F. M. Dostoievski crima şi pedeapsă



Yüklə 2,57 Mb.
səhifə3/11
tarix05.01.2022
ölçüsü2,57 Mb.
#62449
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11
Dragul meu Rodea,

scria mama, au trecut mai bine de două luni de când n-am mai stat de vorbă prin scris, ceea ce m-a făcut să sufăr şi chiar să nu dorm în unele nopţi, tot gândindu-mă la tine. Dar sunt sigură că n-ai să-mi iei în nume de rău această tăcere nedorită. Tu ştii cit te iubesc; noi, eu şi cu Dunia, nu te avem decât pe tine, tu eşti totul pentru noi, speranţă şi credinţa noastră în viitor. Ce a fost pe mine când am aflat că de câteva luni ai fost nevoit să părăseşti facultatea fiindcă n-ai măi avut din ce să te întreţii, că n-ai măi avut nici meditaţii, nici alte mijloace de câştig! Cu ce te puteam ajuta din cele o sută douăzeci de ruble pensie pe an? Cele cincisprezece ruble, pe care ţi le-am trimis acum patru luni, le-am împrumutat, după cum ştii şi tu, de la un negustor din oraşul nostru, Vaşili Ivanovici Văhruşin, garantând tot cu pensia mea. Văhruşin este un om tare bun şi a fost prieten cu tatăl tău. Dar devreme ce i-am dat o cesiune asupra pen­siei mele trebuia să aştept până la achitarea datoriei, ceea ce s-a întâmplat abia acum, aşa încât, în răstimpul acesta, nu ţi-am putut trimite nimic. Astăzi, însă, slavă Domnului, cred că voi putea să-ţi mai trimit ceva, de altminteri cred că acum ne putem lauda că ne-a surâs şi nouă norocul, fapt despre care mă grăbesc să-ţi scriu. Mai întâi de toate, dragul meu Rodea, afla că sora ta este de şase săptămâni cu mine şi că de acum înainte nu ne vom mai despărţi niciodată. Slava Domnului, suferinţele ei au luat sfârşit! Dar să ţi le spun pe toate pe rând, că să ştii şi tu cum s-au petrecut lucrurile şi tot ce-am căutat să-ţi ascundem până astăzi. Acum două luni, când mi-ai scris că ai auzit nu ştiu de la cine că Dunia are de îndurat multe grosolanii în familia Svidrigailov şi mi-ai cerut lamuriri — ce răspuns aş fi putut să-ţi dau? Dacă ţi-aş fi scris atunci adevărul, tu erai în stare şa laşi totul baltă şi să vii acasă, chiar de ar fi fost să vii pe jos, fiindcă eu îţi cunosc firea şi inima şi ştiu că tu n-ai fi putut răbda ca sora ta să fie jignită. Eram disperată, dar ce puteam să fac? Nici eu n-am ştiut tot adevărul. Iar greutatea cea mai mare era faptul ca Dunia, când a intrat anul trecut la copii în casă aceea, a luat un avans de o sută de ruble, cu condiţia să i se scada treptat din leafă în fiecare lună şi, prin urmare, nu-şi putea părăsi serviciul până la stingerea întregii datorii. Banii aceştia (acum îţi pot spune tot, scumpul meu Rodea), Dunecika îi luase în primul rând ca să-ţi poată expedia cele şaizeci de ruble de care aveai atâta nevoie pe vremea aceea şi pe care i-ai primit de la noi anul trecut. Atunci te-am minţit scriindu-ţi ca banii aceştia i-ar fi economisit măi înainte, dar asta nu era adevărat, pe când acum îţi spun cum a fost, fiindcă acum, din mila Domnului, toate ş-au schimbat pe neaştep­tate în bine, şi eu vreau să ştii cât de mult te iubeşte Duniă şi ce suflet nepreţuit are. Fapt este că, la început, domnul Svidrigailov se purta cu dânsa foarte grosolan, iar la masă eră ironic şi chiar necuviincios... Dar nu vreau să-ţi măi dau toate aceste amănunte chinuitoare, că să nu te mai necăjeşti de pomană, acum, când totul a luat sfârşit. Pe scurt, cu toată atitudinea binevoitoare şi plină de nobleţe a Marfei Petrovnă, soţia domnului Svidrigailov, şi a tutu­ror celor din casă, Dunecikai îi venea cât se poate de greu, mai ales atunci când domnul Svidrigailov, care luase la regiment obiceiul de a bea, era sub influenţa lui Bachus. Şi ce crezi că s-ă aflat mai târziu? închipuieşţe-ţi că acest smintit s-a îndrăgostit de Dunia la primă vedere şi ă căutat să-şi ascunda pasiunea, purtându-se cu dânsa grosolan şi cu dispreţ. Poate că i-ă fost şi lui ruşine, poate s-ă îngrozit singur când s-ă văzut, om în etate şi cap de familie, nutrind asemenea sentimente uşuratice, şi tocmai de aceea să fi fost, fără voia lui, furios pe Dunia.

Se poate, pe de altă parte, că prin comportarea-i grosolană şi batjocoritoare, să fi vrut să ascunda adevărul de ceilalţi. Până la urmă, nu s-a mai putut stăpâni şi a îndrăznit să-i facă Duniei pe faţă propuneri mârşave; îi promitea mărea cu sarea şi chiar spunea că are să-şi părăsească familia ca să se ducă să trăiască cu dânsa într-un alt sat, sau, poate, în străinătate. Iţi dai seama cât a suferit dânsa! Nu putea să-şi părăsească slujba, asta nu numai din pricina datoriei, ci şi din mila pentru Marfa Petrovnă, care ar fi putut intră la bănuiala si astfel să se fi iscat discordie în familie. De altfel, şi pentru Dunecika ar fi fost o mare ruşine; poţi fi sigur că lucrurile nu s-ar fi petrecut fără scandal. Au măi fost şi alte multe cauze, aşa încât Dunia nu spera să scape din acea casă îngrozitoare înainte de şase săptămâni. Tu o cunoşti bine pe Dunia, ştii cât de deşteaptă este şi ce caracter dârz are. Dunecika poate să Îndure multe şi să găsească în inima ei — până şi în cazurile cele măi critice - destula nobleţe ca să nu-şi piarda tăria sufletească. Mie nici nu mi-a scris totul, nevoind să mă necăjească, deşi ne scriam mereu una alteia. Dezlegarea a venit pe neaşteptate. Din întâmplare. Marfa Petrovnă l-a surprins pe bărbatul ei implorând-o pe Dunia în grădină şi, înţelegând toate de-a-ndoăseleă, a aruncat vină numai asupra surorii tale, crezind-o singura vinovată. Acolo, în grădină, a avut loc o scenă groaznică; Marfa Petrovnă chiar a pălmuit-o pe Dunia, n-a vrut să asculte nimic din ce-i spunea, a ţipat o oră întreagă şi, până la urmă, a poruncit ca Dunia să plece de îndată la mine, la oraş, cu o căruţă ţărănească, în care au fost aruncate claie peste grămada toate lucruşoarele ei, rufăria, rochiţele, tot, aşa cum se găseau neîmpachetate şi nelegate. Se pornise o ploaie cu găleată şi Dunia, înjosită şi ocărită, a trebuit să meargă cu un mujic, cale de şaptesprezece verste, într-o căruţă fără coviltir. Gândeşte-te acum ce ţi-aş fi putut scrie ca răspuns la scrisoarea pe care am primit-o de la tine acum două luni şi despre ce eră să-ţi scriu? Eram la căpătuiul puterilor; nu îndrăzneam să-ţi spun adevărul, fiindcă te-ai fi simţit prea nenorocit, te-ai fi necăjit, te-ai fi revoltat şi, apoi, ce puteai să faci? Poate doar să te nenoroceşti şi tu, prin cine ştie ce faptă necugetată... Pe deasupra, Dunecika mi-a interzis să-ţi scriu ceva. Nu puteam să-mi umplu scrisoarea cu tot felul de nimicuri, la întâmplare, când aveam atâta durere în suflet. O lună încheiată, tot oraşul a bârfit pe seamă noastră şi lumea a ajuns atât de departe, încât, din pricina privirilor dispreţuitoare şi a şuşotelilor (unii şi-au permis chiar să vorbească cu glas tare în prezenţă noastră), nu ne mai puteam arăta cu Dunia nici măcar la biserică. Toată lumea ne-a întors spatele, nimeni nu ne mai dadea bună ziua, şi am aflat chiar, din sursă sigură, că nişte vânzători şi nişte funcţionări se pregăteau să ne aducă o insultă josnică, ungând cu dohot poaria casei, aşa că şi proprietarul a cerut să ne mutăm.


Yüklə 2,57 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin