Frank herbert



Yüklə 3,13 Mb.
səhifə27/28
tarix29.08.2018
ölçüsü3,13 Mb.
#75826
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   28

Jihadul Butlerian de Harq al-Ada

― ALEARGĂ NOAPTEA, vere, spuse Ghanima. Aleargă. L-ai văzut cum aleargă?

― Nu, răspunse Farad'n.

Aştepta, împreună cu Ghanima, în anticamera micii săli de audienţe, unde îi convocase Leto. Tyekanik stătea retras, stân­jenit de prezenţa Doamnei Jessica, al cărei aer absent dădea impresia că mintea ei rătăcea altundeva. Abia dacă se scursese o oră de la micul dejun şi, deja, fuseseră întreprinse acţiuni: un apel destinat Ghildei, mesaje transmise pe adresa CHOAM-ului şi a Landsraadului.

Lui Farad'n îi era greu să-i înţeleagă pe aceşti Atreizi. Sigur, Doamna Jessica îl prevenise, dar confruntarea cu realitatea nu contenea să-l uimească. Vorbeau în continuare de logodna lui cu Ghanima, deşi mai toate raţiunile politice păreau să se fi evaporat. Leto avea să urce pe tron, fără doar şi poate. Strania sa piele vie trebuia să fie îndepărtată, fireşte... dar, cu timpul...

― Aleargă ca să se obosească, spuse Ghanima. E întruchiparea Kralizecului. Nici vântul nu-l poate ajunge din urmă. E ca o umbră zburând peste dune. L-am văzut. Aleargă, aleargă întruna. Iar când nu-l mai ţin picioarele, se întoarce, cade cu capul pe genunchii mei şi mă imploră: "Roag-o pe mama noastră cea dinlăuntru să-mi găsească o cale de a muri".

Farad'n o privi lung. În săptămâna care urmase incidentelor din piaţă, viaţa din Citadelă vibrase în ritmuri noi, agitată de veniri şi plecări misterioase. Tyekanik, căruia i se ceruseră consultaţii de ordin militar, vorbea despre lupte aprige dincolo de Scutul de Piatră.

― Nu înţeleg, spuse Farad'n. Cum adică, să-i găsească o cale de a muri?

― Mi-a cerut să te pregătesc, zise Ghanima.

Nu era prima dată când o frapa această candoare a Prinţului de Corrino. Era opera Jessicăi sau ceva înnăscut?

― Pentru ce? întrebă Farad'n.

― Nu mai e fiinţă umană. Ieri ai întrebat când îşi va lepăda pielea vie. Niciodată. Acum face parte din el, după cum el face parte din ea. Leto estimează că ar mai avea de trăit vreo patru mii de ani înainte ca metamorfoza să-l distrugă.

Farad'n simţi cum i se usucă gâtlejul şi încercă să înghită.

― Acum înţelegi de ce aleargă? întreba Ghanima.

― Dar, dacă va trăi atât de mult şi va fi...

― E vorba de amintirea fiinţei umane care a fost şi care-i încă atât de vie în el. Gândeşte-te la toate acele vieţi interioare, vere... Nu.... Nu poţi să-ţi imaginezi ce înseamnă asta pentru că n-ai trăit această experienţă. Eu însă ştiu. Pot să-mi imaginez chinul lui. El dă mai mult decât au dat toţi cei dinainte. Tatăl nostru a luat calea deşertului ca să scape de lucrul ăsta. Fiindcă i-a fost frică de acelaşi lucru, Alia a devenit Monstruozitate. Bunica noastră nu are decât o impresie vagă şi înceţoşată a acestei condiţii şi, totuşi, trebuie să-şi pună la contribuţie toată priceperea ei Bene Gesserit pentru a o putea suporta ― ceea ce, de altfel, e scopul educaţiei oricărei Cucernice Maici. Dar Leto!... Leto este complet singur, niciodată nu va avea un semen.

Farad'n simţi că-l cuprindea ameţeala. Împărat vreme de patru milenii?!

― Jessica ştie, urmă Ghanima, aruncând o privire în direcţia bunicii sale. I-a spus el, azi-noapte. Se consideră primul adevărat planificator pe termen lung din istoria omenirii.

― Şi... ce plănuieşte?

― Poteca de Aur. Îţi va explica mai târziu.

