Ca un privilegiu personal.

  • Si ca tu ai stiut sa te bucuri de fiecare clipa petrecuta impreuna.

  • Impreuna cu un inger...





Ei, si pentru ca mergem de ceva vreme pe sarma instabila de deasupra haului incertitudinii noastre existentiale, ne-am apropiat de locul unde ne-am propus.

  • Ei, si pentru ca mergem de ceva vreme pe sarma instabila de deasupra haului incertitudinii noastre existentiale, ne-am apropiat de locul unde ne-am propus.

  • Mai vreau un singur lucru sa-ti mai spun, prietena draga.

  • Sa-l lamurim acum.



Pentru ca s-a tot vorbit despre Ingeri.

  • Pentru ca s-a tot vorbit despre Ingeri.

  • Care sunt tot un fel de Sfinti, doar ca mai mici...

  • Vezi tu, toti Sfintii au fost, candva, oameni. Oameni deosebiti. Oameni care intradevar fac dovada celor spuse in Scriptura, ca "Dumnezeu a facut OM dupa chipul si asemanarea sa". Adica oameni buni ca si Dumnezeu. Acestia, intocmai ca si Dumnezeu, si-au dedicat timpul si energia existentei lor, in folosul vietii celorlalti.

  • Si a vietii in general.

  • Pentru ca Viata este Floarea Universului...

  • Si pentru a ramane simbol vesnic, in mintile celor ce continua sa vina, oamenii i-au sanctificat, scriindu-le numele in Cartea Vietii (biografie...).

  • Un om, dupa o viata cu adevarat deosebita, devine deci, sfant.

  • Un copil, dupa numai cincisprezece ani, cum poate deveni inger?

  • Ca doar nu a avut timpul necesar sa faca bine.

  • Dar…

  • Atat Sfantul cat si Ingerul, au oarecum, intuitiv ne dam seama, o natura comuna. Nu mai sunt oameni. Ei devin simboluri. Si unii si altii, continua sa traiasca intr-o forma existentiala imateriala, situata oriunde in ceruri. Si cel mai simtitor pentru noi, oamenii, in chiar mintile noastre (care oricum, si ele se afla tot in ceruri...).

  • Prin urmare, si spre exemplu Alex, devine un inger nu prin ceea ce a facut in timpul scurtei sale existente, ci prin ceea ce face dupa plecarea lui dintre noi.

  • Si ce ar trebui sa faca?

  • Desigur bine!

  • Cui? Noua!



Uita-te pe blogul sau si vei vedea, incredibil dar adevarat, roade ale ingerului Alex...

  • Uita-te pe blogul sau si vei vedea, incredibil dar adevarat, roade ale ingerului Alex...













"hei, Alex! am venit la tine doar pentru putina liniste. mercic"

  • "hei, Alex! am venit la tine doar pentru putina liniste. mercic"

  • "Niciodata nu te voi uita. Vei ramane de-a pururea in sufletul, in inima si in mintea mea."





Am vazut ca continui sa faci lucruri despre care stii ca i-ar fi placut.

  • Am vazut ca continui sa faci lucruri despre care stii ca i-ar fi placut.

  • Este bine.

  • Ma uitam printre gandurile lui, din scrisorile de pe blog:

  • "Te iubesc si iti multumesc pentru tot ce mi-ai facut si ca ai avut grija de mine."

  • "Iti doresc multa sanatate, succes la examene si sa te tina Dumnezeu in viata si sa nu te-nbolnavesti."

  • "Sa-ti traiasca copilul. Sa-i faci tot ce mi-ai facut si mie. Sa-l iubesti mult si pe el."

  • Sunt gandurile si dorintele lui, exprimate atunci, pentru astazi.

  • Si pentru maine










Dostları ilə paylaş:


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə