Florin tudose orizonturile psihologiei medicale editura Medica Bucureşti 2003
Yüklə 2,87 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- FLORIN TUDOSE ORIZONTURILE PSIHOLOGIEI MEDICALE
- INFOMEDICA s.r.l. Orizonturile psihologiei medicale
- FLORIN TUDOSE ORIZONTURILE PSIHOLOGIEI MEDICALE Argument Motto: Nu vezi bine decât cu inima ta. Antoine de Saint-Exupery
- Cuprins Capitolul 1. Ce este psihologia medicală modernă 1
- Capitolul 2. Normalitate, anormalitate, sănătate şi boală 25
- Capitolul 3. Vulnerabilitate şi eveniment de viaţă 51
- Capitolul 4. Adaptare stres şi personalitate 97
- Capitolul 6. Psihologia intervenţiei terapeutice 227
- Capitolul 7. Somatizare, psihosomatică, condiţii psihopatologice cu exprimare corporală 249
- Capitolul 8. Repere în psihosexologie 347
- Bibliografie 387
- Naşterea psihologiei medicale moderne Psihologia medicală - dimensiunea uitată a medicinei româneşti
- 10. Relaţia cu psihosomatica
- (Nayrac P, 1962).
- Iamandescu IB şi Luban-Plozza B (2002)
- (Lopez-Ibor Alino JJ, 1999)
- Săhleanu V şi Athanasiu A
FLORIN TUDOSE ORIZONTURILE PSIHOLOGIEI MEDICALE editura
Medica Bucureşti 2003  Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale TUDOSE, FLORIN
Orizonturile psihologiei medicale / Florin Tudose -Bucureşti: Infomedica, 2002 Bibliogr. ISBN: 973-7912-02-0 159.9
©2003 - INFOMEDICA s.r.l. Orizonturile psihologiei medicale FLORIN TUDOSE ISBN: 973-7912-02-0 Toate drepturile rezervate Editurii INFOMEDICA. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată fără permisiunea scrisă a Editurii INFOMEDICA. Drepturile de distribuţie în străinătate aparţin în exclusivitate editurii. Copyright ©2003 by INFOMEDICA s.r.l. All rights reserved. Apărut 2003 Editura INFOMEDICA Bucureşti, Şos. Panduri 35, Bl. P1, Sc. A, Ap. 33-34 Tel/Fax: 410 04 10; 410 53 08; 410 61 63 E-mail: redactia@infomedica.ro Referent ştiinţific: Prof. univ. dr. Constantin Bogdan Prezentarea grafică a copertei aparţine Irinei Crivăţ Tehnoredactare computerizată: Gabriela Covrig ing. Nicoleta Anghel
„Vita brevis, ars longa" rămâne motto-ul care conţine adevărul superb, dar şi implacabil, al unei meserii milenare în schimbare tot mai rapidă, schimbare ajungând Iα acceleraţii ameţitoare în ultimele decenii. Psihologia medicală este şi va rămâne, atât timp cât arta medicală va dăinui, fundalul de stabilitate şi umanitate în care aceasta îşi desfăşoară demersul pragmatic, adică nobila înfruntare a suferinţei şi morţii. Cu cât problemele cu care se confruntă medicina se vor multiplica -iar acestea sunt tot mai neobişnuite, desprinse uneori parcă din scenariile science-fiction: chirurgie genetică, transplant şi protezare cibernetică, donare şi schimbare de sex - cu atât relaţia medic-pacient capătă dimensiuni complexe, ajungându-se lα tipologii nebănuite sau chiar Iα adevărate capcane fără ieşire. Trăim într-o lume în care totul se globalizează, în care informaţia este Iα îndemâna tuturor putând fi astfel folosită în mod pozitiv sau, din contră, defavorabil de oricine. Cu ochii pe ecranul computerului, pacientul se transformă, devenind uneori mai informat decât medicul său în ceea ce priveşte o boală sau alta. Şansa medicului este cea oferită de Hipocrate: medicul tratează bolnavi, nu boli. El este singurul care îl poate ajuta într-adevăr pe cel în suferinţă. În plus, medicul trebuie să ştie să responsabilizeze pacientul în ceea ce priveşte comportamentul pentru sănătate, să împartă cu acesta laurii victoriei atunci când suferinţa este îndepărtată. Este o altă viziune şi un alt mod de a înţelege lucrurile. IV Orizonturile psihologiei medicale Psihologia medicală este aceea care transformă puterea abstractă şi formală a medicului în putere vindecătoare, limitând fantasmele luciferice ale acestuia. Spiritul psihologiei medicale, este, sau mai curând ar trebui să fie, prezent în toate practicile medicale cotidiene - de lα „banala" intervenţie din medicina de familie lα cele mai sofisticate: grefe, tratament oncologic complex al cancerelor, programe de recuperare sau abordarea stărilor terminale şi a morţii. Domeniul psihologiei medicale poate fi regăsit în toate faptele din practica medicală unde intervine, într-un fel sau altul, un factor psihologic, fie că e vorba de raportul unui eveniment traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despărţire) cu derularea unei afecţiuni somatice, sau de locul relaţiei medic-pacient a proiecţiei acesteia în diagnosticul, tratamentul sau urmărirea bolilor. Medicina psihosomatică - abordare teoretică şi practică - a câştigat şi continuă să câştige terenul pe care îl merită cu prisosinţă în cadrul medi-cinei, depăşind situaţia precară de viziune alternativă, îmbogăţind cu fiecare demers capacitatea de înţelegere a medicului şi adăugând dimensiunea psihoterapeutică în arsenalul terapeutic. Psihologia medicală este, în opinia noastră afirmată şi cu alte ocazii, nu doar un domeniu intrinsec practicii şi teoriei medicale, ci şi o resursă, de departe cea mai importantă, în ceea ce va fi medicina viitorului. Această carte îşi propune să scruteze, cu modestie şi fără pretenţia că le va putea epuiza, orizonturile psihologiei medicale. Dacă în acest demers, făcut cu un neregretat efort, am reuşit să arătăm o câtime din zbaterile sufleteşti ale medicului şi pacientului, dacă am reuşit să strecurăm o rază de lumină acolo unde înainte era întunericul nepăsării sau cel al ignoranţei, vom crede că va trebui să continuăm. Gaston Berger spunea că viitorul nu este numai ceea ce se poate întâmpla sau numai ceea ce are cele mai multe şanse să se producă. El este de asemenea ceea ce vom voi să fie. Psihologia medicală contribuie din plin Iα umanizarea medicinii, iar aceasta nu este decât o reîntoarcere în viitor. Cuprins Capitolul 1. Ce este psihologia medicală modernă? 1 1. Psihologia medicală - o realitate implicită a practicii terapeutice 1
psihologie clinică - o falsă dilemă 5
a medicinei româneşti 17
10. Relaţia cu psihosomatica 21 Capitolul 2. Normalitate, anormalitate, sănătate şi boală 25
Capitolul 3. Vulnerabilitate şi eveniment de viaţă 51
VI Orizonturile psihologiei medicale
Capitolul 4. Adaptare stres şi personalitate 97
5. Personalitatea şi ciclurile vieţii 123 6. Etapele ciclului vieţii 127 7.Teren premorbid şi vârstă 140 8. "Sensul personal al vieţii" (Jung CG) 140 9. Conştiinţa identităţii personale 141 10. Boală şi personalitate 142 11. Personalitate şi adaptare 146
17. Modalităţi de abordare a pacientului cu tulburare de personalitate internat . . 167 18. Personalitatea medicului şi diagnosticul 170 Capitolul 5. Aspecte ale comunicării cu pacientul 177
Cuprins VII
Capitolul 6. Psihologia intervenţiei terapeutice 227
Capitolul 7. Somatizare, psihosomatică, condiţii psihopatologice cu exprimare corporală 249
VIII Orizonturile psihologiei medicale
Capitolul 8. Repere în psihosexologie 347
disfuncţie erectile să se prezinte la psihiatru 363 9. Modalităţi de abordare a disfuncţiei erectile psihogene 365
Bibliografie 387 Capitolul 1 CE ESTE PSIHOLOGIA MEDICALĂ MODERNĂ? „Bolile sunt de două feluri: cele ale trupului şi cele ale minţii. Unele izvorăsc din celelalte. Suferinţele minţii se trag din chinul trupului tot aşa cum suferinţele trupeşti se trag din chinul minţii." Text indian antic
10. Relaţia cu psihosomatica 1. PSIHOLOGIA MEDICALĂ - O REALITATE IMPLICITĂ A PRACTICII TERAPEUTICE Istoria domeniului psihologiei medicale este una agitată căreia i se pot găsi rădăcini în chiar începuturile artei şi ştiinţei medicale. Atâta timp cât actul medical implică întotdeauna relaţie şi comunicare, se poate spune că medicina nu se poate practica fără psihologie, chiar dacă cunoştinţele de psihologie au apărut ca „o determinare inconştientă, acumulată în decursul practicii" (Nayrac P, 1962). Psihologia medicală a revenit în forţă atât în 2 Orizonturile psihologiei medicale ceea ce priveşte demersul practic cât şi în elaborarea consideraţiilor teoretice abia în secolul XX, ultimii 50 de ani transformând radical atât practica medicală cât şi intervenţia din direcţia psihologiei în actul medical. În fapt, domeniul psihologiei medicale şi clinice a devenit zona centrală, de rezistenţă a psihologiei, un domeniu în care îşi desfăşoară într-un fel sau altul activitatea, cei mai mulţi dintre absolvenţii facultăţilor de profil din ţările puternic dezvoltate. În opinia lui Iamandescu IB şi Luban-Plozza B (2002), medicina actuală se îndreaptă spre o orientare psihologică, atât în privinţa aprecierii factorului psihic ca agent etiologic în majoritatea bolilor somatice plurifacto-riale, cât şi în cea a considerării lui ca agent „furnizor de sănătate" - exclusiv ca în cazul psihoterapiei sau ca adjuvant în terapia medicamentoasă ori de altă factură. În acelaşi timp, importanţa studiului psihologiei medicale pentru medici nu a încetat să se amplifice, o recentă recomandare a preşedintelui Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie (Lopez-Ibor Alino JJ, 1999) precizând că:
Cu toate acestea există chiar opinii cum este cea a lui Tignol J care situează medicina prin practica şi prin obiectul său la polul opus psihologiei, văzând-o ca pe o antipsihologie. Ei adaugă că ne aflăm actualmente în faţa unei ştiinţe medicale riguroase a cărei antipsihologie fundamentală este fondatoare şi perfect justificată. Dimpotrivă, aceeaşi antipsihologie aplicată în cazul solicitării de îngrijiri, distinctă faţă de boală şi definitorie dintotdea-una pentru condiţia umană, este nu numai antiştiinţifică ci şi un eşec. Delahousse este frapat de faptul că în spitalul general există o inadec-vare din ce în ce mai evidentă între extraordinarul perfecţionism tehnic cu împărţirea sarcinilor şi depersonalizarea intervenanţilor pe care aceasta o impune şi persistenţa unei mişcări masive ce împinge spre spital o masivă populaţie heterogenă care ridică probleme umane, sociale, psihice, care trăieşte momente de criză, care utilizează diferite registre de exprimare so- Ce este psihologia medicală modernă? 3 matică a cărei organicitate reprezintă doar un aspect şi a cărei luare în grijă este total incompletă, aleatorie. O serie de autori americani atrag atenţia că medicina ar trebui să aibă grijă să răspundă corect solicitărilor reale ale bolnavilor, deoarece aceştia încep să o evite, îndreptându-se către practici non-medicale (vindecători, bioenergeticieni, vrăjitori). 2. ÎN CĂUTAREA UNEI DEFINIŢII O definiţie comprehensivă a psihologiei medicale unanim acceptată nu există, dar există o serie de adevăruri incontestabile care pot conduce spre acoperirea întregului spectru de activitate în care se pot recunoaşte punctele de interes şi aplicaţie ale acesteia. Este vorba de un concept hibrid care a fost întotdeauna greu de definit într-o manieră convenabilă unde au fost alăturaţi doi termeni care, în mod cert, nu se contrazic, dar care, de aceea, nu au în mod evident o legătură naturală între ei. Dacă, în conformitate cu definiţia lui Popescu Neveanu P - obiectul psihologiei generale tratează procesele, sistemele şi însuşirile psihice integrând şi problematica generică a personalităţii, studiul psihologiei medicale se poate restrânge la domeniile relaţiilor interpersonale şi ale grupurilor mici (Golu P) şi are ca obiect de studiu psihologia bolnavului şi a relaţiilor sale cu ambianţa, legăturile sale subiective cu personalul medico-sanitar (în mod predominant cu medicul) şi cu familia. Ea studiază şi reacţia psihică a bolnavului faţă de agresiunea somatică şi/sau psihică (posibilă generatoare de boală) şi mijloacele psihice de tratament. Veil CI adaugă ca aparţinătoare de conţinutul psihologiei medicale atitudinea în faţa morţii, fenomenele de transfer şi contralransfer, beneficiul secundar, relaţiile umane de la nivelul spitalului. Pot fi inserate, conform opiniei lui Besancon G, în cadrul rubricii psihologie medicală, toate faptele din practica medicală unde intervine. Într-un fel sau altul, un factor psihologic, fie că e vorba de un eveniment traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despărţire), fie de determinarea sau de evoluţia unei afecţiuni somatice sau de relaţia medic-pacient în cursul elaborării diagnosticului, al conducerii tratamentului sau de-a lungul evoluţiei bolilor cronice. În opinia acestui autor, psihologia medicală, adică spiritul său, este. sau ar trebui să fie, prezentă în practica medicală cotidiană şi obişnuită (medicina generală sau de familie) sau în practicile cele mai sofisticate (grefe, tratament complex al cancerelor, cronicitate. abordarea morţii etc). 4 Orizonturile psihologiei medicale
Încercând să simplifice domeniul de definiţie, Huber W (1992) defineşte psihologia clinică arătând că este ramura psihologiei care are drept obiect problemele şi tulburările psihice precum şi componenta psihică a tulburărilor somatice. Este, deci, studiul problemelor psihice care se manifestă în conduitele normale şi patologice şi a intervenţiei în aceste conduite. Această definiţie îi permite autorului francez să refere psihologia medicală nu doar la cele trei domenii deja clasice: situaţia de a fi bolnav, relaţia medic-pacient, psihologia profesiunii medicale, ci să o extindă şi către psihologia sănătăţii şi cea comunitară. Psihologia medicală, prin specificitatea obiectivelor şi mijloacelor sale de cercetare, oferă posibilitatea unei mai bune precizări şi aprecieri a tulburărilor psihice din evoluţia unui proces de îmbolnăvire, demers cu reverberaţii atât în diferenţierea actului terapeutic, cât şi în cea a modalităţilor de asistenţă medicală, proiectată competent şi în comprehensiunea faţă de persoana bolnavă, ambianţă şi factori de risc. Ea oferă în acest mod şi investigarea posibilităţilor de prevenţie sau de minimalizare a consecinţelor unor stări psihopa-togene, având drept corolar păstrarea sănătăţii. Această extensie către psihologia sănătăţii este legată strâns de noţiunea de sănătate mintală, valoare fundamentală a societăţii contemporane, care a căpătat o pondere deosebită în interesul opiniei publice. De altfel, chiar sănătatea a fost redefinită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind nu doar absenţa bolii, ci şi existenţa unei stări de bine şi confort psihologic, somatic şi social al individului. Ce este psihologia medicală modernă? 5 3. PSIHOLOGIE MEDICALĂ, PSIHOLOGIA MEDICINEI, PSIHOLOGIE CLINICĂ -O FALSĂ DILEMĂ În ceea ce priveşte alegerea între sintagmele „psihologie medicală" şi „psihologie clinică" credem că fără a fi similare, cele două formulări acoperă un câmp asemănător de preocupări, psihologia clinică putând fi considerată un subdomeniu al psihologiei medicale. Cu siguranţă că termenul clinic nu se referă la asistarea bolnavului imobilizat la pat (cf. gr. klinikos = „de pat"), ci la observaţia directă, imediată şi nemijlocită pe care studiul de caz individual o presupune atât în medicină cât şi în psihologie. Dicţionarul LAROUSSE defineşte psihologia clinică drept „metodă specifică de înţelegere a conduitelor umane care urmăreşte să determine simultan ceea ce este tipic şi ceea ce este individual lα un subiect considerat ca o fiinţă care trăieşte o situaţie definită." (Sillamy N, 1995). Pornind de la studiul de caz individual, aceasta ar dori să ajungă la o generalizare ştiinţifică valabilă. În opinia acestui autor ea utilizează datele furnizate de:
Pe de altă parte, Fedida P (1968) arată că termenul de clinic în psihologie are un statut problematic atât în interiorul medicinii cât şi în interiorul psihologiei însăşi. Yüklə 2,87 Mb. Dostları ilə paylaş:
|
