Fata lui Chiriac

Corbul şi vulpea²¹

Corbul sta pe loc tot corb

(Precum orbul e tot orb

Şi ciocoiul e tot ciocoi

Cât sal cânţi cu usturoi),

Nicidecum nu mai albise,

Nici acvilă devenise

Precum vulpea-i promisese

Pe când caşul îi ştersese.

Ca un corb, dar, mai aflase,

De pe unde tot umblase,

Un codroi de caşcaval;

Şi cu dânsu-n cioc se duse

P-un copac şi mi se puse

Ca un bun industrial.

Vulpea, tot ca jupâneasă

Ce cam rar o dă p-acasă,

Iar ieşise la primblare;

Şi bunul miros ce are

D-ici, de colo o-ndreptă

Sub copac, şi-n sus cătă:

“Jupân corb?... o! plecăciune!...

O, Doamne! ce frumuseţe!

Ce pasăre! ce minune!

Ce splendoare! ce mândreţe!

Dar unde-i guriţa lui?

Cui s-o ceri şi cui să spui?

De l-aş auzi o dată

N-aş da-o pe lumea toată.”

Cerbul toate le-auzea,

Se făceacă nu simţea:

Îşi căta de cina sa,

Caşcavalul îşi mânca.

“Doamne corb! o rugăciune!

Excelenţă!... plecăciune!...

Alteţea domniei-tale

Trece peste-un deal ş-o vale,

Încât vestea ţi s-a dus.”
Corbul nici că asculta,

Peste câmpuri se uita

Şi de cină îşi căta,

Şi făcea un chef nespus.

“Graţioasă maiestate!

Strălucite, preanălţate,

O, ce mare împărat!...

Dar e mut... ah, ce păcat!”

Corbul, însă, tot tăcu

Până cina îşi făcu;

După ce o termină

Şi bine se ospătă,

Către vulpe s-adresă

Şi aşa îi cuvântă:

“Hei! a fost pe când a fost,

Pe când era tata prost,

Că vulpea c-o zicătură

Îi ştergea caşul din gură;

Dar acum e altcevaş,

Gura nu mai pui pe caş.

Hei, vulpoi de năciunal,

N-a fost bun ăst caşcaval?”

Dacă ştii că de demult

Din punga celor ce-ascult

Linguşitorii trăiesc,

Să-ţi spun şi eu una lată:

Că cei ce-au minţit o dată

Anevoie mai trăiesc.

(1860)

Areopagul bestiilor²²

Un lup odată se plângea tare

Că, de ce merge, lumea se strică:

Bestie mare,

Bestie mică

Azi e totuna, ori lupi, ori miei...

Grele prefaceri! timpi şi mai grei!

Că pe el, lupul, toţi îl înjură

Şi toţi cu totul îl pradă,-l fură

Ş-apoi când e o vulpe de rea reputăciune,

D-o viaţă prea urâtă, ce nu se poate spune,

Şi, culme peste toate,

Vecină, din păcate,

Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate.

Şi n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu,

Căci marea-i paţienţă îl bagă-n iad de viu.
Făcu, dar, peticiune,

Cu foc şi rugăciune,

P-o limbă reformată,

Şi trase-n judecată

Şi el, ca năciunal,

Pe vulpe-n tribunal,

Compus, ca niciodată,

D-un urs cu brânca lată,

D-un bucefal-pardos,

D-un zripţor şi cocoş;

Era ş-un ‘rangutan,

Era şi un curcan:

Toţi judeci ca aceia, înalt areopagiu,

De bestii arbitragiu.

Petiţia pornise pan lupul, să se plângă,

Şi-n dreapta-şi luă locul, iar vulpea — în a stângă.

Procesul era-n forme, avea şi avocaţi,

Tot zmei de doctoraţi

P-o limbă bestială

Ce-i zic şi năciunală,

Erau şi speptători,

Aptriţe şi actori,

Vorbea d-un reglemănt,

Scotea ş-un testămănt

Pe limba bestială,

P-atuncea năciunală.

“Princip! proprietate!” nea lupul nainta;

“Frăţie! libertate!” lea vulpea declama.

“Justiţie!” “ ’Mpilare!” “Virtute!” “Strâmbătate!”

“Ba cauză!” “Ba gaşcă!” “Minciune!” “Veritate”

“Martiriu, abnegaţii!” “Desfrâu, ipocrizie!”

“Ba Dumnezeu mă ştie!”

“Ba binele comun!”

“Ba binele străbun...”

Ba lupul şi d-onoare cu dinţii se ţinea,

Şi până la candoare şi vulpea întindea.

D-acestea talmeş-balmeş din ambe părţi tuna,

Spelunca de cicane, de uiet răsuna.

Bătea cu laba lupul, pe hoaţa fulgera,

Sărea, ţipa şi vulpea: “Calomnie!”striga,

Şi iarăşi la martiriu, şi iar la libertate,

Şi iarăşi la onoare, şi iar la veritate.

Şi vulpea, ca isteaţă,

A lupului trecute le da de tot pe faţă;

Ci de trecutul vulpii şi lupul se înhaţă.

Ajunseră, în fine, a-şi arunca în nas,

Pe târnuit, pe ras,

Ultrage foarte grele l-a unuia domnie

Ş-a vulpii dibăcie;

Ajunse pân’ să zică că lupii sunt rapaci!

Şi lupul să întoarcă că vulpile-s cârpaci!...
Atunci să fi văzut

Ce nu s-a mai văzut!

Scot dreptul natural,

Scot dreptul criminal,

Ba dreptul zoologic,

Ba cursul patologic

Frăţiei medicale... scotea şi la patente,

Din cele mai potente,

Şi dezvolta amarnic ştiinţa economică

Şi arta hironomică,

Şi drepturile toate, pe faţă şi pe dos,

Din scoarţă până-n scoarţă retorice sofiate.

Demostene, Cicero ar fi rămas pe jos

Cu gurile căscate.

Nu prea ştiau de carte şi judici bestiali,

Ş-având cam pe a rânză pe zişii năciunali,

Pe unul şi pe altul întruna condamnară,

Sentinţa pronunţară:

“Tu minţi, jupâne lupe, când ne vorbeşti d-onoare,

Că n-ai princip, nici lege;

Şi tu, vulpe, de unde ieşişi cu a candoare?

Pe amândoi să-i lege!

Furatele de vulpe de lup s-au fost furat,

Văzute-nvederat,

Şi toate să s-aducă aci în tribunal.

Articolul — cutare — din dreptul bestial

Le dă neapărat,

Dup-al naturii curs,

La zgripsor şi la urs.

Cocoşul şi curcanul,

Precum şi ‘rangutanul,

Precum şi bucefalul vor fi de mărturie,

Să puie-aci pecetea, precum ca să se ştie.”

(1860)

Un muieroi şi o femeie

Când e vorba să vorbiţi

De princip şi de idee,

Ascultaţi să auziţi:
Un muieroi ş-o femeie,

Cum şi când nu prea ştim bine,

Peste drum erau vecine;
Ca albina laborioasă

Femeia-şi căta de casă:

La intrigi pregetătoare şi la vorbe ruşinoasă,

La lucru cutezătoare şi la certe prea fricoasă,

Nu-i lipsea nici foc, nici masă.
Muieruşca nevăstuică,

Ochi de linx, bot de curuică,

Nu sta locului nicicum:

O lua papuc la drum,

Tot oraşul colinda,

Treiera şi vântura,

Loc, căsuţă nu lăsa,

Peste tot s-amesteca.

Ştia orice s-a făcut

Şi câ’te nu s-a-ntâmplat:

Care când s-a fost născut,

Când cutare s-a-nsurat,

Când aia s-a măritat,

Când vro puică a ouat;

Purta vorba peste tot

Ş-o schimba cum îi venea,

Soţi, amicii dezbina.

Azi se săruta în bot

Şi pieziş îşi da la coate,

Mâine ocăra pe toate.

Înţepa ca o lanţetă,

Era rea şi veninoasă

Ca o viespe costelivă,

Vai de om!... ca o gazetă

De limbută, guralivă.
Ce cu gândul n-ai gândi!

Vorbea şi de libertate;

Ce prin cap nu ţi-ar plesni!

De dreapta nepărtinire,

De buna vecinătate,

De-nfrăţire, de UNIRE!

Şi, ca culme peste toate,

Mai avea ş-o guşă mare.

Şi la ceartă,-ncăierare,

Hârâia şi spumega,

Limba singură-şi muşca,

Toată vorba deşira;

Se certa pe româneşte,

Şi credeai că-i ţigăneşte

(Ea zicea că-i boiereşte).
Şi-nvăţase, din păcate,

Şi franţuzeşti d-alea toate:

Princip, bon ton, santiman,

Pardon, bonjur, galantom,

Soare şi amiuzan,

Exclusiv şi junul om...

Ş-alte câte şi mai câte,

Tot mai slute şi urâte.

Ce avea, ce nu avea,

De vecina se plângea,

De biata femeia blândă,

Coşemar îi sta pe piept

Ca la nebuni un ‘nţelept.

Şi sta ne-ncetat la pândă:

O vedea, ori n-o vedea,

Ea la poartă-n drum ieşea,

În şold mâinile-şi punea,

Relele ce-avea pe ea

Pe vecina le-arunca.

Şi tuna, striga, zbiera:

“Au ca mine eşti tu, sluto?

Au ca mine eşti tu, muto?

Uscăţivo,

Costelivo,

Exclusivo!

Stai închisă, mototoală,

Sufli-n foc şi bagi în oală,

Exclusivo!

Inclusivo!

Taci, vezi bine, că eşti toantă —

Şi ce-ai să mai zici, mă rog? —

Furcă strâmbă, fus olog!

Ac pocit şi sulă boantă!

Ştii tu ce se face-n lume?

Ţi-ai făcut şi tu vrun nume?

Lea Papelco de la foc,

Ştii vro modă, ştii vrun joc?

Tu principele le ţii?

Franţozeştele le ştii?

Nici bonjur, nici bonsoar

Nu-nvăţaşi şi tu măcar.

Nevăstuică, baraoană,

Ai tu vro ‘ducaţioană?

Ai fost şi tu de bonton?

Ştii să zici încai pardon?

Îngălato,

Dezmăţato,

Uscăţivo,

Costelivo,

Exclusivo!

Zi-mi de poţi, zi-mi, guralivo,

Ia deschide-ţi a guriţă,

Iezuito, Neagă-rea,

Chiraţiţă

Avestiţă!

Ai fost tu la soarea?

Ştii ce este libertaua?

Ştii ce este-egalitaua?

Ai fost tu la bal masché?

Amur şi fidelité

Aisimţit tu vreodată,

Tistimel, paftală lată?

De la foc, de la corlată,

Din argeaua de neveste,

Ştii politica ce este?

La princip ai fost constantă,

Ca şi mine de galantă...

Vai de mine! mai ales

Eşti d-alea ce poartă feees!!!

Ha! ha! ha! lea Poartă-fes!

Uite fes! ia uite feees!

Zi, deh, să văd ce-o să zici?

Ce-o să-ndrugi? te-am înfundat!

Nu cumva porţi şi târlici,

Mămăligă cu păsat?...

N-ai mai fi de buze mute,

Ci ca rupe-o din tăcute.

Nu ţi-e lene, lea Muşată,

Ca dezleagă limba-odată”...
Ş-unde din picior bătea

Şi vorbea de se spărgea,

Dodată, pe neaşteptate,

Fata mă-sei, pe la spate,

O trăgea şi o-mboldea

(Căci avea mă-sa şi fată,

Tot ca mă-sa de guşată):

“Mamă, mamă! îi zicea,

N-auzi, mamă? zi-i odată,

Zi-i că este şi guşată,

Până nu ţi-o zice ea.”

# # #

Toţi câţi sunteţi cititori,

Domnilor alegători,

De nu credeţi, din ‘tâmplare,

Câte spui că s-au urmat,

Vedeţi în amiezea mare

Boroboţ învederat:

Uitaţi-vă la gazete

(Şi la fraţii căuzaşi

Şi la toţi câţi plăpămaşi),

Gazete de coterii,

Că vă dau pe toţi pe bete,

Sute, sute, zeci de mii:

Voi tăcuţi — voi guralivi,

Voi creduli — voi exclusivi:

Voi din gaşcă şi guşaţi,

Câţi în gaşte nu intraţi...

Vai de tine, moş Sofroniu,

De n-ei fi din pandemoniu!

(1861)