Descoperirea efectului GMR este o usa deschisa catre un nou domeniu tehnologic cel al spinotronicelor unde sunt utilizate atat sarcina electronului cat si spinul electronului. Imbinarea celor doua tehnologii este conditia esentiala descoperirii GMR . Acum spinotronicele sunt forta motrice pentru o dezvoltare cat mai rapida a nanotehnologiilor . Acest domeniu de cercetare este un exemplu neobisnuit de clar cum stiinta fundamentala si noile tehnologii se intrepatrund una cu alta.
Mai multe informatii despre acest subiect se pot gasi pe site-ul : Academiei regale suedeze de stiinte www.kva.se , si http://nobelprize.org . Sau www.nobelmuseum.se
“Kopplung macht den Wiederstand” by Peter Grünberg, Physik Journal 9/2007 (in German).
“Giant steps with tiny magnets” by Agnes Barthélémy and Albert Fert et al., Physics World Nov. 1994 (in English).
“Spintronics” by Dirk Grundler, Physics World April 2002 (in English).
Introducere
Introducere
Radiaţia de fond a fost înregistrată pentru prima dată în anul 1964 de Arno Penzias şi Robert Wilson care au fost premiaţi în 1978 pentru această descoperire.
Prima dată au interpretat greşit radiaţia de fond ca pe un sunet irelevant in staţiile lor radio -înţeles ca un sunet emis de furtună cand televizoarelor le este întreruptă transmisia normală. Această emisie de fond a microundelor era prezisă de o teorie din anii 1940 de Alpher, Gamow şi Herman, descoperirea contribuind la discuţia despre originile Universului.
Scenariul Big-Bang prezicea existenţa acestei radiaţii cu microunde, deci descoperirea lui Penzias şi a lui Wilson au conferit credibilitate acestei teorii. Potrivit scenariului Big-Bang, Universul s-a dezvoltat de la stadiul de căldură intensă.
Scenariul Big-Bang prezicea existenţa acestei radiaţii cu microunde, deci descoperirea lui Penzias şi a lui Wilson au conferit credibilitate acestei teorii. Potrivit scenariului Big-Bang, Universul s-a dezvoltat de la stadiul de căldură intensă.
Nu există încă teorii stabile despre această condiţie primordială a Universului, dar imediat după acest stadiu se pare că Universul s-a umplut cu o radiaţie foarte intensă. Radiaţia emisă de un "corp" atat de strălucitor este distribuită între diferite lungimi de undă (culori luminoase) într-o manieră specifică, unde forma spectrului depinde doar de temperatură.
Termenul folosit pentru a descrie acest gen de radiaţie este "radiaţie a corpului-negru"- spectre ca acestea pot fi create în laborator.
Max Planck ,care a primit Premiul Nobel pentru fizică in 1918 a fost primul care a descris forma lor particulară.
Chiar Soarele nostru este, de fapt, un "corp-negru", cu toate că spectrul său este mai puţin perfect ca cel al fondului de radiaţie de microunde.
Potrivit teoriei Big-Bang, fondul de radiaţie se răceşte treptat odată cu extinderea Universului.
Potrivit teoriei Big-Bang, fondul de radiaţie se răceşte treptat odată cu extinderea Universului.
Forma originală a spectrului corpului-negru a fost oarecum conservată. In momentul când radiaţia a fost emisă , masa haotică (Universul nostru) era încă destul de fierbinte, în jur de 3000 de grade.
Radioactivitatea de fond pe care o măsurăm astăzi a scazut - s-a răcit considerabil, acum corespunzând radiaţiei emise de un corp cu o temperatură de doar 2,7 grade deasupra punctului de zero absolut. Aceasta înseamnă că lungimea de undă a radiaţiei a crescut (fig. 2). Din această cauză radiaţia de fond se găseşte astăzi în domeniul microundelor (lumina vizibilă are lungimi de undă mult mai scurte).
Primele măsurători ale fondului de radiaţie au fost făcute din vârfurile unor munţi înalţi, cu rachete şi baloane. Atmosfera Pământului absoarbe mare parte din radiaţii, deci măsurătorile trebuiau făcute la mari înălţimi, dar chiar şi la aceste altitudini mari doar o parte infimă a fondului de radiaţie poate fi măsurată. O mare parte din lungimile de undă incluse în spectru sunt bine absorbite de către aer si este necesar ca măsurătorile să fie efectuate în afara atmosferei terestre. Din această cauză nici o metodă din interiorul atmosferei (incluzând cele ale lui Penzias şi ale lui Wilson) nu a reuşit să arate calitatea radiaţiilor „corpului-negru”. Acest fapt făcea dificil de cunoscut dacă fondul radiaţiei de microunde era cu adevărat de tipul prezis de scenariul Big-Bang. În plus, instrumentele legate de Pământ nu puteau investiga cu uşurinţă toate direcţiile din Univers, ceea ce făcea dificilă dovedirea faptului că radiaţia era identica în toate direcţiile. Măsuratorile din satelit rezolva ambele probleme - instrumentul putea fi ridicat deasupra atmosferei şi măsurătorile se puteau efectua uşor în toate direcţiile (fig. 3).
În 1974 NASA a iniţiat proiectului COBE (exploratorul fondului cosmic). John Mather a fost adevărata forţă din spatele acestei colaborări gigantice în care au fost implicaţi peste 1000 de angajati (ingineri, oameni de ştiinţă şi alţii).
În 1974 NASA a iniţiat proiectului COBE (exploratorul fondului cosmic). John Mather a fost adevărata forţă din spatele acestei colaborări gigantice în care au fost implicaţi peste 1000 de angajati (ingineri, oameni de ştiinţă şi alţii).