― Şi mi-a rezervat un rol în acest... plan?

― Vei fi tovarăşul meu de viaţă, spuse Ghanima. De acum înainte, preia el programul genetic al Comunităţii Surorilor. Sunt sigură că bunica ţi-a vorbit despre visul Bene Gesseritului: replica de sex masculin a unei cucernice Maici, cu puteri supraomeneşti. El e...

― Vrei să spui că vom fi doar...

― Nu doar! îl întrerupse Ghanima, prinzându-i braţul şi strângându-l cu o familiaritate afectuoasă. Va avea o mulţime de sarcini importante pentru noi doi. Vreau să zic, în afara de aceea de-a face copii.

― Mă rog, deocamdată eşti la o vârstă cam fragedă, observă Farad'n, desprinzându-şi braţul.

― Să nu mai faci niciodată greşeala asta, rosti Ghanima cu glas dintr-o dată glacial.

Jessica se apropie de ei, împreună cu Tyekanik.

― Tyek îmi spune că luptele s-au extins şi la alte planete, zise Jessica. Templul Central de pe Biarek e asediat.

Farad'n o găsi ciudat de calmă faţă de aflarea unei asemenea veşti. În cursul nopţii trecute, el şi Tyekanik trecuseră în revistă toate rapoartele. Incendiul răscoalei se răspândea în întregul Imperiu. Avea să fie înăbuşit, fără-ndoială, dar lui Leto avea să-i revină misiunea de a restaura un Imperiu mult slăbit.

― Uite-l şi pe Stilgar, spuse Ghanima. Pe el îl aşteptau.

Şi, din nou, îl prinse de braţ pe Farad'n.

Bătrânul Naib îşi făcuse intrarea pe uşa de la capătul încăperii, escortat de doi dintre foştii tovarăşi care aparţinuseră Comandourilor Morţii din zilele de demult ale deşertului. Purtau, cu toţii, mantii negre de ceremonie, cu găitane albe, şi aveau frunţile încinse cu benzi galbene, de doliu. Se apropiară cu paşi măsuraţi, în timp ce Stilgar o privea fix pe Jessica. Se opri în faţa ei şi înclină scurt capul, cu un aer bănuitor.

― Încă te mai frământă moartea lui Duncan Idaho, spuse Jessica.

Nu-i plăcea atitudinea precaută a vechiului ei prieten.

― Cucernică Maică, rosti Stilgar.

Vasăzică aşa vor decurge lucrurile! gândi Jessica. La modul ceremonios şi conform codului fremen, căci sângele nu poate fi şters prea uşor.

― Din punctul nostru de vedere, zise ea, n-ai făcut altceva decât să joci rolul în care te-a distribuit Duncan. Nu-i prima oară când un om îşi dă viaţa pentru Atreizi. Oare de ce vor fi făcând asta, Stil? Tu însuţi ai fost gata s-o faci, şi nu doar o dată. De ce? Fiindcă ştii cât de mult dau în schimb Atreizii?

― Mă bucur că nu căutaţi un pretext pentru răzbunare, spuse fremenul. Dar sunt câteva lucruri pe care trebuie să le discut cu nepotul tău. Lucruri care-ar putea să ne despartă de voi pentru totdeauna.

― Vrei să spui că Tabr nu-i va aduce omagiul? întrebă Ghanima.

― Vreau să spun că-mi rezerv judecata, răspunse Stilgar, privind-o cu răceală. Nu-mi place deloc ce-au devenit fremenii mei. Ne vom întoarce la vechiul nostru mod de viaţă. Fără voi, dacă va fi necesar.

― O bucată de vreme, poate, zise Ghanima. Dar deşertul moare, Stil. Ce veţi face când nu vor mai fi viermi, când nu va mai fi deşert?

― Nu cred asta!

― În mai puţin de o mie de ani, spuse Ghanima, nu vor mai exista decât cel mult vreo cincizeci de viermi, iar aceia vor fi viermi bolnavi, care vor supravieţui într-o rezervaţie, sub cea mai strictă supraveghere. Mirodenia lor va fi destinată exclusiv Ghildei iar preţul... (Clătină din cap.) Am văzut calculele lui Leto. El a parcurs de la un capăt la altul toată planeta. Ştie.

