Federatia sindicatelor libere din îNVĂŢĂMÂnt revista presei
Yüklə 326,4 Kb.
|
|
FEDERATIA SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂŢĂMÂNT 
REVISTA PRESEI www.fsli.ro 18 Ianuarie 2016 PREUNIVERSITAR http://adevarul.ro/educatie/scoala/interviu-florian-colceag-antrenorul-genii-matematician-Imi-doream-devin-gunoier-domnul-hitler-1_5697ab8837115986c67cdbb8/index.html INTERVIU Florian Colceag, „antrenorul de genii“, matematician: „Îmi doream să devin gunoier, ca domnul Hitler“ Florian Colceag, expert internaţional în educaţia copiilor şi în educaţia de excelenţă, antrenor al olimpicilor la matematică, fondator al unei organizaţii pentru copiii supradotaţi şi mentor al acestora a avut, cândva, şi alte ţeluri în viaţă, inspirate de la bărbatul care venea zilnic să-i ia gunoiul. Florian Colceag e înalt, solid, are sprâncenele stufoase şi albite de timp, adică imaginea-şablon a profesorului de mate care ar face o clasă întreagă să amuţească atunci când intră la ore. Când începe să vorbească însă, vocea sa e atât de caldă încât te întrebi dacă ştie să ridice tonul, aşa cum obişnuiesc unii dascăli. Florian Colceag are 64 de ani şi antrenează genii. A adunat zeci de medalii obţinute de olimpicii pe care i-a ghidat mai bine de 15 ani la competiţiile naţionale şi internaţionale de matematică. A fondat o organizaţie pentru copiii supradotaţi, cu care se osteneşte să găsească soluţii la probleme globale. După un calcul simplu, dacă ar fi strâns toţi copiii care au trecut pe la cursurile sale, ar fi adunat cât trei şcoli pline. Trei şcoli numai de genii. Între timp, mintea sclipitoare a lui Florian Colceag e preocupată, printre altele, cu îmbunătăţirea sistemului ăstuia educaţional care ne tot alungă celelalte minţi sclipitoare din ţară. „Weekend Adevărul“: Sunteţi adesea cunoscut ca „antrenorul de genii“, pentru că vă ocupaţi de dezvoltarea copiilor supradotaţi. Vi s-a spus vreodată că sunteţi şi dumneavoastră un geniu? Florian Colceag: Nu, niciodată. În schimb, aveam multe porecle când eram la şcoală. Colegii mei nu mă puteau încadra în vreun grup, aşa că încercau să-mi pună nişte zurgălăi. Şi tocmai pentru că nu mă încadram în tipare, a trebuit să schimb şapte şcoli până la liceu. Şapte?! Mă suportau o vreme, dar până la urmă trebuia să mă mut. Şi nu pentru că făceaţi năzbâtii... Deveneam foarte incomod la ore. Ca să explic: începusem să scriu şi să citesc de la vârsta de 3 ani. Eram un copil curios şi doream să aflu cât mai multe. Cel mai mult mă interesa partea de ştiinţă. La 14 ani eram pasionat de fizică atomică, la 16 ani – de fizică cuantică, iar la 18, mă interesa filosofia mai degrabă ca profunzime a gândirii. În general, am fost un copil liniştit până în adolescenţă, când am început să fiu mai iscoditor şi să-mi întreb profesorii mai multe decât ne predau la ore, să le atrag atenţia atunci când greşeau. Munci fizice cu cartea-n mână Deci pentru că eraţi un elev prea bun. Nu mă interesa să am 10 pe linie. Era o întrecere cu mine, nu avea niciun sens. Ţin minte că, în clasa a XII-a, am avut ambiţia, aşa, ca un hobby, să am toate notele, de la 1 la 10. Aveam medii mari, deci oricum nu puteam să rămân cu corijenţe. Numai 1 n-am reuşit să iau, deşi mi-am dorit foarte mult tot spectrul de note. De multe ori, primeam note mici ca pedeapsă, atunci când mă dovedeam mai cunoscător într-un domeniu decât profesorul. Şi atunci când nu mă mai suportau, plecam. (râde) Aşa arată copilăria duneavoastră – în mijlocul unui morman de cărţi? În copilărie, am trăit foarte mult în natură. M-am născut în Novaci (n.r. – judeţul Gorj), apoi am crescut la ţară, în comuna Pârscov (n.r. – judeţul Buzău) şi doar o parte din ea la Bucureşti. Era foarte interesant. Mă duceam cu capra la păscut, cu sapa la prăşit, am ucenicit la fierăria satului. Făceam muncă fizică, dar atunci când mă duceam cu caprele, eram mereu cu cartea în mână. Am citit enorm, absolut tot ce era în jurul meu. Vă stimulau şi părinţii în vreun fel inteligenţa? Am fost mai degrabă un autodidact. Tata a murit când eu aveam şase luni. Primăvara mergeam la ţară, la bunica, iar iarna, stăteam în Bucureşti cu mama. Mama mea era judecător de minori şi dreptul familiei, mereu foarte ocupată şi stătea la muncă până târziu seara. Căuta să le dea cea mai mică pedeapsă cu putinţă, era un om extraordinar. Se ducea mereu la puşcărie să vadă cum se descurcă acei copii, iar după ce-şi ispăşeau pedepsele, încerca să-i ajute şi să le găsească un loc de muncă. „Există şi o mafie a gunoaielor“ Vă povestea din cazurile pe care le avea? Da, sigur. Uneori era impresionată, alteori era ironică. Mi-aduc aminte de doi bătrâni, matusalemici amândoi, care voiau să divorţeze. Pe atunci, trebuia să mergi la tribunal pentru asta. Şi mama, foarte mirată, i-a întrebat: „Dar cum, aţi trăit împreună 60 de ani şi tocmai acum, la bătrâneţe, vreţi să divorţaţi?“. Iar bătrânul i-a zis: „Doamnă, am suportat-o 60 de ani. Mai am doar câteva luni de trăit, aşa că măcar acum să trăiesc şi eu liniştit!“. Şi, până la urmă, au divorţat. Cu aşa multe domenii diferite care vă pasionau, ce doreaţi totuşi să deveniţi? Iniţial voiam să devin fizician, după care am constatat că trebuie să ştiu foarte multă matematică pentru asta, aşa că am urmat Facultatea de Matematică. Acum sunt specializat în modele matematice şi am făcut asta din studenţie, în foarte multe domenii – biochime, biologie celulară, genetică, medicină, economie, sociologie... Dar când eram copil, voiam să devin gunoier. Numai asta n-am reuşit! “N-am fost un student bun. Îmi amintesc, de pildă, că n-aveam memorie. Nu puteam să tocesc o demonstraţie sau un curs, dar găseam pe loc soluţiile la diverse probleme. Eram spontan şi logic. Atunci când aveam enunţul, găseam o soluţie, însă nu eram în stare să învăţ demonstraţia”.
Aveam un gunoier, la noi pe stradă, pe care-l chema Hitler. Nu era o poreclă! Când venea să ia gunoiul, oamenii strigau după el: „Domnul Hitler, veniţi să-mi luaţi gunoiul!“. Era un tip aşa plin de umor, că, pe la 4-5 ani, mă atrăgea meseria lui. Mult mai târziu, am încercat să urmez totuşi această cale şi să realizez un program împreună cu prietenul meu, Mircea Popescu, privind procesarea gunoaielor. El avea o tehnologie pe care voia să o introducă şi în România, prin care se puteau extrage celuloză, lignină (n.r. – substanţă organică complexă, aflată în ţesuturile plantelor lemnoase) şi alte substanţe care puteau să fie folosite pentru a reduce tăierea copacilor din ţară. Mircea s-a ocupat mai mult ca mine de treaba asta, dar n-a reuşit. S-a împotmolit de mafia gunoaielor, pentru că da, există şi o mafie a gunoaielor. Arestat pentru 100 de zile Aveaţi modele, oameni care să vă îndrume mai departe? Au fost oameni pe care i-am cunoscut şi i-am respectat. Mi-amintesc de doamna Cabiria Andreian, o profesoară cu care am avut un curs în facultate. Eram la un examen, în sală, şi un coleg s-a dus la ea şi i-a spus: „Doamna profesoară, n-am învăţat nimic“. „Nu se poate să nu fi învăţat nimic, doar ai ajuns la cursul meu“, i-a spus ea pe un ton calm. „Dar, dar nu ştiu nimic.“„Bine. Ia spune-mi, ce materie am predat eu?“ „Păi, cutare.“ „Ei, uite că ştii ceva!“ „Şi care sunt capitolele pentru examen?“ Şi l-a ţinut pe băiatul acela aşa, în întrebări, până l-a trecut. El era extrem de inhibat. Atunci doamna Cabiria a fost pentru mine o culme a măiestriei profesorale, pentru că a ştiut să încurajeze un student care era totalmente blocat. Au existat momente când şi dumneavoastră v-aţi blocat? Li se întâmplă multor olimpici la matematică. M-am blocat din greşelile mele. Eram chiar la primul examen pe care l-am dat la admitere pentru Facultatea de Matematică. Când am primit subiectele, am început să scriu soluţiile pe orizontală, apoi pe verticală. Practic, am umplut spaţiile goale cu rezolvări. Eram total neglijent la detaliile neimportante, iar profesorul care mi-a citit lucrarea a zis că sunt semne pe lucrare şi m-a picat. „N-am suportat regimul impus“ Şi n-aţi intrat din prima la facultate. N-am intrat atunci. A trebuit să fac armata la Transmisiuni, în Bucureşti, de un an şi patru luni, lungă şi urâtă. Am stat mult şi în arest, pentru 100 de zile, pentru că fugeam din unitate, nu eram deloc un soldat liniştit. Stăteam 12 oameni într-o celulă pe o bucată de lemn de 2 metri şi jumătate, şase culcaţi într-un fel, şase peste noi. Era o mare bătaie de joc. Însă nu puteam să suport regimul impus. Asta mi-a rămas şi acum – mă opun la orice fel de nedreptate, dar judec şi modelez ieşiri din situaţii din acestea. „M-au dat afară de la Educaţie. Eram incomod“
Am terminat facultatea în anul ’78 şi am luat un post la Şcoala nr. 78, undeva la marginea Bucureştiului. Făceam naveta cu tramvaiul o oră. Era o şcoală de cartier muncitoresc, făcută de Nicolae Malaxa. Muncitorii au primit câte o bucăţică de pământ, unde şi-au făcut case. Era un loc de genul „Maidanul cu Dragoste“ (n.r – aluzie la romanul lui G.M. Zamfirescu), în care mai vedeai oameni cu cuţite, alţii intrau în puşcărie, era mahalaua pură. Din micul meu salariu le cumpăram covrigi copiilor ca să aibă ce mânca pentru că ei veneau la şcoală doar cu un ceai în burtă. Dar de la ei şi pe ei am învăţat prima oară tehnica didactică, ca apoi să pot lucra cu olimpicii. Dacă poţi să lucrezi cu ce e jos şi să reuşeşti să-i ridici, atunci ridici orice. I-am iubit enorm pe copiii aceştia. N-aveau sânge de geniu, dar aveau ambiţia oamenilor care, pentru că trăiau greu, aveau simţurile mult mai ascuţite. Pe lângă matematică, i-am învăţat să fie umani, să gândească, să-şi asume tot ce fac – lucruri pe care ar trebui să le înveţe toţi copiii. Altfel, n-ar fi trăit matematica, ar fi fost pur şi simplu aridă. „Mintea lor era mai brici la Revoluţie“ La Revoluţie ce-aţi făcut? Eram într-o tabără de matematică cu copiii, la Sinaia. Treaba mea era să-i păzesc pe ei, pentru că se tot zvonea că vor veni terorişti. Copiilor nu le era chiar aşa frică. În zilele acelea, am lucrat cu ei la matematică. Spre marea mea uimire, am constatat că, în stimularea aia de atunci, copiii reuşeau să rezolve mai rapid probleme care de obicei le-ar fi dat mult de furcă. Mintea lor era mult mai brici. Doar că n-a ţinut mai mult... (râde) După ce s-au liniştit evenimentele, au avut aceleaşi dificultăţi în găsirea soluţiilor. Asta demonstrează încă o dată că, atunci când sunt foarte stresaţi, oamenii pot să-şi depăşească limitele. Aţi lucrat la Ministerul Educaţiei o vreme după ’90. Se dorea schimbare. Da, am ajuns la Ministerul Educaţiei, unde am lucrat un an, apoi m-au dat afară. Practic, au scăpat de mine pentru că îmi doream reformarea sistemului, îmbunătăţirea lui, ceea ce îmi doresc şi acum. Sistemul e inert, nu vrea, nu poate, nu are curaj, că nu vrea să rişte şi astfel trăim ca broasca în pahar care, pusă la foc mic, nu-şi dă seama că fierbe, aşa că moare. „Cursanţii simt cum le explodează creierii“ Cum vă explicaţi că nu s-a mai dorit colaborarea cu dumneavoastră acolo? Eram foarte incomod. La momentul acela, se discuta foarte mult în minister dacă să se introducă un manual de democraţie. Ei bine, nu s-a mai introdus. Şi ăsta e doar un exemplu. E dificil pentru cineva să lucreze cu dumneavoastră? Mai bine întrebaţi-i pe copii... Eu îi înţeleg pe ei, ei nu ştiu dacă mă înţeleg pe mine. Dar da, sunt un om foarte incomod. Şi cu cursanţii mei sunt la fel, pentru că îi stimulez foarte tare şi e mult de lucru. La fiecare curs, ei simt că le explodează creierii, apoi că li se strâng la loc încet. Le dau multă informaţie, evoluează enorm, dar ei ştiu că e bine. Cum v-aţi dat seama de inteligenţa sclipitoare a unor copii, mult peste cea obişnuită, peste cea a olimpicilor, de pildă? În primul rând, am descoperit-o tocmai fiind implicat în pregătirea lotului de matematică. 20 de ani am lucrat cu copii olimpici. Însă aici apare un lucru interesant: nu neapărat supradotaţii sunt olimpici. În ultimii 30 de ani, psihologii au constatat apariţia curbei lui Gauss pentru măsurarea inteligenţei. După mai multe studii de specialitate şi statistici în diverse părţi ale lumii, peste tot s-au văzut aceleaşi rezultate: populaţii de copii care au o inteligenţă mult peste norma obişnuită pe curba lui Gauss. Acei copii, de 2, 3 ani, cu abilităţi atât de diferite de cele pe care le ştiam înainte, încât părinţii lor sunt puşi în situaţia de a le căuta o cale, pentru că ei sunt depăşiţi de priceperile lor. Ce cazuri v-au impresionat la început? Fiecare copil e special în felul său. Pe mine m-au impresionat destul de tare copiii foarte săraci, care dezvoltau abilităţi foarte înalte şi care nu aveau nicio şansă în viaţă. Când eram student, am mers într-o practică productivă la o fermă viticolă, care avea şi nişte ţigani angajaţi, de-ai locului. Acolo am auzit cea mai frumoasă voce. O fată de 15 ani care cânta ca Maria Tănase. Fata aceea nu avea buletin, era sclavul plantaţiei. Nu avea nicio şansă în viaţă, deşi avea un potenţial absolut colosal. Sunt o mulţime de astfel de cazuri, dar noi nu ştim să valorificăm potenţialele. „Sunt convins, cu toate argumentele ştiinţifice, că Dumnezeu există“
Sunt copii care la 2, la 3 ani, citesc, socotesc. Unii încep să manifeste supradotare la 5 ani, alţii la 12 ani. Dar există un anumit moment care-i saltă peste baremul obişnuit. Momentele acestea sunt legate nu de coincidenţe, ci de faptul că acei copii îşi găsesc calea. Ei ştiu cine sunt, de unde vin şi ce treabă au pe acest Pământ. E o mare diferenţă între un copil obişnuit şi cei cu o inteligenţă deosebită, deoarece copilul obişnuit e interesat de bunul lui trai, pe când ceilalţi se implică în ceva mult mai adânc, în rezolvarea unor probleme. Ce tipuri de probleme rezolvă ei? Noi, în momentul acesta, ascultăm o piesă de chitară clasică. Vedeţi, vă dă o stare de bine. Ea în sine te umanizează – or, aceasta e una dintre marile crize ale omului: dezumanizarea. Iar astfel de probleme globale ajung să rezolve aceşti copii, de la dezumanizare la probleme de mediu şi de evoluţie. Unii copii merg pe artă, la fel cum alţii sunt pasionaţi de ştiinţe. Iar ei au nevoie în permanenţă de recunoaşterea calităţilor lor, de feedback din partea cuiva care să le con- firme ceea ce ştiu că pot. Or, asta nu poate veni din partea şcolii, pentru că şcoala le dezvoltă în cel mai bun caz cunoştinţe, nu şi personalităţile lor. Nu toate geniile sunt genii Ce înseamnă, de fapt, copii cu abilităţi înalte? Sunt trei categorii de astfel de copii – cei care sunt lideri, olimpicii şi cei care-şi îngroapă abilităţile pentru că n-au nimerit într-un context care să-i sprijine. Cei din urmă se cheamă underground. La un moment dat, răsar. Au nişte rezultate spectaculoase, după care dispar, se ascund. Nu neapărat toţi copiii cu abilităţi înalte învaţă bine. Printre ei, sunt unii care învaţă foarte prost, iar istoria scoate la suprafaţă astfel de oameni: Thomas Edison, de pildă, care a fost dat afară din şcoală, fiind considerat o catastrofă. Şi noi avem mulţi informaticieni străluciţi, care n-au terminat nici şcoala generală – nu liceul! Cunoaşteţi astfel de cazuri? La noi? Cum să nu? Cred că orice firmă de IT, din România şi de pretutindeni, are astfel de angajaţi, pentru că sunt nişte informaticieni foarte buni, chiar dacă nu au o facultate. Pe oameni nu-i mai interesează diploma angajatului, ci să aibă nişte lucrători capabili. Se spune că oamenii care sunt preocupaţi cu ştiinţele exacte nu prea au abilităţi sociale. E o prejudecată? Sunt mai greu de implicat social? În majoritatea cazurilor, acest lucru e rezonabil, pentru că trăiesc într-o societate care nu-i priveşte cu ochi buni, sunt complet diferiţi de restul. Asta e marea dramă. În general, copiii ar putea dezvolta abilităţi uluitor de înalte, toţi, dacă ar avea metodele potrivite. E o dorinţă foarte mare de îmbunătăţire a educaţiei, care a ajuns în clipa de faţă într-un stadiu de putrescenţă. Am bucuria să fac parte dintr-un colectiv care lucrează la un asftel de proiect. Ne vom împiedica de nenumărate greutăţi: de o necunoaştere în rândul profesorilor a unor metode, de necesitatea schimbării curriculei, a sistemului de evaluare, a schimbării paradigmei educaţionale. Profesorii trebuie să înveţe să aibă stiluri de predare care să corespundă stilurilor de învăţare ale copiilor. Pare un plan extraterestru pentru mediul rural. În mediul rural lucrurile sunt şi mai dificile pentru că mulţi dintre profesori, învăţători, nici nu au o facultate absolvită. Dar trebuie să ne gândim altfel. La ţară, copiii muncesc de la vârste mici, cu familia, pe câmp, altfel nu pot supravieţui. Şi îşi dezvoltă abilităţi extraordinare. Or, noi trebuie să ne uităm, de acum, la tot ce putem face pe educaţie, la aceste abilităţi pe care le au copiii care au fost supuşi în condiţii stresante. Am un prieten belgian care lucrează cu copiii din favelas (n.r. – cartiere foare sărace), în ţările latino-americane. Ultima oară când m-am întâlnit cu el mi-a povestit că aceşti copii dovedesc nişte abilităţi foarte bune pe antreprenoriat. Ei supravieţuiesc acolo unde şi şobolanii ar muri de foame şi li s-au ascuţit simţurile. Şi pentru că există cineva care face cursuri de antreprenoriat cu ei, le dă instrumente de lucru, ei ajung antreprenori, unii de succes chiar. Cum ar putea deveni ţiganii şuţi nişte experţi în şlefuirea diamantului Se pot găsi soluţii şi pentru situaţii similare în România? Mă uit cum noi ignorăm potenţiale şi nu facem nimic specific pentru ele. Păi, din nişte copii de ţigani lingurari, dacă sunt puşi în faţa unei formări profesionale adecvate, se pot face nişte meseriaşi pentru viori sau alte instrumente muzicale, pentru că au simţul lemnului, prin tradiţie. Din nişte ţigani şuţi, care sunt învăţaţi de mici să fie hoţi de buzunare, putem obţine nişte experţi în şlefuirea diamantului. Au un simţ al tactilităţii fantastic! Mi-amintesc foarte clar de cazul uzinelor Malaxa. Atunci când a turnat uzinele, Nicolae Malaxa a angajat la turnătorie ţigani care lucrau în fontă şi în fier turnat. Toate obiectele pe care le-au făcut aceştia au fost perfecte, fără o bulă de gaz. Aveau simţul metalului. Acum nu mai putem găsi aceşti meseriaşi. Fiind trecuţi prin filtrul învăţământului de masă, li s-au distrus aceste abilităţi. Ăsta e doar un caz izolat. Ne uităm la handicap, nu la dotarea superioară Care ar mai fi acei copii care-şi pot dezvolta abilităţile altfel decât prin sistemul clasic cu care sunt obişnuiţi şi cum şi-ar găsi „calea“? Vorbeam de copiii din mediul rural, care au învăţat să stea în tractor de la o vârstă foarte mică şi ştiu ce înseamnă legile pământului. Printr-o educare corectă şi bine direcţionată, pot ieşi nişte specialişti ecologişti fabuloşi. Să ne uităm la copiii autişti. Copiii aceştia înţeleg animalele, plantele, mediul natural, au abilităţi calculatorii extraordinare, au capacităţi de a recunoşte detalii dincolo de orice normă, dar le folosim? Ce faci cu copiii hiperchinetici, care sunt agitaţi, pentru care statul în bancă e o frustrare? Ei pot fi nişte meseriaşi incredibil de buni. Nu obosesc. Sunt motivaţi, în clipa în care au un ţel nu-i opreşte nimeni. Noi ştim că un elev trebuie să fie disciplinat, ascultător şi să memoreze. Deci trebuie să fie un auditor secvenţial, căruia i s-au tăiat toate aripile. Cu cealaltă categorie de copii, care sunt 70% din masă, nu am creat ceva adecvat copilului – nişte orizonturi care să le permită să fie utili societăţii. Acum ne mirăm că avem un flux de tineri care pleacă din România în permanenţă. Asta pentru că nu le-am creat condiţiile – ceea ce înseamnă ca din şcoală să aibă programe diferenţiate, care să le permită să valorifice calităţile înalte pe care le au. Eu n-am văzut până acum o şcoală pentru copiii cu handicap senzorial, de pildă, care sunt copii care au dublă excepţionalitate – au handicap senzorial şi o inteligenţă extrem de activă pe alte simţuri pe care le formează prin compensaţie. De pildă, orbii au simţ tactil fantastic. Ei pot fi extrem de buni în diverse meserii – de la maseuri până la terapeuţi. Numai că noi ne uităm la handicap, nu la dotarea superioară pe care o au în anumite direcţii şi nu creăm şcoli specifice care să le antreneze abilităţile înalte pe care le au. „Românii au o inteligenţă a improvizaţiei foarte bună“ Există un profil distinct al inteligenţei româneşti? Are România o genialitate aparte? Nu numai că există, dar aş putea spune că România este una dintre ţările care excelează în domeniu. La un moment dat, media de copii supradotaţi din România era dublă faţă de media europeană. Însă migraţia ne pune în situaţia de a nu avea anumite date certe. Avem o inteligenţă a improvizaţiei foarte bună, care ne permite să fim creativi în momente dificile, imaginativi şi cu obiecte pe care le avem la îndemână, dar şi cu obiecte pe care însă nu le deţinem. Asta ne condamnă pe anumite direcţii şi ne dezvoltă pe altele. Românii se mai caracterizează şi printr-un cuvânt care spune mult – complexitate. Nefiind sprijiniţi, au trebuit să se lupte cu o diversitate de probleme şi atunci au dezvoltat o capacitate de a rezolva probleme de mare complexitate care este extraordinară şi aproape unică. Alte popoare au alte tipuri de genialitate, chiar alte tipuri de inteligenţă a improvizaţiei. Dar noi suntem oamenii haosului. Noi înflorim în haos! „Şcoala“ unde copiii pun întrebările Dar a evoluat în vreun fel inteligenţa copiilor de-a lungul timpului? E mai vie. Există şi nişte statistici interesante care arată că inteligenţa generală creşte cu 0,3% anual, în timp ce inteligenţa copiilor cu abilităţi înalte creşte cu 3% anual. De zece ori mai rapid faţă de cea a copiilor obişnuiţi! Se spune că oamenii care lucrează cu judecăţi formale, aceste genii până la urmă, au tendinţa de a avea căderi psihice. Cum e cazul matematicianului John Nash, premiat cu Nobel, care suferea de schizofrenie paranoidă… Dar John Nash nu e un caz de insucces, dimpotrivă. El a fost un copil cu dublă excepţionalitate – şi cu schizofrenie, şi cu inteligenţă înaltă. Multe cazuri de genul acesta au avut această istorie. Să-l luăm ca exemplu pe Einstein, despre care se spune că avea ADHD (n.r. – deficit de atenţie), sau pe Stephen Hawking, care a fost diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică. Dizabilitatea, dacă există, creează o abilitate complementară. Ei au sărit peste problema pe care au avut-o, şi-au depăşit slăbiciunile, dar nu şi-au abandonat abilităţile. Marile probleme sunt atunci când cei sănătoşi îşi îngroapă apitudinile pentru că aşa li se cere. Sunt pedepsiţi dacă sunt prea curioşi şi deranjează cu întrebări, dacă vin cu alte soluţii decât cele standard. Practic, se pierd pentru că, nefiind ajutaţi, nu-i mai pasionează nimic. Noi am deschis recent Academia Kogaion (n.r. – prima Academie de Cunoaştere şi Inteligenţă Integrată şi Complexă din România), unde vin copii cu abilităţi înalte. Nu e o şcoală, e un loc unde se face un program de enrichment. Ei vin şi pun întrebări, iar eu le răspund. Sunt multe alte activităţi interesante: cercuri de inventică, de arte, e un loc unde îşi dezvoltă şi personalitatea, şi abilităţile, ceea ce şcoala nu le oferă. Ca să participe la aceste cursuri, copiii trebuie să dea anumite teste? Practic, îi verificaţi dacă au abilităţi înalte? Nu. Eu n-am nevoie de teste. Îmi dau seama. Şi nu v-aţi înşelat niciodată în privinţa vreunui copil? Sincer, nu. O singură dată – era un fost elev de-al meu, olimpic, care avea o privire foarte ştearsă, nişte ochi de peşte fiert, dar care era extrem de inteligent. Pentru o clipă, n-am fost sigur de calităţile lui din cauza privirii sale tulburi, după care mi-a dovedit că era de fapt un băiat foarte inteligent şi introspectiv. Sunteţi credincios, domnule Colceag? Oh, aş putea spune mai mult de-atât: eu îl înţeleg pe Dumnezeu. La mine nu e o problemă de credinţă, eu înţeleg legile. Sunt convins că Dumnezeu există, cu toate argumentele ştiinţifice. http://adevarul.ro/educatie/scoala/ministerul-educatiei-cursuri-suspendate-luni-scolile-bucuresti-ilfov-ialomita-calarasi-1_569b69df37115986c695af8a/index.html Cursurile au fost suspendate luni în şcolile din Bucureşti şi în 15 judeţe afectate de codul galben de viscol Autorităţile locale au decis suspendarea orelor de curs de mâine în Capitală şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Vrancea şi Tulcea, din cauza codului galben de ninsoare şi viscol. În judeţele Vaslui, Alba, Argeş, Brăila, Galaţi, Dâmboviţa, Constanţa şi Olt cursurile se vor desfăşura parţial. În urma deciziilor luate de colegiile prefecturale judeţene, luni, cursurile vor fi suspendate în toate unităţile de învăţământ din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi Vrancea. Suspendarea parţială a cursurilor s-a impus în 7 judeţe, după cum urmează: - Vaslui (unităţile de învăţământ din mediul rural) - Brăila (şcolile din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei) - Galaţi (toate unităţile de învăţământ din mediul rural) - Constanţa (toate unităţile de învăţământ din judeţ, cu excepţia celor din municipiile Constanţa, Medgidia şi Mangalia) - Dâmboviţa (15 unităţi de învăţământ) - Olt (27 de unităţi de învăţământ) - Argeş (5 unităţi de învăţământ) - Alba (o unitate de învăţământ). Universităţile nu au suspendat cursurile În ceea ce priveşte cursurile universitare din zonele afectate de ninsori şi viscol, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au luat legătura cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior din oraşele aflate sub cod portocaliu. Rectorii au decis ca desfăşurarea cursurilor şi a examenelor să nu fie afectată. În situaţia în care studenţii nu vor reuşi să susţină evaluările din cadrul sesiunii curente, acestea vor putea fi reprogramate la nivelul fiecărei universităţi în parte.
Bucureştiul şi 11 judeţe din sud-estul ţării sunt, până duminică seară, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, iar alte 12 judeţe din sud, est şi centru au fost avertizate cu cod galben. În Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Buzău, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, avertizate cu cod portocaliu, vântul depăşeşte la rafală viteze de 70-80 de kilometri pe oră, zăpada este troienită şi vizibilitatea este redusă sub 50 de metri. Sub avertizare cod galben sunt judeţele Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Giurgiu şi Mehedinţi.
Elevii de clasa a VIII-a încep simulările la Evaluarea Naţională 2016 pe 22 februarie. Aceştia vor fi testaţi la Limba şi literatura română. Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, care a publicat vineri Calendarul simulării naţionale pentru elevii care termină gimnaziul. La fel ca în anii precedenţi, simularea va avea subiecte unice pe ţară şi va fi dată la nivel naţional.
22 februarie 2016 Simulare - Limba şi literatura română - proba scrisă 23 februarie 2016 Simulare - Matematică - proba scrisă 24 februarie 2016 Simulare - Limba şi literatura maternă - proba scrisa 4 martie 2016 - Afişarea rezultatelor
Elevii de clasele a XI-a şi a XII-a vor susţine simulările examenelor la Bacalaureat în luna martie, potrivit unui act normativ publicat vineri de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). Potrivit sursei citate, liceenii vor fi testaţi începând cu data de 7 martie, când va avea loc proba la Limba şi literatura română. Elevii vor susţine simulări până pe data de 10 martie, arată calendarul publicat de MEN. Calendarul Simulării la Bacalaureat 2016 7 martie 2016: Simulare - Limba şi literatura română - proba scrisă 8 martie 2016: Simulare - Limba şi literatura maternă - proba scrisă 9 martie 2016: Simulare - Proba obligatorie a profilului - proba scrisă 10 martie 2016: Simulare - Proba la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a) - proba scrisă 18 martie 2016 - afişarea rezultatelor Conform hotnews.ro, rezultatele sunt analizate la nivelul fiecărei şcoli, prin discuţii individuale cu elevii dar şi prin dezbateri la nivelul clasei şi cu şedinţe cu părinţii. Potrivit metodologiei, liceenii susţin simulări la nivel naţional, testările urmând să aibă loc la aceeaşi dată în toate liceele din ţară, în timp ce subiectele vor fi unice, concepute de o comisie din Ministerul Educaţiei. http://adevarul.ro/educatie/scoala/document-prioritatile-educatie-anul-2016-reabilitarea-caminelor-studentesti-schimbarea-legislatiei-1_5698fd0a37115986c685ce55/index.html DOCUMENT Priorităţile din Educaţie în anul 2016: reabilitarea căminelor studenţeşti şi schimbarea legislaţiei Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a publicat vineri priorităţile instituţiei pentru anul 2016, dar şi planul de bătaie pentru realizarea acestor obiective. Învăţământul profesional dual, reabilitarea căminelor studenţeşti, schimbarea legislaţiei şi o tranziţie mai bună de la liceu la facultate sunt doar câteva dintre priorităţile din acest an. Potrivit documentului care urmează să fie trimis în Parlament de premierul Dacian Cioloş, se doreşte integrarea Sistemului Informatic din Educaţie şi Cercetare, dezvoltarea capacităţii instituţionale a universităţilor, reabiltarea căminelor, arată Hotnews.ro. Printre altele, Ministerul Educaţiei vrea să asigure transparenţa în Educaţie şi Cercetare prin crearea unui mecanism integrat de asigurare a transparenţei care se va finaliza în octombrie 2016. Învăţământul dual, o prioritate în 2016 O altă prioritate a Ministerului Educaţiei este reglementarea la scară naţională a învăţământului profesional dual, urmând a fi definit contractul de formare profesională care va fi semnat de ministerul Educaţiei şi companiile care finanţează acest tip de şcoala profesională. Totodată, se va adapta planul cadru şi a curriculei, la nevoile pieţei forţei de muncă în colaborare cu mediul privat, accentul urmând a fi pus pe partea practică. În ceea ce priveşte tranziţia de la învăţământul liceal la cel superior, se doreşte creşterea gradului de absolvire a primului an de învăţământ superior printr-un parteneriat cu Banca Mondială, care să susţină financiar 300 de licee prin oferirea unor granturi. Liceele în care nu se ia Bac-ul, în vizorul Ministerului Educaţiei Apoi, tot la acest capitol, urmează să fie luate măsuri în liceele care au o rată scăzută de promovare a Bacalaureatului. Un alt punct cheie se referă la implementarea strategiei de cercetare-dezvoltare şi inovare pentru specializare inteligentă, care se va face prin stabilirea sistemului de monitorizare şi evaluare, precum şi prin dezvoltarea mecanismului de „descoperire antreprenorială” pentru operaţionalizarea strategiei. Măsuri vor fi luate şi pentru internaţionalizarea învăţământului superior. Mai exact, în luna septembrie ar putea fi aprobată o strategie în acest sens, în timp ce la mijlocul acestui an se doreşte o actualizare şi o simplificare a prevederilor privind recunoaşterea diplomelor. http://adevarul.ro/locale/vaslui/ultimatul-scoala-barladeana-muzica-institutia-risca-inchisa-finele-anului-scolar-1_569c8d5437115986c69ebda9/index.html Ultimatul pentru şcoala bârlădeană de muzică. Instituţia riscă să fie închisă până la finele anului şcolar Şcoala de muzică şi arte plastice "N. N. Tonitza" Bârlad este la un pas de desfiinţare şi a primit în acest sens un ultimatum de la ARACIP. Autorităţile locale nu au nicio reacţie Cei peste 200 de copii înscrişi la Şcoala de Muzică şi Arte Plastice "N. N. Tonitza'' Bârlad riscă să fie distribuiţi altor şcoli peste câteva luni. Cunoscută pentru rezultatele obţinute la concursuri naţionale, instituţia a intrat în vizorul ARACIP la finele anului trecut şi comisia de evaluare a înaintat un ultimatum. Condiţiile improprii din sălile de curs şi vechimea clădirii în care îşi desfăşoară activitatea au dus instituţia în dizgraţia forurilor superioare, fără a ţine cont de performaneţele înregistrate de elevi şi profesori. Se ştie că unitatea funcţiuonează într-o clădire aflată în patrimoniul naţional, motiv pentru care nu au putut fi efectuate lucrări de reconsolidare, costurile fiind uriaşe şi demersurile anevoioase. Culmea, şcoala de muzică are un sediu conform încă de acum doi ani dar nu s-a putut folosi de el nicio zi. Sediul fostei Şcoli nr. 4, după pierderea personalităţii juridice din lipsă de elevi, i-a revenit şcolii de muzică. Acest lucru s-a spurapus în începerea lucrărilor de modernizare şi reconsolidare şa Şcoala gimnazială nr. 1 "Iorgu Radu" iar orele de curs au fost mutate în sediul fostei Şcoli nr.4. În timp ce "chiriaşii" îşi desfăşoară orele în condiţii normale, elevii de la Şcoala de muzică se înghesuie în săli mici şi insalubre. Mariana Bogos, directoarea şcolii de muzică, a spus că ameninţarea cu închiderea este cât se poate de reală: "Singurele probleme ale şcolii noastre sunt cele de spaţiu. Nu avem bibliotecă, nici sală de sport, sălile de curs sunt foarte mici, iar sălile de instrument sunt cât de cât utilizabile. Am primit un ultimatum şi ar trebui să remediem problemele până la finele anului şcolar. Speram ca următorul control să-l avem la finele anului şcolar, dar ni s-a transmis că evaluatorii ARACIP intenţionează să vină într-un nou control în prima parte a anului". Lucrările la Şcoala nr. 1 au fost încheiate după cum au precizat edilii Bârladului într-o conferinţă de presă, dar nu a fost obţinut avizul ISU, motiv pentru care elevii nu au fost mutaţi în şcoala nouă. În timp ce autorităţile locale se împiedică în hăţişul legislativ, Şcoala de muzică îşi pierde şansele de a rămâne în funcţionare. Menţionăm că am solicitat un punct de vedere de al Primăria Bârlad dar nu am primit răspuns.
Cinci din cele opt unităţi de învăţământ care, din cauza condiţiilor meteo, au solicitat suspendarea cursurilor, pentru luni, 18 ianuarie, au primit acordul Instituţiei Prefectului Argeş pentru aplicarea acestei măsuri. Echipe mixte ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş au verificat motivele invocate de directorii de şcoli şi primari la solicitarea suspendării cursurilor - mai exact, lipsa de alimentare cu energie şi / sau drumuri comunale impracticabile - iar acolo unde situaţia a cerut-o, s-a dat avizul. În total, 737 de copii de la şcolile din Băbana, Ciomăgeşti, Moşoaia, Uda şi Ungheni nu vor merge mâine la cursuri. Copaci căzuţi şi avarii la reţelele CEZ Azi-noapte şi astăzi, ISU Argeş a intervenit pentru degajarea a 15 copaci căzuţi pe străzi şi pe autoturisme, dintre care 12 numai în Piteşti. În această dimineaţă, în 32 de localităţi erau avarii la reţelele de alimentare cu energie electrică, iar 17 echipe de la CEZ s-au aflat în teren pentru a încerca remedierea acestora. Tot din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe DN73, Piteşti-Brasov s-au impus restricţii de circulaţie pentru maşinile mai grele de 7,5 tone. http://adevarul.ro/educatie/scoala/titl-1_569b8d3437115986c696dbb5/index.html Nema educaţie, nema viitor Oful meu, proiectul meu pentru 2016, este educaţia. Împreună cu colegii mei din Coaliţia pentru Educaţie m-am uitat plină de speranţă la priorităţile strategice ale Ministerul Educaţiei publicate pe 15 ianuarie. Găsiţi aici harta strategiei asumate de Minister. Am trecut în vedere şi schemele celorlalte Ministere. Am găsit două menţiuni despre “oameni”: la Finanţe, una dintre priorităţi este “îmbunătăţirea interacţiunii cu contribuabilul” şi la Fonduri Europene: “sprijinirea Beneficiarilor (…)”. În cazul celor două ministere care au legătură cu dezvoltarea resurselor umane, a capitalului uman al României, respectiv la educaţie şi la muncă (de ce nu mă miră?) oamenii sunt absenţi din strategii şi preocupări, inclusiv cei de la catedră care nu sunt învăţători, educatori, profesori ci doar o preocupare de „management a carierei didactice”. Eu ştiu că aceste „scheme” vorbesc mai puţin despre miniştri şi viziunea lor şi mai degrabă despre instituţiile care le-au propus. Acest rezultat asumat la început de an este muncit în ministere de mai multe luni şi este parte dintr-un mecanism de guvernare care încearcă de câţiva ani, inclusiv ca urmare a solicitărilor Comisiei Europene, să se modernizeze. Dar „schema” există, a devenit publică şi mesajul este asumat de către Cabinetul Dacian Cioloş. Aşa că, pentru domeniul educaţiei am şi eu un mesaj şi nu îl formulez către ministrul Curaj sau secretarii de stat. Ci către linia de directori generali şi directori din ministere, o linie cu titulari care au, majoritatea, mulţi ani vechime, o linie care asigură managementul oricărei instituţii publice. Mesajul meu este pentru ei, precum şi pentru experţii care au lucrat la aceste documente. Celor mai în vârstă, plasaţi în poziţii de senioritate le transmit că îi înţeleg şi că generaţia mea, educată în mare parte înainte de 1989, destul de obedientă şi, mai ales rezilientă, îi va susţine la pensie. Sigur îi va ajuta şi faptul că fiii şi fiicele lor sunt cred destul de bine cu şcolile pe care le-au făcut, nu-i aşa? Celor mai tineri le transmit că nu îi (mai) înţeleg: ştiu că sunt ultimii veniţi în minister şi, la o restructurare, sunt primii propuşi pentru plecare, mai ştiu şi că au avut emoţii de Sărbători, pentru că se lucra o nouă organigramă. Ceea ce refuz să înţeleg şi să accept este: “Cum transmiteţi copiilor, cadrelor didactice, directorilor de şcoli curaj şi integritate pentru a spune lucrurilor pe nume, pentru a face lucruri bune, pentru a creşte şi a se dezvolta, dacă voi nu aveţi? Pare că nu (mai) aveţi curaj, provocări, curiozităţi, integritate, ori aceste comportamente sunt esenţiale în învăţare.” Unora dintre ei, indiferent de vechimea din sistem, pot chiar să le pun întrebarea: “Dacă neoficial recunoaşteţi că provocarea sistemului (pierderea de elevi, abandonul, calitatea slabă a cadrelor didactice, lipsa dublei specializări) este secundarul inferior, ce spune atunci despre voi, ca entitate supremă de reglementare, modul în care sunt proiectate priorităţile strategice ale ministerului? Eu văd că aveţi un focus pe primar: uşor de gestionat – îl descărcaţi ca presiune pe învăţătoare, mecanismele de la primar se pot regla între un cadru didactic bun, o şcoală medie, copiii şi părinţii care încă nu au temeri şi teme prea complicate. Mai văd că sunt mai multe teme dedicate învăţământului superior şi cercetării, tangenţa cu învăţământul secundar fiind un transfer mai bun între secundarul superior şi învăţământul terţiar (unde direcţia şi efortul vin din proiectul Băncii Mondiale). Şi cam atât despre învăţământul obligatoriu. La întrebarea pe care un comunicator din Minister ar putea să o aibă -“Şefu/şefa…, da’ cum spunem noi toate astea, să le-nţeleagă lumea?”- ghicim un răspuns posibil: “Dă-le aşa, cu schema şi tabelul, ca să înţeleagă fiecare ce vrea.” Şi aş adăuga: că dacă le explicăm mai clar au să înţeleagă şi ce nu este bine şi ce nu funcţionează. Ar vedea că lipsesc cuvinte că “oameni”, “preşcolari”, “elevi”, “profesori”, “incluziune”, “comunitate de învăţare”, “starea de bine”, “dezvoltare personală”, “competenţe pentru o viaţă împlinită”, “asigurarea respectării fiinţei umane şi a nevoilor sale esenţiale” şi, evident, lista ar putea continua. În concluzie, care este răspunsul ministerului de linie la ceea ce se întâmplă în sistemul pe care îl “gestionează şi reglementează”? Personal, mă uit ca la o oglindă la schema de priorităţi strategice ale Ministerului Educaţiei. Şi cred că imaginea propusă chiar spune “cât o sută de cuvinte”: este mare nevoie să fie înfiinţat un Minister al învăţământului obligatoriu, o Agenţie naţională a şcolilor sau ceva, orice, o instituţie care să se ocupe şi de preşcolari, elevi, învăţătoare, disciplină, obiectivitate, bucurie, autonomie în învăţare, procese centrate pe elev. Aş alege o clădire nouă, aş desena organigrama şi direcţiile necesare, ca răspuns la scopul şi obiectivele propuse, fără să implic oameni din sistemul actual, aş pune etichete de servicii şi direcţii pe uşi şi aş da concurs public, de-adevăratelea, pentru fiecare post din noua instituţie. Şi ce ar conta, în primul rând, ar fi cât de bine înţeleg candidaţii care este misiunea lor în postul pe care ar urma să-l ocupe si nu cât de bine ştiu Legea Educaţiei, articol cu articol. Am avut de-a lungul anilor profesori minunaţi, dintre cei mai buni şi am învăţat în şcoli pe care le respect şi care au avut asumat, dintotdeauna, un set de valori şi echipe bune de management. Unul dintre profesorii mei a scris: “Viitorul este tot mai mult o stare de construit. Credem că instituţiile publice suferă, din acest motiv, o restructurare profundă. Tradiţional ele se concentrau pe soluţionarea problemelor curente, aplicând legislaţia. […] În ultimul timp instituţiile publice se orientează spre schimbarea socială printr-un efort organizat, desfăşurat în timp. […] O nouă competenţă este necesară. Orientarea spre construirea viitorului constă în schimbarea profilului activităţii insituţiilor: din rezolvarea de probleme punctuale, în activităţi de dezvoltare proiectată şi planificată.”[1] Altfel spus, construirea viitorului micilor cetăţeni români pare să fie în responsabilitatea unor oameni decidenţi, executivi care preferă să rezolve probleme punctuale (cum ar fi autorizaţiile de funcţionare) mai degrabă decât să se restructureze profund şi să deseneze un viitor posibil. Ce s-ar întampla dacă am ridica nivelul întrebărilor, căutând dovezi de patriotism, responsabilitate, curaj, reprezentare a celor care nu vorbesc, integritate, includere şi incluziune, asigurarea de şanse egale prin măsuri diferenţiate? Dacă am cere exemple de comportamente dovedite în acest sens cred am avea confirmarea că educaţia din România nu este în acest moment nici condusă, nici asumată, nici participativă. Nu avem eroi, lideri, nebuni idealişti în sistem. Speranţa şi calitatea care este încă în sistem este asigurată de profesori şi directori de şcoli dedicaţi, de modele, însă impactul acestora este mic la nivel de politici publice naţionale. Cred că administraţia centrală este atât de centrată pe ea însăşi încât nu mai are contact cu scopul şi misiunea pentru care a fost înfiinţată, respectiv contactul dintre Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice este foarte departe de preşcolari, elevi, educatori, învăţători şi profesori. Pentru că da, “împăratul era gol”, dar ce haine frumoase credea că are! Coaliţia pentru Educaţie este o federaţie constituită în 2015, de mai multe ONG-uri din domeniu, care îşi propune să coaguleze energii şi resurse pentru a împlini o viziune curajoasă despre învăţare în România. Procesul de formare şi dezvoltare a Coaliţiei este un proiect finanţat prin granturile SEE 2009–2014, în cadrul Fondului ONG în România. Proiectul este susţinut de către Asociaţia C4C - Communication for Community, Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, si Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării în Educaţie. Mai multe informaţii puteţi găsi pe site-ul: www.coalitiaedu.ro. [1] Zamfir, Stoica, Stănculescu – Dezvoltarea socială. Capacitatea instituţiilor. Ghid de evaluare, 2007, pp 5-6;
Decizia a fost luată de conducerea Inspectoratului Şcolar Vrancea, după ce mai multe drumuri din judeţ sunt închise din cauza troienelor. După consultarea tuturor directorilor din judeţ, conducerea Inspectoratului Şcolar Vrancea a hotărât suspendarea cursurilor în unităţile de învăţământ din Vrancea pentru ziua de luni. Decizia vine ca urmare a faptului că viscolul a închis mai multe drumuri din judeţ şi care creează în continuare probleme autorităţilor. "Luni nu se învaţă în nicio şcoală iar elevii vor reveni la ore cel mai probabil marţi. Cursurile vor fi recuperate", ne-a spus Lidia Dumbravă, inspectorul şcolar general al ISJ Vrancea.
Vremea rea închide şi şcolile. Ministerul Educaţiei a anunţat, duminică, suspendarea cursurilor şi în judeţul Călăraşi, din cauza viscolului puternic. Cursurile în unităţile de învăţământ din Călăraşi vor fi suspendate luni, din cauza vremii. Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat că toate cursurile la învăţământul preuniversitar vor fi suspendate în Bucureşti, Ilfov şi Călăraşi. Cursurile vor fi recuperate la o dată ce va fi stabilită ulterior. Conform ministrului, decizia suspendării cursurilor pentru ziua de luni, 18 ianuarie, a fost luată ca urmare a ninsorilor şi viscolului, Călăraşiul fiind de sâmbătă seară sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol. În judeţul Călăraşi, aproximativ 48.000 de elevi şi preşcolari vor avea un weekend prelungit din cauza ninsorilor abundente. http://adevarul.ro/locale/vaslui/cum-reusit-cinci-elevi-barlad-demareze-proiect-copiii-parinti-plecati-munca-strainatate-micutii-mobilizat-comunitatea-1_5698a0d337115986c682fd17/index.html Cum au reuşit cinci elevi din Bârlad să demareze un proiect pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Micuţii au mobilizat toată comunitatea IDEE Cinci elevi de clasele a VII-a şi a VIII-a de la o şcoală gimnazială din Bârlad au iniţiat un proiect intitulat „Şcoala de weekend“, menit să-i sprijine pe copiii ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate. Câţiva actuali şi foşti elevi ai Şcolii gimnaziale „Manolache Costache Epureanu“ din Bârlad, în vârstă de 14 şi 15 ani, au dat startul unei acţiuni de voluntariat care s-a extins la nivelul întregii şcoli, au atras în proiectul lor alte trei instituţii de învăţământ şi au cooptat un număr semnificativ de elevi şi de profesori care să le urmeze exemplul. Elevii-voluntari Corina Comănescu, Radu Oasenegre, Cristian Ştefănescu, Paula Miron şi Bianca Costin au venit cu ideea de a înfiinţa „Şcoala de weekend“ la începutul anului şcolar 2015-2016, un proiect de voluntariat menit să vină în ajutorul colegilor care întâmpină dificultăţi. Concret, s-au oferit ca, în fiecare sâmbătă, timp de două-trei ore, să stea la dipoziţia colegilor mai mici care au nevoie de ajutor pentru a-şi face temele ori pur şi simplu pentru a petrece timpul împreună într-un mod plăcut. În câteva luni luni, interval în care s-au perindat prin şcoală zeci de voluntari, au rămas activi în proiect 25 de elevi de liceu şi de gimnaziu, dar şi 12 profesori. 40 de copii de la două şcoli, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, beneficiază de ajutorul lor pentru a-şi face temele, dar fac şi activităţi recreative şi de dezvoltare personală. O parte dintre copiii meditaţi provin de la Şcoala gimnazială „Iorgu Radu“, instituţie atrasă în proiect tot de elevii voluntari. Totul a plecat de la conştientizarea faptului că foarte mulţi colegi de-ai lor au părinţi plecaţi în străinătate sau provin din familii cu dificultăţi financiare majore, lucruri care au dus la scăderea rezultatelor şcolare şi la marginalizarea lor. La Şcoala Gimnazială „M. C. Epureanu“ învaţă 650 de elevi, dintre care 150 au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Alte zeci de copii provin din familii monoparentale, părinţii fiind divorţaţi. Sunt şi cazuri de elevi ai căror părinţi muncesc de dimineaţa până noaptea pentru a-şi câştiga pâinea şi nu mai au timp să-şi ajute odraslele la teme sau pur şi simplu nu ştiu cum să o facă. „Interesant e că elevii insistă să vină la «Şcoala de wee-kend», nu-i forţează nimeni. Ei au venit cu ideile, ei se ocupă ca proiectul să se dezvolte, noi doar îi coordonăm şi îi sprijinim. Am organizat două workshop-uri pentru a-i învăţa cum să facă meditaţii cu cei mici. Totul funcţionează pe ideea ca fiecare voluntar care intră în proiect să atragă voluntari noi, iar beneficiarii să devină la rândul lor voluntari. Scopul e de a-i ajuta pe copiii cu dificultăţi la învăţătură să evolueze şi să nu se considere marginalizaţi. Se simt îmbunătăţiri în special în comportament“, a explicat psihologul Irina Dinovici, unul dintre cei doi profesori coordonatori ai „Şcolii de weekend“.
Implicarea elevilor în voluntariat nu a venit de la sine, ci a fost rodul unor activităţi desfăşurate în anii anteriori. Cei cinci elevi s-au remarcat în rândul colegilor prin implicarea în proiectele derulate în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară (SNAC), proiecte coordonate de profesoara Oana Perju, care a activat până la finele anului şcolar trecut la Şcoala gimnazială „M. C. Epureanu“ ca psiholog. Aceasta i-a desemnat pe cei cinci voluntari să participe în prima săptămână a lunii septembrie 2015 la o tabără de formare a voluntarilor în cadrul proiectului SNAC „Fii voluntar în comunitatea ta“, care s-a desfăşurat la Cozia. Elevii au învăţat să conceapă, să scrie şi să pună în aplicare proiecte de voluntariat. Ideile de proiect au aparţinut exclusiv elevilor, obligaţia lor fiind aceea ca, odată întorşi la şcoală, să le pună în aplicare. Unele echipe au învăţat să comunice cu persoanele nevăzătoare ori cu alte dizabilităţi. Cei de la Bârlad au venit cu ideea de a-şi ajuta colegii. „AU REZULTATE MAI BUNE LA ÎNVĂŢĂTURĂ“ Aşa cum au învăţat în tabăra de voluntariat, imediat ce a început anul şcolar au cerut sprijinul colegilor şi profesorilor pentru a creşte rezultatele şcolare ale elevilor slabi la învăţătură. Au trimis invitaţii tuturor instituţiilor de învăţământ şi au încercat să atragă cât mai mulţi voluntari. La trei luni după demararea proiectului, timp în care au venit elevi curioşi de la alte şcoli, au rămas doar cei interesaţi să se implice. „Am învăţat cum să abordăm copiii cu dizabilităţi, cum să comunicăm mai bine între noi. Pe colegii mai mici ca vârstă îi medităm, îi ajutăm să-şi facă temele la română, matematică sau alte materii unde întâmpină probleme. Voluntariatul ne ajută şi pe noi să învăţăm lucruri noi, să ne descoperim noi abilităţi“, a explicat Paula Miron, elevă în clasa a VIII-a, unul dintre voluntari. Cristina Ştefănescu, din clasa a VIII-a, alt elev-voluntar, a observat că beneficiarii au devenit mai încrezători: „Chiar se văd diferenţele după weekendurile petrecute împreună. Colegii pe care i-am meditat au rezultate mai bune la învăţătură, au mai multă încredere în puterea lor. Noi îi ajutăm pe fiecare în parte la materiile unde întâmpină probleme. Alături de ei am participat şi la ore de dezvoltare personală şi de socializare. Pe ei îi ajutăm, dar învăţăm şi noi“.
Cei cinci elevi de gimnaziu nu s-au limitat să găsească noi voluntari în şcoala lor, ci au apelat şi la alte unităţi de învăţământ. Iniţial au fost interesaţi să li se alăture colegi de la mai multe şcoli şi licee. După o sâmbătă petrecută la şcoală, cei mai mulţi au renunţat. Au rămas activi ca voluntari doar elevi şi profesori de la Colegiul Naţional „Gh. Roşca Codreanu“ şi Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza“. În decembrie, pe lângă meditaţii, voluntarii şi beneficiarii au avut activităţi practice: au confecţionat împreună felicitări şi ornamente de Crăciun care au fost expuse pe holul şcolii. Acestea au fost oferite sponsorilor, care au fost invitaţi să facă mici cadouri copiilor beneficiari din cadrul proiectului, aşa încât fiecare dintre cei 40 de elevi să aibă parte de o surpriză în preajma sărbătorilor de iarnă. http://adevarul.ro/locale/buzau/Invatatoarea-permis-spectacolul-magie-horror-buzau-fost-sanctionata-publicat-inregistrarea-facebook-1_5698c15c37115986c683f3ea/index.html Învăţătoarea care a permis spectacolul de magie horror, din Buzău, a fost sancţionată pentru că a publicat înregistrarea pe Facebook Final de anchetă, în cazul serbării horror de la Şcoala numărul 6. Comisia care a analizat imaginile şi a vorbit cu părinţii, profesorii şi copiii, a stabilit că vinovată se face doar învăţătoarea. Inspectoratul Şcolar Buzău i-a dat cadrului didactic un avertisment, dar nu pentru impactul emoţional pe care serbarea l-a avut asupra elevilor săi, ci pentru că învăţătoarea a postat imaginile pe Facebook. Măsurile în acest caz s-au limitat la aplicarea unui avertisment pentru învăţătoarea care a postat înregistrarea pe internet. Cadrul didactic nu a publicat întreg materialul, numerele prezentate copiilor fiind mai multe, unele chiar cu caracter educativ. ”Cadrul didactic nici nu a realizat că ar putea fi un număr care ar fi putut afecta emoţional copiii, mai ales că elevii au fost instruiţi înainte de serbare şi li s-a comunicat ce urmează să se întâmple. Dar din discuţii şi din analiza pe care a realizat-o Inspectoratul Şcolar, împreună cu cadrele didactice faţă de elevi şi părinţi a reieşit că aceştia nu s-au confruntat cu niciun fel de problemă. Din contră, copiii ţipau de bucurie în acea înregistrare şi nicidecum de spaimă”, a declarat Daniela Palcău, inspector şcolar adjunct. În preajma sărbătorilor de iarnă, copiii unei clase de la Şcoala numărul 6 Buzău au avut parte de un spectacol horror. Atunci, un iluzionist le-a pregătit câteva numere de magie elevilor, folosind în recuzita sa o sabie cu care spunea că va tăia mâna unui copil sau şerpi pe care îi plimba prin faţa copiilor. După ce filmarea a fost postată pe Facebook şi mai mulţi părinţi s-au plâns de scenele vizionate de copiii lor, Inspectoratul Şcolar a demarat o anchetă.
Clădirea în care acum funcţionează un renumit liceu din Arad ("Moise Nicoară") a fost construită după planul arhitectului Jozsef Diescher din Pesta între 1869-1873 parţial din fondurile fundaţiei „Bibici”. Văduva magnatului Iacob Bibici a donat întreaga sa avere pentru sprijinirea învăţământului arădean, în urmă cu aproximativ 150 de ani. Încă de la începuturi, şcoala avea să fie una renumită, lucru valabil şi de-a lungul istoriei indifferent de numele primit de unitatea şcolară. Clădirea cu un etaj de stil eclectic are o faţadă principală purtând elementele stulului neoclasic, un hol impozant cu trepte din marmură şi o sală festivă cu o bogată ornamentaţie. Gimnaziul regal superior şi-a deschis porţile în 1873, adunând intelectualii de seamă din oraş şi judeţ. Printre profesorii de seamă ai şcolii se numărau istoricul academician Sándor Márki, lingvistul academician Ioan Goldiş, autorul unui vocabular latin-maghiar, János Burián, istoricul literar D. Panaitescu-Perpessicius, poetul-redactor Al. T. Stamatiad, Ascaniu Crişan, Iulian Toader. Liceul a avut o valoroasă bibliotecă cu cărţi franceze din sec. XVIII. şi o colecţie arheologica, donate bibliotecii şi muzeului. În parcul din faţa şcolii au fost dezvelite busturile eminentului pedagog Moise Nicoară (1785-1862) şi prozatorului român Ioan Slavici (1848-1925), fost elev al şcolii. Începuturile liceului „Moise Nicoară” coincid cu cele ale primei şcoli elementare din Arad, înfiinţată în 1707 de călugărul de origine bavareză Camil Nöffrich. Şcoala s-a dezvoltat an de an, în 1762 devenind gimnaziu, iar 15 ani mai târziu, în 1777, Gimnaziu regal. Şcoala funcţiona în încăperile modeste ale unei improvizate şcoli primare. În condiţiile în care populaţia şcolară creştea, se impunea construirea unui nou local. Folosind pentru început o parte din fondurile Fundaţiei Margareta Bibits, la care s-a adăugat apoi o contribuţie substanţială a statului, s-a construit între anii 1869 – 1873 actualul edificiu şcolar. Operă a arhitectului Jozef Diecher din Budapesta, clădirea este zidită în stil renaissance şi se compune din două părti: clădirea principală cu etaj şi corpul scund, în partea de apus, unde se află şi sala de sport. Sunt impresionante intrarea principală, scările principale şi sala festivă, în care predomină elementele în stil baroc. Clădirea a intrat în proprietatea statului în 1895, iar din 1934 a fost preluată de statul român. În toamna anului 1919 instituţia şcolară găzduită de actuala clădire devine Liceul „Moise Nicoară”, primul liceu de băieţi din Arad, liceu românesc, care şi-a propus să formeze oameni de înaltă ţinută morală şi profesională. Reforma învăţământului din 1948 a marcat începutul generalizării învăţământului. Fostul liceu „Moise Nicoară” este denumit Şcoala Medie nr. 1 din Arad, iar în 1957 primeşte numele de „Ioan Slavici”, iar în anul 1965 i se acordă titulatura de liceu. Se revine la vechiul nume „Moise Nicoară” în 1991, iar, începând cu anul şcolar 2000 – 2001, se va numi Colegiul Naţional „Moise Nicoară”, continuând prin rezultatele deosebite obţinute de elevii săi aceeaşi tradiţie de şcoală de elită, punct de referinţă în învăţământul preuniversitar, recunoscut atât în plan local, naţional cât şi internaţional. Cine este Moise Nicoară? Moise Nicoară a fost un iluminist reprezentant al Şcolii Ardelene şi a mişcării culturale româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Împreună cu Dimitrie Ţichindeal şi Samuil Vulcan, Moise Nicoară a fost fondatorul Preparandiei româneşti din Arad (1812), prima şcoală pregătitoare de învăţători pentru şcolile româneşti din Banat şi Crişana. S-a remarcat şi ca om de înaltă cultură, elaborând scrieri istorice, filologice, geografice, medicale, agronomice, matematice, traduceri din autori clasici. Ca poet, a fost autor al celor dintâi fabule din literatura română.
