Fîntînile Paradisului

56

Privelişte de pe balcon
Uşa exterioară a ecluzei dinspre nord se deschise fără difi­cultate, dezvăluind un dreptunghi de întuneric. Străbătîndu-l orizontal trecea o linie de foc: mînerul gardului de protecţie al pasarelei, strălucind în raza de lumină a reflectorului îndreptat în sus de pe Sri Kanda.

Morgan respiră adînc şi îşi flexă costumul. Se simţea perfect. Fluturînd din mînă lui Chang, care-l urmărea pe geamul uşii interioare, păşi afară.

Pasarela ce înconjura Subsolul era constituită dintr-o grilă de metal lată de circa doi metri. Dincolo de ea se întindea plasa de siguranţă, pe o lărgime de încă treizeci de metri. Porţiunea observată de Morgan nu prinsese nimic de-a lungul anilor de aşteptare.

Începu să cerceteze circular Turnul, ferindu-şi ochii de strălucirea venind de dedesubt. Iluminarea laterală dezvăluia fiecare ridicătură sau imperfecţiune pe suprafaţa întinsă dea­supra lui ca un drum spre aştri ― ceea ce şi era, întrucîtva.

Aşa cum sperase şi se aşteptase, explozia din partea în­depărtată a Turnului nu provocase nici o stricăciune aici. Pentru asta ar fi trebuit o bombă atomică, şi nu doar una electrochimică. Canelurile gemene ale şinei se întindeau la nesfîrşit în aceeaşi perfecţiune. Iar cincizeci de metri sub balcon, deşi era greu să privească în direcţia respectivă datorită reflectorului, reuşea să desluşească buferele terminale, pregă­tite pentru o operaţiune care n-ar trebui să aibă loc vreodată.

Fără să se grăbească şi ţinîndu-se aproape de faţa Turnului, Morgan înaintă încet de-a lungul feţei vestice, pînă ajunse la primul colţ. Depăşindu-l, privi înapoi spre uşa deschisă a ecluzei şi la siguranţa ― relativă, într-adevăr! ― oferită de ea, înainte să continue cu îndrăzneală pe lîngă peretele neted al feţei vestice.

Simţea un amestec curios de uşurare şi de frică cum nu mai trăise din clipa în care învăţase să înoate şi, pentru prima dată, se pomenise într-o apă mai adîncă decît el. Cu toate că era convins de absenţa oricărui pericol real, primejdii puteau apa­re. Era perfect conştient de prezenţa corei, aşteptîndu-şi ceasul. Niciodată însă nu-i plăcuse să lase o treabă netermi­nată, iar misiunea lui nu se încheiase.

Faţa vestică era identică cu nordul, cu excepţia ecluzei. Iarăşi, nu vedea nici un semn de distrugere, deşi se găsea mai aproape de locul exploziei.

Stăpînindu-şi graba ― la urma urmei, era afară de numai trei minute ― Morgan merse mai departe. Încă înainte să dea col­ţul, îşi dădu seama că nu va încheia circuitul Turnului. Pasarela fusese smulsă şi atîrna în spaţiu ca o limbă răsucită de metal. Plasa de siguranţă dispăruse cu totul, fără îndoială ruptă de transportorul în cădere.

Nu-ţi forţa norocul, îşi zise Morgan. Nu rezistă însă tentaţiei să privească după colţ, ţinîndu-se de secţiunea rămasă a gar­dului.

Pe şine se găseau o mulţime de fragmente metalice, iar Turnul se decolorase din cauza exploziei. Dar atît cît reuşea să observe, nu era nimic pe care cîţiva oameni să nu-l repare în cîteva ore. Făcu o descriere detaliată lui Chang. Uşurat, pilotul îl rugă să revină cît mai repede în Turn.

― Nu-ţi face griji, replică Morgan. Mâi am zece minute de oxigen şi doar treizeci de metri de străbătut. Aş izbuti şi fără rezervor.

Nu intenţiona însă să încerce aşa ceva. Avusese parte de emoţii suficiente pentru o singură noapte. Mai mult chiar, dacă era să-i dea crezare COREI. Din clipa aceasta avea să i se supună total ordinelor.

Întors înapoi în faţa uşii deschise a ecluzei, ramase cîteva clipe lîngă balustrada, scăldat de lumina venind de pe vîrful lui Sri Kanda de sub el. Umbra i se proiecta imensă de-a lungul Turnului, vertical în sus. Se întindea pe mii de kilometri, iar lui Morgan îi trecu prin minte că probabil ajungea pînă la transportorul care cobora dinspre Staţia 10 K. Dacă flutura din braţe, salvatorii poate i-ar fi observat semnalele; ar fi putut să comunice cu ei în codul Morse.

Această fantezie amuzanta îi inspiră un gînd mult mai serios. N-ar fi fost mai bine să aştepte aici, alături de ceilalţi, şi să nu rişte o întoarcere în Păianjen? În schimb, călătoria pînă pe Mijloc unde ar fi primit îngrijiri medicale adecvate ar fi durat o săptămînă. Nu constituia o alternativă potrivită, dat fiind faptul că se putea întoarce pe Sri Kanda în mai puţin de trei ore.

Sosise timpul să intre înăuntru ― aerul i se împuţinase şi nu mai avea ce să vadă. O ironie dezamăgitoare, luînd în conside­raţie priveliştea spectaculoasă pe care în mod normal cineva ar fi admirat-o de aici, zi sau noapte. De astă dată totuşi, planeta de dedesubt şi cerul de deasupra erau amîndouă interzise ochilor, datorită strălucirii orbitoare de pe Sri Kanda. Plutea într-un mic univers de lumină, înconjurat din toate părţile de întuneric. Era aproape imposibil de crezut că se găsea în spaţiu, fie şi numai datorită greutăţii. Se simţea ca şi cum ar fi stat pe munte, şi nu la şase sute de kilometri deasupra lui. Un gînd de savurat şi de păstrat printre amintiri.

Mîngîie suprafaţa netedă şi dură a Turnului, mai uriaş în comparaţie cu el decît un elefant faţă de o amibă. Dar o amibă nu e capabilă să conceapă un elefant, şi cu atît mai puţin să îl creeze.

― Ne vedem pe pămînt, peste un an, şopti Morgan, închi­zînd încet uşa ecluzei.