F. M. Dostoievski crima şi pedeapsă

Vina era a Marfei Petrovna, care a ponegrit-o şi a învinuiţ-o pe Dunia în toate casele. Dânsa cunoaşte pe toată lumea de aici din oraş şi, in luna aceea, venea aproape în fiecare zi de la ţară; de felul ei e cam limbută şi-i place să vorbească despre viaţa ei de familie şi, mai ales, să se plângă de bărbatul ei faţă de toţi acei care vor s-o asculte, ceea ce este foarte urât din partea ei; astfel, vestea s-a răspândit în scurt timp nu numai in tot oraşul, dar şi în tot judeţul. Eu am căzut la pat, şi Dunia, mititica, ş-a dovedit măi tare ca mine! Trebuia s-o vezi cum a îndurat toate, cum mă mângâia şi mă încuraja... Este un înger! Dar, din mila Celui-de-Sus, suferinţele noastre au luat sfârşit repede; domnul Svidrigailov s-a dezmeticit, s-a căit şi, probabil, făcându-i-se mila de Duniă, i-ă dat Marfei Petrovna dovezi de netăgăduit asupra nevinovăţiei Dunecikăi, precum — scrisoarea pe care Dunia a fost silită să i-o scrie şi să i-o trimită, încă înainte de a-i fi surprins Marfa Petrovna în grădină, şi în care ea refuza orice explicaţie directă şi întâlnire intr-ascuns, pe care i le cerea dânsul. La plecarea Dunecikăi, această scrisoare a rămas în mâinile lui. În ea, Dunia îl dojenea cu asprime şi profunda indignare tocmai pentru lipsa de nobleţe a ati­tudinii sale faţă de Marfă Petrovna, îi punea în vedere că eră tată de familie şi om însurat, îi arătă cât de mârşav era din partea lui să chinuiască şi să nenorocească o fată şi aşa deştul de necăjită şi lip­sită de apărare. Într-un cuvânt, dragul meu Rodea, scrisoarea aceasta vădeşte aţâţa frumuseţe sufletească şi este atât de înduioşătoare, încât am plâns ca un copil, citind-o, şi nici acum nu o pot reciti fără lacrimi. Apoi, în apărarea Duniei au venit şi mărturiile slugilor, care, aşa cum se întâmpla de obicei, văzuseră şi ştiuseră măi multe decât crezuse însuşi domnul Svidrigailov. Marfa Petrovna a rămas cu desăvârşire înmărmurită şi, după cum a mărturisit mai târziu, a fost din nou distrusa. În schimb s-a convins pe deplin de nevinovăţia Dunecikăi. A doua zi, fiind duminică, ea a venit de-a dreptul la catedrala şi, în genunchi, plângând amarnic, a rugat-o pe Sfânta Născătoare să-i dea putere să îndure această nouă încercare şi să-şi facă datoria până la capăt. Apoi, de la cate­drala, fără să mai dea ochi cu cineva, a venit întins la noi, ne-a povestit totul şi, plină de căinţă, a îmbrăţişat-o pe Dunia, vărsând lacrimi amare, şi a implorat-o s-o ierte. În aceeaşi dimineaţă, fără să zăbovească, a pornit prin oraş şi, plângând, a restabilit pretutin­deni, pe la toate casele, cu cele mai măgulitoare expresii, nevi­novăţia Dunecikăi, nobleţea sentimentelor şi a comportării sale. Mai mult decât atât, a arătat tuturora şi a citit ea însăşi, cu glas tare,scrisoarea Dunecikăi către domnul Svidrigailov, ba chiar i-a lasat pe unii să copieze această scrisoare (ceea ce mi se pare de prisos). Astfel, dânsa s-a văzut silită să circule câteva zile prin oraş, fiindcă unii, văzând că alţii au avut precădere, s-au supărat. A trebuit să-şi facă un program şi se ştia dinainte ziua şi casa unde Marfă Petrovna avea să citească scrisoarea, iar la citire se adunau acolo şi cei care o mai auziseră de câteva ori la ei acasă şi într-alte părţi, după cum urmase rândul. După părerea mea multe, multe s-au exagerat, dar aşa e Marfa Petrovna din firea ei. Cel puţin a izbutit să restabilească pe deplin onoarea Dunecikăi şi întreaga mârşăvie a acestei întâmplari a căzut ca o pată de neşters pe bărbatul ei, singu­rul vinovat, aşa încât până la urmă mi-a fost şi mila de acest smintit, atât de aspru pedepsit. Dunia a fost numaidecât poftită să dea lecţii in unele case, dar ea a refuzat. În general, toată lumea a început deodată să-i arate o stimă deosebită.

