Frank herbert

Ghidul Hajjului

ÎNCET, cu prudenţă, Ghanima se întorcea spre Sietch Tabr, în umbra neagră a dunelor, după ce, ghemuindu-se şi rămânând nemişcată, lăsase să treacă, la sud de ea, ceata pornită în căutarea gemenilor.

Conştiinţa cumplitei realităţi pusese stăpânire pe ea: un vierme luase tigrii şi trupul lui Leto. Leto se dusese; fratele ei geamăn nu mai era. Şi alte pericole o aşteptau încă. Îşi înăbuşi lacrimile şi-şi alimentă mânia. Reacţiona ca o adevărată fremenă. Iar această constatare o bucură.

Înţelegea ceea ce se spunea despre fremeni: că n-ar fi avut conştiinţă, deoarece şi-o pierduseră în setea de răzbunare împotriva celor care-i goniseră de pe o planetă pe alta în cursul lungului lor exod. Era o neghiobie, fireşte. Numai primitivul cel mai înapoiat nu are conştiinţă. Fremenii erau posesorii unei conştiinţe evoluate care era centrată pe propriul lor interes ca popor. Numai în ochii străinilor, păreau nişte brute, după cum străinii le păreau brute fremenilor. Fiecare fremen ştia foarte bine că putea comite un act brutal fără a simţi nici un sentiment de culpabilitate. Culpabilitatea, la fremeni, avea motive diferite de cele ale altor popoare. Ritualurile lor îi eliberau de toate culpabilităţile care, altminteri, i-ar fi putut distruge. În adâncul conştiinţei lor, ştiau că orice infracţiune putea fi atribuită, cel puţin în parte, unor circumstanţe atenuante perfect recunoscute: "eşecul autorităţii" sau "o tendinţă naturală spre rău", comună tuturor oamenilor, sau "ghinionul'', pe care orice fiinţă raţională îl putea identifica drept coliziunea dintre carnea muritoare şi haosul exterior al universului.

În acest context, Ghanima se considera pur fremenă, prelungirea minuţios elaborată a brutalităţii tribale. N-avea nevoie decât de o ţintă, şi aceasta, evident, era Casa Corrino. Abia aştepta să vadă sângele lui Farad'n băltind la picioarele ei.

Nici un duşman n-o aştepta la qanat. Chiar şi Cercetaşii căutau acum altundeva. Trecu apa peste un pod de pământ şi, prin iarba înaltă, începu să se strecoare spre intrarea secretă a sietchului. O lumină se aprinse brusc în faţa ei şi Ghanima se făcu una cu pământul. După câteva clipe, înălţă capul şi privi printre lujerele înalte de lucernă uriaşă. O femeie pătrunsese în pasajul disimulat, venind de afară, şi cineva îşi amintise să pregătească pasajul aşa cum trebuia pregătită orice intrare într-un sietch. În vremurile tulburi, orice nou-venit era întâmpinat într-o lumină puternică, menită să-l orbească până ce gărzile luau o decizie. Dar această lumină nu trebuia niciodată îndreptată către deşert. Cea pe care-o vedea Ghanima arăta că izolaţiile exterioare fuseseră îndepărtate.

Simţi un junghi de amărăciune în fata acestei trădări a securităţii sietchului, a acestei lumini vizibile. Proastele obiceiuri ale "fremenilor cu danteluţe" se răspândeau ca pecin­ginea!

Lumina continua să proiecteze un evantai de raze pe solul de la poalele falezei. O tânără fată ieşi din tenebrele livezii în plină lumină, cu mişcări oarecum temătoare. Ghanima desluşi, în pasaj, discul strălucitor al unui licuriglob, înconjurat de un halou de insecte. Lumina contura două siluete întunecate: cea a unui bărbat şi a fetei. Se ţineau de mâini, privindu-se în ochi.

Ceva, simţi Ghanima, nu era normal în legătură cu cei doi. Nu erau doi îndrăgostiţi care profitaseră de zarva căutării pentru a se întâlni pe ascuns. Lumina era suspendată deasupra lor şi mai în interiorul pasajului. Îşi vorbeau în acest arc luminos care le proiecta umbrele spre deşert, de unde puteau fi văzute de oricine. Din când în când, bărbatul îşi elibera o mână pentru a face, în lumină, gesturi rapide, furişate, care apoi se dizolvau în umbră.

Sunetele solitare ale creaturilor nopţii umpleau obscuritatea în jurul Ghanimei, dar ea nu le lăsă să-i distragă atenţia.

Ce făceau cei doi aici?

Mişcările bărbatului erau atât de calme, atât de prudente!

Bărbatul se întoarse. Roba fetei reflectă dintr-o dată lumina şi Ghanima desluşi o faţă congestionată, cu un nas roşu şi borcănat. Recunoscând-o, Ghanima îşi reţinu brusc răsuflarea. Palimbasha! Era nepotul unui Naib ai cărui fii căzuseră la datorie în slujba Atreizilor. Când o nouă mişcare făcu să i se întredeschidă mantia, imaginea fu completă. Sub mantie purta o centură iar la centură era prinsă o cutie pe care sclipeau cadrane şi butoane. Un aparat de concepţie tleilaxu sau ixiană, fără doar şi poate. Nu putea fi decât telecomanda cu care fuseseră controlaţi tigrii Laza. Palimbasha... Asta însemna că încă o familie din Naibat trecuse în tabăra Casei Corrino.

Dar cine era fata? N-avea importanţă. O simplă unealtă folosită de Palimbasha.

O cugetare Bene Gesserit îşi făcu loc în mintea Ghanimei: Fiecare planetă îşi are perioada ei şi fiecare viaţă de asemenea.

Şi-l amintea bine pe Palimbasha, acum, când îl privea stând de vorbă cu fata, gesticulând pe furiş, în timp ce emiţătorul îi sclipea la centură. Palimbasha preda matematicile la şcoala sietchului. Era un grobian perfect matematic, care încercase să-l explice pe Muad'Dib prin intermediul matematicii, înainte de a-l cenzura Preoţimea. Avea darul de a înrobi minţile iar procesu! se explica foarte simplu: Palimbasha transmitea cunoştinţe tehnice, fără a transmite valori.

Ar fi trebuit să-l bănuiesc mai de mult, îşi spuse Ghanima. Semnele erau evidente.

Apoi o gheară acidă îi strânse stomacul: Mi-a ucis fratele!.

Îşi impuse calmul. Palimbasha ar fi ucis-o şi pe ea, dacă ar fi încercat să pătrundă în sietch prin intrarea secretă. Acum înţelegea motivul acestei lumini, al acestei expuneri total antifremene a intrării ascunse: Palimbasha şi fata încercau să verifice dacă nu cumva vreuna dintre victime le scăpase.

Probabil că nu le era deloc uşor să aştepte acolo, pradă îndoielilor. Şi acum, după ce văzuse telecomanda, Ghanima îşi explica şi unele dintre gesturile lui Palimbasha. Apăsa, pur şi simplu, cu nervozitate pe unul din butoanele emiţătorului ― un gest de furie.

Prezenţa acestui cuplu îi spunea multe Ghanimei. După toate probabilităţile, fiecare acces în sietch era astfel supravegheat.

Îşi scărpină nasul, în care-i pătrunsese nisip. Rana de la picior continua să-i zvâcnească iar braţul drept, când nu ardea, o durea. Degetele rămâneau amorţite. Dacă avea să fie nevoită să folosească cristaiul, trebuia să se bată cu stânga.

O clipă, se gândi să recurgă la pistolul maula, dar zgomotul său caracteristic ar fi putut să atragă şi atenţia altora, nevăzuţi. Trebuia găsită o altă soluţie.

Din nou, Palimbasha se mişcă în pragul pasajului. Silueta lui se contura clar pe fondul luminos. În timp ce vorbea, fata îşi întoarse ochii spre noaptea de afară. Dădea impresia unei bune pregătiri, a unei vigilenţe antrenate ― ca şi când ar fi ştiut cum să sondeze întunericul, să descifreze umbrele privind doar cu coada ochiului. Aşadar era mai mult decât o simplă unealtă. Făcea parte din conspiraţie.

Ghanima îşi aminti deodată că Palimbasha aspira să devină Kaymakam, guvernator politic în cadrul Regenţei. Era limpede că demersul său se insera într-un plan mai vast. Cu el mai erau, fără-ndoială, mulţi alţii. Chiar şi aici, în Tabr. Ghanima examină elementele problemei astfel puse, apoi încercă s-o analizeze. Dacă izbutea să captureze viu vreunul dintre paznici, aveau să fie neutralizaţi destui alţii.

Suflarea unui mic animal venit să se adape din qanatul aflat în spatele ei îi atrase dintr-o dată atenţia. Sunete naturale şi lucruri naturale. Memoria Ghanimei se aventură dincolo de o stranie barieră de tăcere din mintea ei; descoperi o preoteasă a lui Jowf capturată, în Asiria, de Sennacherib. Amintirile acelei preotese o învăţară pe Ghanima ce avea de făcut. Palimbasha şi tânăra de lângă el nu erau decât nişte adolescenţi, impulsivi şi periculoşi. Nu ştiau nimic despre Jowf, nu cunoşteau nici măcar numele planetei pe care Sennacherib şi preoteasa se făcuseră oale şi ulcele. Ceea ce avea să li întâmple celor doi conspiratori, dac-ar fi fost să li se explice, nu li s-ar fi putut explica decât în termeni legaţi de prezent: totul începea aici şi acum.

Şi totul sfârşea aici şi acum.

Răsucindu-se pe o parte, Ghanima îşi eliberă fremkitul şi scoase din compartimentul ei nisipompa. Îi deşurubă capacul şi extrase filtrul lung dinăuntru. Acum, dispunea de un tub deschis la ambele capete. Alese un ac din trusa de reparaţie, trase cristaiul din teacă şi introduse acul în orificiul pentru otravă din vârful lamei, locul în care se aflase cândva nervul dentar al viermelui de nisip. Braţul rănit îi îngreuna considerabil munca. Cu mişcări domoale şi atente, manevră cu prudentă acul otrăvit în timp ce scotea un mic tampon de fibră de mirodenie din buzunarul kitului. Tija acului se înfipse ferm în tamponul de fibră, formând un proiectil care alunecă perfect în tubul nisipompei.

Având grijă să menţină arma la orizontală, Ghanima începu să se târâie în direcţia luminii, străduindu-se să nu producă nici un foşnet printre tulpinile de lucernă. În timp ce înainta, studia insectele care forfoteau în jurul licuriglobuiui. Da, se aflau şi muşte piume în roiul acela. Erau cunoscute ca mari amatoare de sânge uman. Acul otrăvit avea să treacă neobservat, măturat de un gest reflex la înţepătura unei insecte. Rămânea decizia finală: ce ţintă să lovească, bărbatul sau femeia?

