Expunere de motive
Yüklə 1,36 Mb.
|
DISPOZIŢII ADMINISTRATIVE PRIVIND OMOLOGAREA Ö CE DE TIP A Õ VEHICULELOR REFERITOARE LA MONTAREA PNEURILOR ACESTORA 1. CEREREA DE è1 OMOLOGAREA CE DE TIP ç A UNUI TIP DE VEHICUL 1.1. Cererea de è1 omologare CE de tip ça unui vehicul privind pneurile acestuia este prezentată de către producătorul vehiculului sau de către reprezentantul acestuia. 1.2. Aceasta este însoţită de o descriere în trei exemplare a tipului de vehicul şi a pneurilor în ceea ce priveşte desemnarea dimensiunilor acestora, categoria de viteză şi indicele capacităţii de încărcare, inclusiv eventuala (eventualele) unitate (unităţi) de schimb cu utilizare temporară, cu care poate fi echipat (a se vedea modelul de fişă de informaţii din apendicele 1). 1.3. Serviciului tehnic care răspunde de efectuarea probelor de omologare îi este prezentat un vehicul reprezentativ al tipului de vehicul care urmează să fie omologat. 1.4. Producătorul vehiculului sau reprezentantul acestuia poate cere extensia è1 omologării CE de tip ç a vehiculului la pneuri care au alte desemnări ale dimensiunilor, categorii de viteză sau indici de capacitate de încărcare sau la alte unităţi de schimb cu utilizare temporară.
2.1. Se acordă o è1 omologare CE de tip ç şi se atribuie un număr de omologare è1 CE de tip ç pentru orice tip de vehicul, supus dispoziţiilor de la punctul 1, care este în conformitate cu dispoziţiile prezentei directive. 2.2. Decizia de omologare, extensie sau de refuz al omologării pentru un tip de vehicul luată în conformitate cu prezenta directivă este comunicată statelor membre prin intermediul unui formular conform cu modelul din apendicele 2. 2.3. Se atribuie un număr de omologare fiecărui tip de vehicul omologat. Acelaşi stat membru nu atribuie acelaşi număr unui alt tip de vehicul. 3. MODIFICAREA TIPULUI DE VEHICUL 3.1. Orice modificare a unui tip de pneu este adusă la cunoştinţa autorităţii competente care a acordat omologarea acestui tip de pneu. Această autoritate poate: 3.1.1. fie să considere că modificările aduse nu riscă să aibă o influenţă defavorabilă importantă şi că, în orice caz, vehiculul respectiv îndeplineşte cerinţele în continuare; 3.1.2. fie să refuze acordarea omologării respectivei modificări. 3.2. Confirmarea sau refuzul omologării, cu indicarea modificărilor, este adus(ă) la cunoştinţa statelor membre în conformitate cu procedura stabilită la punctul 2.2.
4.1. Orice vehicul căruia i se aplică prezenta directivă trebuie să fie fabricat astfel încât să fie conform cu toate cerinţele relevante ale prezentei directive. 4.2. Pentru a verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele de la punctul 4.1, producţia este supusă unor controale adecvate. 4.3. Titularul omologării trebuie să garanteze în special existenţa procedurilor care să permită controlarea eficace a unei echivalenţe corespunzătoare între caracteristicile vehiculului şi caracteristicile pneurilor care sunt montate aşa cum este prevăzut în cadrul prezentei directive. 4.4. Autoritatea de omologare competentă poate în orice moment să verifice metodele de control al conformităţii care se aplică fiecărei unităţi de producţie. 4.4.1. Procesele verbale de testare şi registrele de supraveghere a producţiei sunt prezentate inspectorului la fiecare vizită de inspecţie. 4.5. Frecvenţa normală a inspecţiilor autorizate de către autoritatea de omologare competentă este de o inspecţie pe an. Dacă rezultatele obţinute cu ocazia uneia dintre aceste vizite sunt negative, autoritatea de omologare competentă procedează în aşa fel încât să fie luate toate măsurile necesare pentru ca producţia să redevină conformă în cel mai scurt termen.
Dacă titularul unei omologări încetează definitiv producţia unui tip de pneu omologat în conformitate cu prezenta directivă, el informează cu privire la aceasta autoritatea de omologare care, la rândul său, înştiinţează celelalte autorităţi de omologare competente prin intermediul unei copii a certificatului de omologare având la sfârşit, cu caractere mari, menţiunea semnată şi datată „ÎNCETAREA PRODUCŢIEI”. _____________
è1 2001/43/CE Art. 1, punctul 1 Apendicele 1 FIŞA DE INFORMAŢII NR. […] (Vehicul) ÎN CONFORMITATE CU ANEXA I DIN DIRECTIVA 2007/46/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI CONSILIULUI PRIVIND è1 OMOLOGAREA CE DE TIP ç A UNUI TIP DE VEHICUL REFERITOARE LA MONTAREA PNEURILOR ACESTUIA (Directiva [...]) 
_____________ Apendicele 2 MODEL [format maxim: A4 (210 × 297 mm)] CERTIFICAT DE è1 OMOLOGARE CE DE TIP ç (Vehicul) 
- omologare Ö CE de tip Õ(1) - extensia omologării Ö CE de tip Õ(1) - refuzul omologării Ö CE de tip Õ(1) unui tip de vehicul luând în considerare dispoziţiile Directivei [...]. 