Şi toate acestea au contribuit în chip hotărâtor la acea întâmplare neaşteptată care, pot să spun, schimbă acum întreaga noastră soartă. Afla deci, dragă Rodea, că Dunia ă fost cerută în căsătorie, şi că ea, a acceptat aceasta cerere, lucru pe care ţin sa ţi-l aduc la cunoştinţa cât de repede. A făcut această fără ă-ţi cere sfătui, dar îţi vei da seama că ne-a fost cu neputinţă să amânăm şi să aşteptăm până ce vom primi răspunsul tău. De altfel, tu nu ai fi putut cumpăni situaţia, nefiind aici. Iată cum s-au petrecut lucrurile. Piotr Petro viei Lujin este de pe acum consilier de curte şi se înrudeşte de departe cu Marfa Petrovna, care a contribuit mult la această logodnă. La început, el şi-a exprimat, printr-însa, dorinţa de a ne cunoaşte, a fost primit cum se cuvine, a luat o cafea, iar a doua zi a trimis o scrisoare prin care îşi expunea foarte cuviincios cererea în căsătorie şi ne ruga să-i dam răspunsul categoric şi prompt. Este un om de afaceri, foarte ocupat, şi se grăbeşte să plece la Petersburg, aşa încât fiecare clipa i se pare preţioasă. Bineînţeles, la început, am rămas uimite, pentru că toate acestea s-au petrecut prea repede şi ne-au luat prin surprindere. Toată ziuă am stat şi am chibzuit împreună. Domnul Lujin este un om serios, cu situaţie asigurată, ocupa doua posturi şi are de pe acum ceva avere. Ce-i drept, e de patruzeci de ani, dar e destul de bine ca înfăţişare şi poate încă să placă femeilor. În general, e foarte serios şi cumpătat, numai puţin cam posac şi parcă un pic îngâmfat. Dar s-ar putea să pară astfel doar la prima vedere. Şi te previn, dragă Rodea, când ai să-l vezi la Petersburg, fapt care se va petrece foarte curând, să nu judeci pripit şi cu patima, după cum ţi-e obiceiul, dacă la prima vedere n-o să-ţi placă ceva la el. Şi-o spun pentru orice întâmplare, deşi sunt încredinţată că are să-ţi facă impresie bună. În afara de aceasta, ca să cunoşti un om trebuie să te apropii de el treptat şi cu băgare de seama, ca să nu cazi în greşeala şi să-ţi formezi o idee preconcepută, care numai cu greu poate fi ştearsă şi reparată ulterior. Cât despre Piotr Petrovici, el, după toate aparenţele, este un om cât se poate de onorabil. De la prima lui vizită ne-a declarat ca e un om serios, dar ca împărtăşeşte in multe privinţe ideile „generaţiei noi", după cum s-a exprimat dânsul, şi este duşmanul tuturor prejudecăţilor. A mai spus multe, fiind un pic vanitos, pare-mi-se, şi placându-i să fie ascultat, ceea ce nu este un mare cusur. Eu, ce-i drept, nu prea am înţeles multe, dar Dunia m-a lamurit că, deşi nu este un om prea instruit, este deştept şi pare bun. Tu cunoşti firea surorii tale, Rodea. Este o fată curajoasă, deşteaptă, răbdatoare şi mărinimoasa, deşi are o inimă arzătoare, ceea ce ştiu de mult. Fireşte, nici din partea ei, nici din partea lui, nu poate fi vorba de dragoste, dar Dunia, în afară de faptul ca este o fată deşteaptă, este în acelaşi timp o fiinţa de-o nobleţe îngereasca, şi va socoti de datoria ei să facă fericirea bărbatului său, care, la rândul lui, se va îngriji de fericirea soţiei, fapt de care, deocamdată, nu avem nici un motiv sa ne îndoim, deşi recunosc că lucrurile s-au ticluit cam prea repede. Şi apoi, domnul Lujin este un om practic şi, desigur, vă înţelege că fericirea căsniciei lui vă fi cu alt măi trainică, cu cât Dunecika va fi mai fericită alaturi de el. Cât despre o oarecare instabilitate a caracterului, vechi deprinderi, sau chiar unele nepotriviri în păreri (lucru de care nu poţi scăpa nici în cele măi fericite căsnicii), Dunecika mi-a spus singura că ea se încrede în forţele ei, că nu e nici un motiv de îngrijorare şi că poate să îndure multe, cu condiţia, fireşte, ca raporturile care se vor stabili între ei să fie cinstite şi drepte. De pilda, mie, la început, mi-ă părut cam aspru; dar asta s-ar putea sa fie din pricină că e un om sincer şi, desigur, aşa şi este. Astfel, la cea de-ă doua vizită, după ce a primit răspunsul afirmativ la cererea lui în căsătorie, s-ă exprimat ca şi înainte de a o cunoaşte pe Dunia îşi propusese să ia o fată cinstită, fără zestre, şi neapărat una care a simţit pe pielea ei ce înseamnă greutăţile materiale: fiindcă, a spus el, bărbatul nu trebuie să-i datoreze nimic soţiei, dar e foarte bine că soţia să vada în bărbatul ei un binefăcător. Adaug că nu a folosit chiar aceste cuvinte, ci a vorbit măi drăguţ, dar eu am uitat cum a spus şi am reţinut numai ideea; de altfel, n-a spus-o cu premeditare ci, probabil, l-ă luat gură pe dinainte în toiul discuţiei, aşa încât, mai pe urmă, a încercat sa-şi îndrepte greşeala şi să şteargă impre­sia. Mie însă mi ş-ă părut cam tăios şi i-am spus mai târziu Duniei. Dar ea mi-a răspuns chiar cu ciuda că „vorbele nu-s totuna cu faptele", şi desigur, are dreptate. Înainte de a lua hotărârea, Dunecika n-a închis ochii deloc şi, socotind că eu dorm, s-a sculat din pat şi toată noaptea a umblat prin odaie; apoi a căzut în genunchi în faţa icoanei şi ş-a rugat mult, cu înflacărare, iar a două zi, dimineaţă, mi-ă spus că s-a hotărât.

Am mai pomenit că Piotr Petrovici pleacă la Petersburg. Are treburi importante şi vrea şă deschida un birou de avocatură. El se ocupă de multă vreme de diverse reclamaţii şi chestiuni de jude­cată şi acum câteva zile a câştigat un proces important. Acum tre­buie să plece la Petersburg fiindcă are o chestiune importantă la senat. Aşadar, dragă Rodea, el ar putea să-ţi fie de mare folos, în toate privinţele, şi am stabilit cu Dunia că tu chiar de pe acum ăi putea să-ţi începi carieră şi să-ţi consideri soarta asigurată. O, dacă acest lucru s-ar realiza! Ar fi o fericire în care nu putem vedea altceva decât bunătatea Celui-de-Sus ce se revarsă asupra noastră. Dunia numai asta visează. Noi am şi îndrăznit să-i facem o aluzie lui Piotr Petrovici. El a răspuns cu prudenţă şi a spus că, fireşte, cum el nu se poate lipsi de secretar, este fără doar şi poate prefe­rabil să platească leafă unei rude şi nu unui străin, dacă această ruda se va dovedi capabila să-şi îndeplinească serviciul (tu, şi să nu fii capabil!). Dar pe loc şi-ă exprimat îndoiala, zicând că stu­diile de facultate nu-ţi vor da răgaz să-ţi vezi de serviciu la biroul lui. N-am insistat mai mult, dar Dunia nu se gândeşte decât la asta. De câteva zile e parcă într-un fel de febră şi a şi făcut un plan după care ai putea mai târziu să devii tovarăşul şi chiar asociatul lui Piotr Petrovici în treburile lui avocăţeşti, cu atât mai mult cu cât urmezi Facultatea de drept. Eu, Rodea, sunt cu totul de aceeaşi părere, şi-i împărtăşesc toate planurile şi speranţele, pentru că îmi dau seama că sunt cât se poate de realizabile. Şi cu toate că Piotr Petrovici s-ă cam ferit să dea un răspuns hotărât (e explicabil, fiindcă nu te cunoaşte), Dunia e convinsă că va obţine toate acestea, folosindu-se de influenţă binefăcătoare pe care este sigură că o va avea asupra viitorului ei soţ. Fireşte, Iui Piotr Petrovici nu i-am pomenit nici un cuvânt despre aceste speranţe de viitor şi, mai ales, despre faptul că poate vei ajunge cândva asociatul Iui. Este un om serios şi s-ar fi putut să primească cu răceala toate acestea, socotindu-le doar nişte visuri. Tot aşa nici eu, nici Duniă nu i-am suflat o vorbă cu privire la marea noastră speranţă, ca ne va ajuta să te sprijinim cu bani, până când îţi vei isprăvi studiile; şi nu i-am vorbit, în primul rând, pentru că asta se va tace de la sine măi târziu, şi el, desigur, o va propune fără vorbe de prisos (parcă i-ar putea refuza Dunecikai atâta lucru!), cu atât mai mult cu cât ai putea ajunge mână lui dreaptă la birou şi să primeşti acest ajutor nu că o binefacere, ci ca un salariu binemeritat. Aşa vrea să aranjeze lucrurile Dunecika şi eu şunt în totul de aceeaşi părere. În ăl doilea rând, nu i-am spus, fiindcă doream că la apropiata voastră întâlnire să te pun pe picior de egalitate cu el. Când Dunia i-a vorbit cu admiraţie despre tine, el i-ă răspuns că înainte de a judeca un om trebuie să-l cunoşti cât mai aproape şi că-şi rezervă dreptul de a-şi formă o părere proprie, după ce te va cunoaşte. Ştii, nepreţuitul meu Rodea, mi se pare că sunt unele motive (care, de altfel, nu se refera la Piotr Petrovici, ci mai curând la unele capricii de ale mele, de femeie bătrână), care mă fac să cred că poate aş face mai bine că după căsătoria lor să nu stau cu dânşii şi să locuiesc singură, că până acum. Sunt convinsă că el este destul de nobil şi de delicat ca să-mi propună să nu mă mai despart de fiică-mea, şi dacă nu mi-a spus-o până acum, este, desigur, fiindcă asta se înţelege de la sine; dar eu am să refuz. Am văzut de multe ori în viaţă că soacrele nu prea sânt pe placul ginerilor, iar eu nu numai că nu vreau să fiu o povară pentru cineva, dar vreau să fiu absolut liberă, cât timp mai am o bucăţică de pâine ce-mi aparţine şi copii ca tine şi ca Dunecika. Daca se va putea, mă voi instala in apropierea voastră, a ta şi a ei, fiindcă, Rodea, ce a fost măi placut, am păstrat la sfârşit: afla deci, dragul meu, că s-ar putea ca foarte curând să fim iarăşi împreună şi să ne îmbrăţişăm tustrei după o despărţire de aproape trei ani! S-a stabilit categoric că Dunia şi cu mine plecăm la Petersburg. Când anume - nu ştiu, dar, în orice caz, foarte curând; s-ar putea chiar peste o săptămână. Totul depinde de dispoziţiile pe care le va da Piotr Petrovici, care, de îndată ce se va mai descurca la Petersburg, ne va da de ştire. Din unele considerente, ar vrea să grăbească, pe cât posibil, căsătoria şi chiar, dacă va fi cu putinţă, să facă nuntă înainte de postul care vine, iar dacă nu va fi cu putinţa, fiindcă a rămas prea puţin timp, atunci îndată după Sfântă Măria... O, ce fericită voi fi să te strâng la pieptul meu! Pe Dunia bucuria revederii o emoţionează nespus, şi într-o zi a zis, în glumă, că daca n-ar fi decât pentru atâta lucru, şi încă face să se mărite cu Piotr Petrovici. Este un înger! Ea nu adaugă nimic la scrisoarea mea şi m-a rugat să-ţi scriu ca are atât de multe să-ţi spună, încât n-ar izbuti sa le facă şa încapă în câteva rânduri şi n-ar face altceva decât să se necăjească; mi-a spus să te îmbrăţişez tare, tare şi să-ţi trans­mit nenumărate sărutări din partea ei. Dar cu toate ca s-ar putea ca noi să ne vedem personal, zilele acestea am să-ţi trimit ceva bani, cât am să pot măi mult. Acum, când lumea a aflat că Dunecika se mărită cu Piotr Petrovici, creditul meu a crescut pe neaşteptate şi ştiu sigur că Afanasi Ivanovici are să-mi dea, în contul pensiei, chiar şi şaptezeci şi cinci de ruble, aşa încât poate am să-ţi trimit vreo douăzeci şi cinci sau chiar treizeci de ruble. Ţi-aş trimite mai mult, dar mi-e frică de cheltuielile noastre de călatorie; şi cu toate că Piotr Petrovici ă fost atât de drăguţ, încât a luat asupră lui o parte din cheltuielile de călatorie în capitala, şi anume, a propus chiar el să trimită pe socoteala lui bagajele noastre şi lada cea mare (nu ştiu cum, prin nişte oameni cunoscuţi), totuşi, trebuie sa ţinem seama că la sosirea în Petersburg nu putem rămâne fără nici un ban, măcar în primele zile. De altfel, Dunecika şi cu mine am făcut socoteala exactă şi a ieşit că drumul n-are sa ne coste prea mult; de la noi până la calea ferată nu sânt decât nouăzeci de verste şi noi, pentru orice întâmplare, ne-am şi învoit cu un surugiu pe care-l cunoaştem; iar de acolo o să călatorim destul de bine cu clasă a treia. Astfel, poate n-am să-ţi trimit douăzeci şi cinci de ruble, ci, sigur, am să reuşesc să-ţi trimit treizeci. Dar ajunge, am umplut două coli cu întreaga noastră poveste şi nu măi am loc. Dar câte întâmplari s-au stins! Acum, nepreţuitul meu Rodea, te îmbrăţişez până la revederea apropiată şi te binecuvântez cu binecuvântarea mea de mamă. S-o iubeşti pe Dunia, pe sora ta, Rodea, s-o iubeşti cum te iubeşte şi însă, şi să ştii că te iubeşte nespus, chiar măi mult decât pe ea însăşi. Este un înger, Rodea, iar tu, tu eşti totul pentru noi, toată nădejdea noastră, toată credinţă noastră în viitor. Numai sa fii fericit şi o sa fim şi noi fericite. Oare te mai închini lui Dumnezeu, Rodea, aşa cum făceai altădată, şi crezi în bunătatea fără de margini a Creatorului şi Mântuitorului nostru? Tare mă tem, în sufletul meu, şa nu fi căzut şi tu în mrejele necredinţei, atât de răspândită astăzi! Dacă este aşa, eu mă rog pen­tru tine. Adu-ţi aminte, dragul meu, cum, pe vremea când erai copil, când trăia tatăl tău, gângureai rugile pe genunchii mei, şi cât de fericiţi eram cu toţii pe vremea aceea. Acum, te las cu bine, sau mai bine: la revedere! Te îmbrăţişez şi te sărut tare, de nenumărate ori.