― Asta e altă stratagema pentru ca fremenii să rămână vasalii voştri?

― Ai fost vreodată vasalul meu? întrebă Ghanima.

Stilgar se încruntă. Indiferent ce făcea sau zicea, gemenii ăştia suceau lucrurile ca să pară că-i vina lui!

― Mi-a vorbit aseară despre acea Potecă de Aur, se răsti el. Nu-mi place!

― Ciudat, spuse Ghanima, aruncându-i bunicii ei o privire scurtă. Cea mai mare parte a Imperiului o va întâmpina cu braţele deschise.

― Vom fi nimiciţi cu toţii, mârâi Stilgar.

― Dar toată lumea doreşte o Epocă de Aur, zise Ghanima. Nu-i aşa, bunico?

― Toată lumea, încuviinţă Jessica.

― Cu toţii doresc Imperiul Faraonic pe care li-l va da Leto, spuse Ghanima. Cu toţii doresc o eră a păcii şi a bunăstării, cu recolte bogate, cu un comerţ înfloritor, în condiţiile deplinei egalităţi a tuturor, sub oblăduirea Domnitorului de Aur.

― Asta ar însemna moartea fremenilor! obiectă Stilgar.

― Cum poţi să spui una ca asta? Crezi că nu vom avea nevoie de soldaţi şi de oameni dârji care să lupte contra inevitabilelor nemulţumiri şi revolte? Ce naiba, Stil! Tu, cu oamenii tăi, şi vitejii lui Tyek veţi fi cei ce-o vor face.

Stilgar se uită la sardaukar şi o stranie licărire de înţelegere trecu de la unul la celălalt.

― Iar Leto va controla mirodenia, le reaminti Jessica.

― Un control absolut, întări Ghanima.

Farad'n, ascultând cu noua percepţie pe care i-o formase Jessica, auzea replicile unui scenariu, al unei comedii ticluite din vreme de Ghanima şi bunica ei.

― Pacea, urmă Ghanima, va dăinui mult timp, foarte mult timp. Amintirea războiului va fi ca şi uitată. Leto va conduce omenirea prin acea grădină vreme de cel puţin patru mii de ani.

Tyekanik aruncă o privire întrebătoare spre Farad'n şi-şi drese glasul.

― Ce-i, Tiek? îl întrebă Farad'n.

― Aş vrea să discutăm ceva în particular, Prinţe.

Farad'n 'zâmbi. Cunoştea întrebarea care se născuse în mintea de militar a lui Tyekanik şi ştia că o ghiciseră cel puţin încă două persoane dintre cele aflate în cameră.

― N-am să-i vând pe sardaukari, spuse el.

― Nici nu-i nevoie, replică Ghanima.

― Te uiţi în gura unui copil? îl întrebă Tyekanik pe Farad'n.

Era revoltat. Bătrânul Naib fremen, da, înţelegea problemele pe care le ridicau toate aceste intrigi, dar, dintre ceilalţi, nici unul nu era în stare să priceapă situaţia!

Ghanima zâmbi sumbru şi zise:

― Spune-i, Farad'n.

Farad'n oftă. Era atât de uşor să uiţi stranietatea acestei copile care nu era o copilă. Putea să-şi închipuie ce-ar fi fost o viaţă întreagă alături de ea, cu suspiciuni şi secrete până şi în clipele de intimitate. Nu era o perspectivă tocmai îmbietoare, dar începea să-i admită inevitabilitatea. Controlul absolut al rezervelor de mirodenie pe cale de secătuire! Mirodenia, fără de care totul ar fi încremenit în acest univers...

― Mai târziu, Tyek, rosti el.

― Dar...

Am spus: mai târziu!

Era pentru prima oară când folosea Glasul asupra lui Tyekanik. Sardaukarul clipi, uluit, şi amuţi.

Un surâs şters trecu peste buzele Jessicăi.

― Vorbea despre pace şi moarte, dintr-o suflare, mormăi Stilgar. Epoca de Aur!

