Fîntînile Paradisului

51

Pe verandă
Cu toate că în vîrf aerul era rece şi neprimitor, mulţimea continua să crească. Exista ceva hipnotic cu acea mică stea strălucitoare de la zenit, spre care se concentrau atît gîndurile lumii, cît şi laserul de pe Kinte.

La sosire, toţi vizitatorii se îndreptau spre banda nordică, atingînd-o şi ciocănind-o uşurel, cum ar fi spus: "Ştiu că e absurd, dar mă face să mă simt în contact cu Morgan." Apoi se adunau în jurul automatului de cafea, ascultînd rapoartele transmise de difuzoare.

În privinţa refugiaţilor din Turn nu era nici o veste nouă. Dormeau cu toţii, sau se străduiau să doarmă, într-o încercare de a economisi oxigenul. Cum Morgan nu întîrziase încă, nu fuseseră informaţi de problemă; în următoarea oră aveau însă fără îndoială să sune Staţia de Mijloc să afle ce se întîmplă.

Maxine Duval sosise pe Sri Kanda cu zece minute prea tîrziu ca să îl vadă pe Morgan. Existase o vreme cînd o astfel de ratare ar fi înfuriat-o la culme. De astă dată ridică numai din umeri, liniştindu-se la gîndul că va fi prima care să pună mîna pe inginer la întoarcere. Kingsley nu-i permisese să vor­bească cu Morgan, iar ea acceptase chiar şi această regulă cu graţie. Da, îmbătrînea...

Pe parcursul a cinci minute, singurele sunete provenite din capsulă fuseseră o serie de "Verificat", în timp ce Morgan parcurgea întreaga rutină a costumului asistat de un expert de pe Staţia de Mijloc. După ce ea luă sfîrşit, rămaseră cu toţii în aşteptarea tensionată a următorului pas crucial.

― Deschid valva de aer, spuse Morgan cu o voce uşor voalată de un ecou slab, acum că-şi închisese vizorul căştii. Presiunea capsulei zero. Respir normal.

O pauză de treizeci de secunde.

― Deschid uşa din faţă ― gata. Desfac centura de siguranţă.

Un murmur străbătu rîndurile privitorilor. Fiecare se închi­puia sus în vehicul, conştient de hăul căscat înaintea lui Morgan.

― Am desfăcut catarama. Îmi întind picioarele. Nu prea e spaţiu... Mă obişnuiesc cu mişcările costumului. Foarte flexi­bil. Acum ies pe verandă Nu vă îngrijoraţi! Mi-am înfăşurat centura de siguranţă în jurul braţului stîng...

Pfiu! Grea treabă să te apleci atît de mult. Văd însă piuliţa fluture, sub grila podelei. Studiez modalitatea să ajung la ea...

În genunchi acum ― nu prea confortabil... Am prins-o! Să vedem dacă se învîrte...

Ascultătorii împietriră, apoi la unison se relaxară oftînd de uşurare.

― Nici o problemă! O învîrt cu uşurinţă. Deja două rotaţii. Trebuie să cadă în orice moment acum. Încă puţin. O simt cum cedează ― atenţie, voi cei de jos!

Izbucni o rafală de aplauze şi de urale. Unii îşi duseră mîinile deasupra capului, ghemuindu-se cu teroare prefăcută. Unul sau doi, neînţelegînd foarte bine că piuliţa nu avea să ajungă pe pămînt decît după cinci minute şi o deviaţie de zece kilometri spre est, priviră în jur realmente alarmaţi.

Doar Kingsley nu împărtăşea bucuria generală.

― Nu te entuziasma prea repede, îi spuse lui Duval. N-am ieşit încă din pădure.

Secundele se scurgeau. Un minut... două minute...

― Nu are rost, se auzi într-un sfîrşit Morgan, cu glasul încărcat de furie şi disperare. Nu reuşesc să clintesc cureaua de prindere. Greutatea bateriei o ţine blocată în închizători; probabil smuciturile au fixat-o şj mai bine.

― Întoarce-te cît poţi de repede, povăţui Kingsley. Avem pe drum o altă celulă de alimentare şi putem efectua schimbul în mai puţin de o oră. Aşadar va fi încă posibil să ajungem în Turn peste... să zicem, şase ceasuri. În lipsa altor accidente, bineînţeles.

Exact, gîndi Morgan; în plus, nu ar îndrăzni să pornească iarăşi cu Păianjenul fără o verificare amănunţitei a suprasolici­tatului sistem de frînare. Şi de asemenea nu s-ar mai încrede în propria persoană pentru o nouă ascensiune. Începuse deja să simtă tensiunea ultimelor ore, iar oboseala îi va încetini curînd mintea şi trupul, tocmai atunci cînd va avea nevoie de maximă eficienţă din partea amîndurora.

Se întorsese din nou în scaun, dar capsula era încă deschisă, iar el nu îşi prinsese centura de siguranţă. Să o facă ar fi însemnat să admită înfrîngerea, şi acest lucru nu fusese nicio­dată uşor pentru Morgan.

Privirea fixă a laserului de pe Kinte, venind exact de deasu­pra, îl fixa cu o lumină nemiloasă. Se strădui să-şi concentreze mintea asupra problemei, la fel de puternic cum laserul se concentra asupra lui.

Avea nevoie doar de un tăietor de metale, un ferăstrău ori o pereche de foarfeci, ca să taie cureaua bateriei. Încă o dată blestemă faptul că la bordul Păianjenului nu se găsea nici un kit de scule. Oricum, era puţin probabil să fi conţinut ceea ce dorea el.

În propria baterie a Păianjenului se găseau stocaţi mega­waţi-ore de energie. Îi putea folosi oare în vreun fel? Avu o scurtă fantezie gîndindu-se să stabilească un arc electric şi să taie cu el oţelul. Dar chiar dacă ar fi dispus de conductori bine izolaţi, sursa de energie nu era accesibilă din cabină.

Kingsley şi toate creierele adunate în jurul lui nu izbutiseră să găsească o soluţie. Rămăsese singur, fizic şi spiritual. De fapt, se găsea în situaţia pe care întotdeauna o preferase...

Şi atunci, întinzîndu-se să apuce şi să închidă trapa capsulei, Morgan ştiu ce trebuie să facă. Tot timpul răspunsul se găsise în vîrful degetelor sale.