Bacalaureatul a stârnit şi în acest an scandaluri şi controverse şi a fost un bun subiect de dezbatere nu numai pentru cei implicaţi, ci şi pentru diverse persoane publice. Mihai Bendeac a comentat examenul din acest an pe pagina lui de Facebook, criticând vehement sistemul românesc de învăţământ.
„Sistemul de învăţământ este un jeg. Nu e o noutate. Ce înveţi în 12 ani cu manualele în faţă, poţi învăţa într-un an folosind computerul. Evident dacă te îndrumă cineva ce să citeşti/vezi. Înainte să le reproşăm tinerilor români că nu le place şcoala, hai să nu uităm că nici nu sunt ajutaţi să le placă. Generaţia asta are nevoie de profesori cu viziune, cu har, plini de carismă, motivaţionali. Cred în tot ce am înşirat aici. Cu o singură menţiune. În viaţă, e nevoie să ai o ţintă. În liceu eram un elev de 7. Şi ştiam că niciodată nu mă va întreba cineva ce notă am luat la acest examen. Dar, fiindcă aşa e procedura, nu puteam urma o facultate. E singura motivaţie pentru care vrei să iei Bacul. Şi, atunci, dacă ai un vis, un ţel, un drum, strângi dracului din dinţi şi-l treci. Că nu e nicio filosofie! Din experienţă va spun că e cel mai simplu examen pe care-l dai în această viaţă“, a scris actorul.
„De ce ne îngrijorează că nu au trecut 50%? Eu nu vreau ca un muncitor necalificat să fi auzit de Cioran. Vreau doar să nu se revolte că altul, care ştie cine e Cioran, câştigă de 100 de ori mai mult decât el. Problema e că, în mare măsură, cei care nu iau Bacul scuipă seminţe din Mertzan direct în capul unui profesor universitar care se pregăteşte să intre la metrou... Şi care ştie cine e Cioran“, a încheiat Bendeac.
http://www.cotidianul.ro/procurorul-general-a-gasit-doar-gafe-de-comunicare-in-operatiunea-bagati-liceul-in-autocar-217685/
Nu vede și abuzuri
Procurorul general a găsit doar gafe de comunicare în operațiunea "Băgați liceul în autocar"
Procurorul general Tiberiu Nițu a constatat "o serie de deficienţe", în cazul anchetei procurorilor la Liceul Bolintineanu din București, potrivit unui comunicat transmis marți din Parchetul General. În urma imensului scandal public creat, Nițu a găsit "deficiențe" de comunicare, nu însă și abuzuri.
"Examinând clarificările transmise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti referitoare la aspectele prezentate în spaţiul public ca fiind contradictorii, în cauza privind fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că au existat o serie de deficienţe în ceea ce priveşte comunicarea publică", se arată în comunicatul Parchetului General.
Prima deficienţă constatată de Nițu este aceea că "nu s-a reuşit comunicarea publică a faptului că, deşi fuseseră emise mandate de aducere, acestea urmau să fie puse în aplicare doar în situaţia în care martorii ar fi refuzat să se prezinte la audieri ulterior citării de către procuror". "Procurorul de caz s-a aflat vineri, 5 iulie 2013, la Liceul Dimitrie Bolintineanu şi în scopul realizării procedurii de citare a elevilor, pe lângă efectuarea unor percheziţii (care nu vizau sălile de examen sau elevii), aspect ce nu a fost adus la cunoştinţa publicului decât cu mare întârziere", se precizează în comunicatul Parchetului General. De asemenea, constată Nițu, "nu s-a reuşit comunicarea publică a faptului că toţi cei 112 elevi care urmau să fie audiaţi cu prioritate, pe cât posibil chiar în ziua de vineri, 5 iulie 2013, sunt majori, astfel încât nu se punea problema audierii acestora în prezenţa părinţilor ori cu respectarea altei proceduri speciale".
Totodată, este enumerat la capitolul deficiențe, faptul că această comunicare "s-a făcut de către mai multe persoane, ceea ce a dus la declaraţii aparent contradictorii, dar care în fapt erau incomplete (purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a referit la existenţa mandatelor de aducere, deoarece doar o eventuală punere în executare a acestora era de competenţa instituţiei din care face parte; purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a declarat că nu s-au pus în aplicare mandate de aducere, fără a menţiona că acestea fuseseră totuşi emise).
O altă deficiență enumerată de Nițu este faptul că "au fost prezumate ca fiind cunoscute publicului anumite aspecte de ordin tehnic şi organizatoric, care trebuiau în realitate explicate (diferenţa dintre noţiunile de „emitere” şi „punere în executare” a unui act emis de organul judiciar".
