Fîntînile Paradisului

9

Filament
― Aproape că mi-aţi provocat un atac de cord, spuse Rajasinghe acuzator, turnînd cafeaua. La început am crezut că aveţi vreun mecanism antigravitaţional, dar pînă şi eu ştiu că aşa ceva nu e posibil. Cum aţi reuşit?

― Scuzele mele, îi răspunse Morgan cu un zîmbet. Dacă aş fi ştiut că mă urmăriţi, v-aş fi prevenit, căci vă dau cuvîntul meu că întregul exerciţiu nu a fost plănuit. Intenţionasem să dau doar o raită, însă banca aceea de piatră m-a intrigat. M-am întrebat de ce se află chiar la marginea falezei şi aşa am început să explorez.

― Nu-i nici un mister. Odată, acolo se găsea o podea, probabil din lemn, de unde nişte scări coborau spre frescele de dede­subt. Încă se mai văd găurile unde se ancoraseră în piatră.

― Ceea ce am observat şi cu, rosti Morgan cu reproş. Ar fi trebuit să mă gîndesc că altcineva le descoperise.

Cu două sute cincizeci de ani înainte, completă în gînd Rajasinghe. Acel englez nebun şi energic, Arnold Lethbridge, primul director al Departamentului Arheologic din Taproba­ne. A coborît pe faţa Stîncii, exact cum ai procedat tu. Mă rog, nu chiar exact...

Morgan scosese cutia metalică responsabilă de miracol. Singurele elemente vizibile erau doar cîteva butoane şi un mic ecran. Oricine ar fi considerat-o un simplu aparat de comunicaţii.

― Asta e, rosti mîndru. Din moment ce m-aţi văzut făcînd o plimbare de o sută de metri pe verticală, sigur aveţi deja o idee cum anume funcţionează.

― Bunul simţ mi-a sugerat un răspuns, însă nici chiar excelentul meu telescop nu l-a confirmat. Aş fi jurat că nu era nimic care să vă susţină.

― Nu e demonstraţia pe care am intenţionat-o, dar pro­babil nu a fost rea. Şi acum, trucul meu standard de atragere a clienţilor. Vă rog să puneţi degetul în acest inel.

Rajasinghe ezită. Morgan ţinea torul de metal, cam de două ori mai mare decît o verighetă, ca şi cum ar fi fost electrizat.

― Îmi va produce un şoc? întrebă.

― Şoc nu, mai degrabă o surpriză. Încercaţi să-l trageţi.

Cu destulă precauţie, Rajasinghe apucă inelul şi aproape că-l scăpă din mînă. Părea viu şi legat de Morgan, mai precis de cutia din mîna inginerului. După care cutia scoase un fel de zumzet, iar Rajasinghe îşi simţi degetul atras de o forţă mira­culoasă. Magnetism? îşi puse întrebarea. Desigur că nu; nici un magnet nu se comporta într-o asemenea manieră. Impro­babila lui ipoteză era corectă; într-adevăr, nu exista nici o altă explicaţie. El şi Morgan se angajaseră într-o veritabilă luptă cu odgonul ― cu un cablu invizibil însă.

Deşi Rajasinghe îşi încordă ochii, nu zări nici urmă de fir ori sîrmă care să lege inelul din mîna lui de cutia mînuită de Morgan ca lanseta unei undiţe. Întinse mîna liberă să explore­ze spaţiul dintre ei, dar inginerul i-o dădu repede la o parte.

― Îmi pare rău, zise el. Toţi încearcă mişcarea asta cînd văd ce se întîmplă. Aţi fi putut să vă tăiaţi foarte rău.

― Aşadar există un fir invizibil. Deştept, însă la ce foloseşte, altfel decît pentru şmecherii de salon?

Morgan zîmbi larg.

― Nu vă condamn pentru această concluzie; constituie reacţia obişnuită. Numai că e complet greşită. Motivul pentru care nu zăriţi firul este acela că are doar cîţiva microni în diametru. Mult mai subţire decît pînza de păianjen.

În sfîrşit, socoti Rajasinghe, folosirea depreciatului adjectiv era pe deplin justificată.

― Incredibil. Ce este?

― Rezultatul a două sute de ani de fizică a solidelor. Dacă totuşi vă interesează, constituie un cristal de diamant continuu pseudo-monodimensional ― cu toate că nu-i format din car­bon pur. Mai conţine o serie de elemente în cantităţi strict controlate. Poate fi produs în masă doar în staţiile orbitale, acolo unde gravitaţia nu interferează cu procesul de creştere.

― Fascinant, şopti Rajasinghe, aproape pentru sine. Trase de cîteva ori de inel să se convingă că tensiunea mai era prezentă şi că totul nu era o halucinaţie a sa.

― Bănui că aşa ceva va avea o mulţime de aplicaţii tehnice. Ar face un minunat tăietor de brînză.

Morgan rîse.

― Un om poate tăia un copac doar în cîteva minute. În schimb e dificil de mînuit, ba chiar periculos. A trebuit să proiectăm mosoare speciale pentru a-l rula şi derula. Noi le-am spus "sfîrleze". Aceasta este acţionată electric, în sco­puri demonstrative. Motorul e capabil să ridice cîteva sute de kilograme şi mereu îi găsesc noi întrebuinţări. Micul test de astăzi nu a fost cîtuşi de puţin întîiul de acest gen.

Codindu-se, Rajasinghe scoase degetul din inel. Acesta căzu, oprindu-se apoi într-o mişcare de pendulare fără vreun suport vizibil, pînă ce Morgan apăsă un buton iar sfîrleaza îl retrase cu un bîzîit uşor.

― Nu aţi bătut tot acest drum, doctore Morgan, doar ca să mă uimiţi cu ultimele minuni ale ştiinţei, deşi sînt impresionat. Vreau să ştiu ce legătură au acestea cu persoana mea.

― O mare legătură, domnule Ambasador, răspunse ingine­rul, serios şi formal. Aveţi foarte mare dreptate socotind că acest material va avea multe aplicaţii, dintre care pe unele abia acum începem să le întrezărim.

Iar una din ele, spre bine sau spre rău, va face din liniştita dumneavoastră insuliţă centrul lumii. Nu ― nu doar al lumii. Al întregului Sistem Solar.

Datorită acestui filament, Taprobane va deveni un cap de pod către planete. Şi într-o bună zi, poate, către stele.