Muris. Numele se ivi dintr-o dată în mintea Ghanimei. Aşa o chema pe fată. Îşi aminti şi câte ceva din cele ce se spuneau despre ea. Era una dintre fetele care-i dădeau târcoale lui Palimbasha la fel cum dădeau acum târcoale lămpii insectele. Era uşor de impresionat, vulnerabilă.

Foarte bine. Palimbasha greşise în alegerea tovarăşei sale pentru această noapte.

Ghanima duse tubul la gură şi, cu amintirea preotesei lui Jowf perfect clară în conştiinţă, ochi cu precizie şi suflă scurt, cu putere.

Palimbasha se plesni peste faţă, scutură o picătură de sânge de pe degete. Acul dispăruse, smuls de mişcarea bruscă a mâinii sale.

Fata îi murmură câteva cuvinte de consolare şi Palimbasha îi răspunse cu un hohot de râs. Încă râdea, când îl lăsară picioarele. Se înclină moale spre fată, care încercă să-l susţină. Se clătina încă sub greutatea moartă din braţele ei, când Ghanima se ivi lângă ea şi-i lipi de şold vârful cristaiului.

Cu voce calmă, îi spuse:

― Nici o mişcare bruscă, Muris. Cuţitul e otrăvit. Poţi să-i dai drumul lui Palimbasha. E mort.

― În toate forţele socializante majore veţi găsi o mişcare subiacentă care vizează câştiga­rea şi păstrarea puterii prin folosirea cuvintelor. Fenomenul este acelaşi, de la vraci la preot şi până la birocrat. Masele guvernate trebuie con­diţionate pentru a accepta cuvintele-putere drept lucruri reale, pentru a confunda sistemul simbo­lizat cu universul tangibil. În menţinerea unei asemenea structuri a puterii, anumite simboluri sunt ferite de înţelegerea comună, cum ar fi cele ce se referă la manipularea economică sau cele ce definesc interpretarea locală a sănătăţii min­tale. Astfel de secrete, legate de simboluri, duc la dezvoltarea unor sublimbaje fragmentare, fie­care dintre ele semnalând faptul că acei care-l folosesc sunt pe cale să acumuleze o formă de putere. Cunoscând acest proces de creare a pute­rii, aparatul nostru de Securitate Imperială tre­buie să fie în permanenţă atent la formarea, sub­limbajelor.

Prelegere la Colegiul de Război din Arrakeen

de Prinţesa Irulan

― POATE CĂ-I INUTIL să vi-o spun, zise Farad'n, dar, pentru a evita orice eroare, ţin să vă avertizez că un surdo-mut a primit ordinul să vă ucidă pe amândoi în cazul în care aş da vreun semn de cedare la vrăjitorie.

Nu se aştepta ca Doamna Jessica sau Duncan Idaho să reacţioneze în vreun fel la auzul acestor cuvinte iar tăcerea lor îi confirmă presupunerea.

Alesese cu grijă locul acestui prim contact cu cei doi: vechea Sală de Audienţe a lui Shaddam. Lipsa de grandoare a încăperii era compensată de amenajările exotice. Afară era o după-amiază de iarnă, dar interiorul lipsit de ferestre era scăldat în lumina aurie a unei veşnice zile de vară, simulate de licurigloburi din cel mai pur cristal ixian, dispuse cu iscusinţă.

Veştile sosite de pe Arrakis îl umpleau pe Farad'n de o bucurie calmă. Leto, moştenitorul de parte bărbătească al Atreizilor, era mort, ucis de un tigru-asasin. Ghanima, sora supravieţuitoare, se afla în custodia mătuşii sale, adică ― după părerea generală ― ostatică. Raportul complet explica din plin prezenţa pe Salusa Secundus a lui Idaho şi a Doamnei Jessica. Doreau azil politic. Spionii Corrino relatau despre un armistiţiu incert pe Arrakis. Alia acceptase să se supună unei judecaţi numite "Încercarea Posesiunii", al cărei scop nu era clar definit. Oricum, nu se fixase nici o dată pentru această "încercare" şi doi dintre agenţi erau de părere că nici n-avea să aibă loc vreodată. Un lucru era sigur, în orice caz: se produseseră ciocniri între fremenii din deşert şi forţele militare fremene ale Imperiului, un început de război civil care paralizase temporar guvernul. Bazele lui Stilgar erau acum teren neutru, desemnate ca atare după un schimb de ostatici. Era limpede că Ghanima făcea parte dintre aceşti ostatici, deşi nu era lămurit cum se ajunsese la asta.

Jessica şi Idaho fuseseră aduşi în Sala de Audienţe legaţi fedeleş în scaune eu suspensie. Legăturile din fibră shiga extrem de subţire ar fi tăiat în carne vie la cea mai mică mişcare a prizonierilor. Cei doi soldaţi sardaukari care îi aduseseră se retrăseseră în tăcere, după ce examinaseră încă o dată legăturile.

Avertismentul lui Farad'n fusese, de bună seamă, inutil. Jessica îl remarcase pe surdo-mutul înarmat care stătea nemişcat lângă perete, în dreapta ei. Arma lans-proiectil din mâinile sale era străveche, dar eficientă. Îşi plimbă privirile prin sală. Frunzele late ale rarului arbust-de-fier fuseseră incrustate cu perle-ochi şi împletite pentru a forma arcada centrală a tavanului în formă de dom. Pardoseala era alcătuită din plăci de lemn-diamant în alternanţă cu cochilii de kabuzu, prinse în cadre dreptunghiulare din os de passaquet. Cochiliile fuseseră tăiate cu laserul, apoi şlefuite. Pereţii erau decoraţi cu materiale dure, îmbinate prin presare şi întruchipând cele patru poziţii ale simbolului Leului, revendicat de descendenţii lui Shaddam IV. Leii era făcuţi din aur masiv.

Farad'n hotărâse să rămână în picioare pentru a primi prizonierii. Purta un şort militar şi o vestă uşoară din mătase aurie de elf, fără guler. Arbora o singură podoabă: steaua princiară a familiei regale, prinsă în partea dreaptă a pieptului. Lângă el se afla Basharul Tyekanik, în ţinuta de gală a sardaukarilor ― uniformă de piele şi cizme înalte ― cu un pistol-laser bogat ornamentat vârât într-un toc prins lângă catarama centironului. Tyekanik, al cărui chip colţuros îi era cunoscut Jessicăi din rapoartele Bene Gesserit, stătea la trei paşi în stânga lui Farad'n şi puţin mai înapoi. În spatele lor se vedea un tron din lemn de culoare închisă, instalat direct pe pardoseală, lângă perete.

― Şi acum, i se adresă Farad'n Jessicăi, ai ceva de spus?

― Aş vrea să ştiu pentru ce suntem ţinuţi legaţi în felul acesta, spuse Jessica arătând cu ochii legăturile din fibră shiga.

― Abia acum am primit de pe Arrakis un raport care explică prezenţa voastră aici, zise Farad'n. Poate c-am să vă eliberez imediat. (Zâmbi.) Dacă vreţi...

Se întrerupse, căci mama sa intrase în sală prin Uşa Mare din spatele prizonierilor.

Wensicia trecu pe lângă Jessica şi Idaho fără a le da nici o atenţie şi-i întinse fiului ei un cub-mesaj pe care tocmai îl activase. Farad'n studie latura luminată, privind-o în câteva rânduri pe Jessica. Suprafaţa de lectură se stinse şi el îi înapoie mamei sale obiectul, făcându-i semn să i-l arate şi lui Tyekanik. Apoi se uită la Jessica, încruntat.

După câteva clipe, Wensicia veni să se posteze în dreapta lui Farad'n, ţinând într-o mână cubul stins, parţial mascat de un fald al robei ei albe.

Jessica se uită la Idaho, dar acesta refuză să-i întoarcă privirea.

― Bene Gesseritul e supărat pe mine, spuse Farad'n. Surorile cred că eu sunt răspunzător pentru moartea nepotului tău.

Jessica păstră o expresie impasibilă în timp ce gân­dea: Aşadar povestea Ghanimei trebuie luată în serios, până ce... Necunoscutele pe care le bănuia nu-i plăceau câtuşi de puţin.

Idaho închise ochii, apoi îi redeschise şi o privi pe Jessica. Aceasta continua să-l fixeze pe Farad'n. Idaho îi relatase despre viziunea sa Rhajia, dar ea nu păruse deloc tulburată. Nu-şi dădea seama cărui fapt i se datora lipsa ei de emoţie. Era încă clar că ştia un lucru pe care nu voia să-l dezvăluie.

― Iată care-i situaţia, rosti Farad'n şi se apucă să explice tot ce aflase despre evenimentele de pe Arrakis, fără a omite nimic, concluzionând: Nepoata ta e nevătămată, dar se pare că-i în mâinile Doamnei Alia. Presupun că asta-ţi convine.

― L-ai ucis pe nepotul meu? întrebă Jessica.

Farad'n îi răspunse cu sinceritate:

― Nu, nu l-am ucis. Am aflat recent de existenţa unui complot, dar n-am nici un amestec.

Jessica se uită la Wensicia, citind satisfacţia răutăcioasă de pe faţa ei în formă de inimă, şi gândi: E opera ei! Leoaica a ticluit atentatul pentru puiul ei! Era un joc pe care leoaica avea să-l regrete.

Privindu-l din nou pe Farad'n, spuse:

― Dar Comunitatea crede că tu l-ai omorât.

Farad'n se întoarse spre mama sa:

― Arată-i mesajul.

Wensicia ezită şi el i se adresă cu o notă de mânie, pe care Jessica o înregistră pentru viitor:

― Am spus să-i arăţi mesajul!

Pălind, Wensicia înaintă şi activă cubul, sub ochii Jessicăi. Cuvintele începură să se perinde pe latura care se luminase, răs­punzând mişcării ochilor ei: "Consiliul Bene Gesserit de pe Wallach IX a depus un protest oficial împotriva Casei Corrino pentru asasinarea lui Lato Atreides II. Comisia de Securitate Internă a Landsraadului a fost însărcinată cu producerea probe­lor şi a concluziilor. Urmează a se alege un teren neutru iar nu­mele judecătorilor vor fi supuse aprobării tuturor părţilor. Solicităm de urgenţă răspunsul dumneavoastră. Sabit Rekush, pentru Landsraad".

Wensicia reveni lângă fiul ei.

― Ce intenţionaţi să răspundeţi? întrebă Jessica.

― Întrucât fiul meu n-a fost încă învestit în mod oficial şef al Casei Corrino, începu Wensicia, voi... Unde te duci?

Ultimele cuvinte fuseseră adresate lui Farad'n, care se în­torsese şi se îndrepta spre o uşă laterală aflată nu departe de surdo-mutul care făcea de pază.

