Fitoterapie, generalitati, ramuri

Contraceptive, avortive, combaterea sterilităţii. Există plante care au efecte contraceptive atât la bărbaţi (bumbac – Gossypium species), cât şi la femei (camforul chinezesc - Blumea balsamifera, laurul ghimpus - Ilex aquifolium), plante cu efecte avortive (dar aici dozele toxice sunt extrem de apropiate de cele utile, Juniperus sabina, Ruta graveolens pot duce la moarte; scaietele – Dipsacus japonicus, viţa de vie – Vitis vinifera, susanul – Sesamum indicum şi colţii babei – Tribulus terestris fiind mai puţin toxice dacă sunt administrate în primele 3-6 zile de întârziere a ciclului menstrual). Pentru combaterea sterilităţii sunt utile, pentru sterilitatea feminină, limbariţa (pătlagina de apă – Alisma plantago-aquatica: planta întreagă combate sterilitatea, favorizând ovulaţia şi fertilizarea ovulului, dar seminţele produc sterilitate), floarea soarelui, alunele, arahidele, fisticul, miezul de nucă şi curmalele.

Aparatul genital masculin

Infecţii ale organelor genitale externe apar în general după contacte sexuale infecţioase. Ca urmare, se recurge imediat după la spălături locale şi eventual instilaţii uretrale cu flori de muşeţel, cimbru, cimbrişor, coajă de stejar, asociat cu o cură internă cu merişor, mesteacăn, călţunaşi şi coada racului.

Prostatita este o infecţie acută a prostatei, poate fi provocată de diverşi germeni bacterieni, se recomandă deci muşeţel sau coada racului şi băi de şezut sau clisme cu aceleaşi plante, asociate sau nu cu antispastice (beladona). În adenomul de prostată sau în tumori ale prostatei se constată dificultăţi de emisie a urinei şi de golire completă a vezicii urinare, chiar blocaj renal. Se tratează şi extern, băi de şezut cu paie de ovăz, coada calului, valeriană, şi intern, cu roiniţă, merişor, talpa gâştii, cimbru, cimbrişor. De asemenea, plantele cu conţinut mare de zinc (roşii, pătrunjel, palmier pitic - Serenoa repens) sau fitohormoni (seminţele de dovleac) de dovedesc utile. În inflamaţiile prostatei şi hipertrofia de prostată sunt de ajutor urzica moartă albă sau galbenă, coada calului, extractul de ghimpe (Xanthium spinosum – acţiune antiinflamatoare, conţine complecşi flavonoidici, xantină şi un fitohormon, beta-sitosterol).

Impotenţa şi sterilitatea masculină sunt distincte una de alta, sterilitatea putând apărea şi datorită unor tulburări ale spermatogenezei. Sunt importante vitaminele A, E şi F care previn hipotrofia testiculară, unele boli infecţioase pot împiedica dezvoltarea funţiilor testiculare (gonoreea, febra tifoidă, tuberculoza, oreionul), tratamentul constând pe cât posibil în suplimentarea cu aminoacizi (acid para-amino-benzoic), vitamine, minerale, plante care conţin steroli pentru a îmbunătăţi troficitatea musculară a organismului (lemn dulce, ghimbir, astragalus). Impotenţa poate fi datorată unor probleme circulatorii (ginseng, ginko biloba), ale prostatei sau unor tulburări de natură psihică (sedative ca valeriana, roiniţa).
Fitoterapia sistemului nervos
Stările nervoase, stress-ul, pot avea efecte negative la cei cu predispoziţii spre alte afecţiuni (gastro-intestinale, cardoivasculare, renale, metabolice, sexuale). Din fericire, odată recunoscută boala, avem la dispoziţie o gamă largă de plante cu acţiune asupra sistemului nervos central care pot fi folosite fie ca adjuvante, fie catratament în tulburările neuropsihice.

Sedativele îşi datorează acţiunea fie uleiurilor esenţiale, fie unor alcaloizi sau unor flavonoide.

hameiul (Humulus lupulus), infuzie 1-2 lg/ cană, 2 căni pe zi, e util în insomnii şi are acţiune sedativă generală datorită unor oleo-rezine volatile

tei sau levănţică, infuzie, 2lgţe/cană, înainte de culcare

sulfină (Mellilotus off.) infuzie, 1 lgţă/cană, înainte de culcare

măghiran (Origanum majorana ), infuzie, 1 lgă/cană, 2-3 căni/zi

iarbă mare (Inula helenium), decoct, 3-4 rădăcini la o cană cu apă, 2-3 linguri seara

păducel, infuzie, 1lgţăflori sau 2 lgţe fructe/cană la culcare sau tinctură din flori, 10-15 pic seara

talpa gâştii, infuzie, 3 lg/cană, 3-5 linguri/zi

valeriana, infuzie, 1lgţă /cană/zi

coada şoricelului, roiniţa, salvie, porumbar, anason, soc, tei.

Neuropatiile infantile, manifestate prin muşcări dezordonate, tivuri, agitaţie, hiperexcitabilitate, scăderea puterii de concentraţie răspund bine la tratamente cu tei, levănţică, roiniţă, hamei, alături de mişcare şi regim igieno-dietetic vitaminizant. Cefaleea, migrenele şi nevralgiile faciale se pot trata şi ele cu tei, melisa, rozmarin, coada şoricelului, talpa gâştii, muşeţel, mentă (cataplasme reci), levănţică, păducel, valeriana. În plus, Aconitum napelus, în diluţii homeopate, e util în nevralgiile de trigemen, alcaloizii din cornul secării (Claviceps purpurea) se folosesc cu succes în tratarea migrenelor. Pentru stress fizic şi psihic sunt folosite plante ca ginsensg (Panax ginseng), ginseng siberian (Eleutherococcus senticocus), sunătoarea (Hypericum perforatum).

Excitantele şi euforizantele sunt utilizate pentru tratamentul stărilor de oboseală şi pentru îmbunătăţirea randamentului intelectual. Arborele de cacao (Theobroma cacao)este folosită de foarte mult timp (fructele şi seminţele), derivaţii xantinici (teobromina, teofilină, cofeină) pe care îi conţine vând efecte energizante nete, stimulează SNC, miocardul, diureza, relazează musculatura netedă, coronariană şi a bronhiilor, efectele acestora fiind potenţate de flavonele, glucidele şi aminoacizii pe care îi mai conţine. Efecte şi compoziţie asemănătoare are arborele de cafea (Coffea arabica) şi ceai (Thea sinensis).

Tulburările neurovegetative, cele care duc la un dezechilibru în ceea ce priveşte corelarea diverselor funcţii ale orgainsmului, se pot manifesta sub formă de angoase, neurastenie, distonii neurovegetative şi este recomandat, pe lângă tratament, şi un regim igieno-dietetic adecvat. Sunt utile plante ca pelinul, talpa gâştii, arnica, păducelul, salvia, menta, coada şoricelului, levănţica, sunătoarea, hameiul, muşeţelul. Rauwolfia, asociată cu valeriana şi muşeţelul poate scădea frecvenţa crizelor de epilepsie. Astenia nervoasă, cu lipsa poftei de mâncare şi nevroze gastrice („nervi la stomac”) se pot ameliora cu obligeană, genţiana, talpa gâştii, pelin, gingko biloba, ginseng; asteniile de primăvară, cauzate în special de hipovitaminoze (C, A), lipsă de minerale (calciu, fier, magneziu), şi sedentarism sunt tratate cu urzică, coada calului, soc, mesteacăn, măceş, cătină, alimentaţie bogată în elementele lipsă (sparanghel, pătrunjel, varză, urzici, păpădie, spanac, leurdă).

Neurotroficele sunt stimulente ale celulei nervoase, iar multe plante conţin principii active care acţionează în acest sens. Fie că e vorba de fructe şi seminţe, plante bogate în lipide şi fosfolipide (nuci, alune, soia), minerale şi vitamine (fructe de pădure, roşii, măceşe, banane, morcovi, ţelină, cereale), fie că folosim plante ca păducelul, frunze şi flori, ginseng şi gingko biloba, proprietăţile tonifiante ale acestora se dovedesc de mare ajutor, alături de tonice amare ca genţiana, pelinul, obligeana şi stimulante ale SNC (ceai, cafea, cacao).

Afrodisiacele sunt plante care, deşi se adresează organelor sexuale, acţionează la nivel central. Obligeana, în combinaţie cu piperul negru, stimulează circulaţia periferică, usturoiul şi sparanghelul (Asparagus racemosus) sunt utile pentru creşterea libidoului, ţelina (seminţele), coriandrul, prazul, ceapa, păpădia pentru creşterea potenţei şi prelungirea duratei actului sexual, ardeii roşii, busuiocul, vanilia, scorţişoara, lavanda, sunt iritante pentru uretră dând o stare de excitaţie; ginsengul, cola, cafeaua, cacao, avocado sunt tonice, fortifiante, uşor vasodilatatoare în cantităţi mici; dovleacul stimulează producţia de hormoni masculini, alături de usturoi. Planta yohimbe (Pausinystalia yohimbe) conţine alcaloidul yohimbină, cosiderat cel mai activ excitant masculin, dar s-a constat că poate duce la epuizarea funcţiei sexuale cu instalarea impotenţei definitive. Anafrodisiacele au capacitatea de a diminua apetitul sexual şi de a calma libidoul, printre acestea numărându-se hameiul şi unele dintre plantele cu efect sedativ central (talpa gâştii, valeriana), sau plante care conţin cantităţi mari de vitamina C (roşii, citrice, ardei verde).
Alcaloizii
Alcaloizii sunt un grup de substanţe azotate cu caracter bazic, rezultate din metabolismul secundar al plantelor, care administrate la om sau la animale determină acţiuni farmacodinamice şi de cele mai multe ori au o toxicitate crescută. Există mai multe grupuri mari: alcaloizi propriu-zişi (substanţe naturale provenite din aminoacizi cu cel puţin un atom de azot cuprins în heterocicluri), pseudoalcaloizi (provin din precursori biosintetici diferiţi de aminoacizi, de ex. terpene sau steroli), protoalcaloizi (amine simple, primare sau secundare, deci nu conţin azot heterociclic: efedrina colchicina, muscarina, capsaicina) şi N-oxizii alcaloizilor (genalcaloizi).

Alcaloizi pirolidinici – alcaloizi secundari, de obicei fără importanţă terapeutică. Se întâlnesc în Solanaceae (higrina), Erythroxylaceae, Chenopodiaceae, Fabaceae, Lamiaceae şi Rutaceae.

Alcaloizii nicotinici sunt pirolidine substituite cu piridină, se găsesc în Solanaceae (nicotina, excitant SNC, stimulează ganglionii colinergici şi simpatici), Erythroxylaceae, Cannabaceae, Asclepiadaceae.

Alcaloizii tropanici rezultă din condensarea pirolidinei cu piperidina, se găsesc în Solanaceae (Atropa, Datura, Hyosciamus), Erythroxylaceae. Cei mai cunoscuţi şi utilizaţi sunt atropina (antagonizează acetilcolina), scopolamina (asemănător cu atropina), hioscina, hiosciamina, cocaina (anestezia mucoaselor, stupefiant).

Alcaloizi pirolizidinici – prezenţi în Asteraceae, Boraginaceae, Fabaceae, hepatotoxici, pneumotoxici, cancerigeni.

Alcaloizii chinolizidinici sunt baze terţiare, se întânlnsc în Fabaceae (sparteina), Ericaceae, Euphorbiaceae, Lauraceae, majoritatea sunt toxici.

Alcaloizii izochinolinici – Berberidaceae (berberina), Cactaceae (mescalina), Fabaceae, Papaveraceae (papaverina, morfina, codeina, chelidonina), Ranunculaceae (noscapina), Menispermaceae (curarina), au întrebuinţări diverse, pot da dependenţă.

Alcaloizii indolici – provin de la triptofan, se găsesc în plante din familia Fabaceae (fizostigmina, parasimpatomimetic, toxic), Apocynaceae (ajmalina, rauwolfina, vincamina, vincristina, vinblastina), Rubiaceae (chinina, chinidina, reserpina, yohimbina), Loganiaceae (stricnina)ciuperci din genul Claviceps (acidul lisergic, nicergolina, ergometrina, ergotamina, ergotoxina)

Alcaloizi proveniţi de la histidină (nucleu imidazolic) au ca reprezentant mai cunoscut pilocarpina, la plante din genul Pilocarpus (Rutaceae), util în glaucom.

Alcaloizii purinici, proveniţi de la xantină, au o răspândire restrânsă la Theaceae (cofeina, teofilina, teobromină), Rubiaceae (cofeina), Sterculiaceae (teobromina), sunt stimulante SNC, simpatomimetice).

Droguri
Deşi noţiunea de „drog” se poate referi la orice substanţă farmaceutică de origine vegetală, animală, minerală sau de sinteză, în prezent avem în vedere substanţele nocive, periculoase, care dau dependenţă, plante cu efecte psihotrope, halucinogene, psihodisleptice, psihoanaleptice. Cel mai cunoscut drog este probabil opiul, extras din mac (Papaver somniferum), care conţine mai mulţi alcaloizi (morfina, heroina, codeina), dă uşor obişnuinţă şi dependenţă, privarea de drog declanşează sindrom de sevraj, cu anxietate, nelinişte, agitaţie, tulburări digestive, cardiovasculare. Locul lui a fost luat de derivaţi sintetici, petidina, metadona sau thiambuten.

Planta Erythroxilon coca are frunze care conţin unul dintre cei mai nocivi alcaloizi, cocaina, care la administrare repetată duce la cocainomanie. Frunzele de coca, spre deosebire de opiacee, sunt puternic excitante, dând consumatorului senzaţia unei rezistenţe fizice şi prihice mărite, care, însă, ascude adevăratele efecte: tulburări psihice diverse, slăbirea voinţei, a capacităţilor intelectuale, tulburări neurologice, cardiovasculare, neurologie, leziuni ale fosei nazale (datorate prizării), stară anorexice.

Cânepa indiana (Canabis indica), din care se extrage haşişul sau marijuana îşi datorează efectele rezinei care conţine compuşi triterpenici, acizi canabinolici, tetrahidrocanabinol, şi produce, în doze moderate, o „beţie intelectuală” care se manifestă fie prin crize de ilaritate, fie prin depresie însoţită de plâns. La doze mari apar simptome de intoxicaţie, anestezia tegumentelor, lipsa de coordonare a mişcărilor, transpiraţie şi diureză crescute, uscarea mucoaselor bucale şi nazale, dilatarea pupilelor, halucinaţii, delir, bradipnee, tahicardie. Dependenţa se instalează lent la administrare repetată de doze mici, consumatorii având o rezistenţă foarte mică la infecţiile virale.

Cola nitida şi Cola acuminata conţin drogul numit cola, cu conţinut mare de cofeină, potenţat de restul componenţilor, fiind utilizate ca energizante. Specia Yerba mate conţine şi ea cofeină. Betelul este un amestec vegetal de fragnmente mici de nuci de betel, Piper betle sau P. Chavya înfăşurate în frunzele aceleiaşi plante. Conţine cofeina, alungă starea de oboseală, dar produce tulburări digestive. Efedrina şi derivaţii săi (amfetaminele) au acelaşi efect, mult mai puternic însă.

Unele plante sunt utilizate ca psihotrope, de exemplu peyotl (Echinocactus williamsi), care conţine alcaloizi (mescalina, peyotlina) ce induc o stare de euforie până la halucinaţii şi viziuni cu deformarea percepţiei de spaţiu-timp, cornul secării (claviceps purpurea) ce conţie acid lisergic, precursor al LSD, anumite ciuperci (Psilocybe mexicana, P. Aztecorum) – psilocibina şi psilocinina, cu nucleu indolic şi acţiune halucinogenă, Amanita muscaria (muscarină şi psilocină).

Alcoolul etilic este frecvent utilizat şi acceptat de societate, obţinut prin fermentarea fructelor sau cerealelor şi prin distilare (procesul de fermentaţie se opreşte la 16% concentraţie de alcool), şi poate da dependenţă, iniţial mică, apoi cu afectare generală.

