Exodul date introductive: Titlul: Titlul ebraic al cărții înseamnă „și acestea sunt numele”

Pentru totdeauna. În ebraică, o perioadă nedefinită de timp. Pentru sclav această perioadă putea fi până la moartea sa. Când se referă la oameni, „pentru totdeauna” deseori înseamnă atâta timp cât trăiște o persoană. Compară cu 1 Sam.1:22. Vezi nota de la Isaia 34:9-10.

21:7-11

Unii învățați sugerează că aceste versete au de aface cu dreptul femeii de a divorța dar pasajul cel mai probabil nu tratează nici problema căsătoriei unei sclave nici de problema dreptului ei la divorț. Aceste legi păzesc poziția socială a unei femei care a fost vândută de tatăl ei ca și concubină. Legile asigură protecția ei prin protejarea statutului ei legal ca soție. Contextul favorizează interpretarea că stăpânul nu logodește femeia (pentru sine), nu coabitează cu ea, ci în schimb își ia o altă femeie de nevastă. Astfel acest text probabil că nu discută despre situația unui divorț/recăsătoriri.

Nici un pasaj din Pentateuc nu menționează explicit dreptul unei femei libere de a divorța. Însă faptul că tot materialul legal e scris la genul masculin, nu înseamnă însă legile se aplică doar la bărbați ci e doar un exemplu de includere a genurilor (și astăzi e valabil același lucru în societatea modernă). În lumina puterniciei tradiții a orientului antic care oferea drepturi mutuale atât pentru soț cât și pentru soție, e foarte probabil ca aceasta să fi fost o realitate și în cultura israelită.

21:12-17

În contrast cu legile din alte culturi antice, pedeapsa cu moartea e folosită doar pentru infracțiuni împotriva vieții (în particular crima premeditată) și nu împotriva proprietății. În cazul unui omor accidental, protecția față de răzbunare e oferită de vinovatului prin cetățile de scăpare (Num.35:6-15).

21:17

Autoritatea parentală e la mare preț. E posibil ca blestemarea în acest caz să implice și alte acte abusive. Pentru o aplicare a acestei legi, vezi Deut.21:18-21.

21:20

Toți sclavii (străini sau evrei) sunt protejați.

Pedepsit. Literar, „răzbunat”, ceea ce înseamnă că proprietarul trebuia pedepsit cu moartea.

21:24

Vezi aprofundarea acestei legi de către Isus în Mat.5:38-42.

21:26-27

Violența fizică e sever limitată de către această lege. Acest nivel de protecție a sclavilor era total necunoscut în celelalte legi antice. Legea acoperă și cazul unui servitoare/fată în casă căsătorită cu stăpânul ei. În cazul unui abuz, dacă ea suferea vreo rănire fizică permanentă, dacă ea dorea, putea să se elibereze de slujirea ei și de căsătorie.

21:28

Să nu fie pedepsit. Proprietarul boului este răspunzător și își asumă pierderea economică, dar nu e un criminal.

21:30-31

Proprietarul își poate răscumpăra viața, dar va fi scump. Ia aminte la tratamentul egal al copiilor ceea ce subliniază marea prețuire a Scripturii pentru ei.

21:32

Trei sicli de argint. Aproape 0.3 kg. Proprietarul mai degrabă decât familia ar obține banii de răscumpărare, dar prețul a fost stabilit. Moartea cu pietre a unui taur e unică. Face carnea de neconsumat.

22:1-31

Un model alternativ de legi ritualice și de dreptate socială care în acest capitol subliniază importanța comunității și a relației comunității cu Domnul. Aproape nici un aspect nu e corect înțeles în izolare și accentuează natura holistică a religiei biblice.

22:3

Alte sisteme legale din antichitate (de exemplu Codul lui Hammurabi) cer executarea unui hoț care nu poate plăti, și pentru amenzi mult mai grele.

22:7-15

Aceste legi tratează cazurile complicate ce implică trei părți, adică pe cel ce a împrumutat, proprietarul și hoțul.

22:10-11

Scopul e menținerea și refacerea relațiilor tensionate în urma pierderii proprietății.

22:16-17

Această lege tratează violul/seducția statutară (cu consimțământ, nu cu forța) a unei fecioare nelogodită/necăsătorită. Seducția e privită aici ca un fel de furt al reputației unei fete și de aceea e inclusă printre legile care tratează furtul. Legea e paralelă cu cea din Deut.22:28-29. Întrebarea care se pune în acest caz este cum e repsectată peronalitatea femeii când ea trebuie să se căsătorească și să-și petreacă restul vieții cu un om care a violat-o?

Răspunsul trebuie să țină cont de următoarele patru aspecte:

1. 
   Aceste două pasaje biblice (acesta și cel din Deuteronom) nu au de aface cu ceea ce ar putea fi considerat un viol cu forța/violent - pentru că în acel caz femeia nu e obligată să se căsătorească și să-și petreacă restul vieții cu un străin cea a supus-o cu forța și a violat-o – ci ea trebuie să se căsătorească cu un partener sexual cu care a de bună voie a avut relații sexuale. Legea descurajează sexul premarital.
   
2. 
   Ex.22:17 adaugă o clauză de excepție (care nu se regăsește în Deuteronom) prin care tatăl fetei violate nu consimte la căsătoria ei cu cel ce a sedus-o. Deci putea să nu se căsătorească.
   
3. 
   Limitarea dreptului bărbatului la divorț (care apare în Deut.), servește la protejarea femeii față de mofturile unui bărbat care ar fi vrut doar „s-o iubească și s-o părăsească.”
   
4. 
   Deși soțului îi este interzis să divorțeze vreodată de femeie (lucru specificat în legea paralelă din Deut.), nu există nici o interdicție în dreptul femeii de a divorța ea de el, dacă circumstanțele îndreptățesc decizia.
   

22:20

Nimicit cu desăvârșire. Legea ce tratează distrugerea cuiva ce oferă jertfă altui zeu decât Domnului implică același termen care apare în porunca de mai târziu care cere distrugerea totală a canaaniților. (Deut.7:2; 13:15; 20:17; Iosua 6:17).

22:22-24

Dumnezeu arată o grijă specială pentru văduve și orfani, care sunt reprezentanții celei mai vulnerabile categorii a societății. Opresiunea celor slabi a fost o marcă a Egiptului, în Scriptură. Ia aminte la compasiunea divină pentru cei slabi, exprimată prin folosirea lui „Eu” sau „Mie” în aceste versete.

22:28-31

Aceste ultime trei legi Îl evidențiază pe Dumnezeu ca adevărata sursă a tuturor veniturilor și a vieții însăși.

23:3

Deși legea e acolo pentru a proteja pe săraci (vezi v.6) nu este pentru a fi folosită în mod abuziv pentru a institui un favoritism inversat al săracilor în defavoarea bogaților.

23:4

Principiul Noului Testament al dragostei pentru vrăjmași (Mat.5:43-48) poate fi urmărit înapoi până la această lege.

23:10-12

Cele două legi ale Sabatului diferă în motivația lor (16:23; 20:10; 31:15-17). Întrucât creația și sfințenia lui Dumnezeu reprezintă motivația pentru celelalte legi, aici accentul cade pe oferirea odihnei și alinării pentru cei mai împovărați, atât oameni cât și animale.

23:14-19

În țara promisă, viața va gravita în jurul calendarului agricol. În Canaan semănatul și secerișul era îndeaproape legat de închinarea la zei care se presupunea că asigură fertilitatea. Aceste legi sunt împotriva idolatriei prin legarea lui Dumnezeu de viața de zi cu zi și prin identificarea Sa ca sursa tuturor binecuvântărilor.

23:15

Deși acesta e timpul sărbătorii orzului de primăvară, Dumnezeu oferă ca motivație pentru sărbătoare eliberarea din Egipt și nu o privește ca pe o sărbătoare doar a secerișului.

23:17

Femeile și copiii sunt scutiți de obositoarea călătorie.

23:19

Să nu fierbi. Această lege e repetată de încă două ori (34:26; Deut.14:21). Poate că indică spre un tratament sensibil al ființelor create și către protejarea relațiilor dintre mamă și pui a diferitelor animale. Vezi 22:30; Lev.22:27-28; Deut.22:6-7 pentru exemplificarea acestor lucruri cu miei, vieței și păsări.

23:28

Viespile bondărești. Această traducere e bazată pe Septuaginta. Vezi nota de la Deut.7:20.

23:31

Granițele aici sunt de la deșertul Neghev la fluviul Eufrat, Mediterana și Golful Aqaba. Aceste granițe ideale nu au fost atinse niciodată. Regatul s-a aflat la cea mai mare întindere a sa pe vremea lui Solomon.

24:1-2

Dumnezeu controlează termenii apropierii. Dumnezeu inițiază atât legământul cât și accesul la el. Notează etapele revelației. Poporul nu are voie pe munte. Bătrânilor le este permisă o mai mare apropiere. Apoi Iosua și Moise se apropie și mai mult, iar in final, Moise merge să vorbească cu Dumnezeu. La finalul capitolului toți israeliții pot vedea slava lui Dumnezeu.

24:3-8

Poporul confirmă oral, legământul, promițând ascultare. Dumnezeu și poporul Israel se leagă pe ei înșiși în cea mai puternică modalitate legală.

Pentru mai multe despre ascultarea în cadrul legământului, vezi 19:5-8 și nota de la Lev.26:44.

24:4

Douăsprezece pietre. Deși sunt interdicții stricte împotriva ridicării de stâlpi pentru închinare (vezi 23:24), aceștia nu sunt pentru închinare ci ei servesc ca reprezentanți pentru diferitele seminții. Vezi Gen.28:18.

24:5

În absența preoției hirotonite, Moise deleagă tineri care să ofere jertfele. Notează că și taurii sunt tineri. Legământul este darul unei vieți noi pusă în ordine de Dumnezeu.

24:8

Sângele jertfei întotdeauna aparține lui Dumnezeu. În Leveticul, sângele e stropit să curețe de păcat. Aici sângele stropit e folosit pentru a lega pe popor de Dumnezeu. În Mat.26:28 Isus folosește o cupă care să simbolizeze sângele Său și combină cele două semnificații.

24:9

Aceasta e cea de-a cincea călătorie a lui Moise pe munte. Pentru prima dată e menționat numărul bătrânilor. Ei trebuie să fie bătrânii numiți la sfatul lui Ietro. Vezi nota de la 18:19-22.

24:10

Aceasta e una din puținele ocazii când oamenii îl văd pe Dumnezeu. Vezi 33:11. Notează că în loc să descrie ceea ce ei văd, ei sunt doar capabili să înțeleleagă doar ceea ce e Dumnezeu. Mâncatul și băutul sunt elemente ritualice importante implicate în crearea legământului.

24:16

Chiar și Moise a trebuit să aștepte până Dumnezeu l-a chemat. A șaptea zi înseamnă deplinătate. Moise a trebuit să aștepte perfecta sincronizare a lui Dumnezeu.

25:1-40:38

Aceste capitole conțin descrierea detaliată a construirii și a rolurilor tabernacolului, întrerupte de episodul cu vițelul de aur (cap.32-34). Închinarea se află în inima experienței exodului și ultimile șaisprezece capitole ale Exodului oferă teologia potrivită a închinării. În timp ce capitolele 25-31 conțin indicațiile divine pentru construirea tabernacolului, a ustensilelor lui și a personalului, cap.35-40 descriu implementarea efectivă a acestor indicații. Prima secțiune se încheie cu o specială concentrare pe Sabat (31:12-17) în timp ce a doua secțiune se deschide cu o amintire a importantelor reglementări în privința Sabatului (35:1-3).

25:2

Dar. Aceasta e o contribuție voluntară la construirea tabernacolului. Termenul apare de nenumărare ori în capitolele următoare și de asemenea descrie darurile voluntare de mai tâziu (Lev.7:32-34). Poate include jertfe (29:27), bani (30:13-15), produse (Num.15:19-21) sau pământ (Ezechel 45).