è1 ç 
1.2.4. Motivele care justifică extensia omologării Ö CE de tip Õ (dacă este cazul): 
1.2.9. Lista documentelor care constituie dosarul de omologare Ö CE de tip Õ, care sunt păstrate de autoritatea de acordare a omologării Ö CE de tip Õ şi care pot fi obţinute la cerere, figurează în anexă. _____________
2.1. „omologarea unui vehicul”: omologarea unui tip de vehicul privind pneurile acestuia, inclusiv pneurile de rezervă cu utilizare temporară; 2.2. „tip de vehicul”: o gamă de vehicule care, cel puţin privind fiecare variantă a tipului de vehicul, nu sunt în mod important diferite din punctul de vedere al aspectelor esenţiale, care afectează desemnarea dimensiunilor pneului, simbolul categoriei de viteză şi indicele capacităţii de încărcare; 2.3. „roată”: o roată completă cuprinzând o jantă şi un disc de roată; 2.4. „roată de rezervă cu utilizare temporară”: o roată diferită de roţile normale care echipează tipul de vehicul; 2.5. „unitate”: ansamblu alcătuit dintr-o roată şi un pneu; 2.6. „unitate normală”: o unitate care poate fi montată pe vehicul pentru o utilizare normală; 2.7. „unitate de rezervă”: o unitate destinată să înlocuiască o unitate normală în cazul unei funcţionări defectuoase a acesteia din urmă. O unitate de rezervă poate fi: 2.7.0. „o unitate de rezervă normală”, adică o unitate conformă cu unitatea normală a tipului de vehicul; 2.7.1. „o unitate de rezervă cu utilizare temporară”, adică o unitate diferită de unităţile normale ale tipului de vehicul privind caracteristicile principale ale acestora (de exemplu, desemnarea dimensiunilor pneului, dimensiunile funcţionale, condiţiile de utilizare sau structura). Este destinată unei utilizări temporare în condiţii limitate. Unităţile de rezervă cu utilizare temporară pot intra în următoarele categorii: 2.7.1.1. categoria 1 unitate care cuprinde o roată conformă cu roata unei unităţi normale şi un pneu care are caracteristici principale (de exemplu, dimensiuni, structură) diferite de cele ale unui pneu normal; 2.7.1.2. categoria 2 unitate care cuprinde o roată şi un pneu care are caracteristici principale diferite de cele ale unităţii normale şi destinată să fie transportată pe vehicul cu pneul umflat la presiunea specificată pentru o utilizare temporară; 2.7.1.3. categoria 3 unitate care cuprinde o roată normală şi un pneu care are caracteristici principale diferite de cele ale unui pneu normal şi destinat să fie transportată pe vehicul cu pneul pliat şi neumflat; 2.7.1.4. categoria 4 unitate care cuprinde o roată şi un pneu care are caracteristici principale diferite de cele ale unei unităţi normale şi destinată să fie transportată pe vehicul cu pneul pliat şi neumflat; 2.8. „masă maximă”: valoarea maximă indicată de producătorul vehiculului ca fiind tehnic autorizată pentru vehicul; 2.9. „încărcarea maximă a osiei”: valoarea maximă indicată de producătorul vehiculului ca fiind tehnic autorizată pentru forţa verticală totală între suprafeţele de contact ale pneurilor osiei luate în considerare şi sol şi care rezultă din partea masei vehiculului care este suportată de această osie. Suma încărcărilor osiilor poate fi mai mare decât valoarea care corespunde masei maxime a vehiculului; 2.10. „dimensiuni funcţionale”: dimensiunile derivate din desemnarea dimensiunilor roţilor şi/sau ale pneurilor (de exemplu, diametru, grosime, raportul de aspect) şi din montarea unităţii pe vehicul; 2.11. „viteza teoretică maximă”: viteza maximă aprobată pentru tipul de vehicul, incluzând toleranţa admisă pentru controalele de conformitate a producţiei seriei. 3. CERINŢE PRIVIND VEHICULELE REFERITOARE LA MONTAREA PNEURILOR 3.1. Generalităţi ê 2001/43/CE Art. 1, punctul 5 şi Annexa, punctul 7 3.1.1. Sub rezerva dispoziţiilor de la punctul 3.7.4, fiecare pneu montat la un vehicul, inclusiv, după caz, orice pneu de rezervă, trebuie să poarte marca (mărcile) de omologare CE de tip specificată (specificate) la punctul 4 din anexa I sau marca de omologare de tip care indică conformitatea cu Regulamentele nr. 30 sau 54 ale CEE-ONU. Mărcile de omologare de tip acordate de CEE-ONU se consideră echivalente numai cu mărcile de omologare CE de tip acordate în temeiul anexei II. ê 92/23/CEE 3.2. Montarea pneului 3.2.1. Toate pneurile montate pe un vehicul, cu excepţia unui eventual pneu de rezervă cu utilizare temporară, trebuie să aibă aceeaşi structură (a se vedea anexa II punctul 2.3). 3.2.2. Toate pneurile montate pe aceeaşi osie trebuie să fie de acelaşi tip (a se vedea anexa II punctul 2.1). 3.2.3. Spaţiul în care se învârteşte roata trebuie să fie astfel încât aceasta din urmă să se poată mişca liber atunci când este echipată cu pneuri ale căror dimensiuni sunt cele mai mari autorizate, luându-se în considerare cerinţele definite de producătorul vehiculului privind suspensia şi direcţia. 3.3. Capacitatea de încărcare 3.3.1. Sub rezerva punctului 3.7, capacitatea de încărcare maximă (a se vedea anexa II punctul 2.31) a tuturor pneurilor, inclusiv pneul de rezervă, cu care este echipat un vehicul, trebuie să fie dacă este necesar: 3.3.1.1. în cazul unui vehicul echipat cu pneuri de acelaşi tip în utilizare simplă, cel puţin egală cu jumătatea încărcăturii maxime pe osia (a se vedea punctul 2.9) cea mai greu încărcată, aşa cum este indicată de producătorul vehiculului; 3.3.1.2. în cazul unui vehicul echipat cu pneuri de tipuri diferite în utilizare simplă, cel puţin egală cu jumătatea încărcăturii maxime pe osie (a se vedea punctul 2.9) indicată de producătorul vehiculului pentru osia corespunzătoare; 3.3.1.3. în cazul unui vehicul echipat cu pneuri pentru maşini de turism duble, cel puţin egală cu 0,27 din încărcătura maximă pe osie indicată de producătorul vehiculului pentru osia corespunzătoare; 3.3.1.4. în cazul osiilor echipate cu pneuri pentru vehicule utilitare duble, cel puţin egală cu 0,25, în ceea ce priveşte indicele capacităţii de încărcare pentru utilizare dublă, din încărcătura maximă pe osie indicată de producătorul vehiculului pentru osia corespunzătoare. 3.4. Capacitatea de viteză 3.4.1. Orice pneu cu care este în mod normal echipat un vehicul trebuie să aibă un simbol al categoriei de viteză (a se vedea anexa II punctul 2.29) compatibil cu viteza teoretică maximă a vehiculului indicată de producătorul vehiculului sau combinaţia încărcare/viteză care poate fi aplicată (a se vedea anexa II punctul 2.30). 3.4.2. Cerinţa de mai sus nu se aplică: 3.4.2.1. în cazul unităţilor de rezervă cu utilizare temporară cărora li se aplică punctul 3.8; 3.4.2.2. în cazul vehiculelor echipate în mod normal cu pneuri comune şi dotate ocazional cu pneuri de zăpadă. În acest caz, totuşi, simbolul categoriei de viteză a pneurilor de zăpadă trebuie să corespundă unei viteze care va fi fie mai mare decât viteza teoretică maximă a vehiculului indicată de producătorul vehiculului, fie nu mai mică decât 160 km/h (sau ambele). Cu toate acestea, dacă viteza teoretică maximă a vehiculului indicată de producătorul vehiculului este mai mare decât viteza care corespunde simbolului categoriei de viteză a pneurilor de zăpadă, trebuie să fie aplicată în interiorul vehiculului, într-un loc bine pus în evidenţă, pe care conducătorul auto îl poate vedea uşor, o etichetă cu scop de avertizare indicând viteza maximă pe care o pot suporta pneurile de zăpadă.
3.5.1. Dacă un vehicul este dotat cu o roată de rezervă, pneul acesteia din urmă trebuie să fie: 3.5.1.1. de acelaşi tip cu unul dintre pneurile montate pe sau aprobate pentru vehicul sau 3.5.1.2. un pneu de rezervă cu utilizare temporară de un tip care să poată fi utilizat pe vehicul în orice poziţie s-ar afla. Totuşi, doar vehiculele de categorie M pot fi echipate cu un pneu de rezervă cu utilizare temporară. 3.5.2. Pe orice vehicul echipat cu o unitate de rezervă cu utilizare temporară trebuie să figureze informaţii suplimentare într-un mod clar şi permanent, fie pe unitatea de rezervă cu utilizare temporară, fie chiar pe vehicul, în apropierea unităţii de rezervă, fie pe carnetul de utilizare. Aceste informaţii sunt cel puţin următoarele: 3.5.2.1. o instrucţiune care solicită conducerea prudentă cu unitatea de rezervă cu utilizare temporară şi reinstalarea unei unităţi normale cât mai repede posibil; 3.5.2.2. indicaţia că nu este permisă rularea vehiculului cu mai mult de o unitate de rezervă cu utilizare temporară în acelaşi timp; 3.5.2.3. o indicaţie clară a presiunii de umflare specificată de producătorul vehiculului pentru pneul unităţii de rezervă cu utilizare temporară; 3.5.2.4. pentru vehiculele echipate cu o unitate de rezervă cu utilizare temporară din categoria 3 sau din categoria 4, o descriere a metodei de umflare a pneului la presiunea specificată pentru o utilizare temporară cu ajutorul dispozitivului indicat la punctul 3.6.
3.6.1. Dacă vehiculul este echipat cu o unitate de rezervă cu utilizare temporară din categoria 3 sau 4, pe vehicul trebuie să fie prevăzut un dispozitiv pentru a permite umflarea pneului la presiunea specificată pentru o folosire temporară într-un timp maxim de cinci minute. 3.7. Cazuri speciale 3.7.1. În cazul remorcilor din categoriile 01 şi 02 proiectate pentru viteze de utilizare limitate la 100 km/h sau mai puţin şi echipate cu pneuri pentru maşini de turism în utilizare simplă, capacitatea de încărcare maximă a fiecărui pneu trebuie să fie cel puţin egală cu 0,45 din masa maximă pentru osia cel mai greu încărcată, aşa cum este indicată de producătorul remorcii. În cazul pneurilor pentru roţi duble, acest factor este de 0,24. 3.7.2. În cazul anumitor vehicule speciale echipate cu pneuri pentru vehicule utilitare, nu se aplică tabelul „Variaţia capacităţii de încărcare în funcţie de viteză” (a se vedea punctul 2.30 şi apendicele 8 al anexei II). În acest caz, capacităţile maxime de încărcare a pneului de controlat în funcţie de încărcările maxime ale osiei (a se vedea punctele 3.3.1.2 şi 3.3.1.4 din prezenta anexă) sunt determinate multiplicând încărcarea corespunzătoare indicelui de capacitate de încărcare cu un coeficient propriu care depinde mai degrabă de tipul de vehicul şi de utilizarea acestuia decât de viteza teoretică maximă a vehiculului. În acest caz, nu se aplică punctul 3.4.1 al prezentei anexe. Coeficienţii proprii sunt următorii: 3.7.2.1. 1,10 în cazul vehiculelor din categoria M3, dacă vehiculele transportă pasageri în picioare şi dacă viteza lor de utilizare nu este mai mare de 60 km/h. Totuşi, din motive operaţionale, statele membre pot autoriza ca viteza să fie ridicată la 80 km/h; 3.7.2.2. 1,15 în cazul acestor vehicule (M3) atunci când sunt destinate să fie utilizate doar în spaţiul urban care presupune opriri frecvente; 3.7.2.3. 1,10 în cazul vehiculelor serviciilor publice din categoria N care circulă încet pe distanţe scurte în aglomeraţii urbane şi suburbane, precum maşinile care mătură şi maşinile de gunoi. 3.7.3. Atunci când un vehicul automobil din categoria M1 tractează o remorcă, încărcarea suplimentară impusă dispozitivului de cuplare a remorcii poate duce la o depăşire a capacităţii de încărcare maximă a pneului, care nu trebuie totuşi să fie mai mare de 15 %, cu condiţia ca viteza de utilizare să fie limitată la 100 km/h sau mai puţin şi ca presiunea de umflare să fie mărită cu cel puţin 0,2 bar. 3.7.4. În cazul unui vehicul echipat cu pneuri care nu sunt nici pneuri pentru maşini de turism, nici pneuri pentru vehicule utilitare, din cauza condiţiilor speciale de utilizare (de exemplu, pneuri pentru maşini agricole, pneuri pentru maşini industriale, pneuri pentru motociclete), nu se aplică cerinţele din anexa II, cu condiţia ca autoritatea de omologare competentă să primească asigurarea că pneurile montate sunt specifice condiţiilor de utilizare ale vehiculului. 3.8. Specificaţii privind unităţile de rezervă cu utilizare temporară 3.8.1. Orice anvelopă de rezervă cu utilizare temporară trebuie să se încadreze într-o categorie de viteză cel puţin egală cu 120 km/h (simbolul categoriei de viteză L). 3.8.2. Suprafaţa externă a roţii montate pe un vehicul pentru o folosire temporară trebuie să fie una de culoare (culori) distinctivă (distinctive), diferită (diferite) de culoarea (culorile) unităţilor normale. Dacă este posibilă fixarea unui disc ornamental pe unitatea de rezervă cu utilizare temporară, culoarea (culorile) distinctivă (distinctive) nu trebuie să fie ascunsă (ascunse) de acesta. 3.8.3. Pe faţa externă a roţii trebuie să apară permanent un simbol de indicare a vitezei maxime, într-un mod vizibil şi conform cu diagrama de mai jos: 
_____________ ê 2001/43/CE Art. 1, punctul 5 şi Annexa, punctul 8 (adaptat) ANEXA V EMISII SONORE PNEU/DRUM 1. DOMENIUL DE APLICARE Această anexă se aplică omologării CE de tip a pneurilor, în calitate de componente, în ceea ce priveşte emisiile sonore pneu/drum. 2. DEFINIŢII În sensurile prezentei anexe, se aplică definiţiile din anexa II, cu excepţia definiţiei de la punctul 2.1, care se interpretează după cum urmează: 2.1. Prin „tip de pneu” se înţelege, în legătură cu omologarea în temeiul prezentei anexe (emisii sonore pneu/drum), o gamă de pneuri care constă dintr-o listă de denumiri de dimensiuni de pneuri (a se vedea punctul 2.17 din anexa II), nume de marcă, mărci comerciale şi descrieri comerciale, care nu diferă între ele din punctul de vedere al caracteristicilor esenţiale de genul:
Notă: Efectele modificărilor aduse detaliilor secundare ale profilului benzii de rulare şi ale celor de construcţie asupra emisiilor sonore pneu/drum vor fi determinate în timpul verificărilor privind conformitatea producţiei. De asemenea, se aplică următoarele definiţii: 2.2. „Nume de marcă şi descrierea comercială”: identificarea pneului aşa cum este ea dată de producătorul pneului. Numele de marcă poate fi acelaşi cu denumirea producătorului şi cu descrierea comercială şi poate coincide cu marca comercială. 2.3. „Emisii sonore pneu/drum”: zgomotul produs de contactul dintre pneurile în mişcare şi suprafaţa drumului. 2.4. În sensul prezentei anexe, se aplică următoarea clasificare:
3. CERINŢE DE MARCARE 3.1. Pe lângă alte cerinţe de marcare prevăzute la punctul 4 din anexa I şi la punctul 3 din anexa II, pneurile trebuie să poarte următoarele marcaje: 3.1.1. Denumirea producătorului sau marca comercială; numele de marcă, descrierea comercială sau marca comercială.
Un set de patru pneuri de aceeaşi dimensiune şi cu acelaşi profil al benzii de rulare, care este reprezentativ pentru gama de pneuri în cauză, este supus unei încercări privind emisiile sonore pneu/drum care urmează să fie efectuată în conformitate cu apendicele 1. 4.2. Nivelurile sonore determinate în conformitate cu punctul 4.5 din apendicele 1 nu trebuie să depăşească următoarele limite: 4.2.1. Pneuri de clasă C1, în funcţie de grosimea nominală în secţiune (a se vedea anexa II punctul 2.17.1.1) a pneului încercat:
4.2.1.1. Pentru pneurile ranforsate [sau de suprasarcină („Extra Load”)] (a se vedea anexa II punctul 3.1.8), valorile limită de la punctul 4.2.1 cresc cu 1 dB(A). 4.2.1.2. Pentru pneurile clasificate în categoria de utilizare „Pneuri speciale” (a se vedea anexa II punctul 2.1.3), valorile limită de la punctul 4.2.1 cresc cu 2 dB(A). 4.2.2. Pneurile de clasă C2, în funcţie de categoria de utilizare (a se vedea anexa II punctul 2.1.3) a gamei de pneuri:
4.2.3. Pneurile de clasă C3, în funcţie de categoria de utilizare (a se vedea anexa II punctul 2.1.3) a gamei de pneuri:
_____________ Apendicele 1 METODĂ DE MĂSURARE A NIVELURILOR SONORE PNEU/DRUM, METODA DE „TRECERE ÎN ROATĂ LIBERĂ” 0. Introducere Metoda prezentată conţine specificaţii privind instrumentele de măsură, condiţiile de măsurare şi metoda de măsurare pentru obţinerea nivelului sonor a unui set de pneuri montat la un vehicul de încercare care rulează cu viteză mare pe o îmbrăcăminte de drum specificată. Se înregistrează nivelul maxim de presiune acustică, atunci când vehiculul de încercare rulează în roată liberă, cu ajutorul unor microfoane amplasate la distanţă; rezultatul final al unei viteze de referinţă se obţine cu ajutorul analizei de regresie liniară. Rezultatele respective ale încercării nu pot fi raportate la zgomotul produs de pneuri măsurat în timpul accelerării cu motorul în funcţiune sau în timpul decelerării la frânare. 1. Instrumente de măsură 1.1. Măsurători acustice Sonometrul sau alt sistem de măsurare echivalent, cu un ecran recomandat de producător, trebuie să îndeplinească cel puţin cerinţele pentru instrumente de tipul 1 în conformitate cu IEC 60651 ediţia a doua. Măsurătorile trebuie să se efectueze cu o ponderare a frecvenţei A şi cu o ponderare de timp F. În cazul în care se foloseşte un sistem care prevede o monitorizare periodică a nivelului sonor ponderat A, intervalul de timp dintre două măsurători nu ar trebui să depăşească 30 ms. 1.1.1. Etalonare La începutul şi la sfârşitul fiecărei sesiuni de măsurare, sistemul de măsurare trebuie să fie verificat în ansamblu cu ajutorul unui aparat de etalonare acustică care să îndeplinească cerinţele pentru aparate de etalonare acustică din cel puţin clasa de precizie 1 în conformitate cu IEC 942:1988. Fără alte reglări, diferenţa dintre valorile obţinute pentru două verificări consecutive trebuie să fie mai mică sau egală cu 0,5 dB. În cazul în care se depăşeşte această valoare, rezultatele măsurătorilor obţinute de la ultima verificare anterioară satisfăcătoare nu se consideră valide. 1.1.2. Respectarea cerinţelor Respectarea de către dispozitivul de etalonare acustică a cerinţelor din IEC 60942:1988 trebuie să se verifice o dată pe an, iar respectarea de către sistemul de instrumente a cerinţelor din IEC 60651:1979/A1:1993, ediţia a doua, trebuie să se verifice cel puţin o dată la doi ani într-un laborator autorizat pentru efectuarea de etalonări în conformitate cu standarde corespunzătoare. 1.1.3. Amplasarea microfonului Microfonul (sau microfoanele) trebuie amplasate la o distanţă de 7,5 m ± 0,05 m faţă de linia de referinţă a pistei CC' (figura 1) şi de 1,2 m ± 0,02 m faţă de sol. Axa sa de sensibilitate maximă trebuie să fie orizontală şi perpendiculară pe traiectoria vehiculului (linia CC'). 1.2. Măsurători de viteză Viteza vehiculului trebuie măsurată atunci când capătul din faţă al vehiculului a atins linia PP′ (figura 1), cu ajutorul unor instrumente cu o precizie de ± 1 km/h sau mai mare. 1.3. Măsurători de temperatură Este obligatorie măsurarea temperaturii aerului şi a suprafeţei de încercare. Dispozitivele de măsurare a temperaturii trebuie să aibă o precizie de ± 1°C. 1.3.1. Temperatura aerului Senzorul de temperatură trebuie amplasat într-un loc deschis în apropiere de microfon, astfel încât să fie expus la curentul de aer şi protejat faţă de radiaţiile solare directe. Această protecţie se poate realiza cu ajutorul unui ecran protector sau a altui dispozitiv asemănător. Senzorul ar trebui amplasat la o înălţime de 1,2 m ± 0,1 m faţă de nivelul suprafeţei de încercare pentru a reduce la minimum efectele radiaţiei termică a suprafeţei de încercare la curenţi de aer slabi. 1.3.2. Temperatura suprafeţei de încercare Senzorul de temperatură trebuie amplasat într-un punct în care temperatura măsurată să fie reprezentativă pentru temperatura din urmele roţilor, fără să interfereze cu măsurarea zgomotului. În cazul în care instrumentul utilizat este prevăzut cu senzor de temperatură de contact, se aplică o pastă conducătoare termic între suprafaţă şi senzor pentru a asigura un contact termic adecvat. În cazul în care se foloseşte un termometru cu radiaţie (pirometru), acesta trebuie amplasat la o înălţime care să permită acoperirea unui câmp de măsurare cu diametrul ≥ 0,1 m. 1.4. Măsurarea vântului Dispozitivul trebuie să poată să măsoare viteza vântului cu o toleranţă de ± 1 m/s. Vântul trebuie măsurat la înălţimea microfonului. Trebuie înregistrată direcţia vântului în raport cu direcţia de condus. 2. Condiţii de măsurare 2.1. Poligonul de încercare Poligonul de încercare trebuie să cuprindă o secţiune centrală înconjurată de o zonă perfect plană pentru încercare. Secţiunea destinată pentru măsurători trebuie să fie plană pe toată suprafaţa; suprafaţa de încercare trebuie să fie uscată şi curată pentru toate măsurătorile. Suprafaţa de încercare nu trebuie să fie răcită artificial în timpul sau înaintea încercării. Pista de încercare trebuie să fie astfel încât să se atingă condiţiile de câmp sonor liber între sursa de zgomot şi microfon în limitele a 1 dB(A). Aceste condiţii se consideră îndeplinite atunci când nu există obiecte de mari dimensiuni care să reflecte sunetul, cum ar fi garduri, stânci, poduri sau clădiri pe o distanţă de 50 m de centrul secţiunii de măsurare. Suprafaţa pistei de încercare şi dimensiunile poligonului de încercare trebuie să fie conforme cu dispoziţiile apendicelui 2 la prezenta anexă. Trebuie să se prevadă o porţiune centrală cu o rază de cel puţin 10 m care să nu prezinte zăpadă afânată, iarbă înaltă, teren afânat, zgură etc. Nu trebuie să existe nici un obstacol în vecinătatea microfonului care să poată afecta câmpul sonor şi nici o persoană nu trebuie să se afle între microfon şi sursa de zgomot. Operatorul care efectuează măsurătorile şi orice alţi observatori care asistă la măsurători trebuie să se poziţioneze astfel încât să nu influenţeze indicaţiile afişate de instrumentele de măsurare. 2.2. Condiţii meteorologice Măsurătorile nu trebuie efectuate în condiţii atmosferice proaste. Trebuie să ia măsuri pentru ca rezultatele să nu fie afectate de rafale de vânt. Nu trebuie să se efectueze încercări atunci când viteza vântului la înălţimea microfonului este mai mare de 5 m/s. Nu trebuie să se efectueze măsurători în cazul în care temperatura aerului este sub 5 °C sau peste 40 °C sau în cazul în care temperatura suprafeţei de încercare este sub 5 °C sau peste 50 °C.
Nivelul zgomotului de fond (inclusiv orice zgomot produs de vânt) trebuie să fie cu cel puţin 10 dB(A) mai mic decât emisiile sonore pneu/drum măsurate. Se poate monta un ecran paravânt la microfon cu condiţia să se ţină seama de efectul acestuia asupra sensibilităţii şi caracteristicilor de direcţie ale microfonului. Orice măsurători afectate de un vârf sonor care nu pare a avea legătură cu caracteristicile nivelului sonor general al pneurilor nu se iau în considerare.
Vehiculul de încercare trebuie să fie un autovehicul prevăzut cu patru pneuri nejumelate pe două axe. 2.4.2. Încărcătura vehiculului Vehiculul trebuie încărcat în conformitate cu dispoziţiile referitoare la sarcina pe pneurile de încercare de la punctul 2.5.2. 2.4.3. Ampatament Ampatamentul dintre două axe prevăzute cu pneuri de încercare pentru pneuri de clasă C1 trebuie să fie mai mic de 3,50 m, iar cel pentru pneuri de clasă C2 şi clasă C3 trebuie să fie mai mic de 5 m. 2.4.4. Măsuri pentru reducerea la minimum a influenţei vehiculului asupra măsurătorilor nivelului sonor Pentru a evita afectarea semnificativă a zgomotului produs de pneuri de construcţia vehiculului de încercare, se precizează următoarele cerinţe şi recomandări. Cerinţe: (a) vehiculul nu trebuie echipat cu apărătoare de noroi sau cu alte dispozitive suplimentare de evitare a stropirii; (b) nu este permisă adăugarea sau păstrarea componentelor care pot ecrana zgomotul produs de pneuri în imediata vecinătate a jantei şi a pneurilor; (c) alinierea roţilor (convergenţa, unghiul de cădere, unghiul de fugă) se face în conformitate cu recomandările constructorului vehiculului; (d) nu se poate monta nici un material suplimentar de absorbţie acustică în nişa roţii sau sub cadrul inferior; (e) suspensia trebuie să fie în stare bună şi să nu antreneze o diminuare anormală a gărzii la sol atunci când vehiculul este încărcat în conformitate cu cerinţele de încercare. În cazul în care este disponibil, se reglează sistemul de ajustare a nivelului caroseriei pentru a obţine o gardă la sol normală pentru starea neîncărcată în timpul încercării. Recomandări pentru evitarea zgomotului parazit: (a) se recomandă îndepărtarea sau modificarea componentelor de pe vehicul care ar putea contribui la zgomotul de fond produs de vehicul; (b) în timpul încercării ar trebui să se ia măsuri pentru ca o bună aplicare a frânelor, pentru a nu produce zgomot de frâne; (c) trebuie să se ia măsuri pentru ca ventilatoarele acţionate electric să nu fie în funcţiune; (d) ferestrele şi plafonul culisant ale vehiculului trebuie să fie închise în timpul încercării.
Pe vehiculul de încercare trebuie montate patru pneuri identice din acelaşi tip şi aceeaşi gamă. În cazul pneurilor cu un indice al capacităţii de încărcare mai mare de 121 şi pentru care nu se prevăd indicaţii de montare jumelată, două dintre aceste pneuri din acelaşi tip şi aceeaşi gamă trebuie montate pe axul din spate al vehiculului de încercare; axul din faţă se echipează cu pneuri de dimensiune adecvată pentru sarcina pe ax şi se egalizează până la adâncimea minimă pentru a reduce la minimum influenţa zgomotului de contact pneu/drum menţinând în acelaşi timp un nivel suficient de siguranţă. Pneurile de iarnă care pot fi prevăzute, în anumite state membre, cu ştifturi în vederea îmbunătăţirii aderenţei trebuie să fie supuse încercărilor fără aceste ştifturi. Pneurile pentru care există cerinţe speciale de montare trebuie să fie supuse încercărilor în conformitate cu cerinţele respective (de exemplu, sensul de rotire). Adâncimea profilului benzii de rulare a pneurilor trebuie să fie maximă înainte de rodaj. Pneurile trebuie încercate pe jante autorizate de producătorul pneurilor.
Pentru fiecare pneu al vehiculului, încărcarea de încercare Qt trebuie să fie cuprinsă între 50 % şi 90 % din încărcarea de referinţă Qr, dar încărcarea medie de încercare Qt,avr a tuturor pneurilor trebuie să fie de 75 % ± 5 % din încărcarea de referinţă Qr. Pentru toate pneurile încărcarea de referinţă Qr corespunde masei maxime aferente indicelui capacităţii de încărcare al pneului. În cazul în care indicele capacităţii de încărcare este compus din două numere separate de o bară oblică (/), se ia în considerare primul număr.
Fiecare pneu montat la vehiculul de încercare trebuie să aibă o presiune de încercare Pt care să nu fie mai mare decât presiunea de referinţă Pr şi care să se încadreze în intervalul următor: 
unde Pr este presiunea care corespunde indicelui de presiune marcat pe peretele lateral al pneului. Pentru clasa C1, presiunea de referinţă este Pr = 250 kPa pentru pneurile „standard” şi 290 kPa pentru cele „ranforsate”, presiunea minimă de încercare este Pt = 150 kPa.
Pneurile trebuie să fie „rodate” înainte de încercare pentru a îndepărta nodulii din fabricaţie sau alte tipuri de caracteristici ale profilurilor care pot rezulta în urma procesului de turnare şi modelare. Această operaţie necesită în mod normal echivalentul a 100 km de folosire normală pe drum. Pneurile montate la un vehicul de încercare trebuie să se rotească în acelaşi sens ca şi în timpul rodării. Înainte de încercare pneurile se încălzesc prin rulare în condiţii de încercare. 3. Metoda de încercare 3.1. Condiţii generale Pentru toate măsurătorile, vehiculul trebuie condus în linie dreaptă pe secţiunea de măsurare (AA′ până la BB′) astfel încât planul median longitudinal al vehiculului să fie cât mai aproape de linia CC′. Atunci când capătul din faţă al vehiculului atinge linia AA′, conducătorul auto al vehiculului trebuie să pună selectorul de viteze în punctul mort şi să oprească motorul. În cazul în care vehiculul de încercare produce un zgomot anormal (de exemplu, ventilator, autoaprindere) în timpul măsurătorii, încercarea trebuie repetată.
Nivelul sonor maxim exprimat în decibeli ponderaţi A [dB(A)] trebuie să se măsoare până la prima zecimală în timp ce vehiculul rulează în roată liberă între liniile AA′ şi BB′ (figura 1 – capătul din faţă al vehiculului pe linia AA′, capătul din spate al vehiculului pe linia BB′). Această valoare va constitui rezultatul măsurătorii. Trebuie să se efectueze cel puţin patru măsurători pe fiecare parte a vehiculului de încercare la viteze de încercare mai mici decât viteza de referinţă specificată la punctul 4.1 şi cel puţin patru măsurători la viteze de încercare mai mari decât viteza de referinţă. Diferenţele între viteze trebuie ă fie aproximativ egale pe intervalul de viteză specificat la punctul 3.3.
Vitezele vehiculului de încercare trebuie să fie cuprinse în intervalul următor: (i) 70 km/h-90 km/h pentru pneurile de clasă C1 şi C2; (ii) 60 km/h-80 km/h pentru pneurile de clasă C3. 4. Interpretarea rezultatelor Măsurătoarea nu este considerată valabilă în cazul în care se înregistrează o discrepanţă anormală între valoarea maximă şi alte valori. 4.1. Determinarea rezultatelor încercării Viteza de referinţă Vref folosită pentru a determina rezultatul final va fi: (i) de 80 km/h pentru pneurile de clasă C1 şi C2; (ii) de 70 km/h pentru pneurile de clasă C3. 4.2. Analiza de regresie a măsurătorilor de zgomot Nivelul sonor pneu/drum LR (necorectat pentru temperatură) în dB(A) se determină printr-o analiză de regresie pe baza formulei: 
unde
 este valoarea medie a nivelurilor sonoreLi măsurate în dB(A):
n este numărul măsurătorii (n ≥ 16)  este valoarea medie a logaritmilor vitezelor vi:
cu
a este panta liniei de regresie în dB(A)
Pentru pneurile de clasă Ö C1 şi de clasă Õ C2, rezultatul final trebuie normalizat la o temperatură de referinţă de suprafaţă de încercare θref aplicând corecţia de temperatura, în conformitate cu formula următoare: 
unde θ este temperatura măsurată a suprafeţei de încercare, θref = 20 °C, Pentru pneurile de clasă C1, coeficientul K este –0,03 dB(A)/°C când θ > θref şi K este –0,06 dB(A)/°C când θ < θref. Pentru pneurile de clasă C2, coeficientul K este –0,02 dB(A)/°C. În cazul în care temperatura măsurată a suprafeţei de încercare nu variază cu mai mult de 5 °C în timpul tuturor măsurătorilor necesare pentru a determina nivelului sonor al unui set de pneuri, corecţia de temperatură se poate face numai la ultimul nivel sonor pneu/drum raportat, folosind valoarea mediei aritmetice a temperaturilor măsurate. În caz contrar, fiecare nivel sonor măsurat Li se corectează folosind temperatura din momentul înregistrării zgomotului. Nu se va face nici o corecţie de temperatură pentru pneurile de clasă C3. 4.4. Pentru a lua în calcul orice imprecizii ale instrumentelor de măsurare, rezultatele obţinute în conformitate cu punctul 4.3 se reduc cu 1 dB(A). 4.5. Rezultatul final, nivelul sonor pneu/drum corectat în funcţie de temperatură LR(θref), exprimat în dB(A), se rotunjeşte la cea mai apropiată valoare inferioară sub formă de număr întreg.
_____________ Apendicele 2 RAPORT DE ÎNCERCARE Raportul de încercare trebuie să cuprindă următoarele informaţii: (a) condiţiile meteorologice, inclusiv temperatura aerului şi a suprafeţei de încercare pentru fiecare parcurs de încercare; (b) data şi metoda de verificare a conformităţii suprafeţei de încercare cu ISO 10844:1994; (c) lăţimea jantelor de încercare; (d) date privind pneurile: producător, numele de marcă, denumirea comercială, dimensiune, indicele de încărcare, presiunea de referinţă; (e) descrierea vehiculului de încercare şi ampatamentul; (f) încărcarea de încercare tip Qt în N şi în procente din încărcarea de referinţă Qr pentru fiecare pneu de încercare, încărcarea medie de încercare Qt,avr în N şi în procente din încărcarea de referinţă Qr; (g) presiunea de umflare la rece în kPa pentru fiecare pneu de încercare; (h) vitezele de încercare în momentul trecerii vehiculului peste linia PP; (i) nivelurile sonore maxime ponderate A pentru fiecare parcurs de încercare şi pentru fiecare microfon; (j) rezultatul încercării LR: nivelul sonor ponderat A în decibeli la viteza de referinţă, corectat în funcţie de temperatură (după caz), rotunjit la cea mai apropiată valoare inferioară sub formă de număr întreg; (k) panta liniei de regresie. _____________ ê 2001/43/CE Art. 1, punctul 5 şi Annexa, punctul 9 (adaptat) ANEXA VI SPECIFICAŢII PRIVIND POLIGONUL DE ÎNCERCARE 1. Introducere Prezenta anexă descrie specificaţiile privind caracteristicile fizice şi configuraţia pistei de încercare. Aceste specificaţii bazate pe un standard special32 descriu caracteristicile fizice cerute, precum şi metodele de încercare pentru aceste caracteristici. 2. Caracteristicile cerute ale suprafeţei O suprafaţă se consideră a fi conformă cu prezentul standard atunci când textura şi coeficientul de porozitate sau coeficientul de absorbţie acustică au fost măsurate şi s-a constatat că îndeplinesc toate cerinţele de la punctele 2.1-2.4 de mai jos şi cu condiţia să fie îndeplinite cerinţele de proiectare (punctul 3.2). 2.1. Coeficientul de porozitate reziduală Coeficientul de porozitate reziduală (VC) al amestecului de asfalt care îmbracă pista de încercare nu trebuie să depăşească 8 %. Pentru procedura de măsurare, a se vedea punctul 4.1. 2.2. Coeficientul de absorbţie acustică În cazul în care suprafaţa nu îndeplineşte cerinţa privind coeficientul de porozitate reziduală, suprafaţa este admisibilă numai în cazul în care coeficientul de absorbţie acustică α ≤ 0,10. Pentru procedura de măsurare, a se vedea punctul 4.2. Cerinţa de la punctele 2.1 şi 2.2. se consideră îndeplinită numai în cazul în care a fost măsurată absorbţia acustică şi s-a constatat că este α ≤ 0,10. Notă: Caracteristica cea mai relevantă este absorbţia acustică, deşi coeficientul de porozitate reziduală este mai frecvent utilizat de către constructorii de drumuri. Cu toate acestea, absorbţia acustică trebuie măsurată numai în cazul în care suprafaţa nu îndeplineşte cerinţa privind porozitatea. Acest lucru se justifică deoarece coeficientul de porozitate reziduală prezintă incertitudini destul de mari cu privire atât la măsurare cât şi la relevanţă, iar unele suprafeţe pot fi respinse în mod greşit dacă se pune accentul numai pe măsurarea porozităţii. 2.3. Adâncimea texturii Adâncimea texturii (TD) măsurate pe baza metodei volumetrice (a se vedea punctul 4.3 de mai jos) trebuie să fie: TD ≥ 0,4 mm
Trebuie să se depună toate eforturile posibile pentru a asigura o cât mai mare omogeneitate a suprafeţei în interiorul zonei de încercare. Aceasta include textura şi coeficientul de porozitate, dar trebuie notat şi faptul că, atunci când procesul de rulare este mai eficient în unele locuri, textura poate fi diferită şi poate, de asemenea, să apară lipsa de planeitate care conduce la denivelări. 2.5. Perioada de încercare Pentru a verifica dacă suprafaţa este în continuare conformă cu cerinţele privind textura şi coeficientul de porozitate sau absorbţia acustică prevăzute în prezenta anexă, se vor efectua încercări periodice ale suprafeţei la următoarele intervale: (a) pentru coeficientul de porozitate reziduală (VC) sau absorbţie acustică (α): atunci când suprafaţa este nouă; în cazul în care suprafaţa îndeplineşte cerinţele atunci când este nouă, nu mai este necesară nici o altă încercare periodică. În cazul în care nu îndeplineşte cerinţele atunci când este nouă, ar putea să le îndeplinească ulterior, deoarece suprafeţele au tendinţa de a se colmata şi compacta în timp; (b) pentru adâncimea texturii (TD): atunci când suprafaţa este nouă; atunci când începe încercarea de măsurare a zgomotului (NB: nu mai devreme de patru săptămâni de la construcţie); apoi o dată la douăsprezece luni.
La proiectarea configuraţiei pistei de încercare, este important să se ia măsuri, ca cerinţă minimă, pentru ca suprafaţa traversată de vehiculele care se deplasează pe tronsonul de încercare să fie acoperită cu îmbrăcămintea specificată pentru încercare şi prevăzută cu margini adecvate pentru o circulaţie practică şi în siguranţă. Aceasta presupune ca lăţimea pistei să fie de cel puţin 3 m şi lungimea pistei să depăşească liniile AA şi BB cu cel puţin 10 m la fiecare capăt. Figura 1 prezintă un plan al unui poligon adecvat pentru încercare şi indică suprafaţa minimă care va fi acoperită cu maşina cu o îmbrăcăminte specifică pentru suprafaţa de încercare şi compactată apoi cu maşina. În conformitate cu anexa V, apendicele, 1, punctul 3.2, măsurătorile trebuie efectuate pe fiecare parte a vehiculului. Aceasta se poate realiza fie prin măsurare cu microfoane amplasate în două puncte (câte unul pe fiecare parte a pistei) şi conducând vehiculul într-un sens, fie prin măsurarea cu un singur microfon amplasat numai pe o parte a pistei, dar conducând vehiculul în ambele sensuri. În cazul în care se foloseşte ultima metodă, nu există cerinţe privind suprafaţa pe partea de pistă unde nu se amplasează nici un microfon. Figura 1 Cerinţe minime pentru zona de încercare Yüklə 1,36 Mb. Dostları ilə paylaş:
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
