Fîntînile Paradisului

25

Ruletă orbitală
― Trebuia să-mi dau seama că se află într-unul din acele apendice tehnice la care nu m-am uitat deloc, spuse bancherul cu glas jalnic. Acum că aţi primit întregul raport, aş vrea să ştiu răspunsul. Întrebarea dumneavoastră m-a neliniştit.

― Este de o evidenţă strălucitoare, exclamă Morgan. Ar fi fost cazul să mă gîndesc singur la soluţie.

Şi aş fi făcut-o, eventual, îşi spuse cu destulă încredere în sine. În minte revăzu din nou simulările pe computer ale întregii structuri uriaşe, vibrînd ca o coardă de vioară pe măsură ce oscilaţiile cu lungimi de ore goneau de pe Pămînt pe orbită şi se reflectau înapoi. Suprapus lor pentru a suta oară, văzu vechiul film al podului dansator. Acolo se găseau toate indiciile necesare.

― Phobos trece pe lîngă turn la fiecare unsprezece ore şi zece minute, dar din fericire nu se mişcă mereu în acelaşi plan, altminteri am avea o coliziune la fiecare trecere. Perioadele critice sînt precis previzibile, la miime de secundă.

Liftul, ca orice construcţie, nu e o structură complet rigidă. Are o frecvenţă de rezonanţă proprie, calculabilă la fel de precis ca orbitele corpurilor cereşti. Deci, ce propun inginerii dumneavoastră este să acorde liftul, astfel încît oscilaţiile sale normale, care oricum nu ar fi evitate, să-l ţină departe de Phobos. De fiecare dată cînd satelitul va trece pe lîngă struc­tură, aceasta nu se va afla acolo; va fi deviată faţă de zona primejdioasă cu cîţiva kilometri.

La capătul celălalt al circuitului se lăsă o tăcere lungă.

― Nu e tocmai cazul să o spun, rosti bancherul într-un tîrziu, dar mi s-a făcut părul măciucă în cap.

Morgan rîse.

― Prezentată aşa direct, seamănă într-adevăr ― cum i se spunea? ― cu o ruletă rusească. Însă ţineţi minte, avem de-a face cu mişcări exact previzibile. Vom şti întotdeauna unde se găseşte Phobos, iar deplasarea turnului o putem controla foarte simplu prin programarea adecvată a traficului.

"Foarte simplu", îşi spuse în sine Morgan, nu era tocmai cuvîntul potrivit, dar oricine îşi dădea seama că tehnic era posibil. Apoi în minte îi fulgeră o analogie atît de perfectă şi totuşi atît de absurdă, încît aproape izbucni în rîs. Nu ― nu se făcea să o menţioneze bancherului.

Din nou se înapoiase pe Podul Tacoma, de această dată într-o lume a fanteziei. Comanda un vas ce trebuia să treacă pe sub arcul de metal, după un orar extrem de regulat. Din nefericire, catargul era mai lung cu un metru...

Nici o problemă. Înainte ca vasul să ajungă dedesubt, cîteva camioane grele ar fi fost trimise pe pod, la intervale atent calculate ca să se potrivească cu frecvenţa de rezonanţă a construcţiei. O undă slabă ar fi alergat de-a lungul şoselei, de la un pilon la altul, creasta calculată astfel încît să coincidă cu sosirea vasului. Astfel catargul va trece pe dedesubt, cu o marjă de numai cîţiva centimetri... La o scară de mii de ori mai mare, la fel urma Phobos să evite turnul ridicat în spaţiu de pe vîrful lui Mons Pavonis.

― Sînt fericit să am asigurarea dumneavoastră, dar cred că aş verifica personal poziţia lui Phobos înainte de a face o călătorie, răspunse bancherul.

― Atunci veţi fi surprins să aflaţi că unii din tinerii şi străluciţii dumneavoastră oameni de ştiinţă ― străluciţi sînt cu siguranţă, iar tineri presupun că sînt datorită extraordinarei îndrăzneli dovedite― vor să folosească perioadele critice ca o atracţie turistică. Consideră că pot introduce taxe speciale pentru vizionarea lui Phobos trecînd pe-alături cu cîteva mii de kilometri pe oră. Un spectacol formidabil, nu sînteţi de părere?

― Prefer să mi-l imaginez de departe. Dar posibil ca ei să aibă dreptate... Oricum, sînt uşurat să aud că există o soluţie. Şi totodată fericit să observ că agreaţi proiectul nostru. Să însemne asta că putem aştepta o decizie în curînd?

― O aveţi imediat, replică Morgan. Cînd începem treaba?