Fernand Braudel

1(tm)16 1591 sePtembrie 1591. Ibidem.

Fernand BRAUDEL şi R. ROMANO, Navires et marchandises ă l'entree du port de Livourne, P- 106 şi 117.

184. A.d. S. Firenze, Mediceo 2080.

185. W. NAUDE op. Cit., p. 142.

186. Ibidem. Vezi şi G. VIVOLI, op. Cit., voi. 3, p

187. Arhivele Ruiz, Valladolid.

188. Corespondenţa deja citată a lui Marco Ottobon.

Vezi şi mai sus p. 179, nota 50, şi A.d. C. Ve-nezia, Papadopoli, Codice 12. F 18, 16 octombrie 1591.

189. Baltasar Suârez către Simon Ruiz, Florenţa, 26 februarie 1591, "era que ganan larguisimo pues tengo por cierto acen con una mas de tres'Arhivele Ruiz, Valladolid. Despre enormitatea sumelor angajate: Veneţia ar fi angajat în 1590 peste 800 000 de ducaţi din visteria publică, Marciana, Memorie di Malatie., 8235, CVIU, ' 5. F° 199 şi următoarele.

190. Archivio Civico di Genova, Abbondanza Lettere

191. Lucrare inedită a lui R. ROMANO, F. SPOONER, U. TUCCI despre preţurile la Udine.

192. La Mediterranee, ediţia I, 1949, p. 466-467.

193. Vezi mai sus

194. Carastia di frumenti del 1591, Biblioteca Comunale Palermo, Qq N 14 bis, F 144-147.

195. „Kulturgeschichte Siziliens”, în Geogr. Zeitschrift.,

196. Studierea atentă a documentelor din secolele al

XVI-lea şi al XVII-lea a fost făcută, la cererea mea de colegul şi prietenul meu Felipe Ruiz Martin.

197. Arhiva Vienei, Collectanea Siciliana, fasc. 6.

198. După listele (vezi nota 194) lui Felipe Ruiz

Martin.

199. După listele lui Felipe Ruiz Martin.

200. Arhiva Vienei, Collectanea Siciliana, fasc. 6.

Spun bine 1619 şi nu 1640 ca Hocholzer, căci trebuie să ţinem seama de schimbările taxelor de ieşire.

201. Mă gândesc la inclinaţia celor bogaţi pentru pâinea albă.

202. A.d. S. Venezia, Relazione Ambasciatori, B 31, 2° decembrie 1564.

O COMERŢ ŞI TRANSPORT: CORĂBIILE DIN ATLANTIC

Nu există un test sau un „indicator” mai bun la scara întregii lumi mediteraneene decât apariţia celor două valuri succesive de corăbii atlantice, căci au existat, cu deosebiri şi asemănări, doua sosiri masive. Prima, aproximativ între 1450 şi 1552, iar a doua începând din 1570, sau, mai bine zis, din 1572-1573. Aceasta din' urmă, exclusiv nordică, nu va mai uita drumurile şi avantajele Mării Interioare.

Am ridicat deja aceste probleme şi am furnizat o explicaţie: sosirea navelor străine în lumea mediteraneană răspundea unei stimulări, unui avânt economic în aceeaşi măsură şi chiar mai mult decât unei concurenţe (care rămâne evidentă). Pe scurt, noii sosiţi sunt dovezile unei anumite prosperităţi. In perioadă de progres economic, Marea Interioară a avut ceva mai bun de făcut decât să transporte' mărfuri şi, mai cu seamă, mărfuri grele. Dacă într-adevăr situaţia se prezintă astfel, aceste pătrunderi străine constituie un test minunat Pe care istoria descriptivă îl oferă statisticia-nuâuiProcesiunea navelor oceanice se întreg rupe, efectiv, timp de vreo douăzeci de ani. Acest mijloc al secolului are semnificaţia unei stagnări temporare a prosperităţii mării?

ÎNAINTE DE 1550: PRIMELE APARIŢII prirna invadare a Mării Mediterane de către corăbiile atlantice nu este uşor de urmărit [e pentru că este vorba de nevoiaşi care n-au; at nici o urmă despre trecerea lor, fie pen- °ă avem de-a face cu valuri amestecate nor (3icu §i ibericii se află în contact putem *ace totdeauna deosebiri între lătJ „î aI*” Ş* să fixăm datele exacte ale călătoriilor ior."

Basci, biscayeni şi chiar galicieni

Aceşti marinari ai atlanticului iberic se află în Marea Mediterană probabil de la sfârşitul secolului al XlII-lea. Când prezenţa lor se accentuează, după 1450, ei sunt de-acum vechi obişnuiţi, ai Mării Interioare, în serviciul Barcelonei şi al Genovei, frecventând la sud şi la nord coastele bazinului occidental. Sunt doar nişte cărăuşi, nimic mai mult2. Cei câţiva negustori basci cunoscuţi la Genova se mulţumesc cu mici operaţiuni (mai ales cu lân'ă), sarcina lor oonstând cu precădere în a sluji drept garanţi pentru proprietarii de nave, a căror reputaţie nu este niciodată bună, şi în a împrumuta pentru aceştia sumele necesare pregătirii corăbiilor.

Dar iată, într-o bună zi aceste corăbii impunătoare depăşesc orizonturile obişnuite şi, în serviciul unora sau altora, ajung în Mediterană orientală. Către 1495 de la Genova, Malaga şi mai cu seamă de la Cadiz ele ajung în linie dreaptă la Chios aducând aici zahăr atlantic3. Şi tot astfel ani la rând. Trebuie totodată să ne imaginăm călătoriile lor până în Anglia şi mai departe în Flandra. In 15324, un veneţian o repetă: Biscaya, în sens larg, este floarea puterii maritime a lui Carol Quintul, „de aici se poate lansa numărul dorit de nave”, într-adevăr, acestea vor stăpâni itinerarele către Flandra până în 15695 şi, înainte de această dată, biscayenii vor fi, cu galioanele lor, animatorii nesfârşitei Carrera de Indias6. Vreme îndelungată aceşti „vagabonzi” vor fi amestecaţi în toate transporturile de mărfuri din Me-diterana. Îi vedem între 1480-1515 „ducând vinul marsiliez la Londra ca şi pielărie din Irlanda la Marsilia1”7.

Cei dintâi sosiţi de dincolo de Gibraltar zăbovesc mult timp în Mediterană, de preferinţă în jurul Genovei, precum şi la Marsilia, Barcelona8 şi pe întinsele coaste ale Spaniei. Do-cumenteie le mai semnalează prezenţa şi în seIul al XVI-lea, adică într-un moment în care – credeam mai rari sau deja plecaţi. Iată, de 11xemplu un biscaian care îşi ancorează coră-bioara la Marsilia, în februarie 1507 şi care se nregăteşte să transporte vin în Flandra şi Anglia9; sau un altul, în 1510 care călătoreşte pentru Hans Paumgartner de la Bari la În-vers10; în 1^11 o corabie biscaiană aduce ca-risee la Ragusa11; în 1521, în timpul gravei crize a griului din Spania, documentele napolitane semnalează negustori şi marinari bisca-ieni partidpând la aprovizionarea Penisulei cu grâu din Apulia12, ca şi, mai târziu, în 152613, sau în ianuarie 1527, pe drumul Messinei cu o încărcătură de sardele şi ton provenind din Portugalia14; în 1530, două corăbii biscaiene încărcate cu sare sunt scufundate de piraţii lui Barbarossa15; în 1532, rău condusă de nord-africani, una dintre navele lor ajunge la Ali-cante16. Pe drumul din Spania în Italia, în 1531, 1535, şi 1537 într-un moment când totul pare încheiat pentru ele, o listă portuară semnalează în total 12 corăbii biscaiene17. Şi aşa mai departe18. Poate că trebuie să aşteptăm mijlocul secolului al XVT-lea şi sfârşitul primului val atlantic pentru a nu le mai întâlni pe drumurile active din Mediterana.