În înșiruirea deficiențelor constatate, procurorul general susține că autocarele aduse pentru elevi, care au amplificat scandalul, "au servit iniţial la deplasarea poliţiştilor".
"Faptul că autocarele aflate la faţa locului au servit iniţial la deplasarea poliţiştilor care au participat la actele efectuate la data de 5 iulie 2013; împrejurarea că deplasarea la sediul organelor de poliţie - mai ales în cazul Direcţiei Generale Anticorupţie - putea să constituie o problemă de ordin practic pentru tinerii nefamiliarizaţi cu procedurile judiciare, astfel încât transportul acestora cu autocarul avea rolul de a reduce durata deplasării, pentru a permite audierea unui număr cât mai mare de persoane în ziua respectivă), se mai arată în enumerarea deficiențelor constatate.
De asemenea, procurorul general constată că "nu s-a reuşit comunicarea publică a faptului că percheziţiile corporale au avut loc luni, 1 iulie 2013, împotriva modului de efectuare a acestora nefiind formulată nicio plângere".
"Modalitatea deficitară de comunicare a avut ca rezultat crearea în spaţiul public a unei imagini negative în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale în cauza având ca obiect fraudarea examenului de bacalaureat la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Bucureşti. Ca urmare, demersurile procurorilor au fost percepute nu ca parte integrantă a anchetei efectuate într-o cauză de corupţie, într-un sector extrem de important şi sensibil al vieţii sociale, învăţământul preuniversitar, ci ca abuzuri ale autorităţilor. În consecinţă, majoritatea analizelor efectuate în spaţiul public au omis faptul că rezultatele pe termen lung ale descoperirii şi sancţionării unor astfel de fapte sunt conforme principiului apărării intereselor minorilor şi tinerilor, primii prejudiciaţi de existenţa elementelor de corupţie în sistemul de învăţământ", concluzionează procurorul general în comunicatul transmis marți de Parchet.
Pentru bâlbele procurorilor care au bulversat zeci de părinți și elevi, Nițu a luat și "măsuri".
"Faţă de aspectele constatate, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat conducerii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti ca, în continuare, comunicarea publică în acest dosar să se facă doar de către purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, doamna procuror Corina Paraschivescu. S-a recomandat, totodată, procurorilor, ca, în situația în care se preconizează efectuarea de acte procedurale care implică audierea unui număr mare de persoane, să se acorde o mai mare atenție comunicării publice referitoare la aceasta, pentru a se evita perceperea de către cetățeni a unui atare demers ca având scopul de intimidare a părților sau martorilor", se arată în comunicatul citat.
http://www.cotidianul.ro/directoarea-arestata-de-la-bolintineanu-elevii-aveau-nevoie-de-ajutor-deoarece-erau-stresati-217681/
Directoarea arestată de la "Bolintineanu": Elevii aveau nevoie de ajutor, deoarece erau stresaţi
Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu", Costica Vărzaru, a recunoscut marţi în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că ştia despre strângerea de bani pentru "protocol" şi că a discutat cu vicepreşedinta comisiei de examen despre ajutorul pe care elevii trebuiau să-l primească pentru "rezolvarea" subiectelor de la bacalaureat, deoarece aceştia erau "stresaţi" şi aveau nevoie de "un punct de sprijin".
Declaraţia a fost făcută, potrivit Agerpres, în timpul judecării recursului declarat de Costica Vărzaru împotriva deciziei prin care a fost arestată preventiv săptămâna trecută pentru 29 de zile.
Preşedintele completului de judecată, Vasile Băjan, a întrebat-o în repetate rânduri în ce consta acea "rezolvare", obţinând însă răspunsuri incoerente din partea directoarei.
Costica Vărzaru a susţinut că nu ea s-a ocupat de strângerea banilor, dar că ştia de acest lucru iar sumele erau destinate pentru asigurarea unui minim protocol al comisiei, pentru "un suc, o fructă, o apă minerală".
În replică, judecătorul Vasile Băjan a întrebat-o: "Aveţi idee câtă apă s-a cumpărat cu 13.000 de lei?".
"Mi s-a zis că au fost 12.900 de lei de către şefa Comitetului de părinţi. Nu m-am opus, eu doar am luat la cunoştinţă de aceşti bani. Suma era pentru protocol. (...) Nu am promis nimănui că voi furniza răspunsurile la subiectele de la examen. Am discutat cu vicepreşedintele comisiei pentru un minim de ajutor pentru elevi. Acest ajutor rămâne la latitudinea celor din Comisia de supraveghere", spus Costica Vărzaru.
În opinia sa, elevii trebuiau eliberaţi de stres, aveau nevoie de "un punct de sprijin" iar în această categorie intrau cei mai puţin pregătiţi.
"Vă eliberez eu de stres acum", a replicat judecătorul.
Curtea de Apel Bucureşti a rămas în pronunţare cu privire la recursul declarat de Costica Vărzaru împotriva deciziei luate săptămâna trecută de Tribunalul Bucureşti prin care a fost arestată preventiv pentru 29 de zile.
http://www.cotidianul.ro/inspectorul-sef-constantin-traistaru-a-trantit-bacul-pentru-fiica-lui-217631/
Scrisoare primită la redacţie
Inspectorul şef Constantin Trăistaru a trântit bacul pentru fiica lui
Către: Primul Ministru
Către: CSM Inspecţia judiciară
Către: Crişu ANASTASIU Avocat al Poporului
Ref: Bac fraudat de chiar fiica şefului ISMB Trăistaru Constantin care şi-a transferat “subteran” fiica TRĂISTARU C. Ada Ioana, în Mai 2013, deşi ea avea mediile deja încheiate de la Şcoala Centrală(!) şi avea oricum medie prea mică pentru un transfer la CN Gh Lazăr cls 12H(!) adică acum avem şi învăţământ “de partid” (…) recte Bacalaureat “cu dedicaţie” organizat de ISMB-SRL şi de încă ministrul “agramat” PRICOPIE Remus v şi scandalul Gusti resp Bolintineanu – directoare “şpăgară” confirmată în funcţie de încă Trăistaru Constantin, el i-a semnat decizia cu aceeaşi mână (lungă) cu care a semnat şi transferul fiicei sale Ada Ioana!
Încă tăticu’ TRĂISTARU Constantin şef la ISMB îşi transferă nelegal fiica “ca-n Congo” adică încă Insp gen TRĂISTARU Constantin îşi transferă nelegal “subteran” fiica Trăistaru C. Ada Ioana de la Şcoala Centrală la tovarăşii de la CN Gh Lazăr în cls a 12-a H cu media insuficientă iar el se revanşează apoi faţă de CN Gh Lazăr: “ajută” rudă de grad I a unui comisar UNPR-ist din MAI ca să ocupe în continuare, “sub acoperire”, un post de profesoară la CN Gh Lazăr pe care ea nu-l merită căci l-a furat de la subsemnata v anexa 1!... Plus multe alte fapte grave ref la FONDURI EUROPENE SIFONATE de ISMB şi complicii (Parchet sector 5 şi MAI v anexele 1 şi 2) cu profesor care nici măcar nu era în România (“se bălăcea în Spania”) la data la care încă Directoarea Adjunctă NEAGOE “Creierul” Ionela Nina şi complicele sale MORARU Daniela şi ALEXANDRESCU Monica l-au trecut totuşi prezent aici în Bucureşti…fapte grave aşadar pt care TRĂISTARU Constantin trebuie DEMIS şi înlocuit DE ÎNDATĂ cu un om competent şi integru, neapărat un adevărat profesor doctor cu experienţă vastă din MEN căci sunt candidaţi în acest scop, care să se ocupe de profesori şi nu de “cotizaţii”! TRĂISTARU Constantin este un activist PSD care strânge fonduri pentru gargara sa politică v link-ul de mai jos “CNP 1571001400548”, v şi declaraţia sa de avere şi interese care este la secret, idem pt toţi Inspectorii din ISMB!
“Depolitizarea învăţământului” trebuie să înceapă chiar acum cu ISMB – condus de încă activistul PSD TRĂISTARU Constantin: şi-a luat de-abia în 2010 un …”doctorat” care nu are nicio legătură cu Managementul Educaţional şi nici cu Fizica, el este cel mult “profesor de Fizică la CN Sf Sava” dar în fond, Trăistaru Ctin nu poate fi şef la ISMB căci el este doar un politician de tip dâmboviţean care ştie şi aplică la perfecţie Legea lui Ohm în varianta personală “Eşti om cu mine, sunt domn cu tine” – v cazul fiicei sale care a fost adusă nelegal la CN Gh Lazăr la schimb cu tăcerea sa în cazul Ittu v anexa 1
Parchetul Sector 5 PS5 deschide abuziv şi mincinos dosar în numele nostru, în scop de şantaj v anexa 2 de parcă i-am fi mandatat noi în acest sens(!), pt a muşamaliza faptele de mai sus dar şi pentru a “ajuta” rudă de grad I a unui comisar UNPR-ist din MAI ca să ocupe în continuare, “sub acoperire”(!), un post de profesoară la CN Gh Lazăr pe care ea nu-l merită v anexa 1…Noi nu am trimis/depus la PS5 nicio “plângere penală” aşa cum fals pretinde PS5 prin încă GEORGESCU Cerasela şi complicea BURTEA Irina Ştefania iar PS5–Poliţia NU pot lua asemenea decizii în numele nostru! SOLICITĂM DIN NOU: PS5 să închidă DE ÎNDATĂ acest dosar-fantomă “6356/P/2013” iar în caz contrar ne îndreptăm cu plângere penală împ Ministrului Justiţiei CAZANCIUC Robert Marius care permite procurorilor asemenea abuzuri, şi împ tuturor procurorilor de la PS5 în frunte cu GEORGESCU Cerasela şi BURTEA Irina Ştefania (soţul în MAI!), procuror cu SRL pe numele ei, ambele numite “pe viaţă” la PS5 deşi Sectorul 5 este tot mai corupt de când ele două au fost numite la conducerea PS5 v şi scandalul şpaga la Bac la Bolintineanu, Gusti, …
Subsemnata Prof. Alina Ana SÎRCĂ (n: 21.03.1974), domiciliată în Bucureşti, E-mail: alinasirca@yahoo.com şi adresa secundară alinasirca@gmail.com profesoară de Geografie la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr – sector 5, cu Gradul I (promoţia 2006-2008) media 10, vechime în învăţământ 14 ani şi 7 luni la 01.09.2013 şi 130 credite în ultimii 5 ani, împreună cu soţul meu Ec. Ing. Marius-Alin BRĂTULESCU (n:03.03.1966) domiciliat la aceeaşi adresă ca şi subsemnata, E-mail: mariusalin@yahoo.com şi adresa secundară mariusalinbratulescu@gmail.com sesizăm faptul că încă şeful ISMB a transformat instituţia într-un SRL “de partid” iar MEN “nu vede” şi prin urmare, PRICOPIE Remus trebuie revocat DE ÎNDATĂ din funcţie, măcar pentru subiectele “secrete” pe care Liceul Bolintineanu le rezolva totuşi “la 6:30 dimineaţa” (v interceptările date de toate posturile: RTV!) deci subiectele “au răsuflat de la MEN” iar prof. univ. dr. Andrei MARGA trebuie numit DE ÎNDATĂ Ministru al Educaţiei căci este competent, onest şi în timpul mandatului său 1997-2000 nu au fost deloc probleme:
Încă Inspectorul General al ISMB, activistul PSD (contrar legii!) TRĂISTARU Constantin, şi-a transferat nelegal fiica (în Mai 2013 cu mediile gata încheiate la Şcoala Centrală!) de la Şcoala Centrală tocmai la CN Gh Lazăr (unde Ittu Corina şi comisarul ei din MAI “taie şi spânzură” căci încă directorii NICOLAE Victor Ioan NVI şi NEAGOE Ionela Nina NIN sunt la cheremul ei), deşi fetiţa lui tăticu’ nu avea media impusă prin lege pentru un asemenea transfer iar acum ea a susţinut nelegal Bacalaureatul la CN Gh Lazăr (cls 12H), prin fraudă la lege resp transfer fraudulos care trebuie anulat de îndată şi prin urmare, ea trebuie obligată să dea Bacalaureatul în 2014 la Şcoala Centrală:
http://bacalaureat.edu.ro/Pages/JudetUnitRezultAlfa.aspx?Jud=+4&IdUnitInv=532
Transferul fiicei lui Trăistaru, v link Internet mai sus, s-a făcut cu încălcarea gravă a cel puţin 3(trei) articole din Regulament– transferul nu s-a făcut în vacanţă, ea nu avea media mai mare decât media ultimului admis în acea clasă şi în clasa respectivă erau peste 30 elevi – şi prin urmare acest transfer trebuie anulat de îndată de MEN, aşa cum s-a procedat în Vrancea de ex:
http://www.vrn.ro/ministerul-educatiei-anuleaza-transferurile-ilegale-de-la-cuza
MEN era obligat să publice pe Internet lista celor înscrişi la Bac 2013 dar încă Ministrul PRICOPIE Remus nu şi-a îndeplinit această obligaţie pentru a nu se afla că fiica şefului ISMB a dat nelegal Bac-ul la CN Gh Lazăr deşi ea a absolvit clasa a 12-a la Şcoala Centrală!
Bacalaureat fraudat de chiar fiica şefului ISMB Trăistaru Ctin care şi-a transferat “subteran” fiica TRĂISTARU C. Ada Ioana, în Mai 2013, deşi ea avea mediile deja încheiate de la Şcoala Centrală(!) şi avea oricum medie prea mică pentru un transfer la CN Gh Lazăr(!) adică acum avem şi învăţământ “de partid” (…) recte Bacalaureat “cu dedicaţie” organizat de ISMB-SRL şi de încă ministrul “agramat” PRICOPIE Remus – v şi scandalul de la liceul Bolintineanu, a cărui directoare “şpăgară” a fost confirmată în funcţie de încă Trăistaru Constantin(care se ascunde acum efectiv ca un struţ, nu apare pe post ca să nu fie întrebat de fiica sa!), el i-a semnat decizia cu aceeaşi mână (lungă) cu care a semnat şi transferul nelegal al fiicei sale Ada Ioana!
Liceele şpăgii – Bolintineanu şi Gusti v reportajele RTV, Antena 3, B1TV de joi 04.07.2013 – sunt înfrăţite cu CN Gh Lazăr, au organizat împreună simularea pentru Bacalaureat 2013 şi prin urmare, acest transfer nelegal “cu dedicaţie” al fiicei lui Trăistaru este foarte probabil să se fi făcut pentru deja celebra “ciornă cu subiectele rezolvate”:
Fiica lui Trăistaru s-a transferat nelegal la CN Gh Lazăr
la sfârşitul clasei a 12-a (sfârşitul lunii Mai 2013!),cu mediile gata încheiate (de către profesorii ei de la Şcoala Centrală, de unde ea a venit!),ea a venit într-o clasă cu peste 30 elevişi mai ales ea avea o medie mult mai mică decât a oricărui elev de la acea clasă de la CN Gh Lazăr
deci unicul motiv al acestui transfer abuziv poate fi doar “ciorna cu rezolvarea subiectelor” care s-a folosit deja la liceul Bolintineanu şi nu numai!!!
În absenţa declaraţiei de venituri şi interese a încă şefului ISMB TRĂISTARU Constantin care stă ascuns efectiv “ca struţul” de când cu şpaga la Bac 2013 – dat fiind faptul că suntem în “România – ţara corupţiei instituţionalizate, cea mai coruptă ţară din UE” resp “Sunteţi prea corupţi pentru Schengen” cum a spus Ministrul finlandez de Interne în Martie 2013 – este de datoria ORICĂRUI cetăţean european să presupună drept adevărate TOATE zvonurile care circulă în Bucureşti şi în special la CN Gh Lazăr ref la fiica lui TRĂISTARU Constantin, politician PSD deşi “…este interzis să se facă politică în învăţământ”!
În baza Legii 544/2001 invocăm drept probă scriptele ISMB şi ale CN Gh Lazăr, respectiv toate cataloagele de la toate clasele a 12-a şi toate listele şi procesele verbale de la Bacalaureat 2013…şi solicităm ca TRĂISTARU Constantin să fie obligat să afişeze DE ÎNDATĂ pe Internet declaraţia sa de avere şi de interese din care este evident că nu o va mai omite din nou pe fiica sa, aşa cum a procedat el în 2009 cu declaraţia dată la Ministerul Educaţiei MEN:
TRAISTARU C. ADA IOANA media admitere 8,69 (in 2009) poziţia 3713 pe Bucuresti admisă la Şcoala Centrală în 2009.
http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013071088603/Social/Mii-de-contestatii-depuse-la-Bac-Majoritatea-la-Limba-romana.html
Mii de contestații depuse la Bac: Majoritatea la Limba română
Examenul de bacalaureat s-a încheiat cu mii de contestații în întreaga țară, depuse luni, 8 iulie, după afișarea rezultatelor. Elevii care au fost nemulțumiți de notele obținute sau au considerat că au fost nedreptățiți, au avut posibilitatea să depună contestație pentru a avea șansa la o mărire de notă. Majoritatea cererilor de recorectare a lucrărilor au vizat proba de Limbă și literatură română.
În Capitală au fost depuse peste 5.900 de contestații, cele mai multe fiind la proba de Limbă și Literatură română, respectiv 2.201 iar 1.481 la Matematică. Alte 800 de contestaţii au fost pentru notele de la Biologie, 485 - Istorie, 181 - Fizică, 113 - Chimie, 255 - Geografie, 156 - Anatomie, 86 - Informatică, a precizat preşedintele Comisiei de bacalaureat a municipiului Bucureşti, Florian Lixandru. În 2012, în Capitală, au fost depuse 7.408 contestaţii, cele mai multe - câte 2.500 - vizând, de asemenea, notele la română şi matematică. Și în județele cu promovabilitate foarte mare, precum Brăila care a fost pe primul loc în țară din punct de vedere al promovabilității, contestațiile au fost numeroase. Peste 2.000 de contestaţii au fost depuse de absolvenţii de liceu din Buzău, Brăila şi Vrancea care au susţinut bacalaureatul în această vară, cele mai multe, respectiv 740, fiind la Limba română. La Brăila, judeţ cu cele mai bune rezultate la nivel naţional, au fost depuse 377 de contestaţii. Potrivit şefului ISJ Brăila, Iulian Danielescu, cele mai multe contestaţii, respectiv 102, au fost depuse la Limba română, în timp ce la matematică au fost depuse 88 de contestaţii. Au fost şi materii, precum filosofia sau sociologia, pentru care nu au existat cereri de recorectare a lucrărilor. În judeţul Brăila, promovabilitatea la bacalaureat, înainte de contestaţii, este de74,17 la sută. La Buzău, în urma examenului de bacalaureat au fost depuse 873 de contestaţii. Cele mai multe cereri de recorectare a lucrărilor au fost depuse de elevii nemulţumiţi de notele obţinute la Limba română, existând 368 de contestaţii la această materie, în timp ce la matematică au fost depuse 168 de contestaţii, iar la istorie 106. La biologie au fost depuse 91 de contestaţii, iar la geografie 88. La Buzău, promovabilitatea la bacalaureat este de 63,99 la sută. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Cluj a înregistrat peste 1.300 de contestaţii din partea elevilor nemulţumiţi de notele obţinute la examenul de bacaluareat, peste jumătate fiind la Limba şi literatura română. "Au fost depuse după examenul de bacaluareat un număr de 1.315 contestaţii, din care cele mai multe, 665, au fost cele de la Limba română. Au mai fost 174 de contestaţii la Matematică şi 122 la Istorie. Restul sunt la celelalte materii sau la probele scrise de Limba germană sau maghiară. Sunt cu peste 378 de contestaţii mai puţine decât anul trecut", a spus șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus.
Ministrul Educației nu își cere scuze pentru scandalul de la liceul „Dimitrie Bolintineanu“
Remus Pricopie este la fel de ”detașat” ca și Marian Vanghelie, în ceea ce privește scandalul fraudării examenului de bacalaureat la liceul ”Dimitrie Bolintineanu” din sectorul 5 al Capitalei. Ministrul Educației nu își asumă nicio responsabilitate pentru situația haotică și nedemnă creată în mijlocul examenului de bacalaureat și se rezumă doar la a își exprima regretul pentru cele întâmplate. Invitat de jurnaliști să transmită un mesaj elevilor și părinților care au trecut prin emoțiile examenului de bacalaureat, acesta a declarat că speră să se facă lumină în acest caz și că regretă momentele prin care au trecut candidații. "Nu pot decât să regret că s-a întâmplat acest lucru, sper, în urma a ceea ce s-a întâmplat vineri, să se investigheze situaţia şi să facem în aşa fel încât să nu se mai întâmple... Aici vorbim de un caz extrem de complicat, în care mai multe instituţii ale statului, unele sub autoritatea Guvernului, altele nu, şi iată discuţiile din ultimele trei zile...", a răspuns Pricopie. Întrebat dacă își cere scuze în numele instituțiilor statului, ministrul a răspuns: "Domnişoară, doamnă, dvs. puteţi să duceţi discuţia în ce direcţie doriţi, eu pot să... Vă mulţumesc pentru întrebare".
http://www.evz.ro/detalii/stiri/1046768.html
Roxana, eleva de nota 10 de pe uliţa cu noroaie
O fată din Ţigănaşi, Iaşi, e adevărata campioană a examenelor şcolare din tot judeţul: a luat 10 pe linie. Până la casa ei nu poţi ajunge cu maşina, din cauza drumului. N-a făcut pregătire decât la şcoală, după ore, cu profesorii din sat.
Roxana Ceucă are unghiile roase, un obicei prost pe care l-a căp ă ta t de mică, atunci când nu găsea rezol varea la probleme de matematică. Dar acum, fata din Cârniceni (Ţigănaşi) este printre cei nouă elevi din Iaşi care au luat 10 pe linie la Evaluarea Naţională. Părinţii sunt simpli agricultori şi locuiesc într-o casă îngrijită, izolată în capătul unei uliţe desfundate, pe care nu intri nici cu tractorul. Jumătate din clasa ei a luat sub 5 la Evaluare. Roxana e mândria şcolii din comună.
Mama pune singură gresie şi faianţă
La casa Roxanei putem ajunge doar la pas. Ploile din ultimele zile au lăsat urme adânci. Acasă, în pragul uşii, aşteaptă Roxana, mama ei şi frăţiorul de 5 ani. Tata e plecat la muncă, el fiind singurul care întreţine familia. Mama se ocupă cu treburile casnice şi cu agricultura. În casă, cauţi un fir de praf şi nu-l găseşti. „Pun gresie, faianţă, am învăţat să fac de toate. Aşa vreau să o învăţ şi pe Roxana”, spune Mirela Ceucă.
Cu burta pe carte
Timidă, dar cu o voinţă ieşită din comun, Roxana este premiantă încă din clasa I. Despre subiectele de la Evaluarea Naţională spune că au fost uşoare.
Nu a făcut pregătire în particular, ci doar la şcoală, după ore, iar munca nu se încheia: „După ce ajungeam acasă, mâncam, mă odihneam şi mai învăţam câte 5-6 ore”. A terminat clasa a V-a cu media 9,92, iar clasele a VI-a şi a VIII-a le-a încheiat cu media 10 pe linie. Media clasei a VII-a a fost 9,97.
Următoarul pas: Liceul „Ibrăileanu”
Roxana a ales să-şi continue studiile la liceul ieşean „Garabet Ibrăileanu”, secţia informatică-matematică. Îi este frică de informatică, dar, spune ea, va învăţa totul de la zero. „Sunt şi alţii care s-au străduit şi au reuşit, nu am niciun dubiu în ceea ce mă priveşte”, afirmă Roxana.
Mama îşi doreşte ca fiica să plece într-o excursie şi să mai ia o pauză de la învăţat. „Nu reuşesc să o scot din ale ei. Cu câteva zile înainte de examen, nu aveai pe unde să calci în camera unde învăţa. Erau foi peste tot”, spune mama.
Lunar, naveta fetei se ridică la 180 de lei, însă mama nu se dă bătută. Va munci să-i asigure cele mai bune condiţii pentru studiu.
„Un copil excelent, cuminte şi harnic”
Performanţa elevei a ajuns motiv de mândrie locală în comuna Ţigănaşi. La adresa fetei, profesorii au doar cuvinte de laudă. „Este un copil excelent, foarte cuminte şi harnic. Şi-a văzut de treaba ei mereu şi a învăţat”, a ţinut să precizeze Cristina Robu, învăţătoarea care i-a pus condeiul în mână Roxanei pentru prima dată. Şi directoarea şcolii unde a învăţat adolescenta îi laudă performanţa. „Este un copil foarte bun şi silitor, iar pentru asta le mulţumesc colegilor mei profesori care au ajutat-o să atingă performanţa de astăzi”, e mândră şi Silvia Romaşcanu, directoarea şcolii gimnaziale „Costache Antoniu”.
Primarul comunei spune că vrea să-i ofere o bursă de merit. „Vrem să vedem care poate fi calea legală pentru a-i oferi lunar acestui copil o bursă. Avem în plan să oferim unui număr de patru copii, din cele patru sate, câte o bursă de merit pentru rezultatele la învăţătură”, promite primarul Iulian Chirilă. Totodată, 32 de copii din clasele V-VIII care au obţinut cele mai bune rezultate la învăţătură vor pleca într-o excursie de două zile la munte, vacanţă oferită de primărie cu ajutorul unor sponsori.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/1046783.html
Activităţile distractive care scot copiii din casă vara asta
Singurul neajuns al vacanţei şcolare de vară este că se prelungeşte cu mult peste concediul părinţilor, astfel că micuţii ajung adesea să se plictisească în faţa calculatorului.
Soluţia vine de la atelierele tematice organizate în toată ţara, unde copiii nu numai că pot lega prietenii, dar învaţa şi o sumedenie de lucruri interesante. Şcoala de Vară a Muzeului „Antipa” din Capitală, spre exemplu, vizează studiul plantelor, insectelor, peştilor, amfibienilor, reptilelor etc. Cursurile au loc în perioada 1 iulie-6 septembrie şi se adresează elevilor între 8 şi 14 ani. Rezervările se fac la telefon : 021.312.88.26.
Interesantă este şi oferta Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti. Toată luna iulie, copiii între 3 şi 6 ani pot participa la Atelierul de creaţie al muzeului, unde vor fi iniţiaţi în tainele fotografiei, ale picturii sau ale ţesutului la război. Taxa de participare la fiecare atelier e de 20 de lei, iar înscrierile se fac la numărul de telefon 021.317.96.61.
Şi copiii din Timişoara au porţia de distracţie asigurată. Echipa Montessori Haus Timişoara organizează, de-a lungul lunii iulie, o şcoală de vară pentru micuţii între 3 şi 12 ani. Cursurile sunt diverse: traforaj, karate, limbi străine şi chiar antreprenoriat. Doritorii sunt aşteptaţi să se înscrie la telefon 0256.494.076.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-bacalaureat-2013-note-liceul-din-arad-unde-totii-candidatii-au-fost-respinsi-1046530.html
REZULTATE BACALAUREAT 2013. NOTE. Liceul din Arad unde toții candidații au fost RESPINȘI
Un liceu arădean are promovabilitate zero la examenul de bacalaureat, după ce niciunul dintre cei 33 de candidaţi din 63 înscrişi nu a obţinut media 6, potrivit Mediafax.
Cele mai mari medii au fost 5,80 şi 5,85, în timp ce restul au fost medii de 2 şi 3.
Potrivit rezultatelor de la BACALAUREAT 2013, la Liceul Tehnologic "Sava Brâncovici" din oraşul Ineu niciunUL dintre cei 63 de candidați nu a promovat examenul de bacalaureat.
De asemenea, doar doi candidaţi de la Liceul Tehnologic "Moga Voievod" Hălmagiu au promovat bacalaureatul, cu mediile 6.75 şi 9,26. Ceilalţi 17 candidaţi prezenţi la bacalaureat, din totalul de 19 provenind de la acest liceu, au obţinut medii de 2 şi 3.
Promovabilitatea la BACALAUREAT 2013 înainte de contestaţii este de 49,58 la sută în judeţul Arad, cu 10,51% mai mare decât în vara anului trecut.
În 2012, procentul final de promovabilitate la bacalaureat a crescut uşor în urma soluţionării contestaţiilor, de la 39,07 la 40,32.
n total din cei 188.842 candidaţi înscrişi la sesiunea de vară a bacalaureatului 2013, au participat la examen 175.498 candidaţi, promovând 97.140 (55,4 la sută) înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Județul cu cea mai mare rată de promovabilitate este Brăila cu o rată de promovabilitate de 74,1%. La polul opus, cea mai mică rată de promovabilitate s-a înregistrat în Ilfov.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-bacalaureat-2013-cele-mai-slabe-licee-1046641.html
BAC 2013. NOTE MICI. Cele mai slabe licee din țară. LISTA RUȘINII: VEZI unde nu a promovat niciun candidat
Examenul de bacalaureat de anul acesta s-a încheiat cu cea mai mare rată de promovabilitate din ultimii trei ani, 55,4%. Chiar dacă sunt cele mai bune rezultate din ultimii ani, numărul celor respinși rămâne unul mare, apropiindu-se de jumătate.
Unele unități de învățământ nu au reușit să aibă nici măcar un absolvent cu diplomă de bacalaureat. Este cazul a șapte licee din Maramureș.
În acest județ, liceele Henri Coandă Baia Mare, Liceul Tehnologic Ruscova, Liceul Tehnologic numărul 4 din Vişeu de Sus, Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte, Liceul Tehnologic Repedea, Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu Şăliştea de Sus şi Şcoala Gimnazială Fărcaşa au avut un procent de promovabilitate a examenului de 0%.
Și în Satu-Mare există unități de învățământ unde niciun absolvent nu a promovat examenul de bac. Liceul Tehnologic Tarna mare și Liceul Tehnologic Simion Bărnuțiu au un procent de promovabilitate de 0%. Un alt liceu cu rezultate extrem de slabe este Colegiul Tehnic „Traian Vuia” Satu Mare, aici rata promovabilității este de 4,88%.
În Teleorman, la Grupul Şcoalar Auto din Roşiorii de Vede şi Liceul Tehnologic ”Andrei Şaguna” dintre cei 100 de elevi înscrişi la examenul de Bacalaureat nu a reuşit să promoveze examenul niciun candidat. Un alt liceu codaș din Teleorman este Grupul Şcolar “Emil Racoviţă” din Roşiorii de Vede. Doar trei elevi de la acest liceu au promovat examenul de bac.
Potrivit rezultatelor de la BACALAUREAT 2013, la Liceul Tehnologic "Sava Brâncovici" din oraşul Ineu, județul Arad, niciunul dintre cei 63 de candidați nu a promovat examenul de bacalaureat. Tot în Arad, la Liceul Tehnologic "Moga Voievod" Hălmagiu doar doi candidaţi de la au promovat bacalaureatul
Liceul Agricol Holboca din Iași a avut rezultate mai bune anul acesta față de ultimii doi ani. Aici, un singur elev a promovat examenul, o evoluție față de anii trecuți când niciun elev nu obținea nota de trecere la bac.
În total din cei 188.842 candidaţi înscrişi la sesiunea de vară a bacalaureatului 2013, au participat la examen 175.498 candidaţi, promovând 97.140 (55,4 la sută) înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Județul cu cea mai mare rată de promovabilitate este Brăila cu o rată de promovabilitate de 74,1%. La polul opus, cel mai mic procent s-a înregistrat în Ilfov. Giurgiu este unicul judeţ unde rata de promovare a scăzut anul acesta cu aproape 7% faţă de anul trecut.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15156487-harta-interactiva-analfabetismul-romania-sfert-milion-romani-nu-stiu-scrie-citeasca-scadere-50-fata-2002-topul-judetelor.htm
Dostları ilə paylaş: |