Tutunul (Nicotiana tabacum)este util ca plantă medicinală, mai ales extern (combaterea pediculozei, insecticid) sau pentru obţinerea acidului nicotinic (vitamina PP) care se foloseşte in sindromul Tourette (administrat sub formă de gumă de mestecat cu conţinut de nicotină reduce frecvenţa şi intensitatea ticurilor) sau tulburări vasculare periferice (nicotina stimulează memoria şi procesele de învăţae, probabil datorită ameliorării circulaţiei), sau a nicotinatului de metil cu efect revulsiv, antiinflamator, antireumatic. Ultimele cercetri arată că tutunul are şi acţiune imunologică, îndreptată în special asupra bacteriei Streptococcus mutans responsabilă cel puţin în parte de apariţia cariilor dentare, şi efecte antitumorale încă insuficient demonstrate. Efectul malefic nu aparţine tutunului, ci fumului de ţigară care conţine mulţi alţi constituenţi chimici.

Boli de nutritie si metabolism
Bolile de nutriţie sunt consecinţe ale unei alimentaţii dezechilibrate, excesele sau deficienţele alimentare producând perturbări în buna funcţionare a organismului. Bolile metabolice, cum ar fi diabetul, au probabil şi un substrat genetic, o anume sensibilitate moştenită, dar cu ajutorul unui regim de viaţă adecvat pot fi ţinute sub control cu succes.

Tulburările metabolismului fosfo-calcic apar mai ales la copii, întârziind osificarea. Este necesar un supliment de vitamină D, A şi C, conţinute în cătină, măceş, roiniţă, ciuboţica cucului, morcovi, eventual suplimente de minerale (coada calului), în special calciu.

Pancreatitele sunt afecţiuni ale pancreasului, acute (de obicei infecţii microbiene sau virotice, cu evoluţie gravă, rapidă) sau cronice (degenerare lentă a ţesutului pancreatic, în litiază biliară, alcoolism cronic, colecistopatii cronice, ulcere gastro-duodenale). Dacă formele acute necesită terapie intensivă, de multe ori chirurgicală, formele cronice pot fi tratate fitoterapeutic, asemănător cu afecţiunile hepato-biliare sau cu tratamentul în diabet, asociat cu un regim alimentar corectat (grăsimile stimulează secreţia biliară, se pot suplimenta sau micşora cantităţile de glucide etc). Când survin şi tulburări neurovegetative, sunt utile plantele cu acţiune sedativă.

Diabetul zaharat e cea mai frecventă suferinţă pancreatică, fiind o tulburare a mecanismului glucoregulator (lipsa sau insuficienţa secretorie a celulelor pancreatice care controlează metabolismul glucozei cu ajutorul insulinei), caracterizat la debut de o triadă de simptome (cei trei P): polifagie (mănâncă mult), polidipsie (sete) şi poliurie(urinează mult). Tratamentul alopat este substitutiv (insulină sau antidiabetice orale), pe viaţă, asociat cu regim sever. Acest regim poate fi „îmblânzit” cu ajutorul plantelor medicinale, care se dovedesc utile nu numai pentru scăderea glicemiei, ci şi pentru prevenirea sau tratamentul complicaţiilor diabetului. Vinca rosea (brebenoc, trandafir de Madagascar), conţine alcaloizi care au aproximativ aceeaşi acţiune ca tolbutamida, Momordica foetida are proprietatea de a reface funcţia pancreatică diminuată progresiv, substanţe din usturoi, ceapă, varză, fasole conţin grupări SH, similare cu ale insulinei, cu aproximativ 75 % din acţiunea tolbutamidei în doze de 0,5g/priză. Afinul, datorită mirtilinelor a şi B are de asemenea acţiune hipoglicemiantă, în timp de antocianozidele au efecte favorabile asupra circulaţiei, afecţiunilor coronariene, regenerării purpurii retiniene, sunt uşor bateriostatice. Anghinarea contrbuie la scăderea glicemiei, posibil datorită unei oxidaze, dudul (Morus alba, M. nigra), datorită unei glicozide cu aglicon fitosterolic, tecile de fasole (Phaseolis vulgaris) sunt capabile să neutralizeze chimic factorii care inactivează insulina (antagonism competitiv). Salvia, nucul, urzica, brusturele sunt şi ele utile în prevenirea complicaţiilor diabetului.

Obezitatea este definită ca o acumulare de grăsime şi exces ponderal de pesrte 20% faţă de valorile normale ale mediei indivizilor de aceeaşi vârstă şi sex. Poate fi de origine exogenă (abuz alimentar) sau endogenă (predispoziţii genetice, boli metabolice, dereglări glandulare), ambele combinate cu sedentarismul. În medicina clasic, tratamentul constă în scăderea aportului caloric şi mărirea consumului caloric, cu sau fără administrare concomitentă de extracte tiroidiene, hormoni sexuali, antidepresive etc.Fitoterapia nu dispune de o plantă minune care să ajute singură la scăderea greutăţii, dar există multe combinaţii care accelelrează tranzitul intestinal, sunt laxative, purgative, diuretice, anorexigene sau care ajută la echilibrarea funcţiilor glandulare. Cicoarea, păpădia, mătasea de porumb, mesteacănul, socul, frunzele de Senna, scoarţa de cruşin, anasonul, feniculul, coada şoricelului, nalba etc, satisfac senzaţia de foame (mucilagii, fibre), asigură un tranzit intestinal accelerat şi eliminarea surplusului de apă din ţesuturi, ananasul conţine enzime digestive care ameliorează digestia şi favorizează arderea grăsimilor, Garcinia cambogia ajută la controlul poftei de mâncare, iedera (Hedera helix), castanul (Aesculus hippocastanum), ardeii iuţi (Capsicum anuum) şi cofeina au acţiune anticelulitică mobilizând depozitele grăsoase. Desigur, dieta alimentară şi mişcarea sunt extrem de importante, şi de multe ori e necesară suplimentarea cu vitaminele şi mineralele pierdute datorită diurezei crescute şi tranzitului accelerat.

Cura de îngrăşare este necesară în stările ponderale deficitare, care pot fi determinate de afecţiuni digestive (malabsorbţii, ulcere, anaciditate), infecţii cronice (tuberculoză) cancer, etc. Este necesar un regim adecvat de mişcare pentru creşterea masei musculare, asociat cu un regim alimentar cu multe fructe şi seminţe dulci (mere dulci, coacăze, caise, pere, pepene galben, smochine, stafide, nuci, alune), dar şi paste făinoase (alimente bogate în glucide), brânzeturi grase, miere de albine. Plantele tonic-amare (ţintaură, pelin, anghinare, păpădie, hamei, lumânărica pământului, nalbă mare) se dovedesc utile pentru mărirea apetitului, sedative pentru scoaterea bolnavului din starea de stress, măceş şi cătină în convalescenţe. Dacă stările caşectice sunt datorate excesului de alcool sau tutun, tinctura de ardei iute, valeriana , hamei şi talpa gâştii în părţi egale, împreună cu psihoterapia şi terapia cognitivă, pot fi folosite pentru îndepărtarea cauzei.

Fitoterapia în dermatologie
Pielea e un înveliş care acoperă corpul în întregime, grosimea ei variază în funcţie de vârstă, sex sau regiune, şi e formată din trei straturi: epiderm, derm şi hipoderm care conţine şi anxe (aparatul pilo-sebaceu şi glandele sudoripare). Epidermul, la rândul lui, are cinci straturi: cornos (strat protector, rezultat din suprapunerea unor celule uşor disociabile, fără nucle, turtite, reduse la un înveliş periferic de keratină), stratul lucid (celule fusiforme, turtite, tranlucide, cu granulaţii fine de grăsimi), stratul granulos (celule plate), stratul spinos sau filamentos (ccelule relativ sferice, asemănătoare celor din stratul granulos, uşor aplatizate spre suprafaţă) şi stratul bazal, constituit dintr-un singur rând de celule cilindrice. Producerea materialului cornos are loc în mod inegal în diferite zone ale corpului, celule cornoase sunt exfoliate de pe suprafaţa pielii fără să afecteze grosimea stratului cornos. Dermul e alcătuit dintr-o reţea de fibre proteice (colagen, elastină, reticulină), având şi el două straturi, dermul papilar (ţesut conjunctiv), separat de epiderm printr-o linie sinuasă cu proeminenţe (papile dispuse neregulat şi mai frecvent în regiunile cu sensibilitate mare) în carese gasesc terminaţii nervoase (corpusculi tactili) şi dermul reticular (patru cincimi din grosimea totală a dermului), format dintr-un număr mare de fibre de colagen groase, dispuse în fascicule, fibre şi lame elastice, fiind ţesutul de rezistenţă al pielii. Dermul e străbătut de segmentele secretorii lae glandelor sudoripare, conţine glandele sebacee, partea superioară a foliculilor piloşi, vase şi nervi. Hipodermul este alcătuit din ţesut conjunctiv lax, cu rol în termoreglare şi depozitarea grăsimilor, conţine glomerulii glandelor sudoripare, partea profundă a foliculilor piloşi, vase, nervi, şi în unele regiuni muşchi pieloşi.

În dermatologie se folosesc mai multe tipuri de preparate:

-cu acţiune antimicrobiană -pentru dezinfecţia pielii sănătoase sau lezate şi în tratamentul unor afecţiuni (ulcere, acnee, psoriazis), conţin fie substanţe oxidante (peroxid de hidrogen, permanganat de potasiu – eliberează oxigen, hipocloriţi – eliberează clor, substanţe care eliberează iod, anumiţi coloranţi – pioctanină, albastru de metilen, fucsină, etacridină; compuşi metalici ca azutoatul de argint,sau argint coloidal, compuşi de mercur ca boratul fenil-mercuric, sulfamide, antibiotice sau săruri cuternare de amoniu, ichtiol, acid boric). Există şi plante cu efect dezinfectant, cele care conţin uleiuri volatile (cimbru, mentă, levănţică, tătăneasă, muşeţel), sau taninuri.

-cu acţiune antimicotică – iod, sulf, compuşi mtalici, derivaţi de mercur, saruri cuatrenare de amoniu, antibiotice antimicotice, alături de plantele cu uleiuri volatile şi taninuri menţionate mai sus

-antiinflamatoare, - hormoni corticosteroizi, AINS; gheara mâţei, Arnica, sulfina, ruscuţa de primăvară

-antipruriginoasă, - antialergice, corticosteroizi, astringente, anestezice, cuişoare, cimbru, levănţică, scorţişoară

-astringentă, - sulfat de Cu, Al sau Zn, compuşi de Bi, Pb – taninuri, stejar, mesteacăn, nuc, păpădie aplicate extern

-keratolitică, - acid salicilic, rezorcina, crisarobina, păpădia, mesteacănul

-epitelizantă, - vit. A, alantoina, săruri de argint, enzime, heparină, clorofila, ulei de peşte, ulei din germeni de porumb, extract de placentă, gălbenele (ung 10%), propolis, coada şoricelului (1%), sunătoare, tătăneasă, muşeţel, cătină,

-antiparazitară, - sulf şi derivaţi, săruri de mercur, benzoat de benzil, cimbru,

-decolorantă, - borax, săruri de mercur, hidrochinonă, acid salicilic, salcie, mesteacăn -vasculotropă, - tripsină, alfachimotripsină, heparine, enzime, plante care conţin flavonoide şi antocianozide, extracte din castan (Aesculus hippocastanum), Hammamelis virginiana, Arnica montana, Achilea millefolium

-revulsivă, - acid acetic, alcool, acid salicilic, rezorcină, muştar, varză, uleiuri volatile de pin, mentă, extracte de chinină, ardei iute

-anestezică, anestezice locale, revulsive, ulei de cuişoare

-vitamine, enzime şi hormoni, - vit A, B1, B2, B6, C, D, F, H, P, PP; penspină, tripsină, chimotripsină, hialuronidaza; hormoni estrogeni, progesteroni, androgeni, cătină, morcovi, fructe, măceşe, păducel

-antiseboreice şi antiacneice, - astringente, dezinfectante, ichtiol, corticoizi, borax, sulf, gudroane, rezorcină, hidrochinonă, păpădie, castraveţi, roşii, piersici, muşeţel, tei, levănţică, iaurt, drojdie de bere, suc de roşii, caolin,

-protectoare – contra factorilor chimici, fizici, biologici, fotoprotectoare, ulei de ricin, măsline, arahide

Afecţiunile dermatologice au două grupe principale de boli, cele inflamatorii sau degenerative (acnee, eczeme, verucoze, furunculoze, în care se recomadă asocierea tratamentului extern cu cel intern, diuretice, vitaminizante, antialergice) şi cele accidentale (arsuri, degerături, contuzii, plăgi – antiseptice, dezinfectante, hemostatice, cicatrizante, emoliente – extern)