Portughezii

De la cucerirea Ceutei, care le-a deschis larg Poarta Mediteranei, navele portugheze devin Şi ele numeroase şi în curând la fel de active ca şi cele biscaiene. Chiar înainte de a sosi în Mediterana cu o armada19, navele lor comerciale şi-au oferit serviciile iar corsarii portughezi şi le-au impus. Aceştia capturează, încă ln. Noiembrie 149820, o corabie veneţiană încărcată cu vin din Candia; în octombrie 1501, P_nŞvă genoveză pe coastele Africii de nord. Mauri capturaţi vor să se răscum-re2' Evident, ei se angajează pe lingă oralui Hercule. Dacă nu micşorează cererea de

Se

Normanzi şi bretoni

Mmm

Mardeclin totaI. Alte nave şi tranl

Înlocuirea nu va fi asigurată de normanzi şi bretoni care întârzie să intre în scenă. Atât unii cât şi ceilalţi se vor afla totuşi foarte de timpuriu pe tărâmul atlantic al Spaniei şi Portugaliei Astfel încă din 1466 ar fi existat la San Lucar de Barrameda un cartier breton29. Este probabil, deşi cuvântul berton din spaniolă ca şi acela de bertone în italiană se aplică în cursul întregului secol al XVI-lea în general tuturor oamenilor veniţi din nord. Totuşi, dacă pirateria este semnul unei apariţii recente a nordicilor nu există nici o îndoială că războaiele din Italia i-ar fi atras pe urmele lor, ca de exemplu, în 1496-1497 sau în 150230- în ianuarie 1497, unele nave bertone fac piraterie în jurul insulei Mallorca31. Dar negoţul nu începe, se pare, mai ales pentru bretoni care, interogaţi în legătură cu Veneţia, în 1500 răspund că „n-au navigat niciodată în această ţară”32. Va trebui să aşteptăm patruzeci de ani pentru a vedea două dintre navele lor în Gi-braltar, în 154033. O rafală de vânt şi ar fi intrat în Mediterana. Totuşi ei nu se vor aventura în ea decât în ajunul celui de al doilea Val^ atlantic şi, după câte cunoaştem, numai Până în porturile Levantului spaniol. În 1567 o navă bretonă se află la Alicante34, în noiem-*ie 1570 sau 1571 o alta Ia Malaga, Baron având la bord pe magistrul Guillaume Potier? * negustorii Etienne Chaton şi Francois Pin, P^s o încărcătură de pânzeturi şi câteva mii de nintale de peşte… După ce vând totul, cum-se de.4000 de scuzi stafide şi alte mărfuri şi Pregătesc să se întoarcă în Bretagne, când Proveedor din Malaga le sechestrează, arun-tel m *nck*soaire pe unul dintre negustori şi în-ffe să trimită nava spre a-1 sluji pe rege, Fie la Oran, fie la Penon de Velez. Iată, explică ambasadorul, ceea ce este contrar convenţiei şi „nu e prima dată când asemenea nave franceze au fost rechiziţionate la Malaga”35 Abia în 1571 sosea la Civitavecchia3*5 prima navă malvină.

Printre aceşti umili şi discreţi vizitatori, normanzii sunt aceia care fac să se vorbească mai mult despre ei. În 1499, una dintre navele lor importante La Magdeleine este capturată de un corsar portughez la Almeria37. Zece ani mai târziu corăbii normande merg regulat în Mediterana să încarce alaunul necesar ţesăto-riilor din Rouen. Minereul este ori spaniol din Mazarrdn ori pontifical şi atunci el se ia de la Civitavecchia. Traficul lor este controlabil în 1522, 1523, 1527, 1531, 1532, 1534, 1535, 1536, 153938. Zeci de corăbii mici figurează în înregistrările notarilor şi listele portuare din Civitavecchia. În timpul escalelor incidentele nu lipsescLa 3 februarie 1535, la Cartagena, trei mici corăbii normande, încărcate cu scrumbii, peşte sărat, şi otras muchas mercaderias sunt rechiziţionate în momentul în care se îndreaptă spre Livorno şi Civitavecchia; e vorba despre cele două Marii, una din Dieppe, cealaltă din Saint-Valery-en-Caux, a treia, de asemenea din Dieppe este La Louve39. Traseele cele mai obişnuite sunt cele ale corăbiei La Fleur de Lys'40, tot din Dieppe (80 de tone, 22 mai 1536) care merge până la „Ligorne et Civitegie”, pentru ca apoi să descarce alaunul în Havre de Grâce la Londra, An vers sau Rouen; ori cel al navei La Frangoise, din Rouen (2 octombrie 1535) care atinge Marsilia, Villefranche, Livorno, Neapole, Messina şi Palermo41.

În mod necesar, navele normande pătrund eu timpul şi în alte traficuri, în funcţiune de contracte şi împrejurări, până în Africa de nord, unde se ocupă de corali, aproape de Capul Ne-gro, ajungând în sfârşit, dar nu înainte de 1535 sau 1536, Mediterana orientală, ultima etapa a întregii expansiuni „normale”. In 153942, ^°

Grande Marine călătorea pe ruta Marsilia, Ci-rU) Constantinopol şi Salonic. Sosiţi relativ târziu, normanzii îşi prelungesc prezenţa în lumea mediteraneană. Civi-tavecchia îi angajează fără nici o reţinere din 2545 până în 1552 şi îi solicită pentru călătoriile cele mai lungi către est şi sud. În 1560 o corabie din Dieppe, capturată de Euldj Aii43 ajunge în cele din urmă în Marea Neagră, unde, aflată în serviciul sultanului, dispare. O alta, în 1561, este înhăţată de spanioli în largul Insulelor Baleare. Aflăm că acea corabie plecase din Dieppe în direcţia Africii de nord, că luase un pilot la Toulon şi că zisul pilot – este versiunea franceză – încărcase fără ştirea nimănui vâsle care în ţările Islamului reprezintă mărfuri de contrabandă, că la bordul său se găseau, de asemenea, plumb şi ghiulele, dar, potrivit Amiralului Franţei, având destinaţia Dieppe, nu Africa, ceea ce-i pare de neorezut arţăgosului Chantonnay care măcar de data aceasta poate fi iertat pentru firea sa.44

Dar iată apărând tot din Dieppe şi alte corăbii mai norocoase care acostează la Livorno. La 4 ianuarie 1574 corabia Le Coq, patron Le Prieur, cu plumb, butoaie de scrumbii, piei tăbăcite, cositor, câteva carisee şi, ca o reminiscenţă a vechii glorii a Dieppe-ului, 20 880 de buşteni de lemn din Brazilia45. Iată, de asemenea, şi corabia Saint-Paul, proprietar Gerard, acostând tot la Livorno la 22 februarie 1578 şi încredinţând negustorilor din Lucea butoiaşe cu scrumbii, mazăre, somon, in, cî-nePă, pânzeturi, şi, încă odată, lemn din Brazilia (4 770 buşteni.)

Dar acestea sunt călătorii târzii, cu caracter

^xcepţional. Ele nu vor rezista în faţa celei e „a doua” reveniri a englezilor pe care însă,

^vident, nu o vom înţelege decât după ce vom precizat ce a reprezentat prima lor apariţie masivă.4

Navele flamande; u

Câteva cuvinte vor fi suficiente despre ha~ vele „flamande”, adică, în nouă cazuri din zece, olandeze, care au sosit într-un număr destul de mare în Mediterana incluse în flotele militare ale lui Carol Quintul împotriva Tunisului (1535), apoi a Algerului (1541).

Una dintre navele lor este semnalată la Barcelona în 1535. După 1550 ele devin rare. Ce putem spune despre o hurcă, Santa Pietă vân-dută cu totul Veneţiei, şi aflată în portul acesteia în iunie 1560. Desigur nu venise singură47. O altă corabie flamandă (sau olandeză) aducea în iunie 1566 o sută de tunuri la Carta gena48, în 1571 avem singura dată şansa să observăm o corabie olandeză cu proprietarul său Joan Giles, natural de Holanda, părăsind Anversul pentru Cadiz şi Livorno, ducând la bord mărfuri şi negustori italieni (majoritatea, dacă nu toţi, florentini). El ajunge la La Rochelle şi autojefuindu-se îşi vinde întreaga încărcătură49.

Primele corăbii engleze

Bazându-ne pe Richard Hakluyt, am avansat ca primă dată a apariţiei englezilor în Marea Mediterana anul 1511. În realitate această dată inaugurează era călătoriilor prospere în Levant, pe care a precedat-o o îndelungată perioadă de preparative mai puţin strălucitoare. Acea navă engleză semnalată în portul Genovei de două documente notariale50 (30 august şi 6-7 octombrie 1412) nu marchează obligatoriu, nici ea, începuturile un

Ann conducea 160 de pelerini către Palestina Dlus' o încărcătură de lână, postavuri, bucăţi AQ cositor. Ea a ajuns la Jaffa, debarcă aici pelerinii care au făcut drumul de reîntoarcere ne uscat sau cu o altă navă. La 23 decembrie, surprinsă de furtună, Cog Ann naufragia a-proape de Modon şi cei 37 de membri ai echipajului dispăreau odată cu ea. Zece ani mai târziu Robert Sturmy pleca el însuşi către Levant cu Katharine Sturmy. Călătoria sa avea să dureze mai mult de un an. În 1457, după ce va fi zăbovit, fără să ştim mai mult, în „diverse părţi din Levant”, el îşi va fi procurat some green pepper and other spices to have set and sown în England (as the ţame went)*. Expediţia se termină însă tragic, de astă dată nu din pricina furtunii, ci ca urmare a invidiei genovezilor52. Aceştia îl aşteptară pe englez în dreptul Maltei şi-i je-fuiră corabia. Sturmy dispăru şi el în această aventură.

În 1461 englezii deschiseră la Neapole un consulat în comun cu francezii şi germanii53 în acelaşi an mai deschiseră unul pe cont propriu la Marsilia54. Vreo douăzeci de ani mai târziu iată-i instalându-şi principalul lor consultat la Pisa, dovadă certă că ei căutau, sprijinindu-se de Pisa, Florenţa şi întreaga Toscană, să răstoarne dublul monopol asupra Levantului al Genovei şi Veneţiei. Vom nota retrospectiv, că Robert" Sturmy însuşi folosise în 1446 escala din Pisa55.

Toate acestea nu înseamnă că expansiunea engleză n-ar fi fost lentă. Ea trebui să-şi atingă scopul, fără îndoială, la fel ca expansiunea tuturor celorlalţi nou veniţi, mai întâi prin ^gajarea în slujba altora, după cum sugerează Pfeţioasele consemnări din Caratorum Maris, 111 Genova.56 Nu avem însă dovezi suficiente piper verde şi alte mirodenii pentru a le Uce Şi a le semăna în Anglia (după cum se le? Te). (ib. Engl. _ N. tr.).

FiSS despre lenta expansiune, despre numeroasele servicii oferite pe distanţe lungi şi pentru măr-furile grele, şi cu preţ scăzut. Este posibil ca englezii să fi atins mai repede şi cu cheltuieli mai mici decât alţii, Levantul şi mirodeniile sale, Candia şi vinurile sale preţioase. Totuşi ei n-au realizat totul într-o singură zi. La Barcelona, de exemplu ei nu vor fi înainte de 153557. Iar mărfurile lor se răspândesc abia odată cu începutul secolului al XVI-lea: plumb, cositor, peşte sărat, postavuri ţărăneşti, şi în mai mare cantitate decât bănuiam până de curând.58

Perioada de prosperitate (1511-1534) în privinţa călătoriilor până în Levant, din 1511 până în 153459, numele, istoria navelor şi peripeţiile călătoriilor ne sunt bine cunoscute. Nave precum Christofer Campion, Mary Georg, Mary Grace, Trinity, Mathew of Lon-don şi alte câteva din Bristol şi Southampton făceau drumuri regulate din Sicilia, Candia, Inr sula Chios, uneori în Cipru şi chiar la Tripoli din Siria şi la Beirut. Ele aduceau în lumea mediteraneană postavuri, kersis de toate culorile şi transportau la întoarcere piper, mirodenii, mătăsuri, mărfuri de duzină, vinuri dulci de Malvasia şi muşcături, uleiuri dulci, bumbac, covoare… Călătoriile lor erau frecvente: din fericire, scriu Genovei stăpânii M#-honnei din Chios, în ianuarie şi în februarie 1531, am primit printr-o corabie engleză venită din Egipt şi apoi din Siria câteva mărfuri (într-o stare de fapt nu prea bună)…60 Evident, englezii nu făceau comerţ doar cu navele lor ci, adesea, îşi încredinţau mărfurile unor „galleazze” veneţiene unor nave ragusane, can-diote, spaniole sau portugheze61.

La Chios, punctul lor de adunare la celalalt capăt al mării englezii vor avea un „Lnn! T jtf ţionar” până în 153242. In 1592<3 Richard Ha*' "3

LuVt, colecţionarul de povestiri de călătorie şi descoperiri, va auzi încă de la John William-son, angajat ca dogar în 1534 la bordul lui Mathew Gonson din Londra istorisirea călătoriei pe care el o făcuse în acest an la Candia şi la Chios. Nava sa (300 t. şi 100 de oameni ja bord) trecea atunci drept o corabie de oarecare importanţă şi naviga însoţită de Holy Cross, un short ship* de 160 de tone. Amân-două reveniră din lunga călătorie de un an cu ulei şi vin în butoaie atât de deteriorate, încât fu necesar, înainte de a le debarca, să fie mutate în alte vase. Dar marfa era excelentă mai ales un anumit vin de Malvasia roşu al cărui egal (povestitorul este om bătrân) fusese rar văzut până atunci în Anglia. Lui i se adăugau covoare turceşti, mirodenii, bumbac. Holy Cross fusese atât de scuturat în timpul periplului încât a fost lăsat să putrezească la chei.

Bogăţia documentelor şi scrisorilor pe care Hakluyt a putut să le reunească, obşnuita precizie a observaţiilor sale, ne garantează frecvenţa traficului englez în epoca Renaşterii în Mediterana şi până la porţile Orientului. El prosperă în anii 1511-1534, continuă în acelaşi fel până în 1552 and somewhat longer* şi se întrerupe brusc, este given over6A.

Ultima călătorie pe care o putem urmări în culegerea lui Hakluyt este cea a „bărcii” Aucher, povestită de căpitanul ei Roger Bo-oenham65, călătorie agitată ca să spunem aşa. Wecată din Anglia în ianuarie, primăvara o> găseşte în porturile Candiei unde se îmbulzesc numeroase corăbii „turceşti” încărcate cu grâu. Nsoţită de bărci care-şi transportă încărcătue la Chios, nava engleză ajunge în insulă maf Con. T*nuă să fie unul dintre centrele cele „ active ale Orientului, cu negustorii săi s „ovezi, cu plantaţii de mastic, cu industriile "corabie scurtă (lb. Engl.

— N. tr.).

1 mtrucâtva mai târziu (lb. Engl.

— N. tr.).

Sale de plăpumi de mătase şi numeroasele sale nave. Ea o va părăsi în grabă pentru a scăpa ca prin urechile acului de galerele turceşti ce preced flota victorioasă la întoarcerea din Tri. Poli şi Maghreb şi-şi urmează drumul prjn Candia, zărită, în trecere de „surghiuniţii” din munţi, soldaţi folosiţi pentru apărarea insulei încălţaţi cu cizme până la genunchi, înarmaţi cu pumnale, arcuri şi săgeţi şi îmbătându-se ca porcii. Vin apoi Zante, Messina, Cadiz şi în sfârşit Anglia. Şi iată un amănunt care are preţul lui: la această călătorie participa şi Robert Chancellor care avea, doi ani mai târ-ziu, în 1553 să acosteze la gura de vărsare a Dvinei, în nordul Rusiei… Dar zadarnic am căuta în această povestire o explicaţie temeinică a suspendării călătoriilor engleze. Nu ştim nimic foarte precis despre călătoria navelor Jesus de Lubeck şi Mary Gonson închiriate încă din 1552 pentru un drum în Levant66. Povestirea călătoriei lui John Locke la Ierusalim de un puternic interes nu se referă decât la un izolat care, abandonat de o navă engleză la Cadiz, merge apoi la Veneţia unde se îmbarcă pe o navă de pelerini a Senioriei care îl va conduce în Palestina. Drumul de întoarcere îi prilejuieşte numeroase opriri în legătură cu care el descrie tablouri pline de viaţă, ca, de exemplu cel al turmei de pelerini nordici, flamanzi, şi germani asupra cărora vi-'nul din ţinuturile Mării Interioare lucrează din plin şi care intră în dispute nesfârşite ş1 se bat cu cuţitele67.

Pentru a explica retragerea englezilor din Marea Mediterană Richard Hakluyt aduce în discuţie dubla cădere, mai întâi a Chiosului în 1566 şi apoi a Ciprului în 1571, explicaţie Pf care o preiau istoricii englezi68. Dar cum s^ explicăm atunci stagnarea dintre 1552-155&-în realitate, încetarea călătoriilor engleze coincide, aproximativ, cu expansiunea otoman (1538-1571), dar nu se explică, probat"1' y prin ea.

Mai întâi pauza engleză are cauzele sale e-nomice. Fie că este vorba numai de regreţi venerai al economiei mondiale către anii, 540^-1545 şi o criză engleză de netăgăduit către mijlocul secolului, nicidecum necunoscută pentru că ea este mereu invocată de fiecare dată când se pune problema de a explica formarea asociaţiei de Merchant Adventurers pe cale de realizare de la jumătatea secolului şi care se va constitui, probabil, în 155269, în legătură cu călătoria de explorare a lui Chan-cellor. Această călătorie a fost dirijată la început către Cathay iar mirodeniile, către primejdioasele drumuri ale nordului… întâmplarea a făcut să survină aventura negoţului din Rusia70, care^apăru ispititor pentru a ocoli chiar şi negoţul Levantului. De la început, operaţiunea a fost făcută pentru a lupta împotriva unui rău economic, o coborâre a preţurilor la mărfurile engleze şi o descreştere a cererii străine, în consecinţă, o diminuare de bunuri coloniale preţioase. Poate că examinând condiţiile comerţului din epocă de pe înseşi pieţele engleze vom înţelege de ce călătoriile în lumea mediteraneană nu mai erau rentabile pentru un negustor din Londra, căci evident acesta este motivul abandonului lor. Să-i acuzăm pe turci nu este foarte logic. Obstacolul vine mai curând din partea concurenţei cărăuşilor din Marea Mediterană şi a drumurilor care traversează Europa, a conjuncturii generale din aceşti ani dificili.

LA 1550 LA 1573

Wediterana mediteraneenilor acelaşi timp cu englezii, toţi intruşii de din-

! $5 J.° ^e Gibraltar au dispărut din lumea meeraneană. S-ar zice că un măturoi gigantic

Ar fi intrat în funcţiune şi dacă în urma $ rămân câteva fire de praf, o corabie din Diep_ pe, o mică ambarcaţiune bretonă o alta djn Saint-Malo – nu este mai puţin adevărat (4 locul rămâne deodată curat. Lumea mediteraneană îşi asumă din nou satisfacerea prin ea însăşi a tuturor necesităţilor proprii şi aceasta pentru o bună perioadă, de vreo douăzeci de ani, din 1553 până în 1573. Toate servituţile importante ale mării, transportul sării, al grânelor, al lânei, al stânjenitoarelor piei tăbăcite sunt asigurate de navele ragusane, al căror rol este atunci în creştere, (ca, de exemplu, în 1535 şi 1541 în flotele pe care Carol Quintul le conduce către Tunis şi apoi spre Alger), de corăbiile veneţiene, în mod izbitor tot mai numeroase (tonajul lor este cunoscut: în 1498, 26 800 botti, în 1560, 29 000, în 1567 53 71

Aceste cifre sunt elocvente: Veneţia a astupat golul creat prin plecarea mâinii de lucru atlantice. La Ragusa, aceeaşi constatare: flota vaselor de transport are un deplasament, către 1540, de 20 000 carri. Ea ajunge la 35 000 între 1560-1570, atingându-se astfel apogeul său72. Toate aceste noi tipuri de nave au apărut la momentul oportun. Ele explică de ce foarte departe, din Atlantic până în Marea Nordului impunătoarele corăbii. Mediteraneene îşi fao din nou apariţia.