Farad'n se opri şi se întoarse pe jumătate.

― Mă întorc la cărţile mele şi la celelalte preocupări care prezintă mai mult interes pentru mine.

― Cum îndrăzneşti? şuieră Wensicia, a cărei faţă se înroşi dintr-o dată.

― Uite că îndrăznesc câte ceva şi în propriul meu nume, răspunse Farad'n. Ai luat decizii în numele meu, decizii pe care le consider extrem de neplăcute. De aici înainte, ori voi lua eu însumi decizii în numele meu ori poţi să-ţi cauţi alt moştenitor pentru Casa Corrino!

Privirea Jessicăi alunecă repede peste participanţii la această confruntare. Pe chipul lui Farad'n se citea o mânie reală. Basharul stătea ţeapăn în poziţie de drepţi, încercând să dea impresia că nu auzise nimic. Cât despre Wensicia, era turbată de furie şi pe punctul să facă o criză de isterie. Farad'n părea dispus să accepte orice consecinţe după această aruncare de zaruri. Jessica îi admiră calinul, cu atât mai mult cu cât vedea, în această ciocnire, multe elemente care îi puteau fi de folos mai târziu. Pe cât se părea, decizia de a pune nişte tigri-asasini pe urmele nepoţilor ei fusese luată fără ştirea lui Farad'n. Era greu să te îndoieşti de sinceritatea lui când susţinea că nu aflase de existenţa complotului decât după ce acesta fusese deja iniţiat. Iar mânia pe care Jessica o observa în ochii lui arăta că, în clipa asta, era pregătit să accepte orice hotărâre.

Wensicia inspiră adânc, tremurat. Apoi spuse:

― Foarte bine. Învestitura oficială va avea loc mâine. Eşti liber să acţionezi de pe acum în virtutea ei.

Se uită la Tyekanik, care îi evită privirea.

Va izbucni un scandal crâncen de îndată ce mama şi fiul vor fi ieşit de aici, gândi Jessica. Dar cred că el a câştigat. Gândurile îi reveniră la mesajul Landsraadului. Comunitatea îşi alesese mesagerii cu o subtilitate care făcea cinste capacităţilor organizatorice ale Bene Gesseritului. În această notă oficială de protest era ascuns un mesaj adresat Jessicăi. El spunea că spionii Surorilor cunoşteau situaţia în care se afla şi că prevăzuseră cu excelentă precizie faptul că Farad'n avea să-i prezinte cubul-mesaj prizonierei sale.

― Aş vrea un răspuns la întrebarea mea, spuse Jessica în clipa în care Farad'n se întoarse în faţa ei.

― Voi comunica Landsraadului că n-am avut nimic de-a face cu acest asasinat. Voi adăuga că împărtăşesc aversi­unea Surorilor pentru modul în care a fost comis, chiar dacă rezultatul nu-mi displace cu totul. Scuzele mele pentru durerea pe care ţi-o va fi pricinuit. Norocul surâde pretutindeni.

Norocul surâde pretutindeni! repetă în gând Jessica. Fusese una din vorbele preferate ale Ducelui ei şi ceva, în atitudinea lui Farad'n, îi spunea că el ştia acest lucru. Se sili să ignore posibilitatea ca Leto să fi fost într-adevăr ucis. Trebuia să presupună în continuare că temerile Ghanimei în legătură cu fratele ei o mânaseră să dezvăluie pe de-a-ntregul planul lor. În acest caz, contrabandiştii urmau să-i dea lui Gurney prilejul de a-l întâlni pe Leto iar proiectele Comunităţii aveau să fie duse la îndeplinire. Leto trebuia pus la încercare. Trebuia. Dacă nu, era condamnat, ca şi Alia. Cât despre Ghanima... De asta puteau să se ocupe mai târziu. Deocamdată nu exista nici o posibilitate de a-i pune pe pre-născuţi în faţa unei Cucernice Maici Gaius Helen Mohiam.

Jessica îşi îngădui un suspin adânc.

― Mai devreme sau mai târziu, spuse ea, cuiva îi va trece prin minte că tu şi nepoata mea aţi putea uni Casele noastre pentru a vindeca, astfel, vechile răni.

― Mi s-a menţionat deja această posibilitate, zise Farad'n aruncându-i o privire scurtă mamei sale. Am răspuns că prefer să aştept deznodământul recentelor evenimente de pe Arrakis. Nu e nevoie de o decizie pripită.

― Există însă şi posibilitatea ca fiica mea să te fi determinat deja să-i faci jocul, observă Jessica.

Farad'n înţepeni.

― Explică!

― Situaţia de pe Arrakis nu este aşa cum ţi s-ar putea părea ţie. Alia joacă propriul ei joc ― jocul Monstruozităţii. Dacă Alia nu găseşte un mijloc de a o utiliza, nepoata mea este în pericol,

― Vrei să mă faci să cred că tu şi cu fiica ta sunteţi adversare? Că Atreizii se războiesc între ei?

Jessica îşi plimbă privirea de la Wensicia la Farad'n.

― Şi Corrinii se războiesc între ei.

Un zâmbet crispat apăru pe buzele lui Farad'n.

― Punct lovit. În ce fel voi fi putut face jocul fiicei tale?

― Ajungând să fii implicat în moartea nepotului meu şi răpirea mea.

― Răpirea...

― Nu te încrede în vrăjitoarea asta, interveni Wensicia.

― Am să hotărăsc singur în cine să mă încred, mamă, re­plică Farad'n. Iartă-mă, Doamnă Jessica, dar nu prea pricep povestea asta cu răpirea. Înţelesesem că tu şi devotamentul tău însoţitor...

― Care e soţul Aliei, rosti Jessica.

Farad'n îl măsură din ochi pe Idaho, apoi se întoarse către Bashar.

― Ce părere ai, Tyek?

Aparent, gândurile lui Tyekanik urmau un curs asemănător cu al celor din mintea Jessicăi.

― Îmi place raţionamentul ei, zise el. Atenţie!

― E un ghola-mentat, spuse Farad'n. Am putea să-l interogăm până moare, fără a obţine un răspuns sigur.

― Presupunerea că am fost traşi pe sfoară, opină Tyekanik, este o bună ipoteză de lucru.

Jessica ştiu că venise momentul să intre în joc. Numai de-ar fi putut durerea să-l menţină pe Idaho în rolul pe care şi-l alesese. Nu-i făcea deloc plăcere să-l folosească astfel, dar la mijloc erau considerente mai importante.

― Pentru început, spuse ea, aş putea anunţa public că am venit aici de bunăvoie.

― Interesant, comentă Farad'n.

― Va trebui să-mi acordaţi încredere şi deplină libertate pe Salusa Secundus, continuă Jessica. Nu trebuie să existe nici cea mai mică impresie că aş vorbi sub constrângere.

― Nu! se împotrivi Wensicia.

Farad'n îi ignoră intervenţia.

― Şi ce motiv ai putea invoca? întrebă el.

― Că sunt împuternicita Comunităţii, trimisă aici pentru a mă ocupa de educaţia ta.

― Dar Comunitatea mă acuză de...

― Aici e nevoie de o acţiune decisivă din partea ta.

― Nu te încrede în ea! zise Wensicia.

Cu o politeţe exagerată, Farad'n se întoarse spre ea şi spuse:

― Dacă mă mai întrerupi o singură dată, am să-i ordon lui Tyek să te scoată afară. A auzit când ţi-ai dat acordul pentru învestitura mea oficială. Tyek este acum în slujba mea.

― Îţi spun că-i o vrăjitoare!

Wensicia se uită spre surdo-mutul postat lângă uşa laterală.

Farad'n avu un moment de ezitare, apoi întrebă:

― Tyek, tu ce crezi? M-a vrăjit?

― După părerea mea, nu. E...

― Vă vrăjeşte pe amândoi!

― Mamă.

Tonul lui Farad'n era neutru, definitiv.

Wensicia încleştă pumnii, dădu să vorbească, apoi se răsuci brusc şi părăsi în pripă sala.

Adresându-se Jessicăi, Farad'n întrebă:

― Bene Gesseritul va consimţi la treaba asta?

― Bineînţeles.

Farad'n cugetă la eventualele implicaţii şi surâse forţat.

― Ce urmăreşte, de fapt, Bene Gesseritul în toată povestea asta?

― Căsătoria ta cu nepoata mea, răspunse Jessica.

Idaho îi aruncă o privire întrebătoare, păru pe punctul să spună ceva, dar rămase tăcut.

― Voiai să spui ceva, Duncan? îl întrebă ea.

― Voiam să spun că Bene Gesseritul urmăreşte ceea ce-a urmărit dintotdeauna: un univers care să nu-i opună rezistenţă.

― O presupunere evidentă, rosti Farad'n, pe care nu văd din ce motiv ţii s-o exprimi în acest moment.

Sprâncenele lui Idaho izbutiră să materializeze ridicarea din umeri pe care nu i-o permiteau legăturile shiga. Apoi, pe chipul lui apăru an zâmbet descumpănitor.

Observându-l, Farad'n întrebă încruntat:

― Am spus ceva amuzant?

― Toată această situaţie e amuzantă. Cineva din familia voastră a compromis Ghilda Spaţială utilizând-o pentru a transporta pe Arrakis instrumentele unui asasinat, instrumente a căror funcţie nu putea fi ascunsă. Aţi adus o ofensă Bene Gesseritului, ucigând un mascul de care avea nevoie pentru programul său gene...

― Mă faci mincinos, ghola?

― Nu. Sunt convins că n-ai ştiut de complot. Dar am considerat că e mai bine să punctăm clar situaţia.

― Nu uita că-i mentat, rosti Jessica.

― Tocmai asta-mi spuneam şi eu, zise Farad'n întorcându-se către ea. Să presupunem că te eliberez şi că-ţi faci cunoscută declaraţia. Mai rămâne problema nepotului tău. Mentatul are dreptate.

― E mâna mamei tale? întrebă Jessica.

― Domnia-Ta! interveni Tyekanik pe un ton de avertisment.

― Nici o problemă, Tyek, zise Farad'n fluturându-şi uşor degetele. Şi dacă aş spune că-i mâna mamei?

Riscând totul pentru a testa această fisură internă a Casei Corrino, Jessica spuse:

― Atunci va trebui s-o denunţi şi s-o surghiuneşti.

― Domnia-Ta, interveni din nou Tyekanik, ar putea fi vorba de o capcană care ascunde o altă capcană!

― Iar cei prinşi în capcană, spuse Idaho, suntem Doamna Jessica şi cu mine.

Farad'n strânse din fălci.

Jessica gândi: Nu te amesteca, Duncan! Nu acum! Dar cuvintele lui Idaho avuseseră darul să-i pună în mişcare propriile facultăţi logice Bene Gesserit. O şocaseră. Se întrebă dacă nu cumva era cu putinţă să fi fost ea însăşi folosită în scopuri pe care nu le înţelegea. Ghanima şi Leto... Pre-născuţii se puteau sprijini pe nenumărate experienţe interioare, o rezervă de informaţii mult mai vastă decât cea de care dispunea Bene Gesseritul. Şi-apoi... mai era şi cealaltă întrebare: Surorile fuseseră pe deplin sincere cu ea? Poate că încă tot nu-i acordau încrederea lor. La urma urmei, le trădase deja o dată... de dragul Ducelui ei.

Farad'n se uită la Idaho, încruntându-şi sprâncenele cu un aer intrigat.

― Mentatule, vreau să ştiu ce înseamnă pentru tine Propovăduitorul ăla.

― El ne-a aranjat venirea aici. Am... N-am schimbat nici zece vorbe cu el. A acţionat prin intermediari. S-ar putea să fie... S-ar putea să fie Paul Atreides, dar nu am destule informaţii ca să fiu sigur. Tot ce ştiu în mod cert este că, în ceea ce mă priveşte, era timpul să plec iar el avea mijloacele de a-mi permite s-o fac.

― Zici că aţi fost prinşi într-o capcană, îi aminti Farad'n.

― Alia trage nădejde că ne vei executa discret, fără a lăsa urme, spuse Idaho. După ce-am scăpat-o de Doamna Jessica, nu-i mai sunt de nici un folos. Iar Doamna Jessica, după cea servit scopurilor pe care le urmăresc Surorile, nu le mai este nici lor de folos. Alia le va cere socoteală, dar izbânda va aparţine Bene Gesseritului.

Jessica închise ochii şi se concentră. Duncan avea dreptate! Percepuse fermitatea mentatică din glasul lui, profunda sinceritate a judecăţii. Schema se încadra perfect. Cu două inspiraţii adânci, declanşă transa mnemonică. Informaţiile i se revărsară în minte. Ieşi din transă, deschise ochii. În cursul celor câteva secunde, Farad'n se apropiase la vreo jumătate de pas de Idaho, ceea ce însemna că nu făcuse mai mult de trei paşi.

― Nu mai spune nimic, Duncan, rosti ea, şi se gândi cu tristeţe la ceea ce-i spusese Leto despre condiţionarea ei Bene Gesserit.

Idaho, care se afla pe punctul de a vorbi, închise gura.

― Eu poruncesc aici, zise Farad'n. Continuă, mentatule!

Idaho rămase tăcut.

Farad'n se întoarse pe jumătate, observând-o pe Jessica.

Stătea cu ochii aţintiţi într-un punct al peretelui din faţa ei, trecând în revistă ceea ce construiseră Idaho şi transa. Evident, Bene Gesseritul nu abandonase linia Atreizilor. Dar Surorile vizau controlul unui Kwisatz Haderach şi investiseră prea mult în programul lor de reproducere. Doreau un conflict deschis între Casele Atreides şi Corrino, o situaţie în care puteau in­terveni ca arbitre. Şi Duncan avea dreptate. Surorile aveau să se aleagă, astfel, cu un control absolut asupra Ghanimei şi al lui Farad'n. Era singurul compromis posibil. Ceea ce surprindea era că Alia nu înţelesese acest lucru. Jessica îşi înghiţi cu greutate nodul din gât. Alia... Monstruozitatea! Ghanima o compătimea pe bună dreptate. Dar cine avea s-o compătimească pe Ghanima?

― Surorile au făgăduit să te pună pe tron şi să ţi-o dea pe Ghanima drept pereche, rosti ea.

Farad'n se dădu un pas înapoi. Vrăjitoarea citea gân­durile?

― Au urzit în taină, trecând peste mama ta, urmă Jessica. Şi ţi-au spus că eu nu cunosc secretul acestui plan al lor.

Citi clar revelaţia pe chipul lui Farad'n. Cât de transparent putea fi! Dar era adevărat, întreaga structură era adevărată. Idaho făcuse dovada măiestriei aptitudinilor lui de mentat, reuşind să perceapă realitatea pe baza datelor limitate de care dispunea.

― Vasăzică, rosti Farad'n, au făcut joc dublu, ţi-au spus totul.

― Nu mi-au spus nimic despre asta, zise Jessica. Duncan are perfectă dreptate: m-au prins în capcană. M-au înşelat.

Dădu încet din cap, ca pentru sine. Era o acţiune de tergiver­sare clasică, în stilul tradiţional al Surorilor ― o poveste rezona­bilă, uşor de acceptat deoarece cadra cu ceea ce era de presupus despre motivaţiile lor. Dar voiau s-o elimine pe ea din cale. Pentru ele, nu era decît o Soră defectă, care le mai încurcase o dată socotelile.

Tyekanik se apropie de Farad'n.

― Domnia-Ta! Sunt amîndoi prea periculoşi ca să...

― Aşteaptă puţin, Tyek, îl întrerupse Farad'n. E un întreg mecanism aici. (Se întoarse spre Jessica.) Am avut motive să credem că Alia se va oferi ea însăşi drept consoartă.

Idaho îşi înăbuşi prea tîrziu o tresărire violentă. Sângele începu să picure din încheietura mâinii sale stângi, crestată de filamentul shiga.

Jessica îşi permise o reacţie infimă ― o simplă mărirea ochilor timp de-o secundă. Ea, care îl cunoscuse pe primul Leto ca amant, ca tată al copiilor ei, ca prieten şi confident, vedea acum capacitatea lui de a judeca la rece, filtrată, deformată de contorsiunile unei Monstruozităţi.

― Ai de gând să accepţi? întrebă Idaho.

― E o propunere de luat în considerare.

― Duncan, ţi-am cerut să taci, zise Jessica, apoi i se adresă lui Farad'n: Preţul pretins de ea era doar două morţi lipsite de importanţă ― ale noastre.

― Am bănuit c-ar putea fi vorba de-o perfidie, spuse Farad'n. Nu fiul tău a fost cel care-a zis că "perfidia generează perfidie"?

― Comunitatea Surorilor urmăreşte să-i controleze atât pe Atreizi cât şi pe Corrini, declară Jessica. Nu-i limpede?

― Pentru moment, chibzuim asupra acceptării ofertei tale, Doamnă Jessica, dar Duncan Idaho ar trebui expediat înapoi, la iubitoarea-i soţie.

Durerea este o funcţie a nervilor, îşi reaminti Idaho. Durerea le parvine la fel cum le parvine ochilor lumina. Efortul vine din muşchi, nu din nervi. Era un vechi exerciţiu mentatic. Îl realiză dintr-o suflare, încordîndu-şi brusc încheietura dreaptă şi secţionându-şi o arteră cu firul subţire de shiga.

Tyekanik făcu un salt spre scaun, apăsă pe butonul care desfăcea legăturile şi strigă după ajutor medical. Uşi se­crete, mascate de panourile pereţilor, se deschiseră numai­decât deversând, cu o rapiditate elocventă, o mulţime de servitori.

A existat întotdeauna o fărâmă de nebunie în Duncan, gândi Jessica.

În timp ce medicii se ocupau de Idaho, Farad'n îşi studie un moment prizoniera, apoi zise:

― N-am spus că aş fi fost dispus să accept propunerea Aliei sale.

― Nu din cauza asta şi-a tăiat venele, spuse Jessica.

― Nu? Credeam că a decis, pur şi simplu, să se dea la o parte.

― Nu eşti chiar atât de stupid. Încetează cu prefăcătoria!

Farad'n zâmbi.

― Sunt perfect conştient că Alia m-ar distruge, rosti el. Nici măcar Bene Gesseritul nu s-ar fi putut aştepta să accept.

Jessica îl măsură cu privirea. Ce era, de fapt, cu acest vlăstar al Casei Corrino? Nu ştia să facă pe prostul. Din nou, îşi aminti vorbele lui Leto cum că avea să întâlnească un elev interesant. Ceea ce dorea şi Propovăduitorul, după cum îi spusese Idaho. Regreta că nu apucase să-l cunoască şi ea pe acel Propo­văduitor.

― Ai s-o expulzezi pe Wensicia? întrebă Jessica.

― Pare un târg rezonabil, răspunse Farad'n.

Jessica privi spre Idaho. Medicii îşi terminaseră treaba şi se retrăseseră. Fusese imobilizat în scaun cu legături mai puţin periculoase.

― Mentaţii ar trebui să se ferească de absoluturi, comentă ea.

― Sunt obosit, replică Idaho. Nu-ţi închipui cât de obosit.

― Suprasolicitată, rosti Farad'n, până şi loialitatea sfârşeşte prin a se deteriora.

Pentru a doua oară, Jessica îl măsură cu privirea.

Observând, Farad'n îşi spuse: Cu timpul, mă va cunoaşte cum trebuie şi asta ar putea deveni ceva preţios. O renegată Bene Gesserit de partea mea! Unul din rarele lucruri de care a dispus fiul ei şi nu dispun eu. Deocamdată s-o las să mă întrevadă doar. Mai târziu, va vedea şi restul.

― Un schimb cinstit, zise el Accept condiţiile propunerii voastre.

Mişcându-şi repede degetele, îi transmise un semnal indescifrabil surdo-mutului de lângă perete. Omul încuviinţă din cap. Farad'n se aplecă spre comenzile scaunului şi-o eliberă pe Jessica..

― Domnia-Ta, eşti sigur?... întrebă Tyekanik.

― N-am discutat odată? făcu Farad'n.

― Da, dar...

Farad'n râse scurt şi i se adresă Jessicăi.

― Tyek n-are încredere în sursele mele. Dar din cărţi şi bobine nu se învaţă decât că anumite lucruri pot fi făcute. Adevărata învăţătură se obţine trecând la înfăptuirea acelor lucruri.

Cugetând la vorbele lui, Jessica se ridică din scaun. Apoi se gândi la semnalul de mână al lui Farad'n. Era vorba de un grai de luptă în stil Atreides! Totul vădea o analiză minuţioasă. Cineva, aici, îi copia conştiincios pe Atreizi.

― De bună seamă, rosti ea, te aştepţi să-ţi transmit învă­ţăturile pe care le cunoaşte o Bene Gesserit.

Farad'n o privi radios.

― E singura ofertă la care n-aş putea rezista!

Parola mi-a fost dezvăluită de un om care-a murit în beciurile Arrakeenului. De-acolo am şi inelul ăsta, în formă de broască ţestoasă. L-am găsit în suk-ul din afara oraşului, unde mă ascunseseră rebelii. Parola? Oh, s-a schimbat de multe ori de-atunci... Era: "Persistenţă". Iar răspunsul era: "Ţestoasă". Datorită ei am scăpat cu viaţă. De-asta am cumpărat inelul: e o amintire.