23) În perioada 2014-2015 de cître Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUM) a fost efectuată o analiză comprehensivă a cadrului legal în domeniul achizițiilor publice durabile și un studiu de piață privind categoriile selectate de produse care urmează a fi achiziționate prin licitații-pilot, ținând cont de criteriile de durabilitate. Astfel, în baza acestui studiu a fost elaborat și aprobat Planul de acțiuni în vederea implementării achizițiilor publice durabile (2015). Planul prevede măsuri și acțiuni necesare pentru facilitarea includerii criteriilor de durabilitate în sistemul național de achiziții publice (prin crearea și adaptarea instrumentelor și orientărilor privind achizițiile publice, consolidarea capacităților conducerii departamentelor, dezvoltarea unei strategii de comunicare pentru implicarea părților interesate din sectorul public și privat) și stabileşte lansarea mai multor licitații-pilot în vederea testării inițiale a instrumentelor și activităților elaborate și ulterioara lor perfecționare pentru implementarea deplină a mecanismului de achiziții publice durabile (APD). Rezultatul final al planului va facilita dezvoltarea unei piețe de produse și servicii durabile, care va duce la îmbunătățirea performanței de mediu a serviciilor, produselor și tehnologiilor utilizate. Planul respectiv are ca scop extinderea și promovarea pieței de produse durabile în Republica Moldova prin sporirea nivelului de conștientizare și consolidarea capacităților instituțiilor și autorităților publice în vederea adoptării standardelor în domeniul achizițiilor publice durabile. Adițional, etichetarea produselor va oferi stimulente de piață, permițând consumatorilor să distingă produsele mai performante. Prin urmare, pentru sporirea opțiunilor consumatorilor este necesar un sistem național de etichetare corespunzătoare a produselor ecologice.
24) Obiectele majore ale Planului de acțiuni în vederea implementării achizițiilor publice durabile sunt:
a) definirea, în baza informației colectate prin intermediul studiilor preliminare, următorii pași pe termen mediu și lung pentru implementarea achizițiilor publice durabile, prin întrunirea tuturor condițiilor necesare includerii criteriilor de durabilitate în sistemul de achiziții publice;
b) lansarea licitațiilor-pilot pentru anumite categorii de produse, în baza studiilor de piață realizate, și furnizarea informațiilor necesare „de pe teren” pentru a perfecționa instrumentele elaborate în baza experienței practice;
c) asigurarea activităților de consolidare a capacităților, a instrumentarului și informațiilor necesare părților implicate în procesul de achiziții publice, fie publice sau private, pentru implicarea acestora în achiziții durabile și contribuția ulterioară la dezvoltarea procesului;
d) favorizarea eventuală a dezvoltării pieței de desfacere a produselor, serviciilor și lucrărilor durabile, care ar duce la îmbunătățirea performanței de mediu a acestor produse, precum și a tehnologiilor de producere a lor;
e) sporirea nivelului de conștientizare a instituțiilor publice cu privire la achiziția produselor, serviciilor și lucrărilor durabile, prin includerea criteriilor de mediu în documentația licitațiilor;
f) instruirea și furnizarea de informații agenților economici și principalilor ofertanți cu privire la potențialele beneficii economice a achizițiilor publice durabile, pentru a încuraja concurența de piață.
25) Obiectul este ca, până în 2020, cel puțin 15% din toate achizițiile publice să corespundă criteriilor de achiziții durabile și ca Republica Moldova să se integreze în grupul țărilor ce implementează achiziţiile publice durabile, conform Obiectivului de Dezvoltare Durabilă 12.7.
26) Următorii paşi în atingerea obiectivului sunt:
a) ajustarea cerințelor de achiziții luând în considerare experiența licitațiilor-pilot desfășurate;
b) stabilirea criteriilor de mediu pentru grupurile de produse, servicii și lucrări;
c) organizarea sesiunilor de informare și consolidare a capacităților privind criteriile APD și certificarea durabilității produselor pentru furnizori;
d) dezvoltarea unui sistem de raportare și monitorizare pentru a urmări și a măsura progresul și beneficiile implementării achiziţiilor publice durabile;
e) elaborarea Ghidului privind achizițiile publice durabile;
f) promovarea conceptului de achiziții publice durabile, inclusiv prin intermediul instruirilor;
g) crearea unui sistem național de etichetare a produselor ecologice și asigurarea eficienței acestuia prin intermediul celor mai bune practici ale sistemelor similare internaționale/din UE;
h) instruirea și oferirea de asistență tehnică pentru companiile vizate (în special IMM-uri), pentru îmbunătățirea proceselor de producere în conformitate cu sistemul național de etichetare a produselor ecologice. Companiile vizate vor putea, prin urmare, beneficia în urma participării la licitațiile-pilot;
i) organizarea campaniilor de sensibilizare publică și informare a sectorului de afaceri și a cetățenilor cu privire la beneficiile achizițiilor publice durabile ca factor-cheie al consolidării piețelor de desfacere a produselor și serviciilor durabile;
k) elaborarea unei pagini web dedicate achizițiilor publice durabile.
9. Transportul durabil
27) Sectorul transportului are un rol important în economia Republicii Moldova, generând 9,7% din PIB (BNS, 2014). În același timp, acest sector reprezintă una dintre sursele majore de poluare a aerului, solului și apei, în special în zonele urbane. Pe parcursul anului 2014, în Republica Moldova au fost înregistrate 757 195 de unități de transport. Datele cu privire la autovehiculele vechi sau inferioare tehnic standardului Euro1 nu sunt disponibile. În ultimii doi ani, s-a înregistrat o creștere de 9-10% a numărului de autovehicule importate (până la 50 000 de unități pe an), majoritatea autoturisme și camioane mici. În același timp, emisiile de poluanți în atmosferă generate de unitățile de transport auto au crescut până la 170 mii tone. La această situație a contribuit prevederea legală ce a majorat termenul de exploatare al autovehiculelor admise spre import – de la 7 la 10 ani, precum și cea de extindere a permisului de aflare în țară a autoturismelor înmatriculate în străinătate.
Ca urmare, singura alternativă pentru îmbunătățirea performanței în acest sector o reprezintă dezvoltarea transportului ecologic/durabil, prin atragerea investițiilor, îmbunătățirea infrastructurii existente, reducerea poluării mediului și a impactului asupra sănătății publice. Totuși, la moment se acorda o atenție limitată eliminării treptate a autovehiculelor vechi și înlocuirii mijloacelor de transport cu consum înalt de combustibil pe unele mai ecologice (troleibuze, trenuri electrice, autoturisme electrice sau hibride, biciclete etc.). Acțiuni sporadice, precum organizarea unor zile „fără automobil în oraș”, nu au avut un impact durabil sau continuare.
28) Printre din cele mai importante provocări din acest sector se enumeră:
a) lipsa instrumentelor economice potrivite de motivare a proprietarilor de autovehicule vechi sau poluante pentru a reduce poluarea sau a schimba mijlocul de transport. Sistemul de plăți pentru poluare nu este suficient de dezvoltat, iar plățile sunt destul de mici comparativ cu impactul asupra mediului;
b) lipsa unor instrumente economice potrivite de motivare a importatorilor pentru introducerea pe piață a mijloacelor de transport mai puțin poluante/prietenoase mediului;
c) mecanismul de taxare a poluării aerului nu prevede investirea fondurilor acumulate în măsuri de prevenire sau reducere a impactului sectorului de transport;
d) caracterul limitat al colaborării instituționale și al parteneriatelor public-private care ar putea contribui la ecologizarea sectorului de transport din Republica Moldova;
e) lipsa în documentele strategice naționale a prevederilor cu privire la ecologizarea sectorului de transport și eliminarea treptată a autovehiculelor vechi.
29) Este necesară integrarea în politicile cu privire la transport a prevederilor de mediu orientate spre protejarea mediului prin promovarea acțiunilor care ar reduce poluarea sonoră și cu dioxid de carbon, precum și spre încurajarea utilizării combustibililor alternativi și a noilor tehnologii în toate tipurile de transport. Astfel de acțiuni ar trebui să se axeze pe:
a) promovarea tranziției către un transport mai puțin poluant, utilizarea energiei regenerabile și protecția mediului, în special în cadrul programelor naționale speciale (conform disponibilităților financiare) orientate spre înlocuirea treptată a mijloacelor publice și individuale de transport;
b) liberalizarea politicilor de impozitare prin îmbunătățirea legislației naționale cu privire la standardele ecologice de import și exploatare;
c) evaluarea potențialului ecologic și economic al diversificării sistemului de transport (auto, feroviar, aerian, fluvial);
d) promovarea utilizării transportului public și a activităților fizice (mersul cu bicicleta și pe jos);
e) promovarea standardelor europene cu privire la emisii pentru toate mijloacele de transport, în vederea alinierii la cerințele și standardele Uniunii Europene;
f) elaborarea unui mecanism național de stimulare și promovare a reînnoirii mijloacelor de transport publice și private (automobile, microbuze şi autobuse);
g) redirecționarea rutelor urbane, scoaterea transportului din partea centrala a orașelor, în special în municipiul Chișinău și diminuarea traficului pe arterele centrale, trasee de ocolire a centrelor urbane finalizate, soluționarea problemei circulației și reducerea poluării cauzate de microbuze.
Dostları ilə paylaş: |