IRA definitie, sistem Rifle, fiziopatologie, etipatogenie, stratificare, clasificare, diagnostic, investigatii, complicatii.
IRA – sepsis.
Rinichi – pulmon.
Tratament IRA – medical.
Nutritie in IRA.
IRA in Terapie Intensiva.
IRA perioperatorie.
Terapia de inlocuire renala.
Prognosticul IRA.
Rolul rinichiului este de a menţine volumul, compoziţia şi distribuţia lichidelor în organism, şi de a excreta substanţele toxice. Aceste funcţii sunt asigurate prin:
Rolul rinichiului este de a menţine volumul, compoziţia şi distribuţia lichidelor în organism, şi de a excreta substanţele toxice. Aceste funcţii sunt asigurate prin:
- Sistemul renină angiotensină aldosteron (SRA). Rinichiul secretă renină ca răspuns la hiperperfuzie renală, hipovolemie (deci o depleţie sodică şi o creştere a tonusului simpatic. Renina scindează angiotensinogenul pentru a forma angiotensina I, convertirea în pulmon în angiotensina II de către enzima de conversie a angiotensinei.
Angiotensina II este vasoconstrictoare şi stimulează secreţia de aldosteron.
Aldosteronul este un mineralocorticoid secretat de corticosuprarenală ca răspuns la angiotensina II, hiperkalemie, depleţie de sodiu, şi ACTH. Aldosteronul creşte reabsorbţia de sodiu la nivelul tubului distal, prin schimb cu ionii de H+ şi K+.
- Hormonul antidiuretic (HAD) este secretat de posthipofiză ca răspuns la o creştere a osmolalităţii, a unei hipovolemii extracelulare, a unei ventilaţii în presiune pozitivă sau la stimuli chirurgicali. HAD creşte permeabilitatea canalelor colectoare vis-à-vis de apă; provoacă retenţie de apă şi concentrează urinele.
- Hormonul antidiuretic (HAD) este secretat de posthipofiză ca răspuns la o creştere a osmolalităţii, a unei hipovolemii extracelulare, a unei ventilaţii în presiune pozitivă sau la stimuli chirurgicali. HAD creşte permeabilitatea canalelor colectoare vis-à-vis de apă; provoacă retenţie de apă şi concentrează urinele.
- Factorul atrial natriuretic (FAN) este secretat de celule specializate ale urechiuşelor ca răspuns la distensia lor (adică o hipervolemie intravasculară). FAN este diuretic şi acţionează invers decât sistemul renină angiotensină.
- Eliberarea de prostaglandine (PGE2, PGI1) şi de kinine este stimulată de renine şi stres. Ele provoacă o vasodilataţie renală şi o diminuare a reabsorbţiei de sodiu.
Alte funcţii renale comportă mecanisme de reglare extrarenală şi de propietăţii metabolice.
Eritropoetina stimulează producţia de globule roşii.
Vitamina D este convertita în forma sa activă.
Parathormonul acţionează asupra rinichiului pentru reţinerea de calciu, inhibarea reabsorbţiei de PO42- şi stimularea conversiei vitaminei D de către rinichi.
Hormonii peptidici, ca insulina, sunt metabolizaţi, explicând diminuarea obişnuită a necesităţilor în insulină, constatată cu evoluţia insuficienţei renale.
Debitul sanguin renal este de 20-25% din debitul cardiac, fiind autoreglat printr-un larg evantai de variaţii a presiunii arteriale medii (70-180mmg).
Apa corporală totală (ACT) reprezintă 60% din greutatea corpului. Ea este 2/3 intracelulară şi 1/3 extracelulară. Apa extracelulară este repartizată astfel: două părţi interstiţial şi o parte intravascular.
Apa corporală totală (ACT) reprezintă 60% din greutatea corpului. Ea este 2/3 intracelulară şi 1/3 extracelulară. Apa extracelulară este repartizată astfel: două părţi interstiţial şi o parte intravascular.
ACT este proporţională cu masa corporală slabă.
Echilibrul hidric normal
Aportul zilnic de apă este de ~ 2600 ml, din care ~ 1400 ml sub forma de lichide, 800ml din alimente solide şi 400ml rezultaţi din metabolism.
Pierderea zilnică de apă este normal identică: 1500ml prin urină, 400ml prin respiraţie, 500ml prin evaporare cutanată şi 200ml prin transpiraţie.
Pierderile sunt crescute prin febră (cca 500ml/0C/zi), hipersudoraţie, umiditate ambiantă scăzută, diureză osmotică indusă prin hiperglicemie sau produşi de contrast, anumite medicamente, prepararea intestinală şi bolile suprarenale.
1.Hiponatremia (creşterea ACT în raport cu Na+).
1.Hiponatremia (creşterea ACT în raport cu Na+).
ACT poate fi scăzută, crescută sau normală.
Hiponatremia antrenează adesea o diminuare a osmolalităţii plasmatice.
În prezenţa unor concentraţii crescute de substanţe osmotic active (glucoză, uree, manitol, alcool metilic), osmolalitatea măsurată va fi crescută chiar dacă natremia este scăzută.
Tabloul clinic. Simptomele nu reflectă decât hipovolemie dar comportă şi cefalee, encefalopatie evoluând spre crize convulsive şi comă. Hiponatremia diminuă excitabilitatea celulară şi funcţia cardiacă cu apariţia tulburărilor de ritm. Simptomele sunt cu atât mai frecvente cu cât natremia este inferioară la 120 mmEq/l sau dacă scăderea ei este rapidă.