Violenţa în educaţia copilului. Subiectul acesta dureros a revenit în actualitate după mediatizarea cazului familei Bodnariu, care trăieşte în Norvegia: autorităţile au decis luarea în plasament a copiilor, pe motiv că acasă părinţii îi băteau. Din păcate, în România educarea prin pedepse corporale nu este chiar o excepţie, datele adunate de organizaţia Salvaţi Copiii în anul 2013 arată că 38% din părinţi recunosc că îşi agresează fizic copiii, iar 63% din copii susţin că uneori sunt bătuţi acasă. Violenţa în educaţia copilului. Un copil bătut va deveni violent Copilăria este perioada cea mai complexă şi cea mai importantă din viaţa unui om. Atunci se formează de fapt viitorul adult şi pentru un copil nu există nimic mai important ca relaţia cu părinţii. Protecţia pe care o asigură un părinte îl ajută pe copil să-şi dezvolte gândirea, conduita, să-şi gestioneze sentimentele. Practic, prin relaţia cu părinţii, copilul învaţă cum să facă faţă vieţii, cum să se adapteze la lumea din jur, a declarat pentru „Adevărul” psihologul psihoterapeut Keren Rosner. Copilul aşteaptă de la părinţi iubire, înţelegere şi protecţie, iar dacă aceştia îl umilesc, îl pedepsesc sau îl rănesc, el va învăţa că oamenii sunt răi, că nu poate avea încredere în nimeni şi că lumea din jur este nesigură, iar urmările negative pe care bătaia le are asupra viitorului adult sunt deosebit de complexe, adaugă Keren Rosner: „Anxietatea, ruşinea, furia pot să acţioneze la nivel profund şi să aibă consecinţe nedorite. Pot să apară gânduri legate de agresiune, care să-i perturbe atenţia, sau tristeţe şi retragere, ce pot să aibă ca rezultat scăderea implicării şi comunicării, încredere în sine scăzută, se sperie foarte uşor, este irascibil sau agitat. Nu poate face faţă unor situaţii aparent facile. Devine fie submisiv, fie la rândul lui iritabil, agresiv şi violent. Convingerile pe care el le extrage din violenţă: că nu este bun , că nu este iubit - se pot instala atât de profund încât rămân pastrate toată viaţa şi pot influenţa stima de sine să scadă accentuat. Supus frecvent stării de alertă şi frică, un copil îşi redirectionează resursele cognitive pentru a-si asigura un minim de management emoţional, scăzându-ă chiar inteligenţa”, a explicat psihologul Keren Rosner. Pe lângă aceste efecte dramatice pe care abuzul fizic le are asupra copilui pe termen lung, nici pe termen scurt bătaia nu este o soluţie: nu-şi va atinge scopul de corecţie, de îndreptare a unui copil obraznic, dimpotrivă. Reacţia unui copil bătut sau pedepsit dur prin alte metode va fi una de aversiune şi va apărea imediat tentaţia de a răspunde la rândul lui prin violenţă sau printr-o atitudine pasiv-agresivă.
Un copil speriat şi umilit ajunge să mintă Umilirea copilului, ţipetele sau vorbele dure ale părinţilor pot avea un efect la fel de negativ ca bătaia asupra celui mic, avertizează Keren Rosner: „Se întâmplă destul de frecvent să trecem lângă mame care îi fac educaţie copilului pe stradă: ele ţipă, vorbesc urât cu copilul, îl agresează (chiar dacă „uşor”), îl umilesc, iar noi privim acel copil cu compasiune şi observăm că el rămâne împietrit sau plânge, lipsit de puterea de a se apăra, nu de lovituri ci de a-şi apăra demnitatea, fie încearcă să răspundă cu violenţă. Copleşiţi de furie, părinţii uită rolul lor şi lasă ca această tensiune să se descarce haotic. Este de fapt doar o demonstraţie de putere, bazată pe durere psihică şi/sau fizică şi fără consistenţă educaţională.” În timp, relaţiile care implică frică şi pedeapsă vor duce la destrămarea legăturii puternice dintre părinţi şi copil, iar această legătură nu se va mai putea reface niciodată. Un copil bătut nu va fi niciodată optimist şi nu va putea avea relaţii bune, normale, cu semenii. De aceea, copilul trebuie disciplinat prin negocieri blânde, prin reguli ferme şi recompense, prin mesaje clare şi constante. Este esenţial ca părintele să fie sincer, onest şi consecvent cu copilul, să asigure o relaţie statornică. Un alt efect nedorit pe care îl are agresarea unui copil este duplicitatea lui. Pedepsit dur, prin bătaie sau alte metode considerate „mai blânde”, copilul nu va înţelege cu ce a greşit, dar va învăţa să-i fie frică. Astfel, el va începe să mintă, să caute soluţii pentru a scăpa de abuz, de pedeapsă. În schimb, un copil care este crescut cu răbdare şi înţelegere va fi sincer, deschis cu părinţii, nu se va ascunde şi va fi foarte cooperant la rândul său.
Din păcate, de cele mai multe ori părinţii care recurg la aceste metode de pedepsire a copilului au fost la rândul lor copii bătuţi, abuzaţi. Ei aşa au crescut şi acum aplică metodele pe care le-au învăţat, formând astfel un cerc vicios care cu greu poate fi rupt, spune Keren Rosner. Singura soluţie este ca părinţii care consideră că au probleme cu copiii, care nu ştiu cum să se descurce cu ei, să apeleze la ajutorul specialiştilor. Astfel, ei vor învăţa cum trebuie să comunice cu un copil mai dificil, cum îl pot educa prin metode corecte şi eficiente. Şi în primul rând, vor învăţa să se înţeleagă pe ei, să-şi asume traumele din trecut şi să conştientizeze că violenţa nu este o soluţie. Cu calm şi cu multă atenţie, părinţii pot observa ce anume din relaţiile de familie a dus la un comportament greşit al copilului şi astfel vor înţelege ce trebuie să facă pentru a-l îndrepta, adaugă psihologul Keren Rosner. http://adevarul.ro/news/societate/educatia-secolul-incertitudinii-1_5698aea737115986c6836441/index.html Educaţia în secolul incertitudinii Atunci când te angajezi într-o discuţie despre sistemul educaţional din România nu ştii dacă 24 de ore sunt suficiente pentru a sublinia toate problemele cu care se confruntă. Educaţia în România a trecut prin multiple schimbări. Însă nu de schimbări şi de "reformită" avem nevoie, ci de transformare. O nouă paradigmă în educaţie. Cum putem construi un astfel de proiect într-o lume în care patronează incertitudinea? Pentru a transforma întreg sistemul educaţional şi a-l conecta la realităţile secolului XXI este nevoie de minim 25-30 de ani cu scopul de a realiza o analiză riguroasă a efectelor în societate. Ameninţările asimetrice, dinamica alertă a dezvoltării tehnologiei, tensiunile între marile puteri, crizele economice, fluxul de imigranţi sunt provocări de care ar trebui să ţinem cont atunci când vorbim despre configurarea unui proiect educaţional. Se vorbeşte despre răsturnarea priorităţilor în aceste vremuri incerte: focus mai mare pe componenta defensivă, pe securitate şi mai puţin pe elemente soft cum ar fi educaţia, cultura. Cine mai are disponibilitate să se gândească la schimbarea arhitecturii curiculare în condiţiile în care Rusia devine din ce în ce mai prezentă în zonă? Cine mai vorbeşte despre o strategie naţională de pregătire a cadrelor didactice în momentul în care fenomenul terorist capătă amploare? Este foarte greu să defineşti realităţile secolului XXI. Şi apoi să identifici un proiect educaţional cu menirea de a construi cetăţeni pregătiţi pentru viitor. De a le insufla copiilor, de la o vârstă fragedă, un set de valori esenţial pentru a face performanţă în societatea secolului XXI şi apoi de a genera o arhitectură curiculară în jurul acestor valori. Marian Staş, expert în domeniul educaţiei, vorbeşte despre trei valori esenţiale: curaj, integritate şi patriotism. Însă pentru a opera cu astfel de valori şi a le aşeza la baza unui viitor proiect de transformare a sistemului educaţional este nevoie de oameni politici care deja să le fi înrădăcinat în propriul sistem comportamental. 2016 este un an crucial pentru viitorul educaţiei în România. Fără o clasă politică responsabilă, care să privească the big picture şi să îşi asume transformarea sistemului educaţional, chiar într-un context societal impredictibil, dificil, tind să cred că viitorul nu va suna atât de bine. Iar dacă introducem în această ecuaţie şi scăderea demografică, fenomenul de brain drain, situaţia devine şi mai alarmantă. Partidele politice şi societatea civilă au responsabilitatea de a redacta, fără întârziere, Strategia Naţională în domeniul Educaţiei. Un document care să stea la baza transformării sistemului educaţional ţinând cont de contextul geopolitc, de realităţile secolului XXI. Consensul clasei politice pe un asemenea document va trebui să iasă din "logica" simulacrului numit Pactul Naţional pe Educaţie. Sunt sigur că societatea civilă va juca un rol extrem de important în a monitoriza şi sancţiona dur orice abatere de la document. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20729586-curriculumul-pentru-gimnaziu-fundatia-pentru-societate-deschisa-critica-ministerul-educatiei-pentru-stabileste-intai-cate-ore-fac-elevii-nu-competente-trebui-aiba.htm Yüklə 326,4 Kb. Dostları ilə paylaş:
|