Ghanima spuse:

― Îi va conduce pe oameni dincolo de cultul morţii, în aerul liber al bucuriei vieţii! Vorbeşte despre moarte pentru că ea este necesară, Stil. E o tensiune prin care oamenii ştiu că sunt vii. Când Imperiul său se va prăbuşi... O, da, se va prăbuşi. Tu crezi că acum este Kralizec, dar Kralizec abia urmează să vină. Şi când va veni, oamenii îşi vor fi reamintit ce înseamnă să fii viu. Amintirea aceasta va persista atât timp cât va mai rămâne o singură fiinţă umană în viaţă. Da, vom trece încă o dată prin ordalie, Stil. Şi vom răzbate. Noi renaştem întotdeauna din propria noastră cenuşă. Întotdeauna.

Ascultând aceste cuvinte, Farad'n înţelese deodată ce voise să spună Ghanima vorbindu-i despre goana lui Leto. Nu va fi om.

Stilgar încă tot nu era convins.

― N-or să mai fie viermi! mârâi el.

― Oh, viermii vor reapărea, îl asigură Ghanima. În două sute de ani vor fi murit cu toţii, dar vor reapărea.

― Cum...


Farad'n simţi revelaţia inundându-i cugetul. Ştiu ce avea să spună Ghanima, înainte de-a o auzi vorbind.

― Ghilda va supravieţui cu grea de-a lungul veacurilor de penurie, dar va supravieţui, graţie rezervelor ei şi ale noastre. Dar, după Kralizec, va urma abundenţa. Viermii vor reapărea când fratele meu se va cufunda în nisip.



Ca atâtea alte religii, Elixirul de Aur al Vieţii, religia lui Muad'Dib, a degenerat în vrăjitorie. Semnele ei mistice au devenit doar simboluri pentru procese psihologice. mai profunde iar aceste procese, evident, nu au mai cunoscut nici o oprelişte. Ceea ce le-trebuia era un zeu viu, pe care însă nu-l aveau. Situaţia a fost corectată de fiul lui Muad'Dib.

Citat atribuit lui Lu Tung-pin

(Lu, Oaspetele Cavernei)

LETO, instalat pe Tronul Leului, primea omagiul triburilor. Ceremonia din Sala Mare dura- deja de câteva ore. Delegaţiile conduse de Naibi ale nenumăratelor triburi fremene se perindau pe dinaintea lui Leto. Fiecare grup prezenta daruri pe măsura unui zeu cu puteri terifiante, un zeu al răzbunării care le promitea pacea. Cu o săptămână în urmă îi îmblânzise definitiv, printr-o demonstraţie de forţă în faţa arifa-ilor tuturor triburilor. Judecătorii îl văzuseră trecând printr-un tunel de foc şi ieşind nevătămat pentru a-i invita să-i examineze îndeaproape pielea şi să constate că nu purta nici cea mai mică urmă. Le poruncise, apoi, să-l atace cu cristalele şi pielea impenetrabilă îi acoperise faţa în timp ce lamele se abăteau asupra lui, fără nici un efect. Acizii cu care se lăsase împroşcat se scurseseră pe pielea lui abia fumegând un pic. Apoi băuse toate otrăvurile pe cărei le oferiseră şi le râsese în nas. În cele din urmă, chemase un vierme şi stătuse nemişcat, cu faţa spre el, înaintea uriaşei guri deschise. De acolo, îi dusese pe spaţioportul de la Arrakeen, unde se încumetase să răstoarne o fregată a Ghildei, ridicându-i una dintre tălpile de aterizare.

Arifa-ii povestiseră toate acestea cu o veneraţie înfricoşată şi, acum, delegaţiile triburilor veniseră să-şi pecetluiască supunerea.

Sistemele de absorbţie acustică ale Sălii Mari estompau sunetele stridente, dar frecatul necontenit al tălpilor pe pardoseală sfârşea prin a pătrunde în simţuri, împreună cu praful şi izul de cremene aduse din exterior.

Jessica refuzase să participe la ceremonie, dar observa scena dintr-o ascunzătoare situată sus, în spatele tronului. Atenţia ei era îndreptată spre Farad'n şi înţelegerea faptului că planurile ei şi ale Prinţului fuseseră dejucate. Fireşte că Leto şi Ghanima putuseră să anticipeze jocul Comunităţii! Gemenii aveau posibilitatea să consulte Surorile Bene Gesserit care trăiau în ei şi care erau mult mai numeroase decât cele ce trăiau pe cuprinsul Imperiului.

