Fîntînile Paradisului

53

CORA
― De ce ai aşteptat pînă astăzi? întrebă doctorul Sen cu tonul folosit faţă de un copil întîrziat mental.

― Motivele obişnuite, răspunse Morgan, trecîndu-şi dege­tul mare sănătos peste închizătoarea cămăşii. Am fost prea ocupat, iar ori de cîte ori rămîneam fără respiraţie dădeam vina pe altitudine.

― Altitudinea are vina ei, bineînţeles. Ar fi bine să-ţi verifici toţi oamenii de pe munte. Cum aţi putut să neglijaţi ceva atît de evident?

Cum într-adevăr? gîndi Morgan, stînjenit.

― Toţi călugării aceia, unii din ei trecuţi de optzeci de ani! Păreau atît de sănătoşi, încît nu mi-a trecut niciodată prin minte...

― Călugării trăiau acolo de ani de zile. S-au adaptat com­plet, însă voi aţi urcat şi coborît de cîteva ori pe zi―

― Maximum de două ori.

― ... pornind de la nivelul mării pînă la o jumătate de atmosferă în cîteva minute. În fine, nu-i ceva iremediabil dacă-mi urmezi instrucţiunile de acum încolo. Ale mele şi ale COREI.

― CORA?

― Alarmă coronariană.

― Oh, unul din lucrurile acelea.

― Da, unul din lucrurile acelea. Ele salvează zece milioane de vieţi în fiecare an. În majoritate funcţionari publici supe­riori, administratori, savanţi renumiţi, ingineri de frunte şi alţi neghiobi asemănători. Mă întreb adesea dacă merită ostenea­la. Natura poate încearcă să ne spună ceva, iar noi nu ascultăm.

― Adu-ţi aminte de jurămîntul hipocratic, Bill, replică Morgan cu un zîmbet. Şi trebuie să recunoşti că am făcut întotdeauna ce mi-ai spus. Păi nu m-am îngrăşat nici măcar cu un kilogram în ultimii zece ani.

― Hmm, mă rog, nu eşti cel mai rău dintre pacienţii mei, admise îmblînzit doctorul. Scotoci în birou şi scoase un ho­lopad mai mare. Alege, aici sînt modelele standard. Orice culoare doreşti atîta vreme cît e roşu medical.

Morgan declanşă imaginile şi le privi cu dezgust.

― Unde trebuie să-l port? întrebă el. Sau vrei să-l implan­tezi?

― Nu e necesar, cel puţin pentru moment. Peste cinci ani, dar poate nici atunci. Îţi sugerez să începi cu acest model. Se poartă chiar sub coşul pieptului, aşa că nu are senzori la distanţă. După o vreme nu-l mai simţi. Şi nu te va deranja decît dacă e cazul.

― Şi atunci?

― Ascultă.

Doctorul răsuci unul din numeroasele întrerupătoare de pe consola biroului, iar o voce dulce de mezzo-soprană remarcă conversaţional:

― Cred că ar trebui să te aşezi şi să te odihneşti zece minute. După o pauză scurtă, continuă: Ar fi o idee bună să te întinzi o jumătate de ceas. O altă pauză. Cît mai curînd posibil, fixează o întîlnire cu doctorul Smith. Apoi: Te rog ia una din pilulele roşii imediat. Am chemat ambulanţa. Culcă-te jos şi relaxează-te. Totul va fi bine.

Morgan aproape că-şi astupă urechile cu palmele să acope­re fluieratul ascuţit.

ACEASTA ESTE O URGENŢĂ CORA!ORICINE MĂ AUDE ÎL ROG SĂ VINĂ IMEDIAT. ACEASTA ESTE O URGENŢĂ CORA! ORICINE―

― Cred că ai prins ideea, rosti medicul, readucînd liniştea în cabinet. Desigur, programele şi răspunsurile sînt individual croite pentru fiecare pacient în parte. Şi există o largă tonali­tate de voci, inclusiv unele celebre.

― Asta e destul de bună. Cînd va fi gata aparatul meu?

― Te voi căuta în vreo trei zile. Ah, da. Unităţile purtate pe piept au un avantaj pe care ţi-l voi menţiona.

― Şi anume?

― Unul din pacienţii mei e un jucător înverşunat de tenis, îmi spune că ori de cîte ori îşi descheie cămaşa, vederea acelui mic disc roşu are un efect absolut devastator asupra adversa­rului...