O facultate de actorie poate să perceapă şi 10.000 de lei pe an, în timp ce o facultate de fizică are taxe mai mici de 2.000 de lei, discrepanţe ce nu ţin de cererea de pe piaţa muncii, ci de costurile administrative pentru pregătirea acestor specialişti.
Taxele universitare fixate de instituţiile de învăţământ pentru anul 2013-2014 vor rămâne, în mare, aceleaşi cu cele de anul trecut, între 1.600 şi până la 10.000 de lei, potrivit datelor obţinute de „Adevărul“.
Astfel, taxa anuală de studiu pentru programele de licenţă de la Universitatea din Bucureşti este de 3.100 lei la majoritatea facultăţilor, cu excepţia unora care au fixat taxe uşor mai mici sau mai mari.
Este cazul Facultăţii de Drept, unde studenţii trebuie să plătească 3.300 de lei pe an, al Facultatăţii de Fizică şi al celei de Ştiinţe Politice, cu taxe de 3.000 de lei, şi al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică, Teologie Baptistă şi Departamentul ID (2.500 de lei).
Studenţii care nu au intrat la buget vor plăti taxa de studii de 3.100 de lei la următoarele facultăţi: Administraţie şi Afaceri, Biologie, Chimie, Filosofie, Geografie, Geologie şi Geofizică, Istorie, Jurn alism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi Literaturi Străine, Litere, Matematică şi Informatică, Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Sociologie şi Asistenţă Socială.
Peste 3.000 de lei anual pentru studii economice
La Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), taxele la studii universitare de licenţă pentru candidaţii proveniţi din România şi din alte state membre ale Uniunii Europene variază între 3.200 şi 3.500 de lei pe an.
Astfel, taxa de şcolarizare pentru anul universitar 2013-2014, la toate programele de studii universitare de licenţă organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă, este de 3.500 lei şi de 3.200 lei la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă (FR) şi la distanţă (ID).
Taxele de înscriere la concursul de admitere la programele de studii universitare de licenţă organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă este de 100 de lei. În această taxă sunt incluse primele două specializări. Candidaţii care vor să se înscrie la mai mult de două specializări vor plăti, în plus, câte 25 lei pentru fiecare opţiune exprimată.
La programele de studii universitare de licenţă organizate la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă şi la distanţă taxa este unică, de 100 de lei, indiferent de numărul opţiunilor solicitate de către candidat.
Pentru tinerii proveniţi din state care nu fac parte din Uniunea Europeană, Spaţiul Economic European şi Confederaţia Elveţienă, la programele de studii universitare de licenţă organizate la toate formele de învăţământ taxa este unică, de 250 de euro.
Taxe de până la 5.500 de lei la UBB Cluj
La Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, taxele universitare variază între 2.000 şi 5.500 de de lei anual, cele mai mici taxe fiind la Biologie şi cele mai mari la Teatru. Pentru învăţământul cu frecvenţă la studiile de licenţă, UBB are taxe de 2.000 de lei la următoarele facultăţi: Fizică, Biologie, Geologie şi Facultatea de Teologie.
Studenţii trebuie să scoată din buzunar 2.200 de lei pentru facultăţile de Ştiinţa şi Ingineria Mediului, Istorie şi Filosofie şi 2.500 de lei pentru Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică, Facultatea de Matematică şi Informatică (specializarea Mate-Info), Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei (specializarea Psihologie), Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi la Facultatea de Business.
Cursurile cu taxă de la Facultăţile de Litere şi de Geografie costă 2.400 de lei anual, iar Facultatea de Ştiinţe Politice are taxe cuprinse între 2.600 şi 2.800 de lei în funcţie de specializări. De la 3.000 de lei în sus sunt taxele la Facultatea de Matematică şi Informatică (specializarea Matematică) şi la Facultatea de Drept (3.600 de lei). Cele mai mari taxe sunt la Facultatea de Teatru şi Televiziune: Actorie şi Regie (4.500 de lei), Teatrologie (3.000 lei), Cinematografie, Fotografie, Media (5.500 lei) şi Filmologie (3.000 lei).
Cea mai mică taxă, la Matematică: 1.600 de lei
La Universitatea „Al. Cuza“ din Iaşi, taxele universitare variază între 1.600 şi 3.500 de lei anual, iar taxele de înscriere la examene variază între 50-300 lei.
La Facultatea de Biologie, taxa de şcolarizare pentru un an de licenţă este de 3.000 de lei pentru specializarea Ştiinţa Mediului şi 3.500 de lei pentru Biologie. Taxe de 3.000 de lei se aplică şi la facultăţile de Educaţie Fizică şi Sport, Chimie şi la cea de Fizică. Facultatea de Drept, care este, de obicei, cea mai scumpă din cadrul unei universităţi, costă mai puţin însă la Iaşi – 2.800 de lei pe an.
Tot atât costă şi Facultatea de Geografie şi Geologie. Facultatea de Litere costă 2.400 de lei pe an, cea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, 2.200 lei, iar taxele anuale de la Facultatea de Psihologie sunt de 2.700 de lei la zi şi 2.500 de lei la ID.
Cea mai scumpă specializare este Geografia Turismului în limba franceză, de la Facultatea de Geografie şi Geologie, unde taxa este de 3.900 de lei pe an. Cele mai mici taxe universitare, în valoare de 1.600 de lei, sunt la Facultatea de Matematică şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică.
10.000 de lei pentru Arta spectacolului
La Universitatea de Vest din Timişoara, taxa de şcolarizare pentru studiile de licenţă este în medie de 2.500 lei, excepţie făcând Facultatea de Arte şi Design (3.500 de lei) şi Facultatea de Muzică, unde studenţii trebuie să plătească 10.000 de lei la specializările de Interpretare Muzicală şi Arta spectacolului, respectiv 6.000 de lei - la Pedagogie muzicală.
„Facultăţile de arte costă atât de mult fiindcă sunt mai puţini studenţi care trebuie să susţină costurile de studio şi salariile profesorilor. Când ai cinci oameni într-o clasă, costurile sunt mai mari faţă de facultăţile care au mai mulţi studenţi. De asemenea, facultăţile care au nevoie de mai multe resurse, de laboratoare şi materiale pentru experimente, cum este cazul Chimiei, au cheltuieli mai mari şi, automat, taxele vor fi mai mari“, a explicat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, professor universitar Marilen Pirtea.
În ceea ce priveşte taxa de înscriere la examenele de la Universitatea de Vest din Timişoara, indiferent de numărul programelor de studii la care se înscrie un candidat la o facultate, aceasta este de 100 de lei, însă există şi o taxă de confirmare a locului obţinut în urma examenului de admitere, de 150 lei.
„Dorinţa de a epata”
Tincuţa Apăteanu, expert ăn Educaţie, susţine că taxele mari la unele specializări, cum sunt cele din domeniul artistic (actorie, muzică etc), ar putea fi justificate printr-o cerere venită în special din existenţa unor impresii legate de aceste meserii.
„Dacă ne uităm la ce se întâmplă cu marii actori sau cântăreţi din ţară vedem că nu au o situaţie prea bună, nu sunt salarii mari. Însă există această imagine bună ataşată unor astfel de specializări, sunt foarte mulţi copii care ar vrea să ajungă artişti din dorinţa de a epata. De asemenea, părinţii sunt dispuşi să plătească astfel de taxe“, explică Apăteanu.
În schimb, facultăţi precum cea de Matematică (la Iaşi, de pildă, presupune cea mai mică taxă de studii) nu sunt căutate pentru că studenţii nu văd o carieră strălucită în această specializare. Tinerii cred că vor fi doar profesori sau cercetători, deşi pe piaţă sunt multe joburi care necesită astfel de studii, mai spune expertul.
La Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), taxa anuală de şcolarizare la studii de licenţă este de 2.400 de lei anual, iar taxa de la studii de licenţă ID este de 2.000 de lei. Taxa de participare la examenele de admitere la facultăţile SNSPA costă 150 lei.
Taxa de studiu stabilită de Senatul UMF “Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2013 – 2014 este de 9.000 lei pe an pentru Medicină, Medicină dentară şi Farmacie şi 6.000 lei pe an pentru celelalte specializ ări. Taxa de studiu anuală poate fi platită în 3 tranşe (prima tranşă - 50% din taxa anuală).
Taxele de studiu în privat
Taxele universitare de la facultăţile private sunt relativ asemănătoare cu cele de la stat, între 1.800 şi aproape 7.200 de lei. Cele mai scumpe sunt tot cele de Arte, specializarea Actorie, dar şi Medicina Veterinară, peste 6.000 de lei.
Pentru majoritatea facultăţilor - Litere, Istorie, Drept, Relaţii Internaţionale, Istorie şi Filosofie, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Sociologie-Psihologie sau Matematică-Informatică (specializarea Matematică) -, taxele sunt între 1.350 şi 3.300 de lei anual.
http://adevarul.ro/educatie/universitar/admitere-facultate-2013-locurile-buget-alocate-functie-numarul-studenti-1_51dc14a6c7b855ff561da070/index.html
ADMITERE FACULTATE 2013 Locurile la buget, alocate în funcţie de numărul de studenţi
Dostları ilə paylaş: |