Ceea ce-o mâhnea cel mai mult pe Jessica era felul în care mitologia Comunităţii o prinsese în capcana ei pe Alia. Spaima construită pe spaimă! Uzanţele perpetuate de generaţii puseseră pecetea Monstruozităţii asupra ei. Alia nu nutrise nici o speranţă. În cele din urmă cedase, iar soarta ei făcea încă şi mai greu de acceptat victoria lui Leto şi-a Ghanimei. Nu exista doar un singur mod de a evita capcana, ci două. Biruinţa Ghanimei asupra vieţilor sale lăuntrice şi insistenţa ei asupra faptului că Alia era doar de compătimit i se păreau Jessicăi motivele de amărăciune cele mai profunde. Suprimarea hipnotică sub tensiune, aliată cu obţinerea protecţiei unui strămoş benefic, o salvaseră pe Ghanima! Ar fi putut s-o salveze şi pe Alia. Dar, în absenţa oricărei speranţe, nimic nu fusese întreprins înainte de a fi prea târziu. Apa Aliei fusese vărsată pe nisip.

Jessica oftă şi-şi îndrepta atenţia spre tronul lui Leto. Un urcior mare, acoperit cu un baldachin şi conţinând apa lui Muad'Dib, era plasat la loc de cinste, în dreapta lui. Leto îi dezvăluise Jessicăi că tatăl-său-dinlăuntru luase în râs acest gest, deşi îl admirase.

Urciorul şi această dezvăluire a lui Leto îi întăriseră hotă­rârea de a nu participa la ceremonie. Ştia că, atât cât îi va mai fi dat să trăiască, nu va accepta niciodată ca Paul să se exprime prin gura nepotului ei. O bucura, desigur, supravieţuirea Casei Atreides, dar lucrurile-care-ar-fi-putut-să-fie i se păreau de neîndurat.

Farad'n şedea, cu picioarele încrucişate sub el, lângă urciorul cu apa lui Muad'Dib. Era poziţia acordată Scribului Regal, un titlu onorific proaspăt conferit şi acceptat.

Farad'n avea sentimentul că se adapta perfect acestor noi realităţi, cu toate că Tyekanik continua să fulmineze şi să prezică tot felul de consecinţe dezastruoase. Sardaukarul şi Stilgar formaseră un soi de front al neîncrederii care părea să-l amuze pe Leto.

În cursul orelor îndelungate ale ceremoniei de omagiu, Farad'n trecuse de la emoţie la plictiseală, pentru a reveni la emoţie. Toţi aceşti luptători fără seamăn alcătuiau un fluviu uman care părea să nu se mai sfârşească. Loialitatea lor reîn­noită faţă de Atreidul aflat pe tron nu putea fi pusă la îndoială. Se înfăţişau înaintea lui într-o atitudine de supuşenie terorizată, încă sub imperiul celor relatate de arifa.

În sfârşit, finalul ceremoniei începu să se întrevadă. Ultimul Naib se opri în faţa lui Leto: Stilgar, în "poziţia ariergărzii de onoare". Stilgar nu aducea coşuri încărcate cu mirodenie, nestemate de foc sau alte daruri scumpe, ca acelea ce se îngrămădeau în jurul tronului. El purta în mâini o simplă panglică împletită din fibră de mirodenie, având Şoimul Atreizilor brodat cu fir de aur şi verde.

Ghanima o recunoscu numaidecât şi-i aruncă o privire piezişă lui Leto.

Stilgar depuse panglica pe cea de-a doua treaptă a podiumului şi făcu o plecăciune adâncă.

― Îţi ofer panglica pe care a purtat-o în păr sora Domniei-Tale, când am luat-o cu mine în deşert ca s-o apăr, rosti el.

Leto îşi înăbuşi un zâmbet.

― Ştiu că ai avut parte de clipe grele, Stilgar, zise el. Există, aici, ceva ce ţi-ai dori în schimb?

Arătă cu mâna mormanele de daruri preţioase.

― Nu, Domnia-Ta.

― Atunci, accept darul tău, spuse Leto. Se aplecă, apucă între degete tivul de la roba Ghanimei şi rupse o fâşie îngustă. În schimb, îţi ofer această bucăţică din roba Ghanimei, cea pe care-a purtat-o când a fost răpită din tabăra din deşert, silindu-mă s-o salvez.

