Cifra de şcolarizare a universităţilor pentru anul viitor, 2013-2014, va fi alocată,pentru prima dată, în funcţie de numărul studenţilor înamtriculaţi în anul academic în curs, a anunţat vineri, la Congresul Educaţiei, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu. Rectorii susţin măsura, mizând pe ideea de a finanţa specializări cerute pe piaţa muncii.
În acest an, pentru prima dată, cifra de şcolarizare va fi alocată în funcţie de numărul studenţilor care au fost înmatriculaţi în anul academic trecut. Trebuie să adaptăm oferta forţei de muncă la universităţi", a spus Costoiu vineri, la Congresul Educaţiei.
Rectorul Academiei de Ştiinţe Politice din Bucureşti (ASE), prof. univ. Pavel Năstase, a explicat pentru adevarul.ro că „ideea este să nu mai şcolim pe bandă rulantă, ci în funcţie de cerinţele pieţei ca să fie cât mai mulţi oameni calificaţi care să intre în câmpul muncii“.
Rectorul ASE a spus că finanţarea în funcţie de performanţă s-a făcut şi până acum, în funcţie de criteriile după care sunt clasificate universităţile, însă aici este vorba de locurile finanţate de la buget, ori în afară de acestea, există şi locurile cu taxă care completează capacitatea de şcolarizare a fiecărei universităţi.
Şi rectorul Universităţii ”Al. I. Cuza”, Vasile Işan, este de părere că, în lipsa unui set de criterii obiective de clasificare a universităţilor, finanţarea ca şi până acum, pe baza cifrei anterioare de şcolarizare, rămâne deocamdată singura soluţie viabilă.
”Este decizia ministerului, ca finanţator, să stabilească criteriile de alocare a resurselor. Noi oricum de 14 ani mergem cam pe acelaşi număr de locuri bugetate, cel puţin la licenţă. Schimbări au apărut la nivelul de studii de master şi doctorat, unde a crescut numărul de locuri, mai ales după clasificarea din 2011. Atunci universităţile de categorie A (de cercetare avansată şi educaţie) au primit mult mai multe granturi pentru master şi doctorat, însă cifrele de la licenţă au rămas aproximativ aceleaşi în ultimii ani”, a explicat Işan pentru adevarul.ro.
Ministrul Costoiu a precizat că, în comparaţie cu anul trecut, cifra de şcolarizare pentru 2013-2014 va fi aproximativ aceeaşi, doar că va fi redistribuită între universităţi în funcţie de numărul de studenţi înmatriculaţi anul trecut.
"Vom finanţa prioritar acele universităţi care aduc performanţă, realocarea locurilor fiind făcută astfel încât să nu mai existe o rată a părăsirii învăţământului", a explicat Costoiu.
Guvernul a aprobat, la jumătatea lunii mai, cifrele de şcolarizare pentru anul viitor, 2013-2014.
Astfel, granturile de studii pentru învăţământul superior sunt de 62.400 pentru ciclul universitar de licenţă anul I, 35.600 pentru ciclul universitar de masterat, 4.000 pentru ciclurile universitare de rezidenţiat şi 3.000 pentru ciclul universitar de doctorat, a precizat purtătorul de cuvânt al Executivului, Andrei Zaharescu.
Pentru cetăţenii străini, au fost alocate, cu finanţare totală sau parţială din bugetul Ministerului Educaţiei, 4.550 de locuri în învăţământul superior.
http://adevarul.ro/educatie/scoala/remus-pricopie-100000-copii-varste-6-16-ani-nu-merg-scoala-1_51bafe48c7b855ff568efe8e/index.html
Remus Pricopie: 100.000 de copii cu vârste între 6-16 ani nu merg la şcoală
100.000 de copii cu vârste cuprinse între 6-16 ani nu sunt cuprinşi în sistemul de Educaţie, iar bugetul acordat sistemului de învăţământ românesc din produsul intern brut (PIB) este mult prea mic, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, vineri, la Congresul Educaţiei de la Bucureşti.
Avem probleme legate de asigurarea egalităţii de şanse. Sunt 100.000 de copii cu vârsta între 6 şi 16 ani în România care nu se află în şcoală. Sigur că atenţia, energia noastră se îndreaptă în primul şi în primul rând către învăţământul obligatoriu, dar nu trebuie să picăm în cursa să considerăm că misiunea noastră e doar în clasă“, a spus Remus Pricopie, vineri, la Congresul Educaţiei.
Acesta a adăugat că sistemul de învăţământ din România are un buget prea mic şi mai are încă de recuperat în ceea ce priveşte relaţia cu mediul social şi economic.
Rezultate slabe la Capacitate
Ministrul a mai vorbit şi pe seama rezultatelor slabe de la Evaluarea Naţională spunând că atâta timp cât un procent semnificativ de elevi intră la liceu cu note de 2 şi 3 la Capacitate, atunci înseamnă că reformele nu au avut efectul vizat.
„Facem ce trebuie la clasă noi, ca profesori, şi toţi ceilalţi actori să avem rezultate? Dacă ne uităm la rezultatele de la evaluarea clasa a VIII-a şi dacă vedem că avem un procent important de copii care trec mai departe cu note de 2 şi 3 înseamnă că cel puţin pe o anumită componentă a activităţii noastre rezultatele nu sunt la înălţime. S-a tot vorbit despre rezultatele slabe la Bacalaureat. Din nou întreb facem noi tot ceea ce trebuie pentru a acoperi neajunsurile din sistem?“, a pus problema Pricopie.
Principalele declaraţii ale ministrului Educaţiei:
-
„Educaţia nu e un scop în sine, e pentru a-i ajuta pe copii să participe la societatea de mâine, prin urmare educaţia trebuie să fie ancorată în societatea de azi şi în societatea de mâine şi de aici o altă linie importantă unde noi încă avem de recuperat, este vorba despre relaţia cu mediul economic şi social. Sunt lucruri pe care trebuie să le punem la punct, în primul rând o cultură a dialogului cu mediul economic şi social“.
-
„Un alt lucru care se leagă de conceptul educaţiei este că niciodată nu vom putea spune că am terminat, că am implementat reformele şi totul arată foarte bine pentru că, de fapt, deşi educaţia se face în prezent, ea vizează viitorul“.
-
„Uneori trebuie să ieşim în afara clasei şi să îi căutăm pe acei copii care nu sunt în clasă şi să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să-i aducem în clasă. Aceasta este garanţia că facem investiţiile corespunzătoare pentru viitor“.
-
„România trebuie să răspundă în 2013 unor întrebări, unele sunt legate de educaţie şi sunt întrebări grele, ca de exemplu cele care vizează accesul şi echitatea în învăţământ, cele care vizează calitatea, conţinuturile educaţionale, cercetarea“.
-
„Avem obligaţia ca pe parcursul acestui an să dăm aceste răspunsuri apropo de ceea ce ne propunem noi să facem până în 2020, până la sfârşitul anului toate domeniile pe care le-am menţionat mai devreme trebuie să îmbrace forma unor strategii pe care Guvernul să şi le asume“.
http://adevarul.ro/educatie/scoala/clipaistorica-ratata-congresul-consacrat-educatieifeedback-1_51be1f10c7b855ff569aa45a/index.html#
"Clipa istorică" ratată de Congresul consacrat Educaţiei. Feedback
Dostları ilə paylaş: |