Federatia sindicatelor libere din îNVĂŢĂMÂNT


STRUCTURA NOULUI AN ŞCOLAR. Ce trebuie să ştie părinţii şi profesorii despre schimbările din învăţământul românesc



Yüklə 0,5 Mb.
səhifə8/17
tarix31.10.2017
ölçüsü0,5 Mb.
#24178
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   17

STRUCTURA NOULUI AN ŞCOLAR. Ce trebuie să ştie părinţii şi profesorii despre schimbările din învăţământul românesc


STRUCTURA NOULUI AN ŞCOLAR. Anul şcolar 2014/2015 începe fără manuale şcolare digitale pentru clasele I şi a II-a, fără codul etic promis de Ministerul Educaţiei şi cu o posibilă a treia sesiune de bacalaureat. Motivul pentru care elevii de la clasele mici nu au manuale digitale este întârzierea şi proasta organizare a licitaţiei de către reprezentanţii Ministerului Educaţiei, care au fost reclamaţi la DNA. Noul an şcolar va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă. În privinţa disciplinelor şcolare, elevii de la clasele primare vor putea opta pentru o materie opţională despre arhitectură şi mediul construit, iar elevii din liceele de muzică vor putea studia istoria jazzului. Examenele de la finalul claselor a VIII-a şi a XII-a, Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul, îşi vor păstra actualul mod de organizare. În schimb, elevii de clasa a VIII-a vor învăţa pentru disciplina matematică după o programă de examen concepută după modelul PISA, care are în vedere adaptarea limbajului matematic la situaţii concrete. Gândul vă prezintă structura anului şcolar 2014/2015, dar şi principalele schimbări la care trebuie să se aştepte elevii, profesorii şi părinţii.

Bottom of Form

STRUCTURA NOULUI AN ŞCOLAR. Profesorii aşteaptă la clase peste 3 milioane de elevi. Cei din clasele I şi a II-a trebuiau să primească manuale noi, în variantă pe hârtie şi digitală, aşa cum Ministerul Educaţiei a promis încă de anul trecut, însă acest lucru nu se va întâmpla. Cauza unei astfel de neplăceri este întârzierea nemotivată a începerii licitaţiei pentru manuale foarte târziu şi modul de organizare al licitaţiei, motiv pentru care Ministerul Educaţiei a fost reclamat înclusiv la DNA, după cum gândul a scris aici.

După ce a primit răspunsul la contestaţie de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Ministerul Educaţiei va trebui să reevalueze procedura prin care au fost desemnaţi câştigătorii licitaţiei.



Fără cod etic al profesorilor

Codul etic a rămas în aceeaşi formă în care a fost pus în dezbatere anul trecut. Nu există însă vreun orizont de timp la care să fie adoptat, cu toate că Ministerul Educaţiei promitea că va fi adoptat până la 15 iunie 2014.

Prin acest cod etic sunt pedepsite activităţi care generează corupţie precum: fraudarea examenelor de orice tip contra bani, obiecte sau servicii; solicitarea de către personalul didactic a unor sume de bani sau cadouri în vederea obţinerii de către elevi a unor rezultate şcolare incorecte; traficul de influenţă şi favoritismul în procesul de evaluare; colectarea de fonduri de la elevi sau de la părinţii acestora pentru cadouri sau pentru protocolul destinat cadrelor didactice antrenate în organizarea şi desfăşurarea unor activităţi de evaluare (examene şi evaluări naţionale, olimpiade, alte concursuri şcolare etc.);  interzicerea meditaţiilor cu propriii elevi, contra unor avantaje materiale.

Noul regulament şcolar

În schimb, şcolile vor avea un regulament şcolar, în  care sunt incluse atât prevederi privind conduita cadrelor didactice şi a elevilor, cât şi obligaţii ale părinţilor. Acesta nu a fost adoptat deocamdată, fiind pus în acest moment în dezbatere publică.

Prin noul  proiectul de regulament şcolar, părinţii trebuie să asigure frecvenţa elevilor la şcoală cel puţin în învăţământul obligatoriu şi să ia măsuri pentru şcolarizarea acestora, până la finalizarea studiilor. În cazul în care părinţii nu-şi trimit copiii la şcoală,vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 100-1.000 de lei, în funcţie de numărul absentelor nemotivate. Sancţiunile vor fi reglementate prin contractul educational pe care părinţii îl vor semna cu şcolile la care sunt înscrişi copiii lor. 

În noul regulament, există prevederi prin care profesorii trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil, fiindu-le interzis să desfăşoare acţiuni care pot afecta viaţa intimă, privată şi familială a elevilor. Regulamentul mai prevede că elevii nu vor mai putea folosi telefonul mobil în timpul orelor. De asemenea, elevilor le va  va fi interzis să deţină, să consume sau să comercializeze, în şcoli şi în afara acestora, droguri, substanţe etnobotanice, băuturi alcoolice, ţigări şi să participe la jocuri de noroc.

Proiectul de regulament şcolar mai stabileşte că părintele are dreptul să se intereseze numai referitor la situaţia propriului copil şi are acces în incinta unităţii de învăţământ preuniversitar numai în anumite situaţii:  dacă a fost solicitat/a fost programat pentru o discuţie cu un cadru didactic sau cu directorul uniăţii de învăţământ preuniversitar, desfăşoara activităţi în comun cu cadrele didactice, depune o cerere/alt document la secretariat sau daca participă la întâlnirea lunară cu dirigintele clasei/profesorul pentru învăţământ prescolar/primar.

Ce obligaţii au părinţii

În plus, potrivit proiectului Ministerului Educatiei, părintele are obligaţia ca cel puţin o dată pe lună să ia legătura cu profesorul pentru învăţământul preşcolar/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte pentru a cunoaşte evolutia copilului/elevului. Prezenţa lui va fi consemnată în caietul profesorului cu nume, data şi semnatura.

De asemenea,  prin noul document părinţii sunt cei care răspund material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul şcolii, cauzate de elev. Documentul prevede şi drepturi pentru părinţi, printre care posibilitatea constituirii în asociaţii cu personalitate juridică.

36 de săptămâni de cursuri

Ministerul Educaţiei a decis că anul şcolar 2014-2015 va avea 177 de zile de cursuri şi 34 de zile de vacanţă. Potrivit calendarului, anul şcolar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat.

De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie la 12 iunie 2015.

Discipline opţionale noi: şahul, arhitectura şi istoria jazz-ului

Ministerul Educaţiei a anunţat că elevii vor putea alege materii opţionale dintr-o listă mai mare de discipline. Astfel, elevii din clasele a III-a şi a IV-a vor putea învăţa despre arhitectură şi mediul construit, iar elevii din liceele de muzică vor putea studia istoria jazzului. La disciplina  „De-a arhitectura. Educaţie pentru arhitectură şi mediu construit", elevii vor învăţa timp de  o oră pe săptămână elemente minimale de arhitectură.

Tot la capitolul discipline noi, elevii din  clasele IX - X vor putea alege  "Muzică vocală de jazz - muzică uşoară", iar cei din clasele a XI-a şi a XII-a  vor putea opta pentru. "Istoria jazzului”.  Elevii care aleg „Muzică vocală de jazz - muzică uşoară" vor aprofunda genurile şi formele muzicale specifice: ragtime, blues, boogie -woogie, bebop, jazz afro-brazilian etc. În plus, elevii vor învăţa să interpreteze vocal şi să realizeze acompaniamente vocal - instrumentale solo sau în grup pentu acest gen.

Tot la capitolul schimbări, elevii şi profesorii trebuie să se aştepte la o nouă lege a educaţiei, anunţată de parlamentarii PSD încă din vară. Prin noua lege elevii şi profesorii trebuie să se aşteăpte la programe şcolare şi la un alt tip de examene.



Matematica după model PISA la Evaluarea Naţională

În privinţa modului în care se dau examenele de la finalul clasei a VIII-a şi de la clasa a XII-a nu sunt schimbări faţă de anii trecuţi. Elevii vor fi supraveggeaţi de camere video în sălile de examen. În schimb, Ministerul Educaţiei a modificat programa de examen la matematica pe care o vor susţine elevii de clasa a VIII-a. Programa este   după model PISA şi are în vedere adaptarea limbajului matematic la situaţii concrete. 

Ministerul Educaţiei a publicat calendarul de la Evaluare Naţională 2015 şi de la Bacalaureat 2015.

Calendar Evaluarea Naţională 2015

13 iunie 2015 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

15-17 iunie 2015 - Înscrierea la Evaluarea Naţională

22 iunie 2015 - Limba şi literatura română - proba scrisă

23 iunie 2015 - Limba şi literatura maternă - proba scrisă

24 iunie 2015 - Matematică - proba scrisă

26 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)

26 iunie 2015 - Depunerea contestaţiilor (între orele 16.00 - 20.00)

27 - 29 iunie 2015 - Rezolvarea contestaţiilor

30 iunie 2015 - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii



Calendarul de la Bacalaureat 2015

25 - 29 mai 2015     Inscrierea candidatilor la prima sesiune de examen

29 mai 2015            Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

8 - 10 iunie 2015     Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orala in limba romana - proba A

10 - 12 iunie 2015   Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orala in limba materna - proba B

15 - 19 iunie 2015   Evaluarea competenţelor digitale - proba D

22 - 26 iunie 2015   Evaluarea competenţelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala - proba C

29 iunie 2015          Limba si literatura română - proba E)a) - proba scrisa

30 iunie 2015          Limba si literatura materna  proba E)b) - proba scrisa

1 iulie 2015             Proba obligatorie a profilului - proba E)c) - proba scrisa

3 iulie 2015             Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) - proba scrisa

6 iulie 2015             Afiţarea rezultatelor (pana la ora 12:00)

6 iulie 2015             Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00)

7 - 9 iulie 2015        Rezolvarea contestaţiilor

10 iulie 2015           Afişarea rezultatelor finale

STRUCTURA AN ŞCOLAR 2014/2015

Semestrul I

15 septembrie 2014 –  19 decembrie 2014 -cursuri

1 - 9 noiembrie 2014 - vacanţă pentru clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar

20 decembrie 2014 –  4 ianuarie 2015 -vacanţa de iarnă

5 ianuarie 2015 –  30 ianuarie 2015 -cursuri

31 ianuarie 2015 –  8 februarie 2015 - vacanţa intersemestrială



Semestrul al II-lea

9 februarie 2015 –  10 aprilie 2015 - cursuri

11 aprilie 2015 –  19 aprilie 2015 -vacanţa de primăvară

20 aprilie 2015 –  19 iunie 2015 -cursuri

20 iunie 2015 – 13 septembrie 2015- vacanţa de vară

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la data de 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al doilea până la data de 22 mai 2015.



http://www.gandul.info/stiri/pricopie-vrem-mai-putine-materii-la-a-xi-a-si-a-xii-a-pentru-ca-elevii-sa-se-concentreze-pe-examene-13264876

Yüklə 0,5 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   4   5   6   7   8   9   10   11   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin