Fii prietenul meu!


PARTENERI: INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VRANCEA



Yüklə 178,43 Kb.
səhifə2/2
tarix31.10.2017
ölçüsü178,43 Kb.
#23359
1   2
PARTENERI:

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN VRANCEA

INSPECTOR GENERAL: VASILICA ZAHARIA

INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE CULTURĂ VRANCEA

DIRECTOR: TRAIAN NEGULESCU

COMUNITAEA EVREILOR DIN FOCŞANI:

PREŞEDINTE: MIRCEA ROND

1.MOTIVAŢIA PROIECTULUI

Evreii sunt poporul ales. Asta trebuie să o mărturisească nu numai orice evreu, ci şi orice creştin.Evreii sunt poporul ales, pentru că cu ei a făcut Dumnezeu primul legământ….Un popor ales are însă de împlinit o funcţiune , căci el nu e ales din cauza a ceva, ci şi mai vârtos încă pentru ceva, într-un anumit scop.”



În oraşul Panciu există două cimitire evreieşti: primul din a doua jumătate a secolului al XIX - lea şi începutul secolului al XX - lea (până la Primul Război Mondial) situat pe Dealul Neicului, la marginea viilor, la aprox. 500 m de Schitul Sf. Ioan şi al doilea, din perioada interbelică şi după Al Doilea Război Mondial, situat în cartierul Dumbrava, aproape de linia ferată.


Deşi cimitirul din Dealul Neicului este mai vechi decât cel din Dumbrava totuşi nu este trecut pe lista monumentelor istorice .



Majoritatea pietrelor funerare din ambele cimitire au căzut la pământ fiind acoperite de ţărână, iarbă şi muşchi.Având în vedere faptul că monumentele funerare sunt făcute din piatră dură şi marmură acestea pot fi recondiţionate, scrisul putând fi lesne de descifrat după aceea, inscripţiile (în română şi ebraică) fiind săpate adânc în materialul respectiv. Cercetând cu atenţie pietrele funerare vom putea desluşi, printre altele, atât numele eroilor evrei din Panciu căzuţi la datorie în Războiul de Reîntregire a Neamului din 1916 - 1919 cât şi numele victimelor groaznicului cutremur care a avut loc întoamna anului 1940. 
Respectivele cimitire reprezintă o dovadă incontestabilă a prezenţei în Panciul de altădată a unei importante comunităţi evreieşti şi pot trezi interesul celor pasionaţi atât de istoria evreilor cât şi de genealogie şi epigrafie.


Pornind de la istoria zbuciumată a poporului evreu şi de la prezenţa comunităţii evreieşti într-o pondere destul de mare în judeţul nostru, și în localitatea noastră, în epoca modernă şi contemporană, acest proiect prezintă interes atât pentru noi profesorii de istorie, cât şi pentru comunitate.

Scopul acestui proiect este:

-evidenţierea valorilor culturale şi religioase ale comunităţii evreieşti, prezentarea rolului economic al evreilor în orașul Panciu și în judeţul Vrancea în perioada interbelică.

-valorificarea tradiţiilor româneşti şi evreieşti

-prezentarea de către profesorii de istorie a evenimentelor istorice care au determinat producerea Holocaustului în România şi consecinţele acestei tragedii umane.

-refacerea celor două cimitire evreiești și înscrierea cimitirului din dealul Neicu ca monument istoric

Dorim ca proiectul să genereze motivaţii, atitudini, interes faţă de prezenţa activă a evreilor în viaţa economică şi culturală a ţării şi a judeţului.

2.DURATA PROIECTULUI

1 An: octombrie 2012-octombrie 2013

Etapa I –Semestrul I

Activităţi:

9 Octombrie - minisimpozion în Sala de Festivităţi a Liceului Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Panciu, intitulat Holocaustul o pagină neagră din istoria României.

Organizatori- profesor Iliescu Luminiţa şi profesor Adafini Mihail

Invitaţi –Preşedintele Comunităţii Evreilor din Focşani, Rond Mircea.

În cadrul acestei întâlniri cu elevii claselor a-VIII-a profesoara Iliescu Luminiţa prezintă contextul istoric al producerii Holocaustului, mesajul de pace şi toleranţă pentru ca asemenea experienţe tragice să nu se mai repete.

Profesorul Adafini Mihail prezintă prima şcoală evreiască din oraşul Panciu, iar d-l. Rond Mircea motivează alegerea zilei de 9 octombrie ca zi a comemorării Holocaustului în România.

Cu acelaşi prilej au fost organizate două expoziţii:una de fotografii intitulată „Holocaustul o pagină neagră din istoria României” şi o expoziţie de carte.



Etapa a-II-a Sem.II 2013

-30 mai 2013 vizita excelenței sale ambasadorul Israelului în România, în orașul Panciu cu ocazia lansării Proiectului, a altor personalități politice și culturale:domnul profesor Liviu Rotman, domnul Rudi Marcovici-Directorul Centrului de Patrimoniu Imobiliar, domnul Alexandru Florian, Directorul Institutului pentru Studierea Holocaustului în România.

Etapa a-III-a Sem.I 2013

Realizarea unui parteneriat cu o școală din statul Israel și înscrierea cimitirului din Dealul Neicu pe lista monumentelor istorice.Schimb de experiență între cele două școli partenere.



3.OBIECTIVUL GENERAL AL PROIECTULUI

Proiectul urmăreşte formarea la elevi a unui nivel de conştiinţă şi a unor motivaţii faţă de cunoaşterea problemelor comunităţii evreieşti, dezvoltarea capacităţii de a sesiza problemele cu care se confruntă evreii din România, în contextul în care numărul populaţiei evreieşti a scăzut simţitor, încă din anul 1950-1960.



4.OBIECTIVE SPECIFICE

O1-elevii să înveţe să coopereze

O2-elevii să se informeze, să prelucreze datele şi să le prezinte grupului

O3-să imagineze şi să creeze logistică (materiale publicitare) pentru sensibilizarea opiniei publice şi a autorităţilor.



5.ECHIPA DE LUCRU

COORDONATORII DE PROIECT :

PROFESORII DE LA LICEUL TEHNOLOGIC „ALEXANDRU IOAN CUZA” PANCIU: ILIESCU LUMINIŢA, GEORGESCU MIRELA PAULA, CHIVOIU VIOLETA, GHEȚU NUȚA, informatician TUDORACHE MARCELA ŞI PRIMĂRIA ORAȘULUI PANCIU

COLABORATORI:ROND MIRCEA

ALEXANDRU FLORIAN

6.GRUPUL ŢINTĂ

BENEFICIARI DIRECŢI:elevii și comunitatea locală.

Proiectul s-a bucurat de popularitate atât în cadrul școlii, cât și al comunității locale, fiind prezente la lansare personalități ale vieții culturale păncene, și din municipiul Focșani.

Prof. Iliescu Luminiţa

FRUCTELE ŞI LEGUMELE

Vegetalele au fost mereu nu doar cea mai importantă sursă de hrană pentru oameni,dar au reprezentat principala şi cea mai eficientă metodă de vindecare a bolilor , până acum cincizeci de ani ,când cercetările farmaceutice şi metodele terapeutice au pornit în mod decis pe calea chimiei.

Consecinţele acestei schimbări de direcţie sunt clare pentru toţi: este cu adevărat dificil ,uneori , să întrevedem avantajele terapiei ,în schimb dezavantajele sunt numeroase.

Aproape întotdeauna se ignoră potentialitătile terapeutice ale morcovilor , usturoiului,pătrunjelului,lămâii,verzei sau păpădiei.

Acţiunea terapeutică a vegetalelor nu este atribuită unei componente anume ,aşa cum se procedează uneori în cazul plantelor medicinale, întreaga legumă sau fructul în întregime este cel care exercită un efect pozitiv asupra organismului.

Fructele şi legumele au caracteristici diferite atât din punct de vedere organoleptic (gust,miros,consistenţă),cât şi în ceea ce priveşte utilizarea lor practică de-a lungul zilei. Ele sunt alimente fundamentale în special pentru menţinerea echilibrului acido-bazic din sânge ,pentru stimulul realizat în ceea ce priveşte toate reacţiile metabolice ,pentru capacitatea de a fi mai degrabă „lubrifiantul” decât combustibilul „motorului” organic.

Funcţia energetică aparţine îndeosebi altor alimente precum cerealele,chiar dacă fructele şi legumele contribuie într-o anumită măsură prin conţinutul lor ,uneori destul de mare de zaharuri,în timp ce funcţia constructivă este încredinţată preponderent alimentelor bogate în proteine precum ouă,brânză,legume boabe. Fructele şi legumele sunt de folos deci,în general ,ca elemente echilibrate,refortifiante,ce îmbunătăţesc capacitatea organismului de a rezista la boli sau de a reface starea de sănătate,dacă aceasta a fost deja compromisă.

De aici derivă importanţa lor şi necesitatea ca ele să fie zilnic prezente la mesele noastre ,într-o cantitate adecvată şi consumate corespunzător.

Prof. Ciută Lenuţa

Reţete culinare

Brânzoaice

Aluat: făină 200g, margarină 50g,ouă 2 bucăţi, drojdie de bere 20g,zahăr 100g,lapte 100ml.

Umplutură: brânză de vaci 120g,zahăr 50g,gălbenuş de ou 1 bucată, zahăr vanilinat 1 plic,coajă rasă de lămâie.

Din drojdia de bere ,25 ml lapte ,50 g zahăr si 1/3 din faină ,se face o maia , care se pune în restul făinii şi se lasă să crească,acoperită de un şervet.După ce maiaua a crescut , se adaugă restul de lapte cald, îndulcit cu zahărul rămas,ouăle şi margarina ,topită pe baia de apă.Se amestecă totul bine ,se frământă şi se lasă să crească.

Separat se face o pastă din brânză de vaci,cu zahărul ,zahărul vanilinat şi coaja de lămâie. Se fac pătrăţele din aluatul întins cu sucitorul , în care se pune umplutura (pasta),după care pătrăţelele se îndoaie,se lasă să mai crească şi apoi se coc la cuptor ,până se rumenesc.

Prof. Bîrjoveanu Violeta

O vacanţă de neuitat

Orice copil aşteaptă să meargă la mare, să se joace în valurile spumoase ale întinderii de smarald şi să construiască castele aurite din nisip. Eu aştept revederea mării şi marea ….. revedere a mea.

Anul acesta am admirat peisajele călduroasei Turcii şi m-am bucurat de trei dintre mările sale: Egee, Marmara şi Mediterană.

Am rămas surprinsă de talazurile Mării Egee, de nuanţele Mării Marmara,turcoaz, bleo şi albastru şi de sclipirea cristalină a Mării Mediterane.

Ne-am petrecut sejurul în exotica staţiune Marmaris, în orăşelul Icmeler, undeva într-o grădină cu palmieri gigantici de pe malul mării.Ajunsă la mare, am simţit că mi se înmoaie genunchii la vederea grandorii pe care a lăsat-o Dumnezeu pe pământ. Mă aflam pe plaja unui golf, apărat de stânci imense, cu cea mai cristalină şi caldă apă.

Într-o zi ne-am aventurat într-o “expediţie pe mare” , am înnotat printre peşti şi am admirat suprafaţa lină a mării.În altă zi am mers la Pamukkale, una dintre cele mai importante minuni ale regiunii. Probabil vă întrebaţi de ce este considerată astfel . Ei bine, este un tărâm alb ca de zăpadă, din calcar. Aici,peste munţii înfierbântaţi, curge o apă rece ca gheaţa, piscinele naturale par din lapte, iar la poalele acestui loc de vis se află cetatea Hieropolis. O cetate imensă , încărcată de istorie şi legende.

De exemplu, undeva, pe lângă cetate, se află piscine Cleopatrei.Se spune că faimoasa regină a Egiptului era urâtă, dar când a intrat în piscină s-a făcut frumoasă.

După această experienţă, Turcia mi-a rămas în minte ca un ţinut magic, plin de locuri fascinante şi peisaje mirifice.

Bucă Miruna-Elena

Clasa a V-a A



Salvaţi planeta Pământ!

Sărmana Terra suferă multe transformări din cauza poluării. Aceste transformări ne afectează si pe noi, oamenii. Din punctual meu de vedere cel mai rău efect al poluării este încălzirea globală, deoarece ea afectează natura şi fiinţele din jurul nostrum. De la încălzirea globală gheţarii cei maiestuoşi se transformă în apă şi măresc volumul oceanelor.Tot din această cauză s-au format găuri în stratul de ozon.Acesta ne apăra cândva de radiaţiile solare dar puterea lui a slăbit mult în ultimii ani. Din această cauză iarna este mai cald ori foarte frig, iar vara prea cald.Pe scurt sunt tulburări de climă.

Fără să ne dăm seama, poluarea ne afectează cel mai mult pe noi, oamenii, chiar dacă tot noi suntem de vină. Apa plină de gunoaie, aerul plin de gaze toxice şi deversarea de substanţe toxice sunt doar câteva dintre cele mai grave acţiuni ale oamenilor cărora nu le pasă de natură.Ba mai mult,taie şi copacii de la care avem oxigen şi aruncă gunoaie în apele din care bem.

Pentru a ajuta natura noi trebuie să reciclăm.Dacă ne-am comporta chibzuit cu darurile naturii, planeta ar fi salvată.

În concluzie, natura de oferă multe bogăţii dar oamenii nu le preţuiesc aşa cum ar trebui.

Pârvu Ana-Maria

Clasa a V-a A

Dragă mama,

Mă ajuţi s-ajung la soare

Şi-mi veghezi drumul mereu,

Iar când voi ajunge mare,

Te voi răsplăti şi eu.

Îţi doresc un La mulţi ani!,

Mămica mea,

Un pupic eu îţi voi da

Şi de astăzi te voi asculta!

Marin Maria-Ruxandra

Clasa a V-a A

Sărbătoarea de Halloween la Liceul Tehnologic “Al. I. Cuza”



Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. în alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri

Începând cu cu data de 25 octombrie 2013, elevii clasei a VII a B îndrumati de domnișoara dirigintă Buhai Anemona, și elevii clasei a VII a C îndrumați de domnișoara dirigintă Stan Oana, au realizat afișe, desene, obiecte practice specifice toamnei, materiale cu care au împodobit sălile de clasă. De asemenea, și-au confecționat costume și măști pentru Halloween.

În ziua de 31 octombrie 2013, elevii clasei a VII a C au prezentat un program format din cântece și poezii, iar elevii clasei a VII a B au prezentat câteva dansuri dar și un material informativ ”Totul despre Halloween” (în limba română și în limba engleză). S-a desfășurat și un concurs de creativitate în care elevii celor două clase au prezentat compuneri despre anotimpul ”Toamnă mândră, darnică”.

Costumele improvizate de copii, desenele sugestive şi împărţirea bomboanelor au caracterizat activitatea elevilor de aici, demonstrând că acest obicei de origine celtică a pătruns în culturile multor popoare.

Juriul format din domnul profesor Bratu Florin, doamna profesor Ciută Lenuța, doamna profesor Matei Adela și nu în ultimul rând doamna profesor Bîrjoveanu Violeta a ales și premiat cele mai frumoase măști și costume de Halloween.

Prof. Stan Oana



Info Educaţia

CALENDARUL
Simulărilor evaluării nationale pentru elevii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat national, în anul şcolar 2013 - 2014
Simularea evaluării nationale pentru elevii clasei a VIII-a din anul scolar 2013-2014
18 februarie 2014 Simulare – Limba si literatura română – probă scrisă

19 februarie 2014 Simulare – Matematică – probă scrisă

20 februarie 2014 Simulare – Limba si literatura maternă – probă scrisă

7 martie 2014 Afisarea rezultatelor



Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat national pentru elevii claselor a XI-a si a XII-a din anul colar 2013-2014

3 martie 2014 Simularea probei E)a) – probă scrisă – Limba si literatura

română

4 martie 2014 Simularea probei E)b) – probă scrisă – Limba si literatura



maternă

5 martie 2014 Simularea probei E)c) – probă scrisă – Proba obligatorie a

profilului

7 martie 2014 Simularea probei E)d) – probă scrisă – Proba la alegere a

profilului si specializării

14 martie 2014 Afisarea rezultatelor



CALENDARUL DE DESFĂŞURARE A EVALUĂRII NAŢIONALE PENTRU ABSOLVENȚII CLASEI A VIII-A ÎN ANUL ŞCOLAR 2013-2014

13 iunie 2014 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

16-18 iunie 2014 Înscrierea la Evaluarea Naţională

23 iunie 2014 Limba şi literatura română - probă scrisă

24 iunie 2014 Limba şi literatura maternă - probă scrisă

25 iunie 2014 Matematica - probă scrisă

27 iunie 2014 Afişarea rezultatelor (până la ora 16)

27 iunie 2014 Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20)

28 iunie-30 iunie 2014 Rezolvarea contestaţiilor

iulie 2014 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii










CALENDARUL EXAMENULUI DE BACALAUREAT

NATIONAL - 2014
















Sesiunea iunie-iulie 2014

26

– 30 mai 2014

Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen

30 mai 2014

Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a

10

- 12 iunie 2014

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în







limba română – proba A

11

- 13 iunie 2014

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare







orală în limba maternă – proba B

16

– 20 iunie 2014

Evaluarea competenţelor digitale – proba D

23

- 27 iunie 2014

Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație







internațională – proba C

30 iunie 2014

Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă

1 iulie 2014

Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

2 iulie 2014

Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

4 iulie 2014

Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) –







probă scrisă

7 iulie 2014

Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00)

7 iulie 2014

Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

8 -10 iulie 2014

Rezolvarea contestaţiilor

11 iulie 2014

Afişarea rezultatelor finale



Sesiunea august-septembrie 2014
14 – 18 iulie 2014 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

18-19 august 2014 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în

limba română – proba A

18-19 august 2014 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în

limba maternă – proba B

19 -20 august 2014 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulație

internațională – proba C

21 - 22 august 2014 Evaluarea competenţelor digitale – proba D

25 august 2014 Limba şi literatura română – proba E)a) – proba scrisă

26 august 2014 Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

27 august 2014 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

29 august 2014 Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) –

probă scrisă

1 septembrie 2014 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea

contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00)

2-3 septembrie 2014 Rezolvarea contestaţiilor

4 septembrie 2014 Afişarea rezultatelor finale
Notă: La solicitarea comisiilor de bacalaureat judeţene/a municipiului Bucureşti sau din proprie iniţiativă, Comisia Naţională de Bacalaureat poate aproba prelungirea perioadelor de susţinere a probelor de evaluare a competenţelor digitale sau lingvistice

Adrese utile:


http://edu.ro/

http://www.bacmatematica.ro/

http://mate.info.ro/

http://variante-mate.ro/evaluare-nationala/capacitate/capacitate-2013-2014

http://www.sheppardsoftware.com/Geography.htm

http://examenebac.blogspot.ro/2013/11/subiecte-model-bac-2014-limba-romana.html

http://romana.info.ro/

http://variante-subiecte-examene.blogspot.ro/p/bacalaureat.html



http://www.bacalaureatul.ro/


prof. Zamfir Teodora
Yüklə 178,43 Kb.

Dostları ilə paylaş:
1   2




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin