Federatia sindicatelor libere din îNVĂŢĂMÂnt revista presei



Yüklə 208,9 Kb.
səhifə3/7
tarix28.07.2018
ölçüsü208,9 Kb.
#60747
1   2   3   4   5   6   7

Doi absolvenţi de gimnaziu au dat astăzi prima probă a Evaluării Naţionale în spital sau acasă, după ce s-au îmbolnăvit ieri de varicelă. Oficialii Inspectoratului Şcolar se tem, acum, că vor apărea şi alte cazuri, întrucât în perioada de incubaţie a bolii contagioase cei doi copii au fost la şcoală şi au intrat, astfel, în contact cu colegii lor.


Potrivit informaţiilor primite de la inspectorul şcolar general adjunct Maria Pop, care este şi preşedintele comisiei judeţene de examen, cele două cazuri de varicelă au fost anunţate în cursul zilei de luni, 24 iunie. În primul este vorba despre o absolventă a Şcolii Panic, care a fost internată aseară în Secţia de Contagioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cu febră foarte mare. Astăzi, ea a dat examenul la Limba şi literatura română pe patul de spital, fiind supravegheată de doi asistenţi medicali imuni la această boală extrem de contagioasă. Cel de-al doilea caz de varicelă în rândul candidaţilor de la Evaluarea Naţională este cel al unei absolvente de gimnaziu de la Liceul Sportiv "Avram Iancu". Ea a susţinut proba de astăzi acasă, sub supravegherea membrilor comisiei din centrul de examen.

Tot ieri a apărut şi o altă situaţie specială, în care se află, de această dată, un băiat din Plopiş, care s-a accidentat în weekend şi a reuşit să îşi fisureze astfel coloana vertebrală. El se află internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, unde şi-a dat astăzi examenul la Limba şi literatura română.

Alte cinci situaţii speciale au fost anunţate din timp. Este vorba despre doi copii din Jibou, cu grave probleme de sănătate, care au învăţat la domiciliu şi până acum şi care au dat şi examenul acasă. La aceştia se adaugă un absolvent al Şcolii "Mihai Eminescu", care, din cauza unei probleme de sănătate, îşi dă examenele dictând unui cadru didactic, şi doi absolvenţi ai Şcolii Panic, care, tot din cauza problemelor de sănătate pe care le au, primesc o jumătate de oră în plus pentru rezolvarea subiectelor.

http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/emotii-limba-romana-elevi-1_51c9502fc7b855ff56c44de2/index.html

FOTO Emoţiile primul examen. Elevii clujeni au susţinut proba la Română a Evaluării Naţionale. Spun că simulările i-au ajutat să-şi gestioneze emoţiile

Aproximativ 90 de elevi de clasa a VIII-a de la Şcoala „Ion Creangă“ din Cluj-Napoca au susţinut azi, 25 iunie, primul lor examen. Emoţiile au fost fireşti, mai emoţionaţi însă au fost părinţii lor. Unii elevi au spus că s-au pregătit şi că simulările din timpul anului şcolar i-a ajutat să se acomodeze cu atmosfera de concurs şi să îşi gestioneze emoţiile.


8 şi 10 minute. Mai mulţi elevi şi doi-trei părinţi în curtea Şcolii „Ion Creangă“ din Cluj-Napoca. E prima zi a Evaluării Naţionale, fostul examen de capacitate şi fostele teste naţionale. Proba la limba şi literatura română.

„Au fost mai multe simulări. Nu am emoţii. O să fie uşor“, spune Daniel Gligor din a VIII-a C. Şi colegul lui, Alex Mureşan, zice că la cât a învăţat de mult nu are emoţii şi că „exerciţiul“ simulărilor le-a prins bine pentru că i-a scăpat de emoţii.

Dirigintele clasei a VIII-a B, Barbu Trufin, profesor de istorie, a venit în această dimineaţă să îşi susţină elevii. Ştie că e primul lor examen important din viaţă şi vroia să se asigure că fiecare ştie în ce sală să meargă ca să îşi susţină examenul. Sunt câteva săli unde se ţine testarea, aceleaşi ca şi la simulări.

„S-au făcut multe consultaţii gratuite cu elevii, la română şi matematică, pe parcursul anului şcolar, iar în ultima săptămână au lucrat mai intens“, spune dirigintele clasei a VIII-a B.

Avea în mână o listă cu numele tuturor elevilor din clasă şi un pix.

Unii dintre elevii săi au repetat mai mult fabula şi nuvela. „Copiilor nu le plac fabulele, alegoriile“, spune mama Andradei Petran.Alţii s-au concentrat pe nuvelă şi pastel. „Am văzut că repetă mai mult fabula, genul liric şi pastel. Ştim că pastelul îi place mai mult“, zic Ramona şi Marius Muntean care au venit să-şi încurajeze copilul.

Părinţii au fost mai emoţionaţi decât ei. „Aveam emoţii, dar am încercat să nu mă arăt. Aseară, Vlad mi-a zis să nu-mi fac griji. Mi-a zis: las ca iau eu 8-9!“, a afirmat o mamă, Cosmina Mureşan.

Îngrijorată era şi Carmen Turcu, mama Paulei Zaia Turcu, şi îl întreba pe dirigintele Barbu Trufin cum se va proceda după acest examen, cu completarea fişelor de admitere şi când se va face aceasta.

„Deşi patru ani tot mergem pe la concursuri, Paula avea emoţii dimineaţa asta. E primul ei examen serios. Aseară s-a uitat peste materie şi a zis că dacă le mai citeşte o dată le învaţă pe de rost“, zice Carmen Turcu.

8 şi 23 de minute. Până la 8.30 se intră în sălile de examen. Dirigintele se uită la oră şi nu ştie unde e un elev. Îi pune pe doi băieţi să vadă dacă nu a intrat în sală. Între timp, elevul apare somnoros pe poarta şcolii. „Te-ai trezit? Cum te simţi? Hai să vedem în ce sală trebuie să mergi“, i-a spus dirigintele.


În judeţul Cluj susţin Evaluarea Naţională 4.398 de elevi în 826 de centre de xamen. Inspectorul şcolar general al judeţului Cluj, profesorul Valentin Cuibus spune că lcurările elevilor se vor corecta la şase centre de evaluare.

Astăzi, 25 iunie, a fost programată prima probă la Evaluarea Naţională, la limba română. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine mâine, 26 iunie, evaluarea la limba maternă. Iar ultima probă, cea la matematică, va avea loc joi, 27 iunie.

Rezultatele vor fi afişate pe 29 iunie şi tot în aceeaşi zi vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 16.00 – 20.00. Rezolvarea contestaţiilor se va face între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale după soluţionarea contestaţiilor vor fi făcute publice pe 3 iulie.

Notele obţinute la evaluarea naţională vor conta la admiterea în liceu.

Pe 16 iulie va avea loc prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor, iar afişarea rezultatelor va fi făcută pe 17 iulie. Între 17 şi 26 iulie se vor depune dosarele de înscriere la liceele unde elevii au fost repartizaţi.

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc în 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi în această etapă vor putea depune dosarele de înscriere la licee în zilele de 25 şi 26 iulie.

http://adevarul.ro/educatie/scoala/bacalaureat-2013-adevarulro-publica-miercuri-lectiile-video-proba-obligatorie-bac-1_51c9df7dc7b855ff56c74106/index.html

BACALAUREAT 2013 adevarul.ro publică miercuri lecţiile VIDEO pentru proba obligatorie de la Bac


Yüklə 208,9 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin