Florin tudose orizonturile psihologiei medicale editura Medica Bucureşti 2003



Yüklə 2.87 Mb.
səhifə1/41
tarix12.08.2018
ölçüsü2.87 Mb.
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   41













FLORIN TUDOSE

ORIZONTURILE PSIHOLOGIEI MEDICALE

editura


Medica

Bucureşti 2003



Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale TUDOSE, FLORIN

Orizonturile psihologiei medicale / Florin Tudose -Bucureşti: Infomedica, 2002

Bibliogr.

ISBN: 973-7912-02-0

159.9


©2003 - INFOMEDICA s.r.l.

Orizonturile psihologiei medicale

FLORIN TUDOSE

ISBN: 973-7912-02-0

Toate drepturile rezervate Editurii INFOMEDICA. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii INFOMEDICA.

Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii.

Copyright ©2003 by INFOMEDICA s.r.l. All rights reserved.

Apărut 2003

Editura INFOMEDICA Bucureşti, Şos. Panduri 35, Bl. P1, Sc. A, Ap. 33-34

Tel/Fax: 410 04 10; 410 53 08; 410 61 63 E-mail: redactia@infomedica.ro

Referent ştiinţific: Prof. univ. dr. Constantin Bogdan Prezentarea grafică a copertei aparţine Irinei Crivăţ

Tehnoredactare computerizată: Gabriela Covrig ing. Nicoleta Anghel



FLORIN TUDOSE

ORIZONTURILE PSIHOLOGIEI MEDICALE

Argument

Motto: Nu vezi bine decât cu inima ta. Antoine de Saint-Exupery

O carte de psihologie medicală este pentru autor o enormă provocare. Pentru că ea înseamnă nu doar o actualizare şi o completare a unor cunoş­tinţe din cele mai variate domenii aplicative ale medicinii şi psihologiei, ci şi o autoanaliză profundă. Nici un alt domeniu nu solicită autorul într-o mă­sură atât de complexă, pentru că nici o meserie nu se împleteşte cu viaţa proprie aşa cum medicina o face.

„Vita brevis, ars longa" rămâne motto-ul care conţine adevărul superb, dar şi implacabil, al unei meserii milenare în schimbare tot mai rapidă, schimbare ajungând acceleraţii ameţitoare în ultimele decenii.



Psihologia medicală este şi va rămâne, atât timp cât arta medicală va dăinui, fundalul de stabilitate şi umanitate în care aceasta îşi desfăşoară demersul pragmatic, adică nobila înfruntare a suferinţei şi morţii.

Cu cât problemele cu care se confruntă medicina se vor multiplica -iar acestea sunt tot mai neobişnuite, desprinse uneori parcă din scenariile science-fiction: chirurgie genetică, transplant şi protezare cibernetică, donare şi schimbare de sex - cu atât relaţia medic-pacient capătă dimensiuni complexe, ajungându-se lα tipologii nebănuite sau chiar adevărate cap­cane fără ieşire.

Trăim într-o lume în care totul se globalizează, în care informaţia este Iα îndemâna tuturor putând fi astfel folosită în mod pozitiv sau, din contră, defavorabil de oricine. Cu ochii pe ecranul computerului, pacientul se trans­formă, devenind uneori mai informat decât medicul său în ceea ce priveşte o boală sau alta. Şansa medicului este cea oferită de Hipocrate: medicul tratează bolnavi, nu boli. El este singurul care îl poate ajuta într-adevăr pe cel în suferinţă. În plus, medicul trebuie să ştie să responsabilizeze pacientul în ceea ce priveşte comportamentul pentru sănătate, să împartă cu acesta laurii victoriei atunci când suferinţa este îndepărtată. Este o altă viziune şi un alt mod de a înţelege lucrurile.

IV Orizonturile psihologiei medicale



Psihologia medicală este aceea care transformă puterea abstractă şi formală a medicului în putere vindecătoare, limitând fantasmele luciferice ale acestuia.

Spiritul psihologiei medicale, este, sau mai curând ar trebui să fie, prezent în toate practicile medicale cotidiene - de lα „banala" intervenţie din medicina de familie lα cele mai sofisticate: grefe, tratament oncologic complex al cancerelor, programe de recuperare sau abordarea stărilor terminale şi a morţii.

Domeniul psihologiei medicale poate fi regăsit în toate faptele din practica medicală unde intervine, într-un fel sau altul, un factor psihologic, fie că e vorba de raportul unui eveniment traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despărţire) cu derularea unei afecţiuni somatice, sau de locul relaţiei medic-pacient a proiecţiei acesteia în diagnosticul, tratamentul sau urmărirea bolilor.

Medicina psihosomatică - abordare teoretică şi practică - a câştigat şi continuă să câştige terenul pe care îl merită cu prisosinţă în cadrul medi-cinei, depăşind situaţia precară de viziune alternativă, îmbogăţind cu fiecare demers capacitatea de înţelegere a medicului şi adăugând dimensiunea psihoterapeutică în arsenalul terapeutic.

Psihologia medicală este, în opinia noastră afirmată şi cu alte ocazii, nu doar un domeniu intrinsec practicii şi teoriei medicale, ci şi o resursă, de departe cea mai importantă, în ceea ce va fi medicina viitorului.

Această carte îşi propune să scruteze, cu modestie şi fără pretenţia că le va putea epuiza, orizonturile psihologiei medicale. Dacă în acest demers, făcut cu un neregretat efort, am reuşit să arătăm o câtime din zbaterile sufle­teşti ale medicului şi pacientului, dacă am reuşit să strecurăm o rază de lumină acolo unde înainte era întunericul nepăsării sau cel al ignoranţei, vom crede că va trebui să continuăm.

Gaston Berger spunea că viitorul nu este numai ceea ce se poate întâmpla sau numai ceea ce are cele mai multe şanse să se producă. El este de asemenea ceea ce vom voi să fie. Psihologia medicală contribuie din plin umanizarea medicinii, iar aceasta nu este decât o reîntoarcere în viitor.

Cuprins

Capitolul 1.

Ce este psihologia medicală modernă? 1

1. Psihologia medicală -



o realitate implicită a practicii terapeutice 1

  1. În căutarea unei definiţii 3

  2. Psihologie medicală, psihologia medicinei,

psihologie clinică - o falsă dilemă 5

  1. Prolegomene în apariţia psihologiei medicale 7

  2. Naşterea psihologiei medicale moderne 15

  3. Psihologia medicală - dimensiunea uitată

a medicinei româneşti 17

  1. Raportul psihologie medicală şi clinică - psihologie 18

  2. Relaţii cu domeniul ştiinţelor medicale şi biologice 19

  3. Relaţia cu psihopatologia 19

10. Relaţia cu psihosomatica 21

Capitolul 2.

Normalitate, anormalitate, sănătate şi boală 25

  1. Conceptul de normalitate 25

  2. Normalitatea ca sănătate 28

  3. Normalitatea ca valoare medie 30

  4. Normalitatea ca utopie 31

  5. Normalitatea ca proces 35

  6. Normalilate şi comunicare 36

  7. Normalitate şi adaptare 36

  8. Conceptul de sănătate 39

  9. Simţul intern al coerenţei (Sense of coherence, Antonovsky) 42




  1. Anormalitate şi boală 43

  2. Anormalitate şi prejudecată 45

  3. Comportamentele anormale 46

  4. Conceptul de boală psihică 48

  5. Boală psihică şi ecosistem 49

  6. Dimensiuni existenţiale ale bolii psihice 50

Capitolul 3.

Vulnerabilitate şi eveniment de viaţă 51

  1. Evenimentul de viaţă-o abordare contemporană 52

  2. Natura evenimentului 52

  3. Importanţa evenimentelor 53

  4. Contextul evenimentului 57

VI Orizonturile psihologiei medicale

  1. Tracasările şi momentele bune cotidiene 58

  2. Constrângerile rolului şi natura lor 60

  3. Abordarea socio-clinică (Brown şi Harris) 62

  4. Importanţa interacţiunilor 66

  5. Principiul sumarii 67




  1. Vulnerabilitate şi agenţi declanşatori 68

  2. Suport social 71

  3. Scala Vulnerabilităţii Psihologice (SVP) 71

  4. Clasa socială 72

  5. Sexul 73

  6. Conceptul de criză în medicină şi psihologie 74

  7. Conflictul 77

  8. Traumă, traumatologie 82

  9. Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) 86

  10. Reguli pentru terapia traumei (Wilson, 1989) 95

Capitolul 4.

Adaptare stres şi personalitate 97

  1. Despre conceptul de adaptare 98

  2. Despre starea de sănătate şi adaptare 104

  3. Conceptul de stres 105

  4. Trăsături de personalitate în determinarea bolilor 116

5. Personalitatea şi ciclurile vieţii 123

6. Etapele ciclului vieţii 127

7.Teren premorbid şi vârstă 140

8. "Sensul personal al vieţii" (Jung CG) 140

9. Conştiinţa identităţii personale 141

10. Boală şi personalitate 142

11. Personalitate şi adaptare 146


  1. Mecanisme de apărare 150

  2. O abordare cognitivă a mecanismelor de apărare 154

  3. Mecanisme de apărare, personalitate şi boală 159

  4. Interacţiune socială şi mecanisme de apărare 162

  5. Resursele sociale 165

17. Modalităţi de abordare a pacientului cu tulburare de personalitate internat . . 167
18. Personalitatea medicului şi diagnosticul 170

Capitolul 5.

Aspecte ale comunicării cu pacientul 177



  1. Caracteristicile comunicării medicale 178

  2. Fereastra de comunicare DONA 179

  3. Factori perturbatori ai comunicării 181

  4. Stabilirea relaţiei de comunicare 183

  5. Relaţia medic - pacient şi modelul biopsihosocial 184

Cuprins VII

  1. Comportamentul faţă de boală 185

  2. Calităţi terapeutice esenţiale 186

  3. Cuvintele care identifică simptome şi sentimente 190

  4. Comunicarea nonverbală medic - pacient 191




  1. Modele ale relaţiei medic/pacient 196

  2. Aspecte ale dinamicii relaţiei medic-pacient 198

  3. Transfer şi contratransfer în relaţia medicală 199

  4. Medicii ca pacienţi 202

  5. Medicul şi patologia psihologică profesională (sindromul de burnout) 203

  6. Câteva ipostaze speciale ale relaţiei medic-pacient 205

  7. Comunicare medicală şi gen 206

  8. Comunicare şi confidenţialitate 213

  9. O situaţie specială - comunicarea cu adolescenţii 214

  10. Cum să comunici veştile rele în medicină 219

  11. Probleme de comunicare la bolnavii cu tulburări cognitive 225

  12. O încercare de evaluare capacităţii de comunicare 226

Capitolul 6.

Psihologia intervenţiei terapeutice 227

  1. Medicamentul - istorie şi contemporaneitate 227

  2. Imagini ale medicamentului 228

  3. Imaginea externă şi reclama medicamentului 229

  4. Imaginile interne ale medicamentului 231

  5. Efectul placebo 231

  6. Complianţă, non-complianţă, acceptanţă 237

  7. Iatrogenii 245

Capitolul 7.

Somatizare, psihosomatică,

condiţii psihopatologice cu exprimare corporală 249

  1. Definiţii şi cadru conceptual 250

  2. Somatizarea între psihanaliză şi neurobiologie 251

  3. Somatizare şi medicină psihosomatică 252

  4. Grupa de tulburări somatoforme în DSM-IV şi ICD 10 253

  5. Tulburări somatoforme şi normativitate 254

  6. Afectivitatea negativă şi somatizarea 255

  7. Somatizare şi conştiinţă 256

  8. Somatizarea - un comportament în faţa bolii 257

  9. Genetică şi somatizare 258




  1. Somatizare şi personalitate 259

  2. Posibile modele ale somatizării 259

  3. Etiologie şi ontologie în somatizare 265

  4. Fiziologie şi psihologie în etiologia simptomelor funcţionale 266

  5. Factorii psiho-sociali şi somatizarea 267

VIII Orizonturile psihologiei medicale

  1. Comorbiditate şi somatizare 268

  2. Nosografie şi somatizare 268

  3. Antropologie şi somatizare 269

  4. Dismorfofobia 270

  5. Hipocondria - semantică şi semiologie 280

  6. Dezvoltarea istorică a conceptului de hipocondrie 281

  7. Hipocondria şi psihanaliza 282

  8. Organodinamismul şi hipocondria 284

  9. Fenomenologie şi hipocondrie 287

  10. Hipocondria - o viziune psihopatologică românească 289

  11. Repere somatice şi psihice în psihopatologia hipocondriei 290

  12. Epidemiologia hipocondriei 292

  13. Hipocondria şi „Colecţia de doctori" 293

  14. În căutarea unei strategii în terapia hipocondriei 293

  15. Hipocondria şi anxietatea pentru sănătate la vârstnici 298

  16. O patologie psihiatrică „majoră" a corpului 306

  17. Sindromul oboselii cronice 309

  18. Durerea cronică 318

  19. Anorexia / bulimia mintală 330

Capitolul 8.

Repere în psihosexologie 347

  1. Problema sexualităţii în lumea contemporană 348

  2. Sex în Statele Unite 349

  3. Medicul şi sexualitatea - o situaţie inedită 350

  4. O anamneză dificilă 353

  5. Disfuncţiile sexuale psihogene 356

  6. Disfuncţiile sexuale masculine 357

  7. Disfuncţia erectilă şi depresia 361

  8. Mituri şi prejudecăţi care împiedică pacientul cu

disfuncţie erectile să se prezinte la psihiatru 363

9. Modalităţi de abordare a disfuncţiei erectile psihogene 365



  1. Vaginismul 366

  2. Orgasmul şi frigiditatea 369

  3. Consideraţii psihodinamice în frigiditate 375

  4. Alte cauze ale frigidităţii 378

  5. Tratamentul anorgasmiei 379

  6. Disfuncţiile sexuale ale cuplului 381

  7. Calităţile sexologului 383

Bibliografie 387

Capitolul 1



CE ESTE PSIHOLOGIA MEDICALĂ MODERNĂ?

Bolile sunt de două feluri: cele ale trupului şi cele ale minţii. Unele izvorăsc din celelalte. Suferinţele minţii se trag din chinul trupului tot aşa cum suferinţele trupeşti se trag din chinul minţii."



Text indian antic

  1. Psihologia medicală - o realitate implicită a practicii terapeutice

  2. În căutarea unei definiţii

  3. Psihologie medicală, psihologia medicinei, psihologie clinică - o falsă dilemă

  4. Prolegomene în apariţia psihologiei medicale

  5. Naşterea psihologiei medicale moderne

  6. Psihologia medicală - dimensiunea uitată a medicinei româneşti

  7. Raportul psihologie medicală şi clinică - psihologie

  8. Relaţii cu domeniul ştiinţelor medicale şi biologice

  9. Relaţia cu psihopatologia

10. Relaţia cu psihosomatica

1. PSIHOLOGIA MEDICALĂ - O REALITATE IMPLICITĂ A PRACTICII TERAPEUTICE

Istoria domeniului psihologiei medicale este una agitată căreia i se pot găsi rădăcini în chiar începuturile artei şi ştiinţei medicale. Atâta timp cât actul medical implică întotdeauna relaţie şi comunicare, se poate spune că medicina nu se poate practica fără psihologie, chiar dacă cunoştinţele de psi­hologie au apărut ca „o determinare inconştientă, acumulată în decursul practicii" (Nayrac P, 1962). Psihologia medicală a revenit în forţă atât în

2 Orizonturile psihologiei medicale

ceea ce priveşte demersul practic cât şi în elaborarea consideraţiilor teoretice abia în secolul XX, ultimii 50 de ani transformând radical atât practica medicală cât şi intervenţia din direcţia psihologiei în actul medical. În fapt, domeniul psihologiei medicale şi clinice a devenit zona centrală, de rezisten­ţă a psihologiei, un domeniu în care îşi desfăşoară într-un fel sau altul acti­vitatea, cei mai mulţi dintre absolvenţii facultăţilor de profil din ţările puternic dezvoltate.

În opinia lui Iamandescu IB şi Luban-Plozza B (2002), medicina actuală se îndreaptă spre o orientare psihologică, atât în privinţa aprecierii factorului psihic ca agent etiologic în majoritatea bolilor somatice plurifacto-riale, cât şi în cea a considerării lui ca agent „furnizor de sănătate" - exclusiv ca în cazul psihoterapiei sau ca adjuvant în terapia medicamentoasă ori de altă factură.

În acelaşi timp, importanţa studiului psihologiei medicale pentru me­dici nu a încetat să se amplifice, o recentă recomandare a preşedintelui Aso­ciaţiei Mondiale de Psihiatrie (Lopez-Ibor Alino JJ, 1999) precizând că:


  • nu se va trece la studiul psihiatriei de către studenţii în medicină fără să se precizeze importanţa patologiei psihiatrice în practica medicinii generale;

  • prezentarea psihologiei medicale va permite folosirea acesteia în practica medicală curentă;

  • vor fi prezentate fundamentele ştiinţifice, ţinând de domeniul neuro-ştiinţelor, ştiinţelor sociale şi psihologiei generale.

Cu toate acestea există chiar opinii cum este cea a lui Tignol J care situează medicina prin practica şi prin obiectul său la polul opus psihologiei, văzând-o ca pe o antipsihologie. Ei adaugă că ne aflăm actualmente în faţa unei ştiinţe medicale riguroase a cărei antipsihologie fundamentală este fondatoare şi perfect justificată. Dimpotrivă, aceeaşi antipsihologie aplicată în cazul solicitării de îngrijiri, distinctă faţă de boală şi definitorie dintotdea-una pentru condiţia umană, este nu numai antiştiinţifică ci şi un eşec.

Delahousse este frapat de faptul că în spitalul general există o inadec-vare din ce în ce mai evidentă între extraordinarul perfecţionism tehnic cu împărţirea sarcinilor şi depersonalizarea intervenanţilor pe care aceasta o impune şi persistenţa unei mişcări masive ce împinge spre spital o masivă populaţie heterogenă care ridică probleme umane, sociale, psihice, care trăieşte momente de criză, care utilizează diferite registre de exprimare so-

Ce este psihologia medicală modernă? 3

matică a cărei organicitate reprezintă doar un aspect şi a cărei luare în grijă este total incompletă, aleatorie. O serie de autori americani atrag atenţia că medicina ar trebui să aibă grijă să răspundă corect solicitărilor reale ale bolnavilor, deoarece aceştia încep să o evite, îndreptându-se către practici non-medicale (vindecători, bioenergeticieni, vrăjitori).

2. ÎN CĂUTAREA UNEI DEFINIŢII

O definiţie comprehensivă a psihologiei medicale unanim acceptată nu există, dar există o serie de adevăruri incontestabile care pot conduce spre acoperirea întregului spectru de activitate în care se pot recunoaşte punctele de interes şi aplicaţie ale acesteia. Este vorba de un concept hibrid care a fost întotdeauna greu de definit într-o manieră convenabilă unde au fost alăturaţi doi termeni care, în mod cert, nu se contrazic, dar care, de aceea, nu au în mod evident o legătură naturală între ei.

Dacă, în conformitate cu definiţia lui Popescu Neveanu P - obiectul psihologiei generale tratează procesele, sistemele şi însuşirile psihice integrând şi problematica generică a personalităţii, studiul psihologiei medi­cale se poate restrânge la domeniile relaţiilor interpersonale şi ale grupurilor mici (Golu P) şi are ca obiect de studiu psihologia bolnavului şi a relaţiilor sale cu ambianţa, legăturile sale subiective cu personalul medico-sanitar (în mod predominant cu medicul) şi cu familia.

Ea studiază şi reacţia psihică a bolnavului faţă de agresiunea somatică şi/sau psihică (posibilă generatoare de boală) şi mijloacele psihice de trata­ment. Veil CI adaugă ca aparţinătoare de conţinutul psihologiei medicale atitudinea în faţa morţii, fenomenele de transfer şi contralransfer, beneficiul secundar, relaţiile umane de la nivelul spitalului.

Pot fi inserate, conform opiniei lui Besancon G, în cadrul rubricii psihologie medicală, toate faptele din practica medicală unde intervine. Într-un fel sau altul, un factor psihologic, fie că e vorba de un eveniment traumati­zant din punct de vedere afectiv (doliu, despărţire), fie de determinarea sau de evoluţia unei afecţiuni somatice sau de relaţia medic-pacient în cursul ela­borării diagnosticului, al conducerii tratamentului sau de-a lungul evoluţiei bolilor cronice. În opinia acestui autor, psihologia medicală, adică spiritul său, este. sau ar trebui să fie, prezentă în practica medicală cotidiană şi obiş­nuită (medicina generală sau de familie) sau în practicile cele mai sofisticate (grefe, tratament complex al cancerelor, cronicitate. abordarea morţii etc).

4 Orizonturile psihologiei medicale

Săhleanu V şi Athanasiu A adaugă în sfera de preocupări a psiholo­giei medicale şi problematica psihologică a profesiunii medicale ca domeniu separat de problematica relaţiei interpersonale medic-pacient. Aceşti autori consideră că psihologia medicală trebuie să fie psihologia care are în centrul ei „drama" persoanei umane, punând accentul atât pe datele obiective, cât şi pe cele subiective, în primul rând introspecţia bolnavului şi intuiţia medicală. Un raport al British Psychological Society atribuie studiului psihologiei medicale cinci subiecte majore: funcţiile psihice elementare, psihologia socială, psiho­logia dezvoltării, diferenţele individuale, psihologia în relaţiile cu medicina (efectele psihologice ale bolii, relaţiile medic-bolnav).

Încercând simplifice domeniul de definiţie, Huber W (1992) defi­neşte psihologia clinică arătând că este ramura psihologiei care are drept obiect problemele şi tulburările psihice precum şi componenta psihică a tul­burărilor somatice. Este, deci, studiul problemelor psihice care se manifestă în conduitele normale şi patologice şi a intervenţiei în aceste conduite. Această definiţie îi permite autorului francez să refere psihologia medicală nu doar la cele trei domenii deja clasice: situaţia de a fi bolnav, relaţia medic-pacient, psihologia profesiunii medicale, ci să o extindă şi către psihologia sănătăţii şi cea comunitară.

Psihologia medicală, prin specificitatea obiectivelor şi mijloacelor sale de cercetare, oferă posibilitatea unei mai bune precizări şi aprecieri a tulbură­rilor psihice din evoluţia unui proces de îmbolnăvire, demers cu reverberaţii atât în diferenţierea actului terapeutic, cât şi în cea a modalităţilor de asistenţă medicală, proiectată competent şi în comprehensiunea faţă de persoana bol­navă, ambianţă şi factori de risc. Ea oferă în acest mod şi investigarea posibi­lităţilor de prevenţie sau de minimalizare a consecinţelor unor stări psihopa-togene, având drept corolar păstrarea sănătăţii.

Această extensie către psihologia sănătăţii este legată strâns de noţiu­nea de sănătate mintală, valoare fundamentală a societăţii contemporane, care a căpătat o pondere deosebită în interesul opiniei publice. De altfel, chiar sănătatea a fost redefinită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind nu doar absenţa bolii, ci şi existenţa unei stări de bine şi confort psihologic, somatic şi social al individului.

Ce este psihologia medicală modernă? 5

3. PSIHOLOGIE MEDICALĂ, PSIHOLOGIA MEDICINEI, PSIHOLOGIE CLINICĂ -O FALSĂ DILEMĂ

În ceea ce priveşte alegerea între sintagmele „psihologie medicală" şi „psihologie clinică" credem că fără a fi similare, cele două formulări acoperă un câmp asemănător de preocupări, psihologia clinică putând fi considerată un subdomeniu al psihologiei medicale. Cu siguranţă că termenul clinic nu se referă la asistarea bolnavului imobilizat la pat (cf. gr. klinikos = „de pat"), ci la observaţia directă, imediată şi nemijlocită pe care studiul de caz individual o presupune atât în medicină cât şi în psihologie.

Dicţionarul LAROUSSE defineşte psihologia clinică drept „metodă specifică de înţelegere a conduitelor umane care urmăreşte să determine simultan ceea ce este tipic şi ceea ce este individual lα un subiect considerat ca o fiinţă care trăieşte o situaţie definită." (Sillamy N, 1995). Pornind de la studiul de caz individual, aceasta ar dori să ajungă la o generalizare ştiinţifică valabilă. În opinia acestui autor ea utilizează datele furnizate de:



  • ancheta socială

  • tehnicile experimentale

  • observarea comportamentală

  • convorbirea de la om la om

  • datele de biotipologie

  • datele psihanalitice.

Pe de altă parte, Fedida P (1968) arată că termenul de clinic în psihologie are un statut problematic atât în interiorul medicinii cât şi în interiorul psiho­logiei însăşi.


Dostları ilə paylaş:
  1   2   3   4   5   6   7   8   9   ...   41


Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2017
rəhbərliyinə müraciət

    Ana səhifə