25:5

Cinsprezece materiale sunt menționate ca posibile daruri pentru oferirerea de bună voie.

Piei de berbeci. Alte traduceri includ „piei de vițel de mare” sau „piele de porc de mare”. Aceasta e bazată pe termenul arabic înrudit. Acest tip de piele poate fi impermeabil și potrivit pentru acoperirea exterioară a tebernacolului (26:14; 36:19).

25:8

Scopul principal al sanctuarului (menționat pentru a doua oară în Exodul în afară de Cântarea lui Moise; 15:17) e să fie un locaș vizibil al lui Dumnezeu, chiar în mijlocul taberei și de asemenea în centrul tuturor aspectelor vieții Israelite. E un loc de întâlnire a lui Dumnezeu cu oamenii.

25:9

Chipul. O altă posibilă traducere e „model” sau „plan” (1 Cronici 28:19). Moise trebuie să fi văzut o reprezentare în miniatură a sanctuarului ceresc în termeni pământeni (Evrei 8:4-5; compară cu Apoc.15:5) care a funcționat ca bază pentru modelul și funcționalitatea sanctuarului pământesc.

Mai multe despre sanctuarul ceresc: Dan.8:14; Evrei 8:1-5.

25:10-22

Chivotul mărturiei (v.16) sau chivotul legământului (Iosua 3:11) e piesa centrală a tabernacolului și apare de nenumărate ori în Vechiul Testament. E de aproape 1,1 m. lungime și 0.7 m. lățime și înălțime, construit din lemn de salcâm (ușor de găsit în pustia Sinai) și poleit cu aur.

25:16

Chivotul conține Mărturia, sau „legile” celor Zece Porunci.

25:17

Capac al ispășirii se referă la capacul din aur al chivotului. Capacul e de aproape 1,1 m. lungime și 0,7 m. lățime. Termenul vine de la rădăcina „a acoperi, a face ispășire” și traducerea greacă a Septuagintei îl face „împăciuitor”. Mila divină se potrivește precis cu legea divină și împreună ele ilustrează cele două elemente ale caracterului divin: dreptate și milă.

25:23-30

Masa pentru pâinile punerii înainte (de asemenea tradus și „pâinea prezenței”) era construită într-un stil asemănător cu chivotul (lemn polieit cu aur) și a fost așezată în Sfânta. Era de aproximativ 0,9 m. lungime, 0,5 m. lățime și 0.7 m. înălțime. Ca și chivotul, era construită ca un obiect mobil și putea fi ușor transportată (vers.12-15,26-28).

25:25

Un lat de mână. Aproape 7,5 cm.

25:30

Pâinile pentru punerea înainte. Literar „pâinea de chipuri”, reprezintă prezența și întreținerea divină (33:14-15; Is.63:9).

25:31-40

Sfeșnicul de aur a fost modelat după migdal (v.33). Sfeșnicul funționa ca sursă de lumină, de vreme ce Sfânta nu avea ferestre (vezi Lev.24:2-4). Sfeșnicul apare în viziuni profetice (Ezechel 4 și Apoc.1:12,20). În Noul Testament, Isus se identifică ca fiind „lumina lumii” (Ioan 8:12).





25:39

Un talant. Apoximativ 34 kg.

26:1-37

Acest capitol descrie structura și modelul sanctuarului însuși. Asemănător cu instrucțiunile privind chivotul și tablele, cortul e proiectat cu gândul de a fi mobil. Sacralitatea nu e absolută (în sensul că e legată de un anume munte sau loc) ci e legată de prezența divină, care e mobilă și poate părăsi templul (Ezech.10).

26:1-14

Descrierea celor două seturi de acoperitori și a celor două perdele. Cele 10 covoare interioare, erau fiecare de aproape 13 m. lungime și 1,8 m. lățime, în timp ce cele 11 covoare exterioare măsurau aproape 14 m. lungime și 1,6 m. lățime. Notează că descrierea construirii tabernacolului se mișcă de la interior către exterior, reflectând un important principiu divin. Schimbarea începe din interior. Există o similitudine marcată de diferite stiluri de lucrătură (design artistic) ale hainelor preoțești și țesătura tabernacolului așa cum poate fi obesrvat în tabelul „Țesătura tabernacolului și hainele.” Tipurile de lucrături corespund gradelor de sfințenie. În timp ce preoții obișnuiți erau în mod obișnuit îmbrăcați în haine lucrate într-un stil de lucrătură simplu, marele preot era îmbrăcat cu haine care aveau un stil mult mai elaborat de lucrătură. Nivelele de sfințenie sunt de asemenea reflectate în modelul tabernacolului.

Țesăturile tabernacolului și hainele
Stilul de lucru	Tabernacolul	Hainele preoțești
Elaborat cu modele	Covoarele (26:1); perdeaua dintre Sfânta și Sfânta Sfintelor (26:31-33)	Efodul (28:5-6); brâul decorat al efodului (28:8); pieptarul (28:15); mantia (28:31-34)
Mai puțin elaborat fără modele	Perdeaua de la intrarea cortului (26:36); perdeaua de la poarta curții (27:16)	Brâul preoțesc (28:39)
Țesătură lucrată de un singur fel		Mantia de sub efod (28:31-32); tunicile preoțești (39:27)

26:15-30

Structura tabernacolului e proiectat pentru mobilitate. Fiecare scândură avea 4,5 m lungime și 0,7 m. lățime. Interesant, că terminologia tehnică a cortului, similară cu terminologia folosită în Exodul, se regăsește de asemenea în textele administrative din epoca de bronz a cetății Mari din nordul Mesopotamiei, susținând astfel istoricitatea raportului tabernacolului.

26:30

Subliniază din nou atenta construire a structurii urmând modelul arătat anterior (vezi 25:9,40).

26:31-33

Perdeaua interioară separa Sfânta de Sfânta Sfintelor și pentru ea s-a folosit o lucrătură extrem de elaborată (vezi tabelul de mai sus).

26:36-37

Perdeaua exterioară acoperind intrarea tabernacolului era atârnată pe cinci stâlpi făcuți din lemn de salcâm poleiți cu aur.

27:1-8

Mărimea altarului arderii de tot din curte (Lev.4:7) e de aproape 2,3 m. lungime și lățime și 1,4 m. înălțime. Datorită naturii sale portabile era un pătrat gol în interior, din lemn de salcâm, poleit cu aramă. Fiecare colț avea un corn care iese în afară și care simbolizează putere, ajutor și sanctuar (1 Sam.2:1,10; 2 Sam.22:3; 1 Împ.1:50; 2:28). În timpul jertfelor o parte din sânge era stropit pe aceste coarne. Altarul funcționa ca un loc pentru a „curăța” animalele jertfite pentru carne (de vreme ce sângele aparține Domnului; Lev.17:6) și ca singur loc autorizat pentru jertfă.

27:9-19

Mărimea curții era de circa 45 m. pe 23 m. cu o poartă lată de 9 m. lățime. Curtea era separată de tabără (sau cartierelor de locuințe) de un alt set de rame și perdele de circa 2,3 m. înălțime, ilustrând distincția dintre sfânt și ne-sfânt. Singura intrare în tabernacol era perdea – poartă.

27:20-21

Uleiul de măsline de cea mai bună calitate era folosit pentru sfeșnic înauntrul Sfintei pentru a lumina continuu.

28:1-4

Hainele preoțești avea un rol de semnalizare și marca ocupația lui Aaron și a fiilor lui ca asociați foarte apropiați de tabernacol (vezi tabelul de mai sus pentru legătura strânsă în lucrătura dintre haine și tabernacol). Preoții aduceau jertfe și daruri și serveau ca învățători ai legii, amintind în mod constant poporului de obligațiile pe care le aveau în cadrul legământului (Deut. 31:9-13; Neemia 8:2-3; Ier.18:18).

28:5-14

Efodul era cel mai probabil o vestă a marelui preot pe care erau fixați clopoței și pietre semiprețioase cu numele fiecărei seminții a lui Israel.

28:15-30

Pieptarul era o piesă de îmbrăcăminte pătrată purtată peste partea din față a efodului, lungă și lată de 22 cm. Țesătura din el avea patru rânduri de câte trei pietre prețioase fiecare. În istoria mai târzie a Israelului, efodul, pieptarul și Urim și Tumim erau folosite pentru a descoperii voia lui Dumnezeu (1 Sam.23:9-11).

28:30

Urim și Tumim. Literar înseamnă „lumini și desăvârșirea (sau blesteme)” și se referă la două obiecte sfinte care erau purtate pe pieptarul marelui preot. Urim însemna un răspuns negativ iar Tumim echivala cu un răspuns pozitiv. Biblia nu indică modelul specific al obiectelor. Erau des folosite în timpuri de criză ca să distingă voia lui Dumnezeu (Num.27:21; 1 Sam.28:6). Practica de a prezenta întrebări de „da” sau „nu” înaintea zeilor, era foarte bine stabilită în sursele babiloniene și asiriene.

28:31-43

Alte elemente ale hainelor preoțești include o robă și un tip de turban acoperind capul (o mitră), care conținea o placă de aur gravată cu „SFINȚENIE DOMNULUI” (v.36).

28:43

Lege veșnică. Termenul e legat de stipulările care sunt importante pentru generațiile viitoare: Paștele sau Sărbătoarea Azimilor în amintirea exodului (12:14,17), cotinua ardere a sfeșnicului din Sfânta (27:20-21), hainele oficiale ale preoților folosite în slujba de la tabernacol (28:43), însăși preoția ereditară (29:9) și spălarea mânilor și picioarelor înainte de slujire (30:19-21).

29:40

A zecea parte dintr-o efă. Aproape 2,2 l.

Un sfert de in. Apoape 1 l.

30:1-10

Altarul tămâierii are de aproximativ 0,5 m. lungime și lățime și 0,9 m înălțime și era așezat în Sfânta. Aspectul său (inclusiv coarnele de la colțuri) și modelul, erau similare cu altarul arderii de tot, dar la o scară mai mică utilizând însă și materiale mult mai prețioase. Arderea tămâii speciale (v.37) subliniază importantul element sensorial al întâlnirii cu Domnul. Dumnezeu nu numai că avea un loc special și ustensile speciale dar și un miros sacru. Toate simțurile subliniau israeliților (și în mod special preoților) faptul că Dumnezeu nu era ca ceilalți zei. Arderea zilnică a tămâii coincide cu importanta jertfă zilnică (în favoarea israeliților) de dimineață și de seară. Scriptura sugerează că tămâia simbolizează rugile poporului lui Dumnezeu (Ps.141:2; Luca 1:10; Apoc.5:8; 8:3-4).

30:11-16

Darul pentru răscumpărarea tuturor israeliților de peste 20 ani trebuia plătit când avea loc recesământul, amintind poporului că ei depindeau de Domnul ca și Creator și Mântuitor al lor. Numărătoarea recesământului putea duce repede la mândrie și aroganță (exemplu 2 Sam.24; 1 Cron.21) și astfel impunerea taxei recesământului ca bani de răscumpărare dați sanctuarului (sau mai târziu templului) era intenționată să așeze lucrurile în perspectiva corectă.

Jumătate de siclu aproape 5,5 gr.

30:15

Notează efectul egalizator al taxei de răscumpărare care nu făcea distincție între bogat și sărac (așa cum era cazul cu alte daruri).

30:17-21

Ligheanul de bronz (sau bazinul) era așezat în curte între intrarea în tabernacol și altarul arderii de tot și era folosit de preoți să se spele înainte de a sluji la altar sau în tabernacol. Dincolo de scopul evident al curățării, era și o constantă aducere aminte a nevoii lor de curățare spirituală și de purificare.

30:22-33

Producerea de uleiului preoțesc de ungere, era extrem de bine reglementată. Nici un israelit nu trebuia să folosească amestecul special de parfum în afara tabernacolului. În timpul hirotonirii lui Aaron și a fiilor săi, atât tabernacolul cât și preoții erau unși de Moise și astfel împărtășeau același nivel de sfințenie și consacrare (29:7; 40:15; Lev.8:10-12).

30:23