Tot din captura de mai sus se pot seta și următoarele:
a-tranziția să fie făcută fără sunet sau insolita de sunete precum cele din lista oferită, dacă se selectează această opțiune (vezi captura următoare)
-durata tranziției se poate stabili, în secunde, prin tastarea săgeților;
-aplicarea efectului de tranziție la toate diapozitivele se setează tastând pe Apply to All, altfel tranzițiile alese la fiecare slide rămân cele prememorate, până la salvarea finala a documentului, când se memorează ca atare;
-trecerea de la un diapozitiv la altul se poate seta să se facă manual prin bifarea On Mouse click, sau cu avansare automată după numărul de secunde prestabilit.
Cele de mai sus au arătat cum pot fi puse în diapozitive texte, imagini/fotografii, filmulețe și cum se pot alege efecte de animație, respective tranziție pentru parți ale diapozitivelor, respective ale diapozitivelor.
În cele ce urmează vom prezența ce se permite să se insereze pe diapozitive sub tabul Insert în afara celor menționate și care nu au implicat în mod direct tabul Insert, respectiv:
-Shapes=forme, figuri dintre cele propuse prin fereastră deschisă data în captura de mai jos și care se încadrează în următoarele categorii:
Recent utilizate
Linii
Dreptunghiuri
Figuri de bază
Sageti negre
Figuri, semen pentru ecuatii
Flowchart, organigrama
Stele și bannere(stegulete)
Casete cu explicatii
Butoane de actionare
-Ecuații. Când se dă click pe iconița cu atunci cartușul afișat are aspectul din captura de mai jos:
și o caseta poziționata undeva pe diapozitiv te invită să tipărești ecuația acolo, utilizând formule și operatori puși la îndemână.
Despre celelalte facilități oferite sub tabul Insert se vor face exerciții la aplicațiile practice.
3.3.TRANSPUNEREA LUCRARII PE SUPORT
Acest subcapitol este tratat unitar, în alta parte a cursului pentru toate aplicațiile Suitei Microsoft Office 2010.
3.4.TRANSMITEREA DATELOR CU AJUTORUL INTERNETULUI
Acest subcapitol este tratat unitar, în alta parte a cursului pentru toate aplicațiile Suitei Microsoft Office 2010.
-
Descărcare Microsoft Office 2010, cu licența, https://www7.downloadoffice2010.microsoft.com/usa/registerkey.aspx?culture=EN-US&ref=backup&country_id=US ; http://office.microsoft.com/en-us/buy/using-your-office-2010-product-key-card-FX101853163.aspx
-
Getting Started with Office 2010 http://office.microsoft.com/en-us/support/getting-started-with-office-2010-FX101822272.aspx#1
-
PowerPoint 2010 Advanced. Slides, Animation and Layouts- Stefan Moffat&bookboon.com, ISBN 978-87-7681-797-8, 2011
-
Tehnici de prezentare și comunicare tehnica. Dumitru Dan Dragoi-Note de curs și seminar, Universitatea din Bacau, Facultatea de inginerie
-
Microsoft Office: PowerPoint 2010 Prezentări electronice, https://tehnoinformatiei.wikispaces.com/file/view/prezentări-2010.pdf
-
Microsoft PowerPoint 2010 Product Guide © 2010 Microsoft Corp. All rights reserved
-
Microsoft PowerPoint 2010, prezentare ppsx, http://www.scribd.com/doc/110398898/Microsoft-Power-Point-2010-TIC-10-v3
-
Training courses for PowerPoint 2010, http://office.microsoft.com/en-us/powerpoint-help/training-courses-for-powerpoint-2010-HA104039040.aspx?CTT=1 și http://office.microsoft.com/en-us/support/results.aspx?ctags=CL010370721 și http://office.microsoft.com/en-us/excel-help/download-office-2010-training-HA101901726.aspx (Make the switch to PowerPoint 2010, Create your first PowerPoint 2010 presentation, Use photos în PowerPoint 2010, PowerPoint 2010 tips and tricks, PowerPoint 2010 keyboard shortcuts, Charts and diagrams I: SmartArt graphics, Charts and diagrams II: Data charts, Broadcast a PowerPoint presentation, Add videos to PowerPoint 2010) :
-
Microsoft® PowerPoint ®2010 Training, Make the swich to PowerPoint 2010, Christopher Short și Debbie Minnerly, 19/04/2011
-
Microsoft® PowerPoint ®2010 Training, Put your photos into PowerPoint 2010,
-
Microsoft® PowerPoint ®2010 Training, Keyboard shortcuts,
-
Microsoft® PowerPoint ®2010 Training, Data chart în PowerPoint 2010,
-
Microsoft® PowerPoint ®2010 Training, Chart and SmartArt în PowerPoint 2010,
-
Microsoft® PowerPoint ®2010 Training, Charts and diagrams I: SmartArt graphics PowerPoint 2010
-
Microsoft® PowerPoint ®2010 Training, Insert video into a presentation PowerPoint 2010, http://office.microsoft.com/en-us/powerpoint-help/quick-reference-card-RZ102673174.aspx?section=9&mode=print
-
Migrating to PowerPoint 2010 from PowerPoint 2003, http://officeimg.vo.msecnd.net/en-us/files/042/223/AF101943200.pdf
-
Combining Colors în PowerPoint – Mistakes to Avoid. Robert Lane https://support.office.com/article/HA102304125
-
Getting Started with Office 2010 http://office.microsoft.com/en-us/getting-started-with-office-2010-FX101822272.aspx
-
Basic tasks în PowerPoint 2010 http://office.microsoft.com/en-us/powerpoint-help/basic-tasks-în-powerpoint-2010-HA101824346.aspx
-
PowerPoint 2010 http://www.gcflearnfree.org/powerpoint2010
-
A Beginner’s Guide to PowerPoint 2010, http://www.dcc.vccs.edu/TLTR/Blackboard9/A%20Beginner's%20guide%20to%20Powerpoint.pdf
-
PowerPoint 2010 Intermmediate/Advanced. Microsoft Application Series, http://www.microsofttraining.net/download/manuals/PowerPoint-2010-Advanced-Best-STL-Training-Manual.pdf
-
Microsoft PowerPoint 2010. Advanced Presentation Techniques for University of California, Berkeley, Haas School of Business, revizuit 7.08.2011, http://groups.haas.berkeley.edu/HCS/training/office2010/project/UC%20PowerPoint%202010%20-%20Module%203%20-%20AdvTechniques.pdf
-
Cap.9. POWERPOINT PRESENTATIONS Creating slide shows and related teaching materials, ESSENTIAL MICROSOFT OFFICE 2010: Tutorials for Teachers Copyright © Bernard John Poole, 2010. All rights reserved http://www.pitt.edu/~poole/Office2010Tutorials/2010Lesson9.pdf
-
Cap.10. POWERPOINT BEYOND THE BASICS Making interactive, non-linear slide shows , and enhancing formatting, ESSENTIAL MICROSOFT OFFICE 2010: Tutorials for Teachers Copyright © Bernard John Poole, 2010. All rights reserved, http://www.pitt.edu/~poole/Office2010Tutorials/2010Lesson10.pdf
-
Utilizarea aplicatiei Microsoft PowerPoint .Lectia 1, http://infoneculce.wikispaces.com/file/view/Lectia+1+M6.pdf
Dostları ilə paylaş: |