Facultatea de litere

9. Maxim, minim

MÁXIMUM s.n. 1. Limita superioară peste care nu se poate trece; maxim¹. ♢ Loc. adv. La maximum = în cel mai înalt grad. 2. Cea mai mare cantitate, valoare, intensitate; maxim¹. ♦ (Adverbial) În cantitatea, timpul, spaţiul maxim² posibil. – Din lat. maximum, fr. maximum.

MÁXIM¹, maximuri, s.n. (Rar) Maximum. – Din maximum (după maxim²).

MÁXIM², -Ă, maximi, -e, adj., s.f. 1. Adj. Care are cea mai mare dimensiune, durată, intensitate etc.; foarte mare; maximal. 2. S.f. Cea mai mare valoare pe care o poate avea, într-un anumit interval, o funcţie sau o cantitate variabilă. ♦ Centru de înaltă presiune atmosferică. – Din lat. maximus, fr. maxime, maxima.
10. ora doisprezece

(1) „la ora doisprezece era puţină lume” (TVR 1, 23.IX)

(2) „doisprezece mii de spectatori” (B1 TV, 15.X)

(3) „din doişpe şanse” (OTV, 30.IX)

(4) „o sută doisprezece voturi” (Realitatea TV, 24.IX)

(5) „Copilul meu e în clasa a doisprezecea” (TVR 2, 2.X)

(6) „douăzeci şi unu de garsoniere au explodat” (Realitatea TV, 15.X)

(7) „patruzeci şi una de grade” (Pro TV, 14.VII)

(8) „şaizeci şi una de minute” (Prima TV, 26.X)

(9) „Sîmbătă, trei ceasuri după-amiază, căzuse victima unei suferinţe ce-1 ajunsese în vremea vacanţelor din anul acesta.” (Eminescu, O. X, 1878)