Stilgar luă bucata de stofa cu o mână tremurătoare.

― Îţi baţi joc de mine, Domnia-Ta?

― Să-mi bat joc de tine? Pe numele meu, Stilgar, nici nu mi-ar putea trece prin cap una ca asta. Ţi-am oferit un dar nepreţuit. Îţi ordon să-l porţi întotdeauna la pieptul tău ca să-ţi amintească mereu că toţi oamenii sunt supuşi greşelii şi că toţi conducătorii sunt oameni.

Stilgar emise un râset scurt.

― Ce mai Naib ai fi fost!

― Ce mai Naib sunt! Naibul tuturor Naibilor. Să nu uiţi niciodată asta!

― Cum ţi-e voia, Domnia-Ta.

Stilgar înghiţi în sec, amintindu-şi relatarea arifa-ului său. Şi gândi: Cândva m-am gândit să-l ucid. Acum e prea târziu. Privirea lui se opri asupra urciorului de un auriu mat, acoperit cu un capac verde.

― Aceasta-i apa tribului meu, rosti el.

― Şi a mea, replică Leto. Îţi poruncesc să citeşti inscripţia de pe acest vas. Citeşte-o cu voce tare ca s-o audă cu toţii.

Stilgar îi aruncă Ghanimei o privire iscoditoare, dar ea se mulţumi să-şi salte cu semeţie bărbia ― un gest de răceală care-l făcu pe Naib să simtă un fior neplăcut. Dracii ăştia de copii Atreides aveau de gând să-l pună să dea socoteală pentru pripeala şi greşelile lui?

― Citeşte! porunci Leto, arătând urciorul.

Încet, Stilgar urcă treptele şi se aplecă deasupra vasului. Apoi citi cu voce tare:

― "Apa aceasta este esenţa cea de pe urmă, izvorul torentului năvalnic al creativităţii. Deşi nemişcată, apa aceasta e sursa oricărei mişcări".

Stilgar înălţă capul.

― Ce-nseamnă aceste cuvinte, Domnia-Ta? murmură el.

Simţea dintr-odată o emoţie puternică, pe care nu şi-o putea explica.

― Corpul lui Muad'Dib este asemenea unei găoace abandonate de o insectă, spuse Leto. Muad'Dib a stăpânit lumea interioară dispreţuind-o pe cea exterioară şi asta a dus la catastrofă. Muad'Dib a stăpânit lumea exterioară excluzând-o pe cea interioară şi asta i-a lăsat pe descendenţii săi pradă demonilor. Elixirul de Aur va dispărea de pe Dune, dar sămânţa lui Muad'Dib continuă să se răspândească iar apa sa pune în mişcare universul nostru.

Stilgar lăsă capul în jos. Subiectele mistice îl lăsau întotdeauna profund tulburat.

― Începutul şi sfârşitul sunt totuna, urmă Leto. Trăiţi în aer liber, dar nu vedeţi aerul. O fază s-a încheiat. Din această încheiere se iveşte acum începutul contrariului ei. De aceea, va fi Kralizec. Totul revine mai târziu sub o altă formă. Voi aţi gândit cu capetele; descendenţii voştri vor gândi cu burţile. Te vei întoarce la Sietch Tabr, Stilgar. Gurney Halleck te va însoţi în calitate de reprezentant al meu în cadrul Consiliului vostru.

― N-ai încredere în mine, Domnia-Ta? întrebă Stilgar cu voce joasă.

― Am deplină încredere, altminteri nu l-aş trimite pe Gurney la tine. Va începe recrutarea noilor forţe armate de care vom avea nevoie curând. Accept jurământul, tău de credinţă, Stilgar. Poţi să te retragi.

Stilgar se înclină până-n pământ, coborî treptele şi se îndreptă spre ieşire. Ceilalţi Naibi îl urmară, conformându-se principiului fremen "cel de pe urmă va fi cel dintîi". Dar unele dintre întrebările lor răzbătură până la tron, în timp ce părăseau sala.

― Despre ce-aţi vorbit acolo, Stil? Ce-nseamnă cuvintele acelea despre apa lui Muad'Dib?

Leto i se adresă lui Farad'n:

― Ai înregistrat tot, Scribule?

― Da, Domnia-Ta.

― Bunica mea spune că ţi-ai însuşit la perfecţie procesele mnemonice Bene Gesserit. E bine. Nu mi-ar plăcea să te văd luând notiţe prin preajma mea.

― Cum porunceşti, Domnia-Ta.

― Apropie-te! ordonă Leto.

Farad'n îi dădu ascultare, mai recunoscător decât oricând pentru educaţia pe care i-o dăduse Jessica. Odată ce acceptai faptul că Leto nu mai era fiinţă umană, că nu mai gândea ca o fiinţă umană, acea Potecă de Aur devenea cu atât mai înspăimântătoare.

Leto îl privi lung pe Farad'n. Gărzile erau prea departe ca să-i audă. Doar consilierii Prezenţei Interioare se mai aflau încă în Sala Mare, dar stăteau nemişcaţi, în grupuri răzleţe, la distanţă destul de mare de primele trepte ale podiumului.

Ghanima se apropiase, sprijinindu-şi un braţ de spătarul tronului.

― Încă n-ai acceptat să-mi cedezi sardaukarii tăi, spuse Leto. Dar vei accepta.

― Îţi datorez multe, replică Farad'n, nu însă şi asta.

― Crezi că nu s-ar înţelege cu fremenii mei?

― Ba s-ar înţelege la fel de bine ca noii prieteni care au devenit Stilgar şi Tyekanik.

― Şi, totuşi, refuzi?

― Ţi-aştept oferta.

― Ei bine, o să-ţi prezint o ofertă, ştiind că n-o vei dezvălui nimănui. Nădăjduiesc că bunica mea şi-a îndeplinit bine rolul şi că eşti pregătit să-nţelegi.

― Ce să-nţeleg?

― În orice civilizaţie, există întotdeauna o mistică preponderentă, spuse Leto. Ea se înalţă ca o barieră în calea oricărei schimbări, ceea ce lasă întotdeauna generaţiile viitoare vulnerabile la perfidiile universului. În această privinţă, toate misticile sunt aidoma: mistica religioasă, mistica eroului, mistica figurii mesianice, mistica ştiinţei şi a tehnologiei, precum şi cea a naturii înseşi. Trăim într-un imperiu plăsmuit de o asemenea mistică şi, în clipa de faţă, acest Imperiu se prăbuşeşte întrucât cei mai mulţi dintre oameni nu ştiu să facă distincţie între mistică şi universul în care trăiesc. Pentru că, vezi tu, mistica este ca o posesiune demonică ― are tendinţa de a pune stăpânire pe conştiinţă, de a eclipsa totul.

― Recunosc, în aceste cuvinte, înţelepciunea bunicii tale, zise Farad'n.

― Perfect, vere. Bunica mea m-a întrebat dacă sunt Monstruozitate. I-am răspuns că nu. Asta a fost prima mea minciună ― prima perfidie. Fiindcă, în realitate, Ghanima a scăpat de asta, dar eu nu. Eu am fost silit să echilibrez vieţile interioare sub presiunea unui exces de melanj. Am fost nevoit să recurg la cooperarea activă a acelor vieţi trezite înlăuntrul meu. Desigur, i-am evitat pe cei mai malefici şi am ales un aliat atotputernic, propus de conştiinţa interioară a tatălui meu. Nu sunt însă nici tatăl meu, nici acest aliat. Dar nu sunt nici cel.. de-al Doilea Leto.

― Explică-mi.

― Ai un fel admirabil de-a merge direct la ţintă, observă Leto. Ei bine, sunt o comunitate dominată de un spirit arhaic şi extraordinar de puternic. A fost părintele fondator al unei dinastii care a durat trei mii de ani de-ai noştri. Numele său era Harum şi, până ce neamul său să degenereze din cauza slăbiciunilor congenitale şi a superstiţiilor unuia dintre descendenţi, existenţa supuşilor lui a cunoscut un ritm sublim. În mod conştient, se schimbau o dată cu anotimpurile. Procreau indivizi cu o viaţă scurtă, superstiţioşi, docili şi uşor de condus de un rege-zeu. Luaţi în ansamblu, constituiau un popor viguros. Supravieţuirea lor ca specie devenise o obişnuinţă.


Yüklə 3,13 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   20   21   22   23   24   25